UNIVERSITATEA „DANUBIUS” GALAȚI

FACULTATEA DE DREPT ȘI
ADMINISTRAȚIE PUBLICĂ EUROPEANĂ

FORMELE PROCEDURALE POSTERIOARE DE

EMITERE/ADOPTARE A ACTELOR ADMINISTRATIVE
- PUBLICAREA -

Student LUCACIU IOAN DANUT

1
 Aprobarea este în general înţeleasã ca o manifestare de voinţã a unui
organ superior, prin care se declarã de acord cu un act emis de un organ inferior,
act care, fãrã aceastã manifestare de voinţã posterioarã lui, nu ar produce,
conform legii, efecte juridice.
Este de fapt vorba de formalitatea procedurală corespondentă acordului,
însă plasată în timp după emiterea actului administrativ, dar înainte de
comunicarea sau publicarea acestuia.
În această accepţiune, aprobarea este o condiţie de formă, fără de care
actul administrativ nu produce efecte juridice. Ea nu acoperă viciile actului
administrativ, prin urmare ilegalitatea actului administrativ va putea fi constatată
şi după aprobare.
Responsabilitatea pentru actul administrativ emis în final revine ambelor
autorităţi publice, în egală măsură, deoarece prin aprobare autoritatea publică în
cauză devine coautoare a actului administrativ, însuşindu-şi acest act şi
garantând pentru legalitatea şi oportunitatea lui, chiar dacă nu adaugă nimic la
act. Dacă nu am judeca astfel, nu vedem care ar fi justificarea existenţei
procedurii de aprobare.
Pentru exemplificare, locuinţele de serviciu realizate în condiţiile Legii
nr.114/1996 din bugetul de stat sau din bugetele locale pot fi vândute cu
aprobarea Guvernului, în situaţia în care activitatea care a generat realizarea
locuinţelor s-a restrâns sau a încetat (Art.53 alin.4 din Legea 114/1996
Aprobarea conceputã astfel şi denumitã „aprobare propriu-zisã” constituie
doar o condiţie de formã, fãrã de care actele administrative ale organului inferior
nu sunt valabile.
Alte aprobãri sunt denumite „substitutive”. Prin acestea se înţeleg
aprobãrile date de organul ierarhic superior unor acte prin care un organ
administrativ inferior acţioneazã într-un domeniu de raporturi sociale de
competenţa celui ierarhic superior, situaţie în care se considerã cã efectele
actului de aprobare înlocuiesc efectele actului aprobat[3].
Actul aprobat şi aprobarea alcătuiesc un act juridic complex, cu
sublinierea că aprobarea reprezintă un element esenţial al acestuia şi, în lipsa ei,
actul administrativ emis de autoritatea inferioară nu poate fi executat.
S-au mai evidenţiat aşa numitele aprobări improprii, folosite pentru
aprobarea unor cereri sau propuneri adresate unor organe ale administraţiei
publice, În asemenea situaţii, aceste organe nu se pronunţă asupra unui act
administrativ prealabil ci, în realitate, emit un act administrativ pe baza cererii
sau propunerii celui interesat,

2
 Ca atare, actul de aprobare constituie, de fapt un act administrativ, o
singură manifestare de voinţă, ceea ce înseamnă că, în această situaţie, nu ne
găsim în prezenţa unui act administrativ complex.

Aprobarea tacită

Prin procedura aprobării tacite se înţelege procedura prin care autorizaţia

este considerată acordată dacă autoritatea administraţiei publice nu răspunde
solicitantului în termenul prevăzut de lege pentru emiterea repectivei autorizaţei.
Drept urmare, faţă de sensul larg dat sintagmei autorizaţie, prin procedura
aprobării tacite se va considera că avizele, licenţele, permisele şi orice altă
operaţiune administrativă prealabilă sau ulterioară autorizării sunt eliberate dacă
autoritatea administraţiei publice nu a răspuns în termenul prevăzut de lege
pentru emiterea lor.
Legiuitorul român a avut în vedere şi alte reglementări europene, în
special legislaţia franceză.
Principiul care a dominat dreptul administrativ francez, în sensul că
tăcerea administraţiei cu privire la o cerere prin care se solicită emiterea unei
decizii semnifică refuzul acelei cereri, a cunoscut în ultimii 30 de ani un număr
mare de derogări, stabilite fie  prin legi, fie prin alte acte normative, derogări
care priveau mai ales dreptul urbanismului, amenajarea şi utilizarea solului. În
cazul acestor derogări, tăcerea administraţiei asupra solicitării unui act
decizional este socotită ca o acceptare a cererii şi ca o adoptare implicită a
deciziei.
Astfel, prin deciziile implicite de acceptare se asigură o mai bună
satisfacere a interesului administraţilor şi o mai mare eficacitate a activităţii
administraţiei.
Dar, totodată, se atrage atenţia asupra unor posibile riscuri pentru interesul
public, pentru ordinea publică sau pentru libertăţile individuale. Ca urmare, se
sublinează că în procedura deciziilor implicite trebui luate anumite precauţii
pentru a permite administraţiei să ia o decizie expresă de refuz, dacă ea
consideră că cererea solicitantului nu este întemeiată.
Revenind la reglementarea din ţara noastră, pentru autorităţile
administraţiei publice competente să emită autorizaţii se insituie obligaţia ca, în
termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanţei, să afişeze la sediul
lor sau pe pagina proprie de internet, pentru fiecare tip de autorizaţie,
următoarele informaţii:

3
-formularul cererii care trebuie completată de către solicitant, precum şi modul
de completare a acesteia;
-toate informaţiile privind modul de întocmire a documenaţiilor şi, dacă este
cazul, indicarea autorităţilor administraţiei publice care au competenţa de a
emite acte administrative, ce fac parte din documentaţia ce trebuie depusă,
precum : adresa, numărul de telefon sau fax, programul de lucru cu publicul.
Orice pesoană interesată poate realiza o copie conţinând informaţiile de
mai sus, autorităţile administraţiei publice putând elabora ghiduri privind
procedura de autorizare şi constituire a documentaţiei care stă la baza emiterii
unei autorizaţii[4].

În scopul simplificării procedurilor administrative, autorităţile

administraţiei publice efectuează o analiză a tuturor condiţiilor cerute pentru
emiterea autorizaţiilor şi identifică acele condiţii care nu sunt absolut necesare,
în vederea eliminării sau a înlocuirii acestora cu declaraţii pe propria răspundere.
Autorizaţia se consideră acordată sau, după caz, reînnoită dacă autoritatea
administraţiei publice nu răspunde solicitantului în termenul prevăzut de lege
pentru emiterea sau reînnoirea respectivei autorizaţii.
Dacă legea nu prevede un termen pentru soluţionarea cererii de autorizare,
autorităţile administraţiei publice sunt obligate să soluţioneze cererea de
autorizare în termen de 30 de zile de la depunerea acestuia.
Solicitantul autorizaţiei depune, odată cu cererea, documentaţia completă,
întocmită potrivit prevederilor legale care reglementează procedura de autorizare
respectivă.
În cazul în care autoritatea administraţiei publice constată o neregularitate
a documentaţiei depuse aceasta va notifica acest fapt solicitantului autorizaţiei
cu cel puţin 10 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru
emiterea respectivei autorizaţii, dacă acest termen este mai mare de 15 zile, sau
cu cel puţin 5 zile înainte de expirarea termenului prevăzut de lege pentru
emiterea autorizaţiei dacă acest termen este mai mic de 15 zile[5]. Autoritatea
administraţiei publice trebuie să precizeze şi modul de remediere a
neregularităţii constatate.
În cazul expirării termenului stabilit de lege pentru emiterea autorizaţiei şi
în lipsa unei comunicări scirse din partea autorităţii administraţiei publice,
solicitantul poate desfăşura activitatea, presta serviciul sau exercita profesia
pentru care s-a solicitat autorizarea.
4
 Pentru obţinerea documentului oficial prin care se permite defăşurarea
activităţii, prestarea serviciului sau exercitarea profesiei, solicitantul se poate
adresa autorităţii în cauză sau direct instanţei judecătoreşti.
În situaţia în care solicitantul s-a adresat autorităţii administraţiei publice
în cauză, acesta îi aduce la cunoştinţă existenţa cazului de aprobare tacită cu
privire la autorizaţie şi solicită eliberarea documentului oficial prin care se
permite desfăşurarea unei activităţi, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei
profesii.
În cazul în care autoritatea administraţiei publice nu răspunde sau refuză
să elibereze documentul oficial prin care se permite desfăşurarea unei activităţi,
prestarea unui seviciu sau exercitarea unei profesii, solicitantul se poate adresa
instanţei judecătoreşti[6].
Cererea de chemare în judecată a autorităţii administraţiei publice având
ca obiect constatarea aprobării tacite se introduce la instanţa judecătorească de
contencios administrativ competentă.
Instanţa va soluţiona cererea în termen de cel mult 30 de zile de la
primirea acesteia, cu citarea părţilor, participarea procurorului fiind obligatorie.
Cererea este scutită de taxa de timbru.
Reclamatul depune la instanţă, anexată la cererea de chemare în judecată,
copia cererii de autorizare purtând numărul şi data înregistrării la autoritatea
administraţiei publice pârâte, însoţită de întreaga documentaţie depusă la
aceasta.
Autoritatea administraţiei publice poate invoca în apărarea sa existenţa
unui răspuns adresat solicitantului autorizaţiei în termenul prevăzut de lege sau,
după caz, a notificării transmise.
Dacă instanţa constată existenţa răspunsului autorităţii administraţiei
publice sau, după caz, a notificării transmise, purtând data poştei de la locul de
expediere a corespondeţei sau data la care solicitantul a luat cunoştinţă de
răspuns, anterioare expirării termenului pentru emiterea autorizaţiei, respinge
cererea reclamantului.
În cazul în care instanţa constată îndeplinirea condiţiilor privind aprobarea
tacită, pronunţă o hotărâre prin care obligă autoritatea administraţiei publice să
elibereze documentul oficial prin care se permite solicitantului să desfăşoare o
anumită activitate, să presteze un serviciu sau să exercite o profesie.
Hotărârile se redactează în termen de 10 zile de la pronunţare şi sunt
irevocabile.

5
 Dacă în urma admiterii acţiunii autoritatea administraţiei publice nu dă
curs obligaţiei de eliberare a documentului oficial în termenul stabilit prin
hotărârea judecătorescă, la cererea reclamantului, instanţa poate obliga
conducătorul autorităţii administraţiei publice în sarcina căreia s-a stabilit
obligaţia la plata unei amenzi judiciare reprezentând 20% din salariul minim net
pe economie pentru fiecare zi de întârziere, precum şi la plata unor despăgubiri
pentru daunele cauzate prin întârziere.
În situația în care, după obținerea documentului oficial prin care se
permite desfășurarea unei activități, prestarea unui serviciu sau exercitarea unei
profesii, autoritatea administrației publice constată neîndeplinirea unor condiții
importante prevăzute pentru eliberarea autorizației nu va putea anula
documentul, ci va notifica titularului, în cel mult 3 luni de la data expirării
termenului legal pentru emiterea autorizației, neregularitățile constatate, modul
de remediere a tuturor deficiețelor identificate, precum și termenul în care
titularul trebuie să respecte această obligație[7]. Acest termen nu poate fi mai
mic de 30 de zile.
Se permite anularea documentului oficial de către autoritatea
administrației publice prin care se permite desfășurarea unei activități, prestarea
unui serviciu sau exercitarea unei profesii, în cazul în care constată
neîndeplinirea unor condiții care aduc o gravă atingere interesului public,
siguranței naționale, ordinii sau sănătății publice și care nu pot fi remediate sau
în cazul în care deficiențele constatate nu au fost remediate în termen de 30 de
zile.

Bibliografie
[1] Ioan Alexandru, Mihaela Cărăușan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Ediția
a-III-a, Editura Universul Juridic, București, 2009, p.316.
[2] Antonie Iorgovan, Tratat de drept administrativ, Vol. II, Editura All Beck,
Ediţia a-III-a, București, 2005, p.60.
[3] Tiberiu Pavelescu, Gabriel Moinescu, Drept Administrativ Român, Editura
Tritonic, București, 2005, p. 170.
[4] Dr, Valentin I. Prisacaru, Tratat de drept administrativ român, Ediția a-III-a,
Editura Lumina Lex, București, 2002, p. 378.

6
[5] Rodica Narcisa Petrescu, Drept administrativ, Editura Hamangiu, București,
2009, p. 329.
[6] Dr. Emilian Stelian Ticames, Dr. Savu Gheorghe, Drept administrativ și
elemente de știința administrației, Editura Sedcom Libris, Iași, 2003, p.305.
[7] Dr. Gheorghe T. Zaharia, Odette Budeanu-Zaharia, Tudor I. Budeanu, Tudor
Alexandru Chiuariu, Tratat de drept administrativ român, Editura Junimea, Iași,
2001, p. 336.