Relaţiile băneşti, financiare şi de credit ale comerţului

Societăţile comerciale folosesc în activitatea lor, pe lîngă baza tehnico- materială şi personal

comercial, un important volum de mijloace băneşti, pentru înfăptuirea circuitului economic bani-
marfă-bani din cadrul schimbului, precum şi a celorlalte relaţii băneşti ale societăţilor comerciale cu
mediul extern. Aceste resurse băneşti sunt denumite generic resursele financiare ale comerţului, iar
relaţiile de constituire şi utilizare a lor formează sfera finanţelor comerţului.
Utilizarea lor raţională, prin încorporarea în valori lucrative şi prin mărirea numărului de circuite la
care ele participă în cursul unei perioade, determină creşterea activităţii economice şi sporirea
eficienţei capitalului comercia

În procesul de formare şi utilizare a lor, resursele financiare sunt identificate ca fluxuri monetare în
operaţiunile la care participă şi ca stocuri de valori în patrimoniul societăţilor comerciale. Fluxurile
de formare a resurselor financiare sunt determinate de modul de constituire şi participare a
capitalului comercial la activitatea societăţilor comerciale şi de relaţiile pe care aceste societăţi le au
cu ceilalţi agenţi economici.
La înfiinţarea lor, societăţile comerciale îşi constituie capitalul prin aportul în bani (sau în natură,
evaluat tot în bani) al persoanelor care se asociază sau prin emiterea de acţiuni de către întreprinzători
pentru atragerea disponibilităţilor băneşti ale unor persoane fizice sau juridice care doresc să le
investească într-o afacere profitabilă. O parte a capitalului astfel constituit se încorporează, prin
investiţii, în mijloace fixe (clădiri, utilaje etc.), iar o altă parte se foloseşte pentru activitatea
economică propriu-zisă:

 cumpărarea de mărfuri de la furnizori pentru a fi vîndute

 efectuarea de cheltuieli de circulaţie

 plata impozitelor indirecte şi a taxelor către bugetul de stat etc.

Din vînzarea mărfurilor se obţin venituri (încasări) care sunt folosite pentru acoperirea cheltuielilor
efectuate (inclusiv costul mărfurilor plătit furnizorilor) şi se asigură un excedent reprezentînd profitul
comercial. O parte a acestuia se varsă la bugetul statului ca impozit pe venit, iar restul este folosit de
societatea comercială pentru dezvoltarea ei, pentru diverse acţiuni sociale prevăzute în statutul de
funcţionare şi pentru plata dividendelor către acţionari.
În activitatea comercială apar astfel două fluxuri de valori: unul material (real), format din bunurile
care intră în procesul schimbului şi al investiţiilor şi altul monetar, asociat celui material, format din
mijloacele băneşti care participă la constituirea capitalului şi la efectuarea plăţilor şi încasărilor
generate de activitatea economică. Fluxul valoric formează relaţiile băneşti sau monetare ale
societăţilor comerciale, acestea fiind o concretizare a funcţiilor banilor de măsură a valorii mărfurilor,
de circulaţie şi de plată.
Relaţiile băneşti nu au toate aceeaşi semnificaţie în desfăşurarea activităţii economice. Unele din ele,
cum sunt plata furnizorilor de mărfuri şi servicii, plata salariilor personalului, încasările de la clienţi
etc., reprezintă numai o schimbare a formei capitalului, o plată a unui bun sau a unei prestaţii, care nu
schimbă mărimea patrimoniului societăţii.
Altele însă participă la formarea şi schimbarea însăşi a mărimii capitalului, prin atragerea de noi surse
sau înstrăinarea unora în cadrul unor obligaţii legale. Acestea sunt denumite relaţiile financiare şi
relaţiile de credit ale comerţului. În această categorie sunt cuprinse relaţiile băneşti ale societăţilor
comerciale cu instituţiile financiare pentru vînzarea şi cumpărarea de acţiuni şi obligaţiuni, cu bugetul
statului pentru plata impozitelor şi taxelor, cu societăţile de asigurări pentru prevenirea riscului şi cu
acţionarii pentru plata dividendelor.
Relaţiile de credit au loc între societăţi şi băncile comerciale pentru asigurarea nevoilor suplimentare
de capital. În aceste relaţii, societăţile comerciale apar atît ca solicitante de credite pe termen scurt sau
pe termen lung, dar şi ca ofertante de resurse de împrumut prin disponibilităţile pe care şi le creează în
conturile bancare.
Rezultă deci că sfera relaţiilor băneşti este mai largă decît sfera relaţiilor financiare şi de credit,
cuprinzînd atît relaţiile de schimb bazate pe contraprestaţii, cît şi relaţiile de modificare a mărimii
capitalului (O asemenea interpretare apare în teoria finanţelor comerţului).
Totuşi, în bună parte, fluxurile băneşti de încasări şi plăţi în relaţiile de echivalenţă cu furnizorii,
clienţii, salariaţii etc. se întrepătrund cu fluxurile financiare şi de credit.
De exemplu, mijloacele băneşti din care se efectuează plăţile către furnizori pentru bunurile livrate pot
reprezenta credite pe termen scurt, acordate de bancă sau de furnizori, în lipsa unor disponibilităţi
proprii de plată. În mod asemănător, încasarea contravalorii mărfii livrate unui client poate genera o
relaţie financiară de creanţă, dacă acesta nu a plătit marfa imediat cu bani şi foloseşte o cambie.
De aceea, conceptul de resurse financiare, ca parte a resurselor economice ale societăţilor comerciale,
ca mijloace băneşti necesare înfăptuirii relaţiilor de schimb în comerţ, se poate extinde asupra
întregului capital bănesc al unei societăţi folosit pentru efectuarea încasărilor şi plăţilor. O asemenea
extindere are loc dealtfel în asigurarea echilibrului financiar între încasări şi plăţi pentru
desfăşurarea normală a activităţii comerciale.
Deşi fiecare din aceste două fluxuri monetare se realizează printr-o mare varietate de operaţiuni
decalate în timp, echilibrul lor este dat de circumscrierea resurselor folosite capitalului bănesc existent
în întreprindere. De asemenea, starea de lichiditate a unei întreprinderi, definită prin capacitatea de a
face faţă plăţilor la termen sau a plăţilor neprevăzute, este asigurată prin totalitatea resurselor băneşti
care pot fi utilizate în acest scop (deci a întregului capital bănesc), concretizate în disponibilităţile
monetare din conturile bancare, titluri de valoare (acţiuni şi obligaţiuni), precum şi bunurile materiale
(stocurile) şi creanţele care pot fi uşor transformate în bani.
Semnificaţia şi importanţa relaţiilor financiare şi de credit rămîn legate de funcţiile lor în formarea şi
creşterea capitalului şi de sursele de provenienţă a lor, pentru a fi valorificate oportun la apariţia
nevoilor de capital.
Resursele financiare din comert
resursele financiare sunt identificate ca fiind fluxuri monetare in operatiunile la care
participa si stocuri de valori cuprinse in patrimoniul societatilor comerciale. Fluxul monetar
genereaza un ansamblu de relatii monetare, financiare si de credit, respectiv relatii banesti.
Aceste relatii banesti cuprind relatiile societatilor comerciale cu:
 furnizorii de marfuri, servicii, materii prime etc.
 clientii in vederea incasarii contravalorii marfurilor vandute acestora;
 salariatii pentru plata muncii depuse etc.
Relatiile financiare si de credit sunt acele relatii banesti care participa la formarea si schimbarea
marimii capitalului, prin atragerea de noi surse sau prin instrainarea unora, datorita anumitor
obligatii in spiritul legii. Aceste relatii financiare si de credit sunt organizate de catre societatile
comerciale cu :
 institutiile financiare pentru vanzarea si cumpararea de actiuni si obligatiuni;
 institutiile statului pentru plata impozitelor si taxelor;
 societatile de asigurari pentru asigurarea impotriva riscurilor comerciale;
 actionarii pentru plata dividendelor;
 banci comerciale pentru obtinerea unor credite pe termen scurt sau lung sau pentru
oferirea de resurse acestora.
 In general, resursele financiare sunt o componenta a patrimoniului societatilor comerciale,
reprezentand totalitatea drepturilor si obligatiilor ce pot fi exprimate in bani, apartinand unei persoane
fizice sau juridice, ale carei nevoi sunt destinate sa le satisfaca, precum si bunurile la care se refera.
Modul de constituire si utilizare a resurselor financiare se concretizeaza in politica financiara a
fiecarei societati comerciale, obiectivele acesteia vizand in principal urmatoarele domenii: formarea si
cresterea capitalului; veniturile; cheltuielile; profitul si utilizarea acestuia.