CAPITOLUL XXII

Procedura în faţa instanţei de apel

1. Noţiunea, importanţa şi clasificarea căilor de atac

Conform articolului 119 din Constituția RM și articolul 15 CPC al RM participanții

pot exercita caile de atac.
În scopul preîntîmpinării și înlăturărîi greșelelor în sfera de înfăptuire a justiției,
legituitorul a creat posibilitatea controlului judiciar, instituind diferite căi de atac, prin a căror
exercitare se poate cere verificarea legalității și temeiniciei hotărîreii.
Controlul judiciar poate fi definit ca fiind dreptul și obligația pe care le au în cadrul
unui sistem judeciar , instanțele judecătorești superioare de a verifica , în condițile și cu
procedura stabilită de lege , legalitatea și temeinicia hotărîrilor pronunțate de instanțele
judecătorești inferioare lor și de a casa sau modifica acele hotărîri ce sunt greșite sau de a le
confirma pe cele legale și intemeiate. Controlul judiciar se declanșează prin intermediul căilor
de atac.
Căile de atac reprezintă mijloacele legale prin intermediul cărora poate fi provocată, la
cererea celor interesaţi o amplificare a fazei judecăţii în vederea efectuării unui control
judiciar asupra hotărârilor primei instanţe cât şi a celorlalte instanţe. Prin intermediul căilor de
atac partea nemulţumită de hotărârea pronunţată poate contesta fie nerespectarea de către
instanţa care a pronunţat hotărârea atacată a condiţiilor legale în care a avut loc judecata, fie
netemeinicia hotărârii deoarece nu este suficient de bine argumentată, putându-se corecta
astfel greşelile săvârşite de către judecători.
Deci, căile de atac sunt mijloacele procedurale prin care se cere şi se obţine anularea
sau deformarea parţială sau totală a unei hotărâri judecătoreşti. Ele reprezintă o formă
concretă de manifestare a acţiunii civile, iar în momentul în care partea interesată apelează la
o anumită cale de atac, aceasta devine o componentă a dreptului la acţiune pus în mişcare.
Justificarea sau raţiunea căilor de atac se referă la mai multe aspecte:
a) judecata în căile de atac reprezintă controlul exercitat de instanţele competente
– superioare în grad sau chiar aceleaşi instanţe – asupra unei judecăţi precedente;
b) judecata în cadrul căilor de atac se justifică şi pe motivul că nu toate elementele
cauzei şi probele se cunosc întotdeauna la prima judecată, ci se descoperă mai târziu;
c) prin intermediul căilor de atac se realizează şi funcţia de îndrumare a
instanţelor superioare faţă de instanţele inferioare lor.
Importanţa căilor de atac se relevă după caz, prin raportarea lor la subiecţii principali
ai procesului civil. Astfel, pentru părţi litigante controlul judiciar realizat prin intermediul
căilor de atac reprezintă o garanţie sigură că drepturile şi interesele lor deduse judecăţii vor fi
valorificate. În caz contrar, ele au posibilitatea de a se plânge împotriva hotărârilor
pronunţate. În acest sens căile de atac au un rol reparator.
Pentru judecătorii, ale căror hotărâri urmează să fie controlate căile de atac reprezintă
un stimulent în muncă, dar şi o armă de luptă împotriva neglijenţei şi arbitrarului în activitatea
de înfăptuire a justiţiei. În acest caz putem vorbi de rolul preventiv al căilor de atac.
Pentru judecătorii care urmează să judece căile de atac importanţa lor (căilor de atac)
se relevă prin necesitatea de a asigura buna şi raţionala funcţionalitate a acestora. Astfel căile
de atac orientează activitatea instanțelor inferioare în vedere formării unei practici judiciare
unitare.
 Fiecare cale de atac folosită are un obiect şi o justificare proprie; drept urmare căile de
atac funcţionează în mod autonom una faţă de alta. Autonomia căilor de atac nu exclude însă
clasificarea lor în diferite categorii, după mai multe criterii:
A. după efectul suspensiv de executare distingem:
a) căi de atac suspensive de executare silită. Apelul suspendă executarea silită în
mod excepţional şi recursul suspendă executarea silită în pricinile privitoare la bunurile cu
aşezare fixă, precum şi în cazurile prevăzute expres de lege. Pentru celelalte cazuri, instanţa
de recurs poate dispune la cererea, suspendarea executării hotărârilor;
b) căi de atac nesuspensive de executare silită. Revizuirea nu este suspensivă de
executarea silită, dar partea interesată poate să solicite suspendarea executării după depunerea
unei cauţiuni.
B. după instanţa competentă să judece calea de atac avem:
a) căi de atac de reformare sunt apelul şi recursul, pentru că prin intermediul lor
se realizează controlul judiciar al hotărârii judecătoreşti, de către o instanţă ierarhic superioară
celei care a pronunţat hotărârea atacată;
b) căi de atac de retractare. Revizuirea este o cale de atac de retractare, deoarece
cererea privind exercitarea căii de atac se soluţionează de instanţă ce a pronunţat hotărârea
atacată.
C. după cum privesc sau nu fondul cauzei, căile de atac sunt:
a) căi de atac devolutive, adică cele care antrenează o rejudecare în fond a pricinii
în întregul ei, fără restricţii în privinţa administrării probelor. Numai apelul are aşa un efect.
b) căi de atac nedevolutive – celelalte căi de atac. Deci, caracterul nedevolutiv se
raportează la calea de atac propriu – zisă, ci nu la rejudecarea pricinii ca efect al admiterii căii
de atac respective.
În cadrul acestor căi de atac, pricina nu se reexaminează sub toate aspectele, ci
se efectuiază un control a temeiniciei și legalități hotărîrei atacate.
După natura chestiunilor asupra căror se exercită controlul judiciar,destingem:
a) Căi de fapt de atac și de drept- apelul și recursul ,secțiunea I, întrucît la
examinarea acestora se verifică atît legalitatea, cît și temeinicire horîrelor atacate.
b) Căile de atac de drept – este recursul, secțiunea II , deoarece aceste provoacă
reexaminarea doar al cheluerilor de drept – legalitatea hotorîrei.
Din punct de vedere e condiția de exarcitare a căilor de atac , aceste pot fi grupate in :
a) Căi ordinare de atac,sunt acele care pot fi exercitate de oricare dintre
participanți la proces și pentru orce temeiuri. De exemplu, poate servi apelul, exercitat
împotriva hotărîrilor nedefinitive.
b) Căi extraordinare de atac care pot fi exercitate pentru temeiurile și în condiții
expres prevăzută de lege. Este vorba despre recurs și revizuire, exercitate împotriva hotîrîrei
defenitive.

2. Elementele apelului

Apelul este mijlocul procesual prin care partea nemulţămită de hotărârea primei
instanţe, solicită instanţei ierarhic superioare, în condiţiile prevăzute de lege, reformarea
hotărârii atacate ori anularea acesteia.
Apelul este o cale de atac ordinară de reformare suspensivă de executare devolutivă ce
antrenează o judecare a fondului.
Analizând elementele apelului avem în vedere subiecţii, adică persoanele sau organele
care pot exercita apelul şi obiectul, adică hotărârile care pot fi atacate cu apel.
Conform art.360 CPC pot declara apel:
 - părţile şi alţi participanţi la proces;
Este vorba în primul rînd, de participanții în nume propriu și în apărarea
intereselor proprii: părțile, intervenienții, petiționarii si persoanele interesate în procedura
specială. Procurorul, organe autorităților publice, organizatile și persoanele fizice care
actionează în interesele altei persoane sunt în, drep să exercite apelul doar în pricinele
intentate de ei. Iar autoritățile publice cu dreptul de a pune concluzi pe cauză pot exercita
căile de atac. Indeferent de participarea lor efectivă la judecarea priciinii în fond.
- reprezentantul în interesul apelantului, dacă este împuternicit în modul stabilit
de lege; reprezentanți legali în virtutea legii; reprezentați convenționali în baza procedurii
speciale.
- martorul, expertul, interpretul şi reprezentanţii părţilor împuterniciţi conform
legii, cu privire la cheltuielile de judecată ce li se cuvin.
Conform art. 599 CC mai pot declara apel creditorii chirografari ai părților. CPC nu
prevede o listă a temeiurilor pentru care poate fi declarat apelul.
Pentru a putea exercita apelul cel nemulţămit de hotărâre trebuie să arate că este
vătămat în interesele sale prin judecata efectuată de prima instanţă. Va fi respinsă ca lipsită de
interes cererea de apel formulată de partea ce a obţinut câştig de cauză în prima instanţă. Dar
este suficient să nu fi obţinut satisfacere asupra unei pretenţii oricât de puţin importante,
pentru a justifica cererea sa de apel.
Termenul de apel este de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărîrei ,
dacă legea nu despune altfel. Termenul de apel se întrerupe prin decesul participantului care
avea interesul să facă apel sau decesului mandatarului căruia i se comunicase hotărîrea. În
acest caz, se face o nouă comunicare la locul deschiderii succesiunei. Termenul de apel va
începe să curgă din nou de la data comunicării hotărârii. Pentru moştenitorii asupra cărora s-
au instituit măsuri de ocrotire judiciară sau dispăruţi fără urmă, termenul va curge din ziua
când se va numi tutorele sau curatorul.
Termenul de apel suspendă executarea hotărârii pronunţate în primă instanţă, cu
excepţia cazurilor prevăzute de lege. Apelul exercitat în termen este, de asemenea, suspensiv
de executare a hotărârii. Apelul exercitat peste termen suspendă executarea hotărîrii dacă
apelantul a depus cauțiune în cauzele patrimoniale, iar în cele nepatrimoniale la cererea
motivată a apelantului.
După pronunţarea hotărârii şi până la expirarea termenului de apel părţile pot renunţa
la această cale de atac. Persoana care a renunţat expres la apel cu privire la o hotărâre nu mai
are dreptul de a o apela. Renunțarea la apel se face prin depunerea unei cereri în prima
instanță pînă la expirarea termenului de apel.
În cazul coparticipării procesuale se ridică problema condiţiilor în care coparticipanţii
pot declara apel.
În ajutorul soluţionării se porneşte de la principiul independenţei procesuale,
aplicându-se regula conform căreia actele de procedură efectuate de o parte nu por nici folosi,
nici păgubi celorlalţi.
Coparticipanţii şi intervenienţii, ale căror poziţii coincid cu poziţia apelantului se pot
alătura la apelul declarat. Pentru cererea de alăturare la apel nu se plăteşte taxă de stat.
În cazul în care pretenţiile apelantului nu coincid cu pretenţiile alăturatului acesta din
urmă este în drept să depună apel după regulile generale, plătind taxa de stat. Dacă apelantul
principal îşi retrage apelul sau cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost restituită, ori
există alte motive care exclud soluţionarea fondului, alăturarea la apel produce efecte juridice
în cazul în care a avut loc în interiorul termenului de apel şi persoana alăturată a plătit taxă de
stat.
În cadrul procesului de examinare a cererii apelantului, intimatul este în drept, după
expirarea termenului de apel să depună apel incident în scris, nu mai tîrziu de data depunerii
referinței la cererea de apel. Apelul incident nu va produce efecte juridice dacă apelantul
principal își retrage cererea de apel sau dacă cererii de apel nu i se dă curs, sau cererea a fost
restituită, sau există alte motive care exclud soluționarea fondului.
În ceea ce priveşte obiectul apelului art.358 CPC prevede, că:
- hotărîrile date în primă instanţă de judecătorii sunt supuse apelului în curţile de
apel de drept comun;
Încheierile emise în primă instanţă nu pot fi atacate cu apel decât odată cu hotărârea,
cu excepţia încheierilor care pot fi atacate cu recurs, separat de hotărâre.
Apelul declarat împotriva hotărârii se consideră făcut şi împotriva încheierii, chiar
dacă aceasta a fost dată după pronunţarea hotărârii, ceea ce înseamnă că în cererea de apel nu
este necesar să se facă menţiune specială despre o anumită încheiere şi că prin apelul îndreptat
împotriva unei hotărîri, partea se poate plânge chiar şi numai cu privire la încheierea
premergătoare, cu condiţia de justifica un interes.
De la regula enunţată există unele excepţii, în sensul că unele încheieri premergătoare
nu pot fi atacate niciodată .

3. Sesizarea instanţei de apel

Fiind o cale de atac de reformare judecarea apelului este de competenţa instanţei

ierarhic superioară celei care a pronunţat hotărârea.
Cererea de apel se depune în scris la instanţa a cărei hotărâre se atacă sau prin
intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor cu semnătură electronică avansată
calificată, cu achitarea taxei de stat în cuantum de 75% din taxa de stat achitată în prima
instanță. Cererile prevenite prin poștă în adresa instanței de apel se expediază instanței de
fond. Cererea de apel şi înscrisurile noi care nu au fost prezentate în primă instanţă se depun
cu atâtea copii câţi participanţi la proces sunt, plus câte o copie pentru instanţa de apel.
Cererea de apel va cuprinde:
- denumirea instanţei căreia îi este adresat apelul;
- numele şi prenumele (denumirea), domiciliul sau sediul apelantului;
- denumirea instanţei completului de judecată care a adoptat hotărârea, data
adoptării ei;
- motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul;
- dovezile invocate în susţinerea apelului; numele și domiciliul martorilor care se
cer a fi citați în instanța de apel.
- solicitarea apelntului;
- lista documentelor ce se anexează la cerere;
- data şi semnătura persoanei care face apel;
La apelul depus de reprezentant trebuie să se anexeze mandatul sau un alt document,
care certifică împuternicirile reprezentantului, dacă acesta nu există la dosar.
Motivele de fapt și de drept pe care se intemeiază apelul, probele invocate în
susținerea apelului, precum și documentele ce se anexează pot fi incluse într-o cerere de apel
suplementară depusă după data intocnirii hotărîrei integrale.
În cererea de apel, apelantul poate să indice o schimbare de domiciliu; dacă el omite să
specifice acest lucru, actele de procedură îi se vor comunica la domiciliul pe care la menţionat
la judecata în faţa primei instanţe.
Cît priveşte cerinţa de a indica în cerere împrejurările de fapt şi de drept pe care se
întemeiază apelul, părţile nu se vor putea folosi înaintea instanţei de apel de alte motive,
mijloace de apărare decât cele invocate în prima instanţă sau arătate în cererea de apel. Astfel,
CPC stipulează expres că în instanţa de apel nu se poate schimba calitatea părţilor, pricina sau
obiectul cererii de chemare în judecată şi nici nu se pot înainta alte pretenţii. Se pot cere
dobânzi, despăgubiri, compensaţii.
Referitor la dovezile invocate în susţinerea apelului, CPC prevede că părţile pot
prezenta în instanţa de apel orice dovezi noi dacă acestea n-au fost reclamate de prima
instanță la cererea participanților la proces sau dacă au fost restituite nejustificat de prima
instanță. Pot fi citaţi în instanţa de apel martorii audiaţi în primă instanţă dacă în cererea de
apel se contestă depoziţiile lor.
Instanța de apel nu are dreptul să administreze probele care au putut fi prezentate de
participanții la proces în prima instanță. În cazul în care părțile și alți participanți la proces
invocă necesitatea administrării de noi probe, aceștea trebuie să indice probele respective,
mijloacele prin care ele pot fi administrate, precum și motivele care au împiedicat prezentarea
lor în prima instanță.
În cazul în care motivarea apelului nu cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de
apel se pronunță în fond, numai temeiul celor invocate în prima instanță.
Primind cererea de apel, înscrisurile și alte probe alăturate care n-au fost prezentate în
prima instanță, preşedintele primei instanţe va dispune înregistrarea ei imediată. Participanții
la proces pot lua cunoștință de materialele dosarului, de apeluri și referințele depuse, de
probele noi prezentate și pot înainta referințe în prima instanță, ultima este obligată să o
primească și să se anexeze la dosar. Prima instanță va soluționa, după caz, chestiunea privind
adoptarea unei hotărîri suplimentare sau a unei încheieri privind corectarea greșelelor din
hotărîre și va întreprinde acțiunile prevăzute de lege în cazul executării imediate a hotărîrii.
După expirarea termenului de depunere a apelului, prima instanţa, a două zi, este
obligată să trimită dosarul împreună cu cererea în instanța de apel. În acest răstimp prima
instanță poate emite o încheiere de corectare a greșelilor din hotărîre sau o hotărîre
suplimentară. Participanți la proces pot lua cunoștință de materialele dosarului , de apelurile
și referințele depuse, de probele noi prezentate și pot înainta referințe motivate împotriva
apelurilor și referințelor.

4. Judecarea apelului

În termen de 24 de ore de la ajungerea dosarului în instanța de apel, cererea de apel se

repartizează completului de judecată în mod aleatoriu, prin intermediul Programului integrat
de gestionare a dosarelor. În decurs de 10 zile de la repartizarea cererii de apel, completul de
judecată care a primit cererea decide asupra intentării procedurii de apel ori emite încheiere de
a nu da curs cererii de apel sau încheiere de restituire a cererii.
Dacă cererea nu întruneşte condiţiile de fond şi de formă, ori nu este achitată taxa de
stat, completul instanţei de apel dispune să nu dea curs cererii, acordând apelantului un
termen pentru lichidarea neajunsurilor. Încheierea de a nu da curs cererii poate fi atacată odată
cu fondul. Dacă le înlătură în termen, apelul se va considera depus la data prezentării iniţiale.
În caz contrar, instanţa restituie cererea de apel. Deasemenea, instanţa va restitui
cererea, în cazul când apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită
repunerea în termen sau instanţa refuză să-l repună în termen; când apelantul a înaintat o nouă
pretenţie neexaminată în primă instanţă; cînd hotărîrea nu poate fi atacată cu apel; când
cererea de apel a fost depusă de o persoană care nu este în drept să declare apel, cu excepția
cazului în care persoana atacă cu apel hotărîrea prin care is-a instituit o măsură de ocrotire
judiciară; când apelantul solicită restituirea apelului până la începerea dezbaterilor în fond la
instanţa de apel. Încherea de restituire poate fi recurată.
 Instanţa de apel va efectua, în termen de 2 luni de la data emiterii încheierii de
intentare a procedurii de apel, actele procedurale în vederea pregătirii pricinii către dezbaterile
judiciare.
Etapa pregătitoare vizează în primul rând fixarea termenului de judecată şi asigurarea
contradictorialităţii şi a dreptului de apărare în faţa instanţei de apel.
Instanţa de apel expediază participanţilor la proces copii de pe cererea de apel şi de pe
înscrisurile care n-au fost prezentate primei instanţe, propunându-le să depună noi referinţe şi
înscrisuri la dosar (cu numărul necesar de copii).
După expirarea termenului de pregătire a pricinii către dezbateri, apelul se
examinează în termen rezonabil. Judecarea pricinii în instanţa de apel se face după regulile de
judecată în primă instanţă, inclusiv obligativitatea întocmirii unui proces – verbal, având în
vedere şi regulile speciale în materia apelului.
Neprezentarea apelantului, intimatului sau a reprezentanţilor acestora, precum şi a
vreunui din participanţi, nu împiedică judecarea apelului. Dacă instanţa va constata că
participanților la proces nu li s-a comunicat cererea de apel, probele noi și referințele, poate
amâna şedinţa.
Neprezentarea apelantului căruia nu i s-a înmânat citaţia din cauza absenţei la adresa
indicată are ca efect scoaterea cererii de pe rol.
Instanţa judecând apelul, verifică, în limitele cererii de apel, ale referințelor și
obiecțiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii primei instanţe în baza materialelor şi
dovezilor din dosar, precum şi a celor noi prezentate. În cazul în care motivarea apelului nu
cuprinde argumente sau dovezi noi, instanța de apel se pronunță în fond, numai în temeiul
celor invocate în prima instanță.
Instanţa de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor apelului. Instanța
de apel verifică circumstanțele și raporturile juridice stabilite în hotărîrea primei instanțe,
precum și cele care nu au fost stabilite, dar care au importanță pentru soluționarea pricinii. În
acest scop, instanța de apel apreciează probele din dosar și cele prezentate suplementar.
Părțile și alți participanți la proces sunt în drept să refacă ori să completeze probele
administrate în prima instanță.
Apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai dificilă, cu excepţia
cazurilor când el consimte aceasta şi când hotărârea este atacată şi de alţi participanţi la
proces.
Apelantul şi reprezentantul lui împuternicit în mod legal îşi pot retrage apelul până la
dezbaterea pricinii în fond în instanţa de apel. La fel apelantul poate renunţa la acţiune şi
încheia cu intimatul tranzacţie conform regulilor generale ce vizează procedura la instanţa în
fond. Apelul împotriva hotărîrilor în cauzele cu valoare redusă se examinează în procedură
scrisă.

5. Decizia instanţei de apel

Dispoziţia instanţei de apel prin care se rezolvă dacă hotărârea instanţei de fond este
legală şi temeinică se dă sub formă de decizie.
Deliberarea judecătorilor, darea deciziei şi pronunţarea ei se fac potrivit regulilor
generale judecăţii în primă instanţă. În cazuri complexe, instanța de judecată dispune
amînarea deliberării pentru cel mult 15 zile.
În urma deliberării, completul de judecată pronunță dispozitivul deciziei, semnată de
toți judecătorii. Dacă vreunul are opinie separată, acesta se anexează la dosar. Decizia
integrală se întocmește în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului, se semnează
de toți judecătorii și se publică pe pagina Web a instanței, iar părților li se remite în termen de
5 zile de la semnare. Împotriva deciziei instanței de apel se poate face recurs.
 În partea introductivă a deciziei se indică denumirea instanței care a emis-o, completul
de judecată, locul și data pronunțării deciziei, numele sau denumirea apelantului și calitatea
lui procedurală, precum și expunerea succintă a dispozitivului hotărîrii, care se verifică.
În partea descriptivă a deciziei sunt dezvăluite circumstanțele pricinii pe parcursul
examinării ei, obiectul deciziei de apel, astfel fiind expuse partea descriptivă și motivarea
hotărîrei.
În motivarea deciziei se indică temeiurile de fapt și drept care au dus la admiterea sau
respingerea apelului.
În despozitivul deciziei se expune rezultatul controlului hotărîrei instanței de fond,
concluziile instanței de apel în urma examinării apelului, denumirea primei instanțe, numele
părților, obiectul litigiului, numele apelantului și concluzia instanței privind admiterea /
respingerea apelului.
Instanţa de apel poate păstra ori schimba în tot sau în parte, hotărârea atacată, dând
următoarele soluţii:
- să respingă cererea de apel şi să menţină hotărârea primei instanţe. Efectuînd
un control asupra hotărîrei și constatînd temeinicia și legalitatea ei, instanța va respinge
apelul ca nefondat și va menține hotărîrea primei instanțe. În acest caz instanța de apel trebuie
să expună în decizia sa concluzia cu privire la toate argumentele invocate de apelant și
referindu-se la legea respectivă , să întemeieze motivele în legătură cu care instanța de apel a
ajuns la concluzia de a recunoaste apelul nentemeiat;
- să caseze hotărârea şi să dispună încetarea procesului sau scoaterea cererii de
pe rol dacă există temeiuri pentru aceasta;
- să admită apelul şi să modifice hotărârea. Hotărîrea atacată se socoate
modificată, dacă fără a afecta concluzile cu privire la drepturile și obligațile părților, precum
și fără a shimba semnificativ conținutul și esența hotărîrei, în partea de motivare sau în
dispozitivul acesteia se introduc anumite corectări;
- să caseze integral sau parțial hotărârea şi să dea o hotărârea nouă. Casarea cu
reținere se aplică în cazurile cînd eroarea judiciară poate fi corectată de către instanța de apel.
Noua hotărîre pronunțată de către instanțăde apel, trebuie să fie bazată pe circumstanțele
constatate și dovedite la judecarea pricinii în instanțele inferioare, dar ignorate de acestea.
Casarea hotărîrilor este totala dacă se referă la toate aspectele pricinii și la toți
participanții la proces. Casarea este parțială dacă vizează doar unele aspecte ale pricinii sau
numai raporturile dintre unii participanți.
Casarea cu reținere are la bază motivul examinării pricinii de un complet de
judecată compus ilegal, dacă s-a încălcat principiul limbei desfășurării procesului sau dacă
hotărîrea nu este semnată de judecător su de cineva din judecători sau hotărîrea este semnată
de acel judecător/ judecători nemenționați în hotărîre;
- să admită apelul şi să caseze integral sau parțial hotărârea primei instanţe,
restituind pricina spre rejudecare în primă instanţă dacă a constat că prima instanță a
soluționat problema drepturilor unor persoane neantrenate în proces sau încălcarea normelor
de competență jurisdicțională. Dacă hotărîrea a fost casată pentru lipsă de competență, cauza
se trimite spre rejudecare instanței competente.
În cazul casării integrale sau parțiale a hotărîrei primei instanțe și restituirii pricinii
spe rejudecarea în prima instanță , instanța de apel poate să se expună în decizia sa asupra
actelor procedurale care urmiază a fi efectuate în prima instanță la rejudecarea pricinii, însă
nu este în drept să prejudece în opinele sale că o anumită probă ar inspira sau nu încredere ,
că unele probe ar fi mai temeinice decît altele și nici să stabilească ce hotărîre ar trebui
adoptată după rejudecarea pricinii. Prin această normă se previne comiterea repetată a erorilor
care au servit drept temei pentru casarea hotărîrilor, fără a se afecta independența
judecătorului care rejudecă cauza.
 Hotărârea primei instanţe se casează sau se modifică de instanţa de apel dacă
circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii nu au fost constate şi elucidate pe
deplin, chiar şi când prima instanţă le consideră constate, ele nu au fost dovedite cu probe
veridice şi suficiente; sau concluziile primei instanţe, expuse în hotărâre, sunt în contradicţie
cu circumstanţele pricinii; sau instanţa a încălcat ori a aplicat eronat normele de drept material
sau procesual.
Decizia instanţei de apel rămâne definitivă în momentul pronunţării şi susceptibilă de
executare silită conform legii.
Decizia adoptată de către instanța de apel este rezultatul examinării concomitente a
tuturor apelurilor care au fost declarate împotriva hotărîrii primei instanțe. În decizie instanța
de apel se expune pe marginea temeiniciei cererilor de apel depuse de toate persoanele
interesate. Astfel se asigură unicitatea soluției și se evită pronunțarea unor decizii
contradictorii.
Sunt posibele situații cînd, din vina lucrătorilor instanței judecătorești, cererea de apel
este expediată cu întîrziere sau cînd apelantul nu o declarat apel în termen din motive
întemeiate iar cererile de apel declarate de alți participanți la proces deja au fost examinate. În
aceste cazuri instanța de apel este obligată să primească cererea depusă în termen sau repusă
în termen și să o examineze. Examinarea acestui apel este de competența aceluiași complet de
judecători care a examinta pricina în apel și se efectuează conform regulilor generale.
Dacă instanţa de apel după ce judecă o altă cerere de apel depusă peste termen după
repunerea în termen ce vizează aceeaşi cauză examinată în apel în baza unor alte cereri de
apel, ajunge la concluzia că decizia anterioară este ilegală sau neîntemeiată o casează şi emite
o nouă decizie.
După examinarea pricinii în instanţa de apel, dosarul se restituie primei instanţe.