Tatiana BUCOS

dr. conf. univ., ASEM

Tema 5_EUE

Activitatea financiară a unităţii

economice
 1. Relațiile financiare ale unităţii economice
Activitatea UE presupune existenţa în acelaşi loc şi timp a tuturor
resurselor economice necesare activității

Unitatea economică stabilește legături cu mediul extern (furnizori,

comercianţi, instituţii financiar-bancare, instituţii ale statului, etc.)

Magazine retail
utilaj
Magazine de
personal Unit. economică firmă
Dealeri
Piața de resurse

tehnologii

desfacere
Piața de
Magazine
economice

Resurse Aprovizionare Bunuri/servicii/ online

spații comerciale
producție, Rețele de
mobilier vânzare distribuție
Plata p/u resurse
Încasări Marketing în
consumabile rețea
resurse energetice etc.

Între unitatea economică și subiecții extern apar fluxuri de bunuri şi servicii, pe

de o parte şi mişcări de resurse băneşti, pe de altă parte

Desfăşurarea activităţii unităţii economice presupune implicarea în diverse relaţii

financiare.
 Relaţiile financiare - relaţii de repartiţie şi alocare a resurselor
băneşti conform priorităţilor, obiectivelor, obligațiilor, prevederilor
contractuale etc.

Subiecții relaţiilor financiare :

Fondatorii Investitorii Statul

1 4 5

6
1. Băncile

Unitatea economică
Furnizorii
2
S1 3 S2 2 Cumpărătorii
2
Angajații
S3

Companii de
asigurări
Numerele 1-6 din figura precedentă se referă la diverse tipuri de relații financiare în
care este implicată unitatea economică

1. Relațiile financiare legate de Capitalul social este sursa principală de formare a activelor entității iar
formarea capitalului social modalitățile specifice de formare a capitalului diferă în funcție de forma
organizatorico-juridică a entității.
2. Relațiile financiare generate Aceste relații se referă la fluxurile monetare existente între unitatea
de producția și comercializarea economică și furnizorii de resurse, angajați, subcontractorii etc. pe de o
bunurilor/serviciilor parte, și cele cu clienții, intermediari, distribuitori etc., pe de altă parte.

3. Relații financiare interne Se referă la relațiile financiare dintre diverse subdiviziuni, filiale,
asociații din care face parte unitatea economică etc., care apar în cazul
îndeplinirii obligațiilor financiare reciproce.
4. Relații financiare cu Se referă la relațiile care apar între unitatea economică și investitorii
investitorii atrași – fluxul investițional obținut de la investitori presupune cedarea
unor drepturi de proprietate către investitor.
5. Relații financiare cu statul Apar între unitatea economică și sistemul financiar public în cazul plății
impozitelor, taxelor, formarea fondurilor sociale, obținerea subvențiilor,
aplicarea penalizărilor etc.
6. Relațiile financiare cu sistemul Apar între unitatea economică și instituțiile bancare în procesul de
bancar păstrare a banilor, obținerea și rambursarea creditelor, plata dobânzilor,
oferirea serviciilor bancare.
7. Relații financiare cu Apar între unitatea economică și companiile de asigurări în cazul
companiile de asigurări contractelor de asigurare a patrimoniului, a personalului, a riscurilor
comerciale etc.
 Activitatea economică se face în scopul obținerii de profit → obținerea de profit
presupune implicarea banilor în diverse cicluri financiare.

Ciclul financiar - ansamblul de operaţiuni şi proceduri care intervin între

momentul transformării banilor în bunuri şi servicii până la cel în care se
recuperează moneda inițial cheltuită, dar şi un surplus monetar.

Tipuri de circuite financiare:

Ciclul de investiţii – cuprinde operațiunile legate de achiziția capitalului de producţie de

la care unitatea economică va încasa venituri de-a lungul mai multor perioade succesive.

Ciclul de exploatare – ansamblul operaţiunilor legate de achiziţia de bunuri/servicii

pentru utilizarea curentă, transformarea acestora în produse finite şi vânzarea lor.

Ciclul operaţiunilor financiare – operaţiunile şi procedurile de acordare şi primire

de împrumuturi, achiziţiile de acțiuni, precum şi cesiunea creanţelor.

Cesiunea creanţelor procesul de vânzare a creanţelor înainte de a fi ajunse la scadenţă,

către o societate specializată – ca ex., pot fi cumpărate de bancă, în schimbul unei dobânzi.
Tatiana BUCOS
dr. conf. univ., ASEM

Tema 5_EUE

Activitatea financiară a unităţii

economice
 2. Determinarea duratei și a necesarului de finanțare
Insuficiența numerarului pentru realizarea plăților curente dar și efectuarea
investițiilor capitale, impune necesitatea căutării finanțărilor.

Finanţarea - obţinerea şi punerea la dispoziţia unităţii economice a unor

sume de bani şi bunuri productive.

Indiferent de sursa de finanțare utilizată, este important de a cunoaște care este

necesarul de finanțare, adică de a obține răspuns la întrebările:

1. Care este suma finanțării?

depinde de insuficiența de resurse necesare pentru achiziția planificată și
condițiile de plată impuse de către vânzător
2. Pentru ce interval de timp este necesară finanțarea?
depinde de destinația finanțării: p/u activitatea curentă sau în scopuri
investiționale
Durata finanțărilor pentru activitatea curentă depinde de:
 durata ciclului operațional: timpul necesar p/u aprovizionare/stocare, producție,
vânzare;
 modul de organizare a relațiilor cu furnizorii (termenele de plată stabilite de ei) și cu
clienții (termenele de plată stabilite p/u clienți: cu plăți în avans, cu plăți imediate sau cu
amânarea plăților)

Aprovizionare Ciclul de producție Desfacere

Stocare /Livrare –
durata de stocare – în zile în zile în zile

Credit Achitarea Încasări Încasări în

comercial facturilor imediate baza
(amânarea pentru vânzărilor în
plăților) bunurile livrate credit

Necesarul de finanțare ( în zile)

Exemple de determinare a necesarului de finanțare, în zile:

1. Unitatea economică cumpără un bun cu 100 lei, pe care îl vinde imediat cu 150 lei.
Dacă ambele tranzacțiile sunt realizate în același timp, unitatea economică
încasează 150 lei de la cumpărător, după care 100 lei sunt transferați furnizorului,
în cont rămânându-i 50 lei. În acest caz, necesarul de finanțare pentru realizarea
activității este zero (tranzacția este realizată fără a folosi resurse financiare proprii
sau împrumutate).
2. Unitatea economică cumpără bunul cu 100 lei, acesta fiind stocat pentru 30 zile.
Dacă, furnizorul solicită plata imediată, este nevoie de finanțare a achiziției cu 100
lei pentru 30 de zile, cu condiția că vânzarea bunului are loc cu încasări imediate a
numerarului de la cumpărător. Însă dacă unitatea economice va dori să-și
crediteze clientul pentru 60 de zile, durata finanțării se va extinde până la 90 zile.
3. Dacă, în situația descrisă în exemplu 2, furnizorul acordă unității economice un
credit pentru 45 de zile, necesarul de finanțare a tranzacției este zero în cazul
vânzărilor cu încasări imediate, și 45 zile, în cazul vânzărilor în credit.
Durata finanțărilor investițiilor capitale

Investiţii capitale sunt considerate cheltuielile efectuate în legătură cu procurarea

şi/sau îmbunătăţirea activelor pe termen lung (ex. achiziția utilajului productiv,
construirea clădirilor destinate activității curente etc.)

Durata de finanțare a investiţiilor capitale depinde de durata de recuperare a

investițiilor – adică în câți ani banii cheltuiți pentru investițiile capitale vor reveni în
formă monetară.

! Banii cheltuiți pentru investițiile capitale revin în formă monetară prin

intermediul amortizării și a profitului net.

Exemplu:
dacă unitatea economică achiziționează un utilaj cu 900 000 lei, care va funcționa 6 ani (se
aplică metoda liniară de calcul a amortizării), si care aduce profit net anual 100 000 lei,
începând cu anul 2, durata de recuperare a utilajului respectiv este de 4 ani:
Valoarea recuperată anual Valoarea totală recuperată
Anul 1 150000 150000
Anul 2 250000 400000=150000+250000
Anul 3 250000 650000=150000+250000+250000
Anul 4 250000 900000=150000+250000+250000+250000

Dacă investiția capitală se recuperează timp de 4 ani – durata finanțării necesare: 4 ani
Tatiana BUCOS
dr. conf. univ., ASEM

Tema 5_EUE

Activitatea financiară a unităţii

economice
 Surse de finanțare a activităților desfășurate de
3. unitatea economică

Atât cheltuielile legate de activitatea curentă cât și cele legate de realizarea

investițiilor curente presupune existența surselor de finanțare.

Sursele de finanțare :

 interne – sunt folosite resursele proprii ale unității economice

 externe – sunt folosite resurse atrase de la subiecți dinafara unității economice

Mai frecvent, problema finanțărilor apare în raport cu achizițiile legate de

investițiile capitale, finanțarea activităților curente fiind realizată în baza încasărilor
din vânzări.
Surse de finanțare a investițiilor capitale

Investițiile capitale pot fi finanțate prin utilizarea resurselor proprii → autofinanțare.

Pentru a asigura capacitatea de plată, unitățile economice

obișnuiesc să creeze fonduri destinate investițiilor capitale.
 Fondul de amortizare – cont, constituit pentru acumularea sumelor din
încasări, care corespund amortizării mijloacelor fixe.
 Fondul de investiții – cont, constituit pentru acumularea unei părți din
profitul net în scopuri investiționale (ca exemplu, trimestrial în acest fond
sunt transferate 10% din profitul net al unității economice).

Autofinanțarea conduce la creșterea capitalului propriu, ceea ce determină obținerea unui șir de
avantaje:
 crește autonomia financiară și se reduce riscul de pierderea a activelor puse în gaj;
 se păstrează controlul asupra patrimoniului unității economice;
 se generează un efect multiplicator, câștigul din capital generează câștiguri suplimentare;
 se reduce nivelul costurilor financiare – nu se plătesc dobânzi/comisioane.
 Deoarece resursele proprii de finanțare sunt limitate, unitățile economice pot apela la
diverse resurse externe:

Finanțări externe

prin participare la prin fonduri de

prin împrumut
capital susținere a afacerilor

atragerea de emisiunea credite leasing granturi

investitori acţiunilor

contribuţia la capital emisiunea subvenţii

a fondatorilor obligaţiunilor

Finanțările prin participare la capital și cele în baza fondurilor de susținere a afacerilor nu

presupun rambursare,
pe când, finanțările prin împrumut sunt rambursabile și presupun anumite plăți!
Finanțări externe prin participare la capital:
Căi de obținere a resurselor Acțiuni întreprinse Efect

 folosind resursele personale Suplimentarea capitalului

Extinderea capitalului social

ale fondatorilor de către fondatori

 folosind resurse ale altor

persoane decât fondatorii Atragerea investitorilor

apelând la un public larg de Emisiunea și vânzarea

potențiali investitori publică a acțiunilor

Pentru a evita obligația de rambursare a resurselor financiare atrase , unitatea economică poate invita în calitate
de investitor o persoană terță cu statut de co-fondator. În urma finanțării, are loc redistribuirea drepturilor asupra
capitalului social - noul co-fondator devenind proprietar a unei cote-părți din capital, iar odată cu aceasta el obține
dreptul de participare la luarea deciziilor și la repartizarea dividendelor. Astfel, în urma utilizării acestei forme de
finanțare, fondatorii vor pierde, parțial, dreptul de decizie asupra activității unității economice.

Pentru a evita implicarea altor persoane în procesul de luare a deciziilor, fondatorii pot contribui personal cu
resurse financiare. Dar și aici puterea de luarea a deciziilor de către fondatori se poate modifica – dacă sumele cu
care contribuie fiecare fondator diferă, va avea loc redistribuirea voturilor între fondatori.
Atragerea de finanțări prin emisiunea de acțiuni
Pentru a extinde potențialul de finanțare, întreprinderile mari, pot decide
atragerea de finanțări prin emisiunea de acțiuni, acestea fiind propuse spre
achiziție persoanelor fizice, juridice, fondurilor de investiții etc.

Acţiunea - titlu de proprietate care certifica deţinătorului calitatea

de proprietar al unei parti din capitalul companiei emitente şi care
dă dreptul la încasarea unui dividend.

Cumpărarea de către o persoană a unei acţiuni la momentul emisiunii, presupune, de fapt, un

schimb între investitor şi compania emitentă: investitorul cumpără dreptul la vot şi la dividend,
compania obţine o sumă de bani prin care îşi finanţează activitatea.

Avantajele finanțării prin emisiunea de acțiuni:

 nu presupun rambursare sau răscumparare;
 sunt extinse posibilităţile de finanţare prin atragerea unor noi acţionari;
 creşte capitalul social al companiei.

! Emisiunea de acţiuni este posibilă pentru firmele mari, dar nu este

accesibilă firmelor mici și/sau celor aflate la început de activitate.
Finanțări prin fonduri de susținere a afacerilor
Pentru a susține dezvoltarea afacerilor într-o anumită regiune, ramură sau în anumite
situații statul sau anumite organizații pot oferi finanțări nerambursabile, dar care, în același
timp, nu presupun implicarea subiecților din exterior în gestiunea afacerilor.

Exemple de finanțări:
Subvenţiile – finanțări cu titlu nerambursabil, acordate de către stat, după anumite criterii
prestabilite, pentru susţinerea şi dezvoltarea unităților economice. Ca exemplu, în luna februarie
sunt oferite subvenții întreprinderilor agricole, pentru achiziția motorinei – se oferă câte 150 lei,
pentru fiecare hectar de pământ arabil, aflat în gestiunea gospodăriei agricole.
Granturile - finanțări cu titlu nerambursabil, acordate unităților economice pentru atingerea unor
obiective generale (economice, sociale, culturale). Ca exemplu, USAID oferă granturi pentru
inițierea noilor afaceri, de către tineri, în mediul rural. Scopul urmărit de programul dat de granturi
este diminuarea migrației tinerilor din localitățile rurale.

Aceste forme de finanțare sunt atractive, însă, ele sunt și puțin accesibile.
- subvenționările sunt dependente de posibilitățile bugetare și prioritățile politicii fiscale ale statului.
- concursurile de granturi nu sunt foarte frecvente, au bugete limitate și presupun anumite criterii de
eligibilitate.
Aceste finanțări se obțin în bază de concurs, la care participă un număr destul de mare de pretendenți la
aceste fonduri.
 Finanțări externe prin împrumut:
Cel mai frecvent, unitățile economice atrag finanțări prin canale care presupun rambursare. Acest lucru este explicat
atât prin faptul, că în aceste cazuri finanțatorii externi nu se implică în gestiunea afacerii și nu pretind la profitul pe
care îl va obține pe viitor întreprinderea, cât și prin diversitatea ofertelor din partea instituțiile financiare.

Canal de atragere a Forma de obținere Efect

resurselor

Obținerea de resurse financiare

Unit. econ. devine datornică

Intrarea în cont a
Credite bancare
banilor

finanțatorului
sau materiale
+
Emisiunea Intrări în cont în urma
obligațiunilor vânzării obligațiunilor

Eșalonarea plăților
Leasing pentru utilajul livrat de
furnizor
Cele mai răspândite finanțări prin rambursare sunt creditele. Creditul se acordă în baza unui contract, care conţine
precizări privind: tipul de credit, mărimea sau nivelul plafonului de creditare, calendarul restituirilor, dobânzile şi alte
obligaţii financiare ale debitorului, termenul de creditare, destinaţia creditului, garanţiile şi răspunderea părţilor,
penalizări în caz de reținere a plăților.
Creditarea bancară este accesibilă pentru unitățile economice care au patrimoniu și pot garanta capacitatea de
rambursare. Aceste surse sunt, însă, inaccesibile unitățile nou create, ele fiind caracterizate de un nivel ridicat de risc.
Totuși băncile, pot oferi credite pentru aceste afaceri, dacă fondatorul va oferi în calitate de gaj, proprietatea
personală.
O formă specifică de creditare este finanţarea prin emisiunea de obligaţiuni.

Obligaţiunea - titlu de credit (document/titlu de valoare) care

certifica deţinătorului calitatea de creditor al companiei emitente.

Similar creditului, sumele atrase din vânzarea de obligațiuni sunt rambursabile, au

scadență, și presupun plata dobânzii - cuponul obligaţiunii.

Deoarece este un titlu de valoarea, emisiunea și comercializarea obligațiunilor, este

controlată de Comisia Națională a Pieței Financiare.

! Această sursă de finanţare este accesibilă doar

companiilor mari.
Leasingul – formă de finanțare:

Leasing - operațiune comercialǎ prin care finanțatorul, transmite utilizatorului, contra

unei plăți periodice, denumită rată de leasing (redevență), dreptul de folosință al unui
bun al cărui proprietar (pentru o perioadă de timp) rămâne a fi finanțatorul.

În practică se întâlnesc diverse categorii de leasing:

Leasingul financiar este un contract prin care, compania de leasing achiziționează și

oferă spre utilizare beneficiarului un mijloc. La finele perioadei, bunul trece în
proprietatea utilizatorului, întreaga valoare a lui fiind achitată prin intermediul
redevențelor, care includ atât prețul mijlocului fix, cât și plăți pentru serviciile oferite de
compania de leasing (dobânda, cotizații de asigurări, cheltuieli administrative etc. ).
Contractul dat este similar achiziției mijlocului fix în rate.

Leasingul operațional este un contract prin care, compania de leasing oferă în chirie
beneficiarului un mijloc fix. La finele duratei contractului de leasing, bunul rămâne în
proprietatea companiei de leasing.
Surse de finanțare specifice stratup-urilor:
Majoritatea surselor de finanțare prezentate mai sus nu sunt accesibile afacerilor noi create din
motivul lipsei patrimoniului care poate fi folosit în calitate de garanție, dar și a gradului înalt de risc.

Pentru finanțarea acestor afaceri sunt folosite resurse specifice:

 Fondurile de risc (sau capitalul venture) - surse de finanțare specializate în investiții în cazul
cărora probabilitatea unui eșec este mare – dar cazurile de succes sunt suficiente pentru a
compensa pierderile. Fondul de risc investește în capitalul firmei – de regulă ca acționar
minoritar, urmând să își retragă aceasta participație după o anumita perioadă (de regulă 3-5
ani). Fondul de risc câștigă din diferența dintre valoarea participației între momentul
efectuării investiției și cel al lichidării participației la capitalul întreprinderii (aducă, după ce își
vinde cota de participare).
 Business Angels - oameni de afaceri care investesc bani, idei și experiență în dezvoltarea
afacerilor de început sau a celor în creștere. Mulți dintre Business Angels sunt antreprenori de
succes care ajută tineri întreprinzători să-și clădească o afacere.
 Granturi destinate afacerilor noi.
 Platforme de crowdfunding - metodă prin care se poate aduna capital, prin intermediul unui
efort colectiv din partea prietenilor, familiei, a diverșilor investitori și a clienților atât existenți
cât și viitori. Exemple de platforme crowdfunding: kickstarter.com, Indiegogo .com
Surse de finanțare a activităților curente

De obicei, activitatea curentă (achizițiile de materii prime, plata chiriilor, salariilor

etc.) este finanțată din numerarul obținut din vânzarea serviciilor/produselor
Dacă resursele proprii nu sunt suficiente, unitatea economică poate apela la:
 credite comerciale de la furnizori (obținerea posibilității de a plăti pentru
produsele livrate peste un anumit interval de timp);
 credite pe termen scurt, de la bancă sau organizații de microfinanțare;
 factoring – vânzarea creanțelor către o companie specializată.

Schema operaţiunii de factoring BC “Moldindconbank” S.A

1. Livrarea mărfii în condiţii de plată amânată.
2. Cesionarea creanţei Băncii pentru livrarea
efectuată.
3. Plata în avans (finanţarea până la 90 % din
valoarea livrării) imediat după livrare.
4. Plata pentru marfa livrată în mărime de 100 %.
5. Achitarea sumei rămase după deducerea
dobânzii calculate.
Tatiana BUCOS
dr. conf. univ., ASEM

Tema 5_EUE

Activitatea financiară a unităţii

economice
 Impactul finanțărilor asupra patrimoniului unității
4. economice

Patrimoniul – totalitatea drepturilor și a obligațiilor cu valoare

economică, precum și a bunurilor materiale la care se referă aceste
drepturi, care aparțin unei persoane (fizice sau juridice).

În sens economic, categoria de patrimoniu presupune evidența bunurilor/valorilor

folosite de către unitățile economice sub aspectul utilizărilor şi a surselor:

Utilizările arată modul de folosire a bunurilor/valorilor în activităţile pe care le

desfăşoară:
 folosire permanentă – în cazul imobilizărilor;
 folosire temporară – în cazul activelor circulante.

Sursele izvoarele de constituire a bunurilor/valorilor folosite:

 proprii;
 atrase, la care unit. econ. poate avea acces pe termen lung sau pe
termen scurt
 Deoarece posedarea anumitor bunuri/valori de către unitatea
economică presupune existența anumitor surse de formare a lor:
utilizările = sursele

UTILIZĂRI
 Utilizări permanente – clădiri, utilaje,
softuri, terenuri etc.
 Utilizări temporare – materii prime,
combustibil, numerar, creanțe etc.
= SURSE
 Surse proprii - capitalul social, fondul de amortizare,
rezervele etc.
 Surse atrase, permanente (peste 12 luni) - credite
pe termen lung, leasing etc.
 Surse atrase, temporar (până la 12 luni) – credite de
la furnizori, datorii față de bugetul public etc.

active pasive

Pasivele – sursele de finanțare a activelor (arată sursele în baza

căror au fost create activele folosite de către unitatea economică).
 Totalitatea activelor și pasivelor unității economice
sunt reflectate în bilanț

Bilanţul - tablou al situaţiei patrimoniului unităţii

economice la o anumită dată.

structura
bilanțului
 ACTIV PASIV
(valorile/bunurile (sursele de formare a
activelor)
economice)

Capital propriu
Imobilizări Capital social
Active imobilizate

Surse de finanţare și rezultat financiar

necorporale Rezerve/fonduri
Profit nerepartizat
Forme reale ale patrimoniului

Imobilizări
(pierdere
corporale
neacoperită)

Investiții financiare Datorii financiare pe

termen lung
Datorii pe
pe termen lung termen lung

Stocuri Datorii pe termen

lung calculate
Active circulante

Creanţe
Datorii financiare

Datorii curente
curente
Numerar
Datorii comerciale
curente
Investiții financiare Datorii calculate
curente curente
 Deoarece activele unității economice se formează atât în

! baza resurselor proprii cât și a celor atrase – un activ nu

este același lucru cu dreptul de proprietate

valoarea activelor proprietate

Doar capitalul propriu formează proprietatea

unității economice

Deoarece o parte din active se formează din resurse atrase (care,

frecvent, generează datorii), pentru a evita pierderea controlului asupra
activelor în favoare finanțatorilor (a creditorilor) este nevoie de
monitoriza și controla capacitatea unității economice de ași onora
obligațiile față de finanțatorii externi.
Măsurarea capacității de onorare a obligațiilor față de finanțatori se face prin
aplicarea unui șir de indicatori (care se calculează în baza bilanțului):

1. Gradul de îndatorare (GÎ)

Gradul de îndatorare - reflectă proporția în care activele unității

economice sunt finanțate din alte surse decât cele proprii.
𝒅𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊 𝒕𝒐𝒕𝒂𝒍𝒆
𝐆î = 𝟏𝟎𝟎
𝒕𝒐𝒕𝒂𝒍 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆

Gradul de îndatorare admis - 50% (sensul: 50% din active sunt formate în bază de
datorii)
 dacă indicatorul este ˂ 50% (ex. 30%) - unit. econ. are rezerve în raport cu
atragerea resurselor creditare (mai pot fi luate împrumuturi);
 dacă indicatorul este > 50% (ex. 80%) – unit. econ. are o dependență alarmantă de
resursele creditare, rambursarea acestora devenind o problemă destul de dificilă.
 2. Solvabilitatea

Solvabilitatea - capacitatea unității economice de a-şi achita obligaţiile

totale din resurse totale.

În baza indicatorilor de solvabilitate are loc evaluarea riscului de

incapacitate de plată pe termen lung (insolvabilitatea sau riscul de faliment)
Se calculează mai mulți indicatori de solvabilitate:

 Rata solvabilității patrimoniale sau Autonomia financiară

𝒄𝒂𝒑𝒊𝒕𝒂𝒍 𝒑𝒓𝒐𝒑𝒓𝒊𝒖
𝐑𝐚𝐭𝐚 𝐬𝐨𝐥𝐯𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭ăț𝐢𝐢 𝐩𝐚𝐭𝐫𝐢𝐦𝐨𝐧𝐢𝐚𝐥𝐞 =
𝒕𝒐𝒕𝒂𝒍 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆
Valoarea recomandată: 0.3 - 0.5.
Valorile mai mari de 0.5 reflectă un echilibru financiar bun pe termen lung - permite acoperirea datoriilor
pe termen lung din capitalul propriu.
𝒕𝒐𝒕𝒂𝒍 𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆
 Rata solvabilității generale 𝐑𝐚𝐭𝐚 𝐬𝐨𝐥𝐯𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐢𝐢 𝐠𝐞𝐧𝐞𝐫𝐚𝐥𝐞 =
𝒕𝒐𝒕𝒂𝒍 𝒅𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊
Rata solvabilității generale reflectă gradul în care datoriile totale (pe termen lung și curente) sunt
acoperite de către activele totale ale unității economice.
Nivelul normal al acestui indicator este 1,5 -3.
 Rata solvabilității curente

𝒄𝒂𝒔𝒉 𝒇𝒍𝒐𝒘 𝒏𝒆𝒕

𝑹𝒂𝒕𝒂 𝒔𝒐𝒍𝒗𝒂𝒃𝒊𝒍𝒊𝒕𝒂𝒕𝒊𝒊 𝒄𝒖𝒓𝒆𝒏𝒕𝒆 =
𝒓𝒔𝒓𝒄 + 𝒅𝒓𝒔

unde:
cash flow net – diferența dintre intrările și ieșirile de numerar în perioada de referință (constă din
profitul net și sumele corespunzătoare amortizării mijloacelor fixe).
rsrc - ratele scadente de rambursare a creditelor pe termen mediu și lung;
drs - dobânzi aferente ratelor scadente

Rata solvabilității curente arată în ce măsură numerarul net obținut în perioada

de referință permite rambursarea ratelor la creditele pe termen lung și mediu,
dar și plata dobânzilor pentru credite.

Valoare acceptată >3

 3. Lichiditatea activelor

Lichiditatea - capacitatea unității economice de a face față obligațiilor

financiare pe termen scurt, ca urmare a transformării activelor circulante în
disponibilități bănești în aceeași perioada de timp.

Se calculează mai mulți indicatori de lichiditate:

𝒂𝒄𝒕𝒊𝒗𝒆 𝒄𝒊𝒓𝒄𝒖𝒍𝒂𝒏𝒕𝒆
𝑳𝒈 - lichiditatea generală 𝑳𝒈 =
𝒅𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒖𝒓𝒆𝒏𝒕𝒆

Valoare recomandată a acestui indicator este în limitele 1,5 – 2,5, adică, pentru ca unit. econ să-
și poată onora obligațiile curente, valoarea activelor circulante trebuie să fie de 1,5, 2,5 ori mai
mari în comparație cu valoarea datoriilor curente

𝑳𝒊 - lichiditatea imediată 𝒏𝒖𝒎𝒆𝒓𝒂𝒓

𝑳𝒊 =
𝒅𝒂𝒕𝒐𝒓𝒊𝒊 𝒄𝒖𝒓𝒆𝒏𝒕𝒆

Valoarea recomandată este între 0,2 - 0,3, semnificația: numerarul aflat pe contul curent al
unit. econom. trebuie să constituie 20-30% din valoarea datoriilor curente.