De ce să vorbim din nou despre avangardă?

În ultimii ani se vorbește din nou despre relevanța avangardei, care de altfel, este asociată cu
problema formării unui discurs estetic adecvat contextelor artei contemporane din lume. În
căutarea unui răspuns la această întrebare, este necesar să lămurim că sarcina în acest caz nu
este atât de a analiza avangardele istorice, cât de a înțelege care dintre contextele tipice pentru
implementarea practicilor de avangardă se actualizează astăzi și de ce este solicitată această
actualizare.

„Nașterea avangardei picturale este inseparabil legată de istoria a conflictelor apărute ca

urmare a apariţiei Saloanelor”1, conflictele de formare a unei noi istorii a artei - și anume,
formarea condițiilor acestei istorii. Cu alte cuvinte, dezvoltarea de noi markeri care indică
faptul că în acest caz avem de-a face cu arta, sunt asociate cu nașterea avangardei.
Incertitudinea în înțelegerea cui i se adresează arta și cine poate fi autorul ei este cea care
creează, după filozoful și curatorul belgian Thierry de Duve, condițiile activității avangardei.
Și aceste condiții nu s-au schimbat, în opinia sa, de atunci. Adică avangarda, ca moderator al
trecerii la modernitate, creează o situație în care, în loc să definească frumosul, se definește
arta. Ideea este, așa cum susține de Duve, că, în condițiile conceptualizării practicilor
artistice, cuvântul „artă” (în „lumea artei”) devine însuși un ansamblu de condiții în care un
anumit obiect (găsit în viața de zi cu zi) preia proprietăţile artei. Așadar, este posibil să
„botezăm” lucrurile cu cuvântul „artă” pe măsură ce le numim cu propriul nume. Conceptul
de avangardă operează astăzi pe principiul ready-made2, similar celui descris de Thierry de
Duve: dacă ready-made este considerat „ artă” și permite să includem în domeniul artei
contemporane fapte din viața de zi cu zi, atunci ready-made este „avangarda” care creează o
situație în care evenimentele estetice depășesc limitele artei, redefinește istoria artei,
schimbând direcția vectorilor ei. Cu alte cuvinte, avangarda, ca și ready-made, este necesară
acolo unde trebuie să vedem, să distingem noi interacțiuni „stabile” în spatele vieții și rutinei
de zi cu zi, să definim obiectul de artă pentru a schimba cadrul, a depăși estetica și,
redefinirea granițelor aceleiași estetice creând noi povești de artă.

1
Duve T. de. Avangarda și pierderea meșteșugurilor - o explicație simplă // Jurnal filozofic. 2013. Nr 1 (10). p.
91.
2
Termen introdus în arta modernă de Marcel Duchamp (1913), pentru a desemna obiecte obișnuite, „gata
făcute”, pe care le prezintă, scoase din contextul cotidian, drept opere de artă. Apărută ca formă protestatară, a
influențat, în sec. 20, arta dadaistă și pop-art.