Bazele Contabilitatii. Note de Curs Spre Publicare 2021

Universitatea
de Stat de și
Activitatea economică
Educaţie
evidența acesteia Curs universitar
Fizică şi Sport
Activitatea economică și
evidența acesteia
Note de curs
Autori:
COJOCARU M.
ANTOŞCIUC I.
BOEȘTEAN C.
Chişinău - 2021
1
Activitatea economică și evidența acesteia Curs universitar
Cuprins
Capitolul 1. Aspecte legislative a antreprenoriatului și evidenții economice
1.1. LEGEA Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi
1.2. LEGEA Republicii Moldova privind reglementarea prin autorizare a activităţii de

întreprinzător
1.3. LEGEA contabilităţii și raportării financiare a Republicii Moldova
Capitolul 2. Introducere în contabilitate
2.1. Esenţa și rolul contabilităţii
2.2. Utilizatorii informației contabile
2.3. Obiectivele și funcțiile contabilității
2.4. Principii de bază şi caracteristici calitative ale contabilității
Capitolul 3. Obiectul şi metoda contabilităţii
3.1. Esenţa şi conţinutul obiectului contabilităţii
3.2. Patrimoniul – obiect de studiu al contabilităţii
3.3. Noţiuni privind consumurile, veniturile şi cheltuielile
3.4. Noţiuni generale privind metoda contabilităţii
Capitolul 4. Reglementarea contabilităţii în Republica Moldova. Sisteme contabile
4.1. Reguli generale de reglementare a contabilităţii
4.2. Competenţele autorităţilor statale şi asociaţiilor profesionale în domeniul

reglementării contabilităţii
4.3. Reglementarea legislativă şi normativ-metodică a contabilităţii şi raportării financiare
4.4. Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară
4.5. Sisteme de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare
2
Capitolul 5. Bilanţul
5.1. Dubla reprezentare a patrimoniului şi însemnătatea ei de control
5.2. Noţiunea privind bilanţul contabil şi importanţa lui
5.3. Conţinutul şi structura bilanţului
5.4.Modificările de bilanţ sub influenţa operaţiilor economice
Capitolul 6. Contul și formula contabilă. Înregistrarea în partidă dublă
6.1. Noțiunea, necesitatea și funcțiile contului
6.2. Elementele contului contabil
6.3. Reguli de funcționare a conturilor de activ şi de pasiv
6.4. Conturi sintetice şi analitice
6.5. Dubla înregistrare. Corespondența conturilor
6.6. Formula contabilă: esența și tipurile
6.7. Balanța de verificare și semnificația ei de control
6.8. Planul de conturi contabile
Capitolul 7. Registrele contabile
7.1. Esenţa şi tipurile registrelor contabile
7.2. Caracteristica registrelor de contabilitate
7.3. Tehnici de corectare a erorilor contabile
Capitolul 8. Documentul – procedeu al metodei contabilităţii
8.1. Noțiunea, clasificarea și funcțiile documentelor contabile
8.2. Documentele cu regim special de evidenţă
8.3. Gestiunea documentelor
3
8.4. Păstrarea şi arhivarea documentelor contabile
Capitolul 9. Inventarierea
9.1.Conceptul, sfera de cuprindere şi obiectivele efectuării inventarierii
9.2.Pregătirea şi organizarea inventarierii
9.3.Efectuarea propriu-zisă a inventarierii
9.4.Reflectarea rezultatelor inventarierii în evidența contabilă
Capitolul 10. Situaţiile financiare
10.1.Noțiunea, componenţa și necesitatea situaţiilor financiare
10.2. Principiile fundamentale care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare
10.3 Cerinţele înaintate faţă de întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
4
Cuvânt înainte
“Este absolut indispensabil omului modern de a
se iniţia câtuşi de puţin în elementele
contabilităţii. Toţi cei care lucrează în
economie trebuie să fie în măsură să înţeleagă
cele două relevee esenţiale, să ştie bilanţul şi
contul de profit şi pierdere. ”
P. Samuelson – laureat al premiului Nobel
pentru economie
Cursul universitar «Activitatea economică și evidența acesteia», elaborat de cadrele

didactice de la catedra „Protecţie, Pază şi Securitate” propune o abordare logică a
noțiunilor de baza ale contabilității printr-o multitudine de scheme, figuri, tabele care sa
le permită utilizatorilor înțelegerea limbajului contabil.
Lucrarea analizeaza si detaliaza conceptele specifice contabilitatii prin abordarea
graduala a informatiilor, de la cele mai simple si mai cunoscute notiuni catre notiunile si
termenii specifici limbajului contabilâ. Astfel, utilizatorii materialului expus în cursul de
faţă vor putea intelege procesul de inregistrare al fapelor economice si prezentarea lor în
situatiile financiare.
Cursul universitar «Activitatea economică și evidența acesteia» îşi propune să fie
un instrument util pentru studenţii anului II ai facultăţii Protecţie, Pază şi Securitate, care
să îi ajute în demersul lor de a se descurca în multitudinea de informaţii din domeniul
financiar–contabil. În cadrul cursului universiatr le sunt prezente pe larg noţiuni de bază
precum: patrimoniu, activ, pasiv, cont, bilanţ, situaţii financiare, inventariere într-un
limbaj cât mai accesibil, care să faciliteze înţelegerea.
Noţiunile pe care studenţii le vor învăţa la disciplina «Activitatea economică și
evidența acesteia» îi vor ajuta foarte mult în carieră, indiferent de profesiunea aleasă, să
îmbrăţişeze îndeletniciri din sfera manageria ori, să demareze o afacere pe cont propriu.
5
Capitolul 1. Aspecte legislative a antreprenoriatului și evidenții economice
1.1. LEGEA Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi
1.2. LEGEA Republicii Moldova privind reglementarea prin autorizare a activităţii de

întreprinzător
1.3. LEGEA contabilităţii și raportării financiare a Republicii Moldova
Publicat : 28-02-1994 în Monitorul Parlamentului Nr. 2 art. 33

MODIFICAT LP23 din 27.02.20, MO87-93/20.03.20 art.112; în vigoare 20.04.20
Articolul 1. Antreprenoriatul
1. Antreprenoriat este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a
serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie
iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi
asigura o sursă permanentă de venituri.
11. Antreprenoriatul social este o activitate de antreprenoriat al cărei scop principal este
soluţionarea unor probleme sociale în interesul comunității. Prevederile capitolelor I–VI se aplică
activităţii de antreprenoriat social în măsura în care nu contravin prevederilor capitolului VI1.
2. Munca efectuată conform contractului (acordului) de muncă încheiat nu este considerată
antreprenoriat.
3. Antreprenoriatul în legătură cu crearea şi utilizarea inovaţiilor raţionalizărilor, descoperirilor
ştiinţifice, operelor literare, de artă şi a altor obiecte ale proprietăţii intelectuale este reglementată
atît de prezenta Lege, cît şi de o legislaţie specială.
Articolul 2. Antreprenorii
1. Antreprenor poate fi:
orice cetăţean al Republicii Moldova care nu este îngrădit în drepturi, în modul stabilit de
prezenta Lege şi de alte acte legislative;
6
orice cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare;
un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri) din care se constituie antreprenorul
colectiv;
orice persoană juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale principale şi cu legislaţia.
Statul şi autorităţile administraţiei publice locale sînt antreprenori speciali. Atribuţiile de
antreprenor la întreprinderile de stat (municipale) le execută managerul-şef de întreprindere pe
baza contractului încheiat cu acesta.
2. Nu au dreptul de a practica antreprenoriatul şefii şi specialiştii din autorităţi ale administraţie
publice, în a căror atribuţie intră hotărîrea problemelor legate de desfăşurarea activităţii de
antreprenoriat sau controlul asupra unei asemenea activităţi.
Articolul 3. Întreprinderea
1. Forma organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat este întreprinderea.
2. Întreprinderea constituie un agent economic cu firmă (titulatură) proprie înfiinţată de
antreprenor în modul stabilit de legislaţie.
3. Întreprinderea are dreptul de persoană juridică sau de persoană fizică, în conformitate cu
prezenta Lege.
Întreprinderea-persoană juridică şi întreprinderea-persoană fizică au aceleaşi drepturi şi obligaţii,
cu excepţia răspunderii patrimoniale pentru obligaţiile lor.
4. Întreprinderea devine subiect de drept din momentul înregistrării de stat.
5. Întreprinderile și întreprinzătorii nu sînt obligați să dețină și să aplice ștampila proprie pe
înscrisuri de orice natură. În cazul în care legislaţia prevede necesitatea aplicării ştampilei
întreprinderii sau întreprinzătorului, cerinţa se consideră îndeplinită dacă înscrisul este semnat de
persoana împuternicită de întreprindere sau de către întreprinzător.
Articolul 4. Managerul-şef de întreprindere
1. Titularul patrimoniului (antreprenorul) este în drept de a transmite, pe bază de contract, o parte
sau toate atribuţiile de efectuare a activităţii de antreprenoriat managerului-şef de întreprindere.
Contractul dintre titularul patrimoniului şi managerul-şef de întreprindere determină drepturile şi
obligaţiile reciproce ale părţilor inclusiv limitarea drepturilor de folosinţă şi de dispoziţie asupra
patrimoniului şi de desfăşurare a unor genuri de activitate, relaţiile lor reciproce de ordin
financiar, răspunderea pentru neexecutarea sau executarea nesatisfăcătoare a obligaţiilor
asumate, precum şi termenul valabilităţii, condiţiile de reziliere (modificare) a contractului.
În contract pot fi incluse şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei în vigoare.
2. Managerul-şef de întreprindere poartă răspundere materială pentru obligaţiile întreprinderii pe
care o conduce, precum şi pentru neexecutarea sau executarea nesatisfăcătoare a obligaţiilor
stipulate în contract.
7
Contractul poate să prevadă răspunderea managerului-şef de întreprindere pentru obligaţiile
respective cu întreg patrimoniul său, exceptîndu-se acele bunuri care, în conformitate cu
legislaţia în vigoare, nu fac obiectul urmăririi.
3. Titularul patrimoniului şi orice terţ nu au dreptul să se amestece în activitatea managerului-şef
de întreprindere în decursul termenului de valabilitate a contractului, cu excepţia cazurilor
prevăzute de condiţiile contractului sau de legislaţia în vigoare.
Articolul 5. Legislaţia privind antreprenoriatul
1. Relaţiile în legătură cu antreprenoriatul, indiferent de forma de proprietate şi genul de
activitate, sînt reglementate de prezenta Lege, de legislaţia civilă şi de alte legi.
2. Particularităţile activităţii de antreprenoriat practicate de persoane juridice şi persoane fizice
străine sînt reglementate de asemenea de legislaţia privind investiţiile străine.
3. Relaţiile în care una dintre părţi este persoană juridică sau persoană fizică străină se
reglementează de condiţiile acordului internaţional, dacă acestea se deosebesc de normele
stabilite în legislaţia privind antreprenoriatul.
Articolul 6. Drepturile întreprinderii
Întreprinderea, în conformitate cu legislaţia în vigoare, are dreptul:
să practice, sub firmă proprie, activitate de antreprenoriat;
să procure (să atragă) de la alte persoane juridice şi persoane fizice bunuri şi drepturi
patrimoniale (inclusiv asupra proprietăţii intelectuale) în scopul practicării activităţii de
antreprenoriat;
să participe cu patrimoniul său la activitatea altor agenţi economici;
să utilizeze, în cadrul activităţii sale, orice resurse, inclusiv naturale, informative şi intelectuale;
să-şi stabilească, în mod independent, genurile de activitate, să-şi formeze programul de
producţie, să-şi aleagă furnizorii şi beneficiarii producţiei fabricate (lucrărilor şi serviciilor
prestate), să execute, pe bază de contract, lucrări la comanda statului;
să stabilească, preţurile şi tarifele la producţia fabricată (lucrările şi serviciile prestate);
să deschidă conturi la bancă în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de decontare,
creditare, încasare etc.;
să angajeze lucrători pe bază de contract (acord) şi în alte condiţii şi să concedieze lucrătorii
încadraţi;
să stabilească, în mod independent, formele, cuantumul retribuirii muncii şi alte tipuri de venituri
ale persoanelor angajate;
să fie agent al relaţiilor economice externe;
să efectueze operaţiuni valutare;
8
să dispună liber de beneficiul (venitul) obţinut de pe urma activităţii de antreprenoriat, care
rămîne după achitarea impozitelor şi a altor plăţi obligatorii;
să beneficieze de orice venit personal;
să se folosească de serviciile sistemului asistenţei sociale de stat al asigurării medicale şi sociale;
să atace în instanţa judecătorească competentă acţiunile autorităţilor ale administraţiei publice şi
ale altor organe care îi lezează drepturile sau interesele legitime.
Articolul 7. Obligaţiile întreprinderii
Întreprinderea în conformitate cu legislaţia în vigoare, este obligată:
să respecte regulile de comportament pe piaţă în condiţiile concurenţei libere, drepturile şi
interesele legitime ale consumatorilor să asigure calitatea cuvenită a mărfurilor fabricate (a
lucrărilor şi serviciilor prestate);
să obţină licenţe pentru genurile de activitate care se desfăşoară în bază de licenţă;
să încheie contracte (acorduri) de muncă cu cetăţenii pe care îi angajează la lucru, după caz, şi
contracte colective cu sindicatele care reprezintă interesele colectivelor de muncă. Întreprinderea
nu are dreptul de a se opune asocierii în sindicate a lucrătorilor angajaţi pentru a-şi apăra
drepturile şi interesele social-economice;
să păstreze mijloacele băneşti în instituţii financiare şi să se achite cu bugetul public naţional,
angajaţii, creditorii, precum şi să onoreze celelalte obligaţii de plată prin sistemul financiar-
bancar, în modul stabilit de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei;
să remunereze lucrătorii angajaţi la un nivel care să nu fie inferior salariului minim stabilit pe
republică;
să asigure în conformitate cu contractele (acordurile) de muncă încheiate, crearea unor condiţii
normale de muncă, respectarea tehnicii securităţii, normelor de producţie şi sanitare, ale
securităţii antiincendiare, precum şi protecţia mediului înconjurător;
să efectueze asigurarea socială şi alte tipuri de asigurare obligatorie a lucrătorilor angajaţi;
să păstreze, conform termenelor stabilite, documentele create în procesul activităţii sale, iar în
caz de încetare a activităţii, să transmită în arhiva de stat documentele ce fac parte din Fondul
Arhivistic al Republicii Moldova şi documentele privind personalul scriptic.
Articolul 8. Statul şi întreprinderea
1. Statul creează tuturor întreprinderilor condiţii juridice şi economice egale de gospodărire,
garantează respectarea drepturilor şi intereselor lor legitime, contribuie la dezvoltarea
concurenţei libere, conştiincioase între aceştia, le asigură posibilităţi egale de a folosi resurse
tehnico-materiale, naturale, de muncă, financiare şi informative neadmiţînd monopolizarea
pieţelor acestor resurse, şi reglementează activitatea de antreprenoriat în baza legislaţiei în
vigoare.
9
2. Guvernul, autorităţile administraţiei publice, precum şi autorităţile administraţiei publice
locale pot da dispoziţii întreprinderilor numai în limitele competenţei lor, stabilite de legislaţie.
Articolul 10. Reglementarea activităţii de antreprenoriat
1. Întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de
lege.
2. Întreprinderea are dreptul să practice anumite genuri de activitate, determinate de legislaţie,
numai după ce a obţinut autorizarea pentru genul respectiv de activitate conform Legii nr.
160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător sau, în cazul
activităţii din domeniul financiar (bancar şi nebancar), conform legilor speciale care îl
reglementează.
Caracterul autorizat al activităţii de întreprinzător desfăşurate de întreprindere se atestă prin
deţinerea actului permisiv corespunzător.
Lista actelor permisive, autorităţile emitente şi procedura de eliberare a lor sînt stabilite de Legea
nr. 160/2011 privind reglementarea prin autorizare a activităţii de întreprinzător sau, în cazul
activităţii din domeniul financiar (bancar şi nebancar), de legile speciale care îl reglementează.
Articolul 12. Controlul asupra activităţii de antreprenoriat
1. Întreprinderea, indiferent de forma juridică de organizare, asigură evidenţa contabilă şi
statistică în modul stabilit de legislaţia în vigoare.
2. Întreprinderea, în conformitate cu legislaţia, pune la dispoziţia autorităţilor administraţiei
publice informaţia necesară pentru stabilirea impozitelor şi funcţionarea sistemului republican de
acumulare şi prelucrare a informaţiei.
3. Întreprinderea este în drept să nu prezinte date ce constituie secret comercial autorităţilor
administraţiei publice, cu excepţia organelor de drept şi celor de control, cărora aceste date se
prezintă în limitele împuternicirilor lor. Lista datelor ce constituie secret comercial o determină
întreprinderea. Lista datelor care pot constitui secret comercial este stalilită de Legea cu privire
la secretul comercial.
4. Organele de control, Serviciul Fiscal de Stat, organele de ocrotire a naturii, autoritatea de
concurenţă şi alte autorităţi ale administraţiei publice cărora li se atribiue controlul asupra
activităţii întreprinderii efectuează acest control în limitele competenţei lor şi în modul stabilit de
legislaţie.
Rezultatul controlului efectuat se comunică întreprinderii.
Articolul 13. Formele activităţii de antreprenoriat
1. Activitatea de antreprenoriat poate fi practicată sub următoarele forme organizatorico-juridice:
a) întreprindere individuală;
b) societate în nume colectiv;
10
c) societate în comandită;
d) societate pe acţiuni;
e) societate cu răspundere limitată;
f) cooperativă de producţie;
g) cooperativă de întreprinzător;
h) întreprindere de arendă;
i) întreprindere de stat şi întreprindere municipală.
2. Activitatea de muncă individuală are caracter întreprinzător şi se desfăşoară sub forma de
organizare juridică întreprindere individuală sau în baza patentei de întreprinzător.
3. Întreprinderile cu investiţii străine se infiinţează pe teritoriul Republicii Moldova sub formele
organizatorico-juridice arătate la punctul 1 al prezentului articol. Deosebirile ce vizează
înregistrarea şi activitatea întreprinderilor respective se stabilesc de legislaţia privind investiţiile
străine.
4. Oricare din întreprinderile indicate la punctul 1din prezentul articol (în dependenţă de
numărul de lucrători şi de alte criterii), în conformitate cu legislaţia, poate fi considerată
microîntreprindere sau întreprindere mică.
5. Întreprinderile care practică activităţi bancare, de asigurare, de bursă sau alte genuri
specializate se înfiinţează sub una din formele organizatorico-juridice arătate la lit. d), e) h)
din punctul 1 al prezentului articol. Particularităţile constituirii, înregistrării, funcţionării şi
încetării activităţii unor astfel de întreprinderi sînt stabilite de legislaţia respectivă.
6. Pentru realizarea sarcinilor lor statutare organizaţiile obşteşti şi cele religioase, în conformitate
cu legislaţia, au dreptul să fondeze sau să participe la fondarea şi coposedarea de societăţi în
nume colectiv şi în comandită, societăţi cu răspundere limitată şi societăţi pe acţiuni.
7. Orice cetăţean poate fi fondator numai al unei întreprinderi individuale. Persoanele juridice şi
fizice pot fi asociaţi numai ai unei singure societăţi cu răspundere nelimitată sau în comandită.
8. În cazul în care pe numele unei persoane au fost înregistrate anterior întreprinderi care nu
funcţionează şi care nu au fost lichidate în modul stabilit de lege sau care au datorii la bugetul
public naţional, persoanei în cauză i se refuză înregistrarea unei noi întreprinderi pînă la
înlăturarea circumstanţelor menţionate.
Articolul 23. Condiţiile generale de constituire
1. Întreprinderea poate fi constituită:
de către titularul (titularii) patrimoniului, din proprie iniţiativă ori de către persoanele juridice sau
persoanele fizice împuternicite de acesta (aceştia);
în urma divizării forţate a întreprinderii în funcţiune, în conformitate cu legislaţia antimonopol.
2. Modul de constituire a întreprinderii se stabileşte:
11
pentru întreprinderile individuale - prin prezenta Lege;
pentru întreprinderile cu o altă formă organizatorico-juridică a activităţii de antreprenoriat - prin
prezenta Lege şi prin alte acte legislative.
3. Documentele de constituire a întreprinderii sînt:
decizia privind înfiinţarea întreprinderii - pentru întreprinderile individuale;
contractul de constituire (de societate) - pentru societăţile în nume colectiv şi societăţile în
comandită;
contractul de constituire (de societate) şi statutul - pentru societăţile pe acţiuni, societăţile cu
răspundere limitată şi cooperativele de întreprinzător. În cazul înfiinţării unei societăţi pe acţiuni
sau unei societăţi cu răspundere limitată de către o singură persoană, în loc de contract de
constituire (de societate) fondatorul întocmeşte declaraţie de constituire a societăţii. Declaraţia
trebuie să cuprindă aceleaşi date ca şi contractul şi se întocmeşte în conformitate cu cerinţele
înaintate faţă de perfectarea contractului de constituire (de societate);
statutul - pentru cooperativele de producţie;
contractul de arendare a bunurilor statului (municipiului) şi statului - pentru întreprinderile de
arendă.
statutul şi decizia fondatorului - pentru întreprinderile de stat;
statutul şi decizia autorităţilor administraţiei publice locale - pentru întreprinderile municipale
Documentele de constituire trebuie să conţină următoarele informaţii: firma, sediul, data
constituirii, genurile de activitate, răspunderea antreprenorului pentru obligaţiile întreprinderii,
condiţiile de reorganizare şi lichidare a întreprinderii, firmele (numele de familie) şi sediul
(domiciliul) fondatorilor, iar în cazurile prevăzute de legislaţie, şi ale asociaţilor, precum şi alte
condiţii de fondare şi activitate a întreprinderii prevăzute de legislaţia în vigoare.
În documentele de constituire pot fi incluse şi alte prevederi care nu contravin legislaţiei.
Documentele de constituire a întreprinderii se aprobă de către fondatorul (fondatorii) acesteia.
Articolul 24. Firma şi utilizarea ei
1. Antreprenorul şi întreprinderea constituită de acesta îşi desfăşoară activitatea sub o anumită
firmă (denumire).
Filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub firma întreprinderii.
2. Firma trebuie să conţină:
a) denumirea concretă a întreprinderii sau alte date care permit deosebirea acesteia de alte
întreprinderi, iar pentru întreprinderea individuală, societatea în nume colectiv şi societatea în
comandită, numele de familie (firma) a cel puţin unui posesor al întreprinderii individuale sau al
comanditului;
b) indicarea completă sau prescurtată (abreviată) a formei organizatorico-juridice a întreprinderii;
12
c) indicarea genului principal de activitate pentru întreprinderea-persoană juridică.
În firma întreprinderii pot fi incluse şi alte date care nu contravin legislaţiei în vigoare.
3. Întreprinderea poate să utilizeze şi o firmă prescurtată (abreviată) care trebuie să conţină
informaţii prevăzute la literele "a" şi "b" din punctul 2 al prezentului articol.
4. Întreprinderea are obligaţia să utilizeze firma, inclusiv cea prescurtată (abreviată), numai în
acea formulă în care a fost înmatriculată în Registrul de stat al întreprinderilor.
De la data publicării în "Monitorul Oficial al Republicii Moldova" a anunţului privind
lichidarea întreprinderii, firma acesteia se va utiliza cu cuvintele "în proces de lichidare".
5. Firma poate fi utilizată şi în calitate de marcă, cu condiţia înregistrării acesteia conform Legii
nr. 38-XVI din 29 februarie 2008 privind protecţia mărcilor.
6. Firma completă trebuie să figureze pe toate clădirile administrative ale întreprinderilor cu
personalitate juridică.
Articolul 27. Principiile înregistrării
1. Întreprinzătorul este obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele
(denumite în continuare întreprinderi), înfiinţate de către acesta pe teritoriul Republicii Moldova,
pînă la începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea nr.1265-XIV din 5
octombrie 2000 cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor.
Venitul provenit din activitatea întreprinderii neînregistrate se percepe prin hotărîre
judecătorească şi se varsă la bugetul de stat.
2. Întreprinderea se înregistrează de structurile teritoriale ale Agenției Servicii Publice la locul
unde se află sediul întreprinderii.
Sediul întreprinderii se consideră locul unde se află organele ei de conducere.
3. Întreprinderea se înregistrează, în mod obligatoriu, la Serviciul Fiscal de Stat pentru a i se
atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Articolul 28. Procedura înregistrării
1. Pentru înregistrare, întreprinderea prezintă actele specificate la articolul 11 din Legea cu
privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor.
2. Pentru înregistrare, întreprinderile înfiinţate în urma reorganizării întreprinderilor de stat şi
întreprinderile în al căror capital social statul deţine o cotă-parte prezintă autorizaţia organului
central de specialitate respectiv.
La reînregistrarea întreprinderii în legătură cu reorganizarea ei, cu excepţia societăţilor pe
acţiuni, taxa de timbru stabilită se încasează numai din diferenţa dintre cuantumul capitalului
social al întreprinderii (întreprinderilor) nou-înfiinţate şi cuantumul capitalului social al
întreprinderii (întreprinderilor) reorganizate. La majorarea capitalului social în urma reevaluării
bunurilor întreprinderii în temeiul deciziei Guvernului, taxa de timbru nu se achită.
13
3. Agenția Servicii Publice, în termen de 15 zile de la data înregistrării întreprinderii, va expedia
autorităţii administraţiei publice locale respective, Serviciului Fiscal de Stat, organului de
statistică, Serviciului de Stat de Arhivă şi organului de asigurare socială cîte o copie de pe
hotărîrea de înregistrare a întreprinderii, iar în cazul înregistrării întreprinderii în al cărei capital
social statul deţine o cotă-parte - şi organului central de specialitate respectiv.
Articolul 30. Suspendarea/reluarea activităţii întreprinderii
1. Întreprinderea, la decizia fondatorului/adunării generale, poate să îşi suspende temporar
activitatea, pe o perioadă care să nu depăşească 3 ani, în cazul în care nu are datorii faţă de
bugetul public naţional, precum şi faţă de alţi creditori. Informația privind lipsa/existența datoriei
la bugetul public național se obține de către organul înregistrării de stat de la Serviciul Fiscal de
Stat din sistemul informațional automatizat al Serviciului Fiscal de Stat „Contul curent al
contribuabilului”, prin intermediul platformei de interoperabilitate instituite de Guvern, fără
implicarea solicitantului.
2. Decizia fondatorului/adunării generale privind suspendarea activităţii întreprinderii, cu
indicarea termenului suspendării, se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Persoanele responsabile de suspendarea activităţii întreprinderii sînt obligate, cu o lună înainte de
publicarea avizului, să informeze în scris despre aceasta creditorii întreprinderii. În termen de o
lună de la data publicării avizului de suspendare a activităţii, creditorii vor înainta întreprinderii
şi structurii teritoriale a Agenției Servicii Publice creanţele lor.
3. Suspendarea/reluarea activităţii întreprinderii urmează a fi înregistrată, în baza cererii
fondatorului/adunării generale, la structura teritorială a Agenției Servicii Publice, cu înscrierea
menţiunii respective în Registrul de stat al întreprinderilor şi cu înştiinţarea despre aceasta
a Serviciului Fiscal de Stat de către structura teritorială a Agenției Servicii Publice.
Înregistrarea suspendării activităţii se va efectua cu condiţia:
1) prezentării de către fondator/adunarea generală a certificatelor de la instituţiile financiare
privind închiderea convenţională a conturilor;
2) predării ştampilelor spre păstrare structurii teritoriale a Agenției Servicii Publice, în cazul în
care întreprinderea deține ștampilă;
3) expirării termenului de înaintare a creanţelor de către creditori.
4. O dată cu înscrierea în Registrul de stat al întreprinderilor a menţiunii privind
suspendarea/reluarea activităţii de întreprinzător, pe documentele de constituire ale întreprinderii
se aplică menţiunea "Activitatea este suspendată de la_______pînă la__________"/"Activitatea
este reluată de la_______ ."
Articolul 32. Reorganizarea întreprinderii
14
1 . Reorganizarea întreprinderii se efectuează prin fuziune, asociere, divizare, separare,
transformare.
La fuziunea întreprinderilor, toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile fiecăreia din ele trec,
potrivit actului de transfer, la întreprinderea înfiinţată în urma fuziunii.
La asocierea unei întreprinderi cu alta, la cea din urmă trec, în conformitate cu actul de transfer,
toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii asociate.
La divizarea întreprinderii, la întreprinderile înfiinţate în urma divizării trec, potrivit actului
(bilanţului) divizării, drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii reorganizate.
La separarea din întreprindere a unei sau a cîtorva întreprinderi, la fiecare din acestea trec,
potrivit actului (bilanţului) divizării, părţile respective din repturile patrimoniale şi obligaţiile
întreprinderii reorganizate.
La transformarea întreprinderii în întreprindere cu altă formă juridică de rganizare, la
întreprinderea recent înfiinţată trec toate drepturile patrimoniale şi obligaţiile întreprinderii
transformate.
2. Reorganizarea întreprinderii se efectuează la decizia fondatorilor (asociaţilor) ei.
3. În cazurile stabilite de lege, reorganizarea întreprinderii prin divizare sau separare se
efectuează prin hotărîre a autorităţilor administraţiei publice autorizate sau prin hotărîre a
instanţei de judecată.
În cazurile prevăzute de lege, reorganizarea întreprinderii prin fuziune, asociere sau
transformare se efectuează numai cu acordul autorităţilor administraţiei publice autorizate.
4. Actul de transfer sau bilanţul divizării va cuprinde prevederi referitoare la succesiunea de
drept asupra tuturor obligaţiilor întreprinderii reorganizate faţă de toţi creditorii şi debitorii ei,
inclusiv obligaţiile contestate de părţi.
Actul de transfer sau bilanţul divizării se aprobă de către persoana (organul) care a luat decizia
de reorganizare a întreprinderii şi se prezintă împreună cu documentele de constituire pentru
înregistrarea de stat a întreprinderii recent înfiinţate sau pentru modificarea documentelor de
constituire ale întreprinderii existente.
Neprezentarea împreună cu documentele de constituire, respectiv a actului de transfer sau
bilanţului divizării, precum şi lipsa în aceste documente a dispoziţiei cu privire la succesiunea de
drept asupra obligaţiilor întreprinderii reorganizate atrag după sine refuzul înregistrării de stat a
întreprinderii recent înfiinţate.
5. Întreprinderea se consideră reorganizată, cu excepţia cazurilor de reorganizare prin asociere,
din momentul înregistrării de stat a întreprinderii recent înfiinţate.
15
La reorganizarea întreprinderii prin asociere la ea a altei întreprinderi, prima se consideră
reorganizată din momentul înscrierii în Registrul de stat al întreprinderilor a datelor cu privire la
încetarea activităţii întreprinderii asociate.
Articolul 34. Lichidarea întreprinderii
1. Lichidarea întreprinderii conduce la încetarea activităţii acesteia fără trecerea drepturilor şi
obligaţiilor pe cale succesorală la alte persoane.
2. Întreprinderea se lichidează prin hotărîre a:
a) fondatorilor (asociaţilor), în conformitate cu condiţiile prevăzute în documentele de constituire
ale întreprinderii, inclusiv în legătură cu expirarea termenului pentru care a fost înfiinţată
întreprinderea respectivă sau cu atingerea scopurilor în care a fost înfiinţată;
b) instanţei de judecată în caz de:
1) insolvabilitate a întreprinderii, declarată în conformitate cu legislaţia;
2) declarare a documentelor de constituire ale întreprinderii ca fiind nule;
3) încălcare a cerinţelor, stabilite de legislaţie, privind desfăşurarea unui anumit gen de activitate,
prin care se explică lichidarea întreprinderii;
4) expirare a termenului pentru care a fost înfiinţată întreprinderea respectivă sau după atingerea
scopurilor în care a fost înfiinţată (la cererea Agenției Servicii Publice), dacă fondatorii
(asociaţii) întreprinderii nu au luat hotărîrea de lichidare a întreprinderii;
5) neprezentare conform informaţiei Serviciului Fiscal de Stat, a dărilor de seamă contabile,
fiscale şi statistice privind activitatea întreprinderii pe o perioadă ce depăşeşte un an.
Întreprinderea poate fi lichidată şi în alte temeiuri stabilite de lege.
3. Întreprinderea se consideră lichidată din momentul radierii ei din Registrul de stat al
întreprinderilor.
Articolul 35. Procedura de lichidare a întreprinderii
1. În hotărîrea de lichidare a întreprinderii se stabileşte procedura şi termenele în care se va
efectua lichidarea, termenul limită de înaintare a creanţelor de către creditori, care trebuie să fie
nu mai mic de o lună din momentul publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a
avizului despre lichidare.
Hotărîrea de lichidare a întreprinderii în legătură cu expirarea termenului pentru care a fost
înfiinţată întreprinderea respectivă sau cu atingerea scopurilor în care a fost înfiinţată se ia de
către fondatori (asociaţi) în modul prevăzut de prezentul articol, anunţîndu-se creditorii cu 2 luni
înainte de expirarea duratei întreprinderii sau imediat după atingerea scopurilor în care a fost
înfiinţată şi după publicarea în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a avizului despre
lichidare.
16
În caz de faliment, întreprinderea se lichidează prin hotărîre a instanţei de judecată în
conformitate cu Legea cu privire la faliment.
2. Lichidarea întreprinderii se efectuează de comisia de lichidare sau de lichidator, desemnaţi de
fondatori (asociaţi) sau, după caz, de instanţa de judecată.
În cazul lichidării întreprinderii prin decizie a instanţei de judecată, aceasta din urmă numeşte în
calitate de lichidator o persoană fizică majoră cu capacitatea deplină de exerciţiu, care are
cetăţenia Republicii Moldova, domiciliază în Republica Moldova, are studii superioare şi posedă
cunoştinţe şi experienţă în domeniu şi este înregistrată ca întreprinzător individual.
3. Comisia de lichidare (lichidatorul întreprinderii) publică în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova informaţie despre lichidarea întreprinderii, procedura şi termenele în care se va efectua
lichidarea, termenul limită de înaintare a creanţelor de către creditori, precum şi evaluează
activele întreprinderii (bunurile şi toate obligaţiile patrimoniale faţă de întreprinderea care se
lichidează), stabileşte creanţele creditorilor, comunicîndu-le acestora despre lichidarea
întreprinderii, ia măsuri pentru perceperea datoriei de debitor.
4. După expirarea termenului de înaintare a creanţelor de către creditori, comisia de lichidare
(lichidatorul întreprinderii) prezintă spre aprobare organului (persoanei) care a înfiinţat-o
Procesul-verbal de evaluare a activelor întreprinderii, lista creanţelor înaintate de creditori şi
suma acestora, precum şi rezultatul examinării lor. Aceste documente se aprobă de către
fondatorii (asociaţii) întreprinderii şi instanţa de judecată care au luat hotărîrea de lichidare şi se
aduc la cunoştinţa fiecărui creditor.
Dacă în procesul lichidării întreprinderii se stabileşte că datoriile acesteia depăşesc activele, din
care cauză întreprinderea nu este în stare să execute creanţele creditorilor, fondatorii (asociaţii)
sînt obligaţi să acţioneze în judecată cu privire la deschiderea procedurii falimentare sau să-şi
anuleze hotărîrea cu privire la lichidarea întreprinderii.Dacă fondatorii (asociaţii) nu se
conformează prevederilor menţionate, comisia de lichidare, în temeiul deciziei sale, este în drept
să înainteze în judecată o cerere de intentare a procesului de insolvabilitate a întreprinderii.
5. Comisia de lichidare (lichidatorul întreprinderii), după executarea tuturor creanţelor
creditorilor, întocmeşte bilanţul de lichidare şi îl prezintă, odată cu predarea bunurilor rămase ale
întreprinderii, fondatorilor (asociaţilor) acesteia, instanţei de judecată, prin a căror decizie a fost
înfiinţată.
17
Publicat : 14-10-2011 în Monitorul Oficial Nr. 170-175 art. 494

modificat prin LP25 din 27.02.20, MO87-93/20.03.20 art.114; în vigoare 20.04.20
Articolul 2. Noţiuni principale

În sensul prezentei legi, următoarele noţiuni principale semnifică:
act permisiv – document sau înscris constatator prin care autoritatea emitentă constată
unele fapte juridice și întrunirea condițiilor stabilite de lege, atestînd învestirea solicitantului cu o
serie de drepturi și de obligații pentru inițierea, desfășurarea și/sau încetarea activității de
întreprinzător sau a unor acțiuni aferente și indispensabile acestei activități. Actul permisiv poate
avea denumirea de licență, autorizație, permis, certificat, aviz, aprobare, brevet, de atestat de
calificare (denumite în continuare acte permisive);
autoritate emitentă – orice structură organizatorică sau organ public, instituite prin lege sau
printr -un alt act normativ, precum şi instituţiile subordonate lor, învestite cu funcţii de
reglementare şi/sau de control, care acţionează în regim de putere publică în scopul realizării
unui interes public. Sînt asimilate autorităţilor publice, în sensul prezentei legi, persoanele
juridice de drept privat care exercită atribuţii de putere publică sau care utilizează domeniul
public, împuternicite să presteze un serviciu de interes public;
Nomenclator al actelor permisive – listă oficială a actelor permisive, stabilită de prezenta
lege, în care se specifică termenul lor de valabilitate, taxa ce urmează a fi încasată, precum şi
autorităţile emitente abilitate cu dreptul de eliberare a unor astfel de acte, de asemenea
autoritățile sau entitățile implicate în procesul de eliberare a actului permisiv;
ghişeu unic – mecanism care permite părţilor implicate în activitatea de afaceri să acorde
informaţie şi documente printr-un singur punct de recepţionare, ceea ce va permite îndeplinirea
tuturor cerinţelor legislaţiei privind reglementarea activităţii de întreprinzător și obținerea actelor
permisive.
Articolul 4. Dispoziţii generale privind actele permissive
(1) Actul permisiv este un document, emis de o autoritate emitentă, care întruneşte cel
puţin unul din următoarele criterii:
18
a) constituie o condiţie şi/sau o cerinţă pentru iniţierea, desfăşurarea sau încetarea activităţii
de întreprinzător în unul sau în mai multe domenii concrete;
b) se referă la bunurile mobile şi/sau imobile şi la serviciile utilizate, fabricate sau
comercializate în activitatea de întreprinzător;
c) confirmă și/sau atestă competențele profesionale ale angajaților unei întreprinderi, care
sînt valabile doar pentru activitatea întreprinderii respective și indispensabile pentru activitatea
de întreprinzător desfășurată de aceasta; acest act nu poate fi utilizat de către angajatul în cauză
la o altă întreprindere cu activitate similară.
(11) Actul permisiv reprezintă un mijloc de intervenție care urmează a fi utilizat de
autoritatea abilitată în mod echivalent cu alte mijloace și tehnici de intervenție ale autorităților
publice, ținînd cont de principiul proporționalității.
(12) Instituirea unui act permisiv trebuie să fie în concordanță, în mod obligatoriu, cu unul
sau mai multe riscuri pe care acest act permisiv poate să le acopere și care nu sînt abordate prin
alte mijloace de intervenție ale autorităților publice, inclusiv prin alte acte permisive.
(13) Apariția unor drepturi și/sau obligații confirmate de un act permisiv are loc doar în
virtutea întrunirii de către solicitant a cerințelor și condițiilor stabilite expres și exhaustiv de lege.
Voința autorității publice exprimată prin emiterea actului permisiv nu poate sta la baza apariției
drepturilor și a obligațiilor, aceasta doar confirmă întrunirea cerințelor și condițiilor stabilite de
lege, dacă legea acordă în mod expres atribuția dată autorității publice în cauză. Autoritatea
emitentă poate refuza eliberarea actului permisiv și poate iniția procedura de suspendare și/sau
retragere a actului permisiv numai dacă solicitantul nu întrunește și nu respectă cerințele și/sau
condițiile expres stabilite de lege în privința actului permisiv în cauză.
(14) Confirmarea pe hîrtie sau pe alt suport a actului permisiv nu este decît dovada
existenței în timp a actului și a drepturilor în privința unei entități concrete. Emiterea suportului
și/sau distrugerea acestuia nu condiționează existența drepturilor și a obligațiilor care sînt
confirmate de acest suport. Toate autoritățile emitente sînt obligate să țină registre, inclusiv
electronice, ale actelor permisive eliberate și să ofere direct accesul, inclusiv electronic, la aceste
registre organelor de control și altor autorități publice în volumul necesar funcțiilor și atribuțiilor
acestor autorități.
(2) Autorităţile emitente sînt în drept, în limita atribuţiilor prevăzute de lege, să solicite/să
elibereze şi să invoce persoanelor care desfăşoară activitate de întreprinzător şi/sau angajaţilor
acestora doar actele permisive stabilite în Nomenclatorul actelor permisive, expus în anexa
nr.1. La instituirea (propunerea) unui act permisiv nou este obligatoriu de a examina și de a
propune eliminarea unui sau mai multor acte permisive în vigoare eliberate de aceeași autoritate
sau acte care acoperă total sau parțial aceleași riscuri, domenii de reglementare și/sau de
19
activitate de întreprinzător. Propunerea de completare a nomenclatorului menționat cu orice act
permisiv nou va fi însoțită de ajustarea și de completarea cadrului legislativ în vigoare cu
prevederi procedurale și materiale suficiente pentru ca reglementarea propusă prin actul permisiv
să corespundă principiilor și rigorilor prezentei legi.
(21) Autoritatea emitentă indicată în Nomenclatorul actelor permisive din anexa nr.1 este
responsabilă de recepționarea solicitării și emiterea actului permisiv respectiv în conformitate cu
cerințele stabilite de prezenta lege. Pentru acordarea actului permisiv, autoritatea emitentă este
obligată să obțină, fără implicarea solicitantului, confirmările, coordonările, avizele și informația
necesară de la autoritățile/entitățile implicate în eliberarea actelor permisive indicate în
Nomenclatorul actelor permisive pentru actul permisiv respectiv, în modul și termenele stabilite
de legea care reglementează domeniul licențiat/autorizat/ certificat. În acest scop, autoritatea
emitentă va aplica principiul aprobării tacite, în modul stabilit de prezenta lege, față de actele și
documentele solicitate de la autoritățile și entitățile implicate în eliberarea actelor permisive.
(3) Un act permisiv poate fi invocat şi/sau aplicat doar după includerea sa în Nomenclatorul
actelor permisive și în portalul guvernamental unic al serviciilor publice.
(4) Autoritățile emitente sînt obligate să includă sau să transmită pentru includere toată
informația cu privire la actele permisive pe care le eliberează și la documentele/formalitățile
aferente procedurii de solicitare și eliberare pe portalul guvernamental unic al serviciilor publice
(www.servicii.gov.md), precum și să se asigure că portalul în cauză se utilizează drept ghișeu
unic electronic pentru solicitarea actelor permisive. Asigurarea funcționalității și reglementarea
regimului juridic și a modului de utilizare ale portalului guvernamental unic al serviciilor publice
se atribuie Guvernului.
(5) Autoritatea emitentă nu are dreptul de a suspenda și/sau de a retrage actul permisiv,
precum și de a respinge cererea de solicitare în scopul sancționării solicitantului în cazul în care
acesta nu respectă unele condiții sau nu onorează unele obligații care nu se încadrează în lista
expresă de cerințe și/sau condiții stabilite de lege în privința actului permisiv în cauză.
(6) Nu sînt acte permisive în sensul prezentei legi și nu necesită a fi incluse în
Nomenclatorul actelor permisive serviciile publice, inclusiv serviciile de informare, expertizare
sau examinare, actele confirmative și alte documente oficiale (sub formă de aviz, coordonare,
confirmare etc.) care:
a) nu întrunesc criteriile definitorii stabilite de prezenta lege;
b) se eliberează, în conformitate cu prevederile legii, de autoritățile administraţiei publice
la solicitarea unei autorități emitente, fără implicarea directă a solicitantului;
20
c) pot fi acordate de autoritățile administraţiei publice la cererea agenților economici, cu
toate că solicitarea și deținerea acestora nu sînt obligatorii pentru desfășurarea activității de
întreprinzător;
d) acordă drepturi suplimentare sau un regim juridic facilitat, însă nu sînt impuse de lege și
nu condiționează activitatea agentului economic.
Articolul 41. Categoriile de acte permissive
(1) În funcţie de scopul, forma și modul de reglementare, actele permisive sînt de 3
categorii:
a) licență – act permisiv care învestește titularul cu drept de a desfășura un anumit gen de
activitate, integral sau parțial, asupra căruia se răsfrîng criteriile de licențiere stabilite de prezenta
lege;
b) autorizație – act permisiv care se referă la acordarea anumitor drepturi de activitate și la
atestarea întrunirii anumitor condiții de către agentul economic;
c) certificat – act permisiv care se referă la conformitatea anumitor bunuri sau servicii fie la
atestarea cunoștințelor/capacităților angajaților unui agent economic, în limita criteriilor stabilite
la art. 4, în baza căruia nu se acordă drepturi primare pentru activitate, dar care este impus de
lege pentru a confirma respectarea unor cerințe de ordin tehnic și a cărui neobținere nu
periclitează întreaga activitate a agentului economic într-un domeniu.
(2) Toate condițiile, cerințele de formă și de conținut, drepturile și obligațiile materiale și
procedurale cu privire la solicitarea, eliberarea, deținerea și retragerea licențelor se stabilesc prin
lege. Pentru eliberarea unei licențe, legea prevede expres lista exhaustivă a documentelor care se
anexează la cerere (declarație), taxa și cuantumul plăților aferente, precum și lista exhaustivă a
condițiilor a căror neîndeplinire poate conduce la retragerea licenței.
(3) Condițiile primare, drepturile și obligațiile materiale și procedurale cu caracter primar
cu privire la solicitarea, eliberarea, deținerea și retragerea autorizațiilor se stabilesc prin lege.
Pentru eliberarea unei autorizații, legea prevede expres lista exhaustivă a documentelor care se
anexează la cerere, taxa, precum și lista exhaustivă a condițiilor a căror neîndeplinire poate
conduce la retragerea autorizației. Guvernul aprobă, în limitele legii, procedura amănunțită și
cerințele specifice în cazul în care autorizarea poate fi acordată parțial sau aceeași autorizație se
acordă în mod diferit în funcţie de particularitățile activității, obiectului și/sau subiectului.
(4) Condițiile generale, drepturile și obligațiile materiale și procedurale cu caracter primar
cu privire la solicitarea, eliberarea și retragerea certificatelor se stabilesc prin lege. Pentru
eliberarea unui certificat, legea prevede documentele care se anexează la cerere, taxa sau modul
de stabilire a acesteia, precum și lista condițiilor generale a căror neîndeplinire poate conduce la
retragerea sau anularea certificatului. Guvernul aprobă, în limitele legii, procedura amănunțită și
21
cerințele de solicitare, eliberare și retragere/anulare a unui certificat, cu indicarea
particularităților de procedură și a condițiilor în cazul în care un certificat se acordă în mod
diferit în funcție de specificul obiectului și/sau subiectului.
Articolul 42. Lucrările de secretariat ale autorităților emitente
(1) Autoritatea emitentă formează un dosar de autorizare pentru fiecare persoană care a
depus cererea pentru eliberarea actului permisiv, inclusiv prin intermediul serviciilor informatice
dedicate sau portalului unic al serviciilor publice.
(2) În dosar se păstrează toate documentele primite de la solicitantul/titularul actului
permisiv, precum şi copiile de pe deciziile şi prescripţiile autorităţii emitente și/sau ale organului
de control respectiv, care se referă la solicitant/titular. Toate dosarele, stocate în mod sistematizat
și corelat, constituie registrul cererilor și actelor permisive.
(3) Pentru reglementare prin licențiere, autoritatea de licenţiere formează şi ţine registrele
de licenţiere separat pentru fiecare gen de activitate licenţiat.
(4) Registrul cererilor și actelor permisive (în format electronic sau pe suport de hîrtie) este
constituit și gestionat astfel încît să conțină un sistem eficient de identificare și trasabilitate a
fiecărei cereri și a fiecărui dosar în parte, cu posibilitatea de identificare a etapei procedurale la
care se află examinarea cererii și a statutului actual al actului permisiv. În scopul dezvoltării
sistemului de identificare unică și de trasabilitate, autoritatea emitentă, la înregistrare, acordă
cererii, precum și dosarului aferent, un cod unic care va înlocui denumirea completă a dosarului
și a cererii în cauză și va facilita identificarea acestora.
(5) În funcţie de categoria actului permisiv, în registrul cererilor și actelor permisive se
indică:
a) datele despre titularul actului permisiv;
b) date despre cerere (inclusiv codul unic), documentele anexate și despre eliberarea
certificatului constatator;
c) după caz, mențiuni despre parcurgerea etapelor distincte intermediare în procesul de
examinare a cererii (inclusiv de avizări, coordonări cu alte entități), cu indicarea, după caz, a
datei și numărului documentelor intermediare obținute;
d) data şi numărul deciziei privind eliberarea/prelungirea actului permisiv și, după caz,
mențiunea despre obținerea acestuia prin aprobare tacită;
e) seria, numărul şi data eliberării actului permisiv (în cazul în care sînt distincte de codul
unic al cererii/dosarului);
f) termenul de valabilitate a actului permisiv;
g) după caz, genul de activitate licenţiat/autorizat;
h) informaţia privind reperfectarea actului, eliberarea copiilor şi duplicatelor de pe acesta;
22
i) temeiurile, data şi numărul procesului-verbal de control privind înlăturarea încălcărilor
care ţin de condiţiile de licenţiere/autorizare;
j) temeiurile, data şi numărul deciziei autorității emitente și/sau hotărîrii instanței de
judecată privind suspendarea şi reluarea valabilităţii actului permisiv;
k) temeiurile, data şi numărul deciziei autorității emitente și/sau hotărîrii instanței de
judecată privind retragerea actului permisiv;
l) temeiurile, data şi numărul deciziei privind declararea actului permisiv ca fiind nevalabil;
m) data și numărul altor decizii ale autorității emitente în privința actului permisiv și
titularului.
(6) În registru sînt stocate toate documentele relevante pentru etapele de examinare a cererii
și pentru stabilirea situației existente de fapt și de drept cu privire la actul permisiv eliberat.
(7) Informaţia cuprinsă în registrele cererilor și actelor permisive este transparentă şi
accesibilă prin internet.
Articolul 5. Principiile de reglementare prin autorizare a activităţii de întreprinzător
Principiile de bază de reglementare prin autorizare a activităţii de întreprinzător sînt:
a) egalitatea în drepturi şi egalitatea intereselor legitime ale tuturor persoanelor fizice şi
persoanelor juridice care practică activitate de întreprinzător;
b) transparenţa şi previzibilitatea actelor permisive necesare iniţierii, desfăşurării şi/sau
încetării activităţii de întreprinzător;
c) transparenţa decizională în domeniul autorizării activităţii de întreprinzător;
d) reglementarea materială şi procedurală prin acte legislative a condiţiilor şi a procedurilor
de reglementare prin autorizare a activităţii de întreprinzător;
e) perceperea plăţii pentru eliberarea actelor permisive doar în cazurile în care mărimea ei
este prevăzută expres de lege sau poate fi constatată/calculată în baza prevederilor actului
legislativ. În toate celelalte cazuri actele permisive se eliberează gratuit;
f) declararea de către solicitantul de act permisiv pe propria răspundere a respectării
condiţiilor prevăzute de prezenta lege şi de cadrul normativ privind ghişeul unic;
g) aprobarea tacită în cazul depăşirii de către autoritatea emitentă a termenului stabilit de
lege pentru eliberarea, prelungirea, reperfectarea actului permisiv şi în lipsa unei comunicări
scrise privind suspendarea termenului de examinare a cererii sau refuzul ei, cu excepţiile
prevăzute de prezenta lege şi de legile care reglementează expres activităţile autorizate;
h) echitabilitatea (proporţionalitatea) dintre interesele societăţii şi drepturile solicitanţilor la
efectuarea controlului asupra respectării condiţiilor de autorizare, precum şi la
suspendarea/retragerea actelor permisive;
23
i) utilizarea ghişeului unic – autorităţile emitente, în cooperare cu alte autorităţi cu funcţii
publice, sînt obligate să instituie, să gestioneze şi să menţină funcţionalitatea ghişeelor unice
necesare pentru eliberarea actelor permisive, conform cadrului normativ privind ghişeul unic.
Articolul 6. Eliberarea actului permisiv. Prelungirea valabilităţii lui
(1) Pentru obţinerea actului permisiv, solicitantul depune la autoritatea emitentă, personal
sau prin intermediul unui reprezentant împuternicit conform legii, direct la sediul autorității, fie
prin scrisoare recomandată, prin intermediul sistemelor informaţionale dedicate sau prin poştă
electronică (sub formă de document electronic cu semnătura electronică avansată calificată, prin
intermediul mijloacelor electronice de comunicare), cererea la care anexează actele necesare,
prevăzute de actul legislativ ce reglementează respectiva activitate, sau cererea însoţită de o
declaraţie pe propria răspundere privind respectarea condiţiilor din actele legislative ce
reglementează activitatea pentru care solicită actul permisiv. Autoritatea emitentă va elibera
imediat şi necondiţionat solicitantului certificatul constatator, conform modelului indicat în
anexa nr. 3, în modul în care a fost depusă cererea.
(11) Autoritățile emitente sînt obligate să implementeze, după caz, posibilitatea solicitării și
recepționării la distanță a actelor permisive. În acest scop, solicitantul are dreptul să transmită, în
format electronic (fără aplicarea semnăturii electronice), copiile de pe documentele cerute,
anexate la cerere. În acest caz, formatul electronic al cererii și al copiilor nu poate servi drept
temei pentru respingerea cererii.
(12) În cazul indicat la alin. (11), autoritatea emitentă poate solicita, la eliberarea actului
permisiv sau în termen de pînă la 30 de zile de la data eliberării acestuia, să-i fie puse la
dispoziție originalele documentelor, copiile de pe care au fost anexate la cererea transmisă la
distanță (în format electronic), pentru a verifica autenticitatea copiilor în cauză.
(13) La solicitarea actului permisiv, solicitantul are dreptul să declare informația necesară în
conformitate cu prevederile Legii nr. 161 din 22 iulie 2011 privind implementarea ghișeului unic
în desfășurarea activității de întreprinzător, fără a anexa actele confirmative la cerere.
(14) Autoritatea emitentă este obligată să recepționeze și să înregistreze corespunzător
cererea de solicitare a unui act permisiv în toate cazurile, chiar dacă la cerere nu sînt anexate
toate documentele stabilite de lege. Persoana responsabilă din cadrul autorității emitente nu are
dreptul de a returna cererea sau a refuza recepționarea și înregistrarea acesteia pe motiv că
aceasta nu este completă fie nu conține anexate toate documentele necesare sau nu este achitată
taxa, cu excepția cazului cînd cererea nu conține informația necesară pentru identificarea
solicitantului.
(15) Certificatul constatator reprezintă documentul oficial în baza căruia se probează locul
și faptul solicitării unui act permisiv și care indică data de la care încep să curgă termenele
24
aferente procedurii de emitere a actului în cauză. Autoritatea emitentă este obligată să remită
certificatul constatator în același mod în care a fost depusă cererea. În cazul în care cererea este
depusă prin intermediul portalului unic al serviciilor publice, documentul de confirmare în
format electronic, generat de portalul unic al serviciilor publice, reprezintă certificatul
constatator.
(2) Actul permisiv se eliberează în termen de 10 zile lucrătoare lucrătoare, dacă legea care
guvernează domeniul respectiv nu prevede un alt termen, începînd cu ziua eliberării certificatului
constatator, dacă legile care guvernează domeniul respectiv sau tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte nu prevăd altfel. În cazul în care actul legislativ ce reglementează
activitatea respectivă nu prevede altfel, la expirarea termenului de 10 zile se consideră că există
acceptare tacită dacă autoritatea emitentă nu a răspuns în termen la solicitare.
(21) Actul permisiv se eliberează/se prelungește şi în lipsa documentelor obligatorii de a fi
anexate la cerere, prevăzute de legea care reglementează domeniul licențiat/autorizat/certificat
respectiv, în cazul în care autoritatea emitentă le-a solicitat de la altă autoritate și a constatat din
oficiu intervenirea aprobării tacite pentru documentele în cauză sau dacă solicitantul prezintă
confirmările corespunzătoare care atestă survenirea aprobării tacite.
(3) Depistarea, de către autoritatea emitentă a actului permisiv, a unor date neveridice în
informaţia declarată de solicitant sau a lipsei documentelor necesare prevăzute de
legislație serveşte drept temei pentru sistarea termenului de eliberare a actului permisiv sau
pentru anularea actului permisiv dacă a fost deja eliberat.
(4) Dacă intenţionează să desfăşoare genul de activitate indicat în actul permisiv după
expirarea termenului de valabilitate, titularul este în drept să solicite prelungirea acestui termen
pe termenele prevăzute la anexa nr. 1, actitînd taxă pentru actul permisiv, dacă taxa este
prevăzută de lege sau, după caz, de hotărîrea Guvernului. În acest caz, în registrul oficial al
autorității emitente, precum și pe actul permisiv, se aplică menţiunea prelungirii termenului de
valabilitate şi se indică noul termen. Mențiunea prelungirii termenului de valabilitate poate fi
aplicată pînă la expirarea termenului anterior de valabilitate. În acest caz, noul termen de
valabilitate a actului permisiv curge din ziua imediat următoare zilei în care a expirat termenul
anterior de valabilitate.
(5) Titularul de act permisiv nu este în drept să transmită unei alte persoane actul sau copia
de pe el.
(6) Autoritatea emitentă este obligată să țină, în conformitate cu Legea nr. 71-XVI din 22
martie 2007 cu privire la registre, registrul actelor permisive pe care le-a eliberat, precum și
registrul cererilor recepționate și al certificatelor constatatoare eliberate. Autoritatea emitentă
este obligată să asigure accesul public, inclusiv prin intermediul rețelei Internet, la datele din
25
registrele în cauză, cu respectarea rigorilor prevăzute de legislația cu privire la protecția datelor
cu caracter personal.
(7) Autoritatea emitentă (inclusiv autoritatea de licențiere) este obligată să acorde acte
permisive tuturor solicitanților care îndeplinesc cerințele și condițiile stabilite expres de lege, în
număr nelimitat, în ordinea înregistrării solicitărilor, cu excepția cazurilor în care:
a) legea care reglementează activitatea licenţiată/autorizată/certificată respectivă stabilește
expres un număr limitat de acte permisive la nivel de țară sau regiune sau o formulă certă prin
care poate fi identificat numărul-limită de titulari de acte permisive;
b) legea stabilește expres că actul permisiv se acordă în baza unui concurs prealabil,
reglementează modul de desfășurare a acestuia și criteriile de selectare în urma concursului.
(8) Autoritatea emitentă poate refuza eliberarea/prelungirea unui act permisiv numai cu o
justificare corespunzătoare în temeiul prevederilor legii, cu înștiințarea directă a solicitantului și
doar în cazul în care solicitantul nu întrunește condițiile expres specificate în lege sau, după caz,
nu demonstrează întrunirea acestor condiții în decursul suspendării termenului de examinare a
solicitării.
(9) În cazul în care, în scopul eliberării actului permisiv, autoritatea emitentă are nevoie de
informațiile cu privire la solicitant (identitatea, bunurile deținute, capacitățile și activitatea
acestuia) care se conțin în Registrul de stat al persoanelor juridice, Registrul de stat al
întreprinzătorilor individuali, Registrul bunurilor imobile, Registrul informației criminalistice şi
criminologice și/sau registrele actelor permisive, entitățile care dețin registrele în cauză sînt
obligate să ofere în mod gratuit autorității emitente a actului permisiv informația solicitată în
termen de cel mult o zi lucrătoare, fără implicarea solicitantului.
Articolul 61.Suspendarea termenului stabilit pentru eliberarea actului permisiv
(1) După recepționarea cererii, dacă se constată că aceasta este incompletă, autoritatea
emitentă are dreptul de a suspenda curgerea termenului stabilit de lege pentru
eliberarea/prelungirea/reperfectarea actului permisiv solicitat, fiind obligată să notifice imediat
solicitantul despre suspendare, să informeze despre cerințele prevăzute de lege care nu sînt
îndeplinite și să indice expres ce trebuie să prezinte și/sau să efectueze solicitantul pentru ca
cererea să poată fi procesată. În cazul în care autoritatea emitentă va indica asupra necesității de
prezentare a actelor/ informației sau de efectuare a acțiunilor care nu sînt stabilite expres în lege,
decizia de suspendare a termenului este nulă. Faptul nulității (totale sau parțiale) urmează a fi
invocat de către solicitant prin notificarea autorității în formă scrisă.
(2) Suspendarea termenului încetează din ziua în care solicitantul a efectuat acțiunile
stabilite de lege și/sau a prezentat informația necesară pentru ca autoritatea emitentă să poată
procesa cererea în cauză. Termenul suspendat va fi reluat de la data suspendării (inclusiv) și va
26
expira în limitele stabilite de lege pentru eliberarea actului permisiv. Suspendarea nu poate fi
aplicată pentru o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice de la data notificării.
(3) După expirarea termenului stabilit pentru suspendare sau pînă la expirarea termenului
prevăzut de lege pentru eliberarea actului permisiv, autoritatea emitentă este obligată să elibereze
actul permisiv sau să refuze eliberarea acestuia dacă nu sînt întrunite condițiile stabilite de lege.
În caz contrar survine principiul aprobării tacite.
Articolul 62. Procedura aprobării tacite
(1) După expirarea termenului prevăzut de lege pentru emiterea actului permisiv şi în lipsa
unui refuz scris privind eliberarea acestuia din partea autorităţii emitente, actul permisiv solicitat
se consideră acordat prin aprobare tacită.
(2) Procedura aprobării tacite nu se aplică în privința actelor permisive din categoria
certificatelor. Pentru toate actele permisive din categoria licențelor și autorizațiilor, procedura
aprobării tacite se aplică dacă legea care reglementează regimul juridic al actului permisiv
respectiv nu stabilește în mod expres neaplicarea procedurii aprobării tacite.
(3) După expirarea termenului prevăzut de lege pentru eliberarea actului permisiv,
solicitantul poate aplica procedura aprobării tacite şi poate desfăşura activitatea pentru care a
solicitat actul permisiv. În acest scop, solicitantul expediază, prin poşta recomandată, în adresa
Inspectoratului General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne copia de pe certificatul
constatator, în care declară pe propria răspundere faptul că nu a primit de la autoritatea emitentă
refuz oficial de eliberare a actului permisiv în termen legal și că termenul nu a fost suspendat sau
suspendarea este sau a devenit nulă. În cazul în care certificatul constatator i-a fost eliberat în
format electronic, solicitantul va expedia documentul în cauză pe suport de hîrtie, completat în
modul stabilit. Data aprobării tacite a actului permisiv şi, respectiv, data din care solicitantul
poate desfăşura activitatea pentru care a solicitat actul permisiv se consideră data confirmării
recepţionării de către Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne a
scrisorii recomandate, prin care solicitantul i-a expediat copia de pe certificatul constatator
completat în modul stabilit.
(4) Inspectoratul General al Poliţiei al Ministerului Afacerilor Interne:
a) verifică veridicitatea informaţiei din declaraţia pe propria răspundere depusă de
solicitant, introduce informaţia privind certificatul constatator recepţionat într-un registru
electronic accesibil şi gratuit, pe pagina sa web oficială, cu indicarea autorităţii care nu a emis
actul permisiv şi a măsurilor contravenţionale aplicate;
b) în termen de 3 zile lucrătoare de la recepţionarea certificatului constatator, îl expediază
prin poşta electronică subdiviziunii sale abilitate cu iniţierea procedurilor contravenţionale şi
27
aplicarea, după caz, a sancţiunilor prevăzute de Codul contravenţional faţă de funcţionarii
autorităţilor emitente care au încălcat procedurile şi termenele de eliberare a actelor permisive;
c) analizează informaţia din certificatele constatatoare recepţionate şi datele furnizate de
subdiviziunile sale teritoriale cu privire la aplicarea sancţiunilor contravenţionale şi informează
trimestrial despre rezultatele analizei Cancelaria de Stat, în scopul elaborării măsurilor şi
propunerilor de optimizare a activităţii autorităţilor emitente.
(5) Autorităţile administraţiei publice şi instituţiile abilitate prin lege cu funcţii de
reglementare şi de control, instanţele de judecată sînt obligate să accepte certificatul constatator
în calitate de act permisiv dacă acesta este completat şi expediat în modul prevăzut la alin. (3).
(6) Aplicarea procedurii aprobării tacite nu privează solicitantul de dreptul de a se adresa
direct către agentul constatator în cazurile expres prevăzute de Codul contravenţional.
Articolul 7. Reperfectarea actului permisiv
(1) Temeiuri pentru reperfectarea actului permisiv sînt: schimbarea numelui sau a
denumirii titularului, modificarea unor alte date reflectate în actul permisiv, fără a căror
actualizare însă nu poate fi identificată legătura dintre actul permisiv, obiectul actului şi titular.
(2) La apariţia temeiurilor pentru reperfectarea actului permisiv, titularul este obligat ca, în
termen de 10 zile lucrătoare, să depună la autoritatea emitentă, conform procedurii stabilite la art.
6 alin. (1), o cerere de reperfectare a actului permisiv, împreună cu actul care necesită
reperfectare şi cu documentele (sau copiile de pe acestea, cu prezentarea ulterioară a originalelor
pentru verificare) ce confirmă modificările. Autoritatea eliberează imediat și necondiționat
certificatul constatator.
(3) În termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de reperfectare a actului
permisiv şi a documentelor anexate la cerere, autoritatea emitentă emite o decizie privind
reperfectarea actului permisiv şi o comunică imediat solicitantului. Actul permisiv reperfectat se
eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe un formular nou, ţinîndu-se cont de modificările
indicate în cerere. Se eliberează totodată şi copia de pe actul permisiv.
(4) Actul permisiv se consideră reperfectat prin aprobare tacită dacă autoritatea emitentă nu
notifică în scris solicitantului, în termenul prevăzut la alin. (3), respingerea cererii de
reperfectare. Actul permisiv este reperfectat şi în cazul în care autoritatea emitentă constată
intervenirea aprobării tacite pentru documentele suplimentare ce atestă temeiul reperfectării
actului în cauză.
(5) Termenul de valabilitate a actului permisiv reperfectat nu poate depăşi termenul de
valabilitate indicat în actul permisiv care se reperfectează.
28
(6) În perioada examinării cererii de reperfectare a actului permisiv, titularul îşi poate
continua activitatea în baza certificatului constatator, emis de autoritatea emitentă la depunerea
cererii de reperfectare.
(7) Temei pentru respingerea cererii de reperfectare a actului permisiv este lipsa în cerere a
informației necesare pentru identificarea solicitantului.
Articolul 8. Eliberarea duplicatului actului permisiv
(1) Drept temei pentru eliberarea duplicatului actului permisiv serveşte pierderea sau
deteriorarea lui.
(2) În caz de pierdere a actului permisiv, titularul depune la autoritatea emitentă, conform
procedurii stabilite la art. 6 alin. (1), o cerere de eliberare a duplicatului actului permisiv și
recepționează certificatul constatator.
(3) Dacă actul permisiv este deteriorat şi nu poate fi folosit, titularul poate obţine un
duplicat prin depunere la autoritatea emitentă, împreună cu actul permisiv deteriorat, conform
procedurii stabilite la art. 6 alin. (1), a unei cereri de eliberare a duplicatului.
(4) Autoritatea emitentă este obligată să elibereze duplicatul actului permisiv în termen de
3 zile lucrătoare de la data depunerii cererii de eliberare a duplicatului și a documentului care
confirmă achitarea taxei pentru eliberarea duplicatului, dacă legea prevede o astfel de taxă. Prin
derogare de la prevederile art. 62 alin. (2), duplicatul actului permisiv se consideră eliberat prin
aprobare tacită pentru toate categoriile de acte permisive dacă autoritatea emitentă nu notifică în
scris solicitantul, în termenul prevăzut de prezentul alineat, despre suspendarea termenului sau
despre respingerea cererii de eliberare a duplicatului actului permisiv.
(5) Termenul de valabilitate a duplicatului actului permisiv nu poate depăşi termenul
indicat în actul pierdut sau deteriorat.
(6) În caz de eliberare a duplicatului actului permisiv, autoritatea emitentă adoptă o decizie
de anulare a actului permisiv pierdut sau deteriorat, notificînd modificările în Registrul actelor
permisive nu mai tîrziu de ziua lucrătoare imediat următoare zilei de adoptare a deciziei.
(7) În perioada de examinare a cererii de eliberare a duplicatului actului permisiv, titularul
îşi poate desfăşura activitatea în baza declaraţiei de proprie răspundere, depusă la autoritatea
emitentă concomitent cu cererea de eliberare a duplicatului actului permisiv, şi a certificatului
constatator eliberat în temeiul cererii.
Articolul 9. Taxa de eliberare a actului permisiv
(1) Orice plată de eliberare a actelor permisive trebuie să fie expres prevăzută în
Nomenclatorul actelor permisive.
(2) Orice plată efectuată autorităţilor emitente, care ţine direct sau indirect de emiterea unui
act permisiv, va fi stabilită în act legislativ. Plățile stabilite pentru emiterea actului permisiv și
29
pentru serviciile aferente emiterii nu trebuie să depășească costurile de elaborare și emitere a
actului permisiv în cauză și de prestare a serviciilor aferente sau totalitatea veniturilor obținute
din plățile respective nu trebuie să depășească costurile aferente emiterii actelor permisive.
(3) În procesul examinării cererii de eliberare a actului permisiv, la eliberarea acestuia,
precum şi în procesul realizării funcţiilor de supraveghere şi de control în privinţa actului
permisiv, autoritatea emitentă nu este în drept să oblige direct sau indirect solicitantul sau
deţinătorul actului permisiv să obţină de la emitent contra plată alte servicii sau acte permisive.
(4) Fondurile colectate în urma emiterii și a reperfectării actelor permisive indicate în anexa
nr.1 din taxele pentru actele permisive și serviciile aferente emiterii acestora prestate de către
autoritatea emitentă se varsă integral la bugetul de stat, cu excepția cazurilor stabilite de lege.
Articolul 10. Suspendarea şi reluarea valabilităţii actului permisiv
(1) Valabilitatea actului permisiv poate fi suspendată în conformitate cu prevederile Legii
cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător.
(2) Drept temei pentru suspendarea valabilităţii actului permisiv în baza deciziei autorității
emitente, fără adresarea în instanța de judecată, serveşte:
a) cererea titularului privind suspendarea valabilităţii actului permisiv;
b) neachitarea anuală sau neachitarea în termen a taxei pentru actul permisiv, prevăzută de
lege.
(3) Decizia de suspendare a valabilităţii actului permisiv, adoptată conform procedurii
stabilite de Legea cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de întreprinzător,
se aduce, de către autoritatea emitentă, la cunoştinţă titularului în termen de 3 zile lucrătoare de
la data emiterii. Termenul de suspendare a valabilităţii actului permisiv nu poate depăşi două
luni, dacă legea care reglementează activitatea respectivă nu prevede altfel.
(4) Titularul actului permisiv este obligat să înştiinţeze în scris autoritatea emitentă despre
înlăturarea circumstanţelor care au dus la suspendarea valabilităţii lui.
(5) Decizia privind reluarea valabilităţii actului permisiv se adoptă de autoritatea emitentă
în temeiul unei hotărîri a instanţei de judecată care a emis hotărîrea de suspendare sau a instanţei
de judecată ierarhic superioare, în termen de 3 zile lucrătoare de la data primirii înştiinţării.
Decizia se aduce la cunoştinţă titularului de act permisiv în 3 zile lucrătoare de la data emiterii.
(6) Termenul de valabilitate a actului permisiv nu se prelungeşte pe perioada de suspendare
a valabilităţii lui.
(7) Suspendarea actului permisiv în cadrul controlului de stat sau ca urmare a acestuia se
efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activității de întreprinzător.
30
(8) În scopul inițierii procedurii de suspendare a actului permisiv în alte cazuri decît cele
stabilite la alin. (2) din prezentul articol, autoritățile emitente care nu au funcții de organ de
control și/sau de agent constatator în procesul contravențional, pentru stabilirea nerespectării de
către titularul de act permisiv a cerințelor și condițiilor stabilite de lege, în cazul în care pentru
validarea și constatarea neconformităților este necesară o verificare la fața locului, vor solicita și
vor utiliza documentele eliberate de către organul de control și/sau agentul constatator cu
atribuții în domeniul corespunzător, conform art. 111.
Articolul 11. Retragerea actului permisiv
(1) Drept temei pentru efectuarea acţiunilor prevăzute de lege în vederea retragerii actului
permisiv fără adresare în instanța de judecată servesc:
a) cererea titularului de act permisiv privind retragerea actului;
b) decizia de radiere a titularului de act permisiv din Registrul de stat al persoanelor
juridice şi din Registrul întreprinzătorilor individuali;
c) depistarea unor date neautentice în documentele prezentate autorităţii emitente;
d) constatarea transmiterii actului permisiv sau a copiei de pe el către o altă persoană pentru
a desfăşura genul de activitate respectiv;
e) neînlăturarea în termenul stabilit de lege a circumstanţelor care au dus la suspendarea
valabilităţii actului permisiv;
(11) Retragerea actului permisiv în alte cazuri decît cele prevăzute la alin. (1) din prezentul
articol se efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 235/2006 cu privire la principiile de
bază de reglementare a activității de întreprinzător.
(2) Actul permisiv se retrage şi în alte cazuri prevăzute expres de legea care reglementează
genul de activitate respectiv.
(3) Data şi numărul deciziei de retragere a actului permisiv se înscriu în Registrul actelor
permisive cel tîrziu în ziua lucrătoare imediat următoare zilei în care a fost emisă decizia.
(4) În cazul retragerii actului permisiv, taxa de eliberare a actului, dacă este prevăzută de
lege, nu se restituie.
(5) În cazul retragerii actului permisiv pentru temeiul prevăzut la alin. (1) lit. c), se va
aplica sancţiunea prevăzută la art. 263 alin. (8) din Codul contravenţional, conform procedurii
legale.
(6) Titularul actului permisiv este obligat ca, în decursul a 10 zile lucrătoare de la data
comunicării deciziei de retragere a actului, să depună la autoritatea emitentă actul permisiv
retras. Nerespectarea acestei prevederi se sancţionează conform art. 541 din Codul
contravenţional.
31
(7) Retragerea actului permisiv în cadrul controlului de stat sau ca urmare a acestuia se
efectuează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra
activității de întreprinzător.
(8) În scopul inițierii procedurii de retragere a actului permisiv în alte cazuri decît cele
stabilite la alin. (1) din prezentul articol, autoritățile emitente care nu au funcții de organ de
control și/sau de agent constatator în procesul contravențional, pentru stabilirea nerespectării de
către titularul de act permisiv a cerințelor și condițiilor stabilite de lege, în cazul în care pentru
validarea și constatarea neconformităților este necesară o verificare la fața locului, vor solicita și
vor utiliza documentele eliberate de către organul de control și/sau agentul constatator cu
atribuții în domeniul corespunzător, conform art. 111.
Articolul 111. Controlul de stat
(1) Controlul de stat necesar pentru emiterea actului permisiv și/sau pentru verificarea
respectării cerinţelor şi condiţiilor de licenţiere, autorizare sau certificare se planifică, se
efectuează şi se înregistrează în conformitate cu prevederile Legii nr. 131/2012 privind controlul
de stat asupra activităţii de întreprinzător.
(2) În cazul în care autoritatea emitentă nu are funcții de organ de control de stat, aceasta
poate solicita efectuarea controlului de stat de la organul de control învestit cu dreptul de a iniția
și de a desfășura controlul de stat pe domeniul supus licențierii, autorizării sau certificării. În
acest caz, organul de control este obligat:
a) să inițieze și să desfășoare controlul pentru emiterea actului permisiv în modul și
termenele stabilite la art. 191 din Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii
de întreprinzător dacă efectuarea controlului respectiv este prevăzută de legea menționată în
cadrul procedurii de emitere a actului permisiv;
b) să includă controlul respectiv în planul de control pentru perioada următoare, cu luarea
în considerare a gradului de risc al agentului economic vizat, dacă este solicitată verificarea
respectării cerinţelor şi condiţiilor de licenţiere, autorizare sau certificare;
c) să inițieze și să desfășoare control inopinat în termene proxime dacă autoritatea emitentă
pune la dispoziție informația necesară în baza căreia se poate constata existența încălcărilor,
gradul de pericol corespunzător, precum și a cel puțin unuia dintre temeiurile stabilite la art. 19
din Legea nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător;
d) după efectuarea controlului, să remită autorității emitente un exemplar suplimentar al
procesului-verbal de control în care se va indica expres modul și nivelul de respectare a
cerințelor și condițiilor pentru obținerea sau deținerea actului permisiv corespunzător.
Articolul 12. Răspunderea autorităţilor emitente
32
Persoanele responsabile din cadrul autorităţilor emitente sînt sancţionate contravenţonal
şi/sau trase la răspundere penală, conform legii, în limita faptelor, pentru nerespectarea prezentei
legi.
Articolul 121. Licența. Genurile de activitate supuse licențierii
(1) Licența este actul permisiv, eliberat de către autoritatea de licenţiere în procesul de
reglementare a activităţii de întreprinzător, care atestă dreptul titularului de licenţă de a
desfăşura, pentru o perioadă stabilită, integral sau parţial, genul de activitate indicat în aceasta,
cu respectarea condiţiilor de licenţiere.
(2) Genurile de activitate supuse licențierii sînt stabilite exhaustiv în anexa nr. 1.
Introducerea reglementării prin licenţiere pentru alte genuri de activitate este admisă doar prin
modificarea şi completarea Nomenclatorului actelor permisive care fac parte din categoria
licențelor, expus în anexa nr. 1.
(3) Nu se supune reglementării prin licenţiere comercializarea de către organul fiscal a
bunurilor sechestrate.
(4) Licenţele eliberate de către autorităţile de licenţiere, indicate în prezenta lege, sînt
valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova dacă legile care reglementează activitatea
licenţiată respectivă nu prevăd limitări teritoriale. Licenţele obţinute în Republica Moldova sînt
valabile şi peste hotare în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica Moldova
este parte. Licenţele eliberate de către autorităţile de licenţiere din străinătate sînt valabile şi pe
teritoriul Republicii Moldova în conformitate cu acordurile internaţionale la care Republica
Moldova este parte.
Articolul 122. Criteriile de determinare a genurilor de activitate supuse reglementării prin
licenţiere
Genurile de activitate supuse reglementării prin licenţiere sînt genurile de activitate care
corespund cel puțin unuia dintre criteriile indicate la lit. a) şi b), coroborate cu criteriul stabilit la
lit. c), şi anume:
a) implicarea utilizării resurselor limitate ale statului;
b) serviciul prestat sau bunul produs/comercializat prezintă pericol sporit și supravegherea
eficientă a activității în cauză necesită stabilirea condiţiilor şi cerinţelor speciale de activitate,
precum şi verificarea respectării acestora pe parcursul activităţii, pentru excluderea prejudicierii
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, sănătăţii populației, mediului, precum și
integrității, stabilității financiare și securităţii statului;
c) licenţierea nu dublează alte proceduri de reglementare, nu acoperă riscuri similare cu alte
mijloace de intervenție existente sau alte acte permisive și nu are drept scop asigurarea
respectării condițiilor și cerințelor atribuite de lege unui alt mecanism de reglementare existent.
33
3
Articolul 12 . Politica statului în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător
(1) Politica statului în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător
este promovată de către Ministerul Economiei și Infrastructurii.
(2) În scopul realizării activităţilor atribuite conform prezentei legi în competenţa
Ministerului Economiei și Infrastructurii, acesta îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) monitorizează modul de implementare a prezentei legi de către autorităţile de licenţiere
şi prezintă semestrial rapoarte în acest sens Parlamentului şi Guvernului;
b) generalizează experienţa din domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii de
întreprinzător, elaborează şi promovează propuneri privind perfecţionarea legislaţiei în domeniul
reglementării prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, în conformitate cu principiile stabilite
de Legea nr. 235/2006 cu privire la principiile de bază de reglementare a activităţii de
întreprinzător;
c) verifică şi avizează rapoartele privind analiza impactului de reglementare a proiectelor
de acte normative care vizează reglementarea prin licenţiere a activităţii de întreprinzător, cu
consultarea obligatorie a sectorului privat.
(3) Autorităţile de licenţiere, stabilite de prezenta lege, participă la promovarea politicii
statului şi îndeplinesc atribuţiile respective în domeniul reglementării prin licenţiere a activităţii
de întreprinzător în limitele prevăzute de prezenta lege, precum şi de legile care reglementează
expres activităţile licenţiate.
Articolul 124. Autorităţile de licenţiere
(1) Autorităţile de licenţiere sînt:
a) Agenția Servicii Publice;
b) Banca Naţională a Moldovei;
c) Comisia Naţională a Pieţei Financiare;
d) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică;
e) Agenţia Naţională pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia
Informaţiei;
f) Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale;
g) Consiliul Coordonator al Audiovizualului.
(2) Autorităţile de licenţiere reglementează prin licenţiere genurile de activitate conform
competenţelor indicate în anexa nr. 1.
(3) Agenţia Servicii Publice este structura organizațională responsabilă, cu statut de
persoană juridică, care dispune de ştampilă cu stema de stat şi cu denumirea sa. Agenţia Servicii
Publice îşi desfăşoară activitatea în baza unui act normativ aprobat de Guvern.
34
(4) În scopul realizării activităţilor în domeniul licențierii, atribuite conform prezentei legi
în competenţa Agenției Servicii Publice, aceasta exercită următoarele atribuţii:
a) eliberează, prelungeşte, reperfectează, reia valabilitatea licenţelor, eliberează copii şi
duplicate de pe acestea, realizează acţiunile prevăzute de lege pentru suspendarea, retragerea,
recunoaşterea nevalabilităţii licenţelor;
b) eliberează, prelungeşte şi reperfectează licenţele prin intermediul serviciului e-licenţiere;
c) monitorizează respectarea de către titularii de licenţe a condiţiilor de licenţiere prin
intermediul organelor de control de stat pe domeniul aferent;
d) asigură, prin cooptarea organelor de control de stat pe domeniul aferent, verificarea
corespunderii solicitantului condiţiilor de licenţiere în baza cererii (declaraţiei) pentru eliberarea
licenţei şi a documentelor anexate, dacă legile care reglementează activitatea pentru care se
solicită licenţa nu stabilesc expres verificarea încadrării solicitantului în condiţiile de licenţiere la
faţa locului;
e) ţine dosarele de licenţiere, inclusiv cele recepţionate prin intermediul serviciului e-
licenţiere, şi registrul de licenţiere;
f) gestionează şi asigură funcţionalitatea serviciului e-licenţiere;
g) generalizează experienţa din domeniul de competenţă şi înaintează Ministerului
Economiei și Infrastructurii propunerile respective;
h) prezintă Ministerului Economiei și Infrastructurii dări de seamă anuale privind
activitatea sa.
Articolul 125. Conţinutul licenţei
(1) Formularul de licenţă este document de strictă evidenţă. Formularul tipizat are serie şi
este numerotat continuu. Tipul formularului de licenţă şi al anexei la aceasta se aprobă de către
Guvern.
(2) Licenţa conţine:
a) denumirea autorităţii de licenţiere;
b) seria, numărul şi data eliberării/prelungirii licenţei;
c) denumirea, forma juridică de organizare, adresa juridică a titularului de licenţă sau,
pentru persoana fizică titular de licență – numele, prenumele şi adresa;
d) data adoptării deciziei de înregistrare a întreprinderii sau a organizaţiei, IDNO-ul
întreprinderii sau al organizaţiei ori seria şi numărul buletinului de identitate, IDNP-ul persoanei
fizice;
e) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare se eliberează licenţa;
f) termenul de valabilitate a licenţei;
35
g) semnătura conducătorului autorităţii de licenţiere sau a adjunctului acestuia autentificată
prin aplicarea ştampilei acestei autorităţi.
(3) Anexa la licenţă este parte integrantă a acesteia şi conţine toate condiţiile de licenţiere,
precum şi lista filialelor şi subdiviziunilor separate ale titularului de licenţă la care va fi efectuată
activitatea în baza licenţei obţinute, precum și, după caz, lista lucrărilor/serviciilor prestate
(pozițiile 1, 131 și 14), procesele tehnologice sau comerciale (pozițiile 3 și 14), lista produselor
(poziția 4), lista specialiştilor angajaţi (pozițiile 6–8, 11, 13, 14), lista utilajului de joc (poziția
12). (Pozițiile sînt prezentate conform anexei nr. 1 compartimentul I).
(4) Procurarea, evidenţa şi păstrarea formularelor de licenţă ţin de competenţa autorităţii de
licenţiere.
Articolul 126. Obţinerea licenţei
(1) Licența se acordă, se prelungește, se suspendă și se retrage în conformitate cu
procedurile și regulile stabilite de prezenta lege pentru actele permisive, cu excepția prevederilor
specifice stabilite de prezentul capitol sau de legile care reglementează activitatea licenţiată
corespunzătoare.
(2) Cererea (declarația) pentru obţinerea sau prelungirea licenţei, de modelul stabilit de
autoritatea de licențiere, conţine:
a) denumirea, forma juridică de organizare, sediul, IDNO-ul întreprinderii sau al
organizaţiei ori numele, prenumele, adresa şi IDNP-ul persoanei fizice ce practică activitatea de
întreprinzător;
b) genul de activitate, integral sau parţial, pentru a cărui desfăşurare solicitantul de licenţă
intenţionează să obţină licenţă ori să o prelungească;
c) declarația pe propria răspundere a solicitantului de licenţă privind asumarea respectării
condiţiilor de licenţiere la desfăşurarea genului de activitate pentru care se solicită licenţă şi
privind autenticitatea documentelor prezentate;
d) lista documentelor care se anexează la cererea (declaraţia) de eliberare/prelungire a
licenţei.
(3) La cererea (declaraţia) pentru eliberarea licenţei se anexează documentele suplimentare
în conformitate cu prevederile actelor legislative ce reglementează activitatea licenţiată pentru
care se solicită licenţa. Documentele se depun în original (cu excepţia cazului în care se
utilizează serviciul e-licenţiere sau portalul unic al serviciilor publice) sau în copii, inclusiv pe
suport electronic, cu prezentarea ulterioară a originalelor pentru verificare, cu excepţia celor
stabilite pentru verificare prin procedura ghişeului unic. La cererea (declaraţia) pentru
prelungirea licenţei se anexează numai documentele care necesită actualizare sau care conţin date
diferite de cele prezentate pentru eliberarea licenţei.
36
(4) Pentru obţinerea, prelungirea sau reperfectarea licenţei prin intermediul serviciului e-
licenţiere, conducătorul întreprinderii sau al organizaţiei ori persoana împuternicită de acesta sau
persoana fizică va accesa portalul unic al serviciilor publice.
(5) Datele din documentele şi informaţiile depuse se verifică de către autoritatea de
licențiere fără implicarea solicitantului.
(6) Autoritatea emitentă înregistrează cererea (declaraţia) pentru eliberarea/prelungirea
licenţei şi documentele anexate la aceasta conform borderoului și eliberează imediat și
necondiționat certificatul constatator autentificat prin semnătura persoanei responsabile.
(7) Licența se eliberează/se prelungește în baza deciziei autorității de licențiere. Licenţa se
consideră eliberată/prelungită în cazul survenirii aprobării tacite, inclusiv în cazul în care
autoritatea de licenţiere constată intervenirea aprobării tacite pentru documentele suplimentare
prevăzute de legea care reglementează domeniul licențiat respectiv.
(8) Procedura aprobării tacite, prevăzută de prezenta lege, se aplică tuturor licenţelor, cu
excepţia celor emise de către autorităţile de reglementare în sectorul financiar (bancar şi
nebancar), în domeniul activităţilor care vizează regimul armelor de foc, muniţiilor şi
explozibililor.
(9) Informaţia despre adoptarea deciziei privind eliberarea/prelungirea licenţei se comunică
solicitantului cel tîrziu în prima zi lucrătoare după data adoptării deciziei.
Articolul 127. Eliberarea sau prelungirea licenţei
(1) Licenţa se perfectează și se înmînează titularului în cel mult 3 zile lucrătoare pînă la
expirarea termenului stabilit pentru eliberarea acesteia sau în prima zi lucrătoare după expirarea
termenului stabilit pentru eliberarea acesteia, începînd cu ziua primirii documentului care
confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei. Menţiunea despre data primirii documentului
care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea licenţei se face pe borderoul documentelor primite
de la solicitantul de licenţă sau pe versoul deciziei de eliberare/prelungire a licenţei, în cazul
utilizării serviciului e-licenţiere.
(2) Dacă solicitantul, în termen de 30 de zile de la data la care i s-a expediat (înmînat)
înştiinţarea despre adoptarea deciziei privind eliberarea/prelungirea sau reperfectarea licenţei, nu
a prezentat nemotivat documentul care confirmă achitarea taxei pentru eliberarea/prelungirea sau
reperfectarea acesteia, autoritatea de licenţiere este în drept să anuleze decizia privind
eliberarea/prelungirea sau reperfectarea licenţei sau să adopte decizia privind recunoaşterea
licenţei ca fiind nevalabilă.
(3) În cazul în care titularul de licenţă intenţionează să desfăşoare genul de activitate
indicat în licenţă după expirarea termenului ei de valabilitate, el este în drept să solicite, inclusiv
prin intermediul serviciului e-licenţiere, prelungirea licenţei pe termenele prevăzute de lege, cu
37
achitarea taxei pentru licenţă, stabilită conform legii, cu cel mult 30 de zile înainte de expirarea
termenului de valabilitate a licenţei, dar nu mai tîrziu de ultima zi de expirare a termenului de
valabilitate a acesteia. În acest caz, pe licenţă se va aplica menţiunea privind prelungirea
termenului de valabilitate, cu indicarea termenului nou. Menţiunea privind prelungirea
termenului de valabilitate poate fi aplicată pe acelaşi formular al licenţei sau, după caz, pe un
formular nou, pînă la expirarea termenului anterior de valabilitate a licenţei. În cazul dat,
termenul nou de valabilitate a licenţei va curge din ultima zi calendaristică în care a expirat
termenul anterior de valabilitate a acesteia. Menţiunea privind prelungirea valabilităţii licenţei se
autentifică cu ştampila autorităţii de licenţiere şi cu semnătura conducătorului.
(4) Titularul de licenţă nu este în drept să transmită licenţa sau copia de pe aceasta altei
persoane.
(5) Pentru fiecare filială sau subdiviziune separată a titularului de licenţă la care va fi
efectuată activitatea în baza licenţei obţinute, titularului de licenţă i se eliberează copii autorizate
de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei sau al subdiviziunii separate a titularului de
licenţă de a desfăşura activităţi în baza licenţei obţinute.
(6) Eliberarea duplicatului licenței se efectuează în conformitate cu prevederile art. 8.
Articolul 128. Reperfectarea licenţei
(1) Temei pentru reperfectarea licenței este schimbarea datelor reflectate în licență, fără a
căror actualizare însă nu poate fi identificată legătura dintre licență, obiectul acesteia şi titular. La
apariţia temeiurilor pentru reperfectarea licenţei, titularul acesteia este obligat, în conformitate cu
prevederile prezentei legi, să solicite reperfectarea licenței.
(2) În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau subdiviziune separată care
va desfășura activități conform licenței deținute ori în caz de lichidare a filialei sau a
subdiviziunii separate a titularului de licenţă care a desfăşurat activităţi conform licenţei
obţinute, acesta este obligat să solicite reperfectarea licenței în vederea ajustării corespunzătoare
a informației cu privire la adresa filialei sau a subdiviziunii în cauză din anexa licenței.
(3) Licenţa reperfectată se eliberează pe acelaşi formular sau, după caz, pe un formular nou,
ţinîndu-se cont de modificările indicate în cerere. Totodată, se eliberează copiile necesare de pe
licenţă. În cazul în care licenţa reperfectată se eliberează pe un formular nou, autoritatea de
licenţiere adoptă decizia privind recunoaşterea licenţei precedente ca fiind nevalabilă,
introducînd modificările necesare în registrul de licenţiere cel tîrziu în prima zi lucrătoare după
data adoptării deciziei.
(4) Modificarea datelor din documentele anexate la cererea (declaraţia) pentru eliberarea
licenţei care nu duc la schimbarea datelor reflectate în licență nu este temei pentru reperfectarea
licenței. Titularul este obligat să înştiinţeze autoritatea de licenţiere despre toate modificările
38
datelor din documentele anexate la cererea (declaraţia) pentru eliberarea licenţei. Înştiinţarea se
prezintă la autoritatea de licenţiere, personal, prin scrisoare recomandată sau prin poştă
electronică, în termen de 10 zile de la survenirea modificărilor, împreună cu documentele (sau
copiile de pe acestea) care confirmă modificările în cauză.
Articolul 129. Termenul de valabilitate a licenţei
Termenul de valabilitate pentru licențele indicate în anexa nr. 1 compartimentul I pozițiile
1, 5–13 este de 5 ani, pentru licențele indicate la pozițiile 2 și 4 este de 1 an, pentru licențele
indicate la poziția 3 este de 3 ani. Pentru genurile de activitate indicate la pozițiile 14–31,
termenul de valabilitate a licenţei se stabileşte prin legile care reglementează activitatea licenţiată
respectivă.
Articolul 1210. Taxa pentru licenţă
(1) Taxa pentru eliberarea licenţei este de 3250 de lei, dacă prezenta lege sau legea care
reglementează activitatea licențiată respectivă nu stabilește altfel.
(2) Pentru solicitanţii de licenţă înregistraţi cu cel mult un an înainte de data depunerii
cererii (declaraţiei) pentru eliberarea licenţei, taxa constituie 50 la sută din taxa stabilită. Această
prevedere nu se extinde asupra solicitanţilor de licenţă pentru activitatea de întreţinere a
cazinourilor, pentru activitatea în domeniul producţiei alcoolice, tutunului, produselor petroliere
și energetice, precum şi asupra solicitanţilor de reperfectare a licenţei şi/sau de eliberare a
copiilor autorizate de pe aceasta.
(3) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la pozițiile 2, 4, 12,
22 și 24 ale compartimentului I din anexa nr. 1 se achită anual conform anexei nr. 2.
(4) Taxa pentru eliberarea licenţei pentru genurile de activitate indicate la poziția 3 a
compartimentului I din anexa nr. 1 se achită separat pentru fiecare an de valabilitate a licenţei: la
eliberarea licenţei şi la expirarea fiecărui an de la data eliberării licenţei, conform taxei anuale
stabilite la anexa nr. 2. În acelaşi mod se achită şi taxa pentru copia de pe licenţă, care confirmă
dreptul filialei sau al subdiviziunii separate a titularului de licenţă de a desfăşura activitatea în
baza licenţei obţinute.
(5) Taxa pentru reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe aceasta, inclusiv în
cazul extinderii activităţii licenţiate pe o adresă nouă (filială, subdiviziune), se stabileşte în
proporţie de 10 la sută din taxa pentru eliberarea acesteia, dar nu mai mult de 585 de lei, iar taxa
pentru eliberarea duplicatului licenţei – de 585 de lei, cu excepția taxei de eliberare a duplicatului
licenței pentru activitatea de întreținere a cazinoului.
(6) Sumele taxelor pentru eliberarea/reperfectarea licenţei şi/sau eliberarea copiei de pe
aceasta se varsă la bugetul de stat, cu excepția cazurilor în care legea care reglementează genul
de activitate licenţiat respectiv nu stabilește altfel.
39
Publicat : 05-01-2018 în Monitorul Oficial Nr. 1-6 art. 22

LP257 din 16.12.20, MO353-357/22.12.20 art.288; în vigoare 01.01.21
Articolul 2. Domeniul de aplicare

Prezenta lege se aplică următoarelor categorii de persoane (în continuare – entități) înregistrate
în Republica Moldova:
a) persoanelor juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător, indiferent de tipul de
proprietate şi forma juridică de organizare;
b) autorităților/instituțiilor, cu excepția autorităților/instituțiilor bugetare;
c) reprezentanțelor permanente şi filialelor entităților nerezidente;
d) organizaţiilor necomerciale și reprezentanțelor entităților nerezidente;
e) persoanelor fizice care desfăşoară activitate de întreprinzător, cu excepția titularilor patentei
de întreprinzător;
f) persoanelor fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției (notari, avocaţi,
executori judecătoreşti, mediatori, administratori autorizați) și birourilor înfiinţate de
acestea precum și cabinetelor individuale ale medicilor de familie.
Articolul 3. Noțiuni de bază
(1) În sensul prezentei legi, următoarele noțiuni de bază semnifică:
contabilitate – sistem complex de colectare, identificare, grupare, prelucrare, înregistrare,
generalizare și de prezentare a informațiilor privind elementele contabile;
contabilitate de casă – metodă a contabilității conform căreia elementele contabile sînt
recunoscute pe măsura încasării/plăţii numerarului sau compensării în altă formă;
contabilitate de gestiune – sistem de colectare, înregistrare, prelucrare şi transmitere a
informaţiei pentru planificarea, controlul și analiza activității entității, în scopul întocmirii
rapoartelor interne pentru luarea deciziilor manageriale;
contabilitate financiară – sistem de colectare, înregistrare, prelucrare şi generalizare a
informaţiei privind existenţa şi mişcarea activelor, capitalului propriu, datoriilor, veniturilor şi
cheltuielilor pentru întocmirea situațiilor financiare;
40
contabilitate în partidă dublă – reflectarea faptelor economice prin dublă înregistrare, cu
aplicarea conturilor contabile şi întocmirea situaţiilor financiare;
contabilitate în partidă simplă – reflectarea unilaterală a faptelor economice, conform metodei
„intrare-ieşire”, fără aplicarea conturilor contabile şi fără întocmirea situaţiilor financiare;
Depozitarul public al situațiilor financiare – sistem unic integrat de colectare, stocare,
generalizare, analiză și publicare a situațiilor financiare, a raportului conducerii și a raportului
auditorului ale entităților;
document primar – confirmare documentară care justifică producerea faptelor economice sau
care acordă dreptul de a le efectua (produce); certifică producerea unui eveniment;
dublă înregistrare – procedeu de înregistrare a unui fapt economic în cel puțin debitul unui
cont şi în creditul altui cont cu una şi aceeaşi sumă;
elemente contabile – activele, capitalul propriu, datoriile, veniturile, costurile, cheltuielile şi
faptele economice ale entităţii;
entitate asociată – entitate în care o altă entitate deține un interes de participare și are o
influenţă semnificativă asupra politicilor financiare şi operaţionale, dar care nu este nici entitate-
fiică, nici participant într-un angajament comun;
entitate de interes public – entitate ale cărei valori mobiliare sînt admise la tranzacţionare pe o
piaţă reglementată; bancă; asigurător (reasigurător)/societate de asigurări; organism de plasament
colectiv în valori mobiliare cu personalitate juridică; entitate mare care este întreprindere de stat
sau este societate pe acțiuni în care cota statului depășește 50% din capitalul social;
entitate din domeniul exploatării forestiere – entitate care desfășoară activități de exploatare
forestieră;
entitate din industria extractivă – entitate care desfășoară activități de explorare, prospectare,
descoperire, exploatare și/sau extragere a cărbunelui, petrolului brut, gazelor naturale,
minereurilor metalifere, pietrei, nisipului, argilei, turbei și/sau a sării;
entitate-fiică – entitate controlată total sau parțial de entitatea-mamă;
entitate-mamă – entitate care controlează una sau mai multe entități-fiice;
entități afiliate – entitățile din cadrul unui grup;
evaluare – procedeu de determinare a mărimii valorice a elementelor contabile;
fapt economic – tranzacţie, operaţiune, eveniment care a modificat sau poate modifica activele,
capitalul propriu, datoriile, veniturile, costurile și/sau cheltuielile entităţii;
grup – entitatea-mamă și toate entitățile-fiice, luate în ansamblu;
interes de participare – drepturile unei entități în cadrul altei entități ce depășesc 20% din
capitalul social al ultimei, drepturi care, prin crearea unei legături strategice de lungă durată cu
aceasta, sînt destinate să contribuie la activitatea entității care le deține;
41
inventariere – procedeu de control şi autentificare documentară a existenţei activelor,
capitalului propriu și datoriilor care aparţin şi/sau se află în gestiunea temporară a entităţii;
Plan general de conturi contabile – act normativ care stabilește nomenclatorul conturilor
contabile, caracteristica și modul de aplicare ale acestora;
recunoaștere – înregistrarea în contabilitate și prezentarea în situațiile financiare a unui
element contabil care corespunde definiţiei și care îndeplineşte criteriile de recunoaştere stabilite
în standardele de contabilitate;
registre contabile – registre destinate grupării, sistematizării, înregistrării şi generalizării
informaţiei privind existenţa şi mişcarea elementelor contabile reflectate în documentele primare;
situații financiare – set de rapoarte care caracterizează poziţia financiară, performanţa
financiară și alte informații aferente activității entităţii pentru o perioadă de gestiune;
standarde de contabilitate – Standarde Internaţionale de Raportare Financiară și Standarde
Naţionale de Contabilitate;
Standarde Internaţionale de Raportare Financiară – standarde şi interpretări emise de
Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, acceptate pentru aplicare în Republica
Moldova (în continuare – IFRS);
Standarde Naţionale de Contabilitate – acte normative elaborate în baza Directivei
2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului IFRS, aprobate de Ministerul Finanţelor
(în continuare – SNC);
venituri din vînzări – veniturile din vînzarea produselor, mărfurilor, din prestarea serviciilor,
executarea lucărilor, din contracte de construcție, contracte de leasing, primele de asigurare,
dividendele, participațiile, dobînzile, precum și alte venituri aferente activităților principale ale
entității.
(2) Noţiunile utilizate în prezenta lege care nu sînt prevăzute la alin. (1) al prezentului articol
sînt definite în standardele de contabilitate, precum şi în alte acte normative aprobate în
conformitate cu art. 8 alin. (1) lit. b).
Articolul 4. Categoriile entităților și grupurilor
(1) Entitatea micro este entitatea care, la data raportării, nu depășește limitele a două dintre
următoarele criterii:
a) totalul activelor – 5600000 de lei;
b) veniturile din vînzări – 11200000 de lei;
c) numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune – 10.
(2) Entitatea mică este entitatea care, nefiind entitate micro, la data raportării, nu depășește
limitele a două dintre următoarele criterii:
42
(3) Entitatea mijlocie este entitatea care, nefiind entitate micro sau entitate mică, la data
raportării, nu depășește limitele a două dintre următoarele criterii:
(4) Entitatea mare este entitatea care, la data raportării, depășește limitele a două dintre
următoarele criterii:
(5) Grupul mic este grupul constituit din entitatea-mamă și entitățile-fiice care urmează să fie
incluse în consolidare și care, la data raportării entității-mamă, luate în ansamblu, nu depășesc
limitele a două dintre următoarele criterii:
(6) Grupul mijlociu este grupul care, nefiind grup mic, este constituit din entitatea-mamă și
entitățile-fiice ce urmează să fie incluse în consolidare, care, la data raportării entității-mamă,
luate în ansamblu, nu depășesc limitele a două dintre următoarele criterii:
c) numărul mediu al salariaților în cursul perioadei de gestiune – 250.
(7) Grupul mare este grupul constituit din entitatea-mamă și entitățile-fiice ce urmează să fie
incluse în consolidare, care, la data raportării entității-mamă, luate în ansamblu, depășesc limitele
a două dintre următoarele criterii:
c) numărul mediu al salariaților în cursul perioadei de gestiune – 250.
(8) Entitatea sau grupul trece dintr-o categorie în alta dacă, la data raportării, pentru ultimele
două perioade de gestiune, depășește sau încetează să mai depășească limitele a două dintre
criteriile categoriei la care se atribuie.
43
(9) Criteriile de atribuire a categoriei prevăzute la alin. (1)–(7) din prezentul articol se aplică în
scopul contabilității și raportării financiare și nu se aplică entităților enumerate la art. 2 lit. d)–f),
precum și entităților de interes public.
Articolul 5. Modul de ținere a contabilității și de aplicare a standardelor de contabilitate
(1) Entitățile micro și persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, după
înregistrarea acestora ca plătitori ai taxei pe valoare adăugată, țin contabilitatea în partidă dublă
și întocmesc situaţii financiare prescurtate conform SNC, cu excepția societăților de investiții,
societăților financiare holding, societăților financiare holding mixte, societăților financiare
nonbancare și societăților holding cu activitate mixtă, care întocmesc situații financiare în
conformitate cu alin. (2) și (3).
(2) Entitățile mici țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii financiare simplificate
conform SNC.
(3) Entitățile mijlocii și entitățile mari țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii
financiare complete conform SNC.
(4) Entităţile de interes public țin contabilitatea în partidă dublă şi întocmesc situaţii financiare
conform IFRS.
(5) Organizaţiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente țin contabilitatea în
partidă dublă și întocmesc situaţii financiare conform indicaţiilor metodice aprobate de către
Ministerul Finanţelor.
(6) Persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, pînă la înregistrarea acestora
în calitate de plătitori ai taxei pe valoare adăugată, persoanele fizice care desfășoară activitate
profesională în sectorul justiției și birourile înființate de acestea precum și cabinetele individuale
ale medicilor de familie țin contabilitatea în partidă simplă în baza contabilității de casă, fără
întocmirea situaţiilor financiare, conform indicaţiilor metodice aprobate de către Ministerul
Finanţelor.
(7) Entitatea care are obligația să țină contabilitatea în partidă simplă poate ține contabilitatea
în partidă dublă, începînd cu următoarea perioadă de gestiune.
(8) Entitatea care are obligația să întocmească situaţii financiare prescurtate poate întocmi
situaţii financiare simplificate sau complete.
(9) Entitatea care are obligația să întocmească situaţii financiare simplificate poate întocmi
situaţii financiare complete.
(10) Trecerea de la un set de situații finanicare la altul se efectueaza începînd cu următoarea
perioadă de gestiune.
(11) Entitățile prevăzute la alin. (1)–(3) pot ține contabilitatea și întocmi situații financiare în
baza IFRS.
44
Articolul 6. Principii generale
Contabilitatea și raportarea financiară se bazează pe următoarele principii generale:
a) continuitatea activităţii – presupune că entitatea își va continua în mod normal funcţionarea
pe o perioadă de cel puţin 12 luni din data raportării, fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida
sau reduce în mod semnificativ activitatea;
b) contabilitatea de angajamente – prevede recunoaşterea elementelor contabile pe măsura
apariţiei acestora, indiferent de momentul încasării/plăţii de numerar sau al compensării sub altă
formă;
c) permanenţa metodelor – constă în aplicarea politicilor contabile în mod consecvent de la o
perioadă de gestiune la următoarea;
d) prudența – prevede neadmiterea supraevaluării activelor și a veniturilor și/sau a subevaluării
datoriilor și a cheltuielilor;
e) intangibilitatea – presupune că totalul bilanțului la începutul perioadei de gestiune curente
trebuie să corespundă cu totalul bilanțului la sfîrșitul perioadei de gestiune precedente;
f) separarea patrimoniului şi datoriilor – prevede prezentarea în situaţiile financiare doar a
informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat de
patrimoniul şi datoriile proprietarilor şi ale altor entităţi;
g) necompensarea – prevede contabilizarea și prezentarea distinctă în situaţiile financiare a
activelor şi datoriilor, a veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă a activelor şi
datoriilor sau a veniturilor şi cheltuielilor nu se admite, cu exceptia cazurilor prevăzute de
prezenta lege și de standardele de contabilitate;
h) prioritatea conţinutului asupra formei – presupune că informațiile prezentate în situațiile
financiare trebuie să reflecte mai curînd esenţa și conținutul faptelor economice, decît forma
juridică a acestora;
i) evaluarea la cost de intrare – prevede că elementele contabile prezentate în situațiile
financiare sînt evaluate la cost de achiziție sau la cost de producție, cu excepția cazurilor
prevăzute de standardele de contabilitate;
j) importanța relativă – prevede că nu este necesară îndeplinirea cerințelor privind
recunoașterea și evaluarea elementelor contabile, privind prezentarea, publicarea și consolidarea
informațiilor aferente acestora atunci cînd efectele îndeplinirii cerințelor respective sînt
nesemnificative.
Articolul 7. Limba şi moneda în care se ţine contabilitatea
(1) Contabilitatea se ţine în limba română şi în monedă naţională.
(2) Contabilitatea faptelor economice efectuate în valută străină se ţine atît în monedă
naţională, cît şi în valută străină, în conformitate cu standardele de contabilitate.
45
Capitolul II
REGLEMENTAREA ÎN DOMENIUL CONTABILITĂŢII
ȘI RAPORTĂRII FINANCIARE
Articolul 8. Organele de reglementare în domeniul contabilității
și raportării financiare și competenţa acestora
(1) Ministerul Finanţelor:
a) este responsabil de acceptarea IFRS, publicarea lor în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova şi de plasarea acestora pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor. IFRS se
publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova periodic, în dependență de volumul
actualizărilor efectuate. IFRS și actualizările aferente se plasează pe pagina web oficială a
Ministerului Finanțelor în termen de o lună de la data recepționării acestora de la Consiliul
pentru Standarde Internaționale de Contabilitate;
b) este responsabil de elaborarea, aprobarea, publicarea în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova și plasarea pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor a:
– Standardelor Naţionale de Contabilitate;
– indicaţiilor metodice, regulamentelor, instrucţiunilor și altor acte normative din domeniul
contabilității și raportării financiare;
– Planului general de conturi contabile;
– formularelor de documente primare și instrucțiunilor privind completarea acestora;
c) reprezintă Republica Moldova în organizaţiile internaţionale din domeniul contabilităţii şi
raportării financiare;
d) creează grupuri de lucru pentru elaborarea și actualizarea actelor normative prevăzute la lit.
b);
e) acordă asistență metodologică în domeniul contabilității și raportării financiare;
f) poate delega elaborarea proiectelor actelor normative în domeniul contabilității și raportării
financiare unui organ/instituții/asociații din domeniul respectiv.
(2) Sursele de finanţare a grupurilor de lucru pentru elaborarea şi actualizarea actelor
normative prevăzute la alin. (1) lit. b) sînt prevăzute distinct în bugetul Ministerului Finanţelor.
(3) Comisia Națională a Pieței Financiare, organele centrale de specialitate pot elabora, în
conformitate cu standardele de contabilitate şi cu alte acte normative, reglementări contabile
specifice anumitor ramuri, domenii/sectoare de activitate, cu aprobarea acestora de către
(4) Biroul Național de Statistică:
a) colectează, stochează şi generalizează situaţiile financiare, raportul conducerii și raportul
auditorului;
46
b) gestionează Depozitarul public al situațiilor financiare;
c) asigură protecția și securitatea datelor din Depozitarul public al situațiilor financiare, ca
parte componentă a resurselor informaționale de stat;
d) asigură, prin intermediul Depozitarului public al situațiilor financiare, entităților condițiile
necesare pentru prezentarea, în regim on-line sau pe suport de hîrtie, a situațiilor financiare, a
raportului conducerii și a raportului auditorului;
e) verifică respectarea formei, plenitudinii și termenelor de prezentare a situațiilor financiare,
raportului conducerii și raportului auditorului;
f) publică, prin intermediul Depozitarului public al situațiilor financiare, situaţiile financiare,
raporul conducerii și raportul auditorului;
g) asigură prezentarea informațiilor generalizate din situațiile financiare utilizatorilor;
h) poate delega organelor centrale de specialitate și altor autorități publice funcția de colectare
și verificare a formei, plenitudinii și termenelor de prezentare a situațiilor financiare ale
entităților din anumite ramuri, domenii/sectoare de activitate.
Articolul 9. Consiliul de contabilitate și raportare financiară
(1) Consiliul de contabilitate și raportare financiară este instituit pe lîngă Ministerul Finanțelor
pentru dezvoltarea continuă și asigurarea perfecționării contabilității și raportării financiare.
(2) Consiliul de contabilitate și raportare financiară este constituit din reprezentanți ai
Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale a Moldovei, Comisiei Naționale a Pieței Financiare,
Biroului Național de Statistică, asociațiilor mediului de afaceri și celor profesionale, mediului
academic din domeniul contabilității.
(3) Regulamentul de activitate şi componenţa nominală a Consiliului de contabilitate și
raportare financiară se aprobă de către Ministerul Finanţelor.
(4) Sursele de finanţare a Consiliului de contabilitate și raportare financiară sînt prevăzute
distinct în bugetul Ministerului Finanţelor.
Capitolul III
ORGANIZAREA CONTABILITĂŢII
Articolul 10. Ciclul contabil
(1) Ciclul contabil al entităţii cuprinde:
a) documentarea faptelor economice;
b) recunoaşterea şi evaluarea elementelor contabile;
c) reflectarea informaţiilor în conturile contabile;
d) întocmirea registrelor contabile;
e) inventarierea;
f) întocmirea situaţiilor financiare.
47
(2) Pentru entitățile care țin contabilitatea în partidă simplă, prevederile alin. (1) lit. c) și f) nu
sînt obligatorii.
Articolul 11. Documentele primare
(1) Faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare.
(2) Deţinerea de către entitate a activelor cu orice titlu, înregistrarea surselor de provenienţă a
acestora şi a faptelor economice fără documentarea şi reflectarea acestora în contabilitate sînt
interzise.
(3) Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării (producerii) faptelor economice, iar
dacă acest lucru este imposibil – nemijlocit după efectuarea (producerea) faptelor respective.
(4) Entitatea utilizează formulare tipizate de documente primare aprobate de Ministerul
Finanţelor și alte autorități publice sau poate elabora și utiliza formulare de documente primare,
aprobate de conducerea acesteia, cu respectarea prevederilor alin. (7) și (8).
(5) Documentele primare întocmite atît pe suport de hîrtie, cît și în formă electronică au aceeaşi
putere juridică.
(6) În cazul întocmirii documentului primar în formă electronică, la solicitarea utilizatorului,
entitatea este obligată să îi ofere copia documentului respectiv pe suport de hîrtie.
(7) Documentele primare conţin următoarele elemente obligatorii:
a) denumirea şi numărul documentului;
b) data întocmirii documentului;
c) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii din numele căreia este întocmit
documentul;
d) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului documentului, iar pentru persoanele
fizice – IDNP (codul personal);
e) conţinutul faptelor economice;
f) etaloanele cantitative şi valorice în care sînt exprimate faptele economice;
g) funcţiile, numele, prenumele şi semnăturile persoanelor responsabile de efectuarea
(producerea) faptelor economice.
(71) În cazurile stabilite de către Ministerul Finanțelor, etaloanele valorice în care sînt
exprimate faptele economice în documentele primare nu constituie element obligatoriu.
(8) Suplimentar elementelor prevăzute la alin. (7), documentele primare pot conține și alte
elemente, în funcție de prevederile actelor normative și necesitățile informaționale ale entității.
(9) În cazul în care documentele primare, cu excepția documentelor primare cu regim special,
sînt întocmite în formă electronică, semnătura nu constituie un element obligatoriu. În astfel de
cazuri, modalitatea de identificare a persoanelor care au iniţiat, dispus şi/sau aprobat efectuarea
faptelor economice respective se stabilește prin proceduri interne.
48
(10) La întocmirea documentelor primare pentru persoanele fizice cetățeni, prevederile alin. (7)
lit. d) nu sînt obligatorii.
(11) Documentele primare primite din străinătate și întocmite în altă limbă decît română,
engleză sau rusă sînt traduse în limba română.
(12) Persoanele care întocmesc şi/sau semnează documentele primare, precum şi cele care le
înregistrează în contabilitate poartă răspundere în conformitate cu art. 34.
(13) Documentele de casă, de plată şi cele privind decontările pot fi semnate unilateral, de către
conducătorul entităţii, ori de două persoane cu drept de semnătură, prima semnătură aparţinînd
conducătorului sau altei persoane împuternicite, iar a doua – contabilului-şef sau altei persoane
împuternicite.
(14) Efetuarea corectărilor în documentele primare care justifică operaţiunile de casă și de plată
este interzisă.
(15) Documentele primare, cu excepția celor prevăzute la alin. (14), pot fi corectate, cu
indicarea datei efectuării corectării, numelui, prenumelui contabilului-șef și/sau ale persoanei
responsabile și cu aplicarea semnăturii.
(16) Contabilului-şef sau altei persoane împuternicite li se interzice să primească spre
executare documente privind faptele economice ce contravin legislației în vigoare, informînd în
scris despre documentele și faptele respective conducătorul entităţii. Astfel de documente se
primesc spre executare numai după emiterea indicaţiilor în scris ale conducătorului entităţii,
căruia îi revine răspunderea pentru acestea.
Articolul 12. Documente primare cu regim special
(1) Documentele primare cu regim special se întocmesc conform formularelor tipizate și se
utilizează în cazul:
a) înstrăinării activelor cu transmiterea dreptului de proprietate, cu excepţia valorilor
mobiliare;
b) prestării serviciilor, cu excepţia serviciilor financiare prestate de către instituţiile financiare,
organizaţiile de creditare nebancară, asociaţiile de economii şi împrumut;
[Art.12 al.(1), lit.b) modificată prin LP23 din 27.02.20, MO87-93/20.03.20 art.112; în vigoare
20.04.20]
c) transportării activelor în afara entităţii fără transmiterea dreptului de proprietate;
d) achiziţionării activelor şi serviciilor de locaţiune de la furnizori cetăţeni;
e) transmiterii activelor în leasing, arendă, locaţiune sau cu drept de uzufruct.
(2) Modul privind editarea, eliberarea, procurarea, păstrarea, evidenţa şi utilizarea formularelor
tipizate de documente primare cu regim special, precum și nomenclatorul acestora se stabilesc de
către Guvern.
49
(3) Pentru operaţiunile prevăzute la alin. (1) care au caracter internațional, drept documente
primare pot servi documentele aplicate în practica internaţională sau cele prevăzute de contract.
Articolul 13. Recunoașterea și evaluarea elementelor contabile
Recunoaşterea şi evaluarea elementelor contabile se efectuează în conformitate cu prevederile
standardelor de contabilitate și ale altor acte normative elaborate conform art. 8 alin. (1) lit. b).
Articolul 14. Conturile contabile
(1) Entitatea care ține contabilitatea în partidă dublă este obligată să aplice conturile contabile.
(2) Nomenclatorul, caracteristica și modul de aplicare a conturilor contabile pentru entitățile
care aplică SNC sînt stabilite în Planul general de conturi contabile. În baza Planului general de
conturi contabile, entitatea poate elabora planul de conturi de lucru.
Articolul 15. Registrele contabile
(1) Datele din documentele primare se înregistrează, se acumulează şi se prelucrează în registre
contabile, întocmite pe suport de hîrtie sau în formă electronică.
(2) Nomenclatorul registrelor contabile şi structura acestora se stabilesc de către fiecare entitate
de sine stătător, pornind de la necesităţile informaţionale proprii, cu respectarea prevederilor alin.
(3).
(3) Registrul contabil conţine următoarele elemente obligatorii:
a) denumirea registrului;
b) denumirea entităţii care ține registrul;
c) data începerii şi încetării ţinerii registrului şi/sau perioada pentru care se întocmeşte acesta;
d) data efectuării faptelor economice, ordonate cronologic şi/sau sistematic;
e) etaloanele de evidenţă a faptelor economice;
f) funcţia, numele, prenumele și semnătura persoanei responsabile de ținerea registrului.
(4) În cazul în care registrele contabile sînt ținute în formă electronică, semnătura nu constituie
un element obligatoriu. În astfel de cazuri, modalitatea de identificare a persoanelor care au
iniţiat, dispus şi/sau aprobat introducerea informației în registrul respectiv se stabilește prin
proceduri interne.
(5) Corectările în registrele contabile se confirmă prin semnătura persoanei care le efectuează,
cu indicarea datei efectuării acestora.
Articolul 16. Inventarierea
(1) Entitatea este obligată să efectueze inventarierea generală a activelor, capitalului propriu și
datoriilor în modul stabilit de Regulamentul privind inventarierea, elaborat și aprobat de către
50
(2) Regulile specifice de efectuare a inventarierii în anumite ramuri, domenii/sectoare de
activitate se elaborează de organele centrale de specialitate, acestea coordonîndu-se cu Ministerul
Finanţelor.
Articolul 17. Păstrarea documentelor contabile
(1) Entitatea este obligată să păstreze documentele contabile care cuprind documentele
primare, registrele contabile, situaţiile financiare şi alte documente aferente organizării şi ţinerii
contabilităţii. Documentele contabile sînt sistematizate şi păstrate conform regulilor și
termenelor stabilite de Organul de stat pentru supravegherea şi administrarea Fondului Arhivistic
al Republicii Moldova.
(2) Documentele contabile se pastrează de către entitate pe suport de hîrtie sau în formă
electronică. Documentele contabile se pot păstra pe suporturi tehnice în cazul în care
contabilitatea este ținută cu utilizarea sistemelor informatice proprii, cu condiţia ca acestea să
poată fi accesate în orice moment, în funcţie de necesităţile entităţii sau la cererea organelor
abilitate de legislație.
(3) La păstrarea documentelor contabile, entitatea este obligată să asigure protejarea acestora
de modificări neautorizate.
(4) În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, entitatea este obligată
să le restabilească în termen de 3 luni de la data constatării faptului respectiv.
(5) În caz de încetare a activităţii entității, documentele contabile se transmit către arhivele de
stat conform regulilor prevăzute de Organul de stat pentru supravegherea şi administrarea
Fondului Arhivistic al Republicii Moldova.
Articolul 18. Obligațiile și drepturile entităţii privind ținerea
contabilității și raportarea financiară
(1) Entitatea are obligația de a ţine contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare în modul
prevăzut de prezenta lege, de standardele de contabilitate şi de alte acte normative aprobate în
(2) Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară revine:
a) conducătorului, administratorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. a), c) și d);
b) conducătorului, directorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. b);
c) fondatorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. e);
d) persoanei fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției (notar, avocat,
executor judecătoresc, mediator, administrator autorizat) – pentru entitățile indicate la art. 2 lit.
f).
(3) Persoanele indicate la alin. (2) sînt obligate:
51
a) să asigure organizarea şi ţinerea contabilităţii în mod continuu din data înregistrării de stat a
entităţii pînă la data lichidării acesteia;
b) să asigure elaborarea, aprobarea şi aplicarea politicilor contabile în conformitate cu
standardele de contabilitate și alte acte normative elaborate în conformitate cu art. 8 alin. (1) lit.
b);
c) să asigure elaborarea şi aprobarea:
– planului de conturi contabile de lucru al entităţii, după caz;
– procedeelor interne privind contabilitatea de gestiune;
– formularelor documentelor primare şi a registrelor contabile;
– regulilor privind circulaţia documentelor şi tehnologia de prelucrare a informaţiei contabile;
d) să asigure întocmirea completă şi corectă, precum și integritatea şi păstrarea documentelor
contabile;
e) să organizeze sistemul de control intern;
f) să asigure documentarea faptelor economice şi reflectarea acestora în contabilitate;
g) să asigure respectarea actelor normative prevăzute la art. 8 alin. (1);
h) să asigure întocmirea, prezentarea şi publicarea, după caz, a situaţiilor financiare în
conformitate cu prezenta lege, standardele de contabilitate și alte acte normative prevăzute la art.
8 alin. (1).
(4) Persoanele indicate la alin. (2) sînt în drept:
a) să numească şi să elibereze din funcţie contabilul-șef sau altă persoana împuternicită de
organizarea și conducerea contabilității;
b) să transmită ţinerea contabilităţii altei entități în bază contractuală;
c) să stabilească modul de ținere a contabilității conform prevederilor art. 5;
d) să stabilească reguli interne privind documentarea faptelor economice.
(5) Entitatea este în drept să instituie o subdiviziune (serviciu) de contabilitate.
(6) Contabilul-șef sau altă persoana împuternicită de organizarea și conducerea contabilității
entităţii, cu excepția entității de interes public, trebuie să dețină diplomă de studii superioare în
domeniul economiei sau de studii profesionale tehnice postsecundare în domeniul economiei.
(7) Contabilul-șef sau altă persoana împuternicită de organizarea și conducerea contabilității
entității de interes public trebuie să dețină diplomă de studii superioare în domeniul economiei.
Legislația aferentă domeniilor specifice de activitate poate prevedea cerințe suplimentare față de
contabilul-șef al entităților de interes public.
(8) Pentru entitățile care țin contabilitatea în partidă simplă, contabilitatea poate fi ținută
nemijlocit de persoanele indicate la alin. (2) lit. c) și d).
52
(9) După aprobarea situaţiilor financiare anuale, entitatea înregistrează în contabilitate
repartizarea profitului anual după destinaţii, conform hotărîrii adunării generale sau a altui organ
împuternicit.
(10) Entitatea acoperă pierderea contabilă reportată din contul profitului net aferent perioadei
de gestiune curentă şi celei precedente, al rezervelor, capitalului social, al contribuţiilor
suplimentare ale proprietarilor (asociaţilor, acţionarilor, fondatorilor, membrilor) potrivit
hotărîrii adunării generale a acestora, iar pentru întreprinderile de stat şi cele municipale –
pierderea respectivă este acoperită de organele centrale de specialitate, de autorităţile
administraţiei publice locale.
Articolul 19. Accesul la documentele contabile
(1) Documentele contabile prevăzute la art. 17 alin. (1) sînt proprietate a entităţii.
(2) Entitatea prezintă documentele contabile, la cererea organelor abilitate de legislație, pe
suport de hîrtie sau în formă electronică.
(3) Proprietarii entității au acces liber la informațiile din documentele contabile la sediul
entității.
Capitolul IV
SITUAŢIILE FINANCIARE INDIVIDUALE
Articolul 20. Dispoziții generale
(1) Situațiile financiare se întocmesc cu claritate, în conformitate cu prevederile prezentei legi
și ale standardelor de contabilitate, oferind o imagine fidelă a poziției financiare, a performanței
financiare și a altor informații aferente activității entității.
(2) Informațiile din situațiile financiare trebuie să corespundă caracteristicilor calitative
fundamentale și celor amplificatoare.
(3) Caracteristicile calitative fundamentale sînt:
a) relevanţa – prevede că informaţiile trebuie să fie importante pentru utilizatori şi să-i ajute să
evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să corecteze evaluările
anterioare ale acestora;
b) reprezentarea exactă – prevede că informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să
fie complete, imparțiale şi fără erori.
(4) Caracteristicile calitative amplificatoare sînt:
a) comparabilitatea – presupune că situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii
comparative, aferente perioadei precedente, pentru toate elementele contabile raportate ale
perioadei de gestiune curente, dacă standardele de contabilitate nu prevăd altfel;
b) verificabilitatea – constă în asigurarea posibilității utilizatorilor de a verifica direct sau
indirect informațiile din situațiile financiare;
53
c) oportunitatea – presupune că informaţiile sînt disponibile utilizatorilor într-un timp util
pentru a le influenţa deciziile;
d) inteligibilitatea – prevede că informaţiile trebuie clasificate, caracterizate şi prezentate în
mod clar şi concis.
(5) Situaţiile financiare includ indicatorii privind activitatea tuturor filialelor, reprezentanţelor
şi a subdiviziunilor interne ale entităţii.
(6) Situaţiile financiare reflectă valoarea elementelor contabile pentru perioada de gestiune
curentă şi cea precedentă. Dacă această valoare nu este comparabilă, datele perioadei precedente
se ajustează. Lipsa comparabilităţii şi toate ajustările se reflectă în nota explicativă.
(7) În cazuri excepţionale, dacă aplicarea unei prevederi din prezenta lege ori din standardele
de contabilitate contravine prevederilor alin. (1), se recurge la derogare de la prevederea
respectivă pentru oferirea unei imagini fidele în sensul alin. (1). Toate derogările, motivele şi
efectele acestora asupra pozițiilor financiare, performanței financiare și asupra altor informații
aferente activității entităţii se reflectă în nota explicativă.
(8) Entitatea care întocmește situații financiare prescurtate nu este în drept să aplice derogarea
prevăzută la alin. (7).
Articolul 21. Conținutul situațiilor financiare individuale
(1) În funcție de categoria entității și necesitățile informaționale ale acesteia, entitatea care
aplică SNC întocmește și prezintă anual unul dintre următoarele seturi de rapoarte:
a) situații financiare prescurtate;
b) situaţii financiare simplificate;
c) situaţii financiare complete.
(2) Situațiile financiare prescurtate includ:
a) bilanțul prescurtat;
b) situaţia de profit şi pierdere prescurtată;
c) nota explicativă.
(3) Situaţiile financiare simplificate includ:
a) bilanţul;
b) situaţia de profit şi pierdere;
c) nota explicativă.
(4) Situaţiile financiare complete includ:
a) bilanţul;
b) situaţia de profit şi pierdere;
c) situaţia modificărilor capitalului propriu;
d) situaţia fluxurilor de numerar;
54
e) nota explicativă.
(5) Formatul și modul de întocmire a situațiilor financiare prescurtate, simplificate și complete
sînt reglementate de SNC.
(6) Entitățile de interes public și alte entități care aplică IFRS întocmesc situații financiare
conform standardelor respective.
(7) Pentru prima perioadă de gestiune, entitățile nou-create, cu excepția entităților de interes
public, pot întocmi situațiile financiare prevăzute la alin. (2), (3) sau (4) în funcție de necesitățile
informaționale proprii. Pentru următoarea perioadă de gestiune, entitatea întocmește situații
financiare în funcție de criteriile prevăzute la art. 4, determinate în perioada de gestiune
precedentă, și conform prevederilor art. 5.
Articolul 22. Nota explicativă la situațiile financiare individuale
(1) La întocmirea notei explicative la situațiile financiare individuale se respectă ordinea în
care sînt prezentate elementele contabile în bilanț și în situația de profit și pierdere.
(2) Nota explicativă conţine informaţii suplimentare care nu sînt incluse în situaţiile financiare.
Volumul, structura şi forma de prezentare a notei explicative se stabilesc de entitate de sine
stătător, în funcție de categoria acesteia, de dimensiunea, forma juridică de organizare,
domeniul/profilul de activitate al acesteia, de necesităţile informaţionale proprii și de cerințele
prezentei legi.
(3) Pe lîngă celelate informații prevăzute de prezenta lege, nota explicativă conține, în mod
obligatoriu, informații privind:
a) politicile contabile adoptate;
b) în cazul evaluării ulterioare a activelor imobilizate conform modelului reevaluării:
– valoarea reevaluată pe fiecare categorie de imobilizări la începutul şi sfîrşitul perioadei de
gestiune;
– modificarea diferențelor din reevaluare pe parcursul perioadei de gestiune, cu explicarea
tratamentului fiscal al acestora; și
– valoarea contabilă, în cazul în care imobilizările nu ar fi fost reevaluate;
c) în cazul evaluării ulterioare la valoarea justă a instrumentelor financiare și altor categorii de
active:
– metodele folosite la determinarea valorii juste și informațiile care au stat la baza aplicării
acestora;
– valoarea justă pe fiecare categorie la începutul şi sfîrşitul perioadei de gestiune și
modificările diferenţelor de valoare provenite din ajustările valorii juste decontate la cheltuielile
sau veniturile perioadei de gestiune;
55
– tipul și natura instrumentelor financiare derivate, inclusiv termenele și condițiile
semnificative care afectează valoarea, calendarul și certitudinea fluxurilor de numerar viitoare;
– mișcarea rezervelor de valoare justă pe parcursul perioadei de gestiune;
d) valoarea totală a angajamentelor financiare, a garanțiilor sau activelor și datoriilor
contingente neincluse în bilanț, indicîndu-se natura și forma oricărei garanții care a fost acordată;
angajamentele privind pensiile și cele către entitățile afiliate sau asociate sînt prezentate separat;
e) sumele avansurilor și împrumuturilor acordate membrilor consiliului, ai organului executiv
și ai celui de supraveghere, cu indicarea ratelor dobînzii, condiţiilor principale de acordare a
acestora, sumelor rambursate, precum şi a angajamentelor asumate în numele lor sub garanţii de
orice fel;
f) cuantumul și natura elementelor individuale de venituri sau de cheltuieli care au o mărime
sau o incidență neordinară;
g) sumele datoriilor cu un termen de achitare mai mare de 5 ani și valoarea totală a datoriilor
acoperite cu garanții, cu indicarea naturii și formei garanțiilor;
h) răscumpărarea părţilor sociale şi a acţiunilor proprii, în cazul în care entitatea nu întocmește
raportul conducerii;
i) elementele individuale de active sau datorii care au legătură cu mai mult de un element din
structura bilanțului, dacă nu sînt prezentate distinct în bilanț;
j) numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune.
(4) Suplimentar la informațiile prevăzute la alin. (3), nota explicativă a entității mijlocii, a
entității mari și a entității de interes public conține, în mod obligatoriu, informații privind:
a) imobilizările necorporale și corporale:
– costul de intrare sau, dacă a fost aplicată evaluarea ulterioară la valoarea justă sau valoarea
reevaluată, valoarea justă sau valoarea reevaluată la începutul și la sfîrșitul perioadei de gestiune;
– majorările, diminuările și transferurile în cursul perioadei de gestiune;
– amortizarea acumulată, pierderile acumulate din depreciere și diferențele din reevaluare la
începutul şi la sfîrşitul perioadei de gestiune, precum şi modificările acestora în cursul perioadei
de gestiune;
– costurile îndatorării capitalizate în perioada de gestiune;
– costurile ulterioare capitalizate în perioada de gestiune;
b) instrumentele financiare, în cazul în care sînt evaluate la cost:
– valoarea justă, dacă această valoare poate fi determinată, pentru fiecare clasă de instrumente
financiare derivate și natura lor;
56
– valoarea contabilă și valoarea justă a instrumentelor financiare, din clasa activelor
imobilizate, înregistrate la o valoare mai mare decît valoarea lor justă și motivele pentru care nu
a fost redusă valoarea contabilă;
c) sumele retribuţiilor acordate pe parcursul perioadei de gestiune membrilor consiliului, ai
organului executiv și ai celui de supraveghere şi alte angajamente apărute sau asumate în
legătură cu pensiile actualilor sau ale foştilor membri ai organelor respective, pe categorii;
d) numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune, repartizat pe categorii, și cheltuielile
cu personalul, aferente perioadei de gestiune, dacă acestea nu sînt prezentate separat în situația
de profit și pierdere;
e) soldurile și modificarea activelor și datoriilor privind impozitul pe venit amînat, în cazul
aplicării metodei impozitului amînat;
f) denumirile și adresele entităților în care este deținut un interes de participare, indicîndu-se
cota în capitalul social, mărimea capitalului social și a rezervelor, precum și profitul (pierderea)
entității respective pentru ultima perioadă de gestiune pentru care au fost aprobate situațiile
financiare;
g) numărul și valoarea nominală ale acțiunilor subscrise în cursul perioadei de gestiune;
h) dacă există diferite categorii de acțiuni, numărul și valoarea nominală ale acțiunilor din
fiecare categorie;
i) tipurile de instrumente financiare deținute, cu indicarea numărului acestora și a drepturilor pe
care le conferă;
j) denumirile și adresele tuturor entităților, înregistrate în conformitate cu legislația civilă, la
care entitatea este asociată, care răspund pentru obligațiile acesteia cu întreg patrimoniul lor,
exceptînd bunurile care, conform legii, nu pot fi urmărite;
k) denumirea și adresa entității care întocmește situațiile financiare consolidate pentru cel mai
mare grup din care entitatea face parte în calitate de entitate-fiică, după caz;
l) denumirea și adresa entității care întocmește situațiile financiare consolidate pentru cel mai
mic grup din care entitatea face parte în calitate de entitate-fiică și care este inclus în grupul
prevăzut la lit. k), după caz;
m) propunerea de repartizare a profitului (de acoperire a pierderii) sau privind repartizarea
profitului (acoperirea pierderii), după caz;
n) natura și scopul comercial ale angajamentelor entității care nu sînt incluse în bilanț, precum
și impactul financiar al angajamentelor respective asupra entității, cu condiția că riscurile sau
beneficiile care decurg să fie semnificative;
o) natura și efectele financiare ale evenimentelor semnificative ulterioare datei de raportare și
care nu sînt reflectate în bilanț și în situația de profit și pierdere;
57
p) tranzacțiile cu entitățile afiliate, inclusiv suma, natura relației și alte informații relevante.
(5) Suplimentar la informațiile prevăzute la alin. (3) și (4), nota explicativă a entității mari și a
entității de interes public conține, în mod obligatoriu, informații privind:
a) venitul din vînzări, prezentat pe segmente de activitate și pe zone geografice, stabilite
conform standardelor de contabilitate aplicabile;
b) totalul onorariilor achitate entităților de audit pentru auditul situațiilor financiare și totalul
onorariilor percepute de către entitățile respective pentru alte servicii decît cele de audit, inclusiv
pe tipuri de servicii.
Articolul 23. Raportul conducerii
(1) Entitățile mijlocii, entitățile mari și entitățile de interes public întocmesc și prezintă anual,
împreună cu situațiile financiare, raportul conducerii.
(2) Raportul conducerii conține o prezentare fidelă a poziției entității, a dezvoltării și a
performanței activităților acesteia și prezintă o analiză corelată cu dimensiunea și complexitatea
activităților desfășurate.
(3) Raportul conducerii include, cel puțin, informații privind:
a) indicatorii financiari de performanță;
b) indicatori nefinanciari de performanță, relevanți pentru activitatea entității;
c) perspectivele de dezvoltare ale entităţii;
d) activitățile din domeniul cercetării și dezvoltării;
e) răscumpărarea părţilor sociale şi a acţiunilor proprii;
f) filialele entităţii;
g) principalele riscuri şi incertitudini cu care se confruntă entitatea;
h) protecția mediului şi oportunităţile profesionale ale angajaţilor;
i) în cazul în care utilizarea instrumentelor financiare este semnificativă pentru evaluarea
poziției și a performanței financiare:
– obiectivele și politicile în gestiunea riscului financiar pentru fiecare tip major de tranzacție
prognozată pentru care se utilizează metode de acoperire împotriva riscurilor;
– gradul de expunere a entității la riscul de preț, riscul de credit, riscul de lichiditate și la riscul
fluxului de numerar.
(4) Raportul conducerii conține, după caz, referiri și explicații suplimentare la informațiile
prezentate conform prevederilor alin. (3) lit. a) și b) și sumele prezentate în situațiile financiare.
(5) Entitatea de interes public care corespunde criteriilor stabilite pentru entitățile mari și al
cărei număr mediu al salariaților în perioada de gestiune este mai mai mare de 500 este obligată
să includă în raportul conducerii o declarație nefinanciară.
58
(6) Declarația nefinanciară include informații privind aspectele de mediu, cele sociale și de
personal, privind respectarea drepturilor omului și combaterea corupției și cuprinde, prin prisma
acestora:
a) descrierea succintă a modelului de afaceri al entității;
b) descrierea politicilor adoptate și a procedurilor aplicate, precum și rezultatele obținute de
entitate;
c) principalele riscuri și modul în care acestea sînt gestionate.
(7) Dacă entitatea nu aplică politici privind aspectele de mediu, cele sociale și de personal,
privind respectarea drepturilor omului și combaterea corupției, declarația nefinanciară oferă o
explicație clară și motivată în acest sens.
(8) Raportul conducerii entităţii de interes public ale cărei valori mobiliare sînt admise la
tranzacţionare pe o piaţă reglementată cuprinde un capitol privind guvernanța corporativă, care
trebuie să conţină informaţii privind:
a) codul de guvernanţă corporativă aplicat de entitate, cu referinţă la sursa publicării;
b) gradul de conformare a entității prevederilor din codul de guvernanţă corporativă prevăzut la
lit. a), iar în cazul în care se abate – explicația privind părțile din cod pe care nu le aplică și
motivele neaplicării;
c) sistemele de control intern şi de gestiune a riscurilor entităţii, în raport cu procesul de
raportare financiară;
d) cotele semnificative de participare în capitalul social, directe sau indirecte;
e) deținătorii și beneficiarii efectivi ai oricărei valori mobiliare care conferă drepturi speciale
de control și descrierea drepturilor respective;
f) toate restricțiile cu privire la dreptul de vot, precum limitarea dreptului de vot deținătorilor
unei anumite cote din capitalul social sau ai unui anumit număr de voturi; termenele impuse
pentru exercitarea dreptului de vot sau sistemele în care, cu cooperarea entității, drepturile
financiare atașate valorilor mobiliare sînt separate de deținerea acestora;
g) prevederile legislației cu privire la numirea și înlocuirea membrilor consiliului, ai organului
executiv, precum și privind modificarea statutului entității;
h) competențele consiliului și ale organului executiv cu privire la emiterea și răscumpărarea
valorilor mobiliare;
i) împuternicirile şi drepturile organelor de conducere, ale acţionarilor, ale altor deţinători ai
valorilor mobiliare ale entităţii și modalitățile de exercitare a acestora;
j) structura, modul de funcţionare şi componenţa organelor de conducere și ale comitetelor
entității.
59
(9) Entitatea mare și entitatea de interes public, care sînt entități din industria extractivă sau din
domeniul exploatării forestiere, includ în raportul conducerii un capitol separat privind plățile
către stat, care cuprinde suma achitată, în numerar sau în natură, sub formă de taxe pentru
resursele naturale, impozitul pe venit, redevențele, dividendele, taxele pentru licență, dacă cel
puțin una din plățile respective depășește suma de 1700000 de lei în perioada de gestiune.
Informațiile privind plățile către stat includ:
a) suma totală a plăților, inclusiv pe tipuri, efectuate către stat;
b) plățile în natură către stat, prezentate în expresie cantitativă și valorică, cu justificarea
modului de determinare a valorii respective.
Articolul 24. Perioada de gestiune
(1) Perioada de gestiune pentru toate entităţile care întocmesc şi prezintă situaţii financiare este
anul calendaristic, care cuprinde perioada de la 1 ianuarie pînă la 31 decembrie, cu excepţia:
a) cazurilor de reorganizare şi de lichidare a entităţilor;
b) entităţilor care aplică altă perioadă de gestiune ce coincide cu perioada de raportare
financiară a entității-mamă;
c) entităţilor pentru care Ministerul Finanţelor, în funcţie de particularităţile activităţii acestora,
stabileşte o perioadă de gestiune care nu coincide cu anul calendaristic;
d) entităților nou-create pentru care prima perioadă de gestiune cuprinde perioada de la data
înregistrării de stat pînă la data de 31 decembrie a aceluiași an calendaristic sau ultima zi a
perioadei de gestiune.
(2) Data întocmirii situaţiilor financiare este ultima zi calendaristică a perioadei de gestiune, cu
excepţia cazurilor de reorganizare şi de lichidare a entităţii.
Articolul 25. Cerinţe specifice privind raportarea financiară în cazul reorganizării entităţii
(1) Ultima perioadă de gestiune pentru entitatea reorganizată este perioada începînd cu prima zi
a perioadei de gestiune sau cu data de 1 ianuarie a anului în care a fost efectuată înregistrarea de
stat a entităţilor nou-create și terminînd cu data înregistrării respective.
(2) La reorganizarea entităţii prin absorbţie, ultima perioadă de gestiune pentru entitatea
absorbită este perioada începînd cu prima zi a perioadei de gestiune sau cu data de 1 ianuarie a
anului în care în Registrul de stat al persoanelor juridice a fost efectuată înscrierea privind
încetarea activităţii entităţii absorbite și terminînd cu data înscrierii respective.
(3) Entitatea reorganizată prin contopire, divizare sau tranformare întocmeşte ultimele situaţii
financiare la data care precede data înregistrării de stat a entităţilor nou-create (data efectuării în
Registrul de stat al persoanelor juridice a înscrierii despre încetarea activităţii entităţii contopite,
divizate sau transformate).
60
(4) Ultimele situaţii financiare includ datele despre faptele economice care au avut loc în
perioada de la data aprobării bilanţului de repartiţie sau a actului de transmitere pînă la data
înregistrării de stat a entităţilor nou-create (data efectuării în Registrul de stat al persoanelor
juridice a înscrierii despre încetarea activităţii entităţii contopite, divizate sau transformate).
(5) Prima perioadă de gestiune pentru entităţile nou-create ca rezultat al reorganizării este
perioada de la data înregistrării de stat a acestora pînă la data de 31 decembrie a aceluiași an
calendaristic sau pînă la ultima zi a perioadei de gestiune.
(6) Entităţile nou-create în urma reorganizării întocmesc primele situaţii financiare la data
înregistrării de stat a acestora, în baza bilanţului de repartiţie sau a actului de transmitere şi a
datelor despre faptele economice care au avut loc în perioada de la data aprobării bilanţului de
repartiţie sau actului de transmitere pînă la data înregistrării de stat a entităţilor nou-create în
urma reorganizării (data efectuării în Registrul de stat al persoanelor juridice a înscrierii despre
încetarea activităţii entităţii contopite, divizate sau transformate).
Articolul 26. Cerinţe specifice privind raportarea financiară
în cazul lichidării entităţii
(1) Perioada de gestiune pentru entitatea lichidată este perioada începînd cu prima zi a
perioadei de gestiune sau cu data de 1 ianuarie a anului în care a fost adoptată decizia de radiere
din Registrul de stat al persoanelor juridice și terminînd cu data înscrierii respective.
(2) Ultimele situaţii financiare ale entităţii lichidate se întocmesc de comisia de lichidare
(lichidator) sau de persoana numită de instanţa de judecată în cazul în care entitatea este lichidată
în cadrul unui proces de insolvabilitate.
(3) Ultimele situaţii financiare ale entităţii lichidate se întocmesc la data care precedă data
radierii din Registrul de stat al persoanelor juridice.
(4) Ultimele situaţii financiare ale entităţii lichidate se întocmesc în baza bilanţului de lichidare
aprobat şi a datelor despre faptele economice care au avut loc în perioada de la data aprobării
bilanţului de lichidare pînă la data radierii entităţii din Registrul de stat al persoanelor juridice.
Capitolul V
SITUAŢIILE FINANCIARE CONSOLIDATE
Articolul 27. Obligația întocmirii situațiilor financiare consolidate
și a raportului consolidat al conducerii
(1) Suplimentar la situaţiile financiare individuale, entitatea-mamă întocmește situaţii
financiare consolidate în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale standardelor de
contabilitate.
(2) Situațiile financiare consolidate se întocmesc cu respectarea dispozițiilor generale
prevăzute la art. 20.
61
(3) Suplimentar la situaţiile financiare consolidate, entitatea-mamă întocmește raportul
consolidat al conducerii în conformitate cu prevederile art. 30.
(4) Grupurile mici și mijlocii sînt scutite de întocmirea situațiilor financiare consolidate și a
raportului consolidat al conducerii, cu excepția cazului în care una dintre entitățile afiliate este
entitate de interes public.
(5) Entitatea-mamă întocmește situații financiare consolidate și raportul consolidat al
conducerii, indiferent de locul amplasării entităților-fiice.
(6) Entitatea-mamă este scutită de întocmirea situațiilor financiare consolidate în cazurile
prevăzute de standardele de contabilitate.
Articolul 28. Conținutul situațiilor financiare consolidate
(1) Situațiile financiare consolidate prezintă poziția financiară, performanța financiară și alte
informații aferente activității entităților incluse în consolidare.
(2) Conținutul, formatul și modul de întocmire a situațiilor financiare consolidate sînt stabilite
în standardele de contabilitate.
(3) Entitatea-mamă întocmeşte situații financiare consolidate începînd cu prima perioadă de
gestiune în care sînt depăşite criteriile prevăzute la art. 4 pentru grupul din care face parte, cu
respectarea prevederilor art. 27.
(4) Situațiile financiare consolidate se întocmesc, se semnează, se prezintă şi se publică în
acelaşi mod ca şi situaţiile financiare individuale ale entităţii-mamă, ținîndu-se cont de ajustările
semnificative care decurg din caracteristicile specifice ale situațiilor financiare consolidate.
(5) Situațiile financiare consolidate se întocmesc pentru aceeași perioadă de gestiune ca și
situațiile financiare individuale ale entității-mamă.
(6) Entitatea-mamă care întocmește situații financiare consolidate aplică aceleași metode de
evaluare a elementelor contabile ca și pentru situațiile financiare individuale.
Articolul 29. Nota explicativă la situațiile financiare consolidate
(1) Nota explicativă la situațiile financiare consolidate include informațiile prevăzute la art. 22,
astfel încît să faciliteze evaluarea poziției financiare a entităților incluse în consolidare, luate în
ansamblu, ținîndu-se cont de ajustările semnificative care decurg din caracteristicile specifice ale
situațiilor financiare consolidate comparativ cu situațiile financiare individuale.
(2) Nota explicativă la situațiile financiare consolidate este întocmită ținîndu-se cont de
următoarele aspecte:
a) la prezentarea tranzacțiilor între entitățile afiliate, nu se includ tranzacțiile între entitățile
afiliate incluse în consolidare;
b) la prezentarea numărului mediu al salariaților în perioada de gestiune, se prezintă separat
numărul mediu al salariaților angajați de entitățile care sînt consolidate proporțional;
62
c) la prezentarea indemnizațiilor, avansurilor și împrumuturilor acordate membrilor consiliului,
ai organului executiv și ai organului de supraveghere, se indică doar sumele acordate de
entitatea-mamă și de entitățile-fiice membrilor organelor respective ale entității-mamă.
(3) Suplimentar la informațiile prevăzute la alin. (2), nota explicativă la situațiile financiare
consolidate conține informații privind:
a) denumirile și adresele entităților incluse în consolidare, cu indicarea cotei în capitalul social,
deținută în entitățile respective, altele decît entitatea-mamă, de către entitățile incluse în
consolidare sau de către persoanele care acționează în nume propriu, dar în interesul acestor
entități, precum și informații privind condițiile în al căror temei a fost efectuată consolidarea;
b) denumirile și adresele entităților excluse din consolidare deoarece nu corespund principiului
continuității activității sau sînt scutite de consolidare conform standardelor de contabilitate;
c) denumirile și adresele entităților asociate incluse în consolidare și cota în capitalul social al
acestora, deținută de entitățile incluse în consolidare sau de persoane care acționează în nume
propriu, dar în interesul entităților incluse în consolidare;
d) denumirile și adresele entităților consolidate proporțional, factorii pe care se bazează
conducerea comună a entităților respective, precum și cota în capitalul social al acestora, deținută
de entitățile incluse în consolidare sau de persoanele care acționează în nume propriu, dar în
interesul entităților incluse în consolidare;
e) denumirile și adresele entităților în care este deținut un interes de participare de către
entitățile incluse în consolidare, indicîndu-se cota în capitalul social, marimea capitalului social
și a rezervelor, precum și profitul (pierderea) entităților în care este deținut interesul respectiv
pentru ultima perioadă de gestiune pentru care au fost aprobate situațiile financiare.
Articolul 30. Raportul consolidat al conducerii
(1) Raportul consolidat al conducerii cuprinde informațiile prevăzute la art. 23, ținîndu-se cont
de ajustările semnificative care decurg din caracteristicile specifice ale unui raport consolidat al
conducerii, într-un mod care să faciliteze evaluarea poziției entităților incluse în consolidare,
luate în ansamblu.
(2) Raportul consolidat al conducerii este întocmit cu următoarele ajustări ale informațiilor
indicate la art. 23:
a) la prezentarea informațiilor privind acțiunile sau părțile sociale proprii deținute de entități, se
indică numărul și valoarea nominală ale tuturor acțiunilor sau părților sociale ale entității-mamă
deținute de aceasta, de entitățile-fiice ale acesteia și de persoanele care acționează în nume
propriu și/sau în numele uneia dintre entitățile respective;
63
b) în capitolul privind guvernanța corporativă sînt descrise principalele caracteristici ale
sistemelor de control intern și de gestionare a riscurilor pentru entitățile incluse în consolidare,
luate în ansamblu.
(3) Entitatea de interes public care este entitate-mamă în cadrul unui grup mare în care, la
sfîrșitul perioadei de gestiune, numărul mediu al salariaților în perioada de gestiune este mai
mare de 500 include în raportul consolidat al conducerii o declarație nefinanciară consolidată.
(4) Declarația nefinanciară consolidată conține informațiile prevăzute la art. 23 alin. (6) și (7),
precum și, după caz, referiri și explicații suplimentare privind sumele prezentate în situațiile
financiare consolidate.
(5) Entitățile mari și entitățile de interes public care sînt entități din industria extractivă sau din
domeniul exploatării forestiere și care, în calitate de entități-mamă, au obligația întocmirii
situațiilor financiare consolidate includ în raportul consolidat al conducerii un capitol separat
privind plățile către stat dacă cel puțin una dintre plațile respective depășește suma de 1700000
de lei în perioada de gestiune. Informațiile privind plățile către stat includ informațiile prevăzute
la art. 23 alin. (9).
(6) Entitatea-mamă este considerată entitate din industria extractivă sau din domeniul
exploatării forestiere dacă cel puțin una dintre entitățile-fiice are calitatea repsectivă.
Capitolul VI
SEMNAREA, AUDITUL, PREZENTAREA
ȘI PUBLICAREA SITUAȚIILOR FINANCIARE
INDIVIDUALE ȘI CELOR CONSOLIDATE
Articolul 31. Semnarea situațiilor financiare
Situațiile financiare individuale și cele consolidate se semnează de către persoanele indicate la
art. 18 alin. (2) pînă la prezentarea și publicarea acestora conform prevederilor art. 33.
Articolul 32. Auditul situațiilor financiare
(1) Auditului obligatoriu sînt supuse:
a) situațiile financiare individuale ale entităților mijlocii și entităților mari, ale entităților de
interes public și ale altor entități, conform legislației în vigoare;
b) situațiile financiare consolidate ale grupurilor, conform prevederilor art. 27.
(2) Auditul situaţiilor financiare se efectuează în conformitate cu legislația în vigoare cu privire
la auditul situațiilor financiare.
Articolul 33. Prezentarea și publicarea situațiilor financiare
(1) Entitatea prezintă, pe suport de hîrtie sau în formă electronică, situaţiile financiare
individuale, raportul conducerii și raportul auditorului proprietarilor (asociaţilor, acţionarilor,
fondatorilor, membrilor) şi Biroului Național de Statistică.
64
(2) Entitatea prezintă situaţiile financiare individuale şi altor autorităţi publice, instituţii
financiare şi utilizatori interesaţi conform legislației în vigoare sau în baza acordului cu
entitatea.
(3) Entitatea are obligația să prezinte situaţiile financiare individuale, raportul conducerii și
raportul auditorului, dupa caz, în termen de 150 de zile de la ultima zi a perioadei de gestiune.
(4) Data prezentării situaţiilor financiare se consideră data expedierii acestora prin poşta
electronică, încărcarii în sistemul Depozitarului public al situațiilor financiare sau data depunerii
la Biroul Național de Statistică.
(5) Situaţiile financiare supuse auditului obligatoriu, raportul conducerii entităților respective și
raportul auditorului se plasează pe pagina web a entităţii.
(6) Situațiile financiare consolidate, raportul consolidat al conducerii și raportul auditorului,
după caz, se prezintă şi se publică de către entitatea-mamă conform prevederilor alin. (1)–(5).
(7) Membrii consiliului, ai organului executiv și ai celui de supraveghere, în limita
competenţelor prevăzute de legislaţie și de actele de constituire, sînt obligați să se asigure că
situațiile financiare individuale și raportul conducerii, situațiile financiare consolidate și raportul
consolidat al conducerii sînt întocmite, prezentate și publicate în conformitate cu prezenta lege și
standardele de contabilitate.
Articolul 34. Răspunderea pentru încălcarea prezentei legi
Entitățile și persoanele care încalcă prevederile prezentei legi poartă răspundere disciplinară,
civilă, contravențională și/sau penală, conform legislaţiei în vigoare.
65
Capitolul 2. Introducere în contabilitate
2.1. Esenţa și rolul contabilităţii
2.2. Utilizatorii informației contabile
2.3. Obiectivele și funcțiile contabilității
2.5. Obiective didactice: 

 să definească contabilitatea și să descrie rolul acesteia în luarea deciziilor;
 2.6.
să identifice utilizatorii
Principii ale și
de informaţii
fundamentale informaţiile necesare acestora;
contabilității
 să delimiteze noţiunile de contabilitate financiară și contabilitate de gestiune
 (managerială);
 să relateze despre sistemul de reglementare normativă a contabilităţii;
 să explice rolul și utilizarea principiilor contabile;
 să perceapă caracteristicile calitative ale informaţiei contabile și relaţiile dintre acestea.
2.1. Esenţa şi rolul contabilităţii

Satisfacerea nevoilor zilnice ale oamenilor se realizează prin anumite activități de producere a
unor bunuri și servicii, numită activitate economică. Din nevoia firească de cunoaștere modului
de desfășurare a acestei activități, a bunurilor de care se dispune la un moment dat, a rezultatelor
obținute în procesul desfășurării activității date a apărut evidența economică.
Evidența economică este sistemul de consemnare și reflectare a fenomenelor social-economice,
în vederea cunoașterii , urmăririi și controlului aspectelor activității economice și a bazei sale
materiale, la nivelul unităților economice, a ramurilor naționale și a întregii economii a țării.
Dacă ținem seama de natura informațiilor furnizate de evidența economică și de felul cum
se obțin și se prelucrează acestea, ea se prezintă sub următoarele forme: a) operativă; b)
contabilă; statistică; d) fiscală (Tab. 2.1.).
Tabelul 2.1. Forme ale evidenţei economice

Forme Specificare
Evidența consemnarea faptelor economice la locul unde s-au desfășurat și în momentul în care au avut loc,
operativă consemnarea (înregistrarea) făcându-se prin intermediul înscrisurilor denumite documente:
facturi, bonuri de consum, chitanțe etc.
Evidența reflectarea printr-o metodologie proprie a existenței și mișcării (creșterii și micșorării) bunurilor
contabilă economice, a surselor lor de proveniență (proprii și străine), precum și a rezultatului financiar
obținut din desfășurarea activității.
Evidența consemnarea și prelucrarea fenomenelor social-economice, în vederea obținerii de indicatori
statistică generalizatori care să caracterizeze activitatea unităților economice și sociale, a ramurilor
economiei naționale și a întregii economii a țării.
Evidența determinarea bazei impozabile pentru calcularea mărimii diferitor taxe și impozite
fiscală
66
Din cele patru forme de evidență economice menționate mai sus, contabilitatea reprezintă
componenta cea mai importanta a evidentei economice.
Sistemul contabil existent în Republica Moldova se bazează pe normele şi principiile
Standardelor Internaţionale de Contabilitate şi directivele Uniunii Europene. Acest sistem
prevede divizarea contabilităţii în cea financiară şi de gestiune.
Contabilitatea – sistem complex de colectare, identificare, grupare, prelucrare, înregistrare,

generalizare a elementelor contabile și de raportare financiară.
Legea contabilităţii și raportării financiare nr.287 din 15 12 2017
CONTABILITATEA
CONTABILITATE CONTABILITATE DE
FINANCIARĂ – GESTIUNE –
sistem de colectare, grupare, prelucrare sistem de colectare, prelucrare,
şi sistematizare a informaţiei privind pregătire şi transmitere a informaţiei
existenţa şi mişcarea activelor, contabile pentru planificarea,
capitalului propriu, datoriilor, calcularea costurilor, verificarea şi
veniturilor şi cheltuielilor în expresie analiza executării bugetelor, în scopul
valorică pentru întocmirea rapoartelor pregătirii rapoartelor interne pentru
financiare. luarea deciziilor manageriale.
Fig. 2.1. Formele contabilităţii.

Contabilitatea financiară prevede generalizarea datelor contabile în situaţiile (rapoartele)
financiare, care pot fi utilizate atât de utilizatorii interni, cât şi de cei externi de informaţii.
Datele furnizate de contabilitatea de gestiune sunt destinate pentru necesităţile interne ale
întreprinderii, în scopul aprecierii activităţii întreprinderii şi pentru luarea deciziilor concrete de
gestiune. Datele contabilităţii de gestiune nu pot fi date publicităţii, deoarece constituie un secret
comercial.
67
2.2. Utilizatorii informaţiei contabile
Orice sistem de conducere are nevoie de o bază informaţională. Contabilitatea, ca sistem de

colectare, prelucrare, generalizare și transmitere a informațiilor, este chemată să asigure cu
informații obiective şi veridice toți utilizatorii acesteia. (Fig.2)
Consemnarea operațiunilor Prelucrarea și Furnizarea informațiilor sub

economice care au avut loc generalizarea datelor formă de rapoarte financiare
Fig. 2.2. Sistemul de colectare, prelucrare, generalizare și transmitere a informațiilor.

Furnizarea de informaţii se realizează prin situaţiile sau rapoartele financiare elaborate de
către entitățile economice următoarelor categorii de utilizatori:
proprietarii (acţionarii),
managerii,
personalul,
creditorii,
bursele de valori,
Serviciul Fiscal de Stat,
organele cu funcţii de control şi audit ale statului (Inspecţia Financiară, Curtea de Conturi
a Republicii Moldova etc.)
structurile de evidenţă statistică (Biroul Naţional de Statistică al Republicii Moldova) şi
pronosticare a dezvoltării economice etc.
După poziția sa în raport cu mediul întreprinderii, utilizatorii informațiilor se împart în:
- interni, care activează în cadrul întreprinderii;
- externi, cei ce se află în afara întreprinderii şi solicită informaţii pentru luarea
deciziilor privind activitatea acestora.
Utilizatori interni pot fi considerați: managerii entității, administratori, analitici etc. Aceștia
utilizează informațiile financiare în scopul evaluării situației economico-financiare,
fundamentării deciziilor manageriale etc.
Utilizatorii externi, la rîndul lor formează 2 subgrupe:
 utilizatori cu interes direct: investitorii actuali sau potențiali si creditorii actuali sau
potențiali;
 utilizatori cu interes indirect: organele fiscale, organele de control, organele de planificare,
de statistică si alte grupuri.
68
Utilizatorii folosesc situatiile financiare pentru a-si satisface o parte din diversele lor
necesități de informatii. Astfel, investitorii (ofertanti de capital si consultantii lor) sunt
preocupati de riscul inerent tranzactiilor si de avantajele aduse de investitiile lor. Ei au nevoie de
informatii peantru a decide să investească sau nu în această entitate. Actionarii sunt interesati și
de informatiile care le permit sa evalueze capacitatea interprinderii de a plăti dividente.
Personalul entității este interesat de informatii privind stabilitatea si profitabilitatea
interprinderilor lor; informatii care să le permită să evalueze capacitatea interprinderii de a oferii
salarii, pensii si alte avantaje.
Creditorii sunt interesati de informatiile care le permit sa determine daca imprumuturile
acordate si dobanzile aferente vor fi rambursate la scadență.
Furnizorii si alte creditori comerciali sunt interesati de informatiile care le permit sa
determine daca sumele care le sunt datorate, vor fi platite la scadenta.
Clientii sunt interesati de informatii despre continuitatea activitatii unei entități, în special
atunci cand au o colaborare pe termen lung cu entitatea respectiva sau sunt dependenți de ea.
Guvernul și instituțiile sale sunt interesate de alocarea corectă resurselor și implicit de
desfășurarea în conformitate cu legislația a activității entităților. Aceștia solicită informatii si
pentru a reglementa activitatea entităților, pentru a determina politica fiscala; informațiile
contabile servesc ca bază pentru calculul venitului national si al altor indicatori statistici similari
la nivel macroeconomic, ramural.
2.3. Sarcinile și funcțiile contabilității
Ca instrument principal al gestiunii patrimoniului, prelucrării, stocării şi analizei

rezultatelor obţinute, contabilitatea are următoarele sarcini:
a) înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea şi păstrarea informaţiei cu privire
la patrimoniu, costuri, cheltuieli, venituri etc.:
b) controlul operaţiilor economice efectuate, procedeelor de prelucrare utilizate şi a
exactităţii datelor contabile;
c) furnizarea informaţiei necesare pentru determinarea rezultatului financiar total (profit
sau pierderi).
Din realizarea acestor sarcini, contabilităţii îi pot fi atribuite următoarele funcții:
Funcția de consemnare, care constă în înregistrarea operativă și exactă a proceselor
economice care au loc în cadrul entităților economice.
Funcția de informare – această funcție se manifestă prin furnizarea de informații către
diverse categorii de utilizatori. Contabilitatea oferă informații privind structura, evoluția în
69
dinamică și gestionarea patrimoniului, a drepturilor și obligațiilor entității, informații privind
rezultatele financiare ș.a.
Funcția de control constă în verificarea cu ajutorul datelor înscrise în documentele
contabile a modului de păstrare corespunzătoare și gestionarea bunurilor patrimoniale
nemateriale, materiale, bănești, financiare, precum şi a modului de respectare a disciplinei
financiare, încasarea în termenii stabiliți a creanțelor scadente, achitarea la termen a datoriilor,
realizarea indicatorilor previzionați ș.a. aspecte.
Funcția de previziune se realizează prin identificarea tendințelor privind derularea
proceselor și fenomenelor economice în vederea fundamentării deciziilor financiare viitoare. În
baza unei analize a activității economico-financiare desfășurate, se fac concluziile
corespunzătoare și se fac previziuni, care se regăsesc în bugetele entităților.
Funcția juridică – datele reflectate în evidența și documentele contabile servesc ca probe
în judecarea diferitor cauze și soluționarea litigiilor, pentru a dovedi realizarea unor operațiuni
economice, stabilirea răspunderii pentru pagubele produse și fraudele comise.
Pentru a da o imagine fidelă a patrimoniului, a situației financiare și a rezultatelor financiare,

Legea contabilităţii și raportării financiare (art.6) prevede respectarea unui șir de principii
fundamentale (Tab. 2.2):
Tabelul 2.2. Principiile de bază ale contabilităţii în temeiul art. 6 al Legii

contabilităţii
Principii Specificare
Continuitatea Prevede întocmirea situaţiilor financiare pornind de la ipoteza că entitatea îşi
activităţii
va continua în mod normal funcţionarea cel puţin pe o perioadă de 12 luni din
data raportării fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce în mod
semnificativ activitatea. În cazul în care situaţiile financiare nu se întocmesc
conform principiului continuităţii activităţii trebuie prezentată baza de
întocmire a situaţiilor financiare şi motivul pentru care entitatea nu poate să-şi
continue activitatea;
Contabilitatea Impune recunoaşterea elementelor situaţiilor financiare, cu excepţia
de
elementelor situaţiei fluxurilor de numerar, pe măsura apariţiei acestora,
angajamente
indiferent de momentul încasării/plăţii de numerar sau compensării în altă
formă;
Entitatea cu răspundere limitată înregistrează elementele contabile în baza contabilităţii de
70
angajamente, iar entitatea cu răspundere nelimitată - în baza contabilităţii de casă sau
contabilităţii de angajamente.
Instituţiile publice înregistrează elementele contabile în baza contabilităţii de casă şi/sau
contabilităţii de angajamente.
Permanenţa Impune continuitatea aplicării normelor şi metodelor utilizate la evaluarea,
metodelor
înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a
rezultatelor prin sistemul de raportare financiară, acceptate de întreprindere,
atât pe toata durata anului de gestiune, precum şi de la o perioadă de gestiune
la alta.
Separarea Prevede prezentarea în situaţiile financiare doar a informaţiilor despre
patrimoniului şi
patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat de
datoriilor
Necompensarea Constă în prezentarea distinctă în situaţiile financiare a activelor şi datoriilor,
veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă a activelor şi datoriilor sau
a veniturilor şi cheltuielilor nu se admite, cu excepţia cazurilor în care
compensarea este permisă de Standardele Naţionale de Contabilitate;
Consecvenţa Prevede menţinerea modului de prezentare şi de clasificare a elementelor în
prezentării
situaţiile financiare de la o perioadă de gestiune la alta, cu excepţia unor cazuri
prevăzute de SNC «Prezentarea situaţiilor financiare»-
Potrivit principiului continuității activității se presupune că entitatea economică

intenționează să funcționeze în mod normal într-un viitor previzibil fără a intra în stare de
lichidare sau de reducere esențială a nivelului de activitate. Dacă conducerea nu are intenţia şi nu
este nevoită să lichideze întreprinderea, să suspende sau să reducă considerabil volumul
producţiei, la întocmirea rapoartelor financiare se aplică metode obişnuite de evaluare a
activelor, datoriilor, de constatare şi determinare a veniturilor, cheltuielilor şi rezultatelor
activităţii. Dacă se intenționează lichidarea sau reducerea esențială a activității se va menționa
despre aceasta în politica de contabilitate. În cazul în care conducerea are intenţia sau este
nevoită să lichideze întreprinderea rapoartele financiare trebuie să fie întocmite în baza altor
principii şi metode. De exemplu, în cazul funcţionării normale a întreprinderii mijloacele fixe
sînt reflectate în bilanţ la valoarea de intrare cu scăderea uzurii acumulate, iar în cazul lichidării
întreprinderii - la valoarea de vînzare (lichidare).
Conform principiului permanenței metodelor metodele şi regulile de contabilizare
acceptate de întreprindere trebuie să fie aplicate de la o perioadă de gestiune la alta. În acest caz,
de regulă, este vorba de permanenţa metodicii adoptate de reflectare a operaţiunilor economice,
metodelor de evaluare a activelor şi datoriilor, de calculare a uzurii mijloacelor fixe şi amortizării
71
activelor nemateriale în decursul anului de gestiune, precum şi de la un an de gestiune la altul,
asigurând comparabilitatea în timp a informațiilor contabile. Totodată, o atare convenţie nu
semnifică interzicerea de a introduce modificări în politica de contabilitate. În acest caz este
vorba de raţionalitatea şi justificarea modificărilor introduse în politica de contabilitate în fiecare
caz concret.
Principiul necompensării presupune că elementele de activ și de pasiv sunt evaluate și
înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ și cele de
pasiv ale bilanțului, precum și între veniturile și cheltuielile din raportul de profit și pierderi.
Conform principiului contabilităţii de angajamente (specializării exercițiului), toate
tranzacțiile și evenimentele sunt recunoscute atunci când apar (și nu pe masură ce numerarul sau
echivalentele de numerar sunt încasate sau plătite), sunt înregistrate în evidențele contabile și
sunt raportate în situațiile financiare ale perioadelor la care se referă. Veniturile şi cheltuielile se
constată şi se reflectă în contabilitate şi rapoartele financiare ale perioadei în care au avut loc,
indiferent de momentul efectiv de încasare sau plată a mijloacelor băneşti, de exemplu, veniturile
din vânzarea produselor şi mărfurilor se constată la livrarea lor şi transmiterea drepturilor de
proprietate cumpărătorului; veniturile din prestarea serviciilor - pe măsura efectuării acestora;
veniturile sub formă de dobânzi, redevenţe şi dividende - la calcularea acestora, indiferent de
momentul primirii mijloacelor băneşti sau a altei forme de compensare. Energia electrică
consumată se trece la consumuri sau cheltuieli în perioada de gestiune în care a fost consumată,
indiferent de momentul virării mijloacelor băneşti. În mod analog se contabilizează salariul
calculat, cheltuielile de deplasare, de transport etc.
Principiul separării patrimoniului și datoriilor presupune că patrimoniul şi datoriile
entităților economice există separat de patrimoniul şi datoriile proprietarilor acestei entități
economici şi altor agenţi economici.
72
Capitolul 3. Obiectul şi metoda contabilităţii
3.2. Patrimoniul – obiect de studiu al contabilităţii
3.3. Noţiuni privind consumurile, veniturile şi cheltuielile
3.4. Noţiuni generale privind metoda contabilităţii
 Obiective didactice:
 să definească obiectul şi metoda contabilităţii;

 să identifice elementele metodei contabilităţii;
 să determine sfera de acţiune a obiectului contabilităţii.

Contabilitatea ca disciplină științifică independentă are un obiect propriu de studiu. Încă de
la apariția ei, contabilitatea a fost legată de noțiunea de avere (patrimoniu), reflectînd modul de
formare al acesteia, schimbările pe care le înregistrează și starea concretă sau abstractă în care se
regăsește la un moment dat.
Obiectul de studiu al contabilității nu a apărut dintr-o dată în structura cum este el acum,
dar s-a conturat într-o perioadă lungă de timp. În definirea obiectului contabilității s-au conturat
trei etape1:
În delimitarea și definirea obiectului contabilității, un rol important l-a avut apariția în anul
1494 a primei lucrări de contabilitate în partidă dublă „Summa di arithmetrica, geometria,
proportioni et proportionalita” a lui Luca Paciolo. În această lucrare este delimitat pentru prima
1 Talaghir, Gheorghe, Necoescu Gh., Talaghir-Creţu Carmen. Contabilitatea pe înţelesul tuturor. Ed. a II-a. Editura
ALL-BECK, 2000, pag.8
73
dată obiectul contabilității ca fiind: „tot ceea ce, după părerea negustorului, îi aparține pe lume ca
bunuri mobile și imobile, debite și credite, precum și toate afacerile mari și mici în ordinea în
care au avut loc”2. După Luca Paciolo, au fost publica mai multe lucrări în domeniul
contabilității, care vizau și obiectul acesteia. Dar, un alt moment hotărâtor în definirea obiectului
contabilității este publicarea în anul 1795 de către Edmond de Granges a lucrării „La tenue de
livres rendue facile”. Autorul face o descriere mult mai superioară a principiului înregistrării
duble. Datorită expunerii clare și metodice a procedeelor contabile, lucrarea a fost utilizată în
Franța de peste 100 de ani, cunoscând 9 ediții în timpul vieții autorului și 33 de ediții după
moartea acestuia.
Avînd în vedere evoluția istorică a definirii obiectului contabilității, putem concluziona că
obiectul contabilității îl constituie reflectarea în expresie bănească a patrimoniului, a mișcării și
transformării acestuia ca urmare a operațiunilor economice (se are în vedere mișcarea acestuia în
procesul de aprovizionare, producție, desfacere) și rezultatelor obținute în decursul unei perioade
concrete numită perioadă de gestiune sau exerciţiu financiar.
În prezent în Republica Moldova, obiectul contabilității are un cadru legiferat. Astfel,
conform Legii contabilității nr. 287 din 15 12 2017 sunt considerate în calitate de obiect
contabil - activele, capitalul propriu, datoriile, cheltuielile, veniturile, rezultatele financiare şi
fapte economice ale entităţii.
3.2. Patrimoniul ca obiect de studiu al contabilității
Categoria economică şi juridică prin care contabilitatea există şi işi materializează

funcţionalitatea în cadrul mecanismelor de gestionare a resurselor societăţii este cea de
patrimoniu.
Contabilitatea a apărut din necesitate de a răspunde în planul cunoaşterii şi gestiunii la
problema gospodăririi şi dezvoltării patrimoniului. Existenta patrimoniului este cauza existentei
însăşi a contabilităţii.
Prin patrimoniu se înţelege totalitatea bunurilor, a valorilor economice pe care le
gestionează un agent economic precum şi totalitatea drepturilor şi obligaţiilor (cuantificabile în
bani) pe care acesta şi le asuma.
Sintetic, patrimoniul unei firme se prezintă astfel:
2 Luca Paciolo. „Tratat de contabilitatea în partidă dublă”, versiunea românească de D.Rusu şi Şt. Cuciureanu. Ed.
Junimea, 1981, p.100.
74
Obiectul contabilității îl constituie din totalitatea drepturilor și obligațiilor de natură
economică exprimate în bani, împreună cu bunurile la care se referă, aparținând unei entități
economice. Patrimoniul se exprimă sub forma unei egalități care reprezintă ecuația patrimonială:
Bunuri economice evaluate în bani = Drepturi și obligații

Sau
Bunuri economice evaluate în bani = Capital propriu + Datorii (obligații)
În baza acestei ecuații, putem vorbi despre un patrimoniu economic, reprezentat din bunuri
exprimate în bani și, un patrimoniu juridic, reprezentat de drepturile și obligațiile exprimate în
bani, care exprimă raporturile de proprietate ale entității. Raporturile de proprietate capătă formă
de drepturi dacă titularul patrimoniului este proprietar și nu trebuie să acorde nici un echivalent
valoric pentru bunurile aflate în posesia sa. Obligațiile apar cînd pentru bunurile intrate în
patrimoniu, titularul acestuia trebuie să îndeplinească o anumită prestație sau să achite un
echivalent valoric.
Ϟ Patrimoniul, ca categorie economică și juridică care exprimă atît bunurile economice
acumulate de o persoană fizică sau juridică, cît și drepturile și obligațiile subiectului de drept,
devine obiect de studiu al contabilității numai dacă este atras în circuitul economic în vederea
obținerii de avantaje.
Bunurile economice se caracterizează prin faptul că ele pot aduce venit, adică generează
avantaje economice. Din aceste considerente, în evidența contabilă ele se consideră ca active, și
se numesc astfel.
Activele, după destinație și perioada de utilizare a acestora se delimitează în 2 grupe:
I. Active pe termen lung – activele deținute și utilizate de entitate în decursul unei perioade
mai mare de un an;
II. Active curente – activele care își desfășoară circuitul într-un timp relativ scurt (pînă la
un an).
I. Activele pe termen lung se formează din: active nemateriale, active materiale, active
financiare, alte active.
Activele nemateriale cuprind acele valori economice care fizic nu îmbracă forma de bunuri
materiale concrete. Conform SNC 13 „Contabilitatea activelor nemateriale” ele reprezintă active
nepecuniare care nu îmbracă formă materială, controlate de întreprindere și utilizate în activitatea
de producție, comercială și alte activități, precum și în scopuri administrative sau destinate
predării în folosință altor persoane fizice și juridice.
Ele sunt reprezentate de:
75
cheltuielile de constituire – cheltuieli afeberente creării (pregătirea documentelor pentru
înregistrare, executarea ștampilelor, taxele de stat, plata serviciilor consultanților etc),
brevete – drepturi exclusive garantate de stat pe o anumită perioadă pentru fabricarea unui fel de
produs, utilizarea și vînzarea unui produs specific;,
embleme și mărci comerciale – simboluri (denumiri) înregistrate, protejate de stat cu drept
exclusiv de utilizare pentru identificarea mărfurilor, serviciilor unor persoane juridice și fizice de
mărfurile altor persoane juridice și fizice;
licenţe – drepturi oformate juridic pentru practicarea unui gen de activitate,
programe informatice – set de documentație tehnică, precum și complexe de prograne pentru
sisteme de prelucrare a informației,
desene și mostrele industriale – un nou tip de articol înregistrat care acordă deținătorului
documentului de protecție, dreptul exclusiv de utilizare a articolului,
francizele - drepturi acordate de o întreprindere altei persoane fizice sau juridice pentru
utilizarea unei anumite formule, recete sau tehnologii a procesului de producție pentru un
comision stabilit, etc.
Activele materiale pe termen lung – activele care îmbracă o formă fizică naturală, cu durata de
funcţionare utilă mai mare de un an, care pot fi utilizate în activitatea întreprinderii pentru a
obţine un avantaj economic (venit) sau care se află în proces de creare şi nu sunt destinate
vânzării. După componenţă şi omogenitate activele materiale pe termen lung se divizează în:
 Active materiale în curs de execuţie;
 Terenuri;
 Mijloace fixe
 Resurse naturale.
Activele materiale în curs de execuţie reprezintă cheltuielile privind achiziţionarea şi
crearea activelor la beneficiarul construcţiei în decursul unei perioade îndelungate. Tot aici se
include şi investiţiile capitale ulterioare.
Terenurile – un gen special de imobil, care are o durată de utilizare nelimitată în
desfăşurarea activităţii întreprinderii sau poate fi destinat închirierii.
Mijloacele fixe – activele materiale, al căror preţ unitar depăşeşte plafonul stabilit de
legislaţie (3000 lei), planificate pentru utilizare în activitatea de producţie, comercială şi alte
activităţi, în prestarea serviciilor mai mult de un an de zile, sunt destinate închirierii sau în
scopuri administrative.
Din mijloacele fixe fac parte utilajele, clădirile, mijloacele de transport, inventarul de
producţie. Factorul determinat în problema includerii obiectului respectiv în componenţa
mijloacelor fixe îl constituie rolul lui faţă de activitatea întreprinderii sau procesul de producţie.
76
De exemplu, utilajul ce necesită montaj nu va fi considerat ca obiect de mijloace fixe până nu va
fi pus în funcţiune. Fiind procurat până a fi pus în funcţiune, va fi considerat element de active
materiale în curs de execuţie. Acelaşi utilaj cumpărat pentru a fi vândut se consideră marfă, dar
nu mijloace fixe.
Resurse naturale numim partea activelor materiale pe termen lung, care are o formă
naturală concretă de rezerve de petrol, gaze, piatră, de materiale lemnos pietriş, apă minerală,
curativă etc. şi care, la rândul lor, pot fi extrase (explorate) în cursul unei perioade îndelungate.
În raport cu existenţa termenului de utilizare cunoaştem active materiale pe termen lung
uzurabile (epuizabile) şi neuzurabile.
Uzurabile sunt numite activele materiale pe termen lung cu o durată de utilizare
(exploatare) limitată, pe parcursul căreia se calculează uzura. Această grupă o constituie
mijloacele fixe şi resursele naturale.
Neuzurabile – activele care au o durată de utilizare nelimitată sau se află în proces de
creare. Acestea cuprind terenurile şi activele materiale în curs de execuţie.
Momentul includerii în componenţa mijloacelor fixe este considerat data punerii în
funcţiune a obiectului. De la această dată începe calcularea uzurii mijloacelor fixe. Documentul
de bază a punerii în funcţiune a obiectului este procesul-verbal de primire-predare a mijloacelor
fixe.
Activele financiare pe termen lung includ: investițiile financiare și creanțele pe termen
lung.
Investițiile financiare pe termen lung – sunt active deținute de întreprinderea – investitor
mai mult de un an avînd ca scop obținerea unor avantaje (venituri) sub formă de dobînzi,
dividende ș.a.), care generază sporirea profitului, respectiv creșterea capitalului propriu. Acestea
reprezintă procurarea acțiunilor, cotelor de participație în capitalul statutar etc.). În funcție de
direcțiile de investire, acestea pot fi:
- investiții financiare în părți nelegate;
- investiții financiare în părți legate.
Investiții financiare în părți nelegate – au loc atunci cînd investitorul deține pînă la 20% din
capitalul statutar (din numărul de acțiuni) al întreprinderii în care s-a investit. Se consideră că
investitorul nu are nici o influență, nici control asupra entității în care s-a investit.
Investiții financiare în părți legate – investițiile în întreprinderile asociate și întreprinderile
fiice. Întreprinderea asociată este întreprinderea în care investitorul exercită o influență notabilă
și deține de la 20 la 50% de acțiuni sau participații la capitalul statutar, dar care nu este nici
întreprindere-fiică și nici întreprindere mixtă a investitorului. Întreprinderea-fiică se consideră
77
întreprinderea care se află sub controlul întreprinderii-mamă, care deține peste 50% din acțiuni
sau participații în capitalul statutar.
Creanțele pe termen lung reprezintă valori economice avansate temporar de întreprindere
altor persoane fizice și juridice pe o perioadă mai mare de un an și pentru care urmează să
primească un echivalent valoric. Toate persoanele fizice și juridice care au beneficiat de o
valoare avansată (beneficiarul creanței) urmînd să dea echivalentul corespunzător sunt denumite
prin noțiunea de debitori.
II. Activele curente includ: SMM, creanțe pe termen scurt, investiții financiare pe termen
scurt, mijloace bănești, alte active curente.
Stocurile de mărfuri şi materiale cuprind:
 Materiale, la rîndul lor pot fi divizate în materii prime şi materiale consumabile:
materii prime – bunurile care participă dorect la fabricarea produselor şi se regăsesc
în produsul finit integral sau parţial, fie în starea lor iniţială, fie transformaţională;
materialele consumabile – sunt acele categorii de bunuri (materiale auxiliare,
combustibil, ambalaje, piese de schimb, materiale de construcţie, seminţe, furaje, alte
materiale consumabile), care participă direct la procesul de producţie, fără a se regăsi,
de regulă, în conţinutul material al noilor produse.
 Anuimale la creştere şi îngrăşat – cuprind bunuri de natură garicolă, respectiv
animalele tinere existente la întreprindere în scopul creşterii pentru a fi trecute la
îngrăşat sau pentru a fi trecute la animale de muncă (MF)
 OMVSD – sunt bunurile cu o valoarea mai mică de cît limita stabilită pentru a fi
considerate mijloace fixe (3000 lei), indiferent de durata lor de serviciu sau cu o
durată mai mică de un an, indiferent de valoarea lor. Tot în componenţa lor intră şi
construcţiile provizorii.
 Producţie în curs de execuţie – producţia care nu a trecut prin toate fazele de
prelucrare, prevăzute de procesul tehnologic, precum şi produsele terminate, dar
nesupuse probelor şi recepţiei calitative şi cantitative sau necompletate în întregime.
 Produse – bunuri, lucrări, servicii obţinute în diferite faze ale proceslui de producţie
sau al altei activităţi, destinate livrării terţilor şi, în unele cazuri pentru consumul
intern
 Mărfuri, inclusiv terenuri şi alte active materiale curente şi pe termen lung
achiziţionate şi destinate realizării, adică bunurile pe care întreprinderea le cumpără în
vederea revânzării
78
Creanţele
Creanţele constituie o parte a activelor care trebuie achitate întreprinderii de către alte persoane
fizice şi juridice în termen mai mic de un an. După conţinutul economic ele pot fi:
 Creanţe aferente facturilor comerciale
 Creanţe ale părţilor legate
 Creanţe privind avansurile acordate
 Creanţe ale bugetului
 Creanțe privind veniturile calculate ș.a.
 Creanţe ale personalului etc.
Investiții financiare pe termen scurt sunt investiții pe termen scurt pe care entitatea are
intenția să le vîndă sau să le stingă în decursul unei perioade mai mică de un an: (acțiuni,
obligațiuni, depozite la bănci etc.) și de la care se așteaptă anumite venituri (dobînzi, dividende,
cupoane, diferență de preț)
Mijloacele băneşti – disponibilitățile bănești în casierie, conturi curente la bănci în valută
națională și străină, în accreditive, cecuri de călătorie etc.
c) în funcţie de posibiluitatea utilizării disponibilităţilor băneşti proprii:
 Legate – care aparţin întreprinderii cu drept de proprietate, dar nu pot fi utilizate din
cauza unor factori determinanţi. Din ele fac parte conturile bancare sechestrate, blocate.
 Nelegate – care pot fi liber utilizate de către întreprindere.
Alături de numerar în casieria întreprinderii pot fi păstrate şi unele documente băneşti, cum ar fi
mărci poştale, bilete de tratament, bilete de transport achitate, foi de odihnă etc.
Deținerea patrimoniului presupune anumite raporturi de proprietate (drepturi și obligații).
În contabilitate acestea se întîlnesc sub denumirea de surse de constituire a patrimoniului sau
pasive, care pot fi: proprii (drepturi) și datorii (obligații).
Sursele proprii de financiare sunt reprezentate de capitalul propriu reprezintă mărimea
rămasă în activele întreprinderii după scăderea datoriilor. În componenţa lui sunt incluse:
 Capital statutar – valoarea aporturilor proprietarilor întreprinderii la patrimoniul acesteia
depuse în contul achitării acţiunilor (cotelor) pentru asigurarea activităţii statutare a
întreprinderii. Aporturile la capitalul statutar pot fi: mijloace băneşti; hărtii de valoare
plătite în întregime; active nemateriale, active materiale.
 Suprimentar – capitalul obţinut din diferenţa dintre preţul de vînzare a acţiunilor şi
valoarea nominală a lor, cînd preţul de vînzare o depăşeşte; tot aici se includ diferenţele
pozitive de curs valutar la aporturile fondatorilor în valută străină, în caz că momentul
depunerii nu coincide cu momentul încheierii contractului de constituire;
79
 Rezervele – stabilite de legislaţie (din această grupă fac parte rezervele a căror formare
este prescrisă de lege. De ex.: SA sunt obligate să creeze pe seama profitului net capitalul
de erezrvă care trebuie să constituie cel puţin 15% din capitalul statutar; fondurile de
investiţii sunt obligate să formeze un fodn special de asigurare a investiţiilor în proporţie
de 30% din capitalul statutar iniţial; companiile de asigurări sunt obligate să creeze
rezerve pentru recuperarea pierderilor eventuale; prev de statut - cuprind rezerve a căror
creare, scop şi mărime sunt prevăzute în statutul întreprinderii. De ex.: întreprinderea
poate să formeze pe seama profitului net rezerve destinate pentru dezvoltarea socială şi a
producţiei; alte rezerve – rezervele a căror creare nu este prevăzută în statut, dar este
efectuată conform deciziei adunării generale a proprietarilor întreprinderii.
 Profitul net – se determină prin scăderea din profitul pînă la impozitare a sumei
cheltuielilor aferente impozitului pe venit, adică rezultatul pozitiv financiar al periodei de
gestiune după impozitare;
 Profitul nerepartizat – o parte din capitalul propriu care nu a fost utilizată sau repartizată
între proprietarii întreprinderii sub formă de dividende sau venituri din participaţii;
 Capitalul secundar cuprinde diferenţele din reevaluarea activelor pe termen lung ale
întreprinderii, subvențiile din partea statului.
La determinarea capitalului propriu din mărimea lui se scad:
 Capitalul nevărsat – datoriile fondatorilor aferente aporturilor la capitalul statutar
 Capitalul retras – valoarea acţiunilor proprii răscumpărate de la acţionari, precum şi
valoarea cotelor de participaţie, răscumpărate de la acţionariisăi.
 Pierderea neacoperită – rezultatul negativ obţinut în cursul perioadei de gestiune.
 Dividendele plătite în avans – conform lesgilaţiei în vigoare SA este în drept să plătească
dividende în avans şi anuale pentru acţiunle care se află în circulaţie.
Dividende (venit din participaţie) reprezintă o parte din profitul net al întreprinderii
repartizată între acţionari (asociaţi) proporţional cotei acestora în capitalul statutar.
Datoriile – surse străine de finanţare, puse la dispoziţia întreprinderii de o instituţie
financiară, furnizori, de personal, buget și pentru care entitatea trebuie să acorde o prestație sau
un echivalent valoric. Persoanele fizice sau juridice, față de care entitatea are obligații bănești
sau de alt gen sunt denumite creditori.
După conţinutul economic se deosebesc:
 Datorii financiare – care apar în legătură cu procurarea capitalului atras. Capitalul atras îl
constituie creditele bancare şi împrumuturile în valută naţională şi străină primite de la
persoane fizice şi juridice pe un termen stabilit pentru o plată determinată.
80
 Datorii comerciale – datorii care apar în urma operaţiilor comerciale ale întreprinderii.
Acestea includ datorii faţă de furnizori şi antreprenori privind materiile prime, mărfurile,
imobilizările primite, precum şi pentru prestările de servicii
 Datorii calculate – datorii faţă de personalul întreprinderii, organele asigurărilor sociale,
buget (impozit pe venit, TVA, accize, impozit ptivat, taxa vamală, taxele percepute în
fondul rutier), diverşi creditori
În funcţie de termenul de achitare:
 Pe termen lung (termenul de achitare mai mare de un an)
 Pe termen scurt (mai mic de un an).
3.3. Noțiuni privind consumurile, cheltuielile și veniturile
Obiectul contabilității reflectă și modificările pe care le suferă patrimoniul. Astfel, fiind

antrenat în procese economice, patrimoniul suferă modificări continue, în consecință apar
consumuri, cheltuieli, venituri. Veniturile constituie rațiunea de efectuare a cheltuielilor. Din
compararea veniturilor cu cheltuielile apar rezultatele activității pe care contabilitatea le
înregistrează ca profit sau pierdere, după caz.
Consumurile reprezintă resursele utilizate pentru fabricarea produselor şi prestarea
serviciilor în scopul obţinerii venitului. Acestea sunt nemijlocit legate de procesul de producţie,
îşi găsesc întruchipare materială în stocurile producţiei finite şi produselor în curs de execuţie, la
finele perioadei de gestiune se reflectă în bilanţul contabil ca active şi nu se iau în calcul la
determinarea rezultatului financiar al întreprinderii.
Consumurile incluse în cost includ:
 Consumuri de materiale
 Consumuri privind retribuirea muncii
 Consumuri indirecte de producţie – sunt legate de deservirea şi gestiunea subdiviziunilor de
producţie. Ele subdivizează în:
- variabile, a căror mărime depinde de modificarea volumului producţiei (retribuirea muncii
prestată de muncitorii auxiliari, costul materialelor consumate);
- constante, a căror mărime nu depinde relativ de volumul producţiei (uzura calculată).
Cheltuielile reprezintă cheltuielile şi pierderile (daunele) care apar în rezultatul activităţii
economico-financiare şi nu sunt legate nemijlocit de procesul de producţie. Spre deosebire de
consumuri, cheltuielile nu se includ în costul produselor (serviciilor), se reflectă în raportul
81
privind rezultatele financiare şi se scad din venituri la determinarea profitului (pierderii) al
perioadei de gestiune.
Componența cheltuielilor conform prevederilor SNC 3 „Componența consumurilor și
cheltuielilor întreprinderii” este prezentată pe tipuri de activități: operațională, de ivnestiții,
financiară, pe evenimente excepționale.
Cheltuielile activităţii operaţionale include:
- Costul vânzărilor – o parte a consumurilor aferente produselor, mărfurilor vândute şi
serviciilor prestate
- Cheltuielile comerciale – aferente desfacerii producţiei (cheltuieli de marketing, reclamă
ambalaj etc.)
- Cheltuieli generale şi administrative – uzura MF, amortizarea activelor nematerlale cu
destinaţie generală gospodărească; întreţinerea personalului administrativ şi de conducere
impozitele, taxele şi plăţile virate în buget (cu excepţia impozitului pe venit); cheltuieli de
binefacere, sponsorizare, reprezentare, deplasări de serviciu ale personalului administrativ
ş.a.
- Alte cheltuieli operaţionale – sumele cheltuielilor privind vânzarea altor active curente
privind arenda curentă, amenzi, penalităţi, despăgubiri CIP nerepartizate, lipsuri şi pierderi
din deteriorarea valorilor.
Cheltuielile activităţii neoperaţionale:

- Cheltuielile activităţii de investiţii – rezultă din ieşirea activelor pe termen lung şi cuprind
cheltuielile şi pierderile, aferente ieşirii activelor nemateriale, activelor materiale în curs de
execuţie, terenurilor, MF, resurselor naturale, activelor financiare pe termen lung ş.a.
- Cheltuielile activităţii financiare – cuprind cheltuielile privind operaţiunile aferente plăţii
redevenţelor, arendei finanţate a activelor materiale pe termen lung, diferenţele nefavorabile
de curs valutar etc.
- Pierderile excepţionale – daunele provocate de calamităţile naturale, pierderile din
perturbările politice, modificarea legislaţiei ţării.
Cheltuielile privind impozitul pe venit cuprind suma totală a cheltuielilor privind
impozitul pe venit, luată în considerare la calcularea profitului (pierderii) net al perioadei de
gestiune.
Venitul reprezintă afluxul global de avantaje economice în cursul perioadei de gestiune
rezultat în procesul activităţii ordinare a întreprinderii sub formă de majorare a activelor sau de
micşorare a datoriilor, care conduc la creşterea capitalului propriu cu excepţia sporurilor pe
seama aporturilor proprietarilor întreprinderii.
82
În componenţa veniturilor se include numai afluxul de avantaje economice obţinute sau
care urmează să fie obţinute de întreprindere în conturile ei. În componenţa venitului nu se
include TVA, accizele ş.a.
În funcţie de sursele de intrare, veniturile se subdivizează în:
1. Venituri din activitatea operaţională – ele cuprind sumele rezultate din activitatea de bază
a întreprinderii: veniturile din vânzări (încasările din vânzări, operaţiile de barter, contractele
de construcţii); sumele primite sau de primit din ieşirea mărfurilor, arenda curentă, precum şi
sub formă de despăgubiri, amenti, penalităţi, recuperări de daune materiale).
2. Venituri din activitatea neoperaţională. Acestea cuprind:
 Veniturile din activitatea de investiţii: sumele rezultate din ieşirea şi reevaluarea activelor pe
termen lung ale întreprinderii (încasări din vânzarea MF, activelor nemateriale, terenurilor,
dividendele calculate, dobânzile, sumele diferenţelor din reevaluarea activelor pe termen lung
ieşite);
 Veniturile din activitatea financiară: veniturile din arenda finanţată valoarea activelor
intrate cu titlu gratuit venituri sub formă de diferenţe de curs valutar; subvenţii de stat (pentru
agenţii economici privaţi); prime sume sponsorizate.
 Venituri excepţionale – sumele primite de la organele de stat, companiile de asigurări ,
persoane fizice sub formă de recuperare a pierderilor din calamităţi, perturbări politice ş.a.
evenimente excepţionale.
Eficienţa activităţii economice a agenţilor economici reprezintă ceea ce se obţine în plus
faţă de cît s-a cheltuit în activitatea desfăşurată, adică profitul net. Din compararea cheltuielilor
cu veniturile, apar rezultatele pe care contabilitatea le înregistrează ca pierdere sau profit, adică
 cheltuieli > venituri = pierderi (rezultat negativ
 cheltuieli < venituri = rezultat pozitiv (profit)
obţinîndu-se ecuaţia rezultatului
VENITURI – CHELTUIELI = +/-REZULTAT FINANCIAR (PROFIT SAU PIERDERI)
Combinînd ecuaţia patrimoniului cu ecuaţia rezultatului, obţinem egalitatea fundamentală a
contabilităţii:
ACTIV + CHELTUIELI = PASIV + VENITURI
Din această ecuaţie reiese că rezultatul pozitiv va genera profitul care creşte masa patrimoniului,
iar rezultatul negativ va determina o diminuare a patrimoniului prin pierderea înregistrată.
83
3.4. Noţiuni generale privind metoda contabilităţii.
În scopul realizării obiectului său de studiu, contabilitatea ca şi alte ştiinţe foloseşte o metodă
proprie de cercetări, care este formată dintr-un ansamblu de procedee care asigură pe deplin
reflectarea fenomenelor şi proceselor economice ce se petrec la întreprindere. Procedeele care
intră în componenţa metodei contabilităţii se utilizează pentru înregistrarea documentară,
evaluarea bănească, gruparea, calcularea, evidenţa şi controlul situaţiei patrimoniale şi financiare
a întreprinderilor. Aceste procedee se împart în 3 grupe:
Procedee comune tuturor ştiinţelor:

 Observaţia;  Clasificarea  Deducţia
 Raţionamentul;  Analiza  Inducţia
 Comparaţia;  Sinteza
Procedee comune ştiinţelor economice:

 Documentaţia
 Evaluarea
 Calculaţia
 inventarierea
Procedee specifice numai contabilităţii:

 Înregistrarea în partidă dublă (dubla
reprezentare şi dubla înregistrare)
 Contul contabil
 Balanţa de verificare
 Bilanţul contabil
84
La baza metodei fiecărei ştiinţe, inclusiv a contabilităţii se află metoda dialectică, care
are un caracter universal de cunoaştere a naturii şi societăţii şi constă în aceea că fiecare proces
sau fenomen se studiază nu izolat unul de altul, ci în strînsă legătură.
Un procedeu foarte important utilizat în contabilitatea este observarea, care prespune
constatarea fenomenelor care pot fi exprimate valoric în vederea înregistrării lor. Clasificarea –
este gruparea fenomenelor și proceselor economice în grupe omogene, în funcție de asemănări.
Contabilitatea grupează mijloacele, procesele și sursele economice. Raționamentul este mijlocul
de a obține cunoștințe noi prin cercetarea celor existente. Contabilitatea utilizează raționamentul
la întocmirea înregistrărilor contabile. Analiza constă în studierea fenomenelor în părțile lor
componente. Contabilitatea utilizează analiza la întocmirea înregistrărilor contabile, întocmirea
notei explicative la raportul financiar anual. Sinteza constă în studierea fenomenelor prin
reconstituirea părților lor componente. Contabilitatea utilizează sinteza la întocmirea diferitor
situații privind starea economică și financiară a entității.
Vom precăuta însă procedeele specifice ştiinţelor economice şi contabilităţii în special:
Documentaţia este procedeul cu ajutorul căruia se consemnează în scris şi cifric în etalon
natural şi bănesc, ca regulă, în momentul şi locul înfăptuirii operaţiilor economico-financiare şi
evenimentelor determinate de necesităţi organizatorice şi administrative. Cu ajutorul
documentaţiei se asigură verificarea justeţei şi legalităţii operaţiilor economice, respectarea
disciplinei contractuale şi financiare, controlul folosirii valorilor materiale şi băneşti etc.
Evaluarea este procedeul de aducere a elementelor patrimoniale la un numitor comun prin
intermediul unităţilor monetare, adică trasformarea unităţilor naturale în unităţi valorice.
Calculaţia este procedeul care include toate formele de calcul, începînd cu simple calcule a
datelor din documentele primare, continuînd cu ciclul stării şi mişcării bunurilor economice, şi
terminînd cu stabilirea costului în cadrul proceselor de aprovizionare, de producere şi desfacere.
Inventarierea – procedeul de constare faptică directă a valorii şi cantităţii mijloacelor
economice comparînd mărimea reală cu cea indicată sau calculată în contabilitate. Adică se
verifică integritatea materială a obiectelor inventariate în vederea stabilirii diferențelor (plusuri
sau minusuri).
Dubla reprezentare şi dubla înregistrare.
Dubla reprezentare este redată sub forma unei egalităţi (ecuaţii) care se numeşte ecuaţia
dublei reprezentări în care A – mijloacele economice şi bunurile şi P – sursele de provenienţă
(constituire), drepturile şi obligaţiile, adică
ACTIV = PASIV sau
86
Valoarea mijloacelor economice = Valoarea surselor de constituire
Această egalitate permite crearea unui echilibru permanent al patrimoniului şi se
realizează cu ajutorul bilanţului contabil.
Conceptul dublei reprezentări a elementelor patrimoniale reiese în primul rînd din dubla
lor înregistrare.
Prin dubla înregistrare se creează cea de a doua ecuaţie specifică contabilităţii, numită
ecuaţia dublei înregistrări:
Creşterea bunurilor = Creşterea drepturilor şi obligaţiilor
Micşorarea bunurilor = Micşorarea drepturilor şi obligaţiilor
Contul contabil – procedeu de grupare, sistematizare şi calcul a stării şi mişcării
mijloacelor eocnomice, a surselor de constituire a lor, a veniturilor, cheltuielilor, consumurilor şi
rezultatelor financiare a întreprinderii. Fiecărui element a acestora i se asociază cîte un cont care
reflectă starea şi schimbarea acestora atît în etalon natural cît şi valoric.
Conturile reflectă componenţa patrimoniului şi starea acestuia de-a lungul fazelor circuitului
economic. Pentru a le putea utiliza conform obiectului contabilităţii, conturile acestea trebuie
ordonate într-un sistem al conturilor în măsură să arate legătura dintre aceste componente pe
parcursul procesului economic. Anume această legătură dintre componentele patrimoniului pe
parcursul modificărilor cantitative şi calitative generează dubla înregistrare, pe cînd bilanţul
contabil generază dubla reprezentare.
Conform DEX al limbii române, contul este o socoteală scrisă alcătuită din două părţi,
Debit şi Credit, care exprimă valoric în ordine cronologică şi sistematică existenţa şi mişcările
unui anumit proces economic pe o perioadă de timp determinată.
Balanţa de verificare – procedeu folosit pentru controlul exactităţii înregistrărilor în
conturi. De la multitudinea detaliilor din conturi pînă la ansablul generalizat al bilanţului
contabil, contabilitatea înregistrează o mulţime de fenomene şi procese diverse a căror îmbinare
trebuie verificată. Controlul asupra calităţii şi corectitudinii înregistrărilor din conturi,
respectarea legăturilor logice dintre acestea, precum şi motivarea prezentării în bilanţ se
realizează prin procedeul „balanţa de verificare” numită şi „balanţa conturilor”.
Bilanţul contabil – procedeu de sintetizare şi generalizare a datelor privind situaţia
patrimonială la un moment dat, precum şi evoluţia situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute.
După cum s-a mai menţionat, prin bilanţ se înfăptuieşte dubla reprezentare a stării patrimoniului.
86
Între procedeele utilizate de metoda contabilității există o strînsă corelație, la baza
87
acesteia afrîndu-se interdependența și condiționarea reciprocă dintre procedeele comune și
specifice. Chema interdependenței dintre procedeele contabilității este reprezentată astfel3:
Bilant initial
Procedee:
Observarea, clasificarea, raţionamentul, analiza, sinteza,
ocumentaţia, evaluarea, calculaţia, contul
Balanţa de verificare
Inventarierea
Bilanţ final
3 Iamandi, Luca. Contabilitate şi elemente de control economico-financiar. Editura Naţional, 2001, pag.29.
87
88
Capitolul 4. Reglementarea contabilităţii în Republica Moldova. Sisteme contabile

4.3. Reglementarea legislativă şi normativ-metodică a contabilităţii şi raportării

financiare
 să definească contabilitatea și să descrie rolul acesteia în luarea deciziilor;
 să identifice utilizatorii de informaţii și informaţiile necesare acestora;
 să delimiteze noţiunile de contabilitate financiară și contabilitate de gestiune
 (managerială);
 să cunoască sistemul de reglementare normativă a contabilităţii;
 să explice rolul și utilizarea principiilor contabile;
 să perceapă caracteristicile calitative ale informaţiei contabile și relaţiile dintre acestea.
Reglementarea contabilităţii în Republica Moldova cuprinde:

a) asigurarea normativă şi aplicarea cerinţelor unice ale contabilităţii şi raportării financiare
pentru entităţi, indiferent de tipul activităţii economice;
b) corespunderea prevederilor Standardelor Naţionale de Contabilitate (S.N.C.),
Standardelor Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (S.N.C.S.P.) sau normelor
metodologice aprobate de Ministerul Finanţelor pentru sectorul bugetar, nivelului de
dezvoltare economică a ţării şi cerinţelor utilizatorilor situaţiilor financiare;
c) asigurarea condiţiilor necesare pentru aplicarea unică a standardelor de contabilitate,
inclusiv a I.F.R.S., sau a normelor metodologice aprobate de Ministerul Finanţelor pentru
sectorul bugetar;
d) stabilirea normelor contabile şi de raportare financiară pentru entităţile micului business;
e) stabilirea cerinţelor privind respectarea normelor contabile şi de raportare financiară.
88
Organele cu competenţe de reglementare a contabilităţii din Republica Moldova pot fi
89
divizate în: autorităţi statale şi asociaţii profesionale.
Tabelul 4.1. Organele cu competenţe de reglementare a contabilităţii din Republica
Moldova
Autorităţi statale Ministerul Finanţelor,
Banca Naţională a Moldovei,
Comisia Naţională a Pieţei Financiare,
organele centrale de specialitate ale administraţiei publice,
autorităţile administraţiei publice locale,
Serviciul situaţiilor financiare de pe lîngă Biroul Naţional de
Statistică;
Asociaţii Asociaţiile contabililor au drept scop perfecţionarea şi dezvoltarea
profesionale contabilităţii

Competenţele autorităţilor statale în domeniul reglementării contabilităţii sunt următoarele:

(1) Ministerul Finanţelor:
a) este responsabil de acceptarea IFRS, publicarea lor în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova şi de plasarea acestora pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor. IFRS se
publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova periodic, în dependență de volumul
actualizărilor efectuate. IFRS și actualizările aferente se plasează pe pagina web oficială a
Ministerului Finanțelor în termen de o lună de la data recepționării acestora de la Consiliul
pentru Standarde Internaționale de Contabilitate;
b) este responsabil de elaborarea, aprobarea, publicarea în Monitorul Oficial al Republicii
Moldova și plasarea pe pagina web oficială a Ministerului Finanțelor a:
– Standardelor Naţionale de Contabilitate;
– indicaţiilor metodice, regulamentelor, instrucţiunilor și altor acte normative din domeniul
contabilității și raportării financiare;
– Planului general de conturi contabile;
– formularelor de documente primare și instrucțiunilor privind completarea acestora;
c) reprezintă Republica Moldova în organizaţiile internaţionale din domeniul contabilităţii
şi raportării financiare;
89
d) creează grupuri de lucru pentru elaborarea și actualizarea actelor normative prevăzute la
90
lit. b);
e) acordă asistență metodologică în domeniul contabilității și raportării financiare;
f) poate delega elaborarea proiectelor actelor normative în domeniul contabilității și
raportării financiare unui organ/instituții/asociații din domeniul respectiv.
(2) Sursele de finanţare a grupurilor de lucru pentru elaborarea şi actualizarea actelor
normative prevăzute la alin. (1) lit. b) sînt prevăzute distinct în bugetul Ministerului Finanţelor.
(3) Comisia Națională a Pieței Financiare, organele centrale de specialitate pot elabora, în
conformitate cu standardele de contabilitate şi cu alte acte normative, reglementări contabile
specifice anumitor ramuri, domenii/sectoare de activitate, cu aprobarea acestora de către
(4) Biroul Național de Statistică:
a) colectează, stochează şi generalizează situaţiile financiare, raportul conducerii și raportul
auditorului;
b) gestionează Depozitarul public al situațiilor financiare;
c) asigură protecția și securitatea datelor din Depozitarul public al situațiilor financiare, ca
parte componentă a resurselor informaționale de stat;
d) asigură, prin intermediul Depozitarului public al situațiilor financiare, entităților
condițiile necesare pentru prezentarea, în regim on-line sau pe suport de hîrtie, a situațiilor
financiare, a raportului conducerii și a raportului auditorului;
e) verifică respectarea formei, plenitudinii și termenelor de prezentare a situațiilor
financiare, raportului conducerii și raportului auditorului;
f) publică, prin intermediul Depozitarului public al situațiilor financiare, situaţiile
financiare, raporul conducerii și raportul auditorului;
g) asigură prezentarea informațiilor generalizate din situațiile financiare utilizatorilor;
h) poate delega organelor centrale de specialitate și altor autorități publice funcția de
colectare și verificare a formei, plenitudinii și termenelor de prezentare a situațiilor financiare ale
entităților din anumite ramuri, domenii/sectoare de activitate.
Consiliul de contabilitate și raportare financiară
(1) Consiliul de contabilitate și raportare financiară este instituit pe lîngă Ministerul
Finanțelor pentru dezvoltarea continuă și asigurarea perfecționării contabilității și raportării
financiare.
(2) Consiliul de contabilitate și raportare financiară este constituit din reprezentanți ai
Ministerului Finanțelor, Băncii Naționale a Moldovei, Comisiei Naționale a Pieței Financiare,
90
Biroului Național de Statistică, asociațiilor mediului de afaceri și celor profesionale, mediului
91
academic din domeniul contabilității.
Regulamentul de activitate şi componenţa nominală a Consiliului de contabilitate și
raportare financiară se aprobă de către Ministerul Finanţelor.
Sursele de finanţare a Consiliului de contabilitate și raportare financiară sînt prevăzute
distinct în bugetul Ministerului Finanţelor.
În scopul apărării drepturilor şi intereselor proprii, contabilii sînt în drept să se asocieze, pe
principii benevole, conform legislaţiei cu privire la organizaţiile necomerciale, în asociaţii
profesionale – asociaţii ale contabililor.
Asociaţiile contabililor au următoarele competenţe în domeniul reglementării contabilităţii:
a) să reprezinte interesele profesionale ale membrilor lor;
b) să colaboreze cu alte asociaţii şi cu organizaţiile neguvernamentale de profil din
Republica Moldova şi din străinătate;
c) să elaboreze şi să propună spre aprobare organelor competente proiecte de acte normative
în domeniul contabilităţii, programe de instruire profesională continuă a contabililor;
d) să elaboreze şi să implementeze reguli profesionale proprii în conformitate cu cerinţele
legislaţiei naţionale şi ale Federaţiei Internaţionale a Contabililor;
e) să efectueze certificarea contabililor în conformitate cu cerinţele Federaţiei Internaţionale
a Contabililor.
4.3. Reglementarea legislativă şi normativ-metodică a contabilităţii şi

raportării financiare
Contabilitatea este numită şi "limbajul" de afaceri şi antreprenoriat. Prin urmare, la

organizarea şi ținerea contabilității trebuie să se bazeze pe norme generale, acceptate și aplicate
de către toți participanţii la desfășurarea activităţii economice.
Entitatea este obligată să ţină contabilitatea şi să întocmească situaţiile financiare în modul
prevăzut de Legea contabilităţii, de standardele de contabilitate, de planul de conturi contabile şi
de alte acte normative aprobate corespunzător.
În Republica Moldova entitățile economice (cu excepţia deţinătorilor de patente) sunt obligate
să să ţină contabilitatea şi să întocmească situaţiile financiare în modul prevăzut de Legea
contabilităţii și raportării financiare nr. 287 din 15 12 2017, standardele de contabilitate,
planul de conturi contabile şi de alte acte normative aprobate corespunzător.
Sistemul de acte legislative, normative şi metodice care reglementează modul de ținere a
contabilității şi raportării financiare, pot fi divizate convențional în 4 categorii:
91
I. Acte legislative: coduri, legi si decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova, hotărîri ale
92
Guvernului. Principalul document legislativ în domeniul contabilității este Legea
contabilităţii și raportării financiare 287 din 15.12.2017, în care sunt expuse regulile de
bază vizînd ţinerea evidenţei contabile şi a raportării financiare, perfectarea documentelor
primare, completarea registrelor, efectuarea inventarierii, întocmirea şi prezentarea
situaţiilor financiare, etc.
II. Acte normative: Standardele de Contabilitate, Regulamentul privind inventarierea nr.60 din
29 mai 2012, Normele privind efectuarea operațiunilor de casă în economia națională a
Republicii Moldova”, aprobate prin Hotărârea Guvernului № 764 din 25.11.1992, etc.
Standardele de contabilitate constituie baza ţinerii contabilităţii şi raportării financiare de către
entităţi şi sînt parte componentă a cadrului juridic al Republicii Moldova. Standardele de
contabilitate includ:
Standarde Internaţionale de Raportare Financiară (I.F.R.S.),
Standarde Naţionale de Contabilitate (S.N.C.)
Standarde Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (S.N.C.S.P.);
Standardele Internaţionale de Raportare Financiară reprezintă standarde şi interpretări,
emise de Consiliul pentru Standarde Internaţionale de Contabilitate, care devin valabile în
Republica Moldova după acceptarea lor de Guvernul Republicii Moldova;
Standardele Naţionale de Contabilitate curpind standarde şi interpretări, bazate pe directivele
Uniunii Europene şi pe I.F.R.S., elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor al Republicii
Moldova, care stabilesc reguli generale obligatorii privind ţinerea contabilităţii şi raportarea
financiară;
Standardele Naţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public reprezintă standarde şi
interpretări, elaborate şi aprobate de Ministerul Finanţelor al Republicii Moldova, bazate pe
Standardele Internaţionale de Contabilitate pentru Sectorul Public (S.I.C.S.P.), elaborate de
Federaţia Internaţională a Contabililor şi care stabilesc reguli generale obligatorii privind ţinerea
contabilităţii şi raportarea financiară în sectorul public.
Standardele de contabilitate sînt obligatorii pentru orice entitate şi se selectează în
conformitate cu art.4. al Legii contabilităţii după cum urmează:
1) Entităţile de interes public4 ţin contabilitatea şi întocmeşte situaţiile financiare conform
I.F.R.S.
4 entitate de interes public – entitate care are o importanţă deosebită pentru public datorită domeniului (tipului) de
activitate şi care reprezintă o instituţie financiară, un organism de plasament colectiv în valori mobiliare, o societate
de asigurări, un fond nestatal de pensii, o societate comercială ale cărei acţiuni se cotează la bursa de valori;
92
2) Entităţile care aplică sistemul contabil în partidă dublă, altele decît instituţiile publice şi
93
entităţile specificate la alin.(1), ţin contabilitatea şi întocmesc situaţiile financiare în baza
I.F.R.S. sau S.N.C., conform politicilor contabile.
3) Entităţile care aplică sistemul contabil în partidă simplă ţin contabilitatea conform
normelor aprobate de Ministerul Finanţelor.
4) Instituţiile publice aplică sistemul contabil în partidă dublă, ţin contabilitatea şi întocmesc
rapoartele financiare în baza S.N.C.S.P. sau a normelor metodologice aprobate de
Ministerul Finanţelor pentru sectorul bugetar.
III. Documente cu caracter metodic: diverse ordine ale Ministerului Finanțelor, Inspectoratului
Fiscal Principal de Stat, instrucţiuni şi recomandări ale autorităţilor cu privire la aplicarea
specifică a unor metode caracteristice domeniului de activitate. Principalul document de
acest nivel sunt Planul general de conturi contabile ș.a.
IV. Documente interne ale entității sunt prezentate de documentele administrative şi de
dispoziție emise și aprobate de organele care vizează aspecte privind ținerea contabilității
ținînd cont de specificul activității entității. Printre acestea putem menționa: politica de
contabilitate, planul de conturi de lucru aprobat la entitate, graficul circulației
documentelor, alte regulamente interne ale entității. Entităţile economice, cu excepţia
instituţiilor publice, elaborează politicile contabile de sine stătător conform prevederilor
Legii contabilităţii şi standardelor de contabilitate. Pentru instituţiile publice se elaborează
şi se aprobă Politica de contabilitate tip de către Ministerul Finanţelor.
Dacă sistemul de reglementare normativă a contabilităţii nu stabileşte metodele de ţinere a
contabilităţii referitor la o problemă concretă, entitatea este în drept să elaboreze metoda
respectivă de sine stătător sau cu atragerea firmei de consultanţă.
Conform stipulărilor Legii Contabilității și raportării financiare răspunderea pentru

ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară revine (art.18):
Entitatea are obligația de a ţine contabilitatea şi de a întocmi situaţiile financiare în modul
prevăzut de prezenta lege, de standardele de contabilitate şi de alte acte normative aprobate în
(2) Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară revine:
entitate cu răspundere limitată - entitate al cărei capital statutar este divizat în părţi sociale, acţiuni, în
conformitate cu actul de constituire, şi ale cărei obligaţii sînt garantate cu activele nete ale entităţii;
entitate cu răspundere nelimitată - entitate ai cărei membri desfăşoară activitate în conformitate cu actul de
constituire în numele entităţii şi răspund pentru obligaţiile ce le revin cu toate bunurile lor, cu excepţia bunurilor
care, conform legislaţiei, nu pot fi urmărite;
93
a) conducătorului, administratorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. a), c) și d);
94
b) conducătorului, directorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. b);
c) fondatorului – pentru entitățile indicate la art. 2 lit. e);
d) persoanei fizice care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției (notar,
avocat, executor judecătoresc, mediator, administrator autorizat) – pentru entitățile indicate la art.
2 lit. f).
(3) Persoanele indicate la alin. (2) sînt obligate:
a) să asigure organizarea şi ţinerea contabilităţii în mod continuu din data înregistrării de
stat a entităţii pînă la data lichidării acesteia;
b) să asigure elaborarea, aprobarea şi aplicarea politicilor contabile în conformitate cu
standardele de contabilitate și alte acte normative elaborate în conformitate cu art. 8 alin. (1) lit.
b);
c) să asigure elaborarea şi aprobarea:
– planului de conturi contabile de lucru al entităţii, după caz;
– procedeelor interne privind contabilitatea de gestiune;
– formularelor documentelor primare şi a registrelor contabile;
– regulilor privind circulaţia documentelor şi tehnologia de prelucrare a informaţiei
contabile;
d) să asigure întocmirea completă şi corectă, precum și integritatea şi păstrarea
documentelor contabile;
e) să organizeze sistemul de control intern;
f) să asigure documentarea faptelor economice şi reflectarea acestora în contabilitate;
g) să asigure respectarea actelor normative prevăzute la art. 8 alin. (1);
h) să asigure întocmirea, prezentarea şi publicarea, după caz, a situaţiilor financiare în
conformitate cu prezenta lege, standardele de contabilitate și alte acte normative prevăzute la art.
8 alin. (1).
(4) Persoanele indicate la alin. (2) sînt în drept:
a) să numească şi să elibereze din funcţie contabilul-șef sau altă persoana împuternicită de
organizarea și conducerea contabilității;
b) să transmită ţinerea contabilităţii altei entități în bază contractuală;
c) să stabilească modul de ținere a contabilității conform prevederilor art. 5;
d) să stabilească reguli interne privind documentarea faptelor economice.
(5) Entitatea este în drept să instituie o subdiviziune (serviciu) de contabilitate.
(6) Contabilul-șef sau altă persoana împuternicită de organizarea și conducerea
contabilității entităţii, cu excepția entității de interes public, trebuie să dețină diplomă de studii
94
superioare în domeniul economiei sau de studii profesionale tehnice postsecundare în domeniul
95
economiei.
(7) Contabilul-șef sau altă persoana împuternicită de organizarea și conducerea
contabilității entității de interes public trebuie să dețină diplomă de studii superioare în domeniul
economiei. Legislația aferentă domeniilor specifice de activitate poate prevedea cerințe
suplimentare față de contabilul-șef al entităților de interes public.
(8) Pentru entitățile care țin contabilitatea în partidă simplă, contabilitatea poate fi ținută
nemijlocit de persoanele indicate la alin. (2) lit. c) și d).
(9) După aprobarea situaţiilor financiare anuale, entitatea înregistrează în contabilitate
repartizarea profitului anual după destinaţii, conform hotărîrii adunării generale sau a altui organ
împuternicit.
(10) Entitatea acoperă pierderea contabilă reportată din contul profitului net aferent
perioadei de gestiune curentă şi celei precedente, al rezervelor, capitalului social, al contribuţiilor
suplimentare ale proprietarilor (asociaţilor, acţionarilor, fondatorilor, membrilor) potrivit hotărîrii
adunării generale a acestora, iar pentru întreprinderile de stat şi cele municipale – pierderea
respectivă este acoperită de organele centrale de specialitate, de autorităţile administraţiei publice
locale.
Şeful serviciului contabil asigură controlul înregistrării pe conturile contabile a tuturor
operaţiunilor economice efectuate şi respectarea metodologiei contabilităţii. Lui i se interzice să
primească spre executare documente privind operaţiunile economice ce contravin actelor
normative, fapt despre care el informează în scris conducătorul întreprinderii. Astfel de
documente se primesc spre executare numai cu indicaţiile suplimentare în scris ale
conducătorului, căruia ulterior îi revine răspunderea pentru aceasta. Şeful serviciului contabil se
supune nemijlocit conducătorului întreprinderii, iar în chestiunile privind metodologia
contabilităţii şi rapoartelor financiare – organelor financiare raionale, municipale, republicane.
Persoanele vinovate de încălcarea Legii contabilităţii, care se eschivează de la ţinerea
contabilităţii, care aplică incorect standardele naţionale sau internaționale de contabilitate şi alte
acte normative privind contabilitatea, precum şi cele care falsifică premeditat rapoartele
financiare, sunt trase la răspundere, după caz, disciplinară, administrativă sau penală, conform
legislaţiei în vigoare.
95
Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008 (articolul
96
295) prevede următoarele sancțiuni pentru încălcarea regulilor de organizare și de ținere a
contabilității și de prezentare a rapoartelor financiare: 5
(1) Neîndeplinirea cerinţelor legislaţiei referitor la alegerea sistemului şi formei de ţinere a
contabilităţii şi la aplicarea politicii de contabilitate, precum şi neasigurarea controlului asupra
documentării faptelor economice şi reflectării lor în contabilitate, admise de către persoana
responsabilă de organizarea unei astfel de evidențe şi de control,
se sancționează cu amendă de la 15 la 45 de unități convenționale aplicată persoanei cu
funcție de răspundere.
(2) Nerespectarea regulilor stabilite de legislaţie privind reflectarea în conturi şi în
registrele contabile a faptelor economice
se sancţionează cu amendă de la 3 la 6 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu
amendă de la 15 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
(3) Neîntocmirea documentelor primare şi a documentelor primare cu regim special ori
nerespectarea cerinţelor de perfectare a acestora, perfectarea incompletă sau inadecvată a
documentelor primare şi a documentelor primare cu regim special ori prezentarea acestora în
contabilitate cu întîrziere
se sancţionează cu amendă de la 12 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei
responsabile de întocmirea, semnarea şi prezentarea documentelor primare.
(31) Neîntocmirea actului de achiziție de produse din fitotehnie și/sau horticultură și/sau de
obiecte ale regnului vegetal și/sau includerea în acesta a datelor neveridice
se sancționează cu amendă de la 20 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei
juridice și persoanei responsabile de întocmirea, semnarea și prezentarea actului.
(4) Prezentarea în organul abilitat să colecteze rapoartele financiare a rapoartelor
financiare care nu corespund formei stabilite de legislaţie sau care nu reflectă toate datele
stabilite pentru această formă ori prezentarea incompletă sau cu date eronate a rapoartelor
financiare, ori neprezentarea acestora în termenul stabilit de legislaţie,
se sancţionează cu amendă de la 15 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu
funcţie de răspundere.
5
Codul contravenţional al Republicii Moldova nr. 218-XVI din 24.10.2008 Publicat : 17-03-2017 în Monitorul
Oficial Nr. 78-84 art. 100 MODIFICATLP225din 04.12.20, MO360-371/25.12.20 art.303; în vigoare 01.07.21
96
(5) Neîndeplinirea premeditată, după expirarea termenului stabilit de legislaţie pentru
97
prezentarea rapoartelor financiare, a dispoziţiei scrise a organului abilitat să colecteze rapoartele
financiare privind prezentarea ei în termenul stabilit de acesta
se sancţionează cu amendă de la 6 la 12 unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie
de răspundere.
(6) Prezentarea în rapoartele financiare a unor indicatori eronaţi
se sancţionează cu amendă de la 15 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu
funcţie de răspundere.
(7) Pierderea, sustragerea sau distrugerea documentelor contabile pînă la expirarea
termenului de păstrare a lor, conform regulilor stabilite de Organul de Stat pentru Supravegherea
şi Administrarea Fondului Arhivistic al Republicii Moldova, sau nerestabilirea lor, conform
legislaţiei, în termen de pînă la 3 luni din momentul constatării faptului respective
se sancţionează cu amendă de la 6 la 9 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu
amendă de la 12 la 18 unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
(8) Acțiunile specificate la alin. (7) săvîrşite intenționat
se sancţionează cu amendă de la 30 la 42 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice,
cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
(9) Neîndeplinirea cerinţelor privind utilizarea în evidenţa analitică şi sintetică a
formularelor stabilite în actele normative în vigoare, precum şi nerespectarea modalităţii de
efectuare a inventarierii se sancţionează cu amendă de la 15 la 30 de unităţi convenţionale
aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.
Potrivit art. 5 al Legii contabilităţii și raportării financiare , entităţile pot opta pentru un sistem
contabil în partidă dublă sau simplă (Fig.4.1.). Prin sistem contabil în partidă dublă se are în
vedere sistemul contabil care prevede reflectarea faptelor economice în baza dublei înregistrări,
cu aplicarea planului de conturi contabile, registrelor contabile şi situaţiilor financiare.
97
98
Figura 4.1. Sisteme de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare conform

Legii Conatbilităţii.
Un sistem contabil este considerat în partidă simplă dacă prevede reflectarea unilaterală a
faptelor economice, utilizînd înregistrarea în partidă simplă conform metodei “intrare-ieşire”. În
Politica de contabilitate pentru anul de gestiune este clar stipulat sistemul de ţinere a
contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare aprobat de către organul executiv.
Entitățile micro și persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, după
înregistrarea acestora ca plătitori ai taxei pe valoare adăugată, țin contabilitatea în partidă dublă
și întocmesc situaţii financiare prescurtate conform SNC, cu excepția societăților de investiții,
societăților financiare holding, societăților financiare holding mixte, societăților financiare
nonbancare și societăților holding cu activitate mixtă, care întocmesc situații financiare.
Entitățile mici țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii financiare
simplificate conform SNC.
Entitățile mijlocii și entitățile mari țin contabilitatea în partidă dublă și întocmesc situaţii
financiare complete conform SNC.
Entităţile de interes public țin contabilitatea în partidă dublă şi întocmesc situaţii
financiare conform IFRS.
Organizaţiile necomerciale și reprezentanțele entităților nerezidente țin contabilitatea în
partidă dublă și întocmesc situaţii financiare conform indicaţiilor metodice aprobate de către
Persoanele fizice care desfășoară activitate de întreprinzător, pînă la înregistrarea acestora
în calitate de plătitori ai taxei pe valoare adăugată, persoanele fizice care desfășoară activitate
98
profesională în sectorul justiției și birourile înființate de acestea precum și cabinetele individuale
99
ale medicilor de familie țin contabilitatea în partidă simplă în baza contabilității de casă, fără
întocmirea situaţiilor financiare, conform indicaţiilor metodice aprobate de către Ministerul
Finanţelor.
Entitatea care are obligația să țină contabilitatea în partidă simplă poate ține contabilitatea
în partidă dublă, începînd cu următoarea perioadă de gestiune.
Entitatea care are obligația să întocmească situaţii financiare prescurtate poate întocmi
situaţii financiare simplificate sau complete.
Entitatea care are obligația să întocmească situaţii financiare simplificate poate întocmi
situaţii financiare complete.
Trecerea de la un set de situații finanicare la altul se efectueaza începînd cu următoarea
perioadă de gestiune.
Indiferent de sistemul de constabilitate, acesta trebuie să asigure derularea ciclului contabil
care cuprinde:
a) întocmirea documentelor primare şi centralizatoare;
b) evaluarea şi recunoaşterea elementelor contabile;
c) reflectarea informaţiilor în conturile contabile;
d) întocmirea registrelor contabile;
e) inventarierea elementelor contabile;
f) întocmirea balanţei de verificare, a Cărţii mari şi a situaţiilor financiare.
În entităţile care aplică sistemul contabil în partidă simplă, contabilitatea poate fi ţinută
nemijlocit de conducătorul entităţii.
Contabilitatea se ţine în limba de stat şi în monedă naţională. Contabilitatea faptelor
economice efectuate în valută se ţine atît în monedă naţională, cît şi în valută străină, potrivit
standardelor de contabilitate.
Datele contabile ajustate în conformitate cu prevederile Codului fiscal servesc drept bază
pentru întocmirea declaraţiilor fiscale. Drept bază pentru determinarea venitului impozabil al
entităţilor serveşte rezultatul (profitul/pierderea) contabil, reflectat în situaţiile de profit şi
pierdere, întocmite şi prezentate în conformitate cu cerinţele prezentei legi şi ale standardelor de
contabilitate. Drept bază pentru determinarea venitului impozabil al entităţilor care utilizează
sistemul contabil în partidă simplă serveşte rezultatul financiar calculat conform normelor
aprobate de Ministerul Finanţelor.
99
Capitolul 5. Bilanţul 100
4.1. Modificările de bilanţ sub influenţa operaţiilor economice

 să definească bilanțuil contabil;
 să identifice conținulul și structura bilanțului;
 să determine dubla reprezentare a patrimoniului si insemnatatea ei de control.
Dubla reprezentare a patrimoniului este impusă de faptul că reflectarea, urmărirea și

controlul averii entităților nu se poate limita numai la enunțarea elementelor care formează
averea acestora. Este necesar să se enunțe, în completare, relațiile de proprietate, adică faptul că
averea aparține cuiva: o parte – proprietarului și altă parte unor terțe persoane față de care
proprietarul are obligații de plată sau datorii. În acest context, dubla reprezentare se referă, pe de
o parte, la componența averii și, pe de altă parte, la proveniența ei (din surse proprii sau din surse
străine).
Noțiunea de dublă reprezentare constă în reflectarea sau înregistrarea elementelor de avere,
adică a bunurilor sau mijloacelor economice, sub două aspecte diferite, și anume:
sub aspectul componenței economice, în care caz se utilizează denumirea de mijloace
economice;
sub aspectul surselor de proveniență (proprii sau străine), în care caz se utilizează
denumirile de capital (propriu sau străin) sau surse de finanțare.
Elementele patrimoniale privite sub aspectul componenței lor se mai numesc și active, și
pasive – aceleași elemente patrimoniale privite sub aspectul surselor de proveniență. Procedeul
metodei contabilității prin care se realizează dubla reprezentare este bilanțul, cu ajutorul celor
două părți componente ale sale: activul și pasivul.
Dubla reprezentare a elementelor patrimoniale se poate conceptualiza schemativ în forma
(Fig. 5.1.):
100
Patrimoniul
101
Văzut prin prisma componenței sale Văzut prin prisma provenienței sale
(sau după destinație) (din surse proprii și/sau străine)
BILANȚ
Activ Pasiv
Mijloace economice prin Mijloace economice prin
prisma componenței și prisma provenienței lor
destinației lor
Figura 5.1. Dubla reprezentare a mijloacelor economice (patrimoniul) entității în bilanțul

contabil
Mijloacele economice și sursele lor de proveniență, de constituire sau de finanțare, sunt
reprezentate în bilanț într-o formă sistematică, grupate pe anumite categorii și feluri de mijloace
și surse.
Pentru a avea o impresie clară despre activitatea întreprinderii şi să efectuăm gestiunea ei

eficientă, este necesar, în primul rînd să dispunem de o informaţie care ar caracteriza existenţa,
starea, repartizarea şi sursele formării patrimoniului întreprinderii. Urmărirea elementelor
patrimoniale în cursul desfăşurării proceselor economice se realizează periodic prin procedeul
metodei contabilităţii numit bilanţ ca reflectare a principiului dublei înregistrări a patrimoniului.
Prin conţinutul său bilanţul oferă posibilitatea de a realiza o analiză comparativă şi a scoate în
evidenţă modificările survenite în componenţa mijloacelor economice şi a surselor de finanţare a
acestora pe durata perioadei de raportare.
În literatura de specialitate vom întâlni diverse definiţii ale bilanţului:
1) Bilanţul reprezintă un procedeu de grupare şi sintetizare a mijloacelor economice şi a
surselor de formare a acestora în expresie valorică la un moment dat6.
2) Bilanţul prezintă poziţia financiară a entităţii şi include informaţii aferente soldurilor
existente la data raportării privind: a) activele; 2) capitalul propriu; 3) datoriile. (S.N.C.
„Prezentarea situaţiilor financiare”.
6https://www.academia.edu/6683747/CONTABILITATE_Capitolul_2_OBIECTUL_%C5%9EI_METODA_CONT
ABILIT%C4%82%C5%A2II
101
În bilanţ totalul activelor este echivalent cu suma totalurilor capitalului propriu şi datoriilor.
102
Activele sînt prezentate în bilanţ în ordinea creşterii lichidităţii acestora, iar datoriile în baza
creşterii exigibilităţii. Lichiditatea reprezintă capacitatea bunurilor economice de a se transforma
in bani. Exigibilitatea reprezintă posibilitatea achitării datoriilor la anumite termene.
Activele – resurse economice identificabile şi controlabile de către entitate ce provin din
fapte economice trecute din a căror utilizare se aşteaptă obţinerea unor beneficii economice. În
funcţie de gradul de lichiditate, activele se divizează în:
 active circulante, care reprezintă activele ce se aşteaptă să fie consumate în ciclul normal
de activitate, vândute sau primite în termen de 12 luni sau care reprezintă numerar;
 active imobilizate, care cuprind toate celelalte active, cu excepţia celor circulante.
Capitalul propriu – mărimea rămasă în activele entităţii după scăderea datoriilor;
Datoriile – obligaţii actuale ale entităţii provenite din fapte economice trecute a căror
stingere contribuie la o reducere a resurselor, purtătoare de beneficii economice.
În funcţie de gradul exigibilităţii, datoriile se împart în:
 datorii curente, care includ datoriile ce se aşteaptă să fie achitate sau decontate în
termen de 12 luni din data raportării;
 datoriile pe termen lung, care cuprind toate celelalte datorii, cu excepţia celor curente.
Datoriile comerciale şi cele faţă de angajaţi care sânt înregistrate ca parte componentă a
ciclului normal de activitate sânt datorii curente, chiar dacă ele sânt exigibile într-un termen ce
depăşeşte 12 luni din data raportării.
Orice gen de mijloace economice sau de surse de constituire a lor evidenţiate aparte poartă
denumirea de post de bilanţ. Posturile din bilanţ sunt grupate în anumite compartimente. Cea mai
importantă particularitate a bilanţului constă în egalitatea totalurilor activului şi pasivului care se
mai numeşte valuta bilanţului sau echilibru bilanţier.
Bilanţul se întocmeşte pe baza soldurilor din conturi care reflectă situaţia reală a mijloacelor
economice şi a surselor de formare a acestora. Echilibrul global al elementelor patrimoniale
poate fi prezentat prin intermediul ecuaţiei generale a bilanţului:
ACTIVE – DATORII = CAPITAL PROPRIU
Bilanţul poate fi reprezentat sub una din următoarele forme grafice:
 schema orizontală de bilanţ, în care activele sunt prezentate în tabel în partea stângă, iar
sursele de constituire a patrimoniului – în partea dreaptă, asigurând egalitatea bilanţieră;
 lista verticală, care ordonează structurile patrimoniale în active, datorii, capitaluri.
102
În Republica Moldova se utilizează schema orizontală.
103
Pentru delimitarea mijloacelor economice de sursele lor de formare, bilanţul se
construieşte în formă de tabel bilateral. Partea stîngă, unde sunt reflectate şi grupate mijloacele
economice poartă denumirea de „activ”, partea dreaptă, unde sunt reflectate sursele de formare a
mijloacelor economice existente se numeşte „pasiv”. Activul bilanţier reflectă totalitatea
mijloacelor economice sub aspectul lor concret (mijloace fixe, investiţii, stocuri de materiale,
mărfuri, creanţe, mijloace băneşti etc.) evaluate în bani.
În activul bilanţului se cuprind 2 grupe principale de elemente patrimoniale:
I. Active imobilizate.
II. Active circulante.
Pasivul reflectă structura financiară şi regimul de drept al entităţii. În pasivul bilanţului se
înscriu aceleaşi mijloace economice numai că sub aspectul surselor de constituire şi al
obligaţiunilor faţă stat, buget, lucrători etc. evaluate în bani. Pasivul bilanţier reflectă totalitatea
surselor de finanţare (surse proprii, datorii) exprimate în bani,sistematizate în următoarele grupe
principale de elemente:
III. Capital propriu.
IV. Datorii pe termen lung.
V. Datorii curente.
În bilanţ toate aspectele sunt exprimate valoric. Reieşind din faptul că bilanţul trebuie să
reflecte starea mijloacelor economice şi a surselor de constituire a acestora la un moment dat, el
se alcătuieşte, de regulă, la data de 1 a lunii.
5.4. Modificările de bilanţ sub influenţa operaţiilor economice
Bilanțul reflectă, în mod static, la un moment dat, situația mijloacelor și surselor unei
entități. Ulterior întocmirii bilanțului au loc însă operații economico-financiare care modifică,
fără întrerupere, elementele sau posturilor din bilanț. Activitatea economică a entităților
economice este compusă dintr-o mulţime de operaţii economice care provoacă modificări atît în
componenţa mijloacelor economice, cît şi în componenţa surselor de constituire a acestora.
Aceste modificări sunt reflectate în conturile contabile, iar prin intermediul lor ele modifică şi
bilanţul întreprinderii, deoarece posturile lui reprezintă conturile corespunzătoare. Însă aceste
modificări nici într-un caz nu duc la dezechilibrarea bilanţului, fapt ce reiese din conţinutul
înregistrării duble a operaţiunilor economice.
Modificările se grupează în 2 categorii:
103
- modificări de structură, care constau în sporirea și, reciproc, diminuarea concomitentă a
104
două elemente, ambele fie din activ, fie din pasiv;
- modificări de volum, care constau în sporirea sau diminuarea concomitentă a două
elemente, unul din activ, celălalt din pasiv.
Modificările de structură, producînd schimbări de sens invers, fie în cadrul activului, fie în
cadrul pasivului, nu au influență asupra totalului activului și pasivului. Modificările de volum,
producînd schimbări în volumul valoric a două elemente, unul de activ și altul de pasiv, au
influență asupra totalului activului și pasivului.
Există două modificări de structură și două modificări de volum (Fig. 5.2.)
Figura 5.2. Tipologia modificărilor bilanţiere
1. Modificări numai în structura activului.

2. Modificări numai în structura pasivului.
3. Creşteri ale activului şi pasivului.
4. Reduceri ale activului şi pasivului.
Schematic, modificările bilanţiere pot fi reprezentate cu ajutorul unor relaţii, specificate în

tabelul 5.1.
Tabelul 5.1. Schema modificărilor bilanțiere

Categoria
Tipul modificării Relația de egalitate
modificării
1. Modificări în activ. n n
Operaţii economice care produc modificări numai în A x

i 1
i 1  x1   Pi
i 1
Modificări diferite posturi ale activului. În acest caz valuta bilanţului
de nu se schimbă
structură 2. Modificări în pasiv. n n
Operaţii economice care produc modificări numai în  A   P x

i 1
i
i 1
i 2  x2
diferite posturi de pasiv. Valuta bilanţului nu se schimbă.
104
3. Modificări prin creșterea concomitentă a n n
activului și pasivului.  A  x  P  x
i 1
i 3
i 1
i 3 105
Operaţii care duc la modificări în ambele părţi ale
bilanţului prin creşterea unui post din activ concomitent
cu creşterea unui post din pasiv cu aceeaşi sumă
Modificări menținându-se egalitatea bilanţieră.
de volum 4. Modificări prin micșorarea concomitentă a n n
activului și pasivului.  Ai  x4   Pi  x4
i 1 i 1
Operaţii care produc modificări în ambele părţi ale
bilanţului cu modificarea activului şi a pasivului
bilanţului cu aceeaşi sumă, suma corespunzătoare
operaţiei economice.
Principiul egalității bilanțiere. Cum se explică egalitatea valorică permanentă dintre

totalul activului și totalul pasivului, în urma modificărilor care au loc?
Fie relațiile de egalitate reprezentative ale modificărilor prezentate în tabelul de mai sus:
A+x–x=P A+x=P+x
A=P+x–x A–x=P–x
Cercetînd egalitățile, două cîte două, observăm că:
a) atunci cînd posturile afectate sunt de aceeași parte a bilanțului, schimbările valorice
suferite de cele două posturi au sensuri diferite: unul crește și celălalt scade;
b) atunci cînd posturile afectate sunt în părți diferite ale bilanțului, schimbările valorice
suferite de cele două posturi se modifică în același sens: fie ambele cresc, fie ambele se
micșorează.
Există, deci, o contrariere între părțile bilanțului și sensurile schimbărilor valorice ale celor două
posturi:
în aceeași parte avem sensuri diferite;
în părți diferite avem modificare în același sens.
Această contrariere menține un echilibru valoric permanent între totalul activului și
pasivului unui bilanț. Este un principiu specific, denumit principiul egalității bilanțiere, care nu
este decît o consecință a principiului dublei reprezentări a mijloacelor economice.
105
106
Capitolul 6. Contul și formula contabilă. Înregistrarea în partidă dublă
6.4. Conturi sintetice şi analitice
6.7. Balanța de verificare și semnificația ei de control
6.8.

Planul de conturi contabile
Obiective didactice:
 să definească contul contabil;
 să identifice eleméntele contului contabil;
 să determine dubla reprezentare ;
 să identifice formula contabilă;
Urmărirea elementelor patrimoniale în cursul desfăşurării proceselor economice se

realizează periodic prin procedeul metodei contabilităţii numit bilanţ ca reflectare a principiului
dublei înregistrări a patrimoniului.
Am văzut că orice operațiune economico-financiară modifică, întotdeauna, cîte 2 elemente
sau posturi bilanțiere. Înscrierea în bilanț a modificărilor determinate de operațiunile economico-
financiare s-a realizat prin întocmirea, după fiecare operație, a unui alt bilanț. Avînd în vedere
faptul că la entități zilnic pot avea loc un număr foarte mare de operațiuni economice, face ca
întocmirea bilanțului după fiecare operațiune să fie foarte dificilă, necătînd la faptul, că
programele de contabilitate fac aceasta posibilă. Dar, procedeul întocmirii unui nou bilanț după
fiecare operațiune ne prezintă o situație statică, adică elementele patrimoniale la un moment dat
și nicidecum modificările (creșterile și micșorările) valorice suferite de aceste elemente pentru a
se ajunge la acea situație statică.
106
Astfel, apare necesitatea utilizării unui astfel de procedeu care să reflecte atît situația unui
107
element patrimonial la începutul și la finele perioadei de gestiune, cît și modificările valorice
suferite de acestea în decursul perioadei respective. Pentru realizarea operativă a sarcinilor sale,
știința contabilității a conceput un procedeu propriu, utilizat în exclusivitate pentru calculele sale,
contul.
Cel mai reprezentativ procedeu dintre toate procedeele contabilităţii este procedeul „cont”,
care defineşte însăşi esenţa ştiinţei contabilităţii. „El nu poate fi tratat în mod singular, ci în
strânsă interdependenţă cu celelalte procedee: evaluarea, documentul, bilanţul.”7
Contul oferă contabilităţii posibilitatea de înregistrare şi descriere analitică a operaţiilor
economice şi financiare pe baza unui sistem logic de reguli şi principii, reflectând
interdependenţa dintre faptele economice şi relaţiile de proprietare (sfera de drepturi şi
obligaţii)8.
Procedeul cont este conceput, ca din punct de vedere operativ, să fie utilizat în
contabilitatea curentă, să permită individualizarea elementelor patrimoniale și a surselor de
proveniență a acestora și să furnizeze informații privind existența și modificările ce au loc într-o
perioadă de timp în legătură cu elementul patrimonial căruia îi este asociat.
Contul – un procedeu specific metodei contabilitatii, care reflecta existenta si miscarea
fiecarui elemente patrimonial ca efect al modificarilor produse de operatiile economice ce au loc
intr-o perioada de gestiune.
Contul poartă denumirea elementului patrimonial pe care îl reprezintă, spre exemplu:
contul „Materiale”, „Mijloace fixe” etc.
Întrucît contul trebuie să reflecte, pe de o parte, situația la începutul și finele perioadei, și
creșterile, iar pe de altă parte, micșorările, el are două părți, debitul și creditul și se prezintă sub
formă de balanță, corespunzătoare literei T. Partea din stînga se numește debit, cea din dreapta –
credit.
contul _______________________________________________
(codul, denumirea contului)
debit credit
Fiecare cont, ca expresie a existenței și mișcării unui element patrimonial, are un anumit
conținut economic. Conturile, totuși, se leagă, între ele și se condiționează reciproc datorită
7 Talaghir, pag.247
8 Talaghir, pag.247
107
corelațiilor dintre diferite elemente patrimoniale, orice operație generînd o dublă înregistrare,
108
adică o afectare a două posturi bilanțiere.
Legătura și condiționarea reciprocă dintre conturile utilizate în contabilitatea curentă
formează un sistem al conturilor.
Funcțiile conturilor
Conturile îndeplinesc o serie de funcții: economică, de grupare, de calcul, de control,
statistică și contabilă.
Funcția economică a contului provine din conţinutul economic şi structurii patrimoniale pe
care o reflectă. Constă în reflectarea elementelor patrimoniale după conținutul lor economic.
Funcția contabilă constă în reflectarea diferenţiată a mișcării fiecărui element patrimonial
determinate de fenomenele şi procesele economice. Manifestarea funcţiei contabile a contului
decurge din conţinutul economic al structurilor patrimoniale pe care le reflectă contul respectiv.
Funcția de calcul constă în determinarea prin calcul a situației elementelor patrimoniale, la
un anumit moment. Cu ajutorul conturilor se determină existenţa, apariţia, majorarea, micşorarea
şi starea finală a fiecărui element patrimonial. Calculul se realizează conform funcţiei contabile a
contului.
Funcția de grupare rezultă din funcţia de calcul şi constă în reflectarea elementelor
patrimoniale, în funcție de însușirile lor comune. Pentru a face posibilă calcularea modificării
unui element patrimonial, este necesar de grupat creşterile şi scăderile aferente unei structuri
patrimoniale şi numai ale acesteia.
Funcția de control a conturilor se realizează prin calculele pe care le realizează în sensul că
este posibilă, pe de o p arte, verificarea existenţei concrete a unei structuri patrimoniale, iar pe
de altă parte, reflectă, cu ajutorul documentelor justificative, căror persoane le revine
responsabilitatea actelor de dispoziţie privind patrimoniul. Funcţia de control constă în utilizarea
informațiilor oferite de conturi pentru exercitarea controlului privind integritatea patrimoniului,
respectarea disciplinei financiare, îndeplinirea obligațiilor față de terți etc.
Funcția statistică constă în aceea că informațiile culese din conturi se utilizează pentru
determinarea unor indicatori generalizatori statistici, prezentaţi sub formă de rapoarte statistice.

Contul își poate îndeplini funcțiile sale, dacă are o structură proprie capabilă să ofere
informații privind existența și mișcarea fiecărui element patrimonial.
Elementele structurale ale contului contabil sunt:
 Titlul contului – denumirea mijlocului economic sau a sursei de formare a cărei
consemnare și mod de calcul o reflectă. Acesta trebuie să exprime numele elementului
108
într-o formă concentrată, potrivit conținutului lui economic: mijloace fixe, OMVSD,
109
Creanțe ale personalului etc.
 Simbolul cifric – acesta se asociază titlului, conform grupării conturilor după
anumite criterii;
 Explicația – reprezintă descrierea operației economic supusă înregistrării. Ea se
face, de regulă, în formă descriptivă, cînd se prezintă pe scurt conținutul operației
indicându-se documentul sau elementul de dispoziție care a generat fenomenul sau
procesul economic. De exemplu: se achiziționează de la furnizorul „X”; se depune la
bancă suma de ...; se achită factura pentru mărfuri etc.;
 Data operației – este ziua, luna, anul cînd a avut loc operația care se înregistrează;
reprezintă elementul de identificare în timp a operațiunii economice și servește pnetru
urmărirea înregistrării cronologice a operațiilor. Ea prezintă mare importanță în cazurile
identice repetitive, de exemplu, în cazul livrării rtimice de la același furnizor;
 părțile contului (debitul și creditul) – operațiunile economice produc două tipuri
de modificări ale elementelor patrimoniale: micșorări și majorări. Necesitățile practice de
reflectare a acestor modificări au condiționat construcția contului cu două părți distincte,
unde să se înscrie într-o parte sumele ce reprezintă intrări, creșteri, majorări, iar în
cealaltă parte – sumele ce reprezintă ieșiri, scăderi, diminuări ale elementului a căror
modificare o consemnează (înregistrează).
În mod convențional, potrivit practicii contabile, s-a stabilit ca partea stîngă să se numească
debit, iar partea dreaptă – credit. Debit și credit sunt două denumiri convenționale menținute de
doctrina economice din trecutul îndepărtat, când contul era privit ca mijloc de a evidenția
socoteli între persoane. Denumirea provine de verbele latine debere – a datora, și credere – a
crede, a avea încredere. Noțiunea de debit provine de la aceea de debitor, adică persoana care,
după ce primește o valoare are de dat ceva, de restituit, iar noțiunea de credit provine de la
creditor, adică acela care a avut încredere și a dat ceva și are de primit o valoare.
Debitul și creditul contului au roluri opuse: una va reflecta existentul și creșterile, iar
cealaltă – micșorările.
 Suma operației – expresia valorică a mărimii care formează obiectul operației care
se înregistrează;
 Rulajul sau mișcarea – reprezintă creșterile și micșorările valorice ale elementului
patrimonial și este reflectat de sumele înscrise în debitul sau creditul contului, în urma
operațiunilor efectuate; Rulajul poate fi deci, debitor și creditor;
 Soldul contului (S) înseamnă existentul valoric, la un moment dat, al elementului
patrimonial reprezentat de cont și este de 2 feluri: inițial și final
109
 Soldul inițial (Si) – existentul la începutul perioadei de gestiune;
110
 Soldul final (Sf) – existentul la finele perioadei de gestiune;
Soldul final și cel inițial poate fi debitor sau creditor, în funcţie de tipul contului (cont de
activ sau cont de pasiv).
Se cunosc 4 reguli de funcționare a conturilor de activ şi de pasiv:

1) conturile de activ incep sa functioneze prin a se debita si se debiteaza cu existenta initiala
de activ; conturile de pasiv incep sa functioneze prin a se credita si se crediteaza cu
existenta initiala de pasiv.
2) cresterile elementelor patrimoniale sunt de aceeasi natura cu existenta initiala si conturile
de activ se debiteaza cu cresterile de activ si conturile de pasiv se crediteaza cu cresterile
de pasiv.
3) deoarece micșorările sunt opuse creșterilor deducem conturile de activ se creditează cu
micșorările de activ,conturile de pasiv se debitează cu micșorările de pasiv.
4) deoarece un element patrimonial nu se poate micsora cu o valoare mai mare dc existenta
lor initiala rezulta conturile de activ au sold final debitor sau ,conturile de pasiv au sold
final creditor sau zero.
Astfel, putem delimita regulile de funcţionare a conturilor de activ şi de pasiv în modul după cum
urmează :
Funcţionarea conturilor de activ şi de pasiv
Conturile de activ Conturile de pasiv
 încep sa functioneze prin a se debita  incep sa functioneze prin a se credita
si se debiteaza cu existenta initiala de si se crediteaza cu existenta initiala de
activ ; pasiv,
 se debiteaza cu cresterile de activ ;  se crediteaza cu cresterile de pasiv ;
 se crediteaza cu micsorarile de activ  se debiteaza cu micsorarile de pasiv ;
 au sold final debitor sau zero  au sold final creditor sau zero
Soldul final al contului se determină după următoarea realaţie de calcul:
Soldul iniţial + Majorări – Micșorări = Soldul final
110
Schematic, conturile de activ şi cele de pasiv se prezintă în modul următor:
111
Schema contului de activ Schema contului de pasiv
Debit Credit Debit Credit
Soldul inițial Micşorări (-) Micşorări (-) Soldul inițial
Majorări (+) Majorări (+)
Rulajul debitor Rulajul Rulajul debitor Rulajul creditor
Soldul final creditor Soldul final
Conturile de activ pot avea solduri initiale si finale numai în debit, iar conturile de pasiv
numai în credit.
6.4. Conturi sintetice și analitice

După sfera de cuprindere, conturile pot fi divizate în: sintetice și analitice. Conturile sintetice
sunt cele care reflectă mijloacele, procesele și sursele economice în unitatea lor, adică pe
categorii sau grupe omogene: materiale, cheltuielile achitiății de bază etc. Conturile analitice sunt
cele care reflectă mijloacele, procesele și sursele economice în părțile lor componente. Adică
conturile sintetice sunt conturi dezvoltatoare ale conturilor sintetice.
În conturile analitice, înregistrările pot fi efectuate atît în etalon valoric, cît și în etalon
cantitativ. Intre informațiile dintre contul sintetic si contul analitic există o permanenta
concordanţă după cum urmează:
Regula I soldul inițial al contului sintetic trebuie sa fie egal cu suma soldurilor inițiale a
conturilor analitice ale acestui cont sintetic
Regula II rulajul debitor al contului sintetic trebuie sa fie egal cu suma rulajelor pe debit
a tuturor conturilor analitice ce sunt deschise in cadrul contului sintetic.
Regula III rulajul creditor al contului sintetic trebuie sa fie egal cu suma rulajelor pe
credit a tuturor conturilor analitice.
Regula IV soldul final al contului sintetic trebuie sa fie egal cu suma soldurilor finale pe
conturile analitice ale acestui cont sintetic.
Evidenta bazata pe conturile sintetice se numeşte evidenta sintetica; evidenţa bazata pe

conturile analitice – evidenta analitica.
111
112
Orice operație economică, producând o dublă modificare în bilanț determină și o dublă

înregistrare în conturi, concomitent și în aceeași sumă. Dubla înregistrare este un principiu al
metodei contabilității. De la acest principiu contabilitatea a căpătat denumirea de contabilitate în
partidă dublă sau sistemul dublei înregistrări.
Dubla înregistrare înseamnă înregistrarea concomitentă și cu aceeași sumă a unei operații
economice în două conturi, din care unul se debitează și celălalt se creditează.
La înregistrarea unei operații economice, alegerea conturilor în care aceasta se va oglindi
nu se face la întîmplare, ci este condiționată de natura operației economice și de natura
modificărilor pe care le produce. Natura operației economice (aprovizionare, plata, încasarea,
vînzarea etc.) ce urmează a se înregistra, conținutul ei economic determină o interdependență, o
legătură de reciprocitate între conturile în care se va înregistra operația respectivă.
Dubla înregistrare este determinata de dubla reprezentare in timpul mișcării si transformării
lor, elementele patrimoniului nu încetează a fi privite sub aspect dublu: in calitate de bunuri
economice si in calitate de surse de finanțare. Dubla înregistrare este determinata de faptul ca
mișcarea si transformarea bunurilor economice, generează operații de ieșire dintr-o faza si de
intrare in alta, de transformare dintr-o forma in alta, dintr-o stare in alta, de trecere dintr-un loc al
gestiunii in altul.
Corespondența conturilor reprezintă legătura organică și logică, legătura reciprocă
stabilită între conturi ca urmare a efectuării unei operații economice care trebuie să fie reflectată
în contabilitate. Conturile între care se stabilește o asemenea legătură poartă denumirea de
conturi corespondente. Nici un cont nu poate funcționa decît în legătură cu un alt cont sau cu mai
multe conturi.
Există o legătură între modificările de bilanț și înregistrările în conturile contabile:
Tabelul 6.1. Legătură între modificările de bilanț și înregistrările în conturile contabile
Egalitatea bilanțieră Egalitatea contabilă Relaţia
fundamentală
1. A + x – x = P Sporirea înregistrată în debitul unui cont de activ este +A=-A
egală cu reducerea înscrisă în creditul altui cont de
activ
2. A = P + x – x Reducerea înregistrată în debitul unui cont de pasiv -P=+P
este egală cu sporirea înscrisă în creditul altui cont de
pasiv
112
3. A – x = P – x Reducerea înregistrată în debitul unui cont de pasiv -P=-A
113
este egală cu reducerea înregistrată în creditul unui
cont de activ
4. A + x = P + x Sporirea înregistrată în debitul unui cont de activ este +A=+P
egală cu sporirea înregistrată în creditul unui cont de
pasiv
Înregistrarea simultană și la același nivel a unei operații singulare sau a unui grup de
operații inseparabile, după caz, utilizînd debitul și creditul unuia sau mai mult conturi și invers,
poartă denumirea de înregistrare dublă.
Tehnica contului poate fi sistematizată astfel:
1. A debita un cont înseamnă a înscrie o sumă în debitul lui, aceasta devenind sold inițial
debitor sau sumă debitoare.
2. A credita un cont înseamnă a înscrie o sumă în creditul lui, aceasta devenind sold inițial
creditor sau sumă creditoare.
3. debitarea unui cont se face în corespondență cu creditarea, în valoare egală, a unuia sau
mai multor conturi.
4. creditarea unui cont se face în corespondență cu debitarea, cu valoarea egală, a unuia sau
mai multor conturi.
5. utilizarea contului este determinată de existența sau apariția unei structuri patrimoniale.
6. suma existentă într-un cont se numește sold. La începutul perioadei poartă numele de sold
inițial, iar la finele perioadei se numește sold final.
7. sumele înregistrate în cursul perioadei poartă numele de rulaj: cele înscrise în debit
formează rulajul debitor, iar cele înscrise în credit – rulajul creditor.
8. soldul inițial plus rulajul formează totalul sumelor: cele din debit –totalul sumelor
debitoare, iar cele din credit – totalul sumelor creditoare.
9. soldul este debitor dacă totalul sumelor debitoare este mai mare decît totalul sumelor
creditoare. Soldul este creditor dacă totalul sumelor creditoare este mai mare decît totalul
sumelor debitoare.
10. soldul final al perioadei curente trebuie să fie egal cu soldul inițial al perioadei următoare.
Înregistrarea unei operații economice în contabilitatea curentă pe baza dublei înregistrări
determină legătură reciprocă între cele două conturi utilizate. Legătura reciprocă dintre debitul și
creditul altui cont, stabilită cu prilejul înregistrării unei operații economice în contabilitatea
curentă, pe baza dublei înregistrări, se numește corespondența conturilor. Conturile între care se
stabilește legătura se numesc conturi corespondente. Contul care se debitează are drept
113
corespondent un cont care se creditează, iar contul care se creditează are drept corespondent un
114
cont care se debitează. De aici denumirile de cont corespondent debitor și cont corespondent
creditor.
Corespondența dintre două conturi determinate este specifică unei operații economice. De
exemplu, operației de încasare a creanțelor de la personal îi este specifică corespondența dintre
conturile „Casa” și „Creanțe ale personalului”. Primul este debitor, al doilea – creditor.
Fiecare operație economică care urmează să se înregistreze, trebuie supusă, în prealabil,

unei analize contabile. Analiza contabilă este o lucrare de cercetare care se efectuează pe bază de
documente, în vederea determinării contului care se va debita și a contului corespondent care se
va credita.
Analiza contabilă a fiecărei operațiuni economice presupune parcurgerea următoarelor
etape:
1. Stabilirea naturii, respectiv a conținutului operației economice ce urmează a fi
înregistrată.
2. determinarea modificărilor pe care le produce operațiaa respectivă în patrimoniul entității.
3. stabilirea elementelor, respectiv a structurilor de activ și de pasiv care se modifică (ce
mijloc economic sau ce resursă economică se modifică).
4. determinarea conturilor corespondente care reflectă elementele patrimoniale care se
modifică.
5. aplicarea regulilor de funcționare a conturilor în vederea stabilirii contului care se
debitează și a contului care se creditează, și redactarea pe această bază a formulei
contabile.
Analiza contabilă impune o formă de reprezentare grafică pentru a ilustra legătura dintre
conturile corespondente în vederea reflectării operației economice. Această formă este formula
contabilă.
Formula contabilă este modalitatea de exprimare grafică, în conturi, a unei operații
economice.
În funcție de numărul de conturi corespondente din care este formata formula contabila:
a) Formula contabila simpla – în care corespondenta se stabilește intre 2 conturi: unul se
debitează si altul se creditează, simultan si cu aceeași suma; ea este specifica operațiilor
economico-financiare care afectează concomitent numai 2 elemente patrimoniale.
114
b) Formula contabila compusa – este formula in care corespondenta se stabilește intre un
115
singur cont debitor si mai multe conturi creditoare, concomitent si cu aceeași suma sau
invers.
În funcție de scopul pentru care se întocmesc deosebim:
a) Formula contabila curenta se considera acea formula prin intermediul căreia se
înregistrează in contabilitate operațiunile economico-financiare care au loc in mod
obișnuit, curent.
b) Formula contabila de stornare – o modalitate specifica a contabilității de corectare a unor
erori, săvârșite anterior cu ocazia înregistrării in conturi a sumelor din operațiile
economice si financiare care au avut loc in activitatea întreprinderilor.
6.7. Balanța de verificare şi semnificaţia ei de control
Verificarea corectitudinii înregistrărilor in conturile sintetice se efectuează cu ajutorul

balanței de verificare care este un procedeu specific metodei contabilității, care asigura
respectarea in contabilitate a echilibrului permanent impus de dubla înregistrare a operațiilor
economice, oferind prin aceasta garanția exactității înregistrărilor efectuate in conturi, precum si
a întocmirii unor bilanțuri reale si complete. Pentru verificarea înregistrării corecte în
contabilitate a operațiilor patrimoniale balanța de verificare se întocmește lunar.
Balanța de verificare este un document care servește pentru întocmirea bilanțului contabil.
Balanța de verificare cuprinde pentru toate conturile unității patrimoniale, de regulă,
următoarele elemente:
 simbolul și denumirea conturilor, în ordinea din planul de conturi;
 soldurile inițiale debitoare și creditoare;
 rulajele debitoare și creditoare;
 totalul sumelor debitoare și creditoare;
 soldurile finale debitoare li creditoare.
Cu ajutorul balanței de verificare se verifică corelațiile dintre egalitățile generate de dubla
înregistrare a operațiilor patrimoniale în contabilitate, respectiv:
 concordanța dintre totalul înregistrărilor din registrul jurnal și totalul rulajelor debitoare și
totalul rulajelor creditoare din balanță;
 concordanța dintre totalul soldurilor finale debitoare și creditoare din cartea mare și
totalul soldurilor debitoare și creditoare din balanță.
115
Balanța de verificare se întocmește atît pentru conturile sintetice cît și pentru cele
116
analitice; pentru conturile analitice se poate întocmi numai situația soldurilor. Prin intermediul
balanței de verificare analitice se verifică concordanța dintre ocnturile sintetice și analitice.
Balanța de verificare a conturilor sintetice se prezintă în următoarele variante:
 balanța de verificare cu o serie de egalități;
 balanța de verificare cu două serii de egalități;
 balanța de verificare cu trei serii de egalități;
 balanța de verificare cu patru serii de egalități.
Balanța de verificare cu trei serii de egalități se realizează în două forme:
a) forma tabelară;
b) forma matricială, avînd forma unei table de șah cînd se întocmește pentru fiecare cont în
parte.
Funcțiile balanței de verificare sunt:
 Funcția de verificare a exactității înregistrărilor efectuate in conturi;
 Funcția de realizare a concordantei dintre conturile analitice si cele sintetice
 Funcția de legătura intre cont si bilanț;
 Funcția de grupare si centralizare a datelor înregistrate in conturi.
Principalele tipuri de erori depistate cu ajutorul balanței de verificare:
 Erori in calculul rulajelor – stabilirea eronata a soldurilor;
 Erori privind interpretarea diferita a unei operații economice in debitul si creditul
conturilor corespondente;
 Erori privind neînregistrarea sau înregistrarea repetata a unor operații pe conturi ;
 Erori de înregistrare diferite ca mărime a operațiilor economice in conturile
corespondente.
6.8. Planul de conturi
Unul dintre cele mai importante elemente ale sistem contabil îl constituie Planul general de
conturi contabile, care asigură reflectarea exactă şi unitară a activelor, capitalului propriu,
datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor, rezultatelor activităţii întreprinderii.
Planul de conturi contabile este un act normativ care stabileşte nomenclatorul sistematizat
al conturilor contabile şi normele metodologice de utilizare a acestora. Planul general de conturi
contabile este elaborat în baza Standardelor Naţionale de Contabilitate (SNC) şi a altor acte
normative contabile, ţinînd cont de cerinţele de prezentare a informaţiilor în situaţiile financiare
116
şi necesităţile informaţionale ale entităţii.
117
Planul general de conturi contabile se extinde asupra entităţilor care ţin contabilitatea în
partidă dublă, cu excepţia entităţilor care aplică Standardele Internaţionale de Raportare
Financiară (IFRS) şi instituţiilor publice.
Planul general de conturi contabile reglementează modul de înregistrare a faptelor
economice în conturi care rezultă din prevederile SNC şi altor acte normative contabile.
Înregistrarea faptelor economice în conturi se efectuează în funcţie de conţinutul economic al
acestora, cu respectarea principiilor, normelor şi politicilor contabile ale entităţii.
Planul general de conturi contabile cuprinde trei capitole:
I. Dispoziţii generale
II. Nomenclatorul conturilor contabile
III. Caracteristica şi modul de aplicare a conturilor contabile
În capitolul I este prezentat modul general de clasificare, funcţionare şi simbolizare a
conturilor contabile.
Capitolul II cuprinde nomenclatorul claselor, grupelor de conturi, conturilor de gradul I
(conturile sintetice) şi conturilor de gradul II (subconturile).
În capitolul III sînt caracterizate clasele, grupele de conturi şi conturile de gradul I şi
prezentate principalele conturi corespondente pe debitul şi creditul fiecărui cont sintetic.
Planul general de conturi contabile cuprinde 9 clase:
1. Active imobilizate
2. Active circulante
3. Capital propriu
4. Datorii pe termen lung
5. Datorii curente
6. Venituri
7. Cheltuieli
8. Conturi de gestiune
9. Conturi extrabilanţiere
Clasele 1-5 cuprind conturile de bilanţ, clasele 6-7 – conturile de rezultate, clasa 8 -
conturile de gestiune şi clasa 9 - conturile extrabilanţiere.
Conturile de bilanţ sînt destinate generalizării informaţiei privind activele, capitalul propriu
şi datoriile entităţii. La data raportării soldurile debitoare sau creditoare ale acestor conturi se iau
în calcul la determinarea indicatorilor din bilanţ.
Conturile de rezultate sînt destinate generalizării informaţiei privind veniturile şi
cheltuielile entităţii. La data raportării rulajele creditoare ale conturilor de venituri şi rulajele
117
debitoare ale conturilor de cheltuieli se iau în calcul la determinarea indicatorilor din situaţia de
118
profit şi pierdere.
Conturile de gestiune sînt destinate generalizării informaţiei privind costurile de producţie,
adaosul comercial, încasările din vînzarea bunurilor în numerar, costurile refacturate şi alte
elemente contabile cu caracter tranzitoriu. La data raportării conturile de gestiune se închid cu
conturile de bilanţ şi/sau de rezultate.
Conturile extrabilanţiere sînt destinate generalizării informaţiei privind bunurile
neînregistrate în bilanţul entităţii, dar aflate în gestiunea acesteia, creanţele şi datoriile
contingente, garanţiile acordate şi primite, pierderile fiscale şi alte elemente similare.
Conturile din clasele 1-8 funcţionează în partidă dublă, conform căreia înregistrările se
efectuează concomitent în debitul unui cont şi creditul altui cont.
Conturile din clasa 9 funcţionează în partidă simplă, conform căreia înregistrările se
efectuează în debitul sau creditul unui singur cont, fără corespondenţă cu alte conturi.
Simbolizarea conturilor are la bază sistemul zecimal potrivit căruia:
 clasele de conturi sînt simbolizate cu o singură cifră de la 1 la 9;
 grupele de conturi sînt simbolizate cu două cifre, din care: prima indică codul (simbolul)
clasei în care este inclusă grupa respectivă, iar a doua - numărul grupei;
 conturile de gradul I sînt simbolizate cu trei cifre, din care: primele două formează codul
grupei, la care se referă contul respectiv, iar a treia cifră - numărul contului de gradul I;
 conturile de gradul II sînt simbolizate cu patru cifre, din care: primele trei cifre indică
codul contului de gradul I, iar a patra cifră - numărul contului de gradul II al contului sintetic
respectiv.
Conturile de gradul I din clasele 1-7 sînt obligatorii pentru toate entităţile, iar conturile de
gradul I din clasele 8-9 şi conturile de gradul II din toate clasele au un caracter de recomandare şi
se aplică, după caz, în funcţie de particularităţile activităţii entităţii şi cerinţele de prezentare a
informaţiilor, precum şi în scopuri de analiză şi control.
Entităţile pot să introducă conturi suplimentare de gradul II în clasele 1-7 şi conturi de
gradul I şi II în clasele 8-9 în conformitate cu necesităţile informaţionale proprii, fără dublarea şi
denaturarea Planului general de conturi contabile.
Planul general de conturi contabile cuprinde conturi de activ şi de pasiv. Conturile din
clasele 1, 2, 7 şi 8 (cu excepţia conturilor rectificative) sînt conturi de activ, iar conturile din
clasele 3-6 (cu excepţia conturilor rectificative) sînt conturi de pasiv.
În Planul general de conturi contabile este utilizată terminologia din SNC şi alte acte
normative contabile.
În baza Planului general de conturi contabile entitatea elaborează planul de conturi de lucru
118
care conţine nomenclatorul integral al conturilor de gradul I şi II necesare pentru ţinerea
119
contabilităţii, întocmirea situaţiilor financiare şi alte necesităţi informaţionale.
119
120
Capitolul 7. Registrele contabile
7.2. Caracteristica registrelor de contabilitate
 să definească registrul contabil;
 să identifice registrele contabile;
 să determine tehnici de corectare a erorilor contabile;
Datele din documentele primare şi centralizatoare se înregistrează, se acumulează şi se

prelucrează în registrele contabile. Nomenclatorul şi structura registrelor contabile se stabilesc de
către fiecare entitate de sine stătător, pornind de la necesităţile informaţionale proprii. Ministerul
Finanţelor stabileşte registre contabile obligatorii pentru unele categorii de entităţi, cu excepţia
entităţilor care aplică I.F.R.S.
Registrele contabile sunt o categorie specială de mijloace concrete de realizare a
evidenței, fiind întocmite și utilizate în interiorul contabilității. Ele servesc la prelucrarea,
centralizarea și înregistrarea în contabilitate a documentelor primare. În ele se realizează
înregistrarea cronologică. Nomenclatorul şi structura registrelor contabile se stabilesc de către
fiecare entitate de sine stătător, pornind de la necesităţile informaţionale proprii.
Registrele contabile reprezintă niște foi sau fișe, care au destinația de a acumula datele
curente din documentele primare în scopul generalizării acestora și determinării indicatorilor
respectivi.
Registrul contabil trebuie să conţină următoarele elemente obligatorii:
a) denumirea registrului;
b) denumirea entităţii care a întocmit registrul;
c) data începerii şi finisării ţinerii registrului şi/sau perioada pentru care se întocmeşte
acesta;
d) data efectuării faptelor economice, grupate în ordine cronologică şi/sau sistemică;
e) etaloanele de evidenţă a faptelor economice;
120
f) funcţia, numele, prenumele şi semnăturile persoanelor responsabile de întocmirea
121
registrului.
Registrele contabile se întocmesc pe suport de hîrtie sau în formă electronică. Dacă
registrul contabil este întocmit în formă electronică, entitatea, la solicitarea organelor autorizate,
este obligată să imprime pe cont propriu copia acestuia pe suport de hîrtie.
Ministerul Finanţelor stabileşte registre contabile obligatorii pentru unele categorii de
entităţi, cu excepţia entităţilor care aplică Standardele internaționale de contabilitate (S.I.R.F.)
Registrele contabile obligatorii sînt Cartea mare, balanţa de verificare, alte registre
centralizatoare, care servesc drept bază pentru întocmirea rapoartelor financiare.
Teoria și practica contabilă au generat o diversitate de forme de registre, acestea fiind
clasificate după mai multe criterii:
I. În raport cu forma pe care o pot avea:
 registre sub formă de cărți;
 registre sub formă de fișe
II. După sfera de cuprindere a datelor contabile:
a) registre de evidență sintetică – servesc la înregistrarea, centralizarea și generalizarea
datelor contabile, pentru întreaga activitate (jurnalul-order, Cartea mare)
b) registre de evidență analitică – servesc la înregistrarea și urmărirea detaliată a diferitor
elemente patrimoniale în etalon natural și valoric.
7.2. Caracteristica registrelor contabile
Principalele registre contabile utilizate în contabile sunt:

 registrul jurnal
 borderoul
 cartea mare
 balanța de verificare
 registrul de vînzări
 registrul de procurări
 registrul de casă
Registrul jurnal este un document contabil obligatoriu în care se înregistrează sub formă
de articole contabile toate operațiunile economice fie în ordinea întocmirii documentelor
contabile, fie în ordinea intrării în întreprindere (în cazul documentelor provenite de la terți).
Cu ajutorul acestui document se realizează cronologic, adică înregistrarea ”zi după zi” a
tuturor operațiilor patrimoniale. În baza acestuia sunt posibile efectuarea unor calcule lunare
121
privind stabilirea obligațiilor față de bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale, bugetele
122
locale, terți etc. În el se consemnează toate operațiile economice și financiare din cadrul unei
anumite perioade de gestiune. Se întocmește zilnic sau lunar, după caz, prin înregistrarea
cronologică fără ștersături și spații libere, a documentelor în care se reflectă mișcarea
patrimoniului unității.
Datele sintetice se înregistrează în jurnale conform datelor din documentele primare
numai la creditul conturilor respective în corespondenţă cu conturile debitate. Datele finale din
jurnal se trec la sfârşitul lunii în Cartea Mare. Înregistrările finale din jurnal se confruntă cu
datele din documentele primare, în baza cărora au fost făcute aceste înregistrări. În toate
registrele este indicată denumirea lunii în care acestea se completează şi denumirea conturilor
sintetice. La sfârşitul lunii registrele sunt semnate de către persoanele de care au fost făcute
înregistrările. În plus, toate jurnalele-ordere sunt semnate de către contabilul-şef.
Registrul jurnal are forma:
Tabelul 7. 1. Registru - jurnal
credit contul 242 „Conturi curente la bănci”
Numărul Conținutul operației Rulaj creditor
documentului economice
În corespondență cu debitul conturilor
și data
241 242 521 ș.a.m.d. TOTAL
2. Cartea mare.
Carte mare este un registru generalizator al conturilor sintetice întocmit în scopul
controlului corectitudinii înregistrării în conturile contabile şi întocmirii situaţiilor financiare.
Cartea mare se utilizează pentru generalizarea datelor din registrele jurnal, verificarea reciprocă a
exactităţii înregistrărilor efectuate. Aici se arată soldul iniţial rulajele curente şi soldul final (de
ieşire) pentru fiecare cont sintetic. Rulajele pe creditul fiecărui cont se reflectă printr-o singură
înregistrare, iar rulajele pe debit – în corespondenţă cu conturile respective. Verificarea
înregistrărilor efectuate în Cartea mare se face prin calcularea sumelor rulajelor şi soldurilor
pentru toate conturile. Sumele rulajelor debitoare şi creditoare, precum şi celelalte solduri
debitoare şi creditoare trebuie să fie respectiv egale. La sfârşitul anului soldurile tuturor
conturilor se reflectă cu total cumulativ în bilanţ, situaţia de profit și pierderi.
Cartea mare are forma:
122
Tabelul 7.2. Cartea Mare
123
Contul 242 „Conturi curente la bănci”
Rulaj debitor Total
Sold
Luna În corespondență cu creditul conturilor rulaj
241 611 612 221 226 ... ... ... creditor debit credit
Registrul Cartea mare stă la baza întocmirii balanței de verificare şi serveşte la:
a) stabilirea rulajelor lunare si a soldurilor pe conturi sintetice, la unitatile care aplica forma
de inregistrare "pe jurnale";
b) verificarea inregistrarilor contabile efectuate;
c) furnizarea de date pentru efectuarea analizei actvității economice și financiare;
d) la intocmirea balantei de verificare.
Cartea mare se întocmeste la sfarsitul lunii (perioadei), astfel:
 rulajul creditor se reporteaza din jurnalul contului respectiv, intr-o singură sumă, fără
desfăşurarea pe conturi corespondente;
 sumele cu care a fost debitat contul respectiv in diverse jurnale se reporteaza din acele
jurnale, obtinandu-se defalcarea rulajului debitor pe conturi corespondente;
 soldul debitor sau creditor al fiecarui cont se stabileste in functie de rulajele debitoare si
creditoare ale contului respectiv, tinandu-se seama de soldul de la inceputul anului (care
se inscrie pe randul destinat in acest scop).
Registrul de vînzări – se duce de către furnizorii mărfurilor sau care presetază servicii şi
este destinat pentru înregistrarea facturilor fiscale, cu scopul de a determina suma TVA aferentă
mărfurilor, produselor vîndute. Evidenţa facturilor fiscale se duce în ordine cronologică pe
măsura eliberării mărfurilor de la întreprindere. Registrul de vînzări trebuie să aibă forma:
Tabelul 7.3. Registrul de vânzări
Nr. de Data emi- Denumire Descrierea Suma tota- Suma Suma rabatului
rînd al terii factu- a succintă a lă a mărfii totală a comercial dacă
facturii rii fiscale cumpărăto mărfii furnizate fără TVA TVA este
fiscale -rului
Registrul de procurări – se duce de către cumpărătorii de mărfuri, produse, servicii etc.

Este destinat pentru înregistrarea facturilor fiscale, prezentate de furnizori, cu scopul determinării
sumei TVA pentru deduceri. Registrul de procurări are forma:
Tabelul 7.4. Registrul de procurări
Nr. de rînd al Data primirii Denumirea Descrierea Suma totală a Suma
facturii facturii fiscale furnizorului succintă a mărfii mărfii fără TVA tota-
fiscale procurate lă a
TVA
123
124
În activitatea oricărei entități se mai utilizează și alte registre de formă liberă.
Situaţii (borderouri) auxiliare. În aceste registre concomitent se ţine şi evidenţa analitică şi
cea sintetică, printr-un sistem unic de înregistrări şi gruparea datelor din documentele primare se
efectuează preliminar în situaţii, din care apoi totalele se trec în registrul -jurnal.
Corectarea erorilor contabile depistate în documente se face numai de către emitent,

care certifică operațiunea, datând-o și semnând. Dacă eroarea s-a constatat după ce documentul a
fost vizat pentru control financiar preventiv, corectarea se va face așa cum s-a arătat la început și
se va prezenta din nou contabilului-șef pentru viză. Documentele prin care se consemnează
operațiuni de casă, bănești, facturi fiscale și care conțin erori nu se pot corecta, ci se anulează,
emițându-se în locul lor altele corect întocmite (de exemplu, chitanțe, cecuri etc.).
Corectări nestipulate în documentele primare şi în registrele contabile nu se admit.
Corectarea înregistrărilor contabile eronate se confirmă prin notă contabilă. În cazul corectării
erorilor care generează pierderi contabile reportate, acestea vor fi acoperite până la efectuarea
oricărei repartizări de profit. În notele explicative la situaţiile financiare vor fi prezentate
informaţii suplimentare cu privire la erorile constatate. Data corectării erorilor contabile se
consideră data întocmirii notei contabile. Data comiterii erorii contabile se consideră data
întocmirii documentului primar la care se face referire în nota contabilă. Erorile constatate după
aprobarea şi prezentarea situaţiilor financiare se corectează în conformitate cu standardele de
contabilitate.
124
125
Capitolul 8. Documentul – procedeu al metodei contabilităţii
 să definească documentul contabil;
 să identifice clasificarea și funcțiile documentelor contabile;
 să determine d ocumentele cu regim special de evidenţă;
Una din particularitățile distinctive ale contabilităţii este urmărirea şi reflectarea totală şi
permanentă a operaţiunilor economice în scopul obţinerii datelor necesare pentru ţinerea
contabilităţii curente şi exercitarea controlului asupra acestora. Aceasta se realizează prin
intermediul documentaţiei care reprezintă o totalitate de documente primare, în care se reflectă
operaţiunile economice. Documentul primar - confirmare documentară (pe suport de hîrtie sau în
formă electronică) care justifică efectuarea operaţiunii economice, acordă dreptul de a o efectua
sau certifică producerea unui eveniment;
Conținutul documentelor diferă în funcție de caracterul operațiilor consemnate. Ele se
concretizează în anumite exprimări care permit înțelegerea operațiunilor economice pe care le
reflectă cei care le întocmesc, respectiv de către cei care le utilizează.
Funcțiile documentelor
Funcția de consemnare cantitativă și valorică în cifre și litere a operațiunilor economice
efectuate în cadrul entității;
Funcția de act justificativ, care stă la baza înregistrării operațiunilor în contabilitate
Funcția de control
Funcția de asigurare a integrității patrimoniale
Funcția de calculație permite calcularea coosturilor și a rezultatelor
Funcția juridică reflectă momentul nașterii unor drepturi și obligații.
125
Operaţiunile economice efectuate la întreprindere nu sunt identice după conţinut, gradul de
126
reglementare a întocmirii documentare a acestora. Dat fiind acest fapt, sunt necesare diverse
documente, care se clasifică după diverse criterii.
După locul de întocmire documentele se împart externe şi interne.
Documentele externe sosesc la întreprindere de la terţi – de la diferiţi parteneri în afaceri,
organe fiscale şi alte organizaţii de stat. Acest documente cuprind facturile, facturile de
expediţie, certificatele calităţii, alte documente care însoţesc valorile materiale şi mărfurile sosite
de la furnizori, dispoziţiile de plată, care confirmă primirea banilor de la cumpărători etc.
Documentele interne se întocmesc nemijlocit la întreprindere. Acestea sunt tipuri de documente
din categoria documentelor de dispoziţie, justificative, de perfectare contabilă şi combinate
întocmite la întreprindere.
În funcţie de gradul de reglementare a modului de prefectare documentară a operaţiunilor
economice se disting documente cu regim special şi fără regim special.
Documente fără regim special se utilizează la perfectarea operaţiunilor economice care poartă,
în fond, un caracter intern (dispoziţii de încasare şi de plată, facturi, deconturi de avans etc.).
Documentele cu regim special sunt destinate reflectării operaţiunilor legate de transportarea
mărfurilor, utilizarea mijloacelor de transport auto, primirea materialelor de la furnizor,
achiziţionarea materiilor prime de la producători contra numerar. Aceste operaţiuni se efectuează
în afara întrepridnerii şi necesită control riguros din partea organelor de drept, fiscale etc, scopul
cărora îl constituie prevenirea sustragerii valorilor materiale şi mărfurilor, abuzurilor în
consumul mijloacelor, eschivarea de la achitarea impozitelor indirecte ş.a.
După modul de întocmire:
 Originale – primul exemplar;
 Copii – exemplare ale documentului obținute prin copiere (xerox, indigo)
 Duplicate – copii conforme cu originalul, care au calitatea de original, dar numai
în lipsa originalului; se eliberează de către emitent cînd originalul este pierdut sau
distrus, sustras etc.
Faptele economice se contabilizează în baza documentelor primare şi centralizatoare.
Documentele primare se întocmesc în timpul efectuării operaţiunii, iar dacă aceasta este
imposibil - nemijlocit după efectuarea operaţiunii sau după producerea evenimentului.
Entitatea utilizează formulare tipizate de documente primare, aprobate de Ministerul
Finanţelor. În lipsa formularelor tipizate sau dacă acestea nu satisfac necesităţile entităţii,
entitatea elaborează şi utilizează formulare de documente, aprobate de conducerea ei.
Documentele primare întocmite pe suport de hîrtie sau în formă electronică au aceeaşi putere
juridică.
126
Documentele primare întocmite vor conţine următoarele elemente obligatorii:
127
a) denumirea şi numărul documentului;
b) data întocmirii documentului;
c) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al entităţii în numele căreia este întocmit
documentul;
d) denumirea, adresa, IDNO (codul fiscal) al destinatarului documentului, iar pentru
persoanele fizice - codul personal;
e) conţinutul faptelor economice;
f) etaloanele cantitative şi valorice în care sînt exprimate faptele economice;
g) funcţia, numele, prenumele şi semnătura, inclusiv digitală, a persoanelor responsabile de
efectuarea şi înregistrarea faptelor economice.
Documentele primare primite de entitate într-o limbă străină, alta decît cea engleză şi rusă,
vor fi traduse în limba de stat, cu expunerea tranzacţiei respective.
În funcţie de natura faptelor economice şi a tehnologiei de prelucrare a informaţiei,
persoanele prevăzute la art.12 pot include în documentele primare elemente suplimentare.
Documentele de casă, bancare şi de decontare, datoriile financiare, comerciale şi calculate
pot fi semnate unipersonal de conducătorul entităţii ori de două persoane cu drept de semnătură:
prima semnătură aparţine conducătorului sau altei persoane împuternicite, a doua - contabilului-
şef sau altei persoane împuternicite. Semnăturile pe documentele menţionate, după caz, se
confirmă prin aplicarea ştampilei entităţii respective. În lipsa funcţiei de contabil-şef, ambele
semnături pe documentele menţionate se aplică de conducătorul entităţii respective sau de alte
persoane împuternicite. În documentele de casă și bancare datele cifrice trebuie repetate și în
litere.
Corectări în documentele primare care justifică operaţiunile de casă, bancare, de livrare şi
achiziţie a bunurilor economice şi a serviciilor nu se admit.
Contabilului-şef (şefului serviciului contabil) i se interzice să primească spre executare
documente privind faptele economice ce contravin actelor legislative şi normative, informînd
despre aceasta în scris conducătorul entităţii. Astfel de documente se primesc spre executare
numai cu indicaţiile suplimentare în scris ale conducătorului entităţii căruia, ulterior, îi revine
răspunderea pentru aceasta.
127
128
Formularele tipizate cu regim special se utilizează în cazurile:

a) înstrăinării activelor cu transmiterea dreptului de proprietate, cu excepţia valorilor
mobiliare;
b) prestării serviciilor, cu excepţia serviciilor financiare prestate de către instituţiile
financiare, organizaţiile de microfinanţare, asociaţiile de economii şi împrumut;
c) transportării activelor în cadrul entităţii dezintegrate din punct de vedere teritorial şi în
afara entităţii fără transmiterea dreptului de proprietate;
d) achiziţionării activelor de la furnizori - cetăţeni;
e) transmiterii activelor în leasing, arendă, locaţiune.
Din documentele cu regim special fac parte:
Începînd cu 08.02.2013, formularele tipizate de documente primare cu regim special ce se
referă la:
a) actul de achiziţie a mărfurilor;
b) actul de achiziţie a serviciilor de locaţiune şi a cheltuielilor aferente;
c) bonul de plată;
d) chitanţa de recepţie a plăţilor nefiscale 1-SF;
e) chitanţa de recepţie a plăţilor fiscale 2-SF;
f) factura de expediţie şi anexa la factura de expediţie;
g) foaia de parcurs,
Modul de utilizare a documentelor cu regim special este reglementat de Instrucțiunea
privind evidența, eliberarea, păstrarea și utilizarea formularelor tipizate de documente primare cu
regim special și Instrucțiunea cu privire la eliberarea delegațiilor pentru ridicarea valorilor în
mărfuri și materiale, aprobate prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 294 din 17 martie 1998 (M.O. al
RM nr. 30-33, 1998) MODIFICAT HG44 din 30.01.19, MO30-37/01.02.19 art.53
Informația conținută în documentele contabile primare urmează să fie reflectată și
acumulată în registrele contabile, care stau la baza întocmirii rapoartelor financiare.
Modul de editare, eliberare, procurare, păstrare, evidenţă şi utilizare a formularelor tipizate
cu regim special se stabileşte de Guvern. Pentru operaţiunile de export-import al activelor şi
serviciilor, drept documente primare pot fi utilizate documentele aplicate în practica
internaţională sau cele prevăzute de contract. Bonurile maşinilor de casă şi control cu memorie
fiscală sînt recunoscute drept documente primare ce confirmă procurarea activelor şi prestarea
serviciilor. Emiterea mai multor documente primare pentru unele şi aceleaşi operaţiuni se
128
interzice, cu excepţia cazurilor în care unul dintre documentele primare cu regim special este
129
factura fiscală.
Gestiunea documentelor constă în selectarea și utilizarea documentelor adecvate

operațiunilor economice și financiare specifice entității respective. Acestea se preiau din
nomenclatorul formularelor tipizate aprobate în modul corespunzător.
Gestiunea documentelor reprezintă acțiunea de utilizare rațională conform normelor
generale a înscrisurilor în vederea asigurării ținerii contabilității în mod corect și la zi, cu scopul
asigurării integrității patrimoniului. În funcție de aceste creințe, gestiunea documentelor
presupune:
Primirea și înregistrarea documentelor;
Utilizarea și evidența documentelor
Organizarea circulației documentelor
Păstrarea documentelor.
Primirea și înregistrarea. Documentele primite de la terți trebuie înregistrate în
contabilitate în ordine cronologică, fapt care se realizează prin organizarea unui compartiment de
primire a tuturor tipurilor de documente (registratură). În acest compartiment documentele intrate
primesc un număr de înregistrare, care se inscripționează prin aplicarea unei ștampile cu
mențiunea „intrat” nr.___ data _______. Acest număr trebuie să corespundă cu cel existent în
registrul de corespondență unde vor fi înscrise și alte elemente de identificare a documentului
(conținutul succint al documentului, cui i-a fost remis, termen de executare etc.).
Documentele întocmite de către entitate trebuie, de asemenea înregistrate și asigurată o
strictă evidență a lor.
Utilizarea și evidența documentelor presupune că pentru fiecare operațiune să se folosească
documentul adecvat urmărindu-se completarea tuturor rubricilor specifice documentului,
înscrierea informațiilor fără ștersături, modificări, completări ulterioare etc.
Organizarea circulației documentelor (Verificarea, corectarea și prelucrarea documentelor)
Drumul pe care îl parcurg documentele din momentul emiterii sau intrării în întreprindere
și pînă la arhivare constituie circuitul documentelor. Pentru asigurarea circulației raționale și
unitare a documentelor justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, precum și
pentru ținerea la zi a contabilității este necesar ca conducătorul serviciului contabil să
întocmească grafice de circulație a documentelor care sunt aprobate de către conducătorul
entității.
129
Înainte de a fi înregistrate în contabilitate, documentele urmează să fie supuse unei
130
verificări, care are drept scop depistarea unor erori, acțiuni ilegale sau incorecte. Verificarea
documentelor presupune verificarea formei, calculelor și fondului operației consemnate în
document.
Verificarea formei constă în a cerceta dacă s-a utilizat formularul corespunzător operației
consemnate, dacă au fost întocmite toate exemplarele, dacă s-au completat toate rubricile, dacă
conține semnăturile necesare etc.
Verificarea calculelor constă în a constata dacă nu cumva s-au comis erori la indicarea
sumelor și la efectuarea calculelor.
Verificarea de fond se referă la realitatea, necesitatea, oportunitatea și legalitatea operației,
adică operația trebuie să existe în realitate, să fie necesară entității, să aibă loc la momentul
oportun și să fie efectuată cu respectarea dispozițiilor legale. Verificarea de fond o efectuează
șeful serviciului contabil, cu prilejul aplicării vizei de control financiar preventiv sau de către
conducătorul entității, cu prileșul aprobării documentului.
Dacă în procesul de verificare au fost stabilite anumite erori, acestea urmează a fi corectate.
După verificare și corectare documentele sunt supuse operației de prelucrare, care constă în
gruparea documentelor pe operații. Mai apoi în contabilitatea documentele se contează, adică se
înscrie pe document formula contabilă. În baza documentelor contate se completează registrele
contabile.
Faza finală a circulației documentelor o constituie clasarea lor la dosar în scopul asigurării
păstrării lor.
Conform prevederilor art. 17. Păstrarea documentelor contabile9

Entitatea este obligată să păstreze documentele contabile care cuprind documentele
primare, registrele contabile, situaţiile financiare şi alte documente aferente organizării şi ţinerii
contabilităţii. Documentele contabile sînt sistematizate şi păstrate conform regulilor și termenelor
stabilite de Organul de stat pentru supravegherea şi administrarea Fondului Arhivistic al
Republicii Moldova.
Documentele contabile se pastrează de către entitate pe suport de hîrtie sau în formă
electronică. Documentele contabile se pot păstra pe suporturi tehnice în cazul în care
9
LEGEA Nr. 287 din 15-12-2017 contabilităţii și raportării financiare
130
contabilitatea este ținută cu utilizarea sistemelor informatice proprii, cu condiţia ca acestea să
131
poată fi accesate în orice moment, în funcţie de necesităţile entităţii sau la cererea organelor
abilitate de legislație.
La păstrarea documentelor contabile, entitatea este obligată să asigure protejarea acestora
de modificări neautorizate.
În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, entitatea este
obligată să le restabilească în termen de 3 luni de la data constatării faptului respectiv.
În caz de încetare a activităţii entității, documentele contabile se transmit către arhivele de
stat conform regulilor prevăzute de Organul de stat pentru supravegherea şi administrarea
Fondului Arhivistic al Republicii Moldova.
Documentele primare, registrele contabile și rapoartele financiare trebuie să fie păstrate în
mod obligatoriu în conformitate cu modul stabilit de Instrucțiunea-tip privind lucrările de
secretariat, aprobată prin Hotărîrea Guvernului RM nr. 618 din 5 octombrie 1993 (M.O., 1993,
nr.10).
Păstrarea documentelor presupune 2 aspecte: păstrarea curentă și păstrarea de durată.
Păstrarea curentă semnifică locul unde se încheie circuitul documentului respctiv. Păstrarea
curentă a documentelor justificative constă în reținerea documentelor la închiderea circuitului lor
de către compartimentul care le-a asigurat ultima prelucrare urmărind dă argumenteze
operațiunea economică sau financiară dispusă sau executată.
Păstrarea curentă a documentelor se află în corelație cu păstrarea de durată, în cadrul căreia
deosebim:
 Arhivarea în cadrul entității
 Arhivarea în arhivele statului
Arhivarea în cadrul entității. La finele perioadei de gestiune documentele păstrate în
cadrul compartimentelor se predau la arhiva entității. În cadrul arhivei documentele se păstrează
grupate pe domenii și în cadrul acestora, cronologic. După predarea documentelor la arhivă,
acestea mai pot fi condițiile prevăzute în regulile de organizare și funcționare a arhivelor. De
exemplu:
 după aprobarea prealabilă a conducătorului unității;
 după efectuarea unor copii, extrase etc.
 pe bază de procese verbale în cazul eliberării documentelor originale etc.
Termenele de păstrare a documentelor se stabilesc prin acte normative și diferă în funcție
de natura și importanța documentului.
Păstrarea în arhivele statului. După expirarea termenului de păstrare la întreprindere, o
parte din documente se predau la arhivele statului, dacă mai prezintă interes. Aceasta presupune
131
o verificare prealabilă și sortare a acestora. Dacă documentele numai prezintă importanță, atunci
132
ele sunt valorificate ca produse reziduale.
În caz de încetare a activității entitățile au obligația să predee rapoartele și registrele de
contabilitate însoțite de documentele justificative care au stat la abza înregistrărilor contabile la
arhivele statului în conformitate cu legislația în vigoare.
Reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse se face în termen de maximum
2 luni de zile de la constatare .
În cursul anului, documentele se păstrează în arhiva curentă din candrul ficărui serviciu
funcțional, iar la finele anului ele se predau arhivei generale a entității, unde se înscriu în
registrul de arhivă.
Arhiva generală este amenajată într-o încăpere special amenajată, la adăpost de foc, furt,
umezeală, și rozătoare. Organizarea și funcționarea arhivei este sarcina contabilului-șef, care
desemnează personalul care se ocupă de operațiile de arhivare. Scoaterea unui document din
arhivă se poate face numai cu aprobarea conducătorului entității.
Organizarea arhivei se poate face:
 cronologic, în ordinea înregistrării documentelor;
 pe tipuri de operații, de exemplu, aprovizionări, desfaceri, operații bănești etc.
 Pe corespondenți, adică pe unitățile cu care se întrețin relațiile economicof-inanciare;
 Combinat, adică prin utilizarea combinată a modalităților enumerate mai sus.
La expirarea termenului de păstrare, dosarele se predau fie la arhiva de stat locală, fie la
maculatură.
În cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor, registrelor etc., conducătorul
entității este obligat să se conformeze dispozițiilor legale privind reconstituirea lor în termen de 2
luni de la constatare.
Răspunderea pentru organizarea păstrării şi integritatea documentelor contabile o poartă
conducătorul entităţii. În cazul destituirii conducătorului entităţii sau a persoanei responsabile de
păstrarea documentelor contabile, aceste documente se transmit persoanei nou-numite.
Transmiterea se efectuează prin întocmirea unui proces-verbal de predare-primire, în prezenţa
comisiei, cu indicarea, în compartimentele respective ale acestuia, a categoriilor concrete şi a
termenelor de păstrare a documentelor, precum şi a documentelor care lipsesc.
La păstrarea documentelor contabile, entităţile sînt obligate să asigure protejarea acestora
de corectări.
Documentele contabile pot fi ridicate (sechestrate) de către organele autorizate.
Conducătorul entităţii sau persoana autorizată de acesta sînt obligaţi, în prezenţa reprezentanţilor
organelor care ridică (sechestrează) documentele, să facă copii de pe acestea, cu indicarea
132
temeiului şi datei ridicării (sechestrării). Copiile respective se certifică prin semnăturile
133
persoanelor care au ridicat (sechestrat) documentele. Pentru documentele ridicate (sechestrate) se
întocmeşte un proces-verbal care se semnează de reprezentantul organului ce ridică
(sechestrează) şi de conducătorul entităţii respective sau de persoana autorizată de acesta. În
cazul pierderii, sustragerii sau distrugerii documentelor contabile, conducătorul entităţii este
obligat să le restabilească în termen de pînă la 2 luni, începînd cu data constatării faptului
respectiv.
Termenul de păstrare pentru fiecare tip de documente este indicat în “Indicatorul
documentelor-tip şi al termenelor lor de păstrare pentru organele administraţiei publice,
pentru instituţiile, organizaţiile şi întreprinderile Republicii Moldova” aprobat de către
Serviciul de Stat de Arhivă al Republicii Moldova la 03.12.1997. Acest Indicator nu a fost
publicat în Monitorul Oficial. La Arhiva Naţională a Republicii Moldova, sunt predate
documentele ce ţin de personal (registrele de decontări cu personalul, persoanele care primesc
pensii, borderourile de plată a salariilor, dividendelor).
Extras din ORDIN Nr. 57 din 27-07-2016 cu privire la aprobarea Indicatorului
documentelor-tip și al termenelor lor de păstrare pentru organele administrației publice, pentru
instituțiile, organizațiile și întreprinderile Republicii Moldova și a Instrucțiunii privind aplicarea
Indicatorului Publicat : 05-08-2016 în Monitorul Oficial Nr. 247-255 art. 1278 MODIFICAT
OSSA38a din 27.06.18, MO277-284/27.07.18 art.1167; în vigoare 27.07.18
Perioada de
Tipul Documentelor
păstrare
Reglementărilor privind subdiviziunile structurale ale agenţiilor, a
3 ani
organizaţiilor, întreprinderilor
Personalul 3 ani
Clauzele model cu privire la prevederile fişelor de post 3 ani
Avize privind aplicarea legislaţiei muncii şi a dreptului muncii 5 ani
Documente (avize, decizii, corespondenţă), cu privire la sancţiuni
3 ani
administrative
Documente (avize, corespondenţă, etc) privind conflictele legate de muncă 3 ani
Corespondenţa cu autoritatile legislative şi executive, cu autorităţile
10 ani
administraţiei publice centrale şi băncile pe probleme de credit
Documente (declaraţii, contractele de împrumut, gajuri, suplimentele la
acestea, copii ale certificatelor de înregistrare a întreprinderii, de gaj,
3 ani
bilanţurile şi rapoartele) privind înregistrarea, eliberarea şi pentru a asigura
rambursarea împrumuturilor şi creditelor
Rapoarte şi alte informaţii privind alocarea, utilizarea şi rambursarea
3 ani
împrumuturilor
Rapoartele statistice, tabele, declaraţii, informaţii, informaţii cu privire la
toate activităţile de bază a organizaţiilor:
a) anual consolidat ----
b) anual 10 ani
133
c) semistriale 5 ani
d) trimestriale 3 ani 134
Rapoartele statistice ale subdiviziunilor 3 ani
Declaraţiile şi bilanţurile organizatiilor, rapoarte de performanţă şi note
explicative la acestea:
a) anual consolidat ----
b) anual 10 ani
a) trimestriale 3 ani
Rapoarte specifice (de profit şi pierdere, declaraţii de stocuri şi titluri de
valoare, investitii si beneficii financiare, structura costurilor şi de investiţii, 10 ani
etc) societăţilor pe acţiuni şi fonduri de investiţii
Rapoarte cu privire la finanţarea: a) raportul anual consolidat
a) anual 10 ani
b) trimestriale 3 ani
Bilanţuri de lichidare, anexe, notele explicative la aceasta 10 ani
Procese-verbale ale adunarilor privind revizuirea şi aprobarea rapoartelor şi

bilanţului:
a) anual 10 ani
b) trimestrial 3 ani
Documente primare şi anexele lor, înregistrarile tranzacţiilor, care au stat la
baza înregistrărilor contabile (documente de casa, documente bancare,
anunţuri, la bănci şi cerinţele de transfer, extrase de cont, ordine de lucru, 5 ani
tabele de pontaj, acte de primire, acte de casare, cecuri şi facturi, deconturi
de avans, s.a.)
Fişe personale
a) salariati, şomeri 75 ani
b) beneficiarii pensiilor şi a indemnizaţiilor de stat 5 ani
Borderourile de calcul si plata a
а) salariilor 5 ani
b) dividendelor 5 ani
Fisele de inventariere şi registrul mijloacelor fixe, documentele primare
5 ani
privind tranzacţiile cu mijloacele fixe
Procuri pentru a primi mijloace banesti si bunuri materiale (inclusive cele
3 ani
anulate)
Registre contabile (cartea mare, jurnale ordere, s.a. ) 5 ani
Registre privind evidenta veniturilor, decontarilor, operatiunilor de casa,
3 ani
dispozitii de casa, s.a.
Informaţii privind limitele salariilor şi controlul asupra distribuţiei lor,
calculul cheltuielilor, şi restanţele de salarii, reţinere de salarii din 3 ani
fondurile de asigurări sociale, plata prestaţiilor, etc
Actele de audit al activităţilor financiare şi economice ale organizaţiilor şi
5 ani
surse de informare, rapoartele de audit
Contracte, acorduri (economice, de muncă operaţionale,, etc) 5 ani
Documente (certificate, informaţii, liste) de concediere a angajaţilor în
3 ani
legătură cu reducerea, reorganizare sau de lichidare a agenţilor economici
Contracte colective 10 ani
Graficul de ieşire a angajaţilor la serviciu 1 ani
Documente (certificate, memorii, documente) privind monitorizarea 5 ani
134
respectării normelor de muncă de evaluare, cheltuieli de salarizare, dreptul
muncii 135
Registre privind instruirile pentru protectia muncii 10 ani
Inregistrari privind angajarea, transferal sau concedierea angajatilor 75 ani
Fişe personale (cereri, formulare, curriculum vitae, copii şi extrase din
comenzi pentru angajare, transfer, detaşare, concediere, copii ale
documentelor personale):
75 ani
c) lucrătorilor, lucrătorii de birou, lucrătorii tehnice, oamenii de ştiinţă, de
grade non-academic şi titluri
d) Şomeri
Fişe personale ale lucrătorilor, angajaţi, ingineri şi muncitori tehnice
75 ani
(inclusiv personal angajat temporar)
Registre privind evidenţa eliberării carnetelor de munca, contractelor de
50 ani
munca
135
136
Capitolul 9. Inventarierea
9.1. Conceptul, sfera de cuprindere şi obiectivele efectuării inventarierii
9.2. Pregătirea şi organizarea inventarierii
9.3. Efectuarea propriu-zisă a inventarierii
9.4. Reflectarea rezultatelor inventarierii în evidența contabilă
 să definească inventarierea;
 să identifice pregătirea şi organizarea inventarierii ;
 să determine rezultatele inventarierii în evidența contabilă;
9.1. Conceptul, sfera de cuprindere și obiectivele efectuării inventarierii
Conform Regulamentului privind inventarierea nr. 60 din 29.05.2012 inventarierea este un

procedeu de control şi autentificare documentară a existenţei elementelor de activ şi datorii în
expresie cantitativ-valorică sau numai valorică, după caz, care aparţin şi/sau se află în gestiunea
temporară a entităţii la data efectuării acesteia.
Inventarierea poate fi generală și parțială, inopinată.
Inventarierea generală presupune inventarierea tuturor elementelor de activ și pasiv, fără
excepție, existente la toate subdiviziunilor entității, inclusiv bunurile care nu aparțin acestuia, dar
se află în gestiune (custodie, arendă, consignație, primite pentru prelucrare etc.).
Entitățile sunt obligate să efectueze inventarierea generală a patrimoniului:
a) la începutul activității lor, al cărei scop principal este stabilirea existenței și evaluarea
elementelor patrimoniale;
b) cel puțin o dată pe an, de regulă, la finele anului (nu mai devreme de luna noimebrie a
anului de gestiune), pe parcursul întregii activități;
c) în cazul fuzionării, divizării entității sau încetării activității;
d) în caz de furturi, delapidări, sustrageri sau abuzuri;
e) după incendii, calamități naturale;
f) la cererea organelor de control sau altor organe ale statului cu competențe în domeniu.
136
Inventarierea parțială este inventarierea ce cuprinde unul sau mai multe elemente de activ
137
ori de pasiv, spre exemplu, numai mijloacele bănești sau mijloacele fixe, fie tipuri separate de
SMM, fie bunurile aflate în cadrul unei gestiuni (la un magazin, depozit).
Inventarierea parțială, de regulă, se efectuează în cazurile:
a) schimbării persoanei gestionare (cu răspundere materială);
b) în cazul primirii unor informații despre existența lipsurilor sau plusurilor la una sau altă
persoană gestionară.
c) În cazul reevaluării mijloacelor fixe, SMM
d) La modificarea prețurilor la tipuri separate de bunuri ș.a.
Orice inventariere (generală sau parțială) se efectuează numai în baza unui ordin
(dispoziție) emis de conducătorul entității, înregistrat de către serviciul contabil în Registrul de
control pentru executarea deciziilor de inventariere.
Inventarierea inopinată prespune declanșarea inventarierii pe neprins de veste.
Gestionarul nu este informat din timp despre aceasta, dar partiicpă la ea.
Periodicitatea efectuării inventarierii
Fiecare entitate, în funcție de specificul și dimensiunile activității sale, își stabilește de
sinestătător periodicitatea efectuării inventarierii. Totodată, la efectuarea inventarierii generale la
finele perioadei de gestiune, e posibilă excluderea unor elemente separate de activ și de pasiv,
dacă acestea au fost supuse inventarierii parțiale în trimestrul 4 al anului de gestiune. Aceasta
însă nu vizează așa elemente de activ și de pasiv precum: mijloacele bănești și documentele
bănești, creanțele și datoriile, care trebuie să fie inventariate la finele anului de gestiune.
Tabelul 9.1. Periodicitatea recomandată pentru efectuarea inventarierii
Elemente de activ și pasiv supuse inventarierii Periodicitatea efectuării inventarierii
Active nemateriale, mijloace fixe, investiții Ce puțin o dată pe an – nu mai devreme de
capitale, luna noiembrie a perioadei de gestiune
Materiale, Produse, Mărfuri nealimentare la Ce puțin o dată pe an – nu mai devreme de
depozit trimestrul IV al anului de gestiune
Animale la creștere și îngrășat, Trimestrial
Decontări cu bugetul
Obiecte de mică valoare şi scurtă durată Ce puțin o dată pe an – nu mai devreme de
luna octombrie a anului de gestiune
Producția în curs de execuție Ce puțin o dată pe an, dar ultima – la finele
lunii decembrie a anului de gestiune
Mărfuri alimentare la depozit, Cel puțin de 2 ori pe an, dar ultima – nu
137
Mărfuri și ambalaje în unități de comerț cu mai devreme de trimestrul IV al anului de
138
amănuntul și în cele de alimentație publică gestiune
Produse petroliere, mijloace bănești și documente Lunar
bănești, formulare cu regim special
Creanțe Ce puțin 2 ori pe an, dar ultima – la finele
Datorii pe termen scurt și lung lunii decembrie a anului de gestiune
9.2. Pregătirea și organizarea inventarierii
Înainte de începerea inventarierii, se efectuează pregătirea minuțioasă a acesteia, adică se

stabilește componența comisiei de inventariere, se emite ordinul (dispoziția) de inventariere, se
dotează comisia de inventariere cu documentele corespunzătoare și formulare tipizate, precum și
cu mijloace tehnice de sigilare și se efectuează instructajul membrilor comisiei de inventariere
pentru a efectua o inventariere cît mai eficientă.
Comisia de inventariere se constituie din cel puțin 3 persoane cu pregătire tehnică și
economică corespunzătoare. În același timp, ea poate fi constituită atît din personalul entității, cît
și din persoane angajate din exterior pe bază de contract.
În ordinul (dispoziția) de inventariere se indică:
- obiectul supus inventarierii (casieria, depozitul, magazinul, creanțele etc.);
- componența comisiei (președintele și membrii)
- data începerii și terminării operațiunilor de inventariere
- persoana responsabilă, care efectuează controlul rezultatelor inventarierii.
Ordinul semnat de conducătorul entității și înregistrat într-un registru special de către
contabilitate se înmînează sub semnătură președintelui comisiei de inventariere. Acestuia i se mai
încredințează sigiliul de control pentru aplicare pe obiectele supuse inventarierii și toate
formularele tip necesare pentru efectuarea inventarierii.
Înainte de începerea inventarierii, comisia de inventariere în componență completă
efectuează următoarele operațiuni de organizare:
1. Primește în scris de la gestionarul (gestionarii) responsabili Declarația de inventar,
în care acesta (aceștia) trebuie să declare:
a) în ce încăperi, locuri se găsesc bunurile aflate în gestiunea lor;
b) dacă deține bunuri materiale ce nu aparțin acestei entități, ci altor agenți economice, sau
primite fără documentele corespunzătoare;
c) dacă are plusuri sau lipsuri în gestiune despre a căror cantitate sau valoare are cunoștință;
138
d) dacă a eliberat bunuri fără perfectarea documentelor necesare la momentul începerii
139
inventarierii (dacă da, atunci se va indica cui i s-a eliberat);
e) dacă are documente de primire și predare, care nu au fost operate în evidența gestiunii sau
nu au fost predate în contabilitate;
f) dacă deține numerar din vînzarea bunurilor și care este suma acestuia;
În continuare, în declarație sunt indicate felurile, numerele și datele: ultimului document de
intrare și de ieșire (eliberare) a bunurilor.
Declarația se semnează de către gestionarul responsabil și de toți membrii comisiei de
inventariere cu indicarea datei și orei.
2.Să asigure închiderea și sigiliarea intrărilor de acces ale tuturor încăperilor, unde se păstrează
bunurile materiale, în prezența gestionarului. La sigilare se întocmește un proces verbal de
sigilare care se semnează de toți membrii comisiei și de gestionar.
3.Verifică la gestionar documentele existente de predare și primire a bunurilor cu cele
transmise în contabilitate.
4.Dacă gestiunea supusă inventarierii dispune de aparate de casă și ștampilă, atunci înainte de
începerea înventarierii se ridică benzile de control de la aparatele de casă, se retrage ștampila
și se asigură păstrarea acestora în siguranță pînă la stabilirea rezultatelor inventarierii.
După terminarea operațiilor de organizare, comisia de inventariere trece la efectuarea
nemijlocită a inventarierii.
9.3. Efectuarea propriu-zisă a inventarierii

Inventarierea propriu-zisă se efectuează pe fiecare loc de depozitare a acestora și pe fiecare
gestionar, în gestiunea căruia se află aceste bunuri și pe deținătorii de bunuri. Denumirea
bunurilor inventariate, obiectelor și cantității lor se reflectă în lista de inventariere, conform
nomenclatorului și în unitățile de măsură primite în evidență. Listele de inventariere se
întocmesc pe locuri de depozitare, pe categorii de bunuri și pe persoane responsabile de
integritatea lor.
Bunurile inventariate se înscriu în listele de inventariere cu precizarea denumirii, codului,
unității de măsură, indicilor calitativi, prețului unitar de evdiență. Listele de inventariere se
completează citeț, fără ștersături. Spațiile libere se barează, eventualele corectări se certifică de
către persoanele care urmează să semneze aceste liste. Stabilirea stocurilor faptice se face prin
numărare, cîntărire sau calcule tehnice. Bunurile aflate în ambalaje originale se despachetează și
se verifică prin sondaj. Bunurile de volum mare (de masă) cum ar fi rezervoarele de benzină, vn
se inventariază pe bază de calcule tehnice și pe baza analizelor de laborator.
139
Elementele patrimoniale de activ sau de pasiv a căror existență nu poate fi constatată prin
140
inventarieri fizice se verifică pe baza datelor din contabilitate.
Rezultatele inventarierii se consemnează în balanța de verificare a rezultatelor
inventarierii (INV-3), care se întocmește de comisia de inventariere în colaborare cu contabilul
în prezența gestionarului responsabil de bunurile materiale, bănești, formulare cu regim special
etc. supuse inventarierii.
Încheind completarea Balanței de verificare a rezultatelor inventarierii pentru persoana
responsabilă, comisia de inventariere trebuie să solicite de la acesta o Notă explicativă, în care el
este obligat să explice cauzele apariției lipsurilor, plusurilor, deteriorărilor valorilor saua
depășirii termenelor de prescripție de creanțelor .
Etapa finală a lucrului comisiei de inventariere constă în întocmirea de către acesta a
Procesului-verbal privind rezultatele inventarierii, de formă arbitrară, în baza baza balanței de
verificare a rezultatelor inventarierii și a notelor explicative.
Procesul-verbal privind rezultatele inventarierii, semnat de toți membrii comisiei, la care se
anexează listele de inventariere, balanța de verificare a rezultatelor inventarierii și notele
explicative ale gestionarilor se prezintă nu mai tîrziu de trei zile după încheierea inventarierii
conducătorului entității, care cu avizul șefului serviciului contabil și al șefului serviciului juridic,
de cide, în termen de cel mult 5 zile asupra soluționării propunerilor înaintate de comisia de
inventariere.
În cazul lipsurilor definitive, se perfectează decizii de recuperare de la persoanele vinovate,
care se înmînează acestora sub semnătură. Concomitent, dacă persoana culpabilă este de acord
cu decizia de recuperare, perfectează și prezintă conducătorului un angajament de plată. Dacă
acesta nu este de acord, deci refuză să semneze angajament de plată, materialele referitoare la
lipsuri se remit instanțelor de judecată pentru recuperarea forțată.
9.4. Reflectarea rezultatelor inventarierii în evidența contabilă
Diferențele stabilite cu ocazia inventarierii se înregistrează în evidența contabilă în modul

următor:
a) plusurile de bunuri se trec la majorarea veniturilor entității;
b) lipsurile efective de bunuri, în limita normelor perisabilității naturale se trec la cheltuielile
perioadei;
c) lipsurile de bunuri, care depășesc normele perisabilității naturale, precum și prejudiciile
aferente deteriorării lor se reflectă în contul persoane vinovate și urmează să fie încasate
140
de la acesta la prețurile de piață, inclusiv TVA, la momentul depistării lipsurilor
141
(deteriorărilor);
Cînd nu este stabilită pesoana vinovată, lipsurile sau pierderile legate de deteriorarea
bunurilor, care depășesc normele persiabilității naturale, se trec la cheltuielile perioadei.
141
Capitolul 10. Situaţiile financiare 142
10.1 Noțiunea, componenţa și necesitatea situaţiilor financiare
10 .2 Principiile fundamentale care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare
10.3 Cerinţele înaintate faţă de întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
 să definească situatii financiare;
 să identifice principiile fundamentale care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare;
 să determine cerinţele înaintate faţă de întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare;
10.1. Noțiunea, componenţa și necesitatea situaţiilor financiare
Situaţiile financiare reprezintă un set de rapoarte care conţin informaţii privind poziţia
financiară, performanţa financiară, modificările capitalului propriu şi fluxurile de numerar ale
entităţii pe o perioadă de gestiune, care se întocmesc în conformitate cu prevederile Legii
contabilităţii, ale standardelor de contabilitate şi trebuie să ofere o imagine reală şi fidelă a
elementelor contabile ale entităţii.
În funcţie de criteriile stabilite în Legea contabilităţii şi necesităţile informaţionale ale
utilizatorilor entitatea poate întocmi:
1) Situaţiile financiare complete care cuprind:
a. bilanţul;
b. situaţia de profit şi pierdere;
c. situaţia modificărilor capitalului propriu;
d. situaţia fluxurilor de numerar;
e. notele la situaţiile financiare.
2) Situaţiile financiare simplificate care cuprind:
a. bilanţul;
b. situaţia de profit şi pierdere;
c. nota explicativă.
Situaţiile financiare au drept scop prezentarea informaţiilor utile în luarea deciziilor
economice pentru o gamă largă de utilizatori cum ar fi: proprietarii (acţionarii, asociaţii),
creditorii, clienţii, salariaţii, autorităţile publice şi publicul.
142
Pentru realizarea acestui scop situaţiile financiare oferă informaţii cu privire la:
143
poziţia financiară;
performanţa financiară a entităţii;
fluxurile de numerar;
modificarea capitalului propriu etc.
Poziţia financiară este relaţia dintre activele, capitalul propriu şi datoriile entităţii
prezentate în bilanţ. Poziţia financiară a unei entităţi la un moment dat se reflectă prin bilanţ.
Performanţă financiară reflectă relaţia dintre veniturile şi cheltuielile entităţii prezentate în
situaţia de profit şi pierdere şi capacitatea entităţilor de a genera fluxuri viitoare de numerar prin
utilizarea resurselor existente precum şi gradul de eficienţă în utilizarea de noi resurse. Generarea
de fluxuri de numerar conduce la obţinerea de venituri iar utilizarea resurselor presupune
efectuarea de cheltuieli. Astfel, veniturile şi cheltuielile reprezintă structurile de bază ale
performanţelor entităţilor.
Măsurarea performanţei se realizează, de regulă, prin intermediul indicatorului de rezultat,
calculat ca diferenţă între totalul veniturilor entităţii, realizat într-o anumită perioadă de timp, şi
totalul cheltuielilor efectuate în scopul realizării acestor venituri. Informaţii referitoare la
performanţa întreprinderii se prezintă în Situaţia de profit şi pierdere.
Situaţia de profit şi pierdere caracterizează performanţa financiară a entităţii pentru perioada
de gestiune şi conţine informaţii privind:
veniturile – creşteri ale beneficiilor economice înregistrate în cursul perioadei de gestiune,
sub forma intrărilor de active sau majorării valorii acestora sau a diminuării datoriilor care
au drept rezultat creşteri ale capitalului propriu, cu excepţia celor legate de contribuţiile
proprietarilor;
cheltuielile – diminuări ale beneficiilor economice înregistrate în perioada de gestiune sub
formă de ieşiri sau reduceri ale valorii activelor sau de creşteri ale datoriilor care
contribuie la diminuări ale capitalului propriu, altele decît cele rezultate din distribuirea
acestuia proprietarilor;
rezultatele financiare – profitul (pierderea) calculat ca diferenţă dintre veniturile şi
cheltuielile perioadei de gestiune.
În afara de cele două componente de bază, situaţiile financiare mai cuprind: situaţia fluxului
de numerar, situaţia modificărilor capitalului propriu, politici contabile şi note explicative. Prin
conţinutul lor, acestea prezintă informaţii suplimentare şi explicative pentru a oferi o imagine
fidelă asupra poziţiei financiare şi a performanţelor economice ale entităţii.
143
Fluxurile de numerar reprezintă intrări şi/sau ieşiri de mijloace şi documente băneşti. Situaţia
144
fluxului de numerar, ca formă de raportare a informaţiilor contabile, prezintă o serie de obiective
importante, astfel:
Entitatea efectuează tranzacţii şi alte

operaţiuni ecnomico-financiare EVENIMENTE ALE ENTITĂŢII
Care sunt descrise în termeni

financiari ca: FAPTE ECONOMICE
Sunt consemnate în : DOCUMENTE JUSTIFICATIVE
Şi înregistrate în: SISTEMUL CONTABIL
Prin intermediul: CONTURILE
Care sunt de mai multe tipuri, în funcţie

de natura elementului reprezentat
ACTIV DATORII VENITURI CHELTUIELI
care determină:
CAPITALUL PROPRIU REZULTATUL
şi care sunt prezentate

în situaţiile financiare: SITUAŢIA DE
BILANŢUL PROFIT ŞI
PIERDERE
permite stabilirea capacităţii entităţii de a genera lichidităţi;

permite determinarea solvabilităţii unei entităţi;
permite determinarea necesităţilor de lichidităţi;
permite determinarea termenelor de plată şi respectiv a celor de încasare, dar şi a
riscurilor legate de încasările viitoare.
Situaţia fluxurilor de numerar caracterizează soldurile şi fluxurile de numerar pentru
perioada de gestiune şi conţine informaţii privind:
144
numerarul – numerar în monedă naţională şi valută străină în casierie şi conturi
145
curente;
numerarul în expediţie – numerarul depus în casieriile băncilor, oficiilor poştale sau
transmise încasatorilor pentru înregistrarea ulterioară a acestora în conturile curente
ale entităţii sau pentru transmiterea către beneficiari;
documentele băneşti – timbrele taxei de stat, mărcile poştale, biletele de călătorie
achitate, biletele de tratament şi odihnă achitate etc.
În situaţia fluxurilor de numerar nu se reflectă:
mişcarea internă a numerarului (de exemplu, ridicările în numerar de la conturile curente,
deschiderea acreditivului, alimentarea cardurilor bancare ale entităţii, transferarea
numerarului de la un cont curent la altul, procurarea/vînzarea valutei străine);
tranzacţiile pe bază de barter (schimb de active/servicii);
convertirea datoriilor în capital social;
amortizarea şi pierderile din deprecierea activelor imobilizate etc.
Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte în baza contabilităţii de casă, conform căreia:
 intrările de numerar sînt reflectate la sumele efectiv încasate în casierie şi conturi
curente;
 ieşirile băneşti – la sumele efectiv achitate din casierie şi conturi curente;
 documentele băneşti – la valoarea documentelor băneşti efectiv intrate şi ieşite.
Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte conform metodei directe, potrivit căreia intrările
şi ieşirile de numerar se determină în baza datelor din conturile de evidenţă a numerarului.
Elementele situaţiei fluxurilor de numerar sînt divizate separat pe activităţile operaţională, de
investiţii şi financiară, cu prezentarea distinctă a diferenţelor de curs valutar.
Situaţia fluxurilor de numerar se întocmeşte conform formularului prezentat în anexa 4.
Întreprinderile mari trebuie să prezinte şi o situaţie a modificărilor capitalului propriu. Prin
modificarea capitalului propriu se au în vedere majorări şi diminuări ale elementelor de capital
propriu. Situaţia modificărilor capitalului propriu caracterizează existenţa şi modificarea
elementelor capitalului propriu în cursul perioadei de gestiune şi conţine informaţii privind:
capitalul social şi suplimentar − capitalul social, capitalul suplimentar, capitalul
nevărsat, capitalul neînregistrat şi capitalul retras;
rezervele − capitalul de rezervă, rezervele statutare şi alte rezerve;
profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) − corecţiile rezultatelor anilor
precedenţi, profitul nerepartizat (pierderea neacoperită) al anilor precedenţi, profitul
net (pierderea netă) al perioadei de gestiune, profitul utilizat al perioadei de gestiune
şi rezultatul din tranziţia la noile reglementări contabile;
145
alte elemente de capital propriu.
146
Situaţia modificărilor capitalului propriu cuprinde variaţia elementelor structurale ale
capitalurilor proprii (averea netă a acţionarilor) între momentul de început al perioadei de
gestiune şi cel de sfârşit, şi reflectă capacitatea de menţinere a capitalului şi a rezultatului
perioadei de gestiune. Ea reprezintă o situaţie contabilă de sinteză care reflectă toate tranzacţiile
care, în timp, au avut ca rezultat o creştere sau o reducere netă a capitalului proprietarilor.
În situaţia modificărilor capitalului propriu pentru fiecare element se indică soldul la
începutul perioadei de gestiune, majorările şi diminuările pe parcursul perioadei şi soldul la
sfârşitul perioadei de gestiune, care se determină prin relaţia:
Sold la începutul
Sold la sfârșitul
= perioadei de + Majorările − Diminuările
perioadei de gestiune
gestiune
Concret, Situaţia modificărilor capitalului propriu se prezintă în modul următor (anexa 3).
Notele explicative ca parte componentă a situaţiilor financiare cuprind următoarele date:
a) denumirea şi adresa juridică a entităţii în care însăşi entitatea raportoare sau o persoană
care acţionează în nume propriu, dar din partea entităţii, deţine cel puţin 20% din
capitalul statutar, din părţile sociale deţinute sau din acţiunile subscrise, din rezervele şi
profitul (pierderea) pentru ultima perioadă de gestiune;
b) denumirea, adresa sediului sau adresa juridică şi forma juridică de organizare a fiecărei
entităţi cu răspundere nelimitată al cărei membru este entitatea raportoare cu răspundere
limitată;
c) sumele datoriilor cu termenul de prescripţie expirat;
d) valoarea activelor gajate pentru acoperirea datoriilor bilanţiere şi extrabilanţiere;
e) numărul scriptic mediu al salariaţilor pe parcursul perioadei de gestiune divizaţi pe
categorii, mărimea salariilor, contribuţiilor în fondurile de pensii, contribuţiilor de
asigurări sociale de stat obligatorii şi primelor de asigurare obligatorie de asistenţă
medicală;
f) suma retribuţiilor acordate pe parcursul perioadei de gestiune membrilor organelor
administrative, de conducere şi de supraveghere şi alte angajamente apărute sau asumate
în legătură cu pensiile membrilor actuali sau ale foştilor membri ai acestor organe, pe
categorii;
g) suma avansurilor şi creditelor acordate membrilor organelor specificate la lit.f), cu
indicarea ratelor dobînzii, condiţiilor principale de acordare a acestora, sumelor
rambursate, precum şi a angajamentelor asumate în numele lor sub garanţii de orice fel.
146
Suplimentar la situaţiile financiare, entităţile trebuie să prezinte anual raportul conducerii şi
147
raportul auditorului, în cazul în care auditul este obligatoriu.
Raportul conducerii include:
a) prezentarea reală a dezvoltării şi performanţelor activităţii entităţii şi grupului de entităţi;
b) descrierea principalelor riscuri şi incertitudini cu care se confruntă entitatea şi grupul de
entităţi;
c) informaţii privind mediul înconjurător şi oportunităţile profesionale ale angajaţilor;
d) orice eveniment important care a avut loc de la finele perioadei de gestiune pînă la
prezentarea situaţiilor financiare;
e) perspectivele de dezvoltare a entităţii şi a grupului de entităţi;
f) activităţile entităţii şi ale grupului de entităţi în sfera cercetării şi dezvoltării;
g) informaţii privind răscumpărarea părţilor sociale şi a acţiunilor proprii;
h) informaţii privind existenţa filialelor entităţii.
Raportul conducerii entităţii de interes public va cuprinde şi un capitol privind guvernanţa
corporativă, care va fi inclus ca un document în raportul conducerii, şi va conţine informaţie
despre:
a) codul de guvernanţă corporativă aplicat de entitate, cu referinţă la sursa şi locul publicării;
b) gradul cu care entitatea se conformează sau nu prevederilor din codul de guvernanţă
corporativă stipulat la lit.a);
c) sistemele de control intern şi gestiune a riscurilor entităţii şi ale grupului de entităţi;
d) împuternicirile şi drepturile organelor de conducere şi ale proprietarilor (asociaţilor,
participanţilor, acţionarilor) entităţii, precum şi despre modul de exercitare a acestor
împuterniciri şi drepturi;
e) componenţa, modul de funcţionare şi structura organelor de conducere ale entităţii.
Situaţiile financiare trebuie să:
includă indicatorii activităţii tuturor filialelor, reprezentanţelor şi subdiviziunilor interioare
ale entităţii, indiferent de locul amplasării acestora;
se fie întocmite cu utilizarea datelor inventarierii pentru autentificarea existenţei şi stării
activelor şi datoriilor;
să reflecte valoarea elementelor aferente perioadelor de gestiune curentă şi precedentă;
absenţa comparabilităţii şi orice ajustare vor fi prezentate în notele explicative.
10.2. Principiile fundamentale care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare
Situaţiile financiare se întocmesc în conformitate cu următoarele principii de bază:
147
1) continuitatea activităţii – prevede întocmirea situaţiilor financiare pornind de la ipoteza
148
că entitatea îşi va continua în mod normal funcţionarea cel puţin pe o perioadă de 12 luni din
data raportării fără intenţia sau necesitatea de a-şi lichida sau reduce în mod semnificativ
activitatea. În cazul în care situaţiile financiare nu se întocmesc conform principiului continuităţii
activităţii trebuie prezentată baza de întocmire a situaţiilor financiare şi motivul pentru care
entitatea nu poate să-şi continue activitatea;
2) contabilitatea de angajamente – impune recunoaşterea elementelor situaţiilor
financiare, cu excepţia elementelor situaţiei fluxurilor de numerar, pe măsura apariţiei acestora,
indiferent de momentul încasării/plăţii de numerar sau compensării în altă formă;
3) separarea patrimoniului şi datoriilor – prevede prezentarea în situaţiile financiare doar
a informaţiilor despre patrimoniul şi datoriile entităţii, care trebuie contabilizate separat de
4) necompensarea – constă în prezentarea distinctă în situaţiile financiare a activelor şi
datoriilor, veniturilor şi cheltuielilor. Compensarea reciprocă a activelor şi datoriilor sau a
veniturilor şi cheltuielilor nu se admite, cu excepţia cazurilor în care compensarea este permisă
de Standardele Naţionale de Contabilitate;
5) consecvenţa prezentării – prevede menţinerea modului de prezentare şi de clasificare a
elementelor în situaţiile financiare de la o perioadă de gestiune la alta, cu excepţia cazurilor cînd:
a) în urma unei modificări semnificative în natura activităţii entităţii sau în urma unei
analize a indicatorilor situaţiilor financiare, este mai relevantă o altă prezentare sau clasificare a
elementelor situaţiilor financiare ţinînd cont de metodele şi procedeele politicilor contabile
elaborate conform SNC „Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile, erori şi
evenimente ulterioare”;
b) în Standardele Naţionale de Contabilitate a fost modificat modul de prezentare a
elementelor situaţiilor financiare.
Informaţiile din situaţiile financiare trebuie să mai corespundă şi unui şir de caracteristici
calitative:
inteligibilitatea – informaţiile trebuie clasificate, caracterizate şi prezentate în mod clar
şi concis;
relevanţa – informaţiile trebuie să fie importante pentru utilizatori şi să-i ajute pe
aceştia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, să confirme sau să
corecteze evaluările lor anterioare;
credibilitatea – informaţiile trebuie să fie complete, neutre şi fără erori semnificative;
148
comparabilitatea – situaţiile financiare trebuie să conţină informaţii comparative
149
aferente perioadei precedente pentru toate elementele raportate ale perioadei de gestiune
curente, dacă Standardele Naționale de Contabilitate nu permit altfel.
Pentru ca informaţiile din situaţiile financiare să corespundă caracteristicilor calitative este
necesar ca:
1) să se stabilească un echilibru între caracteristicile calitative ale informaţiilor financiare;
2) informaţiile să fie oportune pentru luarea deciziilor de către utilizatori;
3) beneficiile provenite din utilizarea informaţiilor să depăşească costul obţinerii acestora.
10.3. Cerinţele înaintate faţă de întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare
Situaţiile financiare se întocmesc şi se prezintă pentru o perioadă de gestiune, care se

consideră anul calendaristic, care cuprinde perioada de la 1 ianuarie pînă la 31 decembrie, cu
excepţia: cazurilor de reorganizare şi lichidare a entităţii; entităţilor ale căror entităţi-mamă
aplică altă perioadă de raportare financiară; unor categorii de entităţi pentru care Ministerul
Finanţelor, în funcţie de particularităţile activităţii acestora, stabileşte o perioadă de gestiune care
nu coincide cu anul calendaristic. Data întocmirii situaţiilor financiare este ultima zi
calendaristică a perioadei de gestiune, cu excepţia cazurilor de reorganizare şi lichidare a
entităţii.
Prima perioadă de gestiune se consideră perioada de la data înregistrării de stat a entităţii
pînă la 31 decembrie al aceluiaşi an calendaristic. În cazul în care înregistrarea de stat a entităţii
are loc după 1 octombrie, prima perioadă de gestiune se consideră, de regulă, perioada de la data
înregistrării de stat pînă la 31 decembrie al anului calendaristic ce urmează după anul înregistrării
de stat.
Situaţiile financiare sunt semnate pînă la momentul prezentării lor utilizatorilor de către
persoanele care reprezintă conducerea entităţii, care pot fi:
a) proprietar – în cazul întreprinzătorilor individuali;
b) parteneri – în cazul unui parteneriat;
c) membri ai organului executiv sau, ca alternativă, preşedintele consiliului executiv, în
numele consiliului executiv, şi preşedintele consiliului de supraveghere, în numele consiliului de
supraveghere – la întreprinderile cu răspundere limitată şi în organizaţiile necomerciale;
d) director al filialei – în cazul unei companii străine;
e) directorul executiv şi membrii consiliului;
f) conducătorul şi contabilul-şef (şeful serviciului contabil) – în cazul instituţiei publice.
149
Dacă persoanele responsabile de semnarea situaţiilor financiare nu sînt capabile să semneze
150
situaţiile financiare, la acestea se anexează o explicaţie a persoanelor care semnează situaţiile
financiare respective. În cazul care refuză să semneze situaţiile financiare, la acestea se anexează
o obiecţie scrisă şi semnată, cu indicarea motivului de refuz.
Entităţile prezintă situaţiile financiare proprietarilor (asociaţilor, participanţilor,
acţionarilor) şi Serviciului situaţiilor financiare, cu excepţia instituţiilor publice. Situaţiile
financiare se prezintă şi altor autorităţi publice, instituţii financiare şi utilizatori interesaţi, în baza
acordului cu entitatea. Entităţile care aplică sistemul contabil în partidă dublă, cu excepţia
entităţilor de interes public şi a instituţiilor publice, sînt obligate să prezinte:
a) situaţii financiare anuale proprii şi consolidate în termen de 90 de zile următoare anului
de gestiune;
b) situaţiile financiare proprii ale entităţii-mamă şi situaţiile financiare consolidate ce
reprezintă situaţii financiare integrale la una şi aceeaşi dată.
Entităţile de interes public sînt obligate să prezinte:
a) situaţii financiare semianuale proprii pentru primul semestru în termen de 30 de zile
următoare semestrului de gestiune;
b) situaţii financiare anuale proprii şi consolidate în termen de 120 de zile următoare anului
de gestiune;
c) situaţiile financiare proprii ale entităţii-mamă şi situaţiile financiare consolidate ce
reprezintă situaţii financiare integrale la una şi aceeaşi dată.
Termenul concret de prezentare a situaţiilor financiare pentru fiecare entitate se stabileşte
de Serviciul situaţiilor financiare. Data prezentării situaţiilor financiare se consideră data
expedierii acestora prin poşta electronică sau data transmiterii efective Serviciului situaţiilor
financiare şi altor organe autorizate. Răspunderea pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor
financiare şi rapoartelor anuale revine persoanelor responsalibe. Potrivit acestei prevederi,
entitățile și persoanele care încalcă prevederile prezentei legi poartă răspundere disciplinară,
civilă, contravențională și/sau penală, conform legislaţiei în vigoare.
150
151
151
152
152
153
153
154
154
155
155
156
156
157
157
158
BIBLIOGRAFIE
1 LEGEA contabilităţii și raportării financiare Nr. 287 din 15-12-
2017 LP257 din 16.12.20, MO353-357/22.12.20 art.288; în
vigoare 01.01.21
2 ORDIN Nr. 60 din 29-05-2012 cu privire la aprobarea
Regulamentului privind inventarierea
3 ANTHONY, R. N. Accounting: Text and Cases, 9th Edition,
REECE, J. S. Irwin, 1994
HERTENSTEIN, J. H.
4 BOJIAN, O. Principiile contabilităţii, Bucureşti,
Editura Victor, 1999
5 BUCUR, I. Introducere în contabilitate, Bucureşti, Editura C.H.Beck, 2012
ISBN 978-606-18-0095-7
6 CARAIANI,C. Bazele contabilităţii, Bucureşti,
OLIMID, L. Editura ASE, 2000
(coordonatori)
7 CĂLIN O. Elemente de contabilitate de gestiune şi
CARAIANI C. calculaţie a costurilor, Braşov,
Editura Omnia UNI-S.A.S.T., 1999
8 CĂLIN, O. Bazele contabilităţii, Bucureşti,
RISTEA, M. Editura Didactică şi Pedagogică, 2000
VĂDUVA, I.
NEAMŢU, H.
9 DIXON, R. L. Accounting Course, 3th Edition,
ARNETT, H. E. U.S.A., Mc Graw-Hill, 1993
10 GLAUTIER, M. W. E. Accounting Theory and Practice,
UNDERDOWN, B. 5th Edition, Pitman Publishing, 1995
11 McLANEY, E. Accounting: An Introduction, Prentice Hall
ATRILL, P. Europe, 1999
12 NEEDLES B.E., JR. Principles of Accounting, 5th Edition,
ANDERSON H.R. Houghton Mifflin Company, 1993
CALDWELL J.C.
13 RISTEA, M. Metode şi politici contabile de
întreprindere, Bucureşti, Editura Tribuna
Economică, 2000
14 Cristina Lidia Manea, Introducere in contabilitate. Aplicatii. Editia a II-a, B.: Editura
Mirela Elena Nichita, ASE, 2014, ISBN: 978-606-505-824-8
Alina Mihaela Irimescu,
Cristian Rapcencu
15 BADICU G. Bazele contabilităţii, Chisinau ASEM ,2019

MIHAILA S.
158

Bazele Contabilitatii. Note de Curs Spre Publicare 2021

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Bazele Contabilitatii. Note de Curs Spre Publicare 2021

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Universitatea

Capitolul 1. Aspecte legislative a antreprenoriatului și evidenții economice

1.1. LEGEA Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi

1.2. LEGEA Republicii Moldova privind reglementarea prin autorizare a activităţii de

1.3. LEGEA contabilităţii și raportării financiare a Republicii Moldova

Capitolul 2. Introducere în contabilitate

2.1. Esenţa și rolul contabilităţii

2.2. Utilizatorii informației contabile

2.3. Obiectivele și funcțiile contabilității

2.4. Principii de bază şi caracteristici calitative ale contabilității

Capitolul 3. Obiectul şi metoda contabilităţii

3.1. Esenţa şi conţinutul obiectului contabilităţii

3.2. Patrimoniul – obiect de studiu al contabilităţii

3.3. Noţiuni privind consumurile, veniturile şi cheltuielile

3.4. Noţiuni generale privind metoda contabilităţii

Capitolul 4. Reglementarea contabilităţii în Republica Moldova. Sisteme contabile

4.1. Reguli generale de reglementare a contabilităţii

4.2. Competenţele autorităţilor statale şi asociaţiilor profesionale în domeniul

4.3. Reglementarea legislativă şi normativ-metodică a contabilităţii şi raportării financiare

4.4. Răspunderea pentru ţinerea contabilităţii şi raportarea financiară

4.5. Sisteme de ţinere a contabilităţii şi de prezentare a situaţiilor financiare

5.1. Dubla reprezentare a patrimoniului şi însemnătatea ei de control

5.2. Noţiunea privind bilanţul contabil şi importanţa lui

5.3. Conţinutul şi structura bilanţului

5.4.Modificările de bilanţ sub influenţa operaţiilor economice

Capitolul 6. Contul și formula contabilă. Înregistrarea în partidă dublă

6.1. Noțiunea, necesitatea și funcțiile contului

6.2. Elementele contului contabil

6.3. Reguli de funcționare a conturilor de activ şi de pasiv

6.4. Conturi sintetice şi analitice

6.5. Dubla înregistrare. Corespondența conturilor

6.6. Formula contabilă: esența și tipurile

6.7. Balanța de verificare și semnificația ei de control

6.8. Planul de conturi contabile

Capitolul 7. Registrele contabile

7.1. Esenţa şi tipurile registrelor contabile

7.2. Caracteristica registrelor de contabilitate

7.3. Tehnici de corectare a erorilor contabile

Capitolul 8. Documentul – procedeu al metodei contabilităţii

8.1. Noțiunea, clasificarea și funcțiile documentelor contabile

8.2. Documentele cu regim special de evidenţă

8.3. Gestiunea documentelor

9.1.Conceptul, sfera de cuprindere şi obiectivele efectuării inventarierii

9.2.Pregătirea şi organizarea inventarierii

9.3.Efectuarea propriu-zisă a inventarierii

9.4.Reflectarea rezultatelor inventarierii în evidența contabilă

Capitolul 10. Situaţiile financiare

10.1.Noțiunea, componenţa și necesitatea situaţiilor financiare

10.2. Principiile fundamentale care stau la baza întocmirii situaţiilor financiare

10.3 Cerinţele înaintate faţă de întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare

Cursul universitar «Activitatea economică și evidența acesteia», elaborat de cadrele

Capitolul 1. Aspecte legislative a antreprenoriatului și evidenții economice

1.1. LEGEA Republicii Moldova cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi

1.2. LEGEA Republicii Moldova privind reglementarea prin autorizare a activităţii de

1.3. LEGEA contabilităţii și raportării financiare a Republicii Moldova

Publicat : 28-02-1994 în Monitorul Parlamentului Nr. 2 art. 33

Publicat : 14-10-2011 în Monitorul Oficial Nr. 170-175 art. 494

Articolul 2. Noţiuni principale

Publicat : 05-01-2018 în Monitorul Oficial Nr. 1-6 art. 22

Articolul 2. Domeniul de aplicare

Capitolul 2. Introducere în contabilitate

2.1. Esenţa și rolul contabilităţii

2.2. Utilizatorii informației contabile

2.3. Obiectivele și funcțiile contabilității