Portofoliu Biochimie

Postliceala "Domnita Ruxandra" Sediul Șoseaua Pantelimon, nr 25,sector 2 București
PORTOFOLIU BIOCHIMIE
Profesor Mihai Florența

Berchez Violeta Roxana,
AMG, Anul1, Grupa2
CUPRINS
1. Metode de separare a amestecurilor de substanțe

2. Metode de purificare a substanțelor chimice
3. Proteine si aminoacizi, rol biologic si fiziologic (surse de proteine)
4.Conceptul de indice glicemic.
5. Fructoza si glucoza. Rol biologic si fiziologic, forme de prezentare in farmacii
6.Importanta lipidelor in alimentație ( colesterolul rau si bun)
7. Vitamine. Surse. Rol Biochimic si fiziologic, forme de prezentare in farmacii
8. Enzime digestive. Rolul enzimelor in etapele digestiei.
9. Tulburări ale metabolismului proteic,glucidic si lipidic.Cai comune de metabolizare a
alimentelor.
10. Metabolism bazal. Greutate ideală ( valoarea sau nr kilogramelor in functie de varsta). Indice
de masă corporală.
11. Analize medicale si valori normale. ( tabelul pacientului fără date personale)
12. Analize grupelor de sânge. Sistemul 0AB sistemul RH
13. Explorarea secretilor digestive (Ionometrie)
14. Analize de urina. Analiza materiilor fecale.
1.Metode de separare a amestecurilor de substanțe

O metodă de separare (mai rar denumită și proces de separare) este un proces fizic prin
care un amestec de substanțe chimice (poate fi, de exemplu, o soluție) este separat în doi sau mai
mulți produși de separare. După separare, este posibil ca măcar unii dintre produși să conțină ca
impurități o parte din fostul amestec (din celălalt component).
Există diferite tipuri de metode de separare, care sunt alese în funcție de proprietățile fizice
și chimice ale componenților amestecului, precum: forma și mărimea particulelor, starea de
agregare, masa, densitatea, vâscozitatea sau afinitatea chimică dintre aceștia.
Centrifugare
Centrifugarea este o metodă de separare care presupune aplicarea unei forțe centrifuge cu

scopul de a separa particulele dintr-o soluție pe baza unor proprietăți precum mărimea,
forma, densitatea și vâscozitatea.[1] Acest procedeu este utilizat pentru separarea a două substanțe
miscibile, dar își regăsește aplicații și în analiza proprietăților hidrodinamice a unor macromolecule.
[2] Cu cât este mai dens un compus, cu atât va migra mai departe de axul centrifugei (adică spre
margine), în timp ce compușii mai puțin denși vor rămâne mai aproape de ax. Astfel, în urma
centrifugării se va obține un precipitat și un supernatant.
O centrifugă utilizată în centrifugare
Sita
Sita este o unealtă confecționată dintr-o rețea de fire metalice ori textile sau dintr-o placă
perforată, fixată pe un cadru și utilizată la separarea prin cernere a materialelor granuloase sau
pulverulente sau la strecurarea substanțelor lichide din laborator, bucătărie, grădină sau șantier.
Site pentru particule de diferite dimensiuni
Chelare
Chelarea (cunoscută și ca chelatare sau chelatizare) reprezintă legarea ionilor și moleculelor de
ioni metalici. Presupune formarea sau prezența uneia sau mai multor legături coordinative
separate între un ligand polidentat și un singur atom sau ion central. De obicei, acești liganzi
poartă numele de agenți chelatori sau chelanți, iar compușii obținuți sunt complecși coordinativi de
tip chelați.
Compus chelat al unui metal cu EDTA; EDTA-ul este un agent chelator des întâlnit.
Cristalizarea
Cristalizare este procesul (poate fi natural sau artificial) de formare a unor cristale solide dintr-
o soluție, topitură sau mai rar dintr-un gaz. De asemenea, cristalizarea poate fi folosită și ca o
metodă de separare a unui amestec solid-lichid, astfel că masa de solvat trece din fază lichidă,
de dizolvat, în fază solidă. În laborator cristalizarea se face de obicei într-un cristalizor.
Formarea de gheață datorită umidității ridicate și a temperaturii scăzute.
Cromatografia
Cromatografia (din limba greacă: χρῶμα chroma „culoare” și γράφειν graphein „a scrie”)face
referire la tehnicile de laborator prin care se separă substanțele chimice din amestecuri sau soluții.
Se deosebesc două faze cromatografice: faza mobilă și faza staționară (sau fixă). Principiul
separării cromatografice constă în distribuția inegală a componentelor unui amestec între cele
două faze. Amestecul este dizolvat întru-un fluid (faza mobilă), care îl va trece printr-o structură
ce conține un alt material (faza staționară). Diferitele componente ale amestecului trec prin faza
staționară cu viteze diferite, ceea ce presupune separarea lor.
Cromatograf pentru gaze
Tipuri
Cromatografie poate fi analitică sau preparativă. Scopul cromatografiei preparative este

separarea componentelor unui amestec pentru ca acestea să fie folosite (fiind astfel o metodă de
separare). Cromatografia analitică se face, de obicei, cu cantități mai mici de material și are ca
scop măsurarea unor proporții relative a componentelor amestecului. [3] De asemenea, se
deosebesc și alte tipuri, în funcție de faza staționară: cromatografia pe strat subțire (notată
TLC), cromatografia de lichide, cromatografia de gaze, etc.
Cromatografia pe strat subțire, câteodată denumită și cromatografie în strat
subțire (cu acronimul TLC, din engleză Thin-layer chromatography) este o metodă de separare de

tipul cromatografiei, folosită pentru separarea unor amestecuri nevolatile.[1] Cromatografia pe strat
subțire se realizează cu ajutorul unei bucăți mici de hârtie sau plastic, care conține un strat subțire
de material adsorbant, de obicei silica gel, oxid de aluminiu (alumină) sau celuloză
Metoda
Acest strat subțire de material adsorbant este numit faza staționară, deoarece este
componentul imobil al sistemului. După aplicarea substanței de analizat pe placă, materialul va
adsoarbe ceea ce se numește faza mobilă, adică solventul (sau amestecul de solvenți) care a fost
ales. Solventul va urca în placă cu ajutorul capilarității. Întrucât diferiții componenți ai
amestecului de analizat se deplasează cu viteze difere pe placa cromatografică, se obține
separarea acestora.
Separarea cernelii negre prin tehnica cromatografiei pe strat subțire
Electroforeza
Electroforeza reprezintă o metodă de analiză și separare bazată pe migrarea particulelor solide
dispersate într-un lichid sub acțiunea unui câmp electric.
Denumirea de electroforeză provine din asocierea cuvântului grec electron (electric) cu cel
latin phore (purtător), evidențiindu-se astfel rolul esențial al câmpului electric în procedeul
descris.
În anul 2006 firma Seiko a realizat primul ceas din lume cu afișaj ce funcționează pe principiul
electroforezei, și anume prin formarea de imagini vizibile prin rearanjarea particulelor de
pigment încărcate cu sarcină electrică, la aplicarea unui câmp electric.
Deși este cunoscută încă de la sfârșitul secolului XIX, electroforeza se afirmă ca o metodă
analitică de separare abia în urma lucrărilor referitoare la stadiul unor proteine (1937) elaborate
de Arne Tiselius, laureat al premiului Nobel, numit și “părintele electroforezei”.
Electroforeza este folosită și în diagnosticare și în supravegherea terapeutică, prin
separarea proteinelor într-un câmp electric. Un exemplu de astfel de test frecvent utilizat pentru
diagnostic este electroforeza proteinelor serice. Ea permite dozarea proteinelor în mielom precum și

detectarea imunoglobulinei monoclonale.[3] O altă proteină de importanță majoră ce poate fi
examinată funcțional prin electroforeză e hemoglobina.
Ilustrație a procedeului
Electroosmoza e procesul legat de miscarea unui fluid raportată la un perete solid sub acțiunea

câmpului electric. Peretele solid poate fi un capilar sau un corp poros. A fost descoperit în 1807
de Reuiss.[1]
Electroosmoză (schemă)
Fenomenele electroacustice apar la propagarea ultrasunetelor prin lichide ce contin ioni.Au fost
prezise de Peter Debye intr-un articol publicat in Journal of Chemical Physics in 1933.
Tipuri
Aerosol este termenul care definește un ansamblu de particule, solide sau lichide, aflate în
dispersie într-un mediu gazos. Dacă particulele sunt solide, se obține un fum; dacă sunt lichide, se
obține o ceață. Gazul se numește faza dispersantă, uneori faza dispergantă iar particulele de solid
sau lichid, faza dispersă. Prezența aerosolilor este adesea dăunătoare, pentru îndepărtare
utilizându-se aspiratoare, filtrarea, udarea sau electroforeza. Dacă particulele fazei disperse au
dimensiuni identice atunci aerosolul se numeș te isodispers. Când gazul este în repaus, sub
acțiunea gravitației particulele cad lent, viteza lor fiind practic egală cu cea rezultată din formula
lui Stokes pentru particulele sferice, dacă raza lor este mai mare decât drumul liber mediu al
moleculelor fazei dispersante.
Ceața și norii sunt aerosoli
Caracteristici
Dimensiunile caracteristice ale aerosolilor în atmosferă se situează în general în intervalul {\
displaystyle \scriptstyle 10^{-8}-10^{-6}} m. Când particulele aerosolilor se ciocnesc, ele de
regulă se alipesc, astfel încât aerosolii obișnuiți sunt instabili. Uneori se înțelege prin termenul
aerosol totalitatea particulelor conținute în aerul atmosferic. Ramura particulară a mecanicii
fluidelor care studiază comportamentul dinamic al aerosolilor se numește mecanica aerosolilor;
această disciplină a căpătat o mare dezvoltare începând din a doua jumătate a secolului XX.,
datorită problemelor de poluare.
Aplicatii
Aerosolii sunt larg utilizați în medicină în tratamentul diverselor boli (de exemplu în
tratarea sinuzitei, bronșitei, astmului) sau în agricultură la combaterea dăunătorilor.
Ultrasunetele sunt vibrații mecanice cu frecvențe mai mari de 20.000 Hz. Ele au de obicei

intensitatea redusă. Ultrasunetele cu intensitate mare se obțin prin procedee electromecanice care
se bazează pe fenomenul piezoelectric și / sau pe fenomenul magnetostricțiune. Pot fi generate, de
asemenea, cu fluiere.
Liliacul folosește ultrasunete pentru a se deplasa prin întuneric
Electrochimia este un domeniu de intereferență dintre chimie și electricitate, care studiază reacțiile

electrochimice și aplicațiile acestora: electroliza, coroziunea, acumulatorii electrici, bateriile,
procedeele electrochimice de acoperire metalică. Cel mai important procedeu care este studiat de
electrochimie este electroliza, ce reprezintă o reacție chimică ce are loc la trecerea curentului
electric.
Fenomenele electrocinetice se referă la deplasarea stratului dublu electrochimic prin mișcare
tangențială la interfața a doua faze materiale sub acțiunea unui câmp electric. Cele patru fenomene
sunt: electroforeză, electroosmoză și fenomenele inverse acestora.
Undele capilare sunt unde generate în fluide de tensiunea superficială. Lungimea lor de undă e de
obicei de ordinul centimetrilor. Relația de dispersie pentru undele capilare este:
{\displaystyle \omega ^{2}={\frac {\sigma }{\rho +\rho '}}\,|k|^{3},}
unde ω este frecvența unghiulară, σ tensiunea superficială, ρ densitatea lichidului mai
greu, ρ' densitatea lichidului mai ușor și k nr. de undă. Nr. de valuri este {\displaystyle \lambda
={\frac {2\pi }{k}}.}
Unde capilare în apă
Electroforeza în gel este o metodă de separare și de analiză electroforetică a

unor macromolecule (ADN, ARN și proteine) sau a unor fragmente din aceste molecule, pe baza
mărimii și a sarcinii lor. Tehnica are utilitate în chimia clinică pentru separarea proteinelor pe
baza sarcinii sau mărimii moleculare (electroforeza în gel de agaroză) și în biochimie și biologie
moleculară pentru separarea unor fragmente de ADN sau ARN în funcție de lungimea acestora, cu
scopul de a estima numărul de perechi de baze din structura lor.
Aparatura de bază utilizată în cadrul separării electroforetice în gel
Decantarea este operația de sedimentare sub acțiunea gravitației a particulelor solide aflate în

suspensie într-un lichid. E folosită frecvent în alimentația cu apă, ca primă fază de limpezire
a apei de suprafață sau în procesul de recuperare a apelor uzate, la stațiile de epurare. Decantarea se
folosește și în diverse procese chimice și hidrometalurgice (de exemplu în procesul tehnologic de
preparare mecanică a minereurilor), dar și în industria alimentară (de exemplu la vinificație și
prepararea berii)[1]. Decantarea pe scară largă se face în bazine de decantare numite și decantoare.
Decantarea
Distilarea este procesul de separare care presupune trecere a unui amestec lichid în stare

de vapori prin fierbere, urmată de condensarea vaporilor obținuți.
Distilarea este un procedeu fizic de purificare, care se produce în 2 etape:
etapa I: trecerea din stare lichidă în stare gazoasă;

etapa II: trecerea din stare gazoasă în stare lichidă.
Distilarea este folosită în special pentru a separa un component lichid dintr-un amestec de
lichide, solubile unul cu celălalt, cu puncte de fierbere diferite.
Un aparat tipic folosit pentru distilare simplă
Aparatura
Pentru distilarea simplă se folosesc următoarele ustensile de laborator: o sursă de căldură (bec
Bunsen sau Teclu, după caz), un balon Wurtz și un refrigerent (unde are loc condensarea ulterioară),
care poate fi prevăzut cu alonjă. [2] De asemenea, se pot folosi diverse vase de colectare ( pahar
Berzelius, pahar Erlenmeyer, etc.)
Modele idealizate
Distilare simplă
Distilare continuă
Distilare fracționată
Distilarea fracționată este metodă de separare a unui amestec în părțile sale componente,
sau fracții. Separarea compușilor se face pe baza punctului de fierbere, prin încălzirea amestecului la
o temperatură la care una sau mai multe fracțiuni se va vaporiza. După cum sugerează și numele,
pentru acest proces se folosește metoda de distilare.[1] În general, părțile componente ale
amestecului au puncte de fierbere care nu diferă cu mai mult de 25 °C între ele, în condiții de
presiune de o atmosferă. În schimb, dacă diferența dintre punctele de fierbere este mai mare de
25 °C, se poate folosi pentru separarea componenților o distilare simplă.
Aparat pentru distilare fracționată

Pentru distilarea fracționată se folosesc următoarele ustensile de laborator: o sursă de căldură (bec
Bunsen sau Teclu, după caz), un balon cu fund rotund, un refrigerent (unde are loc condensarea
ulterioară) și coloana de fracționare (cea mai folosită este coloana Vigreux). [1] Coloana de
fracționare este elementul care diferențiază acest proces de distilarea simplă.
Distilare industriala
Distilarea fracționată este cea mai comună metodă de separare folosită la nivel industrial pentru
rafinarea petrolului, în tehnologii petrochimice și în diverse fabrici chimice, fiind folosită și pentru
procesarea gazelor naturale și pentru separarea aerului în componentele sale.
Coloane de fracționare folosite la nivel industrial
Evaporarea sau evaporația este procesul prin care atomii sau moleculele unui corp în

stare lichidă acumulează suficientă energie pentru a ajunge în stare gazoasă. Evaporația este una din
cele două forme ale vaporizării, cealaltă formă fiind fierberea. Procesul invers evaporării
este condensarea.
Termenul de „evaporare” este sinonim cu cel de „evaporație”. Deși dicționarele nu fac o
diferențiere între cele două noțiuni, fizicienii, care sunt preocupați mai mult de studiul
mecanismului procesului, tind să prefere forma „evaporare”; pe de altă
parte, meteorologii și hidrologii tind să utilizeze forma „evaporație” pentru a defini cantitatea
de apă care se evaporă de la suprafața solului sau a unui corp de apă.
Procesul prin care apa de pe o suprafață acoperită cu vegetație este evacuată în atmosferă este
definit ca evapotranspirație (forma „evapotranspirare” nu există). Această diferențiere nu există în
alte limbi.
Evaporarea azotului lichid

Demonstrație a răcirii prin evaporare. Când senzorul de temperatură este cufundat în etanol,
termometrul arată că acesta este la temperatura camerei. După ce senzorul este scos, etanolul
își trage căldură din senzor pentru a se evapora, ceea ce aparatul interpretează ca o scădere
de temperatură.
Evaporarea Lacului Ciad

Extracția este o metodă de separare importantă în chimia organică, ce constă în separarea unuia sau
mai multor componenți ai unei faze prin transferarea lor într-o fază lichidă, nemiscibilă (sau parțial
miscibilă), care este adusă în contact cu prima [1] formând un lichid multifazic. Solventul trebuie să
fie ales pentru a fi adecvat procesului. De exemplu, iodul dintr-o soluție apoasă de iod poate fi
separat cu ajutorul unui solvent selectiv, precum benzenul, cloroformul sau eterul etilic.
Extracție lichid-lichid (ulei și apă)

Tipuri
Poate fi extracție lichid-lichid, extracție gaz-lichid sau extracție în fază solidă (solid-lichid).

Extracția de tipul solid-lichid se face cu ajutorul unui extractor Soxhlet.
Extracția lichid-lichid se realizează în scopul separării sau concentrării unor componenți din
faza inițială, numită fază de extras. Solventul formează cu componenții faza extractoare. După
realizarea extracției, faza care a preluat componenții se numește extract, iar faza rămasă se
numește rafinat.
Filtrarea este o operație mecanică sau fizică de separare din soluții sau gaze, printr-un filtru, a
unor substanțe (particule) solide, insolubile, dar cu densitate apropiată de cea a lichidului
sau gazului în care se găsesc.
În general, operația se realizează prin trecerea amestecului printr-un corp poros,
prin centrifugare sau prin forțe electrostatice. Are ca scop curățarea fluidului, recuperarea fazei
solide sau obținerea ambelor faze. Filtrarea apei are două scopuri: îndepărtarea materiilor
în suspensie și eliminarea microorganismelor, a germenilor etc.
Filtrare în vid realizată cu ajutorul unui vas de trompă și a unei pâlnii Pahar Büchner
Flocularea
În chimie, flocularea este procesul prin care o substanță coloidală se adună formând agregate mai
mari, denumite flocoane. Adesea acesta este un proces reversibil, astfel că substanța poate fi
redispersată prin agitare.
Precipitarea (Chimie)
Precipitarea este formarea a unei substanțe greu solubile (solide), numită precipitat, creată într-

un mediu lichid de reacție chimică sau prin electroliză. Precipitarea se obține prin adăugare de
substanțe precipitante (reactivi) la soluții chimice. Precipitatele au o gamă largă de utilizări
în chimia analitică, ele reprezentând caracteristica după care se recunosc anumiți cationi. Reactivii
(precipitanții) pot să-și păstreze compoziția chimică în reacție sau să și-o modifice.
Azotatul de argint
Azotatul de argint AgNO3 este folosit pentru a identifica ionul de clor, rezultand un precipitat
alb, brom, rezultand un precipitat galben-pal și iod, rezultand un precipitat galben-pal, dupa
reactiile următoare :
{\displaystyle \mathrm {AgNO_{3}\ +\ HCl\longrightarrow \ AgCl\ +\ HNO_{3}} }{\
displaystyle \mathrm {AgNO_{3}\ +\ HBr\longrightarrow \ AgBr\ +\ HNO_{3}} }{\displaystyle
\mathrm {AgNO_{3}\ +\ HI\longrightarrow \ AgI\ +\ HNO_{3}} }Clorura de bariu
Clorura de bariu BaCl2 este folosită pentru recunoașterea ionului de sulfat prin precipitarea sulfatului
de bariu, după reacția:
{\displaystyle \mathrm {BaCl_{2}\ +\ H_{2}SO_{4}\longrightarrow \ BaSO_{4}\ +\

2HCl} }Clorura de bariu BaCl2 este folosită și pentru recunoașterea ionului carbonat, formându-
se, analog reacției de mai sus, carbonat de bariu BaCO3, care, precum sulfatul, este un precipitat
alb
Sublimarea
În fizică, sublimarea este fenomenul de trecere, prin încălzire, a unei substanțe din stare solidă,
direct în stare de vapori (gazoasă), fără a mai trece prin starea lichidă. Fenomenul de sublimare
este endotermic, adică are loc cu absorbție de căldură.
Un exemplu de subs.
tanță care sublimează este naftalina.
Fenomenul invers, cel de trecere a unei substanțe din stare de vapori direct în starea solidă,
poartă numele de desublimare. Fenomenul de desublimare este exotermic, adică are loc cu
cedare de căldură.
2. Metode de purificare a substanțelor chimice
În chimie, un amestec este un sistem format din două sau mai multe substanțe care sunt
amestecate fizic, dar care nu interacționează chimic între ele. În cele mai multe situații (cu
excepția formării unor soluții), amestecurile se obțin în urma unor fenomene pur fizice, de
dispersare a fazelor între ele, fără ruperea legăturilor chimice.
Astfel, fiecare dintre componentele amestecului își păstrează proprietățile chimice, însă
proprietățile fizice ale amestecului pot diferi față de cele ale componentelor.
După compoziție, amestecurile sunt de două feluri:
1.Omogene – când are aceeși compoziție chimică și aceleași proprietăți în toată masa sa
(componentele nu se văd – apa cu zahăr)
2.Eterogene – când compoziție chimică și proprietățile se modifică, în toată masa sa
(componentele se observă – apa cu ulei) Un amestec poate fi format din:
- substanțe solide: solul, rocile, aliaje (amestecuri de metale)
- substanțe lichide :diverse băuturi, lichide de răcire (antigel)
- substanțe gazoase (aerul, zăcăminte de gaze naturale)
Dizolvarea este fenomenul de răspândire a particulelor unor substanțe (lichide, solide, gazoase)
printre particulele altor substanțe, numite solvenți și rezultând din acest proces o soluție.
Soluțiile lichide au două componente: - dizolvant (solvent) partea lichidă în care se dizolvă -
dizolvatul (solvatul), substanța care se dizolvă.
La dizolvarea substanțelor, au loc concomitent două fenomene:
- un fenomen fizic, în cursul căruia particulele solvatului difuzează printre moleculele
solventului (proces endoterm) - un fenomen chimic, care constă în interacțiunii cu formare de
legături între particulele de solvat și solvent (proces exoterm)
d) Prezentarea unor situații problemă, a unor situații din viața reală Experiment frontal:
identificarea compoziției și a fazelor unui amestec eterogen Mijloace de învățare:
-eprubetă,baghetă de sticlă, spatulă, ulei, cerneală, bicarbonat de sodium
3. Proteine si aminoacizi, rol biologic si fiziologic (surse de proteine)
Proteinele sunt substanțe organice macromoleculare formate din lanțuri simple sau
complexe de aminoacizi; ele sunt prezente în celulele tuturor organismelor vii în proporție de
peste 50% din greutatea uscată. Toate proteinele sunt polimeri ai aminoacizilor, în care secvența
acestora este codificată de către o genă. Fiecare proteină are secvența ei unică de aminoacizi,
determinată de secvența nucleotidică a genei. Daca se tine cont de structura celor 22 de
aminoacizi eliberati prin hidroliza, compozitia elementara a proteinelor va consta din carbon ,
hidrogen, oxigen, azot si carbon.
Acei produsi naturali care prin hidroliza elibereaza alaturi de aminoacizi poarta numele
de heteroproteine(proteide, proteine conjugate).Alaturi de elementele continute de proteine,
heteroproteinele contin, dupa caz , elemente ca : fosfor, halogeni, fier, cupru, etc.
Clasificarea proteinelor
1. După sursa de provenienţă :
a) proteine de origine vegetală
b) proteine de origine animală
2. După solubilitatea în apă şi în soluţii de electoliţi :
a) insolubile (fibroase)
b) solubile (globulare)
3. După produşii rezultaţi la hidroliza totală :
a) proteine simple (holoproteine ) – dau prin hidroliză totală numai α- aminoacizi
b) proteine conjugate sau proteide (heteroproteine) - dau prin hidroliză totală si alți compuși
alături de α- aminoacizi. Molecula unei proteide include în structura sa o parte proteică şi o parte
prostetică (resturi, fară structură de aminoacizi).
Proteinele fibroase se găsesc în organismul animal în stare solidă şi conferă ţesuturilor rezistenţă
mecanică (proteine de schelet- in literatura de specialitate se gasesc si sub denumirea de
scleroproteine) sau protecţie împotriva agenţilor externi. Cele mai importante scleroproteine
sunt:
-keratinele(proteinele din epidermă, păr, pene, unghii, copite şi coarne. se disting printr-un
conţinut mare de sulf).
-fibroina, componenta fibroasa din mătasea naturală, se găseşte în acest material înconjurată cu o
componentă amorfă, cleioasă, sericina, care reprezintă cca. 30 % din greutatea totală.
-colagenul, este componenta principală a ţesuturilor conjunctive, tendoanelor, ligamentelor,
cartilajelor, pielii, oaselor, solzilor de peşte.
-elastina, constituie tesutul conjunctiv fibros, și are o elasticitate comparabilă cu a cauciucului, a
arterelor şi a unora din tendoane.
Proteinele globulare apar în celule în stare dizolvată sau sub formă de geluri hidratate. Proteinele
globulare au forma sfericã sau ovalã. Ele sunt foarte importante în viaţa celulei având activitate
biologicã specificã, spre deosebire de proteinele fibroase care au funcţie structuralã şi mecanicã
(protamine, histone, prolamine, gluteine, globuline, albumine).
Dupa functiile pe care le indeplinesc in organismele vii, proteinele si proteidele se pot
impartii in 4 grupe distincte si anume:
1.Proteine cu rol metabolic de catalizator. Rolul cel mai important il detin enzimele,
proteine cu structura globulara, ce au capacitatea de a cataliza reactiile chimice din organism. In
aceasta categorie intra si proteinele cu activitate hormonala, ca insulina.
2.Proteine structurale, cu rol in contractia musculara(miozina, actina), ca si cele de
sustinere.Cantitativ, proteinele din aceasta grupa constituie majoritatea proteinelor din organism.
3.Proteine de protectie- proteine cu rol in imunitate, proteine ce determina coagularea
sangelui.
4.Proteine cu funtie de transport:gaze (hemoglobina), ioni(siderofilina pentru fier si
ceruloplasmina pentru cupru), lipide(diverse globuline serice sau albumina).
Proprietati fizico-chimice ale proteinelor
Proprietatile fizico-chimice sunt in stransa legatura cu masa moleculara mare, numarul

ridicat al gruparilor ionizate si cu fragilitatea lanturilor polipeptidice. Solutiile proteinelor se
comporta asemanator coloizilor. Astfel, ele difuzeaza lumina(efect Tyndall), sedimenteaza prin
centrifugare, au vascozitati si presiuni osmotice ridicate.
Gruparile ionizate, in special amino si carboxil, confera proteinelor echilibre
protonice .Migrarea in camp electric a proteinelor si caracterul lor de amfoliti prezinta
importanta practica si teoretica deosebita. Astfel, electroforeza constituie alaturi de
cromatografie metoda cea mai eficienta de separare si purificare a proteinelor.
Fragilitatea proteinelor este in stransa legatura cu structura lor complexa.Factori fizici pot
duce le denaturarea proteinelor, tradusa prin modificari in structura proteinelor si a functiei lor
biologice. Denaturarea poate fi reversibila sau ireversibila(precipitare in solutii).
Surse de proteine
Proteine animale
Proteinele din sânge
Sângele este o suspensie a unor corpuscule mari, vizibile la microscop, globulele albe şi roşii,
într-un lichid omogen numit plasmă. Globulele roşii conţin toată proteina colorată roşie,
hemoglobina. Plasma conţine în soluţie fibrinogenul, globuline şi albumine. Lichidul rămas la
îndepărtarea globulelor şi a fibrinogenului se numeşte serul sanguin. Coagularea sângelui se
datorează transformării fibrinogenului într-un gel ireversibil, fibrina.
Globulinele din ser pot fi separate în trei fracţiuni, L, B şi Z. O importanţă deosebită o constituie
z-globulinele, care s-au dovedit identice cu anticorpii din serul sanguin.
Se ştie că în urma infecţiilor cu bacterii sau virusuri, organismul animal devine imun, un timp
mai lung sau mai scurt, faţă de o noua infecţie cu acelaşi germen patogen. Imunitatea se
datorează apariţiei de anticorpi în serul animalului infectat. Substanţele care determină formarea
anticorpilor, numite antigeni, sunt proteine, produse de bacterii sau provenite din acestea sau din
virusuri prin dezagregarea lor. Orice proteină straină introdusă prin injecţie în organism
acţionează ca antigen.
Proteinele din muşchi
Muşchii vertebratelor conţin 15-20% proteine. Au fost izolate : miogenul, miosina, globulina X,
stroma musculară, tropomiosina şi actina.
Miogenul este un amestec de cel putin 3 proteine, cu caracter de albumine şi globuline. Miogenul
conţine enzimele esenţiale ale muşchiului: fosforilaza, fosfoglucomutaza, etc..
Miosina şi actina sunt proteinele care asigură funcţiunea contractilă a muşchiului. Tropomiosina
este o proteină unitară.
Proteine vegetale
Globulinele vegetale sunt mult raspandite în natura, alaturi de albumine.de exemoplu globulinele
din semintele oleaginoase :edestina, din samanta de canepa, excelsina din nuca braziliana,
amandina din migdale şi corilina din alune, apoi globulinele din leguminoase, de ex.: faseolina
din fasole, legumina din mazare, precum şi globulinele din cartofi, tomate, spanac,etc. Toate au
configuratii globulare.
Proteine din cereale
Proprietatea grâului de a da o făină panificabilă se datorează caracterului special al proteinelor
din endospermul, bogat în amidon, al seminţelor acestei cereale. Proteina din grâu, glutenul, se
obţine prin frământarea făinei într-un curent de apă; acesta antrenează granulele de amidon,
lăsând glutenul sub forma unei mase lipicioase. Spre deosebire de celelalte proteine vegetale,
glutenul este insolubil în apă şi în soluţii saline. Cercetarea clasică a glutenului a dus la concluzia
ca el este un amestec de două proteine : glutenina şi gliadina. Cea din urmă este singura proteina
solubila în alcool de 70 % şi poate astfel fi separată de glutenina.
Din punct de vedere al constituţiei, majoritatea proteinelor solubile fac parte din categoria
proteinelor conjugate, în care grupa prostetică poate fi o lipidă (lipoproteide), acid fosforic
(fosfoproteide), un metal (metaloproteide) sau un acid nucleic (nucleoproteide).
4.Conceptul de indice glicemic.

Indicele glicemic este un indicator care arata cu cat creste nivelul zaharului din
sange(glucoza) la ingestia unei cantitati dintr-un aliment, comparativ cu o cantitate similara de
glucoza in solutie sau cu painea alba. Este un indicator al vitezei cu care un anumit tip de
carbohidrat ajunge in sange sub forma de glucoza. Cu cat se absoarbe mai usor cu atat indicele
glicemic este cat este mai mare, si invers.
Cu cat glucoza din sange creste mai mult si mai repede, cu atat corpul(pancreasul) este
obligat sa produca mai multa insulina. Acest lucru se intampla cu cel putin doua cosuturi:
epuizarea pancreasului si cresterea rezistentei la insulina a tesuturilor periferice. Pentru ca in
sange avem doar cateva grame de glucoza, excesul acestui nutrient esential este toxic, in special
pentru sistemul nervos. Exista si sisteme pentru depozitarea glucozei in exces, legand moleculele
de glucoza intre ele intr-o molecula mai mare: glicogenul, asemanator amidonului din plante.
Glicogenul poate fi depozitat in muschi si ficat in anumite cantitati. Insulina este un hormon
asemuit cu cheia care deschide portile celulelor pentru ca glucoza sa intre in ele si sa fie arsa sau
transformata.
In timp, epuizarea pancreasului si rezistenta la insulina duc la sindromul
metabolic(sindromul X sau diabetul de grad II) si chiar la diabet de tip I. O serie de boli grave
sunt puse in ziua de azi pe seama consumului exagerat de carbohidrati cu indice glicemic mare:
obezitate, diabet, ateroscleroza, atacul vascular cerebral, bolile de inima si multe altele.
Practic, prin insulina corpul primeste un semnal ca este timpul sa depoziteze grasime. De
aceea, daca vreti sa mentineti depunerile de grasime la minim(sau sa slabiti) evitati carbohidratii
in general si cei cu indice glicemic mare in special.
Iata indicele glicemic al celor mai importante alimente, raportat la painea alba: paine
alba-100,paine integrala-99,paine de secara-58,orez alb-83,paste fainoase-66,cartofi uscati-
116,cartofi fierti-81,cartofi prajiti-135,fasole boabe-60,mazare verde-56,mere-53,banane-
79,grapefruit-36,struguri-62,portocale-66,pere-47,glucoza-138,zahar-86,fructoza-30,lapte
degresat-46,iaurt-52,inghetata-25
Importanta este si “incarcarea glicemica” (glycemic load), care ne arata ce cantitate de
carbohidrati contine un aliment. Un aliment cu indice glicemic mare, daca este consumat in
cantiate mica(sau are o incarcare glicemica mica) poate avea un impact mai mic asupra glucozei
din sange decat un aliment cu indice glicemic mic dar consumat in cantitati mari. Fiind
determinat “in vivo”, adica pe subiecti umani, Indicele Glicemic este o medie, o cifra orientativa,
existand persoane cu diverse niveluri de toleranta la glucoza( atat din punct de vedere al vitezei
cu care creste/scade nivelul de glucoza din sange cat si al timpului in care acest nivel se
mentine).
Momentele cand poti tolera alimente cu indice glicemic mare sunt imediat dupa
antrenament si dimineata.
Totusi, s-a observat ca daca masa de dimineata este compusa din grasimi si proteine, cu o
cantitate minima de carbohidrati, randamentul intelectual si fizic pe durata zilei este mai mare,
datorita nivelului mai stabil de insulina si glucoza din sange.
Deci celebrul mic dejun “cereale cu lapte”, cu indice glicemic si incarcare glicemica mari
este total contraindicat in slabire. Acest mic dejun poate fi eventual un pas intermediar intre o
dieta cu junk food /dulciuri si o dieta sanatoasa.
Cheia este in general, sa alegem mancaruri cu indice glicemic scazut, sub 55 raportat la
glucoza. Raportat la paine, ar trebui sa ne mentinem in jur de 70, de preferinta sub.
Factori care influenteaza indicele glicemic(digestia carbohidratilor) si metabolismul

-carbohidratii complecsi nepreparati termic au un IG mai mic, cu exceptia pastelor
-alimentele integrale au un IG mai mic decat cele prelucrate
-alimentele solide au un IG mai mic decat lichidele
-carbohidratii reci au IG mai mic decat cei calzi
-alimentele bogate in fibre au IG mai mic
-grasimile saturate cresc IG in mancaruri
-grasimile nesaturate scad IG
-adaugarea de proteina mareste IG
-fructoza; in special sucurile de fucte si mierea, desi au un IG mic, favorizeaza depunerile
de grasime
Există mai multe forme de comercializare și folosire a glucozei, dintre care cele mai
importante sunt:
-sirop de glucoză - conține glucoză în concentrație de 32,40%;
-glucoza tehnică - cu o concentrație de 75%;
-glucoza cristalizată (tablete) - concentrație de 99%.
În medicină este folosită mai ales sub formă de soluții apoase perfuzabile. În funcție de
concentrațiile lor, acestea au acțiuni și indicații diferite. Soluțiile sub 5 % sunt utilizate pentru
diluarea unor medicamente, pentru hidratare sau ca substituent energetic. Soluția de glucoză 5 %
este izotonă și are aceleași utilizări, fiind folosită cel mai adesea. Soluțiile de concentrații mai
mari de 5 % (10, 20, 33, 40 %) sunt hipertonice și își găsesc utilitatea ca diuretice osmotice
(realizează deshidratare tisulară, foarte utilă în edeme). Pentru a evita efectele nefaste ale
hiperglicemiei, de obicei oricărei perfuzii cu glucoză i se adaugă insulină.
Fructoza, solutie injectabila

Compozitie
Fiole a 100 ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica
Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la metabolismul glucidic
chiar in absenta insulinei, se transforma inglicogen, reface rezervele energetice, protejeaza
proteinele de catabolizare.
Indicatii
Aport caloric in cadrul alimentatiei parenterale.
Contraindicatii
Intoleranta la fructoza-sorbita, deficit de fructozo-1, 6-difosfataza, hiperlactatemie,
intoxicatie acuta cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea in formaldehida); la diabetici trebuie
stabilita in prealabil toleranta la fructoza.
Reactii adverse
Congestia fetei, epigastralgii, sudoratie (dozele mari); in caz de intoleranta poate provoca
hipoglicemie, leziuni hepatice si renale; tromboflebita locala.
Mod de administrare
In perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi 800 mg fructoza/kilocorp
si ora).
5. Fructoza si glucoza. Rol biologic si fiziologic, forme de prezentare in farmacii
Fructoza,
Este un monozaharid care este ingerat din alimente fie ca atare, fie sub forma de zaharoza
(dizaharidul alcatuit din glucoza si fructoza). O caracteristica importanta a fructozei este
capacitatea de indulcire, extrem de mare, motiv pentru care ea este folosita si ca etalon pentru a
evalua si caracteriza puterea de indulcire a unor substante naturale sau artificiale. Fructoza din
fructe are rolul de a semnaliza consumatorului ca fructul este copt si bogat in nutrienti. Numai ca
omul modern ingera cantitati mari de fructoza nu
din fructe, ci din bauturi racoritoare si dulciuri, unde
gustul dulce intens este doar o “rasplata” pentru
consumul unui produs foarte bogat in calorii si
extrem de dezechilibrat nutritional. O forma in care
este ades regasita fructoza in alimente (in cereale
pentru mic dejun, prajituri, produse de panificatie
dulci, alimente pentru copii) si bauturi este cea de
sirop de porumb cu continut ridicat de fructoza
(HFCS). ~n industrie el e preferat, fiind rentabil
datorita pretului mic raportat la marea putere
indulcitoare. Consumul de bauturi racoritoare indulcite cu sirop de porumb a crescut in paralel cu
explozia cazurilor de obezitate, ceea ce sugereaza ca intre cele doua poate exista o relatie(=
Numeroase studii din ultimii ani au sugerat ca fructoza din dieta reprezinta un factor de risc si
pentru bolile cardiovasculare. Din pacate, in lumea contemporana ingestia de zaharuri adaugate a
crescut foarte mult si, cu variatii firesti in functie de tara, cam jumatate din aceasta ingestie
“cade” in seama fructozei. Marii consumatori de fructoza sunt si mari consumatori de zaharuri
adaugate. Paradoxal, cresterea consumului de fructoza este constatata in paralel cu desfasurarea
studiilor anterior amintite, care ii subliniaza actiunea metabolica negativa.
Istoria arata ca fructoza nu este un nutrient la care metabolismul uman sa fi avut

posibilitatea sa se adapteze, mai ales cand vine vorba de un aport mare. ~nainte de descoperirea
Americilor si de dezvoltarea extractiei zaharului din trestie, sursele de fructoza erau putine. Doar
mierea, melasa, stafidele, smochinele si curmalele, alimente prezente in dieta europenilor de
atunci, aveau peste 10% fructoza, iar strugurii, merele crude, sucul de mere si afinele contineau
5-10%. Laptele, carnea, legumele, alimente de baza, sunt complet lipsite de fructoza, deci
oamenii au fost putin expusi la acest carbohidrat inainte de inceperea pe scara larga a productiei
de zahar.
In secolul 21 insa, majoritatea fructozei nici macar nu vine din fructe proaspete, ci din
bauturi racoritoare si produse zaharoase. E de remarcat ca se constata o crestere exponentiala a
consumului de bauturi racoritoare in ultimele decenii. Astfel, o statistica din SUA arata ca, in
1942, o persoana consuma aproximativ doua portii pe saptamana, iar in anul 2000 s-a ajuns la 2
portii pe zi. Chiar si 50% din copiii mici consuma bauturi indulcite, desi la varstele respective
expunerea masiva la fructoza nu ar aparea in conditiile unei alimentatii traditionale.
Deoarece fructoza nu determina eliberarea insulinei din celulele betapancreatice (care nu

au fructokinaza), consumul sau nu este urmat de scaderea apetitului. Este un alt aspect care poate
lega hiperconsumul de fructoza de aparitia sindromului metabolic si a obezitatii.
Asa dupa cum am subliniat anterior, fructoza este un intermediar al metabolismului

glucidic, dar nu exista o nevoie biologica reala pentru aportul dietetic de fructoza. Atunci cand
este ingerata ca atare, se absoarbe modest din tractul gastro-intestinal si este aproape complet
indepartata din fluxul circulant de catre ficat. Raman aproximativ 0.01 mmol/L in sangele
periferic, in comparatie cu 5.5 mmol/L pentru glucoza. Fructoza difera fata de glucoza nu numai
ca structura, dar si ca metabolizare. Cele mai multe celule au niveluri reduse de transportor glut-
5, care transporta fructoza in celule. Din aceasta cauza, ea nu poate patrunde in cele mai multe
celule, pe cand glucoza poate, ea fiind transportata de glut-4, un sistem de transport dependent de
insulina. Odata aflata in interiorul celulelor hepatice, fructoza poate intra in calea sintezei de
glicerol, coloana vertebrala a triacil-glicerolului. Aportul mare de fructoza care provine din sirop
de porumb a ridicat semne de intrebare referitoare la modalitatea in care copiii si adultii pot
raspunde la fructoza adusa ca atare sau acompaniata de glucoza (in zaharoza). ~ntr-un studiu,
consumul unor pranzuri foarte bogate in fructoza a condus la scaderea pe 24 de ore a
concentratiilor plasmatice de insulina si leptina si a crescut nivelul postprandial de triacilglicerol
la femei, dar nu a diminuat nivelul circulant al hormonului orexigen ghrelina .
Fructoza, solutie injectabila
1
Compozitie
Fiole a 100 ml solutie apoasa injectabila continand fructoza 20%.
Actiune terapeutica
Monozaharida asimilata si metabolizata cu usurinta, participa la metabolismul glucidic
chiar in absenta insulinei, se transforma inglicogen, reface rezervele energetice,
protejeaza proteinele de catabolizare.
Indicatii
Aport caloric in cadrul alimentatiei parenterale.
Contraindicatii
intoleranta la fructoza-sorbita, deficit de fructozo-1, 6-difosfataza, hiperlactatemie,
intoxicatie acuta cu alcool metilic (favorizeaza oxidarea in formaldehida); la
diabetici trebuie stabilita in prealabil toleranta la fructoza.
Reactii adverse
Congestia fetei, epigastralgii, sudoratie (dozele mari); in caz de intoleranta poate
provoca hipoglicemie, leziuni hepatice si renale; tromboflebita locala.
Mod de administrare
In perfuzie intravenoasa lenta, dozata dupa caz (a nu se depasi 800 mg
fructoza/kilocorp si ora).
GLUCOZA solutie injectabila
Compozitie
Fiole continand sol. apoasa injectabila: 20%, 33%, 40%. Saci de P.V.C. atoxic, apirogen,
contine 250 ml, respectiv 500 ml de solutie glucoza 5%, 10%, 20%.
1.1 Forma de prezentare
Cutii cu 10 saci de 250 ml, sau 500 ml, de glucoza 5%, 10%, 20%. Cutii cu 10, 50 sau
100 fiole 100 ml solutie glucoza 20%, 33%, 40%.
Indicatii
Stari de denutritie (alimentatie parenterala, deshidratare, hipoglicemii, hepatopatii

infectioase carentiale sau toxice, insuficienta cardiaca, tulburari functionale ale miocardului pe
fond anoxic, miocardite, diferite boli infectioase) si intoxicatii (cu barbiturice, morfina, salicilati,
mercur s.a.) colaps vascular. Solutiile hipertone sunt indicate pentru actiunea lor osmotica in
hipertensiunea intracraniana (tumori, traumatisme cranio-cerebrale), accidente cerebrovasculare
si edemul cerebral (de asemenea, ca diuretice).
Contraindicatii
Deshidratari mari (solutiile hipertone), insuficienta renala grava. Injectarea rapida si in

doze mari prezinta, la cardiaci, pericolul aparitiei edemului pulmonar.
Posologie si mod de administrare
Solutia izotona (5%) se poate administra subcutanat, intravenos sau intrarectal, cea mai
uzitata fiind calea intravenoasa. Solutia de glucoza 5% se administreaza in perfuzie venoasa
lenta, in cantitate de aproximativ 1 litru in 24 de ore. Viteza perfuziei fiind de 240-400 ml/ora
(60-100 picaturi/minut). Solutiile hipertone 10% si 20% se administreaza de asemenea in
cantitate de 1 litru in 24 de ore, viteza perfuziei variind intre 200 si 300 ml/ora (50-70
picaturi/minut). Solutiile hipertone 33% si 40% se perfuzeaza lent, in cantitate de cel mult 500
ml/24 h, cu o viteza de 80 si 180 ml/ora (20-50 picaturi/minut). Modul de utilizare a sacilor din
P.V.C. (atoxic, apirogen) cu solutii perfuzabile de glucoza: se alege sacul cu solutie glucozata de
concentratia necesara si volumul dorit, se scoate din punga de polietilena in care este ambalat si
se controleaza aspectul solutiei (trebuie sa fie limpede si sa nu contina particule solide in
suspensie) etanseitatea sacului (prin comprimarea acestuia) si incadrarea in termenul de
valabilitate (2 ani de la data fabricatiei imprimata pe sac). Se atarna sacul (cu ajutorul
agatatoarei) deasupra venei ce urmeaza sa fie punctionata, pe un stativ, se pune in evidenta dopul
de cauciuc al inchizatorului sacului si se dezinfecteaza suprafata dopului cu alcool iodat 1%. La
sac se ataseaza o trusa de perfuzat solutii prin perforarea dopului de cauciuc, efectuandu-se apoi
perfuzia in ritmul adecvat. In cazul utilizarii sacilor cu solutie de glucoza care au atasata trusa de
perfuzie (trusa de perfuzat solutii cu sac tip K), circuitul sac-trusa se stabileste prin ruperea
obturatorului plastic K9 fixat in interiorul tubului de legatura dintre sac si trusa, deasupra
camerei de numarat picaturi a trusei de perfuzie, prin prinderea acestuia intre police, aratator si
medius. Daca medicul curant considera ca este oportun ca la solutia de glucoza sa se asocieze si
alte solutii continand vitamine, electrolitii etc. (compatibile) acestea se vor introduce prin
punctionarea sacului, cu ajutorul unei seringi sterile, deasupra nivelului solutiei continute dupa o
prealabila dezinfectare a locului punctiei, cu alcool iodat 1% - Orificiul format de acul seringii se
va obtura cu o banda de romplast. Atentie ! La sacii cu solutie apoasa de glucoza nu este
necesara atasarea tubului filtru de aer in timpul perfuzarii.
Actiune farmacoterapeutica
Glucoza administrata in scop terapeutic, furnizeaza energia necesara functionarii normale

a celulelor, contribuind la crutarea proteinelor; amelioreaza troficitatea ficatului, protejandu-l de
diferite noxe; imbunatateste functia miocardului bolnav, echilibreaza tensiunea arteriala si
restabileste reactivitatea vasculara, deprimata prin narcoza, hipotermie, anoxie s.a. In solutia
izotona (5%) glucoza reface temporar volemia in conditii de deshidratare, are un efect
anticetogen in acidoza organica si poate servi la completarea rezervelor de glicogen hepatic.
Solutiile hipertone maresc presiunea coloid-osmotica a sangelui, favorizand trecerea apei din
tesuturi in sange si realizand astfel o deshidratare tisulara. Cantitatea mare de glucoza care se
elimina prin rinichi, in cazul administrarii solutiilor hipertone, antreneaza apa, provocand o
diureza osmotica.
Glucoza (dextroza)
Cutie 200 grame.
Indicatii:
Glucoza cristalizata ( dextroza ) se foloseste ca indulcitor si
este foarte bine primita de catre bebelusi si copii in procesul de
dezvoltare.
Carbohidrat cu absorbtie rapidă, indicat in activitătile fizice intense.
Se recomanda celor cu nevoi crescute de energie si refacere după efort.
Interzis bolnavilor cu diabet.
Compozitie:
Glucoza cristalizata
Proteine 0%
Carbohidrati (dextroză) 100%
Grăsimi 0%.
Glucid prezent atat in regnul animal, cat si in cel vegetal , este principala sursa de energie a
organismului.Este un produs folosit ca indulcitor sau in amestec cu alte produse de indulcire
pentru prepararea dulciurilor si a altor preparate dulci.
Glucoza este un glucid simplu (nu poate fi descompus in mai multe alte glucide).
Alimentele contin rar glucoza in stare libera (cu exceptia strugurilor). Mult mai des, glucoza
inclusa in glucidele mai complexe (de exemplu : maltoza sau amidonul ) se transforma in
glucoza libera sub actiunea enzimelor din tubul digestiv.
Mod de administrare:
In mod obisnuit se foloseste ca indulcitor dupa gust.
Pentru bebelusi si copii este indicat sa se foloseasca dupa recomandarea medicului.
O persoana care face un antrenament intens are nevoie de 4-6 grame de carbohidrati pe
kilogramcorp pe zi.
Pentru regimurile in care se doreste reducerea stratului adipos, necesarul este 2-3 grame pe
kilocorp pe zi. Aceste cifre pot varia in functie de tipul somatic, intensitatea antrenamentului si
alti parametri.
6.Importanta lipidelor in alimentație ( colesterolul rau si bun)
Este un sterol ce serveste ca precursor al vitaminelor liposolubile si al hormonilor steroizi.

Colesterolul circula prin organism prin intermediul sangelui. Fiind un compus pe baza de grasimi
nu se poate amesteca cu sangele si nu poate fi transportat in aceasta stare.
Pentru a depasi aceasta problema, organismul transforma moleculele de colesterol sau de alte
grasimi in particule minuscule acoperite cu proteine numite lipoproteine, particule ce pot fi
transportate cu usurinta prin intermediul sangelui.
Grasimile din lipoproteine sunt formate din colesterol, trigliceride si fosfolipide. Trigliceridele
sunt lipide formate din trei acizi grasi si glicerol si care, ca si colesterolul, in cantitate mare au
efecte negative asupra sistemului cardiovascular.
Exista doua tipuri de lipoproteine ce sunt de interes pentru subiectul tratat in acest articol si
anume LDL (lipoproteine cu densitate scazuta) si HDL (lipoproteine cu densitate ridicata). Dupa
cum observati, diferenta intre cele doua substante este reprezentata de densitatea acestora.
Densitatea lor este data de raportul dintre proteine si lipide; compusii ce contin mai multe lipide
decat proteine au o densitate mai mica decat cele ce au un continut mare de proteine.
“Colesterolul bun”(HDL)
HDL este opusul LDL. Fata de LDL, “colesterolul bun”, are in compozitie o cantitate mare de
proteine si este sarac in lipide. Acest compus actioneaza ca un aspirator si absoarbe colesterolul
in exces de la nivelul tesuturilor si celulelor si il transporta la nivelul ficatului. Ficatul elimina
colesterolul din aceste particule si il foloseste sau il recicleaza. Aceasta activitate a HDL explica
de ce acesta are efecte benefice asupra sistemului cardiovascular.
HDL contine si antioxidanti ce pot impiedica oxidarea LDL si transformarea lui in particule si
mai periculoase pentru organism.
Stilul de viata influenteaza foarte mult nivelul de HDL – exercitiile fizice il pot creste, iar
fumatul il scade. Dietele bogate in grasimi cresc nivelul de HDL dar si pe cel de LDL, iar cele
sarace in lipide scad cantitatea de LDL si HDL. Totusi, printr-o alegere atenta a alimentelor
consumate, puteti scadea cantitatea de LDL fara sa influentati negativ nivelul HDL.
Pentru a creste nivelul de HDL simultan cu scaderea cantitatii de LDL trebuie sa evitati
alimentele ce contin grasimi saturate si sa consumati alimente ce contin grasimi nesaturate ca
uleiul de masline, peste, alune, migdale etc.
“ Colesterolul rau” (LDL)
In general, 60-70% din cantitatea totala de colesterol este purtata prin organism de particulele
LDL. Aceste particule asigura transportul colesterolului de la ficat la locul unde este necesara
prezenta lui.
Daca nivelul de colesterol din sange este mai mare decat necesarul organismului, acesta nu
este folosit de celule, circula liber si astfel ajunge sa se ataseze de peretii vaselor de sange si
ingreuneaza circulatia sangelui. Aceste blocaje pot duce la afectiuni grave ale sistemului
cardiovascular (infarctul miocardic).
Coordonatorii unui studiu efectuat in anul 2011 au fost surprinsi cand au observat ca subiectii
ce aveau un nivel ridicat al “colesterolului rau” au acumulat mai multa masa musculara decat
persoanele cu un nivel scazut. Persoanele testate aveau varsta cuprinsa intre 60 si 69 ani si nu
erau active fizic. Observatia a fost facuta dupa ce subiectii studiului au fost supusi unor exercitii
fizice intense.
In urma acestui studiu s-a ajuns la concluzia ca exista sanse ca datele obtinute sa fie utile in
elaborarea unei solutii in ceea ce priveste pierderea masei musculare, afectiune specifica
persoanelor cu varsta inaintata.
Colesterolul este atat de important pentru organism incat are capacitatea de a sintetiza acest
compus. Chiar daca urmati o dieta lipsita de colesterol, organismul va produce zilnic aproximativ
1000 mg, cantitate necesara functionarii corespunzatoare a acestuia.
Organismul poate controla cantitatea de colesterol din sange, producand mai mult atunci cand
dieta nu furnizeaza o cantitate suficienta si invers.
Aproape toate celulele organismului pot produce colesterol, dar ficatul este organul ce produce
cantitatea cea mai mare si astfel suplimenteaza cantitatea produsa de celule. Aceasta
suplimentare este foarte importanta pentru zonele ce necesita cantitati mari (ovare – pentru
producerea hormonilor).
Exista posibilitatea ca fara sa consumati alimente bogate in colesterol sa aveti un nivel ridicat
al acestuia. Acest lucru se poate datora faptului ca organismul, datorita unei predispozitii
genetice, produce mai mult colesterol decat are nevoie sau mecanismul de eliminare nu este
eficient. In acest caz consultati un medic specialist.
Organismul are nevoie de alimente pentru a produce colesterol dar acestea nu trebuie sa il si
contina.
In general, pentru persoanele care au un nivel ridicat al colesterolului, propriul ficat nu

reprezinta singura sursa de colesterol. Alimentele bogate in grasimi saturate si colesterol sunt
foarte des intalnite pe farfuriile romanilor si dupa cum am mentionat mai sus, organismul nu are
nevoie de surse externe de colesterol. Grasimile saturate cresc nivelul colesterolului si atunci
cand sunt prezente in alimente ce nu contin colesterol.
7. Vitamine. Surse. Rol Biochimic si fiziologic, forme de prezentare in farmacii
Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului (desi in

cantitati mici), pentru realizarea in conditii optime a unor procese metabolice esentiale.
Vitaminele, prin moleculele lor, nu elibereaza energie si nu au nici roluri plastice, insa sunt
esentiale in generarea acesteia. Deoarece majoritatea vitaminelor nu pot fi sintetizate de catre
organism, acesta trebuie sa le primeasca prin dieta (fie ca atare, fie sub forma de provitamine).
Exista 13 vitamine esentiale (lipsa lor afecteaza functionalitatea normala a organismului): A, C,
D, E, K, tiamina (B1), riboflavina (B2), niacina (B3), acidul pantotenic, biotina, vitamina B6,
vitamina B12, acidul folic.
Functiile vitaminelor sunt complexe, incluzand aici: functie de hormoni sau hormon-like
(vitamina D), antioxidanti (vitamina E), rol in cresterea si diferentierea tisulara (vitamina A) si
lista poate continua.
Vitaminele sunt grupate in doua categorii (aceasta clasificare fiind utila mai mult din punct de
vedere nutritional):
- liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat

- hidrosolubile (C, P, B) pe care organismul le foloseste imediat, altfel se pierd prin urina.
Singura vitamina hidrosolubila ce poate realiza depozite este vitamina B12 (la nivel hepatic),
aceste depozite mentinandu-se ani de zile. Vitaminele liposolubile sunt solubile in lipide si
insolubile in apa, iar utilizarea (digestia si absorbtia lor) depinde de capacitatea organismului de
a procesa lipidele alimentare.
Vitaminele hidrosolubile se absorb in proportii mari din tubul digestiv, insa au nevoie de
prezenta acidului clorhidric in sucul gastric. Excesul lor este eliminat urinar, organismul
nerealizand, cu o singura exceptie, deja amintita, depozite (in caz de insuficiente, carentele lor
apar foarte repede)
SURSE
Principala sursă de vitamine pentru organism o constituie plantele; ca sursă secundară de
vitamine trebuie menţionată flora bacteriană intestinală precum şi o serie de organe, ţesuturi,
lichide de origine animală în care vitaminele se concentrează sau depozitează.
Organismul îşi procură vitaminele ca atare sau sub formă de provitamine.
Lipsa sau insuficienţa vitaminelor din organism determină tulburări metabolice şi apariţia unor
boli numite avitaminoze sau hipovitaminoze.
Organismul primeste cele mai multe vitamine din consumul alimentelor. Daca acestea sunt
naturale si nu contin conservanti, aportul de vitamine va fi unul normal si organismul va
functiona optim, depasind cu usurinta problemele legate de stres, de usoare raceli sau forme mai
noi ale gripei.
Sursele vegetale ale beta-carotenului sunt grasimile si colesterolul.
Vitamina A se gaseste in natura sub doua forme: vitamina A preformata si provitamina A sau
caroten.
Tiamina (vitamina B1) se gaseste in paine, cereale, paste, cereale integrale, carne slaba (in
special carne de porc), peste, fasole uscata, mazare si soia.
Riboflavina o gasim in carne precum si in migdale, ciuperci, cereale integrale, boabe de soia si
legume verzi.
Niacina se gaseste in produse lactate, carne de pasare, peste, carne slaba, nuci si oua.
Vitamina B4 (adenina) se gaseste in drojdia de bere, cerealele integrale, mierea proaspata si
nealterata, polen, laptisor de matca, propolis precum si in compozitia celor mai multe fructe si
legume proaspete.
Sursele comune pentru acidul pantotenic sunt branza, porumbul, ouale, carnea, arahidele, soia,
mazarea, drojdia de bere si germenii de grau.
Alimentele cu un continut bogat de vitamina B6 sunt carnea alba, de pasare sau peste, bananele,
painea din cereale integrale si cereale, boabele de soia si legumele.

Acidul folic il gasim la fasole, legume cu frunze verzi, citrice, sfecla, germeni de grau si carne.
Sursele bogate in biotina sunt fulgii de ovaz, galbenusul de ou, soia, ciupercile, bananele, alunele
si drojdia de bere.
Pentru vitamina C, consumati varza si multe legume colorate verde inchis. Vitamina D o puteti
lua din lapte si peste gras.
Vitamina E se gaseste in germeni de seminte sau cereale.
Surse bogate de vitamina K sunt legumele precum broccoli, varza de Bruxelles, varza, conopida,
varza Kale, spanacul si soia.
Bioflavonoidele sunt prezente in cojile de fructe ale citricelor si in alte produse alimentare care
contin vitamina C.
ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC

O serie de vitamine joacă un rol important în reacţiile biochimice catalizate de enzime,
funcţionând în calitate de cofactor (intră în structura enzimelor).
După structura chimică se denumesc:
- acid ascorbic (vitamina C);
- tiamină (vitamina B1);
- riboflavină (vitamina B2);
- piridoxină (vitamina B6);
După rolul fiziologic ce-l îndeplinesc în organism, vitaminele se clasifică astfel:
- vitamina antihemoragică (vitamina K);
- vitamina antiberi-beri (vitamina B1);
- vitamina antirahitică (vitamina D);
- vitamina antisterilităţii (vitamina E);
- vitamina antiscorbutică (vitamina C).
Se găseşte în toate plantele. Sursele principale de vitamina C, din hrană, sunt legumele,
zarzavaturile şi unele fructe. O cantitate foarte mare de vitamina C se găseşte în măceş (mai ales
in fructele de culoare roşu închis), şi în coacăzele negre.
Sunt bogate în vitamina C: căpşunile, portocalele, lămâile, mandarinele, roşiile, varza (nu numai
proaspătă, ci şi murată, dacă ea se conservă corect), mărarul, ceapa verde, verdeaţa de pătrunjel
şi alte zarzavaturi proaspete, hreanul. În cartofi nu se găseşte prea multă vitamina C, dar cartoful
ocupă un loc important în hrana zilnică şi de aceea reprezintă una din sursele principale de
vitamina C din hrană.
În majoritatea produselor care conţin vitamina C se găseşte şi vitamina P, care intensifică
acţiunea vitaminei C.
Vitamina C este un compus chimic labil (puţin stabil). Ea se distruge extrem de rapid în prezenţa
oxigenului din aer, în cazul încălzirii în mediu neutru sau alcalin. De aceea, în urma prelucrării
culinare a alimentelor, o parte din vitamina C de obicei se pierde. Prin fierbere, vitamina C se
distruge.
Din punct de vedere chimic, vitamina C este o γ-lactona unui acid hexonic. Deşi se numeşte
acid, nu are grupa carboxilică liberă, aceasta fiind blocată de legatura lactonică formată între C1
şi C4. Are o structură furanozică ce îi imprimă o mare reactivitate.
Prin oxidare lentă se transformă în acid dehidroascorbic, iar prin oxidare energică se transformă
ireversibil în acid oxalic şi acid treonic.
Vitamina C sau acidul ascorbic exercită o influenţă pozitivă asupra metabolismului din
organism, contribuie la o bună utilizare a proteinelor din hrană; ea este necesară pentru
menţinerea integrităţilor pereţilor capilarelor.
FORME DE PREZENTARE IN FARMACII( combinatii de vitamine si contraindicatii)
8. Enzime digestive. Rolul enzimelor in etapele digestiei.

Rolul enzimelor in etapele digestiei(bucala,gastrica,intestinala)
Bolile metabolismului glucidic
Enzima este un compus organic de natura proteica, prezenta in celulele vii, care dirijeaza
procesele de sinteza si de degradare din organismele animalelor, plantelor si microorganismelor,
producand si pastrand energie. Fara enzime procesele biochimice s-ar desfasura cu viteze foarte
mici.
Rolul enzimelor:
- Descompunerea moleculelor mari;
- Accelereaza procesele metabolice;
- Coordoneaza unele etape ale ciclului metabolic.
Componentele nutritive,aduse cu alimentatia, sunt supuse actiunii primare a sucurilor digestive
care le transforma in compusi absorbabili.

Saliva
Saliva este secretata de celulele a trei perechi de glande: submaxilara,sublinguala si parotida,
precum si de asa numitele galnde bucale disseminate in mucoasa bucala.
Substantele organice care intra in compozitia salivei sunt: albumina, globuline, uree, acid uric,
creatina, aminoacizi, mucina, cholesterol, enzime in cantitate mica, lipase, proteinaze, lizozim,
amilaza.
Enzimele salivare:
Saliva contine o serie de enzime in cantitate mica: lipaze, proteinaze, peptidase mai contine
lizozim care are actiune de liza asupra microorganismelor, prin actinia sa mucolitica exercitata
asupra polizaharidelor capsulare bacteriene.
Enzima cea mai importanta cantitativ si functional este amilaza salivara (ptialina) care desface
legatura 1,4 glicozidica. Amilaza contine si enzime de deramificare a amidonului care actioneaza
hidrolitic asupra legaturilor 1-6 glicozidice si transforma amidonul ramificat in amidon liniar.
Aceasta enzima degradeaza polizaharidele alimentare pana la stadiul de maltoza prin stadiul
intermediary de dextrin.
Amilaza se gaseste numai in saliva umana, la maimuta si la porc.
Amilaza salivara nu actineaza asupra celulozei , de aceea se recomanda fierberea alimentelor
pentru inlaturarea invelisului celulozic al grauntelor de amidon.
Saliva mai contine cantitati mici de maltaza care desface maltoza in glucoza.
Functiile salivei:
● Functii digestive datorita prezentei amilazei
● Rolul mecanic conferit in special de prezenta mucinei
● Actiunea de solubilizare a substantelor solide
● Actiunea de indepartare din cavitatea bucala a urmelor alaimentare si in general a
componenteleor straine c ear putea constitui un mediu de cultura favorabil dezvoltarii
bacteriilor.
● Rol in mentinerea umiditatii mucoaselor
● Rol excretor in special al metalelor grele(Hg,Pb,Sb), medicamentelor.
● Rol in reglarea apei in organism
● Rol antiseptic prin prezenta unor factori bacteriolitici(lizozimul).
Sucul gastric
Sucul gastric este un lichid clar sau usor opalescent, incolor, indoor. Contine aproximativ 0,5%
substante solide, formate in special din NaCl, KCl, fosfati, minerali, mucina, acizi organic si
enzime. Are o reactie puternic acida.
Enzimele din sucul gastric:
Pepsina este enzima cea mai caracteristica a sucului gastric, este secretata de celulele ale
glandelor fundice. Se gaseste in citoplasama acestor celule sub forma inactive de
zimogen,pepsinogenul si este transformata sub actiunea HCl in enzima active. Ph-ul optim de
actiune intre 1,5 si 2,5 variaza cu protein asupra careia actioneaza: pt.cazeina pH-ul=1,8,
pt.gelatina pH-ul=2,2.
Prima actiune a sucului gastric este denaturarea proteinei native in metaproteina solubila in
mediul acid din stomac. Actiunea pepsinei asupra proteineleor se exercita pana la stadiul de
peptone cu molecula destul de mica. Pepsina actioneaza asupra tuturor proteineleor native cu
exceptia cheratinei si a protaminei care nu contine tirozina si fenilanina.

Uropepinogenul apare in sange si urina; valori mult crescute se constata in ulcerul duodenal.
Rennina este enzima de coagulare a laptelui, este produsa de celulele fundamentale ale
glandelor fundice. Este secretata sub foram de precursor inactive, prorennina si este activate de
HCl. La adulti exista in cantitate mica sau nu exista. Se gaseste in cantitate mare in mucoasa
gastric a sugarului.
Lipaza gastrica este enzima care scindeaza hidrolitic grasimile, actioneaza in mediu acid, dar
cu activitate slaba
Ureaza apare in mucoasa gastrica a fetusului si a adultului, dar nu in sucul gastric normal; are
rolul sa produca amoniacul care neutralizeaza HCl aparand astfel mucoasa gastric.
Sucul pancreatic:
Acesta este un lichid incolor,clar,vascos si alcalin.Volumul secretiei in 24 de ore este 1200-
1500 ml.
Rolul fiziologic important al pancreasului este producerea si secretia enzimelor digestive acesta
fiind sursa cea mai importanta a enzimelor digestive.
Sucul pancreatic contine urmatoarele enzime:

● Enzimele proteolitice.In sucul pancreatic exista 2 proteinzae: tripsina si
chimotripsina.Tripsina e secretata sub forma inactiva de tripsinogen iar chimotripsina se
gaseste de asemenea sub forma inactiva de chimotripsinogen si este activata de
tripsina.Actiunea tripsinei asupra proteinelor duce la o degradare mai avansata decat
actiunea pepsinei.Chimotripsina catalizeaza hidroliza produselor de degradare a tripsinei
si pepsinei.Sucul pancreatic contine ,de asemenea si o protaminaza si o elastaza.Celulele
pancreatice contin polinucleotidaze ,ribonucleaze su dezoxiribonucleaze,care trec in
sucul pancreatic.
● Amilaza pancreatica actioneaza asupra amidonului prin aceleasi stadii a si amilaza
salivara,este insa mai activa ca aceata si digera si amidonul nefiert.In anumite boli
pancreatice,activitatea amilazica a serului si urinii creste,ceea ce procura un test clinic
important.Sucul pancreatic nu contine maltaza,dar ar contine lactoza si zaharoza.
● Lipaza pancreatica catalizeaza reactia de scindare hidrolitica a grasimilor neutre de
glicerol si acizi grasi.In conditii fiziologice nu are loc o scindare totala.Sarurile biliare
stimuleaza emulsionarea grasimilor,ceea ce permite un contact mai extins intre substrat
si enzima.Lecitinaza pancreatica desface lecitina cu formare de glicerol.In sucul
pancreatic exista o fosfataza alcalina si o colesterolesteraza.Din mucoasa intestinala s-a
reusit izolarea unei substante care inlocuita intravenos,este capabila de a stimula secretia
pancreatica.Acesta substanta se formeaza atunci cand chimul stomacal aci vine in contact
cu mucoasa duodenala si poarta numele de secretina.
Pancreozimina este o componenta produsa ca si secretina in mucoasa dudodenala si
stimuleaza enzimele pancreatice.Este eliberata tot sub actiunea acizilor
Explorarea functiei pancreatice se efectueaza in clinica prin dozarea in lichdul recoltat prin
tubaj duodenal,precum si in sange,in urina in materiile fecale,a enzimelor secretate de pancreas
si de asemenea prin cercetarea digestiei proteinelor si grasimilor.
Bila este produsul de secretie externa a ficatului si este adusa pe calea tractului biliar in
duoden.Cantitatea de bila secretata in conditii fiziologice variaza intre 800 si 1000 ml in 24 de

ore.Bila veziculara difera de bila hepatica.Bila hepatica este clara,galbena-aurie,aproape
izotonica cu sangele pe cand bila veziculara este tulbure(din cauza resturilor epiteliale si a
sarurilor de calciu),filanta si de culoare verde-bruna.
Bila veziculara este mai concentrata decat bila hepatica,datorita faptului ca apa este rapid
absorbita prin peretele veziculei biliare
Principalii constituenti ai bilei sunt:sarurile biliare,respectiv sarurile alcaline ale acizilor biliari
conjugati cu glicerol sau taurina,colesterolul,pigmentii biliari,lipide,uree,mucina si saruri
anorganice.
Acizii biliari din bila umana sunt:acidul colic,acidul dezoxicolic,acidul chenodezoxicolic si
acidul litocolic.In bila acesti acizi apar conjugati cu glicocolul sau taurina si poarta numele de
acizi glicolici.Precursorul acidului colic in organism este colesterolul .Taurina si glicolul se
conjuga cu acizii colici in celula hepatica.Majoritatea acizilor biliari au in organism un circuit
inchis constituind ciclul enterohepatic prin care sarurile biliare sunt reabsorbite si readuse in
curentul sanguin port si apoi in ficat.
Pigmentii biliari sunt bilirubina si biliverdina.Locul de formare a pigmentilor biliari este
sistemul reticuloendotelial. Originea acestor pigmenti este hemoglobina.Icterul mecanic este
cauzat de un obstacol mecanic intra sau extra biliar care impiedica excretia bilei in duoden.Ca si
pentru acizii biliari exista si pentru pigmentii biliari un ciclu enterohepatic.
Bilirubina se gaseste in bila sub forrma de diglucuronat de sodiu.Sub aceasta forma ajunge in
intestinul subtire unde o mica parte este reabosrbita in circulatia porta si readusa
ficatului(circulatia enterohepatica).Majoritatea bilirubinei trece din intestinul subtire in colon.
Lecitina se gaseste in bila in proportie de 0,02-0,05 %.Se gasesc de asemena acizi grasi si
sapunuri.
Colesterolul se gaseste in bila sub forma libera,nu sub forma de esteri.Surse ale colesterolului
biliar sunt:
● Sinteza in ficat
● Descompunerea eritrocitelor
● Colesterolul alimentar
Capacitatea bilei de a mentine colesterolul in solutie este datorata sarurilor biliare.
Mucina din bila este secretata de celulele epiteliale ale ale mucoasei veziculei si canalelor
biliare.
Compozitia minerala a bilei este data de anionii;clor,bicarbonati,fosfati,sodiu,potasiu etc.Bila
veziculara este mai saraca in substante decat bila hepatica.
Calculii biliarii sunt concretiuni care se formeaza destul de frecvent in vezicula biliara.
Pot fi mai multe tipuri de calculi biliari:calculi de colesterol pur,calculi puri de bilirubina,calculi
micsti de calciu-colesterol,de colesterol-calciu pigmenti biliari.
Functiile bilei sunt importante si anume:
1. Datorita alcalinitatii sale neutralizeaza chimul acid
2. Este un vehiculant al unor produse de degradare
3. Are rol excretor pentru pigmentii biliari,medicamente,colesterol,metale
4. Are rol esential in digestia grasimilor de catre sucul intestinal si pancreatic
5. Are rol important pentru mentinerea echilibrului ionic in cursul digestiei
Sucul intestinal are un continut destul de mare de NaCl si NaHCO3,contine mucina si diverse
enzime.Este un lichid albicios sau galbui,uneori tulbure datorita mucusului.Contine:

eneterokinaza ,peptidaze, carbohidraze, lipaza, nucleotidaze si fosfataze.
Petidazele din sucul intestinal cuprind o serie de enzime care continua actiunea degradativa a
enzimelor proteolitice din sucul pancreatic.
Carbohidraze.Digestia dizaharidelor se face aproape exclusiv in sucul intestinal,unde sunt
transformate in monozaharide.
Actiunea enzimatica complexa a enzimelor prezente in sucul pancreatic si intestinal acopera pe
deoparte nevoile organismului in aminoacizi,iar pe de alta parte evita inconvenientul introducerii
de molecule intacte proteice.
Intestinul gros.Continutul din colon prin deshidratare se transforma treptat intr-o masa
semisolida,constituind fecalele.
Fecalele sunt formate din resturi alimentare care nu au fost digerate,resturi ale secreiilor tractului
digestiv,bacterii si produsele lor metabolice,leucocite si descaumatii formate din celule
epiteliale ,saruri alcaline.In mod patologic pot contine paraziti,sange sau leucocite
abundente.Cantitatea medie de fecale eliminata de un adult pe zi este de 80-200g.
Bolile metabolismului glucidic:
- Diabetul zaharat
- Diabetul zaharat de tip 2(insulino-dependent).

alimentelor.
TULBURARI ALE METABOLISMULUI PROTEIC SI LIPIDIC
Calcul metabolism bazal, greutatea ideala, indice masa corporala,

numarul de calorii arse
Tulburari in metabolismul proteinelor

Proteinele constituie un grup de substante organice, care indeplinesc roluri multiple in
cadrul organismului animal:
● rol plastic, intrand in constitutia tesuturilor organismului
● rol de transportator plasmatic al unor hormoni, lipide (lipoproteine), vitamine etc.
● rol de biocatalizator (enzime)
● rol in apararea specifica (imunoglobuline) si nespecifica (complementul)
● rol in mentinerea echilibrului acido-bazic (prin gruparile amino si carboxil)
● rol hidropexic, de retinere a apei (genereaza presiunea oncotica)
● rol detoxifiant (conjugarea cu aminoacizi a toxicului, la nivel hepatic)
● rol energetic, prin utilizarea aminoacizilor: in sens energogenic si in sens neoglucogenic

sau lipogenic.
Organismul procura aminoacizii, indispensabili biosintezei proteinelor proprii din doua surse:
● hrana, care furnizeaza proteine, digerate succesiv sub influenta enzimelor proteolitice din
sucurile gastric (pepsina si gelatinaza), pancreatic (tripsina, chimotripsina, elastaza si
carboxipeptidazele) si intestinal (enterochinazele, aminopeptidazele tri si dipeptidazele)
● biosinteza in organism a aminoacizilor neesentiali.
Digestia, absorbtia si metabolismul proteinelor se deruleaza prin implicarea urmatorilor factori:
● enzimatici, precum: pepsina, gelatinaza, tripsina, chimotripsina, elastaza,
carboxipeptidazele, enterochinazele, aminopeptidazele, tri si dipeptidazele, implicate in
procesele de digestie a proteinelor din ratie
● hormonali, implicati in reglarea nivelului metabolismului proteinelor, precum:
− insulina, STH, hormonii tiroidieni iodati (tiroxina) si hormonii sexuali, care
amplifica anabolismul proteinelor
− glucagonul si hormonii glucocorticoizi, care amplifica catabolismul proteinelor
● vitaminici, precum vitaminele hidrosolubile din complexul B (B2, B6, B12) si PP,
precum si vitaminele liposolubile (A,D,E,K) care se implica in metabolismul intermediar
al proteinelor
● nervosi, implicati in reglarea biosintezei si secretiei unor componente proteice (Sistemul
Nervos Vegetativ) sau asigurarea unei balante pozitive a biosintezei proteice in anumite
structuri, precum muschii scheletici (Sistemul Nervos Central)
● genetici, constituiti de genele implicate in codificarea proteinelor proprii organismului.
In consecinta, orice disfunctie in derularea actiunilor specifice factorilor enumerati mai sus, are
darul de a induce tulburari ale metabolismului proteinelor. Tulburarile metabolismului
proteinelor, intra in categoria proteineozelor si se manifesta la nivelul:
● metabolismului unor aminoacizi
● metabolismului anumitor proteine sau categorii de proteine.
Tulburari ale metabolismului proteinelor, cu manifestare la nivelul aminoacizilor

Aceste tulburari au un caracter congenital, intrand in categoria enzimopatiilor, fiind
datorate unor deficite enzimatice (cantitative sau calitative), care stopeaza derularea unor lanturi
metabolice, determinand sindroame specifice, precum:
● fenilcetonemia, produsa de incapacitatea enzimei fenilalaninhidroxilaza de a transforma
fenilalanina in tirozina
● tirozinoza, produsa de deficitul in aminotransferaza, fapt care face imposibila
transformarea acidului b tri fenil piruvic in acid homogentizinic
● alcaptonuria, leucinoza, cistinuria
● albinismul (imposibilitatea transformarii tirozinei in melanina). Albinismul este o
afectiune ereditara, fiind caracterizata prin absenta pigmentului (melanina) care confera
culoare pielii, parului si ochilor.
Aceste tulburari se concretizeaza prin afectarea nivelului cantitativ si calitativ al unor

proteine specifice organismului, fiind induse prin:
● deficite congenitale manifestate prin afectarea cantitativa sau calitativa a biosintezei unor
proteine specifice organismului (hemofiliile)
● afectarea biosintezei unor proteine specifice, in urma alterarii functionale a organelor care
gazduiesc aceste procese (tulburari de coagulabilitate consecutive si disfunctii
consecutive alterarii nivelului proteinelor plasmatice, induse de insuficienta hepatice)
● carente alimentare, inductoare de diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei
proteice (malnutritie)
● tulburari ale sintezei proteice, precum carentele in vitamina C (inductoare de deficiente
ale biosintezei colagenului) si K (inductoare de deficiente biosintetice ale factorilor
plasmatici II, VII, IX si X, ai coagularii sangelui)
● diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice, urmare a maldigestiei si
malabsorbtiei (tulburari digestive )
● amplificarea biosintezei proteice (hipergamaglobulinemia specifica unor stari infectioase)
● procese patologice concretizate prin distrugerea sau eliminarea crescuta a unor proteine
specifice (hemoragii si plasmoragii, inductoare de hipoproteinemii si respectiv
hiperproteinemii).
Tulburari in metabolismul lipidelor

Lipidele constituie un grup de substante organice, care indeplinesc roluri multiple in
● rol plastic, intrand in constitutia membranelor celulare
● rol energetic, prin utilizarea energogenica a acizilor grasi
● rol de protectie mecanica a unor organe (rinichii)
● rol de protectie termica a organismului (maniamentele subcutanate - depozite de grasime)
● rol de sursa de apa metabolica, utilizabila in conditii de deshidratare si inanitie hidrica
● rol de materii prime utilizate in scopul biosintezei unor substante liposolubile biologic
active (hormoni steroizi).
Organismul isi procura acizii grasi, glicerolul si colesterolul, indispensabili biosintezei lipidelor
proprii din doua surse:
1. hrana, care furnizeaza:
− trigliceride, digerate succesiv sub influenta lipazei gastrice si a celei pancreatice,
in glicerol si acizi grasi
− fosfolipide, digerate sub influenta fosfolipazelor pancreatica si intestinala in
glicerol, acizi grasi, colina si radicali fosfat
− colesterol esterificat, digerat sub influenta colesterolesterazei pancreatice in
colesterol si acizi grasi
2. biosinteza la nivel hepatic a trigliceridelor, folosind ca materie prima glucide si proteine.
Digestia, absorbtia si metabolismul lipidelor se deruleaza prin implicarea urmatorilor factori:
● enzimatici, precum:
− lipazele gastrica si pancreatica
− fosfolipazele pancreatica si intestinala si colesterolesteraza pancreatica, implicate
in procesele de digestie a lipidelor din ratie
− secretia biliara, raspunzatoare (prin sarurile biliare) de emulsionarea lipidelor din
ratia alimentara si facilitarea digestiei si absorbtiei acestora
− insulina, care amplifica anabolismul lipidelor
− catecolaminele
− STH
− hormonii tiroidieni iodati (tiroxina)
− hormonii sexuali, glucagonul si hormonii glucocorticoizi, care amplifica
catabolismul
− prezenta in ratie a factorilor lipotropi (colina, inozitolul, acidul folic, vitaminele
B6 si B12, metionina, proteinele), care se opun depunerii lipidelor in diverse
tesuturi (ficat)
● nervosi, reprezentati de hipotalamus, care se implica in:
− calitate sa de centru de reglare a ingestiei de hrana
− calitatea sa de releu neuroendocrin, in sinteza unor hormoni implicati direct
(STH) sau indirect (TSH , ACTH , FSH ) in metabolismul lipidelor
● genetici, care pot predispune organismul la dezechilibre metabolice, manifestate fie prin
prevalenta anabolismului (tendinta de ingrasare), fie prin cea a catabolismului lipidic
(tendinta de mentinere la un nivel scazut a depozitelor lipidice corporale).
In consecinta, orice disfunctie in derularea actiunilor specifice factorilor enumerati mai sus are
darul de a induce tulburari ale metabolismului lipidelor.
Tulburarile metabolismului lipidelor, intra in categoria lipidozelor si se manifesta la

nivelul:
● metabolismului lipidelor neutre
● metabolismului lipidelor complexe.
Tulburarile metabolismului lipidelor neutre

Tulburarile metabolismului lipidelor neutre se grupeaza in doua categorii:
● tulburari prin aport redus de lipide
● tulburari prin aport crescut de lipide.
Aportul inadecvat de lipide
● Aportul crescut de acizi grasi saturati si acizi grasi polinesaturati forma trans duc la
aparitia dislipidemiilor, care se asociaza cu risc crescut de boli cardiovasculare

aterosclerotice.
● Aportul de lipide ce depaseste 35% din ratia caloric, se asociaza cu cresterea aportului de
grasimi saturate si cu cresterea aportului caloric, favorizand surplusul
ponderal/obezitatea.
● Aportul sau sinteza în exces a colesterolului contribuie la dezvoltarea placilor de aterom

sau a depozitelor extravasculare de colesterol: xantoame, xantelasme, arc cornean.
● Reducerea aportului de lipide sub 20% din ratia caloric, duce la un aport inadecvat de
vitamina E si de acizi grasi esentiali, precum si la nivele scazute ale HDL-colesterolului.
● Deficienta de acizi grasi esentiali se manifesta prin leziuni ale pielii si eczeme cauzate de
cresterea permeabilitatii, ce conduc la distrugerea membranelor în întreg organismul.
Sunt de asemenea posibile inflamatii ale tesutului epitelial si cresterea susceptibilitatii la
infectii în întregul organism.
● Deficienta în acizi grasi esentiali ω-6 are implicatii clinice, incluzand tulburari de
crestere, leziuni ale pielii, tulburari ale sistemului de reproducere, steatoza hepatica.
Dietele fara grasimi pot conduce la deficienta în acizi grasi esentiali si eventual la deces
daca lipsa nutrientului nu este corectata.
Asigurarea energiei organismului uman este o functie vitala, fara de care respiratia,
activitatea inimii, a creierului, a ficatului, excretia, activitatea musculara, cresterea si
reproducerea nu ar fi posibile. Energia organismului uman este asigurata prin metabolizarea
(arderea) substantelor calorigene (monozaharide, acizi grasi si aminoacizi). Producerea de
energie se realizeaza in special pe seama glucidelor si lipidelor, proteinele avand rol deosebit in
crestere si in repararea tesuturilor. Neutilizarea totala a energiei furnizate duce la depozitarea
glucidelor si lipidelor in tesutul adipos, ficat si muschi. Excesul alimentar si sedentarismul
creeaza premisele obezitatii. Cand nevoile energetice nu sunt acoperite prin aport alimentar, timp
indelungat, apare denutritia. Pentru mentinerea functiilor sale vitale, organismul are nevoie de o
cantitate de energie caloric minima.
Acesta este metabolismul bazal, care se defineste astfel: energia necesara unui individ
aflat in stare de veghe, in repaus fizic si psihic, de cel 12 ore dupa ultima masa si la cel putin 24
de ore dupa ingestie de proteine, in conditii de neutralitate termica (la o temperatura a mediului
ambiant de 20-21oC). Deci, chiar in repaus complet, are loc o cheltuiala minima de energie, un
consum de alimente necesar functionarii inimii, plamanilor, circulatiei, etc. Valoarea
metabolismului bazal variaza cu greutatea individului, suprafata sa corporala, diferite stari
fiziologice (sarcina, alapatare, adolescent etc.). Astfel, hipertiroidismul il mareste, iar
hipotiroidismul il reduce.
Calculul metabolismului bazal se face tinand seama ca adultul are nevoie de o kilocalorie
pentru fiecare kg corp greutate ideala pe ora. Nevoile energetice bazale sunt mai crescute la copil
si scad odata cu varsta.
Formule pentru calcularea metabolismului bazal

Varsta Barbati (cal/zi) Femei (cal/zi)
10 - 18 16,6P + 77T +572 7,4P + 482T + 217

18 - 30 15,4P – 27T + 717 13,3P + 334T + 35
30 - 60 11,3P + 16T + 901 8,7P – 25T + 865
> 60 8,8P + 1128T – 1071 9,2P + 637T – 321
unde P = greutatea (kg) si T = talia (m).

Tipurile de activitati profesionale in functie de cheltuiala energetica:
● activitati fizice usoare (30-35cal/kg/zi): functionari, avocati, doctori, profesori,

informaticieni, arhitecti
● activitati fizice medii (36-40cal/kg/zi): studenti, comercianti, militari, muncitori in
industria usoara
● activitati fizice mari (41-45cal/kg/zi):sporturi de performanta, dansatori, munci agricole
nemecanizate, mineri, otelari
● activitati fizice exceptionale (> 45cal/kg/zi): sporturi de performanta ca: maraton, box,
canotaj; pietrari, taietori de lemne.
Alti autori calculeaza surplusul de calorii peste necesarul metabolismului bazal, in functie de
diferitele activitati astfel:
● pentru viata sedentara 800-900 kcalorii

● pentru activitate fizica usoara 900-1 400 kcalorii
● pentru activitate moderata 1 400-1 800 kcalorii
● pentru munca grea 1 800-4 500 kcalorii.
Exista mai multe mijloace pentru a estima greutatea ideala, fie cu ajutorul tabelelor, fie cu
al formulelor. Cele mai cunoscute sunt determinarea indicelui de masa corporala (IMC) si
formula lui Lorenz.
IMC (indicele de masa corporala) este raportul dintre greutate si inaltimea la patrat (kg/m 2).
Este considerat normal IMC-ul cuprins intre 18,5 si 25 kg/m 2. Supragreutatea corespunde unui
IMC intre 25 si 29,5. Valorile peste 30 definesc obezitatea in diferite grade, dupa cum urmeaza:
● intre 30 si 34,9 – obezitate de gradul I

● intre 35 si 39,9 – obezitate de gradul II
● peste 40 – obezitate grad III.
Formula lui Lorenz :
Gi = T - 100 - (T - 150) / N,
unde Gi = greutatea ideala, T = inaltimea (in cm), N = 2 pentru femei si 4 pentru barbati.
O persoana este considerata supraponderala, daca greutatea reala depaseste cu mai mult de 10%
greutatea ideala si obeza daca depaseste cu 20% greutatea ideala.
In realitate, masa corporala ideala este data si de tipul constitutional. Astfel, la acelasi
aspect exterior, o persoana cu un schelet puternic si masiv va avea pe cantar o greutate mai mare
decat una cu un schelet mai gracil. La mase corporale egale, persoana cu scheletul subtire poate
fi obeza, in timp ce persoana cu scheletul puternic poate fi normoponderala sau chiar cu deficit
adipos. De aceea, in aprecierea masei corporale ideale se iau in consideratie indicatorii
antropometrici. Antropometria este un sistem de masurare diferentiat pe diferite parti ale
corpului. Rezultatele acestor masuratori ofera date valoroase in ceea ce priveste starea de nutritie
a organismului.

alimentelor.
TULBURARI ALE METABOLISMULUI PROTEIC SI LIPIDIC
Calcul metabolism bazal, greutatea ideala, indice masa corporala,

numarul de calorii arse
Tulburari in metabolismul proteinelor

Proteinele constituie un grup de substante organice, care indeplinesc roluri multiple in
● rol plastic, intrand in constitutia tesuturilor organismului
● rol de transportator plasmatic al unor hormoni, lipide (lipoproteine), vitamine etc.
● rol de biocatalizator (enzime)
● rol in apararea specifica (imunoglobuline) si nespecifica (complementul)
● rol in mentinerea echilibrului acido-bazic (prin gruparile amino si carboxil)
● rol hidropexic, de retinere a apei (genereaza presiunea oncotica)
● rol detoxifiant (conjugarea cu aminoacizi a toxicului, la nivel hepatic)
● rol energetic, prin utilizarea aminoacizilor: in sens energogenic si in sens neoglucogenic
sau lipogenic.
Organismul procura aminoacizii, indispensabili biosintezei proteinelor proprii din doua surse:
● hrana, care furnizeaza proteine, digerate succesiv sub influenta enzimelor proteolitice din
sucurile gastric (pepsina si gelatinaza), pancreatic (tripsina, chimotripsina, elastaza si
carboxipeptidazele) si intestinal (enterochinazele, aminopeptidazele tri si dipeptidazele)
● biosinteza in organism a aminoacizilor neesentiali.
Digestia, absorbtia si metabolismul proteinelor se deruleaza prin implicarea urmatorilor factori:
● enzimatici, precum: pepsina, gelatinaza, tripsina, chimotripsina, elastaza,
carboxipeptidazele, enterochinazele, aminopeptidazele, tri si dipeptidazele, implicate in
procesele de digestie a proteinelor din ratie
− insulina, STH, hormonii tiroidieni iodati (tiroxina) si hormonii sexuali, care
amplifica anabolismul proteinelor
− glucagonul si hormonii glucocorticoizi, care amplifica catabolismul proteinelor
● vitaminici, precum vitaminele hidrosolubile din complexul B (B2, B6, B12) si PP,
precum si vitaminele liposolubile (A,D,E,K) care se implica in metabolismul intermediar
al proteinelor
● nervosi, implicati in reglarea biosintezei si secretiei unor componente proteice (Sistemul
Nervos Vegetativ) sau asigurarea unei balante pozitive a biosintezei proteice in anumite
structuri, precum muschii scheletici (Sistemul Nervos Central)

● genetici, constituiti de genele implicate in codificarea proteinelor proprii organismului.
In consecinta, orice disfunctie in derularea actiunilor specifice factorilor enumerati mai sus, are
darul de a induce tulburari ale metabolismului proteinelor. Tulburarile metabolismului
proteinelor, intra in categoria proteineozelor si se manifesta la nivelul:
● metabolismului unor aminoacizi
● metabolismului anumitor proteine sau categorii de proteine.
Tulburari ale metabolismului proteinelor, cu manifestare la nivelul aminoacizilor

Aceste tulburari au un caracter congenital, intrand in categoria enzimopatiilor, fiind
datorate unor deficite enzimatice (cantitative sau calitative), care stopeaza derularea unor lanturi
metabolice, determinand sindroame specifice, precum:
● fenilcetonemia, produsa de incapacitatea enzimei fenilalaninhidroxilaza de a transforma
fenilalanina in tirozina
● tirozinoza, produsa de deficitul in aminotransferaza, fapt care face imposibila
transformarea acidului b tri fenil piruvic in acid homogentizinic
● alcaptonuria, leucinoza, cistinuria
● albinismul (imposibilitatea transformarii tirozinei in melanina). Albinismul este o
afectiune ereditara, fiind caracterizata prin absenta pigmentului (melanina) care confera
culoare pielii, parului si ochilor.
Aceste tulburari se concretizeaza prin afectarea nivelului cantitativ si calitativ al unor

proteine specifice organismului, fiind induse prin:
● deficite congenitale manifestate prin afectarea cantitativa sau calitativa a biosintezei unor
proteine specifice organismului (hemofiliile)
● afectarea biosintezei unor proteine specifice, in urma alterarii functionale a organelor care
gazduiesc aceste procese (tulburari de coagulabilitate consecutive si disfunctii
consecutive alterarii nivelului proteinelor plasmatice, induse de insuficienta hepatice)
● carente alimentare, inductoare de diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei
proteice (malnutritie)
● tulburari ale sintezei proteice, precum carentele in vitamina C (inductoare de deficiente
ale biosintezei colagenului) si K (inductoare de deficiente biosintetice ale factorilor

plasmatici II, VII, IX si X, ai coagularii sangelui)
● diminuarea fondului de aminoacizi necesari biosintezei proteice, urmare a maldigestiei si
malabsorbtiei (tulburari digestive )
● amplificarea biosintezei proteice (hipergamaglobulinemia specifica unor stari infectioase)
● procese patologice concretizate prin distrugerea sau eliminarea crescuta a unor proteine
specifice (hemoragii si plasmoragii, inductoare de hipoproteinemii si respectiv
hiperproteinemii).
Tulburari in metabolismul lipidelor

Lipidele constituie un grup de substante organice, care indeplinesc roluri multiple in
● rol plastic, intrand in constitutia membranelor celulare
● rol energetic, prin utilizarea energogenica a acizilor grasi
● rol de protectie mecanica a unor organe (rinichii)
● rol de protectie termica a organismului (maniamentele subcutanate - depozite de grasime)
● rol de sursa de apa metabolica, utilizabila in conditii de deshidratare si inanitie hidrica
● rol de materii prime utilizate in scopul biosintezei unor substante liposolubile biologic
active (hormoni steroizi).
Organismul isi procura acizii grasi, glicerolul si colesterolul, indispensabili biosintezei lipidelor
proprii din doua surse:
3. hrana, care furnizeaza:
− trigliceride, digerate succesiv sub influenta lipazei gastrice si a celei pancreatice,
in glicerol si acizi grasi
− fosfolipide, digerate sub influenta fosfolipazelor pancreatica si intestinala in
glicerol, acizi grasi, colina si radicali fosfat
− colesterol esterificat, digerat sub influenta colesterolesterazei pancreatice in
colesterol si acizi grasi
4. biosinteza la nivel hepatic a trigliceridelor, folosind ca materie prima glucide si proteine.
Digestia, absorbtia si metabolismul lipidelor se deruleaza prin implicarea urmatorilor factori:
● enzimatici, precum:
− lipazele gastrica si pancreatica
− fosfolipazele pancreatica si intestinala si colesterolesteraza pancreatica, implicate
in procesele de digestie a lipidelor din ratie
− secretia biliara, raspunzatoare (prin sarurile biliare) de emulsionarea lipidelor din
ratia alimentara si facilitarea digestiei si absorbtiei acestora
− insulina, care amplifica anabolismul lipidelor
− catecolaminele
− STH
− hormonii tiroidieni iodati (tiroxina)
− hormonii sexuali, glucagonul si hormonii glucocorticoizi, care amplifica
catabolismul
− prezenta in ratie a factorilor lipotropi (colina, inozitolul, acidul folic, vitaminele
B6 si B12, metionina, proteinele), care se opun depunerii lipidelor in diverse
tesuturi (ficat)
● nervosi, reprezentati de hipotalamus, care se implica in:
− calitate sa de centru de reglare a ingestiei de hrana
− calitatea sa de releu neuroendocrin, in sinteza unor hormoni implicati direct
(STH) sau indirect (TSH , ACTH , FSH ) in metabolismul lipidelor
● genetici, care pot predispune organismul la dezechilibre metabolice, manifestate fie prin
prevalenta anabolismului (tendinta de ingrasare), fie prin cea a catabolismului lipidic
(tendinta de mentinere la un nivel scazut a depozitelor lipidice corporale).
In consecinta, orice disfunctie in derularea actiunilor specifice factorilor enumerati mai sus are
darul de a induce tulburari ale metabolismului lipidelor.
Tulburarile metabolismului lipidelor, intra in categoria lipidozelor si se manifesta la

nivelul:
● metabolismului lipidelor neutre

● metabolismului lipidelor complexe.
Tulburarile metabolismului lipidelor neutre

Tulburarile metabolismului lipidelor neutre se grupeaza in doua categorii:
● tulburari prin aport redus de lipide
● tulburari prin aport crescut de lipide.
Aportul inadecvat de lipide
● Aportul crescut de acizi grasi saturati si acizi grasi polinesaturati forma trans duc la
aparitia dislipidemiilor, care se asociaza cu risc crescut de boli cardiovasculare
aterosclerotice.
● Aportul de lipide ce depaseste 35% din ratia caloric, se asociaza cu cresterea aportului de
grasimi saturate si cu cresterea aportului caloric, favorizand surplusul
ponderal/obezitatea.
● Aportul sau sinteza în exces a colesterolului contribuie la dezvoltarea placilor de aterom

sau a depozitelor extravasculare de colesterol: xantoame, xantelasme, arc cornean.
● Reducerea aportului de lipide sub 20% din ratia caloric, duce la un aport inadecvat de
vitamina E si de acizi grasi esentiali, precum si la nivele scazute ale HDL-colesterolului.
● Deficienta de acizi grasi esentiali se manifesta prin leziuni ale pielii si eczeme cauzate de
cresterea permeabilitatii, ce conduc la distrugerea membranelor în întreg organismul.
Sunt de asemenea posibile inflamatii ale tesutului epitelial si cresterea susceptibilitatii la
infectii în întregul organism.
● Deficienta în acizi grasi esentiali ω-6 are implicatii clinice, incluzand tulburari de
crestere, leziuni ale pielii, tulburari ale sistemului de reproducere, steatoza hepatica.
Dietele fara grasimi pot conduce la deficienta în acizi grasi esentiali si eventual la deces
daca lipsa nutrientului nu este corectata.
Asigurarea energiei organismului uman este o functie vitala, fara de care respiratia,
activitatea inimii, a creierului, a ficatului, excretia, activitatea musculara, cresterea si
reproducerea nu ar fi posibile. Energia organismului uman este asigurata prin metabolizarea
(arderea) substantelor calorigene (monozaharide, acizi grasi si aminoacizi). Producerea de

energie se realizeaza in special pe seama glucidelor si lipidelor, proteinele avand rol deosebit in
crestere si in repararea tesuturilor. Neutilizarea totala a energiei furnizate duce la depozitarea
glucidelor si lipidelor in tesutul adipos, ficat si muschi. Excesul alimentar si sedentarismul
creeaza premisele obezitatii. Cand nevoile energetice nu sunt acoperite prin aport alimentar, timp
indelungat, apare denutritia. Pentru mentinerea functiilor sale vitale, organismul are nevoie de o
cantitate de energie caloric minima.
Acesta este metabolismul bazal, care se defineste astfel: energia necesara unui individ
aflat in stare de veghe, in repaus fizic si psihic, de cel 12 ore dupa ultima masa si la cel putin 24
de ore dupa ingestie de proteine, in conditii de neutralitate termica (la o temperatura a mediului
ambiant de 20-21oC). Deci, chiar in repaus complet, are loc o cheltuiala minima de energie, un
consum de alimente necesar functionarii inimii, plamanilor, circulatiei, etc. Valoarea
metabolismului bazal variaza cu greutatea individului, suprafata sa corporala, diferite stari
fiziologice (sarcina, alapatare, adolescent etc.). Astfel, hipertiroidismul il mareste, iar
hipotiroidismul il reduce.
Calculul metabolismului bazal se face tinand seama ca adultul are nevoie de o kilocalorie
pentru fiecare kg corp greutate ideala pe ora. Nevoile energetice bazale sunt mai crescute la copil
si scad odata cu varsta.
Formule pentru calcularea metabolismului bazal

Varsta Barbati (cal/zi) Femei (cal/zi)
10 - 18 16,6P + 77T +572 7,4P + 482T + 217

18 - 30 15,4P – 27T + 717 13,3P + 334T + 35
30 - 60 11,3P + 16T + 901 8,7P – 25T + 865
> 60 8,8P + 1128T – 1071 9,2P + 637T – 321
unde P = greutatea (kg) si T = talia (m).

Tipurile de activitati profesionale in functie de cheltuiala energetica:
● activitati fizice usoare (30-35cal/kg/zi): functionari, avocati, doctori, profesori,

informaticieni, arhitecti
● activitati fizice medii (36-40cal/kg/zi): studenti, comercianti, militari, muncitori in
industria usoara
● activitati fizice mari (41-45cal/kg/zi):sporturi de performanta, dansatori, munci agricole

nemecanizate, mineri, otelari
● activitati fizice exceptionale (> 45cal/kg/zi): sporturi de performanta ca: maraton, box,
canotaj; pietrari, taietori de lemne.
Alti autori calculeaza surplusul de calorii peste necesarul metabolismului bazal, in functie de
diferitele activitati astfel:
● pentru viata sedentara 800-900 kcalorii

● pentru activitate fizica usoara 900-1 400 kcalorii
● pentru activitate moderata 1 400-1 800 kcalorii
● pentru munca grea 1 800-4 500 kcalorii.
Exista mai multe mijloace pentru a estima greutatea ideala, fie cu ajutorul tabelelor, fie cu
al formulelor. Cele mai cunoscute sunt determinarea indicelui de masa corporala (IMC) si
formula lui Lorenz.
IMC (indicele de masa corporala) este raportul dintre greutate si inaltimea la patrat (kg/m 2).
Este considerat normal IMC-ul cuprins intre 18,5 si 25 kg/m 2. Supragreutatea corespunde unui
IMC intre 25 si 29,5. Valorile peste 30 definesc obezitatea in diferite grade, dupa cum urmeaza:
● intre 30 si 34,9 – obezitate de gradul I

● intre 35 si 39,9 – obezitate de gradul II
● peste 40 – obezitate grad III.
Formula lui Lorenz :
Gi = T - 100 - (T - 150) / N,
unde Gi = greutatea ideala, T = inaltimea (in cm), N = 2 pentru femei si 4 pentru barbati.
O persoana este considerata supraponderala, daca greutatea reala depaseste cu mai mult de 10%
greutatea ideala si obeza daca depaseste cu 20% greutatea ideala.
In realitate, masa corporala ideala este data si de tipul constitutional. Astfel, la acelasi
aspect exterior, o persoana cu un schelet puternic si masiv va avea pe cantar o greutate mai mare
decat una cu un schelet mai gracil. La mase corporale egale, persoana cu scheletul subtire poate
fi obeza, in timp ce persoana cu scheletul puternic poate fi normoponderala sau chiar cu deficit
adipos. De aceea, in aprecierea masei corporale ideale se iau in consideratie indicatorii
antropometrici. Antropometria este un sistem de masurare diferentiat pe diferite parti ale
corpului. Rezultatele acestor masuratori ofera date valoroase in ceea ce priveste starea de nutritie
a organismului.
10. Metabolism bazal. Greutate ideală ( valoarea sau nr kilogramelor in functie de varsta).
Indice de masă corporală.
Metabolismul bazal este nivelulcel mai scazut de energie , necesar intretinerii functiilor vitale
ale organismului (digestia, respiratia, circulatia,excretia, activitatea sistemului nervos etc ) in
stare de repaus absolut. Repausul absolut se refera la un repaus complect atat al musculaturii
scheletice, cat si al musculaturii tractului digestive.
Corpul uman consuma in jur de 60% -70% din energia noastra, fie ingerata prin alimente sau din
rezervele corpului.
Metabolismul bazal depinde de mai multi factorii:

-varsta – cu varsta metabolismul bazal scade cu 2 % pe deceniu dupa varsta de 20 ani ;
-greutatea- metabolismul bazal creste o data cu greutatea ;
-sexul – barbatii au o masa musculara mai mare si ard mai multe calorii decat femeile ;
-temperatura externa – expunerea la frig, creste metabolismulbazal ;
-dieta –foamea poate scadea metabolismul bazal si arde mai putine calorii ;
- grasimea corporala – persoanele cu un raport de grasdime mai mica, au un metabosism mai
mare ;
- exercitii – exercitiile fizice nu doar influenteaza greutatea corpului si arderea de calorii, dar au
si influenta asupra metabolismului bazal ;
- glande – thyroxin este un factor important in cresterea metabolismului bazal. Cu cit mai mult
thyroxin e produs, cu atit mai mult creste metabolismul .Adrenalina de asemenea creste
metabolismul bazal.
Formula Harris-Benedict - este bazata pe varsta (V), greutate (G), inaltime ( I )

- pentru femei (Kcal) : 655 + (9,56 x G) + (1,85 x I) – (4,68 xV)

- pentru barbati (Kcal) : 655 + (13,75 x G) + ( 5 x I) – ( 6,78 x V)
Formula Mifflin-St.Jeor – pentru adulti cu varsta cuprinsa intre 19 – 78 ani
- pentru femei : (10 x G) + (6,25 x I) – (5 x V) -161

- pentru barbati : (10 x G) + (6,25 x I) – (5 x V) +5
Principalele surse de energie pentru organismul uman sunt reprezentate de carbohidrati (glucide) si
lipide. Proteinele sunt mai putin utilizate drept sursa de energie.
Efectul termic al alimentelor reprezinta cheltuielile energetice din cursul proceselor de digestie ,
absorbtie , asimilare a alimentelor dupa ingestie. Rata metabolismului creste dupa ingestie , iar
apoi revine la normal dupa cateva ore.
Efectul termic al alimentelor este influentat de anumiti factori printer care cei mai importanti
sunt compozitia alimentelor,principiile de gestrotehnie , substante ce actioneaza la nivelul
sistemului nervos , antrenamentul fizic.
Actiunea dinamica specifica este :

- pentru glucide 5 -10%
- pentru lipide 2 – 4%
- pentru proteine 20 – 30%
Cheltuielile energetice determinate de activitatea fizica variaza direct proportional cu intensitatea

activitatii depuse si reprezinta componenta cea mai variabila a cheltuielilor energetice.
Contributia activitati fizice la energia totala variaza in limite foarte mari de la 10% la persoanele
imobilizate la pat , la peste 50% la persoanele foarte active , cum sunt sportivii. Cheltuiala de
energie include atat energia consumata voluntar ,cat si involuntar la activitati precum masticatia ,
deglutitia , mentinerea posturii.
Factori care influenteaza energia cheltuita in timpul activitati fizice depind de :

1 Tipul activitati fizice desfasurate

Pentru o persoana consumul energetic este :
- in timpul somnului 1,2 Kcal /min
- in repaus 1,3 Kcal /min
- in timpul activitati casnice 2,9 Kcal /min
- efort fizic usor (plimbare) 3,1 Kcal /min
- in timpul spalatului si imbracatului 2,4 Kcal /min
- alergatul cu viteza de 20 Km /ora timp de 5 min , poate determina un consum de aproximativ
20 Kcal /min.
Calculul aportului caloric :

- activitate sedentara 25-30 Kcal /Kg corp /zi
- activitati fizice usoare 30-35 Kcal /Kg /zi : functionari; profesori; medici; avocati; arhitecti;
informaticieni.
- activitati fizice medii 36-40 Kcal /Kg corp/zi : muncitori din industria usoara, studenti, munci
agricole mecanizate, comercianti, militari.
- activitati fizice mari 41-45 Kcal /Kg corp/zi : munci agricole nemecanizate, forestieri, mineri,
turnatori, dansatori.
- activitati fizice exceprionale > 45 Kcal /Kg corp/zi : taietori de lemne, pietrari, maratonisti,
boxieri,canatori.
2 Sexul – in general, barbatii desfasoara o activitate fizica mai intense, au o suprafata corporala
mai mare si o proportie crescuta de masa musculara comparative cu femeile.
3 Varsta – inaintarea in varsta este asociata cu reducerea nivelului activitati fizice, scaderea
masei slabe si cresterea adipozitati.
Adolescentii au un necesar caloric crescut (pentru fete 38 Kcal /Kg corp si pentru baieti 45
Kcal /Kg corp).
Nevoile energetice sunt mai mari in perioadele de crestere; astfel, nou-nascutii necesita
aproximativ 80 Kcal /Kg corp.
Cheltuielile energetice datorate modificarilor temperaturii mediului
Cand temperatura mediului scade, organismul cheltuieste mai multa energie, pentru a mentine
constanta temperatura corpului, prin intensificarea proceselor metabolice.
Cantitati suplimentare de energie sunt consummate si atunci cand temperatura mediului este prea
ridicata si organismul trebuie sa se opuna cresterii propriei temperaturi.
Indicele de masă corporală (IMC) reprezintă o formulă ce ia în considerare greutatea şi

înălţimea în determinarea gradului de risc pentru bolile asociate obezităţii (riscul creşte aproape
exponenţial odată cu IMC). Indicele se calculează împărţind greutatea (în kg) la înălţime (în m)
ridicată la pătrat.
Valoarea IMC Starea ponderală a persoanei

IMC < 18,5 kg/m2 subponderală
IMC = 18,5 – 24,9 kg/m2 normoponderală
IMC = 25 – 29,9 kg/m2 supraponderală
IMC > 30 kg/m2 obeză
Supraponderalii pot avea şi ei depozite crescute de grăsime. Există însă şi oameni, în

special cei foarte activi fizic, care pot avea masă musculară crescută şi un procent scăzut de
grăsime, chiar dacă sunt etichetaţi ca supraponderali.
Obezitatea este definită ca prezenţa unei greutăţi substanţial mai mare decât standardul
pentru înălţime şi vârstă.
IMC-ul înlocuieşte conceptul de greutate ideală (formulă complexă a cărui rezultat era o
singură cifră, intimidantă, dificil de atins şi menţinut) cu un interval de greutăţi considerat
normal. De exemplu, pentru înălţimea de 1,6 m, eşti considerat normoponderal dacă greutatea ta
se află între 47 şi 64 de kg, interval de 17 kg.
Greutatea optimă, pe care o persoană ar trebui să o aibă în această nouă viziune, este orice
greutate în acest interval considerat cu riscuri minime pentru sănătate, la care individul se simte
confortabil din punctul de vedere al acceptării imaginii corporale proprii şi care poate fi
menţinută pe termen lung cu un efort minim.
11. Analize medicale si valori normale. ( tabelul pacientului fără date personale)
Analize medicale siii valori normale. Analaliza grupelor de sange. Sistemul OAB SI RH
Analizele medicale au valori ce se incadreaza in anumite limite normale. Cresterea acestor valori
sau scaderea lor sub limitele normalului sunt considerate anormale sau patologice. Sunt frecvent
intalnite situatiile, exceptand boala in sine, care pot modifica valorile normale ale analizelor.
Cunoasterea acestor cauze in scopul eliminarii lor sunt de ajutor atat pacientului cat si medicului
care executa sau interpreteaza analizele. Valorile normale ale analizelor trebuie interpretate si in
raport de conditiile locale, de obiceiurile alimentare, de factori climatici si geografici si chiar in
raport cu factorii genetici. Este foarte important de subliniat ca in majoritatea cazurilor analizele
medicale singure nu pot servi la stabilirea unui diagnostic. Acestea sunt doar un instrument
ajutator la indemana medicului care corelat cu alte investigatii conduce la stabilirea
diagnosticului. Substanta analizata Acidul uric Amoniacul Bilirubina indirecta Bilirubina directa
Bilirubina totala Calciul Clorul Colesterolul Creatinina Fierul Fosforul Glucoza Hemoglobina
Magneziul Potasiul Sodiul Trigliceridele Ureea Valori normale in grame si submultiplii 0.020-
0.050 g/l 2.0-5.0 mg/100ml 0.1-0.3 mg/l 0.008-0.010 g/l 0.8-1 mg/100ml 0-0.0025 g/l 0-0.25
mg/100ml 0.008-0.0125 g/l 0.8-1.25mg/100ml 0.090-0.110 g/l 9-11mg/100ml 3.34-3.95 g/l 334-
395mg/100ml 1.2-2.6 g/l 120-260mg/100ml 0.0005-0.012 g/l 0.5-1.2 mg/100ml 0.5-1.8 g/l 50-
180 mg/100ml 0.030-0.045 g/l 3.0-4.5 mg/100ml 0.65-1.10 g/l 65-110 mg/100ml 12-16
mg/100ml 0.020-0.040 g/l 2-4 mg/100ml 0.160-0.200 g/l 16-20 mg/100ml 3.1-3.5 g/l 310-350
mg/100ml 0.5-1.5 g/l 50-150 mg/100ml 0.2-0.5 g/l 20-50 mg/100ml Factorul de multiplicare
Valori normale in moli si submultiplii
mg/1X5.95 mg/100mlX59.5 119-297 mol/l mg/1X58.5 mg/1X1.71 mg/1X1.71 mg/1X1.71

mg/100mlX17 mg/1X0.025 g/1X28.2 mg/100mlX0.282 g/1X2.58 mg/100mlX0.258 mg/1X8.85
mg/100mlX88.5 mg/1X17.9 g/100mlX0.179 mg/1X0.032 mg/100mlX00.32 g/1X5.56
mg/100mlX0.055 g/1X0.621 mg/1X0.041 mg/100mlX0.41 g/1X25.6 mg/100mlX0.256
g/1X43.5 mg/100mlX0.435 g/1X1.14 mg/100mlX0.0114 mg/1X16.6 mg/100mlX0.116 5.85-
17.55 mol/l 13.6-17.1 mol/l 0-4.30 mol/l 13.68-21.30 mol/l 2.25-2.75 mmol/l 94-111 mmol/l 3.1-
6.7 mmol/l 44-106 mol/l 9-32 mol/l 0.96-1.44 mmol/l 3.6-6.0 mmol/l 7.45-9.93 mmol/l 0.82-
1.64 mmol/l 4.5-5.1 mmol/l 135-152 mmol/l 0.57-1.71 mmol/l 3.30-8.30 mmol/l
Alte analize
Substanta analizata Hematocrit Hemoglobina Valori normale - la barbati = 40-48%- la femei =
36-42%- la copii 2-15 ani = 36-39% - la barbati = 80-100% sau 13-16 g la 100 ml sangela femei
= 70-90% sau 11-15 g la 100 ml sange - barbati = 4,2-5,6 milioane pe 1 mm cub- femei =3,7-4,9
milioane pe 1 mm cub- copii (1-5 ani)= 4,5-4,8 milioane pe 1 mm cub - la adulti = 4000-8000 pe
1 mm cub- la copii (1-6 ani) = 4000-1000 pe 1 mm cub - 150 000-300 000/mm cubi - 200-400
mg la 100 ml sange - 550-750 ml/100 ml - 50-150mg/100 ml - 200-450 mg/100 ml - 150-250
mg/100 ml - 1,5-5 UB- 3-13 UK- 13-45 UI - 1 UB- 4 UK- 4-14 UI - 2-10 U/ml- la adulti = 4-6
U.S./ml (unitati Sibley) pe ml ser= 0,9-2,5 Mui/ML SER- la copii = 9 UI/ml ser - 10-40 UK- 2-
16 UI - in sange = 8-32UW/1 ml ser= 230-2700 UI/l ser- in urina = 16-64 UW/ml urina= 8000-
30000UW/24 ore sub 5500 UI/l - 150-450 unitati Wrobleski- 120-240 U/l - barbati = 10-20
mg/24 h- femei 6-15 mg/24 hcopii = 2-4 mg/24 h - in sange = 32 mol/l- in urina = 10-100 g/24
h= 0,05-0,55 mol/24 h- AVM – urina = 1,7-7,4 mg/24 h= 8,6 – 37,3 mol/24 h - 20-140 UI
Globule rosii
Globule albe Trombocite Fibrinogen Lipide totale Trigliceride Acizi grasi Lipoproteine
Fosfataze alcaline Fosfataze acide Aldolaze Transaminaze Amilaza LDH Corticosteroizi
Catecolamine Lipaza
Analiza grupelor de sange Sangele omului este compus din doua elemente esentiale: partea
lichida alcatuita din apa, din substante organice si minerale solubile si partea solida alcatuita din
elemente celulare (globule rosii, globule albe si trombocite). In situatia in care sangele recoltat
din vena pacientului este introdus intr-o eprubeta se coaguleaza dupa cateva minute. Apoi acesta
se separa intr-un strat lichid, superior, care se numeste ser si intr-un strat inferior, solid care este
cheagul. Daca in eprubeta in care s-a recoltat sangele se adauga o substanta anticoagulanta (prin
care se impiedica coagularea sangelui) atunci sangele nu se mai coaguleaza, dar se separa tot in
doua straturi: stratul superior, lichid constituit din plasma si stratul inferior, solid, constituit din
elementele celuare 2
necoagulate.
Globulele rosii (eritrocitele) din sangele uman difera din punct de vedere imunologic. Ele se
deosebesc de la o persoana la alta prin prezenta sau absenta unor substante chimice speciale, care
se regasesc atat pe suprafata eritrocitelor cat si in serul sanguin. Pe baza acestor deosebiri in
compozitia sangelui, oamenii au fost impartiti in mai multe grupe sanguine. Dar in mod obisnuit,
in laborator se analizeaza numai doua sisteme de grupe sanguine sistemul OAB si sistemul RH.
Sistemul OAB Sistemul OAB cuprinde patru grupe sanguine. Cu exceptia grupei 0(1) globulele
rosii contin o substanta cu rol de antigen numita aglutinogen. Pe de alta parte, serul oamenilor,
cu exceptia grupei AB(IV), contine alta substanta cu rol de anticorpi (aglutinina). Exista doua
aglutinine: anti-A si anti-B. Venirea in contact a antigenelor A si B cu aglutininele respective

(anti-A si anti-B) produce aglutinarea (alipirea una de alta) globulelor rosii. Este deci foarte
important ca atunci cand se fac transfuzii de sange sa nu se intalneasca antigenul A cu anticorpii
anti-A si antigenul B cu anticorpii anti-B. Sangele persoanelor din grupa sanguina 0(I) neavand
antigene (aglutinogene) i s-a spus si gange de grupa zero (0). De aceea aceste persoane au fost
numite "donatori universali" de sange, pentru ca sangele lor poate fi donat la subiectii care
poseda alte grupe sanguine de sange, fara teama de a se produce accidente de transfuzie. Iar
persoanele care apartin grupei de sange AB (IV) neposedand in serul lor anticorpi (aglutinine)
care sa se uneasca cu aglutinogenele, pot primi sange de la subiectii cu alte grupe de sange, de
aceea au fost numiti "primitori universali" de sange. Stabilirea grupelor sanguine este necesara
pentru a se putea sti in cazuri de boli si accidente grave, ce grupa de sange are bolnavul sau
accidentatul pentru a i se face transfuzia cu sange din grupa potrivita. Transfuzia sanguina facuta
cu sange nepotrivit cu grupa persoanei tratate poate produce accidente grave de transfuzie. Grupa
sanguina cea mai intalnita la noi in tara este AII urmata in ordine descrescatoare de 0I, BIII si
ABIV. Grupele umane sanguine in sistemul OAB Denumireagrupei Prezenta sanguine
anigenului pe globulele rosii 0 sau I Nu are A sau II B sau III AB sau IV A B A si B Prezenta De
la cine se La cine se poate anticorpilor in poate primi sange da sange ser Anti-A si Anti-B Numai
de la grupa La toate grupele 0 (donator universal) Anti-B De la grupa 0 si A Numai la grupa Asi
AB Anti-A De la grupa 0 si B Numai la grupa B si AB Nu are De la toate grupele Numai la
grupa (primitor AB universal)
Sistemul Rh . Pe baza sistemului Rh, globulele rosii umane au fost impartite in doua tipuri: cele
care poseda antigenul sau factorul Rh (Rh pozitive) si cele care nu poseda acest antigen (Rh
negative). Persoanele care au acest factor in sange se numesc Rh pozitive si reprezinta circa 85%
din populatie, iar restul persoanelor de 15% care nu au acest factor se numesc Rh negative. In
mod normal nu exista anticorpi (aglutinine anti-Rh) in serul uman care sa aglutinizeze propriile
globule rosii ale persoanelor Rh pozitive. Deoarece globulele rosii ale persoanelor Rh negative
nu contin factor Rh, sangele acestora poate fi transfuzat la persoanele Rh pozitive fara nici o
teama, caci lipsind factorul Rh, nu pot lua nastere nici anticorpii (aglutinina anti-Rh). Sistemul
Rh clasifică sângele uman după prezența sau absența unor proteine specifice pe suprafața
hematiilor. Determinarea statutului Rh ține cont de cea mai frecventă dintre acestea: factorul D,
sau antigenul D Indivizii ale căror hematii prezintă antigen D pe membrană sunt considerați Rh+
(pozitiv), ceilalți Rh- (negativ). Spre deosebire de sistemul OAB, în sistemul Rh absența
antigenului nu presupune existența anticorpilor specifici; indivizii Rh- nu au în mod normal în
ser anticorpi anti D. Statutul Rh se asociază obligatoriu grupei din sistemul AB0, astfel că "grupa
sanguină" este exprimată prin adăugarea semnului + sau - la grupa AB0; de exemplu: A+, B+,
0+, 0- etc. Aceste informații reprezintă minimul necesar în practica medicală pentru realizarea
unei transfuzii. 3
12. Analize grupelor de sânge. Sistemul 0AB sistemul RH
Grupele de sange (partea I)
Inainte de a descrie grupele de sange as vrea sa subliniez cateva chestiuni

importante:
1. Sangele reprezinta aproximativ 8% din greutatea corporala; el este

compus din plasma ( un lichid galben -citrin ) si elementele figurate
( celulele rosii, celulele albe si trombocitele ) care 'plutesc' in plasma.
2. antigenul - este o substanta recunoscuta de sistemul imunitar ca fiind
straina;
3. hematia (celula rosie sau eritocitul ) va fi cea care este purtatoare de
antigene, deci vorbim despre antigenul de pe suprafata hematiei, care se
mai numeste si aglutinogen;
4. anticorpul - este o substanta produsa de sistemul nostru imun pentru a
lupta impotriva antigenului;
5. in plasma se afla anticorpii, deci vorbim despre anticorpii
plasmatici (aglutinine );
6. anticorpii plasmatici (aglutininele ) nu trebuie sa intre in contact cu
antigenele specifice de pe suprafata hematiilor (aglutinogenele);
7. daca totusi se va produce 'intalnirea' dintre aglutinogene si aglutininele
specifice, atunci cea care va avea de suferit va fi hematia, care va fi distrusa
in procesul de hemoliza;
Grupele de sange in sistemul ABO:

Exista 4 grupe de sange in sistemul ABO: OI, AII, BIII , AB IV.
In tabelul de mai jos sunt redate relatiile dintre antigenele si anticorpii
specifici fiecarei grupe sanghine.
Observati ca A nu trebuie sa vina in contact cu a si B nu trebuie sa vina in

contact cu b!
Astfel, avem grupa O(I), care nu are pe suprafata hematiei aglutinogene,
dar in schimb are in plasma atat aglutinina a cat si aglutinina b.
Grupa A(II) are pe suprafata hematiei aglutinogenul A si in plasma
aglutinina b.
Grupa B(III) are pe suprafata hematiei aglutinogenul B si in plasma
aglutinina a.
Grupa AB(IV) este caracterizata prin absenta aglutininelor plasmatice, dar
prin prezenta pe suprafata hematiilor a atat a aglutinogenelor A cat si a
aglutinogenelor B.
Atunci cand se face o transfuzie de sange de la o persoana la alta se
urmeaza anumite reguli , prezentate in tabelul de mai jos.
Persoana cu grupa de sange O (I) este denumita si 'donatorul universal',

pentru ca poate dona sange la orice grupa (O , A, B, AB), dar poate primi
in schimb doar sange de grup O. Grupa de sange A (II) poate dona la
grupele de sange A si AB si poate primi sange de la grupele O si A.
Persoana cu grupa de sange B (III) poate dona sange la persoanele cu grup
B sau AB si poate primi sange de la persoanele cu grup O sau B. Persoana
cu grupa de sange AB (IV ) este denumita si 'primitorul universal' , pentru
ca poate primi sange de la toate cele 4 grupe de sange (O, A, B , AB); in

schimb, poate dona sange doar persoanelor cu grupa AB.
Sistemul Rh este definit de prezenta sau absenta antigenului D.

Daca o persoana are pe suprafata hematiilor antigenul D, atunci aceea
persoana are Rh pozitiv; absenta antigenului D inseamna ca persoana
respectiva are Rh-ul negativ. Rh pozitiv
Rh negativ
Incompatibilitatea in sistemul ABO:

In cazul in care se produce izoimunizarea in sistemul ABO, anticorpii
generati sunt de tip Ig M, care vor produce o reactie violenta, imediata, cu
hemoliza intravasculara.
Incompatibilitatea in sistemul Rh:
Definitii:
Hematii: celulele care transporta oxigenul inspre tesuturi si pe suprafata carora sunt exprimate
antigenele ABO si Rh; hematiile contin hemoglobina
Hemoliza: procesul de distrugere al hematiilor
Hemoglobina: proteina cu ajutorul careia hematiile transporta oxigenul inspre tesuturi ;
hemoglobina prin metabolizare se converteste la bilirubina
Bilirubina: rezulta din metabolizarea hemoglobinei; bilirubina in exces determina ca
tegumentele si mucoasele fatului sa devina icterice ( galbene ).
Figura III: Hemoliza si metabolizarea hemoglobinei
Antigen D (antigenul Rh ): daca se afla pe suprafata hematiilor unei persoane, atunci aceea
persoana are Rh (+); absenta lui de pe hematiile unei persoane insemna ca persoana respectiva
are Rh (-) .
Anticorp anti Rh de tip Ig M: se formeaza la primul contact cu antigenul Rh si fiind molecule
mari nu pot traversa placenta
Anticorpi anti Rh de tip IgG: sunt molecule mici care pot traversa placenta si care inlocuiesc in
timp functia anticorpilor de tip IgM
Izoimunizarea: apare atunci cand hematiile fetale Rh (+) au intrat in circulatia materna si s-au
format anticorpi anti Rh.
Conditiile de aparitie a incompatibilitatii in sistemul Rh:

Rh-ul este transmis pe linie paterna, deci fatul va avea Rh-ul tatalui. Problemele pot aparea in
conditiile in care mama are Rh negativ (-) iar tatal are Rh-ul pozitiv (+), deci implicit avem o
mama cu Rh (-) ce poarta un fat cu Rh (+). Nu apare incompatibilitatea in sistemul Rh in
urmatoarele situatii :
Cum apare incompatibilitatea in sistemul Rh?

In timpul sarcinii exista doua sisteme circulatorii distincte: cel matern si cel fetal, astfel incat
hematiile din sangele fetal nu vor intra in sistemul circulator al mamei. Trebuie remintit ca
sangele fetal este purtator de antigen D ( antigen Rh ), pe cand in circulatia materna antigenul Rh
este absent. In cazul in care hematiile purtatoare de antigen D intra in circulatia materna (in cazul
chiuretajelor uterine dezlipirea de placenta, sarcina ectopica, hematom decidual , avorturi
spontane, etc), sistemul imun matern nu va recunoaste antigenul D si va reactiona prin formarea
de anticorpi anti Rh, care initial vor fi de tip IgM, apoi de tip IgG. Anticorpii anti Rh de tip IgM
se formeaza la primul contact cu antigenul D si au o greutate moleculara mare, deci nu vor trece
de bariera placentara. In schimb, anticorpii anti Rh de tip Ig G ( care se vor forma la urmatoarele
contacte cu antigenul D ) au o greutate moleculara mica, deci vor putea trece de bariera
placentara.
Figura IV : Generarea anticorpilor anti Rh de tip Ig M

Figura V : Generarea de anticorpi anti Rh de tip Ig G
Saptamana viitoare veti putea citi in continuarea articolului despre consecintele incompatibilitatii
si despre ce trebuie facut intr-o asemenea situatie.
Nume clasic Notatie (abreviere) Natura epitopului Localizare
cromozomial
a
Rhesus Rh proteic 1
Kidd JK Proteic(transportor al ureei) 1
Kell Kel glicoproteina 7
Duffy Fy proteic 1
Lewis LE,Le Fucoza 19
Grupele sanguine
Sunt 4 grupe sanguine:O I(47%), A II(41%), B III( 9%), AB IV(3)%

Sunt definite datorite aparitiei a doi antigeni A si B numiti si aglutinogeni. Sunt mosteniti dupa
un sistem poligenic si functie de combinatia lor pe suprafata eritrocitelor unui individ determina
grupa sanguina.
Prezenta antigenelor se asociaza si cu prezenta anticorpilor in torentul sanguin. Astfel prezenta
unui antigen pe suprafata eritrocitelor se asociaza cu prezenta anticorpului pentru celalt antigen
in plasma.
De exemplu, persoanele cu antigen A vor avea anticorpi anti-B ceea ce determina reactiile
hemolitice acute post transfuzionale.
Se poate utiliza de asemenea pentru a determina grupa de sange.
TRANSFUZII
- daca se transfuzeaza sange de alta grupa, se declanseaza raspunsul imun impotriva celulelor
straine, cauzand intai hemaglutinarea si apoi hemoliza intravasaculara diseminata.
- hemoliza acuta apare datorita activarii sistemului complementului in principal dataorita
implicarii anticorpilor de tip IgM.
SISTEMUL RH
- sistem proteic de suprafata puternic imunogen care poate declansa si intretine raspunsul imun.
- in sistemul Rh anticorpii nu apar spontan precum in sistemul ABO
Rh pozitiv – 85%
Rh negativ – 15%
La populatiile de culoare neagra procentul de Rh pozitiv este mult mai mare.
PROBLEME MATERNOFETALE
1. copilul mosteneste antigenul Rh de la tata iar mama este Rh negativa
2. mama dezvolta anticorpi contra antigenelor fetale
3. raspunsul imun se datoreaza anticorpilor de tip IgG care pot traversa placenta.
3% din copii Rh pozitivi prezinta semnele bolii, procentul creste cu rangul sarcinii
13. Explorarea secretilor digestive (Ionometrie)

Explorarea secretiilor digestive. Tehnici de ionometrie
Dozarea aciditatii gastrice (chimismul gastric) este una dintre cele mai des utilizate tehnici de
investigare a secretiilor digestive in vederea alcatuirii unor bilanturi functionale.
Acidul clorhidric este cel mai important compus care genereaza caracterul acid al sucului gastric.
Evaluarea cantitativa a secretiei de HCl se realizeaza de obicei prin metoda titrimetrica, prin care
se pot evidentia fractiunile de HCl:
- fractiunea libera (titrare la pH = 3, 5, in prezenta reactivului Topffer)
- fractiunea combinata;
- fractiunea totala (titrare la pH = 8- 10, in prezenta fenolftaleinei).
Valori normale : HCl liber = 0, 9- 1 g%0
HCl combinat = 1- 2, 5 g%0
HCl total = 2, 5- 3, 5 g%0 (sau 100- 120 mEq/ l).
Actualmente se prefera utilizarea altor parametri de secretie acida gastrica in locul celor clasici:
a. puterea- tampon a secretiei gastrice : diferenta aciditate totala - aciditate libera.
Valori normale : < 20 mEq/ l in secretie bazala;
< 10 mEq/ l in secretie stimulata.
b. debit de HCl sau debit acid orar (QH + ) :
debit acid orar (ml) x aciditatea titrabila (mEq/ l)
QH + (mEq/ h) = ------------------------------------------------------------------
1000

Acest parametru poate fi calculat prin sumarea valorilor obtinute pe 4 esantioane de suc gastric
recoltate la 15 minute interval, in conditii bazale sau de stimulare a secretiei gastrice.
c. debit acid orar al secretiei bazale (DAB) : reprezinta cantitatea totala de suc gastric recoltata
dimineata pe nemincate, timp de 1 ora (4 esantioane la 15 minute), in absenta oricarui excitant
gastric.
Valori normale : 1, 5- 2, 5 mEq HCl/ h (corespunzind la un debit secretor de 60- 80 ml suc

gastric/ h).
d. debit acid orar maximal (DAM) : reprezinta cel mai mare raspuns secretor dupa o doza
maximala de excitant gastric (de obicei histamina- testul Kay). Se determina in aceleasi conditii
ca si DAM, cu exceptia utilizarii excitantului gastric.
Valori normale :15- 30 mEq/ h (debit secretor gastric = 200- 250 ml / h).
e. virf acid maximal (VAM) : reprezinta cea mai mare valoare a HCl prezenta in unul din cele 4
esantioane de suc gastric recoltate dupa administrarea excitantului.
f. virf acid orar (peak acid horaire- PAH): rezulta prin inmultirea cu 2 a celor doua esantioane
consecutive ale secretiei stimulate care au debitul acid cel mai mare.
Valori normale : 20- 35 mEq/ h.
Parametrii obtinuti pot fi utilizati in vederea realizarii unor buletine de analiza a secretiei
gastrice:
Buletin de analiza a chimismului gastric
Acid clorhidric Aciditate totala
Utilitate clinica : diagnosticarea unor variate stari de patologie digestiva care evolueaza cu
modificarea cantitativa a secretiei acide gastrice.
Diagnostic Debit DAB Debit DAM

bazal stimulat

Normal 60 ml / h 2 +/_ 2 250 (ml/ h) 18 +/_
(mEq/ h) (mEq/ l)
Ulcer 60 1, 2 +/_ 1, 240 14 +/_ 10
gastric 5
Ulcer 80 4 +/_ 4 330 34 +/_ 13
duodenal
Sdr. 200 34, 5 +/_ 360 47 +/_ 20
Zollinger 30
Cancer 45 0, 3 +/_ 1 240 2, 5 +/_ 5
gastric
14. Analize de urina. Analiza materiilor fecale.
RECOLTAREA URINEI PENTRU EXAMENE DE LABORATOR

Urina este un lichid biologic de excretie, cu o compozitie chimica complexa, care poate
suferi modificari in anumite stari patologice. Analiza urinei cuprinde :
 examenul macroscopic :volum,densitate,culoare,miros,aspect
 examenul microscopic :sediment-elemente figurate, celule epiteliale,cilindri
 examenul bacteriologic-urocultura-pune in evidenta germenii patogeni
examenul chimic ph,proteine,bilirubina,urobilinogen,nitriti,uree,creatinina,
electroliti( clor,sodiu,potasiu,calciu),proteine
RECOLTAREA
 Examinări calitative-prima urină de dimineață
 Examinări cantitative-urina de pe parcursul a 24 h(excepție prima urină care se
aruncă)
 Pentru clearence creatinina urina de pe parcursul a 3h
 Pentru recoltarea la copii se folosesc pungi speciale pentru recoltare
Proprietăți fizice
1.Culoarea-normal galben pai
-hematurie roșu
hemoglobinurie-ca zeama de carne
melanurie-neagră
albastru de metilen-albastru
antipiretice-portocaliu
2.Transparența-normal-transparentă
aspect tulbure-fosfați-nor alb sau roz
filamente de mucus
bacteria
leucocite sau hematii
Aspect tulbure fosfati
3.Mirosul-normal-slab aromatic datorita acizilor volatile
in prezenta bacteriilor-hidrogen sulfurat
in cetoacidoza-acetona
Proprietăți fizice
 pH-ul-rinichiul elimină excesul de acizi din organism prin acidifierea urinii în tubul
contort proximal
pH-ul normal:5-7
 DENSITATEA URINARĂ
Pentru evaluarea capacității de concentrare și diluție a rinichiului și starea de hidratare a

pacientului
Determinarea:-cu urodensitometrul \
Normostenuria-1.015-1.025
Hiperstenuria-(>1.025)-diabet,proteinuria,transpirații abundente,aport lichidian scazut
Hipostenuria(<1.010)-diabet insipid,aport lichidian crescut
Izostenuria-densitatea urinilor emise în 24 h este egala și în jur de 1.010-arată
incapacitatea rinichiului de a concentra urina in IRC
Sediment urinar
Definitie
Sedimentul urinar este prezentat de componentele insolubile din urina, care se obtin prin
centrifugare.
Dintre aceste componente unele sunt pur chimice (acid uric, urati, carbonat sau oxalat de
calciu, fosfati alcalini sau amoniacomagnezemii), iar mai rar sunt prezente xantina si aminoacizi
de tipul cisteinei, tirozinei sau leucinei.
Aceste componente chimice sunt prezente in stare amorfa sau cristalizate in forme
specifice, usor de recunoscut la microscop.
RECOLTAREA SUMARULUI DE URINA
Inainte de recoltare se efectueaza igiena regiunii genitale

Se recolteaza prima urina de dimineata
Se urineaza in recipiente speciale pentru recoltarea probei de urina
La femei se va evita recoltarea urinei in perioada menstruala
URINA DIN 24 ORE

Deoarece hormonii , proteinele si electrolitii sunt excretati in cantitati mici si variabile in
urina , probele trebuie recoltate pe o perioada extinsa de timp pentru a avea o valoare diagnostica
. Probele cerute din urina stransa pe 24 de ore sunt cele mai uzuale, deoarece sunt semnificative
pentru toate substantele eliminate in aceasta perioada.
Test Addis Hamburger
Scop
 studiul cantitativ al elementelor figurate din urina hematiilor, leucocitelor si a
cilindrilor din urina .
Pregatirea bolnavului psihica si fizica
 informarea,explicarea necesitatii examenului ,obtinerea consimtamantului
 se anunta bolnavul cu o zi inainte de efectuarea probei
 dimineata bolnavul este rugat sa urineze,se noteaza ora ;aceasta urina se arunca
 din acest moment bolnavul este rugat sa ramana culcat timp de trei ore
 nu consuma lichide in tot acest timp
Pregatire materialelor
 se pregateste recipientul pentru recoltare
 se pregateste materialul necesar pentru toaleta organelor genitale externe
Recoltarea urinei
 dupa 3 ore se efectueaza toaleta organelor genitale externe cu apa si sapun

 se recolteaza intreaga cantitate de urina si se masoara volumul
 se trimite la laborator 50ml, intr-un recipient pentru sumar de urina pe eticheta caruia
se va nota numele si prenumele pacientului si volumul
urinar colectat
Interpretare
 normal se elimina 0-1000hematii/min si 1000-2000leucocite/min
 patologic –eliminare>100000elemente/min
 hematuria macroscopica apare cand se elimina>300000H/min
Proba celor trei pahare:
Se pune bolnavul să urineze în trei pahare diferite. În primul pahar se colectează urina de
la începutul micţiunii, în cel de-al doilea aceea de la mijlocul ei, iar în cel de-al treilea urina
de .la sfârşitul micţiunii. Se presupune că este vorba de o hemoragie reno-uretrală când
hematuria este prezentă în toate cele trei pahare (hematurie totală). Hematurie prezentă numai în
ultimul pahar (hematurie terminală) sugerează o hemoragie vezicală. Hematurie prezentă numai
în primul pahar (hematurie iniţială) presupune o hemoragie de origine prostatică sau uretrală.
BACTERIOLOGIE Urocultura
Prezentare generala
Cultura urinii este cel mai utilizitat test in diagnosticul infectiei urinare. Este important ca
recoltarea sa se faca inaintea administrarii de antibiotice ! Urocultura presupune izolarea si
identificarea microorganismelor responsabile pentru infectia tractului urinar.
Definitie
 examenul bacteriologic din urina pentru depistarea germenilor patogeni
Scop
diagnostic al infectiilor urinare, prin punera in evidenta a germenilor patogeni
Material necesare
-recipient steril de unica folosinta cu capac,materiale pentru toaleta organelor genitale
externe
Pregatire pacient
-psihica-informare,explicarea tehnicii si necesitatea ei,consimtamant -fizica-toaleta
organelor genital externe cu apa si sapun inainte de recoltare
Tehnica recoltarii
 se recolteaza prima urina de dimineata sau dupa cel putin patru ore de la mictiunea
anterioara
 se recolteaza inainte de inceperea tratamentului cu antibiotic sau dupa intreruperea
acestuia cu cel putin 7zile inaintea recoltarii
 cu 12ore inainte nu va consuma lichide
 nu va urina cu 6 ore inainte
 se efectueaza obligatoriu toaleta riguroasa a organelor genitale externe cu apa si sapun
urmata de uscare prin tamponare cu tifon steril
 spalarea si stergerea se fac in sens unic,din fata in spate ;la barbat dinspre meatul
urinar spre santul balanopreputial(glandul fiind decalotat)
 stergerea se face c user fiziologic steril sau apa fiarta si racita
 la pacientele cu scurgeri vaginale se recomanda introducerea unui tampon steril in
vagin si apoi recoltarea probei
 la barbati se mentine si in timpul urinarii glandul decalotat
 la nou-nascuti si la sugari dupa spalarea organelor genitale externe se fixeaza in jurul
penisului sau vulvei
orificiul pungii speciale pentru recoltare
 la bolnavii cu retentie urinara recoltarea se poate face prin sondaj vezical sau punctie
suprapubiana
 se urineaza la toaleta primii 100mlurina si fara a intrerupe jetul de urina se recolteaza
5-10ml din jetul mijlociu in urocultorul steril,cu grija pentru a nu atinge gura acestuia de
tegumente sau lenjerie
 restul urinei se evacueaza la toaleta
 recipientul se inchide cu capac ermetic,avand grija sa nu se atinga interiorul capacului
sau recipientului
 daca accidental urina s-a prelins pe peretii exteriori ai recipientului se vor spala si usca
 pacientului i se sugereaza sa se spele bine pe maini
 se va eticheta recipientul
 trebuie mentionat daca pacientul este sub antibioterapie si ce antibiotic i se
administreaza
 se ataseaza formularul de cerere a analizei la recipient si proba se va trimite la

laborator imediat
Pentru sugari
 Se spală zona urogenitală cu apă şi săpun şi se tamponează cu, comprese sterile pentru
a se usca.
 Se fixează punguţa sterilă prin intermediul benzilor adezive în jurul orificiului urinar.
 Punga este bine fixată dacă orificiul urinar se află în interiorul acesteia.
 Se verifică fermitatea aderării benzilor de fixare la tegumentul copilului pentru a se
evita scurgerea urinei pe lângă pungă şi contaminarea acesteia.
 După recoltare, punga se dezlipeşte de tegumentul copilului şi cele două benzi adezive
se lipesc între ele asigurându-se astfel închiderea pungii. Pungă pediatrică de recoltare a urinei
Interpretarea valorilor normal urocultura este negativa pathologic-prezenti germeni
patogeni Germenii intalniti cel mai frecvent in bacteriurii sunt cei din familia Enterobacteriaceae
(Escherichia colli, Proteus, Klebsiella, Enterobacter, Citrobacter, Providencia). Dar mai pot fi
izolati din infectiile urinare si germeni din alte grupe: Staphylococcus, Enterococcus,
Pseudomonas, Acinetobacter, Alcaligenes, Acromobacter, Haemophilus. dupa identificare se
determina antibiograma
Recoltarea uroculturii la pacientii cu sonda vezicala(« a demeure »)
 se clampeaza tubul atasat la sonda urinara cu 15min inainte de recoltarea probei
 se pun manusile;
 daca tubul de colectare atasat la sonda are montat un orificiu perpendicular, acesta se
va dezinfecta cu paduri cu alcool apoi se va aspira urina cu o seringa de 20 ml care se va goli in
recipientul steril
 daca nu exista acel orificiu si cateterul vezical este din cauciuc se va recolta proba din
cateter;
 se va dezinfecta cu paduri antiseptice o zona mica deasupra locului de insertie cu tubul
de drenaj;
 se lasa timp de 1minut,pentru ca antisepticul sa se usuce
 apoi se va intepa cu o seringa cu ac si se va aspira 5 ml;
 se introduce in urocultor(recipient steril cu capac)
 recipientul se eticheteaza si se trimite la laborator imediat specificandu-se, daca este
cazul, tratamentul cu antibiotic pe care-l urmeaza pacientul

 nu se recolteaza din sacul colector
 nu se recolteaza prin deschiderea sistemului inchis
RECOLTAREA MATERIILOR FECALE
Definitie
 materiile fecale-scaunul-cuprind resturile alimentare supuse procesului de digestie si
eliminate prin defecatie
Scopul recoltarilor
 depistarea germenilor patogeni responsabili de imbolnaviri digestive
 depistarea purtatorilor de germeni
 depistarea tulburarilor de digestie alimentara
 stabilirea diagnosticului
Examene efectuate
 examen macroscopic :cantitate,forma,aspect,miros,
consistenta
 examen bacteriologic-coprocultura-permite diagnosticarea bolilor
infectioase,gastrointestinale prin depistarea bacilului dizenteric,tific,tuberculos,vibrioni
holerici,salmonella
 examen parazitologic-depistarea parazitilor sau a oualor de paraziti
 examen biochimic-ofera informatii asupra procesului de digestie si absorbtie,prezenta
microscopica a sangelui etc.
Metode de recoltare
 scaun spontan sau provocat
 direct din rect cu tampon steril
 cu sonda Nelaton-la copii
Materiale necesare
 material de protectie pentru pacient si pat
 bazinet steril
 material pentru toaleta perianala
 coprocultor cu sau fara mediu de cultura
 tub cu tampn sterile montat pe porttampon
 sonda Nelaton 16-18 si seringa pentru aspiratie

 banda adeziva transparenta‖scotch‖pentru oxiuri
 port-lama pentru aplicare dupa recoltare cu banda adeziva
 pentru sugari scutec sterilizat
 purgative saline
 etichete
 formulare pentru analize laborator
Pregatirea bolnavului psifica si fizica
 se informeaza pacientul
 se va explica procedura pacientului pentru a ne asigura de cooperarea sa si de
corectitudinea manevrei de recoltare
 se instruieste pacientul pentru etapele de lucru :
 toaleta regiunii perianale
 utilizarea de vas colector steril
 interdictia de a urina in plosca
 pastrarea cantitatii totale de materii fecale eliminate
 adoptarea pozitiei corecte pentru recoltarea cu tamponul din rect
 ingerarea unui purgativ salin pentru a favoriza defecarea
 se goleste vezica urinara
 se instrueste pacientul cum sa foloseasca recipientul de recoltare
 pastrarea scaunului dupa eliminare la rece,atunci cand prelucrarea nu se face imediat
Executie recoltare din scaun spontan sau provocat
 colectarea materiilor fecale este realizata prin defecatie pe plosca sterila cu respectarea
instructiunilor de la pregatirea pacientului
 se protejeaza patul cu musama,aleza
 se aseaza bazinetul sub bolnav
 se recolteaza cu lingurita recipientului cca50g fecale din diferite parti suspecte cu
continut de mucus,puroi,sange ,
 se introduce lingurita in recipient
 in cazul emisiei de scaun atunci cand laboratorul nu lucreaza ,se recolteaza o portiune
din materiile fecale
pe mediu de conservare(+4gradeC)pentru a fi prelucrat mai tarziu

recoltarea din rect cu tampon steril
 se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
 se asigura intimitatea pacientului
 se aseaza pacientul in decubit lateral stang
 se imbraca manusi de protectie
 se spala zona perianala a pacientului cu apa si sapun
 se departeaza fesele bolnavului si se introduce tamponul steril prin miscari de rotatie
prin anus in rect
 se introduce aplicatorul eprubeta
 se arunca mansile la deseuri contaminate si se spala
mainile
 se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu formularul
recoltarea cu sonda Nelaton-la copii
 se introduce sonda sterila prin anus in rect la o distanta de 10-15cm
 se aplica la capatul exterior al sondei o seringa cu care
se aspira in sonda continutul
 se indeparteaza sonda si se goleste continutul prin insuflare intr-o eprubeta sterila
 produsul recoltat se suspenda prin spalarea sondei in 2ml solutie fiziologica sterila sau
lichid conservant.
Recoltarea scaunului pentru hemoragii oculte
Prezentare generala Testul Adler sau testul de decelare a hemoragiilor oculte in fecale
este un test des utilizitat pentru screeningul sangerarilor digestve. Testele de depistare a
sangerarilor oculte sunt folosite pentru descoperirea sangerarilor ascunse (gastrointestinale),
pentru diferentierea intre melena si scaunul cu aspect de melena. Anumite medicamente cum ar
fi fierul, bismutul, pot innegri scaunul putandu-se pune diagnosticul gresit de melena. De
asemenea, aceste teste sunt foarte importante pentru depistarea precoce a cancerelor colorectale,
deoarece 80% din pacientii cu aceste boli prezinta sangerari oculte. Pe de alta parte, un singur
test pozitiv nu indica neaparat sangerare gastrointestinala sau cancer colorectal. Pentru a putea fii
considerat pozitiv, testul trebuie repetat de cel putin 3 ori intr-o perioada anume, timp in care
pacientul va respecta o dieta specifica recomandata in depistarea sangerarilor oculte.Cu toate
acestea, un test pozitiv si in aceste conditii, nu indica neaparat un cancer de colon ci poate fii
sangerare gastrointestinala provocata de ulcer gastric, diverticuloze etc.
Testele sunt usor de efctuat constand in adaugarea de anumite substante (sau a unei hartii
impregnate cu substanta respective) peste proba de scaun , aparand aproape imediat o coloratie
specifica in cazurile in care sangele pierdut prin
scaun este mai mult de 5 ml pe zi. Aceste analize sunt foarte importante deoarece
sangerarile oculte sunt in cantitati foarte mici, indepistabile ochiului uman, dar repetandu-se , pot
duce la anemii severe. Materiale necesare Manusi bazinet recipient colector substanta specifica
sau hartie imbibata cu substanta ( din kitul de testare)
Pregatirea bolnavului
 timp de 3 zile bolnavul va primi un regim lacto-fainos-regim alb
 nu se administreaza medicamente pe baza de fier sau daca pacientul este in tratament
cu aceste medicamente se vor intrerupe 3 zile inainte de recoltare
 sunt interzise legumele verzi,ciocolata preparate de carne
 nu se fac extractii dentare inainte de recoltare
 se observa daca bolnavul prezinta epistaxis,gingivoragii pentru a nu se obtine rezultate
fals pozitive
Recoltare se confirma identitatea pacientului se pun manusile si se recolteaza conform
procedurii de recoltare a probelor din scaun
se va duce proba imediat la laborator sau, daca avem kitul de recoltare, se va respecta
intocmai prospectul de utilizare se spala mainile bine si se toaleteaza pacientul daca este
imobilizat se anunta medicul pentru orice aparitie a coloratiei albastre sau verzi pe hartia testului
Consideratii speciale
 ne asiguram ca proba recoltata nu este contaminate cu urina, solutie sapun, hartie
igienica apoi o testam conform indicatiilor de utilizare a kitului
 testul se face din portiuni diferite ale scaunului deoarece sangerarea oculta din tractul
gastrointestinal superior nu este prezenta in tot scaunul format, iar cea din cancerul colorectal
poate aparea de obicei doar in prima portiune a scaunului
 se va verifica data expirarii kitului de testare
 pacientul va fii instruit sa respecte o dieta bogata in fibre, fara carne, fara peste, fara
napi, gulii etc pt ca toate acestea pot da reactii fals positive. Dieta trebuie tinuta intre 48-72 ore
inaintea testului
 de asemenea, tot cu 48-72 ore inainte de testare, se va intrerupe medicatia care poate
afecta rezultatul (fier, potasiu indometacin, steroizi)
 daca pacientul isi face singur acasa testarea, va trebui instruit cu atentie in ceea ce
priveste procedura
 unul dintre cele mai noi si usoare teste pentru depistarea sangerarii oculte este testul
intitulate ―colorcare‖. Este indicat pentru pacientii care isi fac singuri testarile, nu necesita
recoltarea probei de scaun si este foarte usor de testat si interpretat.
 Astfel, pacientul va respecta dieta specifica cu 48-72 ore inainte de testare.
 Pacientul este invatat sa indeparteze orice dezinfectant de toaleta si sa traga apa de 2
ori dupa indepartaea dezinfectantului de toaleta.
 Dupa defecare, este instruit sa nu arunce hartie igienica in vasul de toaleta pana la
citirea testului deoarece continutul in bismut al acesteia poate afecta rezultatul.
 In cele 5 minute imediat dupa defecare, va desface kitul de testare si va arunca testerul
in toaleta, care va pluti pe suprafata apei din toaleta.
 Pacientul va citi rezultatul dupa 15-30 de secunde.
Daca scaunul are sangerari oculte, testerul se va colora in albastru sau verde. Pacientul va
trebui sa repete testarea la trei scaune diferite, sa-si noteze rezultatele si sa le prezinte medicului.
RECOLTAREA SPUTEI :
Definitie
 Sputa reprezintă totalitatea secreţiilor ce se expulzează din căile respiratorii prin tuse.
Scop
 Analize de laborator: citologice-determinarea celulelor maligne atipice in cazul
tumorilor maligne bronho-pulmonare bacteriologice-determinarea germenilor patogeni ,b.Koch
parazitologice-determinarea parazitilor(taenia echinococus care produce chistul hidatic
pulmonar) micologic-determinarea ciupercilor(candida albicans)
Materiale necesare
recipient din plastic cu capac de unica folosinta cutie Petri sterila aerosoli masca
faciala,manusi tavita/punga pentru voma pahar cu apă şerveţele sau batiste de unică folosinţă
Pregatirea pacientului se anunţă şi i se explică necesitatea executării examinării nu
mananca,nu fumeaza se instruieşte să nu înghită sputa să nu o împrăştie să expectoreze numai în
recipientul dat să nu introducă în vas şi saliva

Tehnica recoltarii
Metoda cea mai folosita pentru recoltarea sputei este expectoratia, care uneori poate
necesita nebulizare in prealabil, hidratare, drenaj postural. O metoda mai putin folosita este
aspirarea traheala si, foarte rar, bronhoscopia. Aspiratia traheala este contraindicata imediat
postprandial, la pacientii cu varice esofagiene, laringospasme. Trebuie, de asemenea, efectuata
cu atentie la pacientii cardiaci, deoarece poate agrava
aritmiile. pacientul este asezat pe un scaun sau la margineaDaca nu poate, se ridica patul
in pozitie semisezanda cu genunchii putin ridicati (pozitia Fowler) se cere pacientului sa-si
clateasca gura cu apa simpla nu cu apa de gura sau pasta de dinti) pentru a reduce riscul de
contaminare a probei de sputa cu flora microbiana orala. Apoi i se cere sa tuseasca si sa
expectoreze in recipientul steril se recolteaza 5-15ml sputa proaspata pentru depistarea b.Koch in
3 recipiente succesiv se pun manusile se ataseaza capacul recipientului etans si se curata
exteriorul acestuia daca este cazul se arunca manusile la deseuri contaminate se eticheteaza
recipientul cu numele pacientului, , data si ora recoltarii, presupusul diagnostic, daca pacientul
este febril sau sub antibioterapie se trimite proba imediat la laborator
Recoltarea sputei prin frotiu faringian si laringian
Material necesare tampon faringian montat pe porttampon spatula linguala apa distilata
sterila
Tehnica recoltarii se umezeşte tamponul de vată cu apă distilată
sterilă se apasă limba cu spatula se introduce tamponul în faringe cerând pacientului să
tuşească sputa eliminată se prinde pe tamponul de vată care se introduce imediat în eprubeta
sterilă frotiul laringian se recoltează de către medic pătrunzând cu tamponul în laringe sub
control laringoscopic
Recoltarea sputei prin spalatura gastrica
 se recolteaza din stomac prin spalatura gastrica
la bolnavii care nu pot expectora si inghit sputa
 se introduce sonda (Einhorn sau Faucher), în stomac, dimineaţa, pe nemâncate
 se introduc prin sondă 200ml apă distilată, bicarbonatată2%, călduţă, care este
evacuată imediat sau extrasă cu seringa
 lichidul recoltat se trimite imediat la laborator pentru că germenii căutaţi pot fi distruşi
dacă stau mai mult timp în contact cu mediul acid al sucului gastric
 dacă recoltarea se face pentru însămânţare şi lichidul trebuie trimis la alt laborator,
sucul obţinut poate fi neutralizat cu bicarbonat de Na
Recoltarea sputei prin spalatura bronsica
 se utilizează la pacienţii cu TBC cavitară, care nu expectorează
 se pun în evidenţă bacili încapsulaţi în submucoasă, care nu apar în mod obişnuit în
spută
 se introduc în recipientul de aerosoli 5ml ser fiziologic si teofilină
 pacientul inhalează de cîteva ori prin inspiraţii adânci, repetate, urmate de expiraţii
scurte
 se face o scurtă pauză de 4-5sec şi se repetă până la aerosolizarea întregii cantităţi de
lichid
 după aspiraţii, pacientul începe să tuşească chiar dacă nu a tuşit niciodată
 sputa expectorată se recoltează înrecipientul steril, recoltarea se repetă zilnic, în
următoarele 4 zile, în vase separate
Consideratii speciale:
o se va sugera pacientului sa tuseasca adanc pentru a evita expectorarea de saliva in loc
de sputa
o pentru a stimula secretia de sputa se poate face drenaj postural inainte de recoltare
o sputa recoltata prin expectoratie este contaminata cu flora normala din gura de aceea
aspiratia traheala poate oferi o analiza mult mai corecta a sputei, dar este o manevra invaziva
care este folosita doar la pacientii care nu pot expectora.
 RECOLTAREA EXSUDATULUI FARINGIAN
Definitie
 Exudatul faringian este un lichid rezultat în urma unui proces inflamator faringian
Scop
Explorator Depistarea germenilor patogeni de la nivelul faringelui în vederea
tratamentului Depistarea persoanelor sănătoase purtătoare de germeni
Indicatii de recoltare Examenul microbiologic al exsudatului faringian se efectueaza
pentru: diagnosticul faringitelor si anginelor streptococice, confirmarea diagnosticului de
difterie, depistarea purtatorilor de S. pyogenes, diagnosticul unor viroze respiratorii. recoltarea se
face nu numai în angine , ci şi în alte boli care pot fi declanşate de o infecţie faringiană (nefrite,
RAA),scarlatina
Materiale(deMasca ,manusi, protectie,sterile , nesterile) Spatulă linguală Eprubetă cu
tampon faringian Eprubete cu medii de cultură Ser fiziologic sau glicerină 15% Tăviţă renală
Tava medicala Sursa de lumina Bilet de trimitere la laborator
Pregatirea pacientului
Pregătire psihică Se explică necesitatea recoltării Se anunţă şi i se explică tehnica
Pregătire fizică Se anunţă să nu mănânce, să nu bea apă,sa nu fumeaze. Să nu i se
instileze soluţii dezinfectante în nas, să nu facă gargară Nu se administreaza antibiotice inaintea
recoltarii Nu face toaleta dintilor inainte de recoltare Se recolteaza inainte sau la 4 ore dupa
toaleta gurii, gargarisme sau ingestia de alimente Se aşează pacientul pe un scaun cu gatul in
usoara extensie, faringele bine expus prin iluminare si deprimarea bazei limbii cu apasator de
limba steril
Efectuare
 asistenta se spală pe mâini şi se dezinfectează cu alcool,pune manusile de protectite
 işi pune masca de protecţie
 invită pacientul să deschidă gura si sa pronunte vocala ―a‖
 deschide eprubeta cu tamponul faringian
 apasă limba cu spatula lingual
 tamponul se introduce fara a atinge limba sau palatul si se tamponeaza ferm orice zona
inflamata, zonele purulente sau ulcerate.
 in faringitele eritematoase se sterg atent faringele posterior si ambele amigdale.
 dezlipeşte o porţiune din falsele membrane (când este cazul)
 introduce tamponul faringian în eprubeta
 la indicaţia medicului, întinde produsul obţinut pe lame de sticlă
 pentru frotiuri colorate se însămânţează imediat pe medii de cultură, succesiv două
eprubete din aceeaşi recoltare
 se spală pe mâini cu apă şi săpun
Pregătirea produsului pentru laborator Transportul probelor si insamantarea trebuie
realizate in cel mult 2 ore de la prelevare daca nu se utilizeaza medii de conservare si transport si
in maximum 24 de ore, daca se apeleaza la acestea. Nu se accepta din teren prelevate uscate, fara
mediu de transport. dacă nu este posibilă însămânţarea la patul bolnavului, tamponul se umezeşte
în prealabil cu ser fiziologic sau glicerină 15% Se reoraganizează locul
Notarea în foaia de observaţie se notează data recoltării dacă s-au făcut însămânţări sau
nu
Consideratii speciale înainte de recoltare se inspectează regiunile de unde urmează să se
recolteze se evita imbibarea tamponului cu salivă si atingerea dinţilor
 RECOLTAREA VARSATURILOR
Definitie
 Vărsătura reprezinta un reflex de evacuare a continutului gastric pe gura
Scop
se fac examinări macroscopice , bacteriologice, chimice pentru stabilirea diagnosticului
stabilirea bilantului hidric obtinerea de informatii privind continutul gastric
Material necesare 2 tăviţe renale curate şi uscate pahar cu apa aromată muşama , aleza
prosop
Pregatirea bolnavului psihica si fizica va fi încurajat şi susţinut în timpul vărsăturii se
aşează în poziţie şezând sau decubit dorsal cu capul întors lateral se aşează sub cap sau în jurul
gâtului un prosop se protejează lenjeria de corp şi de pat cu muşama sau traversă
Tehnica
 se îndepărtează proteza dentară dacă există
 tăviţa renală se oferă pacientului sau este susţinută de către asistentă
 asistenta sprijină fruntea bolnavului
 după vărsătură se îndepărtează tăviţa
 dacă varsă după intervenţii chirurgicale abdominale, va fi sfătuit să-şi comprime uşor
cu palma plaga operatorie
 se oferă paharul cu apă să-şi clătească gura (scuipă în altă
tăviţă)
Ingrijiri dupa tehnica se şterge gura pacientului se îndepărtează materialele folosite se
aşează pacientul în poziţie comodă şi se acoperă se aeriseşte salonul se supraveghează pacientul
în continuare in funcţie de observaţie se notează aspectul macroscopic, cantitatea
Simptome ce insotesc varsatura
 dureri abdominal
 greata-salivatie
 cefalee
 vertij
 transpiraţii ,tahicardie
 deshidratare
 emisie fără efort ,în jet,fara greata,fara legatura cu alimentatia in hipertensiunea
intracraniana
RECOLTAREA SECRETIILOR PURULENTE
Secreţiile purulente se recoltează de pe suprafaţa tegumentelor, din plăgi supurate,
ulceraţii, organele genitale, conjunctiva oculară, leziuni ale cavităţii bucale şi din conductul
auditiv extern.
Scop
explorator - depistarea florei microbiene generatoare şi efectuarea antibiogramei
terapeutic - evacuarea şi tratarea secreţiilor purulente
Materiale
- eprubete, ansă de platină - 2-3 lame de sticlă bine degresate - seringi şi ace - ser
fiziologic - alcool iodat - tinctură de iod -betadine - pipete Pasteur
Pregătirea pacientului
 psihic: se anunţă şi i se explică necesitatea efectuării examinării
 fizică: se aşează în poziţia adecvată
Recoltarea din vezicule , pustule , ulceraţii
 se curăţă şi se dezinfectează suprafaţa veziculelor, pustulelor,ulceraţiilor
 se sterilizează ansa prin încălzire la roşu şi se aşteaptă săse răcească
 se recoltează o mică porţiune de puroi, de sub crustă sau de la marginea ulceraţiilor
 materialul recoltat se trece pe o lama de sticlă sterilă
 se efectuează frotiu
Recoltarea din papule , noduli sau alte leziuni inflamatoare
 se dezinfectează tegumentele cu tinctură de iod
 se puncţionează regiunea cu un ac steril montat la seringă
 se plimbă acul în mai multe direcţii până se obţine serozitate la aspirare
 se spală seringa cu ser fiziologic sau mediu de cultură
 se introduce lichidul într-o eprubetă sterilă

Recoltarea puroiului din abcese, flegmoane, colecţii
abcesul, flegmonul este deschis
-se recoltează aseptic cu o pipetă Pasteur, flambată şi răcită sau cu o ansă de platină când
abcesul este închis
-recoltarea se face cu seringa prin puncţionare - transportul produsului se face în cel mult
2 ore, iar pentru anaerobi se anunţă laboratorul cu o oră înainte pentru regenerarea mediilor -
examenul direct (citobacteriologic) se face pe lama colorată May-Grumwald-Giemsa
 RECOLTAREA SECRETIILOR NAZALE
Material necesare manusi eprubete cu medii de cultura tampon subtire fixat pe
porttampon etichete formulare pentru laborator
Efectuare
 confirmarea identitatii pacientului
 se explica procedura pentru a-i reduce anxietatea si a ne asigura de cooperarea sa
 se explica pacientului ca va avea senzatie de stranut sau voma dar ca procedura va dura
mai putin de un minut
 se aseaza pacientul sezand la marginea patului sau intr-un scaun cu fata la asistenta
 se cere pacientului sa-si sufle nasul
 se cere pacientului sa-si acopere o nara si sa respire doar pe cealalta si invers. Se va
introduce tamponul de recoltare pe nara pe care respira mai bine
 se cere pacientului sa-si tina capul pe spate. Se introduce cu blandete aplicatorul
aproximativ 7,5-10 cm tinand capatul cu tampon langa septul nazal. Se roteste repede
tamponul si se scoate
 alternativ, se apasa limba pacientului cu apasatorul de limba si se introduce un alt
aplicator pana in spatele valului palatin rotindu-l repede
 se introduce aplicatoarele in tuburile cu medii de cultura
 se arunca manusile si se spala mainile
 se etichetaza probele, se completeaza formularele de laboator si se trimit impreuna cu
probele la laborator
 RECOLTAREA SECRETIILOR OTICE
Materiale necesare:
manusi solutie normal salina comprese de tifon tub cu tampon steril tub steril cu mediu
de transport otoscop,specul auricular etichete seringa de 10 ml, ac steril formular analize
laborator
Recoltare:
 se spala mainile si se pun manusile
 se curate cu blandete excesul de secretii din urechea pacientului cu solutie normal
salina si comprese de tifon
 se introduce aplicatorul in canalul auditiv si se roteste cu blandete de-a lungul peretelui
canalului, pentru a nu leza timpanul
 se retrage aplicatorul cu grija pentru a nu atinge si alte suprafete si se introduce in
tubul steril cu mediu de transport
 se eticheteaza corespunzator proba si se trimite la laborator impreuna cu formularele
de laborator
 recoltarea din urechea medie se face de catre medic, dupa toaletarea urechii externe cu
ser fiziologic si comprese, prin punctionare si apoi aspirarea lichidului cu o seringa
 proba se trimite imediat la laborator
 RECOLTAREA SECRETIILOR OCULARE
Materiale necesare:
manusi sterile solutie sterila normal salina comprese eprubeta cu porttampon
Recoltare:
 se spala mainile si se pun manusi sterile
 se sterg ochii si excesul de secretii cu solutie normal salina si comprese de tifon,
dinaunru inspre afara
 se retrage pleoapa inferioara pentru a evidentia sacul conjuctival. Se roteste cu
blandete aplicatorul cu tampon peste cojunctiva avand grija sa nu atingem si alte suprafete
 se tine aplicatorul mai degraba paralel cu ochiul decat perpendicular, pentru a prevenii
iritatiile corneene datorita miscarilor bruste
 daca este necesara recoltare corneana, aceasta se va face de catre medic, utilizand un
dispozitiv special cu inel
 se introduce imediat aplicatorul sau dispozitivul cu inel in tubul cu mediul de transport
 se arunca manusile la deseuri contaminate
 se eticheteaza proba si se trimite la laborator impreuna cu formularele

Consideratii speciale:
 nu se va folosi un antiseptic inaintea recoltarii pentru a preveni iritatiile ochiului si
modificarea rezultatului
probei
 daca pacientul este un copil sau un adult necooperant se va cere ajutoru unui coleg
pentru a-i tine capul nemiscat in timpul recoltarii, prevenind astfel lezarile oculare datorita
miscarilor bruste
 RECOLTAREA SECRETIILOR DIN PLAGA
Materiale necesare:
manusi sterile, camp steril paduri cu alcool, betadina pense sterile tampoane sterile
seringa de 10 ml ac steril tub steril pentru cultura cu mediu de transport etichete tub de cultura
pentru germeni anaerobi comprese sterile pentru repansarea plagii formulare analize laborator
Recoltare
 se spala mainile, se pregateste un camp steril, se pun
manusile sterile
 se inlatura pansamentul cu o pensa sterila
 se curata zona din jurul plagii cu alcool sau betadina pentru a reduce riscul de
contaminare a probei cu bacterii din zona adiacenta plagii
 pentru o cultura aerobica se foloseste aplicator cu capat din bumbac, se introduce in
plaga, se roteste bland apoi se introduce imediat in tubul pentru culture aerobice
 se trimite proba imediat la laborator
 se arunca manusile la deseuri contaminate
 se pun alte manusi si se reface pansamentul plagii
 RECOLTAREA SECRETIILOR VAGINALE
Definitie
 Secretiile vaginale sunt transsudate ale mucoasei vaginale ce contin cellule epiteliale
descuamate si germeni in functie de varsta,sanatate sau boala
 Ph-ul acid are rol in aparare contra infectiilor
 dupa menopauza flora vaginala este asemanatoare cu flora vulvara prin absenta
germenilor din grupul lactobacillus care mentine Ph-ul
Scop
- determinarea agentilor patogeni
- stabilirea diagnosticului bacteriologic
- stabilirea tratamentului
- descoperirea proceselor tumorale
Material necesare
 pregatirea mesei ginecologice-se asterne un cearsaf sau aleza de unica folosinta
 se pregateste trusa de examinare:valve vaginale,speculum vaginal,pense,
 tampoane de vata
 porttampon,lame
 manusi de protectie,
 vaselina,antiseptic
 tavita renala
 sursa de lumina
 creion dermatograf,
 formular- analize laborator
Pregatirea bolnavei psihica si fizica
se anunta bonava si se explica necesitatea , importanta, si inofensivitatea tehnicii cu 2 zile
inainte repaus terapeutic si sexual pacienta este ajutata sa se dezbrace si sa se aseze in pozitie
ginecologica pe masa ginecologica toaleta organelor genitale externe cu apa calduta, evitarea
oricarei substante dezinfectante si a sapunului !
Locul recoltarii
 colul uterin,fundul de sac Douglas
 orificiul glandelor Bartholin
 meat urinar
Efectuare
Efectuarea tehnicii de medicul ginecolog Asistenta medicala –pregateste
materiale,pacienta,serveste medicul cu materiale necesare spalarea pe maini cu apa si sapun se
imbraca manusile de protectie se indeparteaza labiile mari si mici cu mana stanga se recolteaza
cu tamponul fixat pe porttampon separat din vagin, uretra si colul uterin recoltarea se face cu
valve si specule,produsul recoltat din col, sau uretra sa nu vina in contact cu peretii vaginului
( acesta are flora proprie) se efectueaza cate doua frotiuri pentru fiecare produs recoltat
Ingrijirea bonavei dupa tehnica bolnava va fi ajutata sa coboare de pe masa
ginecologica sa se imbrace va fi condusa in salon si ajutata sa se instaleze comod in pat
Pregatirea produsului pentru laborator se completeaza buletinul de analiza,se noteaza
examenul cerut, provenienta produsului recoltat produsele recoltate trebuie examinate in maxim
1-2ore se transporta la laborator in maxim o ora de la recoltare din produsele recoltate se fac
frotiuri si insamantari pe
medii de cultura
 examinarea bacteriologica
 cate 2 frotiuri pe lame de sticla , separat pentru
fiecare produs recoltat – trimise la laborator
 notare pe lama : provenienta produsului ( secretie vaginala sau secretia colului uterin,
ultima este sterila in mod obisnuit)
 lamele insamantate se trimit la laborator ptr efectuarea examinarii dupa diferite
coloratii
 insamantari pe medii de cultura direct la locul si in momentul recoltarii ( medii cultura
functie de germenii cautati)
Examen microscopic
o Tip I - epitelii si lactobacili( secretie normala)
o Tip II – epitelii, lactobacili, rari bacili gram- negativi sau leucocite
o Tip III – epitelii, f. rari lactobacili, f. frecventi bacili gram- negativi, coci gram-pozitivi
si negativi,frecvente leucocite
o Tip IV – rare epitelii, lactobacili absenti, f. frecvente leucocite, f. abundenta flora mixta
, Trichomonas vaginalis prezent.
Examen bacteriologicc Ex.bacteriologic depisteaza germeni patogeni care au provocat o
infectieBTS(boli cu transmitere sexuala) se fac recoltari cu tampon steril in eprubete
din produsele recoltate se fac frotiuri si insamantari pe medii de cultura punerea in
evidenta Trichomonas vaginalis
– se utilizeaza secretiile ramase pe manusa de cauciuc dupa tuseul vaginal,( mai ales cele
din fundul de sac vaginal) se executa frotiuri uscate la aer daca se pot
examina imediat – se fac preparate native intre lama si lamela , lama fiind preincalzita
daca secretia este prea vascoasa = produsul de pe varful ansei se amesteca cu o picatura
de ser fiziologic – in mediul fluid protozoarul se misca mai activ = mai usor recunoscut
Examinari micologice recoltari din vagin din depozitele cremoase , albe, cu aspect
de pseudomembrane / orice secretie abundenta recoltare pe lama ptr. frotiu nativ si
colorat si
examinari directe intre lama si lamela
Evaluarea rezultatelor patologic :Trichomonas vaginalis,Candida
Albicans,Neisseria gonorhee(gonococ) etc
 TESTUL PAPANICOLAU
Testul citologic Papanicolau ( numit si Babes- Papanicolau dupa denumirea doctorului
roman Aurel Babes, care a preconizat depistarea precoce a cancerului genital feminine prin
examinarea frotiului citovaginal) este o analiza obtinuta prin recoltarea prin periere a celuleor din
cervix si apoi fixarea lor pe o lama de sticla. Desi analiza celulelor din cervix este cea mai des
folosita, testul Papanicolau permite si evaluarea citologica a celuleor colului vaginal si
endocervicale.
Materiale necesare :
Specul vaginal manusi Pap stick applicator cu tija si pat din bumbac 3 lame de sticla
pentru citire microscopica fixative lampa ajustabila camp formulare cerere analize laborator
Recoltare:
 confirmarea identitatii pacientei
 se explica procedura pacientei
 se spala mainile
 se explica pacientei importanta relaxarii musculatorii perineale pentru a usura
efectuarea examinarii si recoltarii
 se cere pacientei sa mictioneze inainte de efctuarea procedurii de recoltare
 se asigura intimitate si se cere pacientei sa se dezbrace de la brau in jos
 este acoperita cu un halat de unica folosinta si ajutata sa se aseze pe masa ginecologica
 se potriveste lampa pentru luminozitate maxima in zona genitala
 se inlatura halatul din zona genitala
 se ofera manusi medicului si speculul vaginal. Nu se vor folosi lubrefinate pentru
acesta pentru a nu interfera cu rezulatul testului. Se poate uda speculul cu apa calda pentru a
usura insertia.
 se anunta pacienta cand i se introduce speculul pentru a preveni tresarirea si incordarea
musculaturii
 se sugereaza pacientei sa se relaxeze si sa respire adanc in timpul introducerii
speculului.
 dupa introducerea specului acesta este largit pentru expunerea cervixului si apoi blocat
pentru inceperea recoltarii
 se ofera medicului pe rand aplicatoarele si periuta necesare recoltarii celulelor din
diferitele zone.
Dupa fiecare recoltare, se vor lua aplicatoarele si se vor roti bland pe cate o lama de sticla
peste care se va pune imediat un fixator pentru prevenirea uscarii celulelor
 lamele microscopice vor fi marcate diferit in functie de zonele din care s-au recoltat
celulele. La un test complet, medicul va recolta celule din zona cervicala, endocervicala si a
polului vaginal.
 dupa recoltare se deblocheaza speculul pentru a fi scos evitand ranirea peretilor
vaginali
 este ajutata pacienta sa coboare de pe masa de examinare
 se completeaza formularele de laborator cu datele pacientei, inclusiv data ultimei
menstruatii, apoi se trimit probele la laborator
interpretarea rezultatelor : clasa I-celule normale clasa II-celule cu modificari minore
benigne clasa III-pot aparea celule anormale,dar nu este sigura benignitatea sau malignitatea(sunt
necesare si alte examene pentru stabilirea diagnosticului) clasa IV-prezenta celulelor cu aspect
neoplazic clasa V-prezenta celulelor neoplazice numeroase sau grupate
Consideratii speciale :
 inainte de efectuarea testului, pacienta va trebui
invatata sa nu faca spalaturi vaginale cu 48 de ore ianinte si sa nu foloseasca ovule
vaginale
 recoltarea poate avea loc cu 5-6 zile inainte de menstruatie sau la 1 saptamana dupa
BIBLIOGRAFIE
https://ro.wikipedia.org/wiki/Metod%C4%83_de_separare
https://dokumen.tips/download/link/tulburari-ale-metabolismului-proteic-si-lipidic
https://ro.scribd.com/document/381236004/Tulburari-Ale-Metabolismului-Proteic-Si-Lipidic
http://www.usamvcluj.ro/fiziopatologie/images/romana/cursuri/Curs%204%20-
%20Fiziopatologie%20I%20-%202016-2017.pdf
https://ro.wikipedia.org/wiki/Metod%C4%83_de_separare
https://ro.scribd.com/document/436642159/2-Metode-de-Purificare-a-Substantelor-Chimice
https://ro.scribd.com/document/187530782/Proteine-si-aminoacizi-Surse-de-proteine-si-rol-
biologic
https://ro.scribd.com/doc/248696973/4-Conceptul-de-Indice-Glicemic-Forme-de-Prezentare-in-
Farmacii-Pentru-Fructoza-Si-Glucoza
https://ro.scribd.com/doc/73745813/glucoza-%C8%99i-fructoza
https://www.medlife.ro/articole-medicale/colesterolul-bun-vs-colesterolul-rau-ce-inseamna-si-
ce-valori-ar-trebui-sa-aiba.html
https://ro.scribd.com/doc/187717412/Vitaminele-Surse-Rol-biochimic-si-fiziologic
https://ro.scribd.com/document/249630386/8-Rolul-Enzimelor-in-Etapele-Digestiei
https://ro.scribd.com/doc/145283281/TULBURARI-ALE-METABOLISMULUI-PROTEIC-SI-
LIPIDIC-CAI-COMUNE-DE-METABOLIZARE-A-ALIMENTELOR-pdf
https://artrosport.ro/2019/11/15/cum-putem-afla-greutatea-ideala/
https://ro.scribd.com/document/336806709/11-Calculul-Metabolismului-Bazal-Greutate-Ideala-
Indice-de-Masa-Corporala
https://bioclinica.ro/pentru-pacienti/analize-medicale-decontate-de-casa-nationala-de-asigurari-
cnas-opsnaj/informatii-analize-medicale-decontate-de-casa-nationala-de-sanatate-cnas-aopsnaj
https://www.synevo.ro/shop/hemograma-cu-formula-leucocitara-hbhtindici-si-reticulocite-
hemoleucograma/
https://ro.wikipedia.org/wiki/Grup%C4%83_sanguin%C4%83
https://ro.scribd.com/document/191524588/12-Explorarea-Secretiilor-Digestive-Tehnici-de-
Ionometrie
http://www.sfatulmedicului.ro/Analize-de-laborator/recoltarea-produselor-biologice-pentru-
analize-recoltarea-urinei-a-sange_1289

Portofoliu Biochimie

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Portofoliu Biochimie

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Postliceala "Domnita Ruxandra" Sediul Șoseaua Pantelimon, nr 25,sector 2 București

Profesor Mihai Florența

1. Metode de separare a amestecurilor de substanțe

1.Metode de separare a amestecurilor de substanțe

Centrifugarea este o metodă de separare care presupune aplicarea unei forțe centrifuge cu

Site pentru particule de diferite dimensiuni

Formarea de gheață datorită umidității ridicate și a temperaturii scăzute.

Cromatograf pentru gaze

Cromatografie poate fi analitică sau preparativă. Scopul cromatografiei preparative este

subțire (cu acronimul TLC, din engleză Thin-layer chromatography) este o metodă de separare de

Separarea cernelii negre prin tehnica cromatografiei pe strat subțire

diagnostic este electroforeza proteinelor serice. Ea permite dozarea proteinelor în mielom precum și

Electroosmoza e procesul legat de miscarea unui fluid raportată la un perete solid sub acțiunea

Ultrasunetele sunt vibrații mecanice cu frecvențe mai mari de 20.000 Hz. Ele au de obicei

Liliacul folosește ultrasunete pentru a se deplasa prin întuneric

Electrochimia este un domeniu de intereferență dintre chimie și electricitate, care studiază reacțiile

Unde capilare în apă

Electroforeza în gel este o metodă de separare și de analiză electroforetică a

Aparatura de bază utilizată în cadrul separării electroforetice în gel

Decantarea este operația de sedimentare sub acțiunea gravitației a particulelor solide aflate în

Distilarea este procesul de separare care presupune trecere a unui amestec lichid în stare

etapa I: trecerea din stare lichidă în stare gazoasă;

Un aparat tipic folosit pentru distilare simplă

Aparat pentru distilare fracționată

Coloane de fracționare folosite la nivel industrial

Evaporarea sau evaporația este procesul prin care atomii sau moleculele unui corp în

Evaporarea azotului lichid

Evaporarea Lacului Ciad

Extracție lichid-lichid (ulei și apă)

Poate fi extracție lichid-lichid, extracție gaz-lichid sau extracție în fază solidă (solid-lichid).

Precipitarea este formarea a unei substanțe greu solubile (solide), numită precipitat, creată într-

{\displaystyle \mathrm {BaCl_{2}\ +\ H_{2}SO_{4}\longrightarrow \ BaSO_{4}\ +\

2. Metode de purificare a substanțelor chimice

3. Proteine si aminoacizi, rol biologic si fiziologic (surse de proteine)

Proprietati fizico-chimice ale proteinelor

Proprietatile fizico-chimice sunt in stransa legatura cu masa moleculara mare, numarul

4.Conceptul de indice glicemic.

Factori care influenteaza indicele glicemic(digestia carbohidratilor) si metabolismul

Fructoza, solutie injectabila

5. Fructoza si glucoza. Rol biologic si fiziologic, forme de prezentare in farmacii

Istoria arata ca fructoza nu este un nutrient la care metabolismul uman sa fi avut

Deoarece fructoza nu determina eliberarea insulinei din celulele betapancreatice (care nu

Asa dupa cum am subliniat anterior, fructoza este un intermediar al metabolismului

Fructoza, solutie injectabila

GLUCOZA solutie injectabila

1.1 Forma de prezentare

Stari de denutritie (alimentatie parenterala, deshidratare, hipoglicemii, hepatopatii

Deshidratari mari (solutiile hipertone), insuficienta renala grava. Injectarea rapida si in

Posologie si mod de administrare

Glucoza administrata in scop terapeutic, furnizeaza energia necesara functionarii normale

Cutie 200 grame.

6.Importanta lipidelor in alimentație ( colesterolul rau si bun)

Este un sterol ce serveste ca precursor al vitaminelor liposolubile si al hormonilor steroizi.

“ Colesterolul rau” (LDL)

In general, pentru persoanele care au un nivel ridicat al colesterolului, propriul ficat nu

7. Vitamine. Surse. Rol Biochimic si fiziologic, forme de prezentare in farmacii

Vitaminele reprezinta un grup de substante organice naturale, necesare organismului (desi in

- liposolubile (A, D, E, K), acestea depozitandu-se in tesuturi liposolubile si in ficat

painea din cereale integrale si cereale, boabele de soia si legumele.

ROL BIOCHIMIC SI FIZIOLOGIC

FORME DE PREZENTARE IN FARMACII( combinatii de vitamine si contraindicatii)

8. Enzime digestive. Rolul enzimelor in etapele digestiei.

care le transforma in compusi absorbabili.