ÎNTREPRINDEREA – AGENT

ECONOMIC I OBIECT
AL CONDUCERII

2.1 Agen ii economici. Definire i clasificare

Agen ii economici sunt persoane sau grupuri de persoane fizice i/sau

juridice care, în calitate de participan i la via a economic , îndeplinesc roluri i au
comportamente economice similare.
Gruparea agen ilor economici se face pe baza mai multor criterii: subiec i
de proprietate, forme de organizare i folosirea factorilor de produc ie, sfera sau
domeniul de activitate etc.
Dup criteriul institu ional, agen ii economici se grupeaz astfel:
a) întreprinderi – acestea grupeaz toate unit ile institu ionale având ca
func ie principal producerea de bunuri materiale i servicii destinate pie ei,
alc tuind sectorul productiv al economiei de pia . Veniturile acestor agen i
economici provin din vânzarea produc iei, scopul fiind ob inerea de profit.
b) gospod rii (menaje) reprezentate de familii, fermieri, diferite comunit i
consumatoare etc. – acestea sunt agen i economici având calitatea de consumatori
de bunuri personale. Veniturile menajelor provin din salarizarea persoanelor, din
titluri de proprietate, precum i din transferurile efectuate de celelalte sectoare.
c) institu ii de credit i societ i de asigur ri (private, publice, mixte) –
acestea sunt agen i economici ce au ca func ie principal pe aceea de intermediar
financiar între ceilal i agen i economici.
d) administra ii publice – care reprezint acel agent economic care exercit
func ia de redistribuire a veniturilor pe baza serviciilor nonmarfare prestate.
Veniturile acestor agen i economici provin din v rs mintele obligatorii efectuate de
c tre unit ile care apar in celorlalte categorii de agen i economici; primite direct
sau indirect;
e) administra ii private reprezint agentul economic care grupeaz or-
ganismele private f r scop speculativ (organiza ii, asocia ii, funda ii etc.).
Veniturile acestora provin, în principal, din contribu ii voluntare, cotiza ii, venituri
din propriet i etc.
f) administra ii str ine i interna ionale aflate pe teritoriul rii de
referin , cu care agen ii economici autohtoni fac tranzac ii economice.
 Întreprinderea – agent economis i obiect al conducerii

2.2 Abordarea conceptului de întreprindere

În sens economic, o întreprindere (întreprindere) ca agent economic –

indiferent de dimensiune, form de proprietate i organizare – produce bunuri i
servicii destinate vânz rii pe pia , scopul fiind ob inerea de profit.
Întreprinderea este veriga organizatoric unde se des vâr e te fuziunea
între factorii de produc ie cu scopul producerii de bunuri economice în structura,
calitatea i cantitatea impuse de cererea de pe pia i ob inerii unui profit.
Întreprinderea suport costuri corespunzând remuner rii factorilor de
produc ie utiliza i care trebuie compensa i prin rezultatele produc iei sale. Deci
întreprinderea trebuie s produc o valoare superioar costurilor sale.
O uniune de întreprinderi, constituit sub o singur conducere i gestiune
financiar , este denumit întreprindere comercial .

Pia a factorilor munca Pia a

de produc ie consumatorilor
Întreprinderea sau alte
capitalul
întreprinderi

Figura 2.1

Întreprinderea comercial poate cuprinde mai multe unit i care efectueaz

activit i identice localizate în mai multe zone geografice sau filiale care fac afaceri
de genuri diferite în aceea i zon .
Arta managerilor const în a realiza concuren a scopurilor acestora, astfel
încât angaja ii s fie motiva i pentru a participa atât la realizarea scopurilor
generale ale întreprinderii cât i ale celor personale.
Activitatea întreprinderii genereaz dou grupuri de fluxuri:
a) intr ri de factori de produc ie;
b) ie iri de bunuri, servicii etc., produse i puse la dispozi ia celorlal i
agen i economici.
Aceste dou grupuri de fluxuri sunt prezentate grafic în figura 2. 1.
Întreprinderile organizate în orice domeniu de activitate au în comun
câteva reguli i anume:
- pentru a produce, întreprinderea trebuie s utilizeze factori de produc ie;
- factorii de produc ie trebuie utiliza i cât mai bine;
- pentru a supravie ui i a se dezvolta întreprinderea trebuie s fie rentabil ;
- activitatea economico-financiar trebuie bine condus .
Procesul de constituire i dare în func iune a unei întreprinderi presupune
mai multe etape;
Managementul întreprinderii

- întocmirea formalit ilor de înfiin are a întreprinderii;

- achizi ionarea i instalarea echipamentului tehnic, recrutarea i angajarea
personalului;
- organizarea intern a întreprinderii prin care se proiecteaz i se
elaboreaz regulamentul de func ionare interioar , structura organizatoric i se
elaboreaz regulamentul de func ionare interioar .
Întreprinderea, ca sistem social, este un ansamblu de elemente
interdependente, distinct de mediul exterior cu care poate fi în rela ie, i orientat
c tre realizarea anumitor obiective.
Întreprinderea ca sistem se caracterizeaz prin:
- o frontier care o separ de mediul s u;
- elementele care o compun i care formeaz structura sa;
- rela iile existente între elemente care asigur interdependen a lor;
- obiectivele sale.

2.3 Tr s turi definitorii ale întreprinderii i abordarea sistemic

Întreprinderile abordate într-o concep ie sistemic reprezint un ansamblu

de tr s turi care definesc obiectivele lor i nivelul atins în transpunerea practic a
acestora. Astfel, întreprinderea este:
a) sistem complex – reunind resurse umane, materiale i financiare;
b) sistem socio-economic – în cadrul acestui sistem are loc combinarea
factorilor de produc ie pentru ob inerea de bunuri materiale, conform obiectivelor
fixate în func ie de raportul cerere-obiective-pia . Acest lucru (punerea de acord a
componentelor obiective-pia ) presupune ierarhizarea obiectivelor întreprinderii i
articularea lor într-un ansamblu unitar prin programele de activitate. Mecanismul
economic al întreprinderii presupune utilizarea unui sistem de reguli, metode i
instrumente pentru organizarea i conducerea activit ii astfel încât eficien s fie
maxim .
c) sistem tehnico-material – în sensul c , între mijloacele de munc , mate-
riile prime i materialele utilizate, se creeaz anumite conexiuni concretizate în
dependen a tehnologic dintre compartimentele unde se realizeaz produc ia.
Criteriile prin care întreprinderea se manifest ca un organism unitar teh-
nico-productiv sunt:
- omogenitatea procesului tehnologic din sec iile produc iei de baz ;
- omogenitatea produc iei fabricate.
d) sistem organizatoric-administrativ – în momentul înfiin rii
întreprinderea ob ine statutul de persoan juridic , are o denumire precis , un sediu
i un obiect de activitate bine determinat. Întreprinderea î i define te propria
structur organizatoric i dispune de un regulament propriu de organizare i
func ionare.
e) sistem dinamic organic adaptiv – activitatea întreprinderii este influen-
at de diferi i factori endogeni i/sau exogeni, adaptându-se permanent la
 Întreprinderea – agent economis i obiect al conducerii

modific rile macrosistemelor cât i la cerin ele generate de dinamica elementelor

încorporate.
f) sistem deschis – întreprinderea manifestându-se ca o component , în in-
terac iunea constant cu celelalte elemente ale sistemului c ruia îi apar ine.
g) sistem autoreglabil – întreprinderea are capacitatea de a- i modifica
activitatea în scopul realiz rii obiectivelor propuse.

Factori de produc ie
Fluxuri
monetare
Diferi i agen i Natura, munc , capitalul
economici:
- administra ii
- institu ii 1
3
financiare
- menaje ÎNTREPRINDERE Fluxuri
de bunuri

OFERT
PIA A
CERERE

Figura 2.2

2.3.1 Rolul întreprinderii în cadrul economiei

Rolul întreprinderilor în via a unei economii este dublu: economic i social.

Rolul întreprinderii este prezentat în figura 2.2.
Rolul economic se concretizeaz în:
întreprinderile atrag i combin factorii de produc ie. Managerii ac io-
neaz permanent pentru optimizarea combin rii factorilor de produc ie;
scopul întreprinderilor este de a executa bunuri i servicii. Managerul
întreprinderii urm re te s produc la costuri minime;
întreprinderile distribuie veniturile, adic remunerarea factorilor de pro-
duc ie utiliza i. Instrumentele de reparti ie, pe categorii de beneficii, se prezint
astfel:

Beneficiari Instrumente de reparti ie

Personal angajat Salarii
Organisme sociale Cotiza ii sociale
Managementul întreprinderii

Statul Impozite i taxe

Creditori i b nci Dobânzi, comisioane
Asocia ii Dividende
Întreprinderea Autofinan are

Rolul social const în faptul c întreprinderile sunt agen i economici a

c ror activitate nu poate fi studiat decât în contextul social existent. Întreprinderea
manifest un rol specific atât fa de salaria i, cât i fa de consumatori. Managerii
întreprinderii trebuie s favorizeze promovarea personalului i participarea lui la
reciclarea impus de modernizarea tehnicii i tehnologiei, s creeze condi iile
pentru promovare cultural (distrac ii, excursii, asocia ii diverse). Întreprinderea
trebuie s caute cea mai bun adaptare a bunurilor i serviciilor produse la
solicit rile clien ilor.
Toate acestea sunt greu de realizat, ceea ce duce la o serie de contradic ii:
- între interesele salaria ilor i cele ale proprietarilor de capitaluri;
- între interesele titularilor de venituri care doresc s câ tige cât mai mult
i cele ale consumatorilor, care caut s cumpere la un pre cât mai
redus.
În figura 2.2 se prezint interdependen ele întreprinderii cu factorii de
produc ie, cu pia a i fluxurile ce decurg de aici.

2.4 Tipologia întreprinderilor

Întreprinderile se pot grupa dup un sistem complex de criterii:

I. Dup forma de proprietate:

- întreprindere particular , individual , personal sau familial ;
- întreprindere particular în asocia ii;
- întreprindere public ;
- întreprindere a administra iei centrale;
- întreprindere a administra iei locale;
- întreprindere mixt (particular i public , autohton i str in ).
Unit ile economice proprietate public se organizeaz i func ioneaz sub
forma de regii autonome sau societ i comerciale.
Regia autonom reprezint acea form de întreprindere care se organi-
zeaz i func ioneaz în ramurile strategice ale economiei na ionale (energetic ,
telecomunica ii, industria de armament etc.), este persoana juridic i func ioneaz
pe baz de gestiune economic i autonomie financiar .
Societatea comercial , ca întreprindere, reprezint o entitate economic
colectiv unde se combin i se utilizeaz factorii de produc ie cu eficien a cât mai
ridicat . Rezultatele ob inute sunt împ rt ite între membrii societ ii sub diferite
forme (dividende, prime). Societatea comercial reprezint forma principal de
întreprindere. Ea poate fi:
 Întreprinderea – agent economis i obiect al conducerii

A. Societate comercial de persoane, care, la rândul ei, poate fi:

- în nume colectiv;
- în comandit simpl .

B. Societate comercial de capitaluri poate fi:

- în comandit pe ac iuni;
- societ i de capitaluri pe ac iuni. Societatea cu r spundere limitat este o
societate comercial care este o form combinat a celor de persoane i a celor de
capitaluri. Ea este forma de organizare cea mai larg r spândit .

II. În raport cu domeniile de activitate, întreprinderile pot fi:

- întreprinderi agricole;
- întreprinderi industriale;
- întreprinderi comerciale;
- întreprinderi prestatoare de servicii;
- întreprinderi financiare, de credit, de asigur ri etc.

III. În raport cu apartenen a la una din ramurile industriale de

activitate, întreprinderile se pot clasifica astfel:
- dup caracterul materiei prime consumate:
- întreprinderi extractive;
- întreprinderi prelucr toare;
- dup destina ia economic i caracterul produc iei finite:
- întreprinderi produc toare de bunuri de capital;
- întreprinderi produc toare de bunuri de consum;
- dup continuitatea procesului tehnologic:
- întreprinderi cu procese tehnologice continue;
- întreprinderi cu procese tehnologice discontinue.

IV. În raport cu timpul de lucru în cadrul anului calendaristic,

întreprinderile pot fi:
- întreprinderi ce func ioneaz tot timpul anului;
- întreprinderi sezoniere.

V. În raport cu nivelul de specializare, se deosebesc:

- întreprinderi specializate;
- întreprinderi universale;
- întreprinderi mixte.

VI. În raport cu tipul de produc ie sunt:

- întreprinderi cu produc ie de serie (mic , mijlocie, mare);
- întreprinderi cu produc ie de mas .
Managementul întreprinderii

VII. În raport cu metodele de organizare a produc iei se deosebesc:

- întreprinderi cu produc ia organizat în flux;
- întreprinderi cu produc ia organizat dup modelele specifice produc iei
de serie i unicate.

VIII: În func ie de amploarea factorilor de produc ie utiliza i, de

m rimea rezultatelor economico-financiare, întreprinderile pot fi:
- întreprinderi mici;
- întreprinderi mijlocii;
- întreprinderi mari;
- grupuri de conglomerate de întreprinderi.

2.5 Dimensiunea întreprinderii. Locul i rolul întreprinderilor mici

i mijlocii în economia de pia

2.5.1 Dimensiunea întreprinderii

Configura ia structural i dimensiunea organizatoric a unei întreprinderi

pot fi influen ate de urm toarele dimensiuni primare:
a) specializarea - diviziunea muncii în cadrul întreprinderii;
b) standardizarea - procedurile de formalizare ale întreprinderii;
c) formalizarea - gradul de extindere a procedurilor;
d) configura ia - organizarea general a întreprinderii;
e) tradi ionalismul - ponderea procedurilor standardizate, dar nescrise.
Combinarea diferitelor dimensiuni primare ale structurii conduce la di-
mensiunile fundamentale ale întreprinderii, care pot fi:
- structura activit ilor;
- concentrarea autorit ii;
- controlul fluxului muncii;
- dimensionarea relativ a activit ilor auxiliare i func ionale din cadrul
întreprinderii.
Dimensiunea optim a întreprinderii presupune cunoa terea i aprecierea
cât mai exact a capacit ii pie ei, inând seama, în primul rând, de m rimea cererii,
de m rimea i volumul vânz rilor.
Dimensiunile diferite ale întreprinderilor conduc la ob inerea de bunuri la
costuri diferite, ceea ce prezint interes pentru analiza comparativ a factorilor de
competitivitate i rentabilitate.
Într-o economie modern poate i trebuie s coexiste întreprinderi mari,
mijlocii i mici, fiecare cu avantajele i dezavantajele lor.
 Întreprinderea – agent economis i obiect al conducerii

2.5.2 Întreprinderile mici i mijlocii în economia

contemporan - contribu ii i limite

Abordare conceptual . Criterii de apreciere.

Întreprinderile mici i mijlocii sunt entit i economice în care criteriul de
baz de definire i clasificare este cel al num rului de salaria i, i anume:
- întreprinderi mici - de la 1 la 50 de salaria i sau de la 1 la 100 de
salaria i;
- întreprinderi mijlocii - de la 101 la 500 de salaria i.
În România, definirea întreprinderilor mici i mijlocii cu activitate
industrial se face astfel:
- întreprinderi mici - cele cu maximum 200 de salaria i;
- întreprinderi mijlocii - cele cu un num r de salaria i cuprins între 201 i
500.
Pe lâng criteriul ,,num rul de salaria i”, se mai pot întâlni i alte criterii
suplimentare, cum ar fi:
cifra de afaceri;
m rimea capitalului investit;
m rimea profitului;
m rimea activelor.

Criteriile de apreciere sunt:

criteriul economic - criteriul determinant;
criteriul tehnic-tehnologic - criteriul de condi ionare;
criteriul teritorial - criteriul favorizant;
criteriul utilit ilor - criteriul de func ionalitate;
criteriul social - criteriu de impact.

Întreprinderile mici au urm toarele caracteristici:

- managementul de independent, managerul fiind de regul proprietarul
întreprinderii;
- capitalul este asigurat de o persoan sau de câ iva asocia i care sunt
proprietarii întreprinderii;
- aria geografic de activitate este în primul rând aria local ;
- întreprinderea este mic în compara ie cu cei mai importan i concuren i
din ramura respectiv .

Avantajele întreprinderilor mici i mijlocii sunt:

gradul mare de adaptabilitate la cererile pie ei;
capacitatea mare de inovare determinat de competi ie i concuren ;
structura organizatoric simplificat , care conduce la un cost sc zut,;
climat de creativitate, circula ia corect a informa iilor i deciziilor;
existen a unui sistem de informare direct;
o mai bun gestiune a resurselor umane;
Managementul întreprinderii

crearea de noi locuri de munc ;

amenajarea teritorial echilibrat .

Dezavantajele întreprinderilor mici i mijlocii sunt:

- dispun de un capital redus;
- insuficien a mijloacelor comerciale;
- dificult i tehnico-tehnologice pentru a face fa concuren ei;
- imposibilitatea realiz rii unor investi ii sistematice;
- protec ia social a salaria ilor relativ redus .

2.5.3 Tendin e actuale i perspective ale întreprinderilor mici

i mijlocii în lume. Tendin e probabile în România

Se poate eviden ia o serie de tendin e analizând experien a rilor, i

anume:
1. Cre terea spectaculoas a ponderii întreprinderilor mici i mijlocii în
majoritatea rilor dep ind 90% din totalul întreprinderilor existente, astfel:

- Japonia 99,3% - Fran a 96%

- Canada 98% - Germania 94%
- Italia 97% - Austria 97,5%

2. Imaginea poten ialului economic este dat de aportul întreprinderilor

mici i mijlocii în realizarea unor indicatori, cum ar fi efectivele de salaria i,
volumul de investi ii, valoarea ad ugat , cifra de afaceri, exportul.
3. Datele statistice indic domina ia activit ii întreprinderilor mici i mij-
locii în comer i servicii, având îns o pozi ie mai slab în industrie i transporturi.
4. Tendin a de asociere a acestor întreprinderi pentru a face fa
dificult ilor financiare.

În România s-au conturat unele tendin e specifice, ar fi:

1. Întreprinderile mici si mijlocii func ioneaz în sectorul ter iar datorit
faptului c necesit capital de pornire mic i se poate ob ine profit într-un timp
relativ redus i datorit faptului c sectorul serviciilor pentru popula ie este înc
deficitar.
2. Întreprinderile mici i mijlocii se prezint sub forma asocia ilor familiale
sau create de persoane independente.
3. Unele întreprinderi mici i mijlocii s-au constituit prin restructurarea
marilor întreprinderi i anume prin:
- divizarea i crearea de unit i autonome;
- crearea de societ i mixte cu capital de stat sau privat;
- autonomizarea unit ilor dispersate teritorial.
4. Particularit i în ceea ce prive te dezvoltarea sectorial i teritorial .
Particularitatea dezvolt rii teritoriale a întreprinderilor mici i mijlocii este
determinate de urm torii factori:
 Întreprinderea – agent economis i obiect al conducerii

- cerin ele de completare a profilelor existente;

- tradi iile zonei geografice;
- posibilit ile de dezvoltare a rela iilor cu marile întreprinderi;
- posibilit i de valorificare a resurselor existente în zone;
- facilit i sau restric ii guvernamentale;
5. Tendin a de asociere profesional datorit fragilit ii, a lipsei de expe-
rien i a gradului de sindicalizare sc zut.

2.5.4 Etape în procesul de restructurare a activit ii întreprinderii

Procesul de restructurare impus de dinamismul factorilor de mediu impli-

ca i în via a întreprinderii poate parcurge mai multe etape:
1. Determinarea condi iilor necesare pentru evaluarea patrimoniului
întreprinderii;
2. Identificarea factorilor care opereaz asupra valorii întreprinderii;
3. Analiza prealabil a patru domenii, numite ,,AUDIT” (industrial, con-
tabil i financiar, juridic i ecologic).
4. Stabilirea diferitelor documente constituind surse de date i informa ii
asupra fiec rui AUDIT.
5. Efectuarea unui diagnostic de restructurare care s cuprind redefinirea
rela iilor între principalii parametri (indicatori) ai întreprinderii.
6. Elaborarea strategiei de aplicare a politicii de restructurare.
7. Analizarea op iunii de aplicare a planului strategic ce urmeaz a fi rea-
lizat autonom sau cea de stabilire a unei alian e strategice cu un partener na ional
sau str in.

CUVINTE-CHEIE:

A. Întreprinderile mici i mijlocii

B. Institu ii de credit i societ i de asigur ri
C. Regia autonom
D. Întreprinderi
E. Configura ia
F. Administra ii publice
G. Societatea comercial
H. Agen ii economici
I. Administra ii private
J. Gospod rii (menaje)
K. Specializarea
L. Administra ii str ine i interna ionale