Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
SISTEME MARIME
NECONVENŢIONALE
Parametrul adimensional
h3
este decisiv în abordarea acestor probleme.
Datorită imposibilităţii rezolvării problemei cu
considerarea acestui parametru au fost cercetate
alte soluţii pentru diferitele domenii ale rapoartelor
H/λ (panta valului) şi h/λ (adâncimea relativă a
apei), rapoarte care intră în definirea parametrului
Ursell.
Hλ2 ( H / λ )
=
h 3
(h / λ )3
O primă clasificare a teoriilor valurilor analitice şi o
estimare aproximativă a domeniilor de aplicare a
dat-o Keulegan.
Cele mai importante soluţii analitice ale problemei
neliniare a valului sunt valul Stokes, valul eliptic
(cnoidal) şi valul solitar. Pentru aceste tipuri de
valuri pot fi făcute următoarele consideraţii:
- traiectoriile particulelor de fluid nu sunt închise ca
în cazul valului Airy ceea ce înseamnă că în
aceste cazuri are loc şi un transport de masă;
- pentru valurile de pantă finită trecerea de la
conceptul determinist la cel statistic nu este
uşoară deoarece principiul suprapunerii efectelor
nu mai este valabil.
Dacă înălţimea valului este mică în raport cu
adâncimea şi
a) este mică şi în raport cu lungimea valului, forma
acestuia se poate aproxima cu o sinusoidă.
b) dacă H creşte, crestele valurilor devin ascuţite şi
valul se va sparge când unghiul de la creastă scade
sub 120°, sau
H 1max
= 0.14 th (kh)
λ
c) la valori crescute ale lui H, pe golul de val se
observă ceste locale când
H 1max
〉
λ 3π
1
[
[th (kh)] sh 2 (kh) ]
Dacă înălţimea valului nu mai este neglijabilă în raport
cu adâncimea, profilul este descris de valurile cnoidale
(eliptice)
ς ( x ) = Hcn 2 ( Aωx, k )
unde, cn este funcţia eliptică a lui Jacobi de argument
Aωx,
x 3H 1
Aωx = ⋅ 2 + ...
h 4h k
8k 2 h
H max = 2
9k + 2
Cea mai mare înălţime a valului corespunde valului
solitar când K =1; Hmax = 0.727 h.
Teoria valurilor cnoidale –
albastru deschis;
Teoria liniară a valurilor
(Airy) – galben;
Teoria valurilor Stokes –
linie albastră punctată;
Aproximaţii numerice de
ordinul V folosind teoria
funcţiei de curent pentru
valuri de mare înălţime
(H > ¼ H breaking) – zona gri.
Înălţimea
Intervale ale Numărul Frecvenţa
medie a Frecvenţa de
înălţimii de valuri cumulată,
valului apariţie, f(x)
valului [m] [n] F(x)
[m]
0.25 – 0.75 0.5 15 0.100 0.100
0.75 – 1.25 1.0 30 0.200 0.300
1.25 – 1.75 1.5 55 0.367 0.667
1.75 – 2.25 2.0 21 0.140 0.807
2.25 – 2.75 2.5 14 0.093 0.900
2.75 – 3.25 3.0 9 0.060 0.960
3.25 – 3.75 3.5 5 0.033 0.993
3.75 – 5.25 4.0 1 0.007 1.000
Total 150 1.000
O histogramă similară poate fi realizată pentru perioadele
aparente de val, procentele de apariţie determinându-se prin
împărţirea numărului de treceri prin zero la numărul total de
treceri prin zero ale înregistrării.
ρg H ρg
8
=
8
(h
2
w1 + hw2 2 + ... )
H este înălţimea medie a tuturor valurilor
Dacă aria de sub histogramă este cunoscută, atunci se poate
determina probabilitatea de apariţie a diferitelor înălţimi de val,
după formula de distribuţie Rayleigh
p{h > H i } = 1 − ∫
Hi 2H i − H i2 / H
2
2
e H i2 / H 2
=e
0
H
Spre exemplu, dacă pătratul valorii medii a înălţimii valului este
6.812 (Hi = 2.60 m) probabilitatea ca înălţimea valului să fie
mai mare de 0.3 m este 0.215! Semnificaţia este că dintr-un
număr de valuri N, N x 0.215 valuri vor fi mai mari decât Hi.
După cum s-a menţionat anterior, este acum simplu de calculat
valoarea medie, şi valorile 1/3, 1/10, 1/100, etc, dar numai cu
condiţia că distribuţia este de tip Rayleigh este respectată.
Dacă nu, sunt necesare corecţii.
Histogramele descrise anterior se referă numai la una dintre
caracteristicile valului neregulat: perioada sau înălţimea/
amplitudinea.
Singura modalitate de a ţine cont de ambele caracteristici,
adică şi amplitudinea şi frecvenţa este spectrul energetic
al valului!
Spectrul energetic
al valului
(
1 2
2
ς a1 + ς a22 + ...ς a2n )
curba obţinută se numeşte spectrul energetic al
valului, Sζ(ω), iar ordonata reprezintă densitatea
spectrală a energiei valurilor.
Suprafaţa mărginită de curbă se notează cu m0, care
se mai numeşte şi varianţa procesului aleator şi
care, multiplicată cu ρg, defineşte energia totală.
mn = ∫ ω n Sς (ω )dω m0 = ∫ Sς (ω ) dω
0 0
- Average number of zero crossing (numărul mediu de
treceri prin zero)
1 m2
N0 =
2π m0
- Average period of zero crossing (numărul mediu din
treceri prin zero
~ 1 m0
Tz = = 2π
N0 m2
- Average apparent wave lengths (lungimile aparente
de val)
( )
~
Lw z
= 2πg
m0
m4
- Broadness parameter (parametrul de lăţime de bandă)
m ⋅ m − m 2
ε2 = 0 4 2
m0 ⋅ m4
- Correction factor CF (factorul de corecţie)
CF ⋅ m0 ⋅ 2 log e n
Pe parcursul anilor a fost acumulat un volum foarte mare de
date privind măsurătorile de val. Aceste date sunt extrem de
importante având în vedere necesitatea definirii stării cele mai
probabile în care urmează să fie amplasată structura offshore.
Una din cele mai coerente bate de date dezvoltată pe baza
măsurătorilor caracteristicilor valurilor a fost publicată de
Hogben, Dacunha şi Olliver (1986). Aceasta conţine date
acumulate pentru 104 zone din oceanul planetar cunoscute
ca zonele Marsden, acoperind majoritatea rutelor de
navigaţie.
Modelele matematice ale spectrelor de val se bazează pe unul
sau mai mulţi parametri cum sunt înălţimea semnificativă a
valului, perioada valului, factorul de formă, etc.
Reprezentarea caracteristicilor valurilor oceanice se
poate realiza ăn diferite moduri.
Bretschneider (1959) a propus ca spectrul de val pentru
o stare dată a mării să fie descrisă de în funcţie de doi
parametri: înălţimea semnificativă a valului şi frecvenţa
modală a valului. Aceasta reprezintă frecvenţa care
corespunde maximului spectrului energetic al valului.
S (ω ) = αg ω2 −5
Formularea generală
Forma matematică generală a spectrului de val poate fi scrisă
sub forma
S (ω ) = Bω
−p
exp( −Cω )
−q
H s = 4.0 m0 şi ω = m1 / m2 T = 2π / ω
1/ q
Se poate demonstra că frecvenţa corespunzând Cq
ω0 =
maximului spectrului (spectral peak) este: p
Neumann spectrum
S (ω ) = Bω exp[ −2 g /(ωU w ) ]
−6 2 2
ω0 = 0.767 ω
−2
ω
2 ω
5
S (ω ) = 1.466 H s0
exp − 3
6
ω ω0
Pierson – Moskowitz
A fost dezvoltat în 1964 şi este cunoscut ca fiind modelul
spectral P – M. Este o formulare intens utilizată în ingineria
oceanică şi descrie o mare complet dezvoltată utilizând un
singur parametru: viteza vântului. Distanţa de formare (fetch)
şi durata sunt considerate infinite. Modelul P – M este util
pentru reprezentarea mării severe.
−4
αg 2 ωU w
S (ω ) = 5 exp − 0.74
ω g
unde,
S(w) = densitatea spectrală în cm2sec;
g = acceleraţia gravitaţională în cm/sec2;
ω = frecvenţa circulară (pulsaţia) în radians/sec;
a =0.00810;
şi Uw = viteza în cm/sec (la 19.5 m deasupra nivelului mării.
HS HS ω0 T0
[ft] [m] [rad/s] [s]
5 1.52 1.018 6.17
10 3.05 0.720 8.73
15 4.57 0.588 10.69
20 6.10 0.509 12.34
25 7.62 0.455 13.80
30 9.15 0.416 15.12
35 10.67 0.385 16.33
40 12.20 0.360 17.45
45 13.72 0.339 19.51
2 ω
4 ωs
4
S (ω ) = 0.1687 H s s
exp − 0.675
ω
5
ω
ω
4
2 ω
4
S (ω ) = 0.1107 H s s
exp − 0.4427
ω5
ω
ω = 1.296ω0
ITTC Spectrum
În 1969, 1972 şi în 1996 International Towing Tank Conference
propune modificări ale formulării spectrului P – M referitor la
înălţimea semnificativă a valului şi a frecvenţei trecerilor prin
zero, ωz. Valoarea acesteia se calculează pe baya relaţiei
m2
ωz = în care, generic, mn este momentul de ordinul n.
m0
α ω
2 −4
S (ω ) = αg ω exp −
2 −5 4 g
Spectrul ITTC are formularea 2
H s
în care
0.0081 g /σ
α= k=
k4 3.54ω z
Hs
σ = m0 = este deviaţia standard (valoarea rms) a suprafeţei libere
4 a apei.
Formularea unificată
Pe baza formulărilor anterioare ale modelelor spectrale date
de P-M, Bretschneider, ISSC şi ITTC s-a constatat
posibilitatea scrierii intr-o formă unificată depinzând de 2
parametri, aceştia fiind valorile statistice ale înălţimii valului
şi a perioadei acestuia
Forma sa generală, scrisă funcţie de înălţimea semnificativă a
valului, Hs şi a perioadei de val caracteristice, este
A 2 ω~ 2
S (ω ) = H s 5 exp − A ω ~
4 ω ω ( ) −4
În această formulare aria de sub spectrul energetic corespunde
valorii (Hs)2/16, respectiv parametrului A şi tipului perioadei
caracteristice alese.
În această manieră pot fi descrise majoritatea modelelor
spectrale. Forma adimensională a acestei clase de spectre
este dată de relaţia
ω S (ω ) A ω
( )
~ −5
−4
= exp − A ω
~ ~
ω
Hs 2
4 ω
−4 (ω − ω 0 )2
αg 2 ω exp −
S (ω ) = 2 σ ω 0
2 2
exp − 1 . 25 γ
ω 5
ω0
Spectrul JONSWAP
Înălţimea semnificativă a valului funcţie de perioada maximului
spectrului
Locaţia γ
(ω − ω0 )
1/ 2
2
S (ω ) = 0.214 H exp −
2
for − 0.26 < (ω − ω0 ) < 1.65
s
0 . 065(ω − ω 0 + 0 . 26 )
S (ω ) = 0 în afara domeniului dat.
λj
4λ j + 1 4
2
ω0 j 4λ j + 1 ω 0 j 4
2
4 H
S (ω ) = ∑
1 sj
exp −
4 j =1 Γ (λ j ) ω
4 λ j +1
4 ω
Golful
Hurricane 3000 12.9 42.0 1.1 0.1 biliniar
Mexic
Golful
Loop 3000 4.9 32.9 2.57 0.51 biliniar
Mexic
Foz de
Brazilia 3000 6.0 20.0 2.5 0.3 biliniar
Amazon
Nord
Nyk High 1500 15.7 38.5 1.75 0.49 liniar
Norvegia
Vest
Girrasol 1350 4.0 19.0 1.5 0.5 biliniar
Africa
Faeroe –
Frontiera
Shetland 1000 18.0 40.0 1.96 0.63 liniar
Atlantic Channel