Sunteți pe pagina 1din 3

Capitolul V.

Ținte strategice
A

In urma analizei situației actuale și a tendințelor viitoare constatăm următoarele aspecte care reprezintă priorități majore pentru
școala noastră:
PRIORITATEA 1: DEZVOLTAREA PROFESIONALĂ A RESURSELOR UMANE URMĂRIND CREȘTEREA
CALITĂȚII ACTULUI EDUCAȚIONAL

3
7
Obiectiv 1: Dezvoltarea managementului și a culturii calității la nivelul Școlii Chicerea
Obiectiv 2 : Implicarea cadrelor didactice în parcurgerea de cursuri de formare continuă, în vederea creșterii calității proceselor
de învățare și evaluare
Obiectiv 3 : Implicarea cadrelor didactice în programe de învățare care să valorifice strategiile didactice moderne în
vederea asigurării creșterii calității proceselor educaționale și a performanțelor școlare și extrașcolare ale elevilor Obiectiv
4 Crearea unei strategii de urmărire a evoluției școlare și profesionale a absolvenților
Ținta-rezultate măsurabile pentru acest obiectiv:
- Număr de persoane (cadre didactice + personal nedidactic) care au participat la cursuri de formare și perfecționare;
- Număr de cadre didactice care au promovat examenele pentru obținerea gradelor didactice;
- Număr de cadre didactice care aplică în activitea la clasă metodele de învățare centrate pe elev;
- Număr de cadre didactice care au participat la activități metodico-științifice și psihopedagogice;
- Creșterea numărului de resurse educaționale
- Număr de persoane (cadre didactice + personal nedidactic) care au participat la sesiuni de comunicări, simpozioane și
schimburi de experiență.
Obținerea calificativelor F.B. la toți indicatorii domeniului „Managementul calității” ai sistemului de evaluare și asigurare a
calității ARACIP, până în 2016
Evidențierea, în cadrul a minimum 65% din rapoartele de asistență și inspecție la ore - derulate pe parcursul fiecărui an
școlar (2013-2018) - a utilizării metodelor modeme de învățare centrate pe elev
Implicarea anuală a minim 55 % din elevii școlii în programe de învățare axate creșterea calității educației și obținerea de
performanță școlară și extrașcolară (cercuri și cluburi, cursuri de pregătire pentru olimpiade și concursuri școlare și
extrașcolare etc.)
- Creșterea procentului de absolvenți ai școlii ce își continuă studii educaționale
Obținerea de premii la olimpiadele și concursurile școlare, fazele județene și naționale,
Context:
Sistemul de învățământ este la ora actuală în continuă schimbare, cadrele didactice trebuie să se adapteze permanent, să
Măsurat prin:
• Număr de cadre didactice ce au gradul I sau II, masterat, doctorat și cursuri de perfecționare în specializarea proprie
sau alte domenii complementare
• Crearea unei baze de date cu privire la prognoza traiectului școlar al viitorilor absolvenți
• Număr de asistențe sau inspecții ce evidențiază utilizarea strategiilor didactice moderne și a strategiilor corecte de

PLAN OPERAȚIONAL ȚINTA 1

Acțiuni pentru Rezultate Data Persoana/ Parteneri Cost Sursa de


atingerea așteptate până la persoanele finanțare
obiectivului: (Ce (măsurabile) care vor responsabile
anume trebuie să se fi
întâmple?) finalizate

Participarea Număr de Permanen Director IS J, CCD, Resurse de Fonduri ale

personalului persoane, care t Director Universități, timp Consiliului

la cursuri de formare și au participat la adjunct diverse Resurse Local, M.E.N

perfecționare, cursuri de Responsabilul instituții financiare autofinanțare

identificate la nivelul formare și cu specializate Resurse


școlii prin asistențe, perfecționare perfecționarea Profesorii materiale
inspecții sau cadrelor interesați

3
9

S-ar putea să vă placă și