UNIVERSITATEA POLITEHNICA TIMIȘOARA

Facultatea de Chimie Industrială și Ingineria Mediului

Metode cromatografice
de analiză a alimentelor
Note de curs - numai pentru uzul studenților
Curs 1

2023
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 1

I. Noțiuni generale
Izolarea substanțelor chimice din amestecuri și identificarea componentelor a
reprezentat întotdeauna una dintre obiectivele prioritare ale chimiei. La ora actuală nu
numai în chimia analitică ci și în tehnologia chimică se manifestă o cerere din ce in ce
mai mare de compuși cu puritate foarte avansată. Separarea amestecurilor în componente
este o operație esențială care permite obținerea acestora într-o stare cât mai pură. Această
separare se poate face la scară analitică, dacă ne interesează să cunoaștem numai
compoziția amestecului sau la scară preparativă, dacă urmărim să obținem fizic
componentele separate.
Cromatografia este o metodă de separare și analiză a substanțelor chimice din
amestecuri, care se bazează pe interacțiunea diferențiată a doi sau mai mulți compuși de
separat (numiți soluți) cu două faze cromatografice: faza mobilă și faza staționară.
În prezent există un mare număr de metode de separare care și-au găsit aplicații în
chimie. Fiecare dintre aceste metode poate include mai multe tehnici de separare. Cele
mai importante metode de separare sunt cele bazate pe echilibrul între faze, care
valorifică diferența dintre proprietățile de distribuție ale componentelor unui amestec
între două faze nemiscibile aflate în contact. Asemenea metode sunt distilarea,
cristalizarea, precipitarea, sublimarea, extracția. Aceste metode, cunoscute și aplicate de
multă vreme, s-au dovedit a fi necorespunzătoare atunci când s-a pus problema separării
unor amestecuri foarte complexe. De aceea, a fost necesară dezvoltarea unor noi metode,
printre care s-au impus mai ales cele cromatografice, datorită multiplelor avantaje pe care
le prezintă:
- Permit separarea, identificarea și dozarea cantitativă simultană a componentelor
unui amestec.
- Se pot aplica unui număr foarte mare de produse, practic orice compus organic
putând fi separat printr-o metodă cromatografică.
- Sensibilitatea metodelor cromatografice este extrem de ridicată, ceea ce înseamnă
că necesită doar cantitate foarte mică de probă. În același timp însă se pot aplica și
la scară preparativă.
- Durata analizei este redusă, comparativ cu alte metode de analiză ale
amestecurilor complexe.

1.1. Istoric

Cromatografia a fost inițiată în 1901 de botanistul rus Mikhail Tswet, care a

separat niște pigmenți vegetali pe o coloană umplută cu carbonat de calciu, folosind ca
eluent eterul de petrol. Denumirea de cromatografie pe care a dat-o acestei metode
provine de la faptul că inițial a folosito pentru separarea unor pigmenți (chromos =
culoare, graphos = scriere în limba greacă).
Următorul pas important în dezvoltarea cromatografiei a fost făcut în 1941, când
A. Martin și R. Synge au inițiat la Universitatea din Cambridge (Anglia) cromatografia
lichidă de repartiție pe coloană, pentru care au primit ulterior Premiul Nobel pentru
chimie în 1952. Ei au separat aminoacizi acilați pe o coloană ce conținea silicagel saturat

1
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 1

cu apă, iar drept fază mobilă au utilizat n-butanol saturat cu apă. În 1944, au fost puse
bazele cromatografiei pe hârtie, prima formă de cromatografie planară, iar cromatografia
de schimb ionic este utilizată începând din 1947. Începuturile cromatografiei de gaze se
leagă tot de numele lui Archer J.P. Martin, care împreună cu A.T. James a separat acizi
organici volatili pe o coloană de sticlă umplută cu Celite acoperită cu ulei siliconic,
utilizând ca fază mobilă azotul.
Cromatografia pe coloane cu gel a fost inițiată în 1959 de Porath și Flodin, iar cea
de bioafinitate se utilizează din 1967. Cromatografia de lichide modernă pe coloană,
numită de înaltă performanță sau de înaltă presiune (HPLC) poate fi datată la începutul
anilor 1960 și se bazează pe lucrările grupului condus de Csaba Horváth, efectuate la
Univesitatea Yale (SUA).

1.2. Principiul separării cromatografice

Principiul de bază al separării cromatografice constă în distribuția inegală a

componentelor unui amestec între faza mobilă și faza staționară. Acest amestec străbate
sistemul cromatografic, fiind antrenat de către faza mobilă. Distribuția inegală este
determinată fie de afinitatea diferită a componentelor amestecului față de cele două faze,
fie de capacitatea diferită de a difuza în acestea. Acest principiu este ilustrat în Figura 1.1,
pe un exemplu din cromatografia de gaze pe coloane capilare. Aceste coloane se
caracterizează prin faptul că faza staționară se găsește depusă în strat foarte subțire pe
pereții coloanei.

Figura 1.1. Principiul separării cromatografice

Moleculele celor doi compuși, 1 și 2 care se găsesc în momentul inițial

amestecate, într-un volum restrâns, vor avea tendința de a se transfera continuu din faza
mobilă în faza staționară și invers, până la stabilirea echilibrului. Deoarece moleculele
compusului 2 au o afinitate mai mare față de faza staționară, ele vor fi mai puternic
reținute în această fază. Drept urmare, după un anumit interval de timp se va înregistra o
rămânere în urmă a acestei componente, comparativ cu componenta mai slab reținută 1
care va elua prima. Trebuie remarcat faptul că această separare are loc în timpul
deplasării în coloană, deci este un proces dinamic.

2
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 1

1.3. Clasificarea metodelor cromatografice

Există o serie de criterii pe baza cărora se poate face o clasificare a metodelor

cromatografice: mecanismul separării, natura fazelor cromatografice, configurația
sistemului cromatografic, etc.

1. Clasificarea în funcție de mecanismul separării

1.1. Cromatografie de adsorbție

1.2. Cromatografie de repartiție
1.3. Cromatografie cu faze chimic legate
1.4. Cromatografie de schimb ionic
1.5. Cromatografie de excluziune
1.6. Cromatografie de afinitate

În funcție de mecanismul separării, metodele cromatografice se clasifică în:

- Cromatografie de adsorbție, în care fenomenul principal care stă la baza

separării este adsorbția, iar afinitatea componentelor pentru cele două faze
depinde de coeficienții lor de adsorbție.

- Cromatografie de repartiție, în care fenomenul care determină separarea este

extracția și separarea componentelor se face în funcție de diferența dintre
coeficienții lor de repartiție între cele două faze.

- Cromatografie cu faze chimic legate, care este intermediară între

cromatografia de adsorbție și cea de repartiție, fiind o combinare a acestora.

- Cromatografia de schimb ionic, care are la bază interacțiunile electrostatice și

difuzia, iar separarea componentelor se face în funcție de sarcinile lor electrice,
constantele de disociere și diametrul efectiv al ionilor.

- Cromatografia de excluziune (numită și cromatografie pe gel), în care

fenomenul principal este difuzia, iar separarea se face în funcție de mărimile
efective ale moleculelor componentelor.

- Cromatografia de bioafinitate, în care separarea are loc datorită unor

interacțiuni biochimice specifice cu așa-numitele grupări de afinitate.

3
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 1

Trebuie menționat că în afară în practica cromatografică se întâlnesc și variante

intermediare sau mixte între aceste tipuri principale și că există și alte tipuri de
cromatografie, care sunt însă mai puțin uzuale.

2. Clasificarea în funcție de natura fazelor cromatografice

2.1. Cromatografie de gaze

▪ Gaz-lichid (GLC)
▪ Gaz-solid (GSC)
2.2. Cromatografie de lichide
▪ Lichid-lichid (LLC)
▪ Lichid-solid (LSC)
▪ Cromatografie cu fluide supercritice (SFC)

În funcție de starea de agregare a fazei mobile, avem trei tipuri de cromatografie:

gazoasă, lichidă și cu fluide supercritice. Fiecare dintre acestea se subîmparte în funcție
de natura fazei staționare, care poate fi solidă sau lichidă. În cazul cromatografiei cu
fluide supercritice în denumire nu se face referire la natura fazei staționare. Mai trebuie
precizat că în cazul în care faza staționară este lichidă, ea trebuie fixată pe un suport solid
corespunzător, în general un material poros. La ora actuală, se utilizează practic numai
faze staționare lichide legate chimic de suport, atât în cromatografia de gaze cât și în cea
de lichide.

3. Clasificarea în funcție de configurația sistemului cromatografic

3.1. Cromatografie pe coloană

▪ Cromatografie pe coloane clasice (cu umplutură)
▪ Cromatografie pe coloane capilare
3.2. Cromatografie planară
▪ Cromatografie în strat subțire
▪ Cromatografie pe hârtie

În funcție de configurația sistemului cromatografic, avem cromatografie pe

coloană și cromatografie planară. Cromatografia pe coloană cuprinde cromatografia pe
coloane clasice (cu umplutură) și cromatografia pe coloane capilare (numite și coloane
tubulare deschise). Cromatografia planară include la rândul ei cromatografia pe hârtie și
cromatografia în strat subțire.

4
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 1

1.4. Schema de principiu și principalele componente ale cromatografului

Schema generală a unui cromatograf este prezentată în Figura 1.2. Faza mobilă
care se găsește într-un rezervor de fază mobilă 1 trece printr-un dispozitiv de măsurare și
reglare a debitului 2, apoi ajunge în dispozitivul pentru introducerea probei 3. Aici are loc
preluarea probei de faza mobilă, proba fiind în continuare transportată prin coloana
cromatografică 4, unde are loc separarea componentelor. Coloana 4 se găsește în mod
uzual într-o incintă termostatată (cuptor în cazul cromatografiei de gaze) pentru ca
analiza să se desfășoare la o temperatură stabilită. Componentele separate ajung în
detectorul 5, unde fiecare componentă este pusă în evidență sub forma unui semnal
distinct. Aceste semnale sunt înregistrate de un înregistrator 6 sau reprezintă semnalul de
intrare al unui sistem de achiziție a datelor, care permite prelucrarea și stocarea
rezultatelor.

2
1 - rezervor fază mobilă
2 - dispozitiv de reglare și
Probǎ 3 măsurare a debitului
3 - dispozitiv de introducere a probei
1
4 - coloană cromatografică
5 - detector
6 - sistem de achiziție a datelor
4

5 6

Figura 1.2. Schema de principiu a cromatografului

Diagrama care reprezintă rezultatul analizei cromatografice se numește
cromatogramă. Ea este înregistrată în general ca o funcție a intensității semnalului
detectorului în raport cu timpul. Semnalul corespunzător fiecărei componente care apare
în cromatogramă se numește pic (sau peak) cromatografic, iar aria picului este
proporțională cu concentrația componentei respective. În cazul cromatografiei planare,
cromatograma este chiar placa sau hârtia pe care a avut loc analiza, iar componentele sunt
evidențiate sub forma unor spoturi. Un exemplu de cromatogramă este dat în Figura 1.3.

5
Metode cromatografice de analiză a alimentelor Curs 1

Figura 1.3. Analiza cromatografică a unui amestec de hidrocarburi. Fiecare pic

cromatografic reprezintă câte o componentă separată.