Student Sava T.

Iuliana

RIPMS II

REFERAT LA FIZICA RESTAURĂRII

Pictura în ulei este tehnica de pictură cu pigmenți care sunt legați printr-un liant
de ulei care tinde să se usuce - de regulă ulei de in. De obicei uleiul, cum ar fi
uleiul de in, este fiert într-o rășină, cum ar fi rășina de pin, sau chiar tămâie. Alte
uleiuri utilizate ocazional includ uleiul de nucă, mac sau șofrănel. Aceste uleiuri
conferă diferite proprietăți picturii, cum ar fi diminuarea tendinței de îngălbenire
sau reducerea timpului de uscare. Câteva diferențe sunt vizibile în luciul picturii în
funcție de uleiul utilizat.

Deși pictura în ulei a fost folosită în picturile budiste ale pictorilor chinezi și
indieni undeva între secolele al V-lea și al VIII-lea, tehnica a devenit populară abia
în secolul al XV-lea. Este posibil ca această tehnică să fi pătruns în Europa în
perioada Evului Mediu. Pictura în ulei a devenit ulterior principala tehnică de
realizare a operelor pe măsură ce avantajele sale deveneau cunoscute.

În ultimii ani au început să iasă în evidență culorile de ulei miscibile în apă,

înlocuind într-o oarecare măsură uleiurile tradiționale. Acestea conțin un emulsor
care le permite să fie diluate în apă (spre deosebire de diluantul de vopsea) și
permit un timp de uscare mult mai rapid (1-3 zile) față de uleiurile tradiționale (1-3
săptămâni).

CAUZELE SI DEGRADARILE:

- Pentru pictura in ulei de tip murală:

Conservarea cu restaurarea picturilor murale reprezintă un ansamblu de operațiuni,

în vederea protejării și transmiterii operei de artă în viitor. Acest lucru se realizează
și prin îndepărtarea cauzelor şi a agenţilor de degradare existenţi cu încetinirea, pe
cât posibil, a proceselor de degradare.

Toate tipurile de umiditate afectează zidăria și implicit pictura murală. Apar o

serie de degradări ale stratului de culoare ca pierderea coeziunii dintre particule, a
adeziunii față de stratul suport, respectiv desprinderi sub formă de exfolieri, de tip
pantă de acoperiş, solzi ce în timp se desprind și formează lacune de culoare.
Umiditatea provoacă migrarea şi recristalizarea sărurilor din zidărie fapt ce
afectează și pictura murală. Aceste săruri din structura zidăriei sunt provenite din
materialele de construcţie, din sol sau din atmosferă. Sărurile solubile sunt purtate
de către apa din zid către suprafaţă, unde vor forma cristale sau voaluri. Odată cu
evaporarea apei din ziduri are loc şi recristalizarea lor. Cele evaporate pe suprafața
zidului formează eflorescenţele, iar cele care se evaporă în interiorul porilor
formează criptoeflorescenţe. Toate tipurile de săruri afectează stratul pictural
afectând structura stratului de culoare fapt ce duce în timp la pierderea acestuia.
Acest proces de hidratare și deshidratare a zidurilor provoacă o decontractare și
contractare permanentă a materialelor care este un fenomen ce acționează foarte
distructiv asupra picturilor murale. În anotimpul rece, atunci când temperatura
coboară sub 0 grade apa din zid îngheaţă şi îşi măreşte volumul cu 9%. Cristalele
de gheaţă din interiorul zidăriei vor exercita o presiune suplimentară asupra
stratului suport al picturii conducând la deteriorarea zidăriei și implicit a stratului
pictural. Pot apărea astfel macerări ale zidăriei, suportului picturii cu pierderea
totală. Deoarece în lăcașurile de cult nu poate fi menținut un microclimat
asemănător cu cel din muzee unde el este stabilizat mult mai ușor, este important
ca în biserici să se sigure o temperatură cât mai constantă dar și o ventilația a
aerului încărcat de vapori din timpul după slujbele oficiate, în scopul evitării
umidității de condens. Pentru evitarea umidității de infiltrație este obligatorie
verificarea acoperișului, sistemului de preluare a apelor pluviale și a etanșeității
ferestrelor. Pentru eliminarea umidității de capilaritate se aplică diferite metode în
funcție de situația locală astfel: drenajul perimetral, aplicarea unor tencuieli
poroase, efectuarea de canale de ventilație, metode fizice prin tăierea mecanică a
zidăriei, fizico-chimie cu injectări de substanțe impermeabile, electroosmotice,
puțuri absorbante, etc. Metodele de îndepărtare a umidității zidăriei vor face
subiectul unui proiect în care se va prezenta situația monumentului cu observațiile
de rigoare cu remediile propuse care se înaintează spre aprobare către comisiile de
specialitate. După obținerea avizelor favorabile se vor lua măsurile necesare
stopării degradărilor picturilor murale în funcție de cazurile existente.

- Pentru pictura in ulei pe lemn sau pânză sau lemn:

Degradări ale suportului de lemn

 Întâlnim frecvent suporturi cu aspect spongios, efect al atacului cu insecte
xilofage. Structura fizică a lemnului se modifică, rezistenţa la tensiuni mecanice
fiind foarte redusă. Lemnul devine mai puţin elastic la variaţiile factorilor fizici ai
mediului. In cazul unor manevrări necorespunzătoare (loviri, căderi) sau chiar
vibraţii se produc fisuri,crăpături, aşchieri, ruperi sau spărturi ale suportului .

Degradarea traverselor, tot ca urmare a atacului insectelor xilofage,desprinderea lor

parţială sau totală, favorizează accentuarea fisurilor,crăpăturilor, permit desfacerea
panoului în părţile componente. La acest fenomen contribuie şi procesul de
îmbătrânire sau descompunere a cleiurilor cu care sunt asamblate scândurile.

În cazul în care se încearcă consolidarea panoului ( cu scoabe de fin, de exemplu),

se pot antrena noi fisuri, aşchieri sau chiar desprinderi de fragmente de lemn.
Tensiunea mecanică rezultată din fixarea frecăturilor, rozelor, aureolelor produce
fisuri, aşchieri şi prăbuşiri localizate ale suportului .

Modificarea dimensiunilor panoului prin tăierea a una sau două laturi, diversele
mutilări antrenează fisuri, aşchieri şi chiar dispariţii de fragmente.

Degradări ale stratului pictural

Gradul de deteriorare al stratului pictural este direct dependent de tehnicile

artizanale utilizate, de materialele constitutive. Dozarea şi aplicarea acestora,
obţinerea aderenţei tuturor straturilor sunt deosebit de importante. în cazul în care
nu sunt respectate principiile de construcţie ale unei picturi apar defecţiuni care vor
evolua sau vor genera alte degradări, sub influenţa diverşilor factori.

O primă categorie de degradare a stratului pictural este aceea datorată suportului.

Atacul de insecte xilofage se produce adesea până în stratul pictural, numeroasele

găuri de zbor modificând unitatea de suprafaţă. Canalele sau găurile de zbor duc la
slăbirea aderenţei stratului pictural, fenomen ce se accentuează prin infiltrarea
alternativă a aerului uscat sau umed în aceste goluri. Pierderea proprietăţilor
iniţiale ale adezivului folosit da preparaţie, modificările de volum ale suportului ca
urmare a variaţiilor stării higrometrice provoacă desprinderi şi dispariţii ale
stratului pictural. fie locală, fie pe fibre sau pe zone mari, nedirecţionate
(desprinderi oarbe) .
Păstrarea lucrărilor în condiţii în care umiditatea relativă este excesivă sau
variabilă, mutarea lor în spaţii cu alţi parametri ai temperaturii şi umidității relative
decât cei iniţiali, vor produce modificări de volum în suport. Un strat pictural mai
puţin elastic sau cu preparaţie subţire va ceda la efortul transmis de suport. Sunt
antrenate, astfel, fisuri, desprinderi, peliculări sau dispariţii pe zone mari. Aceleaşi
fenomene pot apare şi ca urmare a plasării picturilor pe ziduri, pereţi cu un grad de
umiditate variabil.

Descleierea scândurilor, ca urmare a îmbătrânirii cleiurilor sau provocată, fisurarea

sau crăparea panoului vor determina aceleaşi forme de degradări. Tensiunile
mecanice rezultate din baterea cuielor, în scopul fixării ferecăturilor, rozelor,
aureolelor, produc fisurarea, desprinderea şi dispariţia locală, pe fibre sau pe zone
mai largi a stratului pictural, acestea decurgând de cele mai multe ori din
degradările provocate suportului. Numeroase picturi prezintă deteriorări termice
provocate de energia calorică a unei surse luminoase sau de încălzire. Acţiunea
factorului termic se poate produce prin contact sau fără contact cu sursa, efectele
sale fiind proporţionale cu distanţa şi durata radiaţiei termice. În funcţie de aceasta,
se pot produce degradări de suprafață prin care verniul se înmoaie, curge sau se
granulează, modificându-se cromatic ori are loc o descompunere a verniului sau
peliculei de culoare şi apariţia de umflături. Dacă acţiunea sursei a fost şi mai
îndelungată sau apropierea mai mare, se produce o degradare în profunzime, prin
calcinarea stratului pictural, dispariţia sa localizată până la suport , carbonizarea
superficială sau în profunzime a suportului . Stratul pictural umflat, desprins,
pierzând astfel aderenţa la suport, devine vulnerabil la tensiuni mecanice, la
influenţa variaţiilor termohigrometrice. Se pot produce prăbuşiri, cojiri. Aerul
umed, infiltrat în goluri, efortul impus de modificările în volum ale suportului pot
antrena în continuare desprinderi şi dispariţii ale stratului. De asemenea, structurile
calcinate vor putea fi înlăturate uşor prin ştergeri, frecări sau şocuri rezultate din
manevrarea necorespunzătoare.

Degradări mecanice şi chimice

Prin operaţiile de curățare a ferecăturii, rozelor şi aureolelor de metal cu diverse

substanţe abrazive sau detergenţi, rezultă soluţii alcaline sau acide care se preling
pe suprafaţa pictată, determinând degradarea verniului, peliculei de culoare şi chiar
a preparaţiei. Este un fenomen asemănător coroziunii metalelor. Stratul pictural
devine pulverulent pe conturul aplicaţiei din metal sau dispare până la preparaţie
pe traseul prelingerii soluţiilor. După uscarea soluţiilor, pe suprafaţa picturii se
încrustează substanţe cu aspect de pulbere. Sunt cazuri în care pe suprafaţa
interioară a ferecăturii se formează diverşi produşi de coroziune care migrează pe
suprafaţa pictată sub formă de depozite de săruri albe-verzui.

Un alt efect al curăţării ferecăturii cu diverse substanţe abrazive sau soluţii constă
în erodarea verniului sau peliculei de culoare, fie doar pe conturul ferecăturii, fie
pe întreaga porţiune de pictură neacoperită .

Prezenta aplicațiilor de metal pe suprafaţa pictată devine deosebit de dăunătoare în

condiţii de umiditate relativă excesivă.

În numeroase cazuri, din motive rituale sau estetice, pe icoane mai vechi ( din sec.
XVII, XVIII) au fost fixate. recent aplicaţii din metal. Stratul pictural al acestor
lucrări, prezentând fenomene ale îmbătrânirii naturale (cracluri), atac de insecte
xilofage sau efecte ale modificărilor alternative de volum ale suportului, este astfel
mai vulnerabil la acţiunea factorilor fizici ai mediului. Vaporii de apă aflaţi în
pătura de aer dintre ferecătură şi pictură, provenind fie din atmosferă , fie eliberaţi
de lemn, condens pe suprafaţa metalului. Sub această dublă acţiune : a umidităţii
de suprafaţă şi a celei transmise de suport, în condiţiile în care stratul pictural nu
mai este unitar, se produce o descompunere a lianţilor preparaţiei sau peliculei,
desprinderea şi pulverizarea acestora. Are loc o pierdere pe zone mari a unității
între straturi şi dispariţia locală a picturii.