Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Cruciade
Cruciade
I.2. Cruciadele
Cruciadele, expediţii militare pornite din Apusul Europei şi având ca
scop iniţial eliberarea Locurilor Sfinte de sub ocupaţia arabă (Ierusalimul
fusese cucerit în anul 1080, iar Antiohia în anul 1085), s-au desfăşurat între
anii 1096-1270. Numărul acestor expediţii militare a depăşit cifra 10, dar
de cea mai mare importanţă se recunosc doar şapte.
Deoarece angajau factori sociali, politici, economici şi chiar culturali,
cruciadele au antrenat şi variate straturi sociale apusene. Prin urmare, ele
au constituit un fenomen complex în istoria Evului Mediu.
În cruciade au fost angajaţi, în primul rând, cavaleri feudali, dornici
de fapte măreţe şi de aventură, mai ales dintre cei fără domenii feudale,
urmărind dobândirea unor mari teritorii şi averi sau crearea unor state de
tip feudal în Orient, viitoare surse de mari venituri. Trebuie adăugat şi fap-
tul că Orientul deţinea la vremea aceea numeroase bogăţii şi opere de artă,
care au fost jefuite şi transportate în Occident (numai Constantinopolul a
fost supus unui jaf de trei zile şi trei nopţi după ce a fost ocupat de cruciaţi
în anul 1204).
Papalitatea a considerat cruciadele expresii ale luptei creştine împo-
triva necredincioşilor, numindu-i pe cruciaţi „milites Sancti Petri”(oştenii
Sfântului Petru). Ei trebuiau să cucerească creştinătatea orientală în favoa-
rea Sfântului Petru, deci a statului papal. Pentru că în timpul desfăşurării
cruciadelor, de cele mai multe ori, cavalerii se certau între ei pentru dome-
niile cucerite, papa a decretat „armistiţiul lui Dumnezeu”. După succesul
primei cruciade a numit patriarhi latini în Ierusalim şi Alexandria. Acelaşi
lucru s-a întâmplat şi în Constantinopolului după anul 1204. Astfel, la Si-
nodul de la Lateran din anul 1215 papa Inocenţiu al III-lea îşi permitea
aşezarea pe cap a tiarei (mitrei) cu trei coroane: una ca patriarh, a doua ca
suveran al statului papal, iar a treia ca suveran al suveranilor.
Este de la sine înţeles că şi populaţia creştină a fost antrenată în aceste
cruciade, fie trimiţând pelerini care să se roage pentru iertarea păcatelor
poporului, fie susţinându-le prin luptă. A existat mult fanatism, încât în
anul 1212 s-a desfăşurat o cruciadă a copiilor, crezând că aceştia, prin
inocenţa lor, vor dobândi de la Dumnezeu victoria asupra păgânilor. Expe-
diţia s-a transformat într-o catastrofă, afirmându-se, sub influenţa fricii, că
semiluna islamică este mai puternică decât Sfânta Cruce.
9
Nicolae Chifăr
În cruciade au fost implicaţi şi evreii din statele europene care nă-
dăjduiau reîntoarcerea în Palestina. Întrucât mulţi dintre ei erau cămătari,
au împrumutat cavalerilor bani, cu dobânzi foarte mari. Aceştia, neavând
apoi cu ce să plătească, au pornit o acţiune antisemită, numindu-i pe evrei
„ucigaşii lui Hristos” şi persecutându-i ca atare.
N-a lipsit de la organizarea şi susţinerea cruciadelor nici elementul
comercial. Veneţienii şi genovezii au pus flotele lor comerciale în slujba
cruciaţilor, dar după insuccesul din anul 1187, când Ierusalimul a căzut din
nou în mâinile arabilor, ei au făcut comerţ chiar şi cu aceştia, motivând că
„banul nu este confesional”.
Bibliografie:
Steven Runciman, A history of the crusades, Cambridge, 1957; I. Grămadă, Cru-
ciadele, Bucureşti, 1961; S. Columbeanu/R. Valentin, Cruciadele, Bucureşti, 1971;
F. Căzan, Cruciadele, Bucureşti, 1990; M. Şesan, Cruciadele, Biserica Ortodoxă şi
actualitatea, în „Mitropolia Ardealului”, nr. 4-6/1961, p. 216-241; Idem, Cruciadele
şi Biserica Ortodoxă, Cernăuţi, 1938; C. Morrisson, Cruciadele, Bucureşti, 1998; M.
Kaplan, Ph. Contamine şi alţii, Cruciadele, trad. de G. Miciacio, Bucureşti, 1999;
T.M. Popescu, Cucerirea Constantinopolului de către latini ca mijloc de unire a Bi-
sericilor (sec. XI-XIV), în „Studii Teologice”, nr. 1/1929, p. 48-132; I.M. Mălinaş,
De te voi uita, Constantinopole! Sau privitor la evenimentele de la 10 august 636,
13 aprilie 1204 şi 29 mai 1453, Cluj-Napoca, 2004; I.Al. Mizgan, Cruciada a IV-a
1202-1204, Oradea, 2005; C. Teulea, Cruciada a IV-a: deziderate şi consecinţe politi-
co-religioase, în „Revista Teologică”, nr. 1/2008, p. 150-180; M. Cojoc, Cruciadele şi
populaţia română din sudul Dunării, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 4-6/1990, p. 53-56.