Sociologie aplicata.

Cercetării
sociologice-tipuri, categorii

Lector dr. Adina IORGA

iorga_adinam@yahoo.com
0721649215
A. Paradigmatice
 Kuhn T. (1976) definea paradigma ca un set caracteristic de convingeri şi
preconcepţii. În sens uzual este model, exemplu, pattern
Paradigma naşterii capitalismului- M. Weber - Etica protestantă și spiritul
capitalismului (1905) în care a argumentat faptul ca religia este una dintre cauzele cele
mai importante, care explică diferențele de dezvoltare dintre culturile Occidentale și cele
Orientale, și a subliniat importanța protestantismului ascetic care a condus la nașterea
capitalismului, a birocrației și a statului rațional-legal din Vest. Capitalismul urmăreşte
câştigul în mod raţional, prin comercializarea continuă pe o piaţă liberă, dar dominată de
regulişi legi, prin dezvoltarea de întreprinderi productive care folosesc conturile contabile,
prin operaţiile financiare, prin tranzacţiile speculative cu bunuri standardizate, prin
administrarea permanentă a organismelor politice, prin dezvoltarea întreprinderilor
orientate în funcţie de obţinerea profitului pe termen lung.Capitalismul este o organizare
economică de tip raţional care cuprinde întreprinderi bazate pe investiţiile pe termen
lung, pe libertatea juridică a forţeide muncă, pe diviziunea planificată a muncii în cadrul
întreprinderii şi pe alocarea factorilor de producţie în funcţie de cerinţele pieţei.
Paradigma prejudecăţilor rasiale - A.Memmi (2000) consideră că
valorizarea diferenţei biologice, reale sau imaginare, serveşte ca justificare
pentru dominare. El defineşte rasismul drept valorizarea generalizată şi
definitivă a diferenţelor reale sau imaginare în profitul acuzatorului şi în
detrimentul victimei sale cu scopul justificării privilegiilor sau agresiunii sale.
Paradigma socializării anticipate (R. Merton, 1971): indivizii tind mai
degrabă să imite valorile şi comportamentele grupurilor cărora doresc să li se
alăture, decât pe cele ale grupurilor cărora le aparţin. Socializarea anticipată
este determinată de conformismul social față de valorile unui grup de referință,
diferit de grupul de apartenență. Conceptele centrale ale acestei paradigme sunt
grupul de apartenență și grupul de referință. Primul desemnează reuniunile de
indivizi care satisfac următoarele trei condiții :
1. Indivizii respectivi se află într-o interacțiune continuă.
2. Ei înșiși se definesc ca membrii ai gupului.
3. Cei care nu participa la interacțiune îi definesc, de asemenea, ca membrii
ai grupului. Grupul de referință reprezintă punctele de comparatie la care se
referă o proporție suficient de importanța de indivizi care aparțin unei categorii
sociale, cu scopul de a defini situația care caracterizează respectiva categorie
socială.
 Paradigma frustrării relative ( A.Stouffer,1949): dacă normele sociale
sunt clar definite şi percepute ca stabile, indivizii îşi limitează ambiţiile în
funcţie de aceste norme. Dacă normele sunt imprecise şi instabile, indivizii
nutresc ambiţii ce depăşesc posibilităţile de realizare şi resimt o frustrare.
 
Paradigma familiei nucleare (T. Parsons, 1970): dezvoltarea societăţii
industriale impune mobilitatea populaţiei şi deci independenţa copiilor,
ceea ce antrenează „nuclearizarea” familiei.

Paradigma acţiunii colective (M. Olson, 1959): nici un individ nu are

interesul să acţioneze pentru a susţine o organizaţie care procură bunuri şi
servicii colective pentru că el va beneficia oricum de ele; el va participa
deoarece această organizaţie furnizează în plus satisfacţii individuale.
Neaplicarea acțiunii colective face ca rezultatul colectiv la care se ajunge să
fie suboptim: ar fi fost posibil ca toți membrii grupului să obțină un
beneficiu mai mare dacă ei ar fi cooperat.
Paradigma capitalului social (P. Bourdieu, 1970): egalitatea de acces la şcoală
menţine inegalitatea de origine socială, de vreme ce copiii claselor superioare au
mijloace culturale şi motivaţii care le permit să profite mai bine de şcoală decât
copiii claselor inferioare.
 

Paradigma democraţiei  (A.Tocqueville, 1850, 1856): egalitarismul este resortul

societăţilor democratice şi pe măsură ce egalitatea progresează, inegalităţile
devin tot mai şocante şi alimentează exigenţa de egalitate. Democrația în sine
este ineluctabilă și ireversibilă…egalitatea de șanse este virtual periculoasă, din
moment ce, la fel de bine, poate genera atât libertate, cât și servitude.

Paradigma Şcolii de la Chicago (R.E. Park şi E. Burgess, 1925, 1936): popularea

unui oraş se dispune pe zone concentrice prin regruparea diferitelor grupuri
etnice sau sociale. Dinamica creșterii orașului se explică prin procesele de invazie
și succesiune mediate de competiția între diferitele comunități urbane.
Paradigma conflictelor de clasă ( K. Marx, 1848): clasele sociale sunt într-o
permanentă luptă. Ţăranii şi clasele de mijloc vor trebui să se împartă între
burghezie şi proletariat, iar proletariatul va înlocui burghezia în postura de clasă
dominantă, în perspectiva societăţii fără clase.
 
Paradigma logicii semnelor  (J. Baudrillard, 1968, 1970): în societăţile bogate,
consumatorul îşi procură semne sociale,cumpărând în acelaşi timp bunuri şi
servicii; logica semnelor se substituie atunci logicii necesităţilor şi comandă
alegerile sale mai mult decât utilitatea ceea ce se înțelege prin satisfacerea unei
nevoi, elementare sau derivate, în societatea tradițională, devine, în societatea de
consum, pur și simplu consumul de semne, în care obiectul nu mai este valorificat
prin utilitatea lui, nici prin valoarea de întrebuințare, ci prin aranjarea într-un
context de semnificații, adică în ceea ce J. Baudrillard numește logica socială sau
logica semnelor. Conform acestei logici, un obiect este consumat doar pentru
valoarea pe care o are el în cadrul unui sistem de semnificații, iar consumul devine,
astfel, o dimensiune principală a producției societății în general și a celei materiale
în special. Prin consum se constituie diferențierea socială, individul își găsește o
identitate personală, iar grupurile pot acționa ca niște instituții (normative,
regulative) față de individ. Semnul social al obiectului devine independent de
funcția utilitară a acestuia și poate fi analizat doar ca element al structurii sociale,
ale carei expresii sunt cristalizate într-un sistem cultural.
B. Cercetarea calitativă
Cercetarea calitativă este de tip exploratoriu şi presupune
intervievarea unui număr restrâns de persoane, datele nefiind
statistic reprezentative pentru populaţia studiată. Cercetarea de tip
calitativ studiază în profunzimea lor: motivaţiile, emoţiile, percepţiile,
sentimentele care îi determină pe oameni să acţioneze în diverse moduri.
Acest tip de cercetare este util pentru dezvoltarea de ipoteze ca bază pentru
realizarea unei cercetări de tip cantitativ, înţelegerea în profunzime a
atitudinilor, opiniilor, credinţelor, comportamentelor unor persoane sau a
unor grupuri de persoane.
Cercetătile calitative sunt folosite pentru a obţine date mai bogate în
conţinut şi mai de profunzime. Cercetarea calitativă dispune de metode,
tehnici şi instrumente de studiu, adaptate la specificul problemei
studiate.
 C. Cercetarea cantitativă

Cercetarea cantitativă este un tip de cercetare ce

presupune investigarea unui număr mare de persoane,
folosirea statisticii pentru obtinerea de date
reprezentative pentru universul cercetat. Prin tehnica
eșantionării rezultatele obtinute pot fi aplicate
întregului univers de cercetare.
Va multumesc.