PRINCIPIILE DE ORGANIZARE ŞI CONDUCERE A CONTABILITĂŢII

Sistemul de contabilitate adoptat de România, se înscrie în Directivele Comunităţii Economice

Europene şi se articulează la experienţele internaţionale, în special la normele revăzute ale Comitetului
Internaţional de Standarde Contabile.
Acest sistem presupune organizarea contabilităţii pe două paliere interconectate:
- contabilitatea financiară, orientată spre reflectarea globală a situaţiei patrimoniale şi a rezultatului
financiar final obţinut;
- contabilitatea de gestiune, axată pe calculaţia analitică şi controlul rezultatelor la nivelul
componentelor (produse, lucrări, servicii, locuri de activitate, funcţii, activităţi consumatoare de resurse şi
producătoare de rezultate).
Realizarea funcţiilor specifice contabilităţii la nivelul unităţii lucrative presupune, cu necesitate,
respectarea exemplară a următoarelor principii de organizare şi conducere a evidenţei contabile:
1. principiul continuităţii activităţii, potrivit căruia se presupune că unitatea lucrativă îşi continuă în mod
normal funcţionarea într-un viitor previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere sensibilă a
activităţii;
2. principiul permanenţei metodelor, care conduce la continuitatea aplicării regulilor şi normelor privind
evaluarea, înregistrarea în contabilitate şi prezentarea elementelor patrimoniale şi a rezultatelor,
asigurând comparabilitatea în timp a informaţiilor contabile;
3. principiul prudenţei, potrivit căruia în evaluarea activelor şi pasivelor, cheltuielilor şi veniturilor,
trebuie să se ţină seama de deprecierile, riscurile şi pierderile posibile generate de desfăşurarea activităţii
exerciţiului curent sau anterior. Acest principiu impune ca activele (elementele de avere) şi veniturile să
nu fie supraevaluate, iar pasivele (datoriile consolidate şi flotante) şi cheltuielile subevaluate. Ca
urmare, în momentul închiderii exerciţiului financiar, trebuie delimitate şi înregistrate numai rezultatele
efectiv realizate;
4. principiul contabilității de angajamente ne obligă să înregistrăm în evidențele contabile tranzacțiile la
data la care acestea se produc și nu pe măsura încasărilor sau plăților generate de acestea. Ca urmare a
aplicării acestui principiu se conturează și principiul independenţei exerciţiului, care presupune
delimitatea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii unităţii lucrative pe măsura angajării
acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referă. El impune, ca: fiecărui exerciţiu să i se
atribuie numai acele cheltuieli şi venituri care se corelează ca efort şi efect cu rezultatul obţinut.
Respectând acest principiu, cheltuielile şi veniturile se înregistrează în contabilitate pe măsura
producerii operaţiilor economice şi financiare care le ocazionează, iar pentru delimitarea lor în timp se
utilizează conturile de regularizare (cheltuieli înregistrate în avans, venituri înregistrate în avans);
5. principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere a exerciţiului financiar, care trebuie să corespundă
cu bilanţul de închidere a exerciţiului precedent;
6. principiul evaluării separate a elementelor patrimoniale. În vederea stabilirii sumei totale
corespunzătoare unei poziții (post) din bilanț, se va determina în prealabil suma separată sau valoarea
corespunzătoare fiecărui element individual de activ sau de pasiv.
7. principiul necompensării, potrivit căruia elementele de activ şi de pasiv trebuie să fie evaluate şi
înregistrate în contabilitate separat, nefiind admisă compensarea între posturile de activ şi cele de pasiv
ale bilanţului, precum şi între veniturile şi cheltuielile din contul de rezultate;
8. principiul prevalenței economicului asupra juridicului (fondului asupra formei). Criteriul de alegere
este cel al adevărului contabil, respectiv informațiile prezentate în situațiile financiare trebuie să reflecte
realitatea economică a evenimentelor și a tranzacțiilor, nu numai forma lor juridică.
9. principiul costului istoric. Conform acestui principiu toate activele și pasivele figurează în contabilitate
de la intrare și până la ieșire la costul de origine (intrare) consemnat în documentele justificative. Ca
urmare se conturează principiul evaluării la cost de achiziție sau cost de producție prin care elementele
prezentate în situațiile financiare se evaluează, de regulă, pe baza principiului costului de achiziție sau al
costului de producție.
10. principiul pragului de semnificație impune ca situațiile financiare să evidențieze toate operațiile
economice și financiare, precum și informațiile a căror importanță poate afecta evaluările și deciziile.
Potrivit acestui principiu, orice element care are o valoare semnificativă trebuie prezentat separat în
cadrul situațiilor financiare. Elementele cu valori nesemnificative care au aceeași natură sau funcții
similare vor fi însumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
 MOMENTELE ESENŢIALE ALE FLUXULUI INFORMAŢIONAL-CONTABIL

Momentele esenţiale ale fluxului informaţional contabil sunt:

- documentarea operaţiunilor economice şi financiare (consemnarea operaţiunilor economice şi
financiare în documente justificative);
- analiza contabilă a operaţiunilor economice şi financiare supuse înregistrării;
- înregistrarea cronologică a operaţiunilor economice şi financiare în REGISTRUL JURNAL;
- înregistrarea sistematică a operaţiunilor economice şi financiare în CONTURI;
- întocmirea BALANŢEI DE VERIFICARE şi corectarea erorilor de înregistrare;
- inventarierea patrimoniului unităţii lucrative;
- evaluarea elementelor patrimoniale;
- întocmirea BILANŢULUI CONTABIL;
- analiza pe bază de bilanţ a situaţiei patrimoniale şi a rezultatelor financiare ale unităţii lucrative.

Documente
justificative

Articolul contabil
(analiza contabilă)

Registrul jurnal Registrul Cartea Mare

(înregistrarea (înregistrarea
cronologică) sistematică)

Balanța de
verificare

Bilanțul
contabil