Salcâmul

Salcâmul este un arbore din familia leguminoaselor,cu flori albe plăcut

mirositoare,cu fructele sub formă de păstăi,cu lemnul tare și rezistent la
umezeală.
Se crede că, atunci când înfloresc salcâmii a doua oară într-un an, este semn
de toamnă lungă.Pentru a afla câți soți (soții) vor avea adolescenții (fete,
băieți), aceștia lovesc puternic cu palma o frunză de salcâm, iar numărul
foliolelor rămase prinse pe nervurile sale va da răspunsul. Floarea de salcâm,
prezentă pe coada lingurilor păstorești din Bucovina, invocă de asemenea
belșug de floare pentru albine.
Salcâmul, este considerat un simbol al veşniciei, un martor ocrotitor al iubirii,
un simbol al tenacităţii şi longevităţii. Există multe legende legate de acest
arbore printre care şi aceea referitoare la meşterul Hiram trimis de regele
Tyrului la curtea lui Solomon pentru a conduce lucrările de zidire ale Templului.
Legenda spune că Hiram, având în subordine 300.000 de lucrători-ucenici, care
erau plătiţi în funcţie de gradul deţinut, a fost ucis de trei calfe nemulţumite, şi
îngropat într-un loc ascuns, marcat de ei cu o ramură de salcâm. Evreii
obişnuiau de altfel, să pună la capătul unui mormânt câte o ramură de salcâm
exprimându-şi astfel credinţa în nemurire.
 Din Scriptură, aflăm că lemnul de salcâm era utilizat la construirea altarelor,
a drugilor, a meselor și a scândurilor pentru diferite construcţii,datorită
lemnului său tare.În gândirea creștină,acest arbust,care aproape nu
putrezește,cu spini de temut și flori de culoarea laptelui și a sîngelui este un
simbol solar,al renașterii și nemuririi.Pretutindeni,salcâmul este legat de
valorile religioase,ca un fel de suport divin,ca o înfățișare solară și
învingătoare.Simbolul salcâmului mai comunică cu ideea de cunoaștere a
lucrurilor secrete.
 Salcâmul din poezia eminesciană „Sara pe deal” sugerează un centru al
Universului,către care converg eroii arhetipali-poetul și iubita-spre a realiza
iubirea:„Vechiul salcîm-Astfel de noapte bogată/Cine pe ea n-ar da viața lui
toată?”Simetria idilică a capetelor rezemate unul de altul pe verticala axială a
salcâmului devenit centru al lumii corespunde acestui sens. Astfel,salcâmul
presupune ideea de veșnicie,început și sfârșit continu,reprezentând ocrotitorul
iubirii pure,angelice.
Salcâmul este pentru Moromete un veritabil axis mundii, un simbol al
independenței lui, personajul identificându-se cu acest arbore. Salcâmul tăiat
făcea parte din viața familiei Moromete și, deopotrivă, din existența satului,
„toată lumea cunoștea acest salcâm”, simbolizând elementul păstrător al
tradițiilor si credințelor strămoșești, al stabilității țărănești. Uriașul salcâm în
care“copiii se urcau in fiece primăvara si î-i mâncau florile”,iară iarna
îi”îmbrățișau tulpina” care “era curățat de crăci în fiecare an și creștea la loc
mai bogat” domina întreg satul și părea nemuritor.