EVALUAREA ÎN CONTABILITATE

Evaluarea în contabilitate constă în cuantificarea şi exprimarea în unităţi monetare a mărimii

elementelor patrimoniale şi a operaţiilor economice şi financiare cu modificări intervenite în masa
patrimoniului.
În teoria şi pratica de contabilitate sau conturat trei criterii cu privire la evaluarea fluxurilor şi
stocurilor de activ şi pasiv, cheltuieli, venituri:
1. Valoarea de utilitate sau valoarea reală;
2. Valoarea de piaţă ca referinţă de preţ;
3. Timpul.

1. Valoarea de utilitate
Consideră că valoarea trebuie să reprezinte costul sau sacrificiul consimţit pentru a aduce bunul
respectiv în patrimoniu sau ceea ce ar aduce bunul respectiv dacă l-am utiliza în întreprindere sau vinde
pe piaţă.
Valoarea de utilitate este valoarea pe care un cumpărător potenţial acceptă să o plătească pentru
cumpărarea lui în starea în care se află.
Valoarea reală, justă sau corectă este definită prin prisma valorii la care poate fi tranzacţionat un
activ sau decontată o datorie de bunăvoie între părţi aflate în cunoştinţă de cauză în cadrul unei tranzacţii
în care preţul este determinat obiectiv.

2. Valoarea de piaţă
Folosită în cadrul tranzacţiilor directe, reprezintă preţul care poate fi obţinut sau plătit pe o piaţă
activă caracterizată prin:
• Activele de pe piaţă sunt relativ omogene;
• Sunt cantităţi suficiente de asemenea active, în aşa fel încât, oricând pot fi găsiţi potenţiali
cumpărători şi vânzători;
• Preţurile sunt disponibile pentru a fi cunoscute de către public.
În afara categoriilor de valori prezentate mai sus, standardele internaţionale de contabilitate mai
utilizează şi altele cum ar fi:
• Valoarea actualizată ca formă estimată a valorii viitoarelor fluxuri nete de numerar în
desfăşurarea normală a activităţii;
• Valoarea actualizată a unei datorii ca formă echivalentă plăţilor aşteptate în viitor necesare
pentru a stinge obligaţia rezultată dintr-o prestaţie sau un bun primit;
• Valoarea de înregistrare sau contabilă este valoarea la care un activ este inclus în bilanţ după
scăderea amortizărilor acumulate şi a pierderilor acumulate din depreciere;
• Valoarea realizabilă sau de decontare a unei datorii este o valoare neactualizată în numerar
sau în echivalente de numerar aşteptate a fi plătite pentru a achita datoriile potrivit cursului
normal al afacerilor.
• Valoarea realizabilă este valoarea în numerar sau în echivalente de numerar care poate fi
obţinută în prezent prin vânzarea normală a activelor.
• Valoarea realizabilă netă reprezintă preţul de vânzare estimat ce ar putea fi obţinut pe
parcursul desfăşurării normale a activităţii mai puţin costurile estimate pentru finalizarea
bunului şi a costurilor necesare vânzării lui;
 • Valoarea recuperabilă este maxima dintre preţul net de vânzare şi valoarea sa utilă sau suma
pe care întreprinderea se aşteaptă să o recupereze din utilizarea viitoare a unui activ, inclusiv
valoarea sa reziduală din momentul înstrăinării;
• Valoarea reziduală este valoarea netă pe care o întreprindere se aşteaptă să o obţină pentru un
activ la sfârşitul duratei utile de viaţă a acesteia după scăderea costurilor aşteptate la cedare.
• Valoarea reevaluată a unui activ reprezintă valoarea reală a unui activ la data reevaluării, mai
puţin amortizarea ulterioară acumulată și pierderea acumulată din depreciere;
• Valoarea ajustată este valoarea diminuată a activelor care s-au depreciat.

3. Timpul vizează momentul plasării evaluării în trecut, prezent sau viitor. Orice evaluare, în
virtutea continuităţii activităţii întreprinderii, glisează între timpul trecut, trece prin timpul prezent și se
îngrijește de reproducția valorilor economice la timpul viitor.

Pornind de la cele trei criterii (valoarea de utilitate, valoarea de piaţă şi timpul) s-au conturat
urmatoarele baze de evaluare: costul istoric, costul curent, valoarea de realizare şi valoarea actualizată.
Costul istoric este o valoare reală din momentul intrării activelor şi crearea datoriilor. În termeni
monetari sau în putere de cumpărare, reprezintă sacrificul care a fost consimţit pentru a aduce bunul în
patrimoniul întreprinderii la data sa de intrare.
Costul curent sau de înlocuire reprezintă costul pe care întreprinderea îl acceptă pentru a dobândi,
la nivelul valorii actuale, un bun similar cu cel delimitat ca obiect al evaluării.
Valoarea realizabilă constă în valoarea pe care întreprinderea ar primi-o dacă ar vinde azi în mod
normal activul sau ar achita datoriile.
Valoarea actualizată sau valoarea capitalizată reprezintă o estimare la timpul prezent a valorii în
funcţie de fluxurile de beneficii viitoare ce apar în desfăşurarea normală a activitaţii adică aducerea la zi a
unei valori care devine disponibilă mai târziu.

Principiile evaluării în contabilitate

Problemele de valoare şi implicit de evaluare în contabilitate nu pot fi discutate decât în relaţiile cu
principiile fundamentale ale contabilitaţii. În acest sens, pot fi reţinute cinci principii:
• Costul istoric
• Stabilitatea unităţii monetare
• Prudenţa
• Continuitatea exploatării
• Principiul evaluării separate a activelor și datoriilor
Principul costului istoric: impune înregistrarea în contabilitate a activelor şi pasivelor la costul de
intrare consemnat în documentele justificative. Cu acest cost figurează în contabilitate de la intrare şi până
la ieşire, el putând fi substituit prin alte preţuri sau modificat numai prin reevaluare.
Principiul stabilității unității monetare. Discutată ca putere de cumpărare, moneda trebuie tratată
ca un rezervor de înlocuire în formă naturală a bunurilor ce formează obiectul evaluării.
Principiul prudenței corectează spațial limitele costului istoric și constă în aprecierea cu precauție
a activelor și pasivelor, cheltuielilor și veniturilor pentru a evita supraevaluarea rezultatului. Potrivit
acestui principiu nu este admisă supraevaluarea elementelor de activ și a veniturilor, respectiv
subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor ținând cont deprecierile, riscurile și pierderile posibile
generate de desfășurarea activității exercițiului curent sau anterior. Pe această cale se evită riscul de
transfer în viitor a incertitudinilor prezente, susceptibile de a greva patrimoniul și rezultatele întreprinderii.
 Principiul continuității pornește de la prezumția că o întreprindere într-un viitor previzibil își
continuă activitatea fără a avea intenția și nevoia de a o lichida sau reduce în mod semnificativ. Pornind de
la această premisă, evaluarea trebuie să pornească de la valoarea de utilitate sau reală în măsură să asigure
conservarea costului istoric și menținerea capitalului.
Principiul evaluării separate a activelor și datoriilor. În vederea stabilirii valorii totale
corespunzătoare a fiecărei poziții din bilanț se determină în mod individual, valoarea aferentă fiecărui
element component al activelor și datoriilor.

Prețurile și tarifele folosite în evaluarea contabilă

Prețul reprezintă numărul de unității monetare necesare pentru a vinde/obține o marfă sau un
serviciu la un moment dat, într-un anumit loc și în funcție de o calitate specifică a produsului. În cazul
serviciilor prestate, prețul este particularizat sub denumirea de tarif.
În funcție de destinațiile produselor și serviciilor se desting următoarele categorii de prețuri:
• Prețul producătorului vânzător – este un preț de producător pe baza costurilor sale de producție
și a unei rate a profitului considerată normală sau necesară, după caz.
• Prețul de livrare - este prețul la care circulă mărfurile pe canalele de distribuție, între vânzător
și cumpărător, deci și prețul de vânzare al producătorului devine un preț de livrare.
• Prețul cu ridicata - acesta este un prețul comerciantului angrosist pe baza relației:
Prețul cu ridicata = prețul de achiziție +
+ cheltuielile de transport +
+ alte cheltuieli accesorii pentru a aduce bunul în stare de vânzare +
+ adaosul comercial
• Prețul cu amănuntul este prețul la care se vând produsele și serviciile către populație fiind
construit similar prețului cu ridicata cu deosebirea că prețul de livrare trebuie să cuprindă și
accizele deoarece populația reprezintă stadiul final al consumului.

Formele de evaluare în contabilitate

A. Evaluarea la intrare sau la prima înregistrare în contabilitate se bazează pe costul istoric,
care în raport cu natura elementelor patrimoniale și a operațiilor economice și financiare
capătă semnificațiile concrete următoare:
1. Costul de achiziție pentru bunurile materiale procurate cu titlul oneros
Costul de achiziție = prețul de cumpărare +
+ cheltuielile de transport, aprovizionare și manipulare +
+ taxele de import şi alte taxe nerecuperabile +
+ alte cheltuieli accesorii necesare pentru punerea în stare de
utilitate și care pot fi atribuibile direct achiziţiei bunului respectiv +
+ comisioanele, taxele notariale, cheltuielile cu obţinerea de
autorizaţii –
– reducerile comerciale primite de la furnizori.
2. Costul de producție pentru imobilizările și stocurile realizate prin construcție sau
producție proprie
Costul de producție = cheltuielile directe de producţie (costul de achiziţie al materiilor
prime şi materialelor consumabile, salariile directe etc.) +
+ cota cheltuielilor indirecte de producţia alocate în mod raţional
(regia fixă, costul de achiziţie al materialelor auxiliare utilitare,
costul utilităţilor etc.) +
 + cheltuieli financiare (cu condiţia ca ele să reprezinte dobânzi şi
comisioane aferente împrumuturilor pentru finanţarea investiţiei şi să
vizeze perioada ei de execuţie)

3. Valoarea de utilitate pentru aportul în natură la capitalul social sau obținute cu titlul
gratuit este o valoare actuală stabilită în funcție de prețul pieței, utilitatea bunului pentru
întreprindere, starea și amplasarea sa.
4. Prețul de achiziție pentru titlurile de valoare.
5. Valoarea nominală egală cu sumele de primit în schimbul creanțelor, de plătit în
schimbul datoriilor sau al sumelor așteptate a fi plătite în cazul datoriilor din impozite și
taxe.
6. Valoarea în lei în cursul de schimb din momentul consemnării creanțelor și datoriilor în
devize, respectiv derulării operațiilor de încasări/plăți privind lichiditățile în valută.
7. Prețul pieței din ziua când se derulează operațiile privind lingourile și monedele de aur și
argint.
8. Valoarea corespondentă în cazul cheltuielilor și veniturilor, stabilită prin asocierea cu
activele și pasivele transformate în cheltuieli/venituri.
B. Evaluarea la ieșire sau la a doua înregistrare se efectuează în principiu la valoarea
contabilă de intrare. Dacă bunuri similare de natura stocurilor sau a titlurilor de valoare au
valori contabile diferite și nu există posibilitatea identificării valorii contabile de intrare,
evaluarea se face la costul mediu ponderat de intrare (CMP), prețul primului lot intrat
(FIFO) în ordinea cronologică a epuizării loturilor, prețul ultimului lot intrat (LIFO) în
ordinea invers cronologică a epuizării loturilor.
C. Evaluarea la inventariere se efectuează cu ocazia inventarieri patrimoniului la închiderea
exercițiului financiar. Constituie obiect al inventarierii și evaluării numai activele și
datoriile. Evaluarea se bazează în principiu pe valoarea actuală în 31.12 fiind denumită
valoare de inventar. Valoarea de inventar ca expresie a valorii actuale este estimată în
funcție de prețul pieței, utilitatea bunului pentru unitatea patrimonială, situație în care se află
bunurile materiale și creanțele sau datoriile și amplasarea bunurilor.
D. Evaluarea la data bilanțului se bazează pe valoarea netă bilanțieră rezultată în urma
inventarierii. În cazul activelor, se compară valoarea contabilă de intrare cu valoarea de
inventar și se reține cea mai mică valoare. În cazul datoriilor, acestea sunt evaluate la
valoarea contabilă de intrare bazată pe valoarea nominală.
Reevaluarea în contabilitate constă în modificarea și substituirea valorilor contabile de intrare
ale elementelor patrimoniale cu noua valoare actuală sau curentă. Noua valoare stabilită în urma
evaluării poate fi egală cu valoarea contabilă veche bazată pe costul istoric, înmulțită cu indicele
variației prețurilor, sau valoarea contabilă de intrare bazată pe costul istoric este înlocuită prin costul
curent (valoarea actuală adoptată în momentul reevaluării).