Explorați Cărți electronice
Categorii
Explorați Cărți audio
Categorii
Explorați Reviste
Categorii
Explorați Documente
Categorii
REFERAT
Coordonator:Goriuc Silvia
Doctor în drept, conf.universitar
Student:Cazacu Rodica
Student, gr.125 (FF) anul I
Chișinău, 2021
1
INTRODUCERE......................................................................................3
CONCLUZII...........................................................................................11
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................12
2
INTRODUCERE
Statul reprezintă un fenomen social complex, cu o existenţă seculară, dacă avem în vedere
perioada cuprinsă între anul 1648 (Pacea Westfalică), moment de la care putem vorbi de apariția
statelor ca subiecte în relațiile internaționale, și până în prezent, când statele europene cunosc un
proces de transformări substanțiale, odată cu integrarea în marea familie a ceea ce numim, Uniunea
Europeană. Acestă evoluție a generat, implicit, de la o societate la alta, o diversitate de forme și
manifestări etatice, care au făcut obiectul mai multor preocupări de conceptualizare. Însăşi
modalitatea diferită de abordare a problematicii, privind statul, a generat o definire, pe măsură, a
organismului statal.
Spre exemplu, Hegel, dintr-o perspectivă filosofică, definea statul ca o entitate abstractă, a
cărei realitate concretă ţine de cetăţenii săi. Iată un prim aspect al imposibilității existenţei statului
în afara prezenței populaţiei, şi implicit, a raporturilor de stat cu supuşii săi. Astfel, statul îşi
determină existenţa sa abstractă doar ca voinţă şi acţiune individuală și de grup.
Renumitul sociolog german Max Weber defineşte statul ca fiind o asociere umană care îşi
arogă dreptul de a avea, în graniţele unui teritoriu, monopolul constrângerii fizice legitime. Statul ar
reprezenta astfel, prin rolul său, un raport de dominare a oamenilor de către oameni, bazat pe
instrumentul exercitării legitime a constrângerii. Pentru ca statul să existe, susţine Weber, trebuie ca
cei dominaţi să se supună autorităţii celor ce se pretind a fi, la un moment dat, dominatorii. Statul
modern devine o unitate de dominaţie instituţionalizată.1
Statul reprezintă principala instituţie politică a societăţii. Cel care a fundamentat o teorie
a statului este N. Machiavelli, părintele ştiinţei politice moderne. Statul reprezintă o necesitate
exterioară faţă de societatea civilă, manifestată ca supremul instrument de conducere socială.
G. Burdeau în lucrarea sa intitulată L’Etat susţine că statul este o idee, o
abstracţie. Oamenii au inventat statul pentru a nu se supune oamenilor. Statul este o formă de
putere care înnobilează supunerea.
1
Mănescu Nicolaie, Statul – concept și elemente constitutive. În: Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu
Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 2/2014, p. 84.
3
1. Determinarea caracteristicii generale a statului
Pentru realizarea scopului statului, care este determinat ca o idee de bază pentru activitatea
statului, apare necesitatea de a evidenţia un anumit număr de sarcini care, spre deosebire de scop,
poartă un caracter temporar sau nu atât de generic în dependenţă de condiţiile de dezvoltare a
societăţii, şi care pot fi revăzute şi reevaluate.
5
Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului. Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2002.
6
Negru Boris, Negru Alina. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău, 2006.
5
Funcțiile statului contemporan sunt:
Funcţia economică. Formarea bugetului de stat şi controlul asupra realizării lui;
determinarea programelor generale de dezvoltare socială a ţării; stimularea celor mai prioritare
ramuri ale economiei; formarea condiţiilor favorabile pentru activitatea de întreprinzător.
Funcţia socială. Acordarea ajutorului social membrilor societăţii care îl necesită; acordarea
mijloacelor pentru dezvoltarea medicinii, învăţământului, odihnei, construcţia drumurilor,
locuinţelor, activitatea transportului social, comunicaţiile ş. a. 7
Funcţia controlului financiar. Evidenţierea veniturilor producătorilor, o parte din care se
orientează la bugetul statului, în scopul satisfacerii necesităţilor sociale şi statale.
Funcția protecției ordinii de drept, Asigurarea exactă și deplină a relizării prescripţiilor
legislative de către toţi participanţii la relaţiile sociale.
Funcţia ecologică. Un sistem de măsuri din partea statului orientate spre păstrarea,
restabilirea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor.
Rolul statului civilizat contemporan evidențiază destinația statului contemporan democratic,
caracterizat nu doar prin instituții democratice, dar și printr-o cultură socială, fundamentată pe
toleranță și pe o capacitate de integrare și acceptare a elementelor noi pozitive și de contracarare a
elementelor negative.8
Statul contemporan democratic civilizat promovează politici integraționiste, realizate într-o
simbioză foarte flexibilă dintre valorile sociale tradiționale, toleranță și democrație. Statul
contemporan democratic civilizat este un stat de drept ce identifică o societate civilă sociabilă,
integră, care posedă o cultură socială înaltă. Scopul statului civilizat contemporan rămâne a fi
proclamarea, promovarea, protejarea, restaurarea eficientă a drepturilor și libertăților omului și
cetățeanului în condițiile unei societăți pluriculturale și tolerante, prin antrenarea eficientă și
calitativă a tuturor instituțiilor sale și printr-o comunicare constructivă a acestora cu societatea
civilă.
Forma statului constituie un fenomen social complex care include în sine trei elemente
interdependente: forma de guvernământ, forma organizării statale şi regimul politic. Forma de
guvernământ este ordinea formării şi organizării organelor supreme ale puterii de stat, coraportul
dintre ele şi populaţia. Forma organizării statale este organizarea teritorială a statului şi caracterul
raporturilor reciproce între componentele lui şi organele puterii centrale. Regimul politic reprezintă
un sistem de procedee şi metode de realizare a puterii în stat. 9
7
Baltag D., Guţu Al., Ursan I., Teoria generală a dreptului. Chişinău, 2002.
8
Avornic Gh., Teoria generală a dreptului. Ed. Cartier, Chişinău, 2004.
9
Negru Andrei, Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări, scheme, Ed. CEP USM, Chișinău, 2018,
p. 60-70.
6
Statul asigură organele, mecanismele, procedurile cu ajutorul carora se întruchipează reacția
societății față de cei care încalcă normele juridice. În același timp, dreptul-ca ansamblu de norme
juridice, este un instrument indispensabil pentru puterea statală când aceasta dorește să ia decizii
obligatorii pentru cetatenii unui stat. Prin norme juridice se stabilesc competentele organelor
statului, direcțiile principale de activitate, relațiile între organele centrale și locale, între diferitele
entitati statale, etc. Prin drept, puterea statală capătă oficialitate și legitimitate, capacitatea de a-și
exercita prerogativele de conducere socială, de armonizare a intereselor diverse din societate, de
soluționare a conflictelor sociale, de promovare a siguranței civice, a justiției sociale și a
progresului social.10
Mulți autori și-au pus întrebarea dacă există un drept în afară de stat, pe care actele
normative nu fac decât sa-l consacre, și dacă există un drept superior statului, care să limiteze statul
în activitățile lui, ori dacă dreptul este doar o simplă emenație a statului, prin drept trebuind înțeles
numai dreptul pozitiv, căruia statul i se supune sau nu. De rezolvarea acestor probleme depinde
garantarea drepturilor individuale și răspunderea statului pentru faptele sale deoarece, se presupune
că numai dacă se demonstrează că statul, în acțiunile lui, este legat de norme de drept superioare lui,
numai atunci interesele și drepturile indivizilor au o garantare eficace.
Unii autori consideră că statul este limitat în acțiunile sale printr-un drept superior lui,
nefiind vorba doar de o limitare morală, ci și de una juridică. În concepția doctrinei gemane
reprezentată de Jelineck, dreptul obiectiv este o emenație a statului, dreptul fiind în stat și prin stat.
Astfel că nu există alt drept decât cel elaborat de stat. După același autor, în afară de normele
juridice eleborate de stat, există și alte norme morale sau economice, care pot deveni reguli de
drept, dar numai dacă sunt sancționate de stat.
Dupa conceptia profesorului Tarangul, o astfel de limitare a dreptului este insuficientă, astfel
că statul nu poate fi limitat în mod eficace decât printr-un drept exterior și superior lui. Nu se poate
spune că statul ar fi limitat prin reguli pe care le stabileste el însuși. În concepția școlii germane a
aparut și teoria autolimitarii statului, conform căreia statul se supune în mod voluntar normelor
dictate de el, considerând că este mai bine să acționeze conform dreptului, adică activitatea statului
este subordonată dreptului prin însăși voința statului și de aceea și actele pot fi judecate de către
instanțele de judecată, care aplică dreptul atât statului cât și persoanelor private.11
Nu putem să vorbim despre stat şi noţiunea de stat fără să amintim, cel puţin, două concepţii
clasice despre stat: liberalismul şi marxismul. În liberalism, concepţia lui Adam Smith asupra
statului are în vedere principiul ˝laissez-faire˝, statul minimal sau minimalist având rolul de ˝paznic
de noapte˝ în mecanismul pieţii care ar asigura prin „domnia legii”, cel mai bun suport pentru
10
https://www.rasfoiesc.com/legal/drept/RELATIA-INTRE-STAT-SI-DREPT34.php
11
http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/tgd/c7.html
7
creşterea economică şi satisfacerea intereselor globale. Marxismul și marxism-leninismul văd statul
de pe poziţii antagoniste. Desfiinţarea statului burghez presupune instaurarea statului proletar, care
la rândul lui instaurează puterea unei clase asupra celorlalţi constituiţi în clase diferite. Contrar
acestor concepţii clasice, care nu asigură în totalitate idealul unui stat egalitar, apare, prin concepţia
lui John Gray, noţiunea de stat limitat, ca răspuns la solicitările lumii modern.
Noțiunea filosofică, ideologică și abstractă, statul există în și prin instituțiile sale, numai prin
acestea, el devine o realitate, o prezență vie a vieții și practicii social-politice.Existența și
funcționalitatea statului ca entitate distinctă, de sine stătătoare, este condiționată de prezența unor
componente fundamentale, definitorii: populația, teritoriul și organizarea politică.
Aceste componente au existat în toate formele pe care le-a îmbrăcat statul de-a lungul istoriei, dar în
fiecare perioadă acestea au avut semnificații, valori și conținuturi diferite.
În epoca modernă, aceste componente au căpătat forme, conținuturi, principii noi impuse de
cerințele dezvoltării sociale, de societatea burgheză.
În acest context Thomas Fleiner Gerstner, referindu-se la componentele statului modern le
definește ca "o entitate constituită de către un popor și un teritoriu, și în sânul căreia puterea politică
se exercită în maniera rațională și ierarhizată, sub forma suveranității în interior și a independenței
în exterior"12.Populația constituie pentru existența oricărei forme statale o componentă de bază, fără
aceasta statul nu și-ar justifica prezența, nu ar exista obiectul asupra căruia să-și exercite
autoritatea. În același timp, oamenii sunt cei ce creează și dau viață statului, îl pun în mișcare și fac
din el o realitate vie.Aceiași oameni creează voința de a trăi în cadrul aceleeași comunități și tot ei
dau naștere solidarității, fără de care statul nu s-ar putea închega și funcționa.Populația este acea
identitatea si unitatea a unui stat, care îi confer o solidaritate rațională și voluntară.
12
Thomas Fleiner Gerster, Théorie générale de l'Etat, Presse Universitaire de France, Paris, 1986, p. 151
8
Populaţia constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului. Cei ce
locuiesc pe un teritoriu şi sînt supuşi aceleiaşi puteri pot avea faţă de această putere ori calitatea de
cetăţean, de membru al statului respectiv ori calitatea de străin (persoana având altă cetăţenie decât
cea a statului în care locuieşte) ori pe cea de apatrid. Dintre aceste trei categorii de persoane numai
cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi a obligaţiilor stabilite de stat.
Legea este cea care asigură pentru toți membrii și clasele sociale unitatea sistemului de
normativitate, ea este aceeași pentru toți indivizii, indiferent de apartenența lor la o etnie, grup
profesional sau social.
Organizarea politică
Componenta cu rol major în structurarea și funcționarea statului. Ea instituie ordinea,
legăturile între componentele politice ale statului, le stabilește rolul și statutul în societate, normele
și limitele funcționalității.
Acest fapt se realizează prin instituțiile statale politice și aparatul specializat al acestora.
O analiză a componentelor statale nu ar fi completă fără evidențierea suveranității sale. Ea e puterea
sau autoritatea care dispune de atributele ultime de arbitru. Deasupra puterii suverane nu se află nici
o altă instanță care să decidă, hotarârile sale sunt fundamentale și definitive. Suveranitatea e un
atribut esențial al puterii de stat, "este acea trasătura a puterii de stat ce se exprimă în dreptul
acesteia de a se organiza și de a se exercita, de a-și stabili și rezolva problemele interne și externe în
mod liber și conform voinței sale, fără nici o imixțiune, respectând suveranitatea altor state, precum
și normele dreptului internațional".
Cetăţenia
Populaţia îşi găseşte reflectare în ştiinţa dreptului constituţional sub aspectul cetăţeniei.
Cetăţenia exprimă apartenenţa unei persoane la statul român. Nu este o simplă apartenenţă.
Cetăţenia este situaţia juridică care rezultă din raporturile juridice statornicite ce intervin între o
9
persoană fizică şi stat, situaţie caracterizată prin plenitudinea sau totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor reciproce, prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi. Cetăţenia poate fi considerată,
pur şi simplu, un element constitutiv al statului. Din punct de vedere al dreptului constituțional,
cetăţenia poate fi considerată un raport politic şi juridic de „dominaţiune şi supuşenie” din care
izvorăsc drepturi şi obligaţii atât în ceea ce-l priveşte pe individ faţă de stat, cât şi pe stat faţă de
individ. Aspectul este privit în parte prin prisma raportului contractual dintre părţi, ceea ce
presupune că cetăţenia se naşte dintr-un acord de voinţă (discutabil în cazul dobândirii cetăţeniei
prin naştere). Iată de ce acest aspect al elementului constitutiv al statului, care este cetățenia, poate
juca un rol important în studiul sociologic al raporturilor sociale și politice ce se nasc între supușii
statului și stat, între cei care respectă ordinea de drept și puterea de stat, desemnată să conducă.
Puterea statală însă este cea mai autoritară şi se caracterizează prin următoarele trăsături:
1. puterea este un atribut al statului care se echivalează cu forţa, această forţă materializându-se
prin diverse instituţii politico - juridice (autorităţi publice, armată, poliţie);
2. puterea de stat are un caracter politic;
3. puterea de stat are o sferă generală de aplicare;
4. puterea de stat este suverană.
Această trăsătură din urmă fiind cea mai importantă, Astfel, termenul suveranitate este folosit
pentru prima dată cu prilejul analizei Constituţiei Franceze din anul 1791 de către juristul francez
Clermant Tennerre care a definito „libertatea colectivă a societăţii”.
Statul, apărut ca răspuns la anumite cerinţe într-un anumit moment al evoluţiei sociale,
modifică aceste relaţii. Statul nu mai este constituit pe baza unei asocieri spontane a indivizilor.
Avem de a face aici cu o voinţă de asociere ca rezultat al unui efort reflexiv; el reprezintă o
instituţie menită să funcţioneze în conformitate cu anumite norme şi în virtutea
unei finalităţi distincte; „este forma prin care grupul se unifică, supunându-se drepului”.
CONCLUZII
În urma cercetărilor efectuate putem concluziona că termenul „stat” provine din latinescul
status care însemnă a sta în picioare. Întrucât sugerează ideea unei stabilităţi de situaţie, termenul a
10
pătruns în limbajul politic (în cel modern, mai ales) desemnând instituţia politică fundamentală de
organizare a colectivităţii umane, cadrul şi totodată suportul puterii politice.
Vorbind de stat, în primul rând, trebuie să vedem în el o entitate politică constituită dintr-un
teritoriu delimitat de frontiere, dintr-un popor căruia îi aparţine teritoriul respectiv şi dintr-o putere
instituţionalizată care exercită suveranitatea poporului asupra teritoriului şi a normelor de conduită.
Esenţa de clasă a tuturor statelor este identică, însă ea se întruchipează în diferite forme de
organizare şi de exercitare a puterii de stat. Fiind un produs al societăţii împărţite în clase sociale,
statul are un caracter istoric. El va dispărea treptat, pe măsura dispariţiei claselor.
În ceea ce priveşte conţinutul statului, acesta este alcătuit din trei elemente, şi anume: teritoriu,
populaţie şi forţa publică.
Republica Moldova este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, forma
de guvernământ fiind republica. Republica Moldova este un stat de drept, democratic şi social, în
care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane,
dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului şi sunt garantate. Statul Republica Moldova se organizează potrivit principiului separaţiei
şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei
constituţionale. În Republica Moldova, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie. Aşa cum am arătat mai sus, în doctrina de specialitate se consideră că statul şi dreptul
sunt strâns legate, se sprijină şi se condiţionează reciproc. Statul şi dreptul au apărut deodată, din
aceleaşi cauze şi, pot fi explicate mult mai bine împreună. Statul creează dreptul şi paradoxal,
dreptul delimitează configuraţia şi acţiunile statului.
BIBLIOGRAFIE
11
1. Mănescu Nicolaie, Statul – concept și elemente constitutive. În: Analele Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 2/2014.
2. Negru Andrei, Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări, scheme, Ed.
CEP USM, Chișinău, 2018.
3. Gorun Adrian, Politicul şi ştiinţa politică, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2006.
4. Negru Boris, Negru Alina. Teoria generală a dreotului și statului. Ed. Tipografia Centrală,
Chișinău, 2017.
5. Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului. Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2002.Baltag D., Guţu
Al., Ursan I., Teoria generală a dreptului. Chişinău, 2002.
6. Negru Boris, Negru Alina. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău, 2006.
7. Baltag D., Guţu Al., Ursan I., Teoria generală a dreptului. Chişinău, 2002.
10. https://www.rasfoiesc.com/legal/drept/RELATIA-INTRE-STAT-SI-DREPT34.php
11. http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/tgd/c7.html
12. Thomas Fleiner Gerster, Théorie générale de l'Etat, Presse Universitaire de France, Paris,
1986, p. 151
12