Modelul relației

propagandă-ideologie
deficitară
 Propaganda este omniprezentă în vieț ile noastre
ș i toată lumea o foloseș te. Este un tip de comunicare
care justifică un scop, ocolind raț iunea. Ceea ce face
propaganda este să ia noț iuni precum libertate,
integritate ș i să le alăture unor prejudecăț i iraț ionale.

 În ceea ce priveș te natura propagandei, Jason Stanley realizează o

caracterizare generală, argumentând împotriva a două teorii pe care unii
ar putea fi tentați să le adopte: cea prin care se subliniază ideea că o
afirmație propagandistică trebuie să fie falsă (condiția falsității
propagandei) ș i cea prin care se arată că o afirmație propagandistică trebuie
făcută într-un mod nesincer (condiția nesincerității propagandei).
 Propaganda care sprijină reprezintă „o
contribuție la discursul public, prezentată
ca fiind o întruchipare a anumitor
idealuri, dar care tinde spre realizarea
acestor idealuri fie prin mijloace
emoționale, fie prin mijloace iraționale”.

Propaganda care subminează reprezintă „o

contribuție la discursul public, prezentată
ca o întruchipare a anumitor idealuri, dar
care tinde să erodeze aceste idealuri”.
Stanley ne vorbeș te despre existența limbajului ca mecanism de
control, mecanism ce subminează idealurile idealurile
raționalității publice.
Acesta susține o afirmație făcută de către o serie de filosofi din
tradiția feministă, ș i anume că „funcția anumitor tipuri de
discurs este de a reduce la tăcere un grup vizat”, perspectivele
acestui grup nefiind demne de luat în considerare în mod
rezonabil. Spre exemplu, „funcția anumitor tipuri de discurs
rasist este de a clasifica negrii ca fiind inferiori”.
Noțiunea de context lingvistic este esențială în semantica formală
contemporană ș i pragmatică. Ceea ce spune o propoziție a unui
limbaj natural depinde de contextul lingvistic în care este rostită.

O altă noțiune de care avem nevoie este distincția între conținutul

negociabil al limbajului „în legătură cu semnificațiile căruia are
sens să se discute sau să se argumenteze” ș i conținutul non-
negociabil, „cel convențional, care ar trebui înțeles de către toți”.
 Limbajul propagandei implică asocierea repetată
între cuvinte ș i semnificații sociale.

Această asociere repetată este

mecanismul prin care se formează sensul
convențional. În momentul în care este
folosită această asociere între cuvinte ș i
imagini se formează conexiuni ce servesc
drept bază a sensului convențional.
Ideologia deficitară este acea ideologie care „sprijină ș i
sporeș te gradul de inegalitate, de discriminare ș i de
opresiune existent în societate”. De asemenea, aceste
ideologii sunt auto-legitimatoare, oferindu-le celor
privilegiaț i o justificare pentru propriile privilegii.

În general, oamenii aderă ș i susț in credinț ele ideologice

datorită faptului că sunt legate de interesele, privilegiile,
practicile ș i identităț ile sociale. Acestea din urmă constituie
practicile ș i obiceiurile în care ne implicăm, iar cei cu care
colaborăm fac parte din comunitatea noastră.
Susan Stebbing descrie credințele ideologice ca fiind
credințe prețuite, adică credințe pe care dorim să le
păstrăm. Termenul „prețuit” sugerează un fel de
individualism în ceea ce priveș te credința
ideologică, ș i anume faptul că ataș amentul
emoțional al individului față de o credință este ceea
ce face dificilă revizuirea rațională.
Jason Stanley aduce în discuție ș i asocierea ideologiilor deficitare cu
miturile legitimatoare. Odată cu apariția acestor mituri legitimatoare,
ierarhia se întemeiază pe superioritate ș i inferioritate, iar distincțiile
formale devin încărcate de norme, evidențiindu-se astfel privilegiile
celor puternici ș i bogați.
Noțiunea de stereotip, dezvoltată de Walter Lippmann, face referire la
„scenariile sociale ce ne ghidează prin lume, ne dau sens ș i ne legitimează
acțiunile. Acesta explică rezistența stereotipurilor la revizuirea rațională,
afirmând că „este neliniș titor din punct de vedere emoțional să le
abandonăm deoarece sunt strâns legate de identitatea noastră”.
În concluzie, Jason Stanley a scris despre modul în care inegalitățile
din societate, fie ele politice sau materiale, conduc la practici
epistemice ce sunt reale obstacole în realizarea idealurilor liberal-
democratice. Persoanele ce beneficiază de aceste inegalități vor tinde
să creadă că idealurile au fost totuș i realizate, chiar ș i în fața unor
dovezi ce arată că nu au fost.

Sursa tuturor ideologiilor deficitare este reprezentată de defectele

societății, deci singura modalitate de a reduce efectul dăunător al
ideologiilor este de a prelua controlul asupra mass-mediei ș i de a
folosi aceste resurse în scopul remedierii ideologiilor deficitare dintr-
un stat democratic ce susține inegalitățile materiale.