A.M.G 1 Prof.

Serban Filofteia

Tehnici Radiologice Speciale

Radioscopia televizata

Este un procedeu prin care se obţin radiografiile anumitor planuri din corp, eliminînd planurile care

nu interesează. Aparatul se poate regla pentru diferite secţiuni, aşa că se pot obţine imagini

stratificate. Tomografia computerizată (CT) foloseste razele X pentru a crea imagini detaliate ale

structurilor din interiorul corpului. În timpul testului, pacientul va sta întins pe o suprafaţă plană

(masă) ce este legată la scaner; acesta are formă cilindrică. Scanerul trimite pulsuri de raze X spre

acea parte a corpului ce se doreşte investigată. O parte a aparatului este mobilă, astfel încît poate

efectua imagini din mai multe poziţii. Imaginile sunt memorate în computer. O substanţă iodată

(substanţa de contrast) poate fi folosită pentru a vizualiza mai bine structurile şi organele investigate.

Această substanţă de contrast poate fi folosită pentru a investiga fluxul sanguin, pentru a decela

tumori sau alte afecţiuni. Substanţa poate fi administrate intravenos(IV), oral sau poate fi introdusă
în

diverse alte părţi ale organismului. Imaginile pot fi realizate: înainte şi/sau după administrarea

substanţei de contrast. Tomografia computerizată este folosită pentru a studia diferite părţi ale

corpului:

-toracele: tomografia computerizată a toracelui investighează posibile afecţiuni ale plămînilor,

inimii, esofagului, a principalelor vase sanguine(aorta) sau a ţesutului din mijlocul pieptului; cîteva

afecţiuni comune ce pot fi descoperite la scanare sunt: infecţiile, cancerul pulmonar, embolia

pulmonară sau anevrismele; poate fi folosită, de asemenea, pentru a investiga gradul de

metastazare(răspîndire) a cancerului la nivelul toracelui sau a altei părţi a corpului.

-abdomenul: tomografia computerizată este folosită pentru a descoperi chisturi, abcese, infecţii,

tumori sau anevrisme, ganglioni limfatici măriţi de volum, corpuri străine, hemoragii, diverticulita,
boala inflamatorie intestinală, apendicita.

-tractul urinar: tomografia computerizată poate decela prezenţa pietrelor de la nivelul rinichilor,

a blocajelor, tumorilor, infecţiilor şi a altor probleme renale; o tomografie computerizată mai

specială, denumită urografie CT, poate decela prezenţa pietrelor de la nivel renal(litiaza renală) sau a

prostatei mărite de volum (hiperplazie benignă de prostată), fără a fi necesare alte teste.

-ficatul: tomografia computerizată poate descoperi la acest nivel tumori, hemoragii şi alte afecţiuni

hepatice; de asemenea, tomografia computerizată poate identifica o posibilă cauză a unui icter

(simptom caracterizat prin culoarea galbenă a pielii).

-pancreasul: CT-ul poate identifica tumori şi inflamaţii ( pancreatita) ale pancreasului.

-vezica biliară şi căile biliare principale: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea cauzei unui

blocaj a căilor biliare; pietrele de la nivelul vezicii biliare (litiaza biliară) pot fi identificate ocazional

prin computer tomografie, dar investigaţia de elecţie pentru această afecţiune rămîne ecografia.

-glandele suprarenale: prin CT se pot identifica tumori sau creşterea de volum a glandelor.

-splina: CT-ul poate fi folosit pentru identificarea leziunilor traumatice ale splinei sau pentru

determinarea dimensiunilor acesteia.

-membrele: CT-ul poate identifica probleme ale braţelor sau picioarelor, a umerilor, coatelor,

articulaţiei pumnului, mîinilor, şoldurilor, genunchilor, gleznelor sau picioarelor; de asemenea, CT-ul

poate fi folosit pentru ghidarea acului în timpul biopsiei sau în timpul drenării unui abces.

Computer tomografia este efectuată, de obicei, de către un tehnician radiolog. Imaginile sunt

interpretate de căte un medic radiolog, dar sunt şi alţi medici care pot citi o tomografie

computerizată, precum medicii de familie, medicii internişti sau chirurgii. Pacientul trebuie să

îndepărteze toate bijuteriile pe care le are şi majoritatea hainelor înainte de investigaţie. Lenjeria

intimă este de obicei menţinută; în locul hainelor pacientul va purta un halat ce va fi furnizat de către

spital. În timpul testului, pacientul va sta întins pe masa tomografului care este conectată la aparat;

aparatul propriu-zis are formă cilindrică. Masa alunecă în interiorul aparatului, pacientul va auzi un

zumzet specific. Pe durata investigaţiei, pacientul trebuie să stea nemişcat. Deasemenea, pe

parcursul

testului, pacientul va rămîne singur în camera unde este situat tomograful, însă va fi urmărit printro
fereastră de către tehnician şi i se va vorbi prin intermediul unui speaker. Dacă este necesară

folosirea substanţei de contrast, aceasta poate fi administrată pe mai multe căi, în funcţie de zona ce

se doreşte a fi examinată: substanţa de contrast poate fi administrate intravenos(IV) la nivelul

braţului pentru examinarea toracelui, abdomenului sau a zonei pelvine; substanţa de contrast se
poate

administra oral, poate fi administrată printr-un tub intrarectal sau intravezical, sau se poate injecta la

nivelul articulaţiilor. O tomografie computerizată durează, în medie, 30 pînă la 60 de minute, dar se

poate prelungi pînă la 2 ore. După efectuarea investigaţiei, pacientul este sfătuit să bea cît mai multe

lichide, pentru a grăbi eliminarea substanţei de contrast din organism. Tomografia computerizată nu

este dureroasă. Suprafaţa plană pe care va sta întins pacientul poate fi incomodă, iar camera poate fi

răcoroasă. Unii pacienţi se pot simţi neconfortabil în interiorul scanerului. Dacă este necesară

administrarea unui sedativ sau a substanţei de contrast, atunci se va monta o perfuzie intravenoasă.

Pacinetul va simţi o mica înţepătură atunci cînd perfuzia este montată. Substanţa de contrast poate

determina senzaţia de căldură şi apariţia unui gust metalic în gură.

Unii pacienţi pot avea senzaţie de greaţă sau dureri de cap. Indiferent ce senzaţii experimentează

pacientul va trebui să le comunice medicului sau tehnicianului.

IMAGISTICA PRIN REZONANŢĂ MAGNETICĂ( RMN sau IRM)

Imagistica prin rezonanţă magnetică este un test care foloseşte un cîmp magnetic şi pulsuri de

radiofrecvenţă, pentru vizualizarea imaginii diferitelor organe şi ţesuturi ale corpului omenesc. În

multe din cazuri, IRM oferă informaţii care nu pot fi vizualizate prin radigrafie, ultrasonografie sau

tomografie computerizată. În timpul IRM, regiunea corpului ce trebuie investigată, este plasată
întrun

aparat special care reprezintă un magnet uriaş. Informaţiile furnizate de IRM pot fi stocate şi

salvate într-un computer. De asemenea, pot fi făcute poze sau filme dacă situaţia o cere. În anumite

cazuri, se poate utiliza o substanţă de contrast pentru a vizualiza mai clar anumite structuri ale

corpului. IRM se efectuează pentru diagnosticarea anumitor afecţiuni: tumori, sîngerari, leziuni,
afectări vasculare sau infecţii. Prin folosirea unei substante de contrast în timpul IRM, se pot

vizualiza clar anumite ţesuturi.

Imagistica prin rezonanţă magnetică este indicată pentru:

-regiunea cefalică- IRM poate detecta tumori, anevrisme, sîngerări la nivel cerebral, leziuni

nervoase şi alte afecţiuni, ca şi cele cauzate de accident vascular cerebral; IRM poate, de asemenea,

detecta afecţiuni ale nervului optic şi globului ocular, ale urechilor şi nervului auditiv.

- regiunea toracică- IRM poate vizualiza cordul, valvele cardiace şi vasele coronare; poate stabili

dacă plămînii sau inima sunt afectate; de asemenea poate fi folosită pentru diagnosticarea cancerului

de sîn sau pulmonar.

- vasele sanguine- IRM poate fi folosită pentru vizualizarea vaselor de sînge şi a circulaţiei sângelui

prin vase, în acest caz purtînd numele de angiografie prin rezonanţă magnetică; poate depista

afecţiuni ale venelor sau arterelor, ca anevrisme vasculare, un cheag la nivel vascular sau ruptura

parţială a peretelui vascular; uneori se foloseşte substanţa de contrast pentru vizualizarea mai clară a

vaselor sanguine.

- regiunea abdominală şi pelvină- IRM poate depista diferite afectări ale organelor abdominale ca:

ficat, vezica biliară, pancreas, rinichi şi vezica urinară; se foloseşte pentru depistarea tumorilor,

sângerărilor, infecţiilor şi diferitelor obstacole; la femei, se pot vizualiza uterul şi ovarele; la bărbaţi

se poate vizualiza prostata.

- oasele şi articulaţiile- IRM poate evidenţia afectări ale sistemului osos sau articular, ca artrite,

afectări ale articulaţiei temporomandibulare, probleme ale măduvei osoase, tumori osoase, afectări

ale cartilajului, rupturi de ligamente sau tendoane sau infecţii; IRM poate afirma cu precizie dacă un

os este rupt sau nu, atunci cînd radiografia este neclară; IRM se foloseşte cel mai frecvent pentru

depistarea afecţiunilor osoase sau articulare.

- coloana vertebrală- IMR poate vizualiza discurile şi nervii coloanei vertebrale, putînd diagnostica

afecţiuni ca stenoza de canal vertebral, herniere discală sau tumori de coloană vertebrală.

IRM se efectuează de regulă de către medicul specialist în rezonanţa magnetică; pozele vor fi

interpretate de către un medic radiolog; de asemenea, alţi medici sunt capabili să interpreteze IRM.
Pacientul va scoate toate obiectele de metal (ca dispozitive pentru auz, plăci dentare, orice tip de

bijuterii, ceasul şi agrafe de păr) de pe corp, deoarece există riscul ca aceste obiecte să fie atrase de

către magnetul folosit pentru efectuarea testului; în cazul în care pacientul a suferit un accident sau

dacă lucrează cu metale, există posibilitatea ca acesta să prezinte fragmente de metal la nivelul

regiunii cefalice, în ochi, pe piele sau coloana vertebrală; de aceea se recomandă efectuarea unei

radiografii înainte de efectuarea IRM pentru a stabili dacă testul se poate efectua. Pacientul va trebui

să se dezbrace complet în funcţie de aria pe care se efectuează (în anumite cazuri pacienţii pot păstra

o parte din haine, dacă nu incomodează). Pacientul va folosi un halat pe toată perioada efectuării

testului. În cazul în care se permite păstrarea unor haine, pacientul va trebui să golească buzunarele

de orice monede sau carduri, cu benzi magnetice inscripţionate, deoarece prin IRM se pot

demagnetiza. În timpul testului, pacientul se va întinde pe spate pe masa dispozitivului, care

reprezintă scanner-ul aparatului. Capul, toracele şi membrele pot fi fixate cu nişte curele pentru a

menţine pacientul nemişcat. Masa va aluneca în interiorul unui dispozitiv care conţine magnetul. Un

dispozitiv în formă de colac poate fi plasat peste sau în jurul regiunii care urmează să fie scanată.

Unele tipuri de IRM (numite IRM deschise) sunt construite asfel încît magnetul nu înconjoară corpul

în întregime.Unii pacienţi devin agitaţi (claustrofobicii) în interiorul magnetului IRM. Dacă pacientul

nu poate menţine poziţia nemişcată i se va administra un medicament sedativ pentru relaxare.

Dispozitivele cu sistem deschis pot fi utile în cazul pacienţilor claustrofobici. În interiorul

scannerului, pacientul va auzi un ventilator şi va simţi aerul mişcîndu-se. Deasemenea, se mai pot

auzi diverse zgomote care sunt rezultatul scanării. Unele aparate prezintă căşti sau dopuri pentru

urechi pentru a reduce din zgomot. Este foarte important ca pacientul să nu se mişte în timpul

scanării. De asemenea, pacientul va fi rugat să îţi ţină respiraţia pentru scurte perioade de timp. În

timpul efectuării testului, pacientul va fi închis în camera de scanat, însă medicul specialist va

supraveghea pacientul prin intermediul unei ferestre transparente. Pacientul va putea comunica

printr-un microfon. În cazul în care este necesară utilizarea unei substanţe de contrast, aceasta va fi

administrată la nivelul venelor periferice ale braţului pacientului. Substanţa de contrast va fi

administrată în 1 pînă la 2 minute. Apoi se pot efectua o serie de clişee. IRM durează de obicei 30
pînă la 60 minute,dar se poate prelungi pînă la două ore. Cîmpul magnetic folosit de dispozitiv nu

produce durere. Masa pe care se întinde pacientul poate fi tare, iar camera poate fi rece. Pacientul

poate fi speriat sau iritat. În cazul în care se foloseşte substanţa de contrast, poate apărea senzaţie de

răceală sau căldură în timpul introducerii substanţei la nivel venos.

În cazuri rare, pot apărea:

- furnicături la nivelul cavităţii bucale, în cazul în care pacientul prezintă dentiţie de metal;

- încălzirea zonei care se examinează; acest lucru este normal; medicul specialist trebuie informat

dacă apare senzaţie de greaţă, vomă, cefalee, ameţeală, durere sau dificultăţi de respiraţie. Nu există

efecte adverse secundare expunerii cîmpului magnetic folosit pentru IRM. Cu toate acestea,
magnetul

este foarte puternic. De aceea, el poate afecta pacemakerele, membrele artificiale şi alte dispozitive

medicale care conţin fier. Magnetul va deregla un ceas care se află în apropierea lui. Dacă pacientul

prezintă fragmente metalice la nivelul ochiului, efectuarea IRM poate afecta retina.Dacă există

suspiciunea că ar exista fragmente metalice la nivelul ochiului, se recomandă efectuarea unei

radiografii înainte de efectuarea IRM. În cazul în care radiografia a depistat fragmentele metalice, se

interzice efectuarea IRM. Tatuajele sau machiajul permanent pe baza de pigment ce conţine fier pot

provoca iritaţii ale pielii. IRM poate produce arsuri la nivelul zonelor pe care sunt aplicate diverse

patch-uri la nivel cutanat. De aceea, se recomandă informarea medicului în legatură cu acest lucru.

Există un mic risc de apariţie a unei reacţii alergice în cazul în care se folosesc substanţe de contrast

în timpul IRM. Cu toate acestea, majoritatea reacţiilor sunt moderate şi pot fi tratate cu antialergice.

Există un risc scăzut de infecţie la nivelul venei pe care se introduce substanţa de contrast.

ECOGRAFIA

Ecografia diagnostică este o tehnică imagistică larg utilizată. Ea a înlocuit un număr mare de tehnici

radiologice sau scintigrafice. Este o tehnică rapidă şi inofensivă. Ecografele de diferite dimensiuni,

aparatele portative, oferă posibilitatea de a explora numeroase organe. Ele au făcut, ca această

tehnică să devină un examen de rutină, la îndemana oricărui medic practician. Ecografia foloseşte

pentru diagnostic ultrasunetele.

Principiul de bază este cel al radarului(sonarului), adică emiterea unui semnal de ultrasunete care
întîlneşte diferite ţesuturi. Acestea vor reflecta semnalul care, la rîndul lui va fi receptat, prelucrat şi

transformat în imagine alb-negru pe ecranul monitorului.

Semnalul ultrasonic reflectat de către o suprafaţă tisulară este recepţionat de către transductor şi

afişat pe un ecran cu tub catodic (osciloscop sau monitor).

Componentele de bază ale ecografului sunt:

-transducerul (transductor sau sonda);

-sistemul de analiză, prelucrare şi amplificare al semnalului(corpul propriu-zis al ecografului);

-sistemul de afişarea imaginii obţinute (monitorul).

Introducerea metodei Doppler pulsatil sau color şi sondele endocavitare i-au mărit valoarea

diagnostică. Explorarea Doppler detectează şi vizualizează fluxul sau mişcarea vaselor sanguine

accesibile. Conform acestor tehnici, ultrasunetele dirijate de către un reflectant în mişcare se vor

întoarce la emitor, sub forma unui ecou, cu frecvenţa diferită de cea iniţială. Acest principiu este

utilizat pentru detectarea circulaţiei sanguine, diferenţierea dintre o venă şi o arteră, depistarea unei

obstrucţii vasculare şi determinarea circulaţiei de la nivelul cavităţii cordului. Exista şi tehnici de

Doppler color. Introducerea în parctică a Doppler-ului, continuu sau pulsatil reprezintă o mare

realizare. Există şi transductor (sonda) intracavitar, realizat conform principiului că sonda trebuie să

fie cît mai aproape de organul studiat. Ecografia este utilizată în aproape toate domeniile medicale:

maladii cardiovasculare, pulmonare, renale, hepato-biliare, pancreatice, splenice, vezicale,

prostatice.

Prin ecografie se investighează:

-ficatul(dimensiune şi formă, parenchim, vasele intrahepatice, leziuni focale- chiste, abcese, tumori,

traumatisme, parazitoze, colecţii lichidiene perihepatice);

-vezicula şi căile biliare (dimensiune, perete, conţinut, calculi, dilatarea canalelor biliare);

-pancreasul(atingeri difuze, leziuni focale- chiste, abcese, tumori, calcificari);

-splina (dimensiuni, leziuni focale difuze, traumatisme);

-rinichi (dimensiune, formă, atingeri parenchimatoase, leziuni focale, uropatia, colecţii lichidiene

perirenale);

-uretere şi vezica (obstrucţii, paraziţi, tumori, infecţii, diverticuli, calculi);

-cavitatea peritoneală şi căile digestive (colecţii lichidiene, intraperitoneale, obstrucţii, invaginaţii,

stenoza pilorică);

-retroperitoneal (dimensiune, anevrismul aortei, tromboza venei cave inferioare);

-torace;

-pelvisul;

-evoluţia sarcinei;

-tiroida;

-sînul;

-aparatul cardiovascular.

Asistenta medicală va urmări ca bolnavul să consume o cină normală în seara precedentă, fără a mai

mînca nimic pînă la examinare. Prezenţa alimentelor în stomac poate, uneori, „mima” false tumori

pancreatice sau ale lobului hepatic stîng. Cu 2-3 zile înaintea examinării se recomandă o alimentaţie

săracă în celuloză.

Ecografia cardio-vasculară.

Transductorul emiţător de ultrasunete se aplică pe torace, la nivelul zonelor în care cordul sau vasele

mari vin în contact nemijlocit cu peretele, fără interpunerea unor formaţiuni osoase(parasternal
stâng,

apical, subcostal, suprasternal). Metoda se poate efectua uniplan, biplan sau bidimensional şi

tridimensional.

Ecocardiografia Doppler (fascicul pulsatil sau continuu) furnizează informaţii asupra fluxului

intracardiac. Metoda Doppler confirmă sau exclude diagnosticul de stenoză. Doppler-ul codificat

color codifică fluxul sangvin prin culori. Ecocardiografia transesofagiană asigură o foarte bună

evaluare a modificărilor patologice.

Transductorii folosiţi sunt montaţi la extremitatea unui gastroscop modificat. O metodă superioară

este ecocardiografia cu substanţe de contrast, care se efectuează după injectarea unor substanţe

ecogene în curentul de flux sangvin.

Ecocardiografia intracoronariană introdusă recent în practică, evidenţiază sediul şi structura plăcilor

de aterom, evaluează rezultatele revascularizării şi detectează leziuni coronariene în segmente

normale angiografic. Se poate efectua şi simultan cu cardioangiografia.

Ecografia pulmonară permite diferenţierea dintre o formaţiune solidă(tumorală) şi una lichidiană

(chistică). Se pot depista astfel chisturi bronhogene şi revărsate pleurale, care nu pot fi detectate

radiologic.

Ecografia ficatului şi căilor biliare este uşor de efectuat. Metoda dă detalii morfologice referitoare

la dimensiunile ficatului, ecostructura sa (omogenă sau neomogenă), prezenţa unor formaţiuni

(chisturi hepatice, tumori benigne sau maligne, hemangioame etc). Se evidenţiază şi sistemul

vascular (artera hepatică, vena portă), căile biliare şi extrahepatice şi eventuale adenopatii la nivelul

hilului hepatic. Arată diferite aspecte ale veziculei biliare (forma, dimensiune, grosimea pereţilor),

prezenţa de calculi sau de tumori. Formaţiunile tumorale de dimensiuni mici,(sub 2 cm) nu sunt

evidenţiate.

Ecografia renală este o metodă rapidă şi repetabilă. Imaginea poate fi examinată şi în dinamică.

Scoate în evidenţă detalii morfologice (poziţia rinichilor, ptoza renală, dimensiunile şi sistemul

pielocaliceal), arată prezenţa de calcificări. Scoate în evidenţă şi tumori renale, vasele hilului renal şi

ureterele. Ecografia Doppler este indicată cînd există suspiciunea de tromboză de arteră sau venă

renală.

Ecografia prostatei poate evidenţia adenoame de prostată, cancere prostatice (neomogenitatea

structurii), prostatite cronice şi abcesul prostatic. Cînd este necesar se pot face şi ecografii

postmicţionale. Aceasta constă în efectuarea unei noi ecografii, după ce bolnavul a urinat complet

după prima ecografie.