UPIT

Facultatea de Științe Economice și Drept

Suspendarea, revocarea si inexistența

actelor administrative

Nume: Pîrvulescu Teodora-Elena

Pupezescu Bianca
Anul: 2, ZI
Grupa: 3
Profesor coordonator: Șerban-Barbu
Sorina-Margareta
 SUSPENDAREA, REVOCAREA ŞI ANULAREA ACTELOR
ADMINISTRATIVE

Actul administrativ, ca specie a actului juridic, reprezintă principala formă de activitate a

administrației publice, caracterizat prin unilateralitate, executorialitate, obligativitate și
privilegiul de jurisdicție. Actul administrativ se bucură de o consacrare constituțională și
legală, ceea ce ne-a determinat să analizăm constituționalitatea și legalitatea actului
administrativ.
Suspendarea actelor administrative presupune întreruperea temporară, provizorie a
executării actelor administrative şi se poate dispune atunci când există un dubiu, o
incertitudine cu privire la, legalitatea sau oportunitatea unui act administrativ. Suspendarea se
poate da de organul emitent, de organul ierarhic superior şi nu de instanţa judecătorească.
Revocarea actelor administrative desemnează operaţiunea juridică prin care organul
emitent dispune retragerea propriului act fie ca urmare a dispoziţiilor organului ierarhic
superior. Dacă, în principiu, actele administrative sunt revocabile, există şi excepţii de la
această regulă, care privesc actele administrative individuale, cele normative fiind întotdeauna
revocabile

Suspendarea actelor admnistrative

Obligaţia de executare pentru actele administrative poate să înceteze fie în mod temporar,
fie în mod definitiv. Încetarea temporară a obligaţiei de executare a actelor administrative
constituie o suspendare a executării lor. Deci, prin suspendare se înţelege operaţiunea juridică,
care determină încetarea temporară, provizorie a efectelor actelor administrative. Ea este
dispusă, de regulă când există un dubiu cu privire la legalitatea sau oportunitatea unui act.
Când există certitudinea în ce priveşte această nelegalitate sau inoportunitate se ia o măsură
definitivă de încetare a efectelor actului administrativ, cum ar fi revocarea, anularea.
În sfera noţiunii de suspendare a actelor administrative se cuprind în primul rând toate
cazurile de încetare temporară a obligaţiei de executare după intrarea în vigoare a actului
administrativ, adică după începerea producerii de efecte juridice, dar trebuie cuprinse şi
cazurile de amânare temporară a producerii efectelor şi deci şi a executării, atunci când
aceasta ar fi putut sau ar fi trebuit să fie începută. Singura condiţie necesară în ambele cazuri
este ca încetarea obligaţiei de executare să fie temporară, limitată şi determinată în timp, fiind
indiferent dacă termenul până la care operează este prevăzut expres sau depinde de
îndeplinirea unei anumite condiţii.
Exemple de suspendare ope legis sunt cele cuprinse înOG 2/2001 , privind stabilirea şi
sancţionarea contravenţiilor. Astfel, conform art. 24, procesul-verbal de stabilire a amenzii şi
despăgubirilor nu devine executor    decât    după   15    zile  de  la  comunicare.  Tot astfel, 
potrivit   art.  31,   aln.  3,  plângerea adresată organului competent împotriva procesului-
verbal de aplicare  a unei sancţiuni administrative atrage suspendarea executării acestui act 
administrativ. Este deci o suspendare care operează direct prin efectul textului         de lege,
din momentul introducerii plângerii la organul competent şi până când acesta se pronunţă, fie
respingând plângerea, fie anulând actul atacat, fie modificându-l.
   În ce priveşte posibilitatea suspendării dispuse prin acte juridice, distingem mai multe
situaţii, în funcţie de organul administraţiei publice care dispune suspendarea.

În primul rând, suspendarea executării actelor administrative o poate dispune oraganul de

la care emană. Dacă norma juridică prevede expres această posibilitate, nu se pune nici o
problemă. Discuţii se pot naşte cu privire la  situaţia când norma juridică nu face nici o
referire în ce priveşte posibilitatea suspendării unui act administrativ chiar de către organul
care l-a emis.

 În literatura juridică s-a opinat că ea este inadmisibilă pentru că „posibilitatea suspendării,
executării actului administrativ chiar de către organul care l-a emis, lăsată la absolut libera
apreciere a acestuia, pentru că norma juridică nu dispune nimic, poate uşor da naştere la
abuzuri, la comiterea lor pe scară largă, la ridicarea suspendării actelor administrative la
rangul de   principiu”.

Un asemenea punct de vedere nu poate fi acceptat nici din considerente teoretice şi nici
practice.

Astfel, din moment ce organul administraţiei publice are conform principiilor generale de
drept administrativ, dreptul de a anula sau revoca     actele pe care le emite cu atât mai mult
trebuie să aibă şi dreptul de a suspenda astfel de acte.

Desigur, în situaţia când norma juridică prevede expres asemenea suspendare, organul
administraţiei publice ierarhic superior are în mod incontestabil un asemenea drept. Problema
mai delicată din acest punct de vedere se pune, ca şi în exemplul anterior, cu privire la
posibilitatea suspendării executării unui act administrativ de către organul ierarhic superior în
situaţia în care normele juridice nu dispun nimic asupra acestei posibilităţi. Aceleaşi
argumente pe care leam dezbătut în paragraful anterior, ne îndreptăţesc să apreciem că şi aici,
în aplicarea principiului "qui potest majus potest et minus", organele ierarhic superioare, pot
suspenda actele administrative ale organelor subordonate, cu atât mai mult cu cât ele le pot şi
anula.

Trăsături ale suspendării:

 are caracter de excepţie şi se dispune numai în cazuri bine întemeiate;

 reprezintă o situaţie provizorie;
 constituie o garanţie a legalităţii şi a respectării drepturilor subiective şi intereselor
legitime ale persoanelor;
 duce la întreruperea temporară a producerii de efecte juridice;
 poate să intervină numai după intrarea în vigoare a actului;
 poate fi dispusă de către organul competent (instanţa de contencios administrativ
sau, după caz, organul administrativ) sau intervine direct în baza legii (de drept).
 Revocarea actelor administrative

Revocarea reprezintă o modalitate de desființare a unui act administrativ, care poate

interveni pentru considerente de nelegalitate și oportunitate, care pot fi anterioare,
concomitente sau ulterioare.
Revocarea desemnează operaţiunea juridică prin care organul emitent dispune retragerea
propriului act fie din proprie iniţiativă, fie ca urmare a dispoziţiilor a organului ierarhic
superior. În literatura juridică s-a exprimat părerea că revocarea actelor administrative ar
putea fi făcută şi de organul superior administraţiei de stat.
Revocarea poate să vizeze în egală măsură actele administrative normative, cât și actele
administrative individuale. O asemenea concluzie este susținută de prevederile Legii nr.
554/2004 a contenciosului administrativ, care, în definiția actului administrativ în art. 2 alin.
(2) lit. c), face precizarea că el reprezintă actul unilateral cu caracter individual sau normativ.
Acest lucru determină concluzia că legea a reglementat expres sfera actelor administrative
supuse controlului de legalitate, incluzând atât actele individuale, cât și cele normative . Prin
art. 7 este reglementată procedura administrativă prealabilă, prevăzând în mod expres că
aceasta poate să aibă ca obiect atât revocarea actelor administrative individuale, cât și a celor
normative. Diferența între ele subzistă în faptul că revocarea actelor administrative normative
pe calea procedurii prealabile se poate solicita oricând, pe când revocarea actelor
administrative individuale pe calea procedurii prealabile se poate solicita în termen de 30 de
zile de la data comunicării actului, iar pentru motive temeinice și peste termenul de 30 de zile,
dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului.
Dacă principiul revocabilității actelor administrative urmărește în chip esențial apărarea
interesului public, de cealaltă parte, principiul securității juridice și, mai ales, cel al încrederii
legitime urmăresc protejarea indivizilor de puterea administrației publice, dar și de arbitrariul
acesteia din urmă.
S-a considerat că din moment ce autorităţile ierarhic superioare au dreptul de a da ordine
organelor subordonate, de a emite acte administrative, aceleaşi autorităţi au şi dreptul de a
ordona refacerea actelor care s-au făcut cu nerespectarea ordinelor lor. În acest sens, ordinul
de reformare a actului, se face pe baza competenţei acestuia de a îndruma şi controla
activitatea inferiorului în condiţiile în care organul superior are viziunea generală a problemei
care formează obiectul actului administrativ şi poate estima dacă acest act a rezolvat în mod
oportun problema. Nu putem fi de acord în totalitate cu aceste puncte de vedere.
Cauzele de revocare pot fi anterioare, concomitente sau posterioare emiterii actelor
administrative. Când cauzele sunt anterioare ori concomitente cu emiterea actului, revocarea
are efecte ex tunc.
Dacă, în principiu actele administrative sunt revocabile, există însă şi excepţii de la această
regulă, care privesc actele administrative individuale, cele normative fiind întotdeauna
revocabile.
Prima excepţie de la revocabilitatea actelor administrative se referă la actele administrative
jurisdicţionale. Raţiunea pentru care aceste acte nu sunt supuse revocării derivă din trăsăturile
lor specifice:
- prin ele se soluţionează litigii care presupun contradictorialitate şi exclud posibilitatea
sesizării din oficiu;
 - actele administrative jurisdicţionale se bucură de putere de lucru judecat care le asigură o
stabilitate mai mare.
Faptul că actele administrative jurisdicţionale sunt irevocabile nu înseamnă că ele sunt
definitive şi nu pot fi în nici un mod desfiinţate sau modificate. Dimpotrivă, legea prevede
calea de atac administrativă sau judecătorească şi procedura special reglementată pentru
fiecare din ele de normele juridice respective.
A doua excepţie de la principiul revocabilităţii o formează acele acte administrative
individuale pe baza cărora s-au născut raporturi juridice civile, de muncă sau procesuale şi
care în mod obişnuit dau naştere unor drepturi subiective garantate prin posibilitatea acţiunii
în faţa instanţei de judecată.
 De exemplu, un act administrativ prin care s-a atribuit prin concesionare,  pe baza licitaţiei
potrivit legii, un teren pentru construcţie nu va putea fi revocat. Tot astfel, nu va putea fi
revocat un ordin de repartiţie a unei suprafeţe locative care s-a finalizat prin încheierea unui
contract de încheiere sau actul de  repartizare în muncă din partea Oficiului Forţelor de
Muncă, care s-a  materializat prin perfectarea unui contract de muncă.

            Raţiunea excluderii unor astfel de situaţii de la principiul revocabilităţii actelor

administrative constă în grija legiuitorului de a asigura stabilitate    acestor raporturi care
nu înseamnă nimic altceva decât o protejare a persoanei  fizice  participante la aceste
raporturi.

            Tot în această categorie s-ar putea încadra şi actele atributive de statute
personale. De exemplu, n-ar fi cu nimic justificată posibilitatea revocării unei diplome de
absolvire a unei instituţii de învăţământ superior, act atributiv de    statut personal, prin
care titularul ei este atestat că a urmat şi a absolvit cursurile   unei facultăţi.

            Tot o excepţie de la principiul revocabilităţii actelor administrative o constituie şi

situaţia actelor care au fost realizate material.

Actele administrative pot genera raporturi de drept civil, de drept al muncii, raporturi
procesuale etc. Odată născute aceste raporturi, actele care le-au generat devin irevocabile.
Revocarea se deosebeşte atât de suspendare cât si de anulare. Suspendarea determină
încetarea temporară a efectelor actelor administrative în timp ce revocarea duce la încetarea
lor definitivă. Aşa cum am arătat, punctul nostru de vedere este că revocarea priveşte
oportunitatea actului administrativ şi este dispusă numai de organul emitent în timp ce
anularea se referă la scoaterea din vigoare a unui act administrativ pe motive de ilegalitate ea
putând fi dispusă şi de organul ierarhic superior al administraţiei sau puterii de stat.

Trăsături ale revocării

▪ revocarea poate reprezenta un caz particular al nulităţii (dacă este dispusă pe motive de de
nelegalitate, situaţie în care ar urma să opereze retroactiv, ca şi nulitatea);
▪ are valoarea unui „principiu”, în sensul că regula o reprezintă revocabilitatea actelor
administrative, doar pe cale de excepţie unele dintre ele fiind irevocabile;
▪ intervine atunci când există certitudinea unui viciu de legalitate care „loveşte” actul sau a
unei evidente lipse de oportunitate a acestuia;
▪ produce efecte ex tunc, în ipoteza unor cauze de revocare anterioare sau concomitente
emiterii actului (cauze de ilegalitate), respectiv ex nunc, în ipoteza unor cauze ulterioare
emiterii actului (cauze de oportunitate sau de eficienţă a actului administrativ).

Inexistența actelor administrative

Actul administrativ inexistent nu trebuie anulat, deoarece prin el însuşi şi datorită unui viciu
fundamental nu poate produce efecte, şi mai mult chiar, nu poate să fie anulat printr-o acţiune
în anulare de administrativ, deoarece acest fapt ar echivala cu validarea implicită şi indirectă a
actelor administrative inexistente de acelaşi gen. care nu au fost însă atacate în contencios.

Recunoscând caracterul de act inexistent, înseamnă că împotriva recurentului nu există nici

o acuzaţie formal emisă, astfel încât acesta este prezumat nevinovat, conform art. 6 alin. (2)
din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Din această perspectivă, se poate reţine că soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii în
contencios administrativ, este una corectă, deoarece, după cum s-a arătat împotriva unui act
inexistent nu poate fi primită o acţiune în anulare.

Inexistența este situația în care actul administrativ nu prezintă nici macăr umbra unei
aparențe de legalitate, el aparând în mod manifest ca ilegal .

Teoria actelor juridice inexistente a apărut în doctrina juridică franceză, în legatură cu actele
de stare civilă, în special cu cele de căsătorie.

În doctrina postbelică românească, s-a arătat că actele administrative inexistente, sunt

departe de a se bucura de o prezumție de legalitate, fiind lovite de vicii atât de vizibile, încat
nimeni nu le poate atribui caracterul de acte juridice obligatorii.

În cazul actelor administrative inexistente, nu mai operează prezumția de legalitate,

încălcarea legii fiind atât de evidentă încât oricine o poate sesiza.

Prin urmare, nimeni nu poate fi obligat să se supună dispozițiilor cuprinse într-un astfel de
act, mai mult chiar, punerea în executare a actului inexistent de către organele administrației
publice, apare ca o cale de fapt care atrage răspunderea administrației publice, respectiv a
funcționarilor pentru pagubele cauzate.

Un act inexistent nu generează, nu modifică și nu stinge raporturi juridice conform intenției

autorului său, dar totuși, el poate produce efecte juridice echivalând cu un fapt material-
juridic, putând avea ca efect, de exemplu, obligația restituirii prestației necuvenite pe drept,
cum ar fi plata nedatorată a unui impozit fixat printr-un act inexistent.

Ca regulă a inexistenței actelor administrative, trebuie admis dreptul subiectelor destinatare

ale actului administrativ, de a se apăra în fața oricărei autoritați publice prin invocarea
inexistenței.

Corespunzător acestui drept, trebuie admisa existența obligației autorităților respective de a

constata, utilizând prerogativele de putere publică de care dispun, inexistența actului
administrativ.

În dreptul administrativ, un mare interes practic prezintă, rațiunea introducerii sancțiunii

inexistenței spre deosebire de dreptul civil.

În baza prezumției de legalitate, ce caracterizează actele administrative, acestea sunt

executorii de drept, producând efecte până în momentul desființării lor.

În cazul inexistenței, prin simpla ei constatare, făcută de orice subiect interesat, prezumția
este înlăturată fără o procedură deosebită, actul neavând nici măcar aparența de legalitate și
fiind lipsit de caracterul executoriu.

Inexistența actelor administrative intervine ca sancțiune în cazurile în care încălcarea

condițiilor de validitate este atat de gravă, încat potrivit legii, actul este inexistent. În acest
sens, potrivit prevederilor constituționale, nepublicarea în Monitorul Oficial al României, a
decretelor Președintelui României atrage inexistența lor, iar conform Constituției, hotărârile și
ordonanțele adoptate de Guvern se publică în Monitorul Oficial al României, iar nepublicarea
acestora atrage inexistența lor.

Sunt, de asemenea, inexistente si actele administrative care au fost adoptate sau emise în
formă scrisă, cele adoptate ori emise de organ necompetent atât material, cât și teritorial, cele
care depășesc competența organului care le-a adoptat sau emis etc.

Organele competente să constate modalități de încetare a producerii de efecte juridice de

către un act administrativ, sunt:

o organele ierarhic superioare;

o instanțele judecătorești, în principal secțiile de contencios administrativ ale acestora
cărora, potrivit doctrinei actuale, le revine competența de a constata nulitatea unui act
administrativ.

Ministerul Public prin reprezentanții săi, poate anula actele ilegale ale organelor
administrative de cercetare și urmărire penală, respectiv ale organelor de manifestare a
locurilor de deținere și executare a pedepselor.

Enumerând autoritățile competente să constate și să dispună nulitatea actelor administrative,

un autor se referă la instanțele judecătorești cu precizarea demnă de reținut, potrivit căreia,
într-un sistem democratic, caracterizat prin legalitate, anularea unui act administrativ ar trebui
lăsata in competenta, cu precadere, daca nu exclusiva, a autoritatii judecatoresti.
 Bibliografie

o Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice,
Nr. 1/2011
o Damcali A-Rezumat teza - romana.pdf (unibuc.ro)
o Suspendarea, revocarea, anularea şi rectificarea actelor administrative - Biblioteca
Digitala Online de Administratie si Management (administrare.info)
o suspendarea si revocarea actelor administrative Flashcards by Cristi Sandu |
Brainscape
o Anularea si inexistenta actelor administrative (rasfoiesc.com)