Abstract

Electrochimia deine, comparativ cu alte sisteme de masurare, proprietati superioare datorita

caracteristicilor si aplicatiilor rapide si simple. Pentru toate aceste motive, senzorii electrochimici joaca un
rol important in multe sectoare stiintifice.
Senzorii electrochimici planari prezinta mai multe avantaje cu privire la dispozitivele tridimensionale, dar
aceasta tehnologie necesita utilizarea unor substane chimice de specialitate, pentru a putea indeplinii
noi cerine funcionale ale miniaturizarii.
CAPITOLUL 1. BIOSENZORI ELECTROCHIMICI
Un biosenzor este un instrument analitic care transforma un raspuns biologic intr-un semnal electric.
Biosenzorii au evoluat din combinarea a doua discipline separate:
- tehnologia informationala (microcircuite si fibre optice, procesare numerica a datelor, teoria generala a
sistemelor cu comportare neliniara)
- biologia moleculara.
Prima furnizeaza electrozi miniaturali sau senzori optici, tehnica de preluare si procesare a informatiei, iar
a doua pune la dispozitie biomolecule care recunosc o substanta tinta.
1. 1. Istoria biosenzorilor
In 1950 Leland C. Clark Jr., a inventat un electrod destinat a fi folosit pentru masurarea oxigenului
dizolvat in sangele bolnavilor operati. Acesta este format dintr-un electrod de platina si un electrod cu o
membrana de plastic permeabila la gaze. Polaritatea electrodului a fost astfel stabilita incat intensitatea
curentului prin circuit sa depinda de viteza de difuzie a oxigenului prin membrana, viteza ce este direct
proportionala cu concentratia externa a oxigenului
In 1962 Clark extinde folosirea acestui "electrod de masurare a oxigenului" la determinarea nivelului de
glocoza in sange. El a imbracat senzorul pentru oxigen cu un strat subtire de gel ce contine un
biocatalizator, enzima numita gluco-oxidaza, urmat de o membrana semipermeabila de dializa ce permite
glucozei sa difuzeze in senzor, dar opreste enzima sa difuzeze afara. Cu cat intra mai multa glucoza, cu
atat mai mult oxigen este consumat de enzima. Deci, o cantitate mica de oxigen existenta se traduce
prin existenta unui nivel ridicat de glucoza.
In 1969, G.Guilbault a inventat un sistem de masura a ureei in fluidele corpului. Dispozitivul lui foloseste
o enzima, ureaza, ce converteste urea in bioxid de carbon si amoniac. Electrodul sesizeaza schimbarile in
concentratia ionilor de amoniu. Acest dispozitiv a constituit o imbunatatire pentru ca se bazeaza pe o
detectie potentiometrica (un fel de senzor potentiometric), o tehnica ce de atunci a fost folosita foarte
mult.
In timp ce senzorii lui Clark masoara trecerea curentului prin electrod, senzorul potentiometric masoara
tensiunea ceruta pentru mentinerea curentului la zero. Electrodul nu consuma nici un fel de reactanti de
aceea este mai putin susceptibil la erori cauzate de schimbarile survenite in mediul extern. In plus,
sistemul potentiometric are o curba logaritmica de raspuns astfel incat poate urmari o concentratie de
peste 100 de ori.
In deceniile ce au urmat, peste 100 de enzime au fost folosite in biosenzori. Cercetatorii in domeniu au
realizat ca nu numai enzimele singulare se pot folosi, ci si tesuturi ce reactioneaza la aminoacizi si la alte
biomolecule importante. De ex, folosirea pulpei de banana pentru masurarea dopaminei, miezul de
porumb pentru piruvat, frunza de castravete pentru cisteina, sfecla de zahar pentru tirozina, ficatul de
iepure pentru guanina si pudra de muschi de iepure pentru monofosfat de adenozina.
Biosenzorii au inceput sa fie folositi cu succes si in alte domenii decat cele medicale. Astfel, Isao Kurube
si Shuichi Suzuki au masurat cerintele biochimie ale oxigenului, ce reprezinta un indiciu al prezentei
materiilor organice in apa uzata. Biosenzorul bazat pe drojdie, face o citire a rezultatelor in 30 minute
fata de 5 zile in care se obtin rezultatele prin metode conventionale.




CARACTERIZAREA UNOR COMPUSI NOI DIN CLASA
FTALOCIANINELOR CA MATERIALE PENTRU MODIFICAREA
ELECTROZILOR DE LUCRU

In cadrul acestui capitol sunt prezentate tipurile de ftalocianine luate in considerare pentru
modificarea suprafetelor electrozilor de lucru, metodele de caracterizare folosite
pentru determinarea proprietatilor fizico-chimice si structurale ale acestora, si rezultatele
analizelor si investigatiilor realizate.
Pentru caracterizarea compusilor de sinteza utilizati, au fost investigate proprietatile fizico-
chimice si structurale ale acestora, urmarindu-se:
a. identificarea solventului organic optim sau a amestecului de solventi, avand in vedere
problematica ridicata in literatura pentru solubilizarea unor produsi similari;
b. evidentierea proprietatilor fluorescente;
c. determinarea proprietatilor spectroscopice ale ftalocianinelor selectionate pentru utilizarea
ca materiale de electrod.

Compusul Pc4 prezinta cea mai buna solubilizare in dimetilsulfoxid si se dizolva mai greu in restul
solventilor testati (DMF, DCM), si chiar deloc in cazul tetrahidrofuranului.
In cazul compusilor Pc2 si Pc3, se observa ca acestia se dizolva usor in dimetilformamida si in
dimetilsulfoxid, cu observatia ca o buna solubilizare in DMSO se obtine prin ultrasonarea probelor
timp de 10-15 minute. Nici una dintre substante nu se dizolva in tetrahidrofuran, chiar si in cazul unui
amestec 1:1 sau 1:2 cu DMSO sau DMF.
A fost efectuata o analiza similara a proprietatilor de fluorescenta si in cazul celorlalti
compusi (Pc1Pc3). Concluzia studiilor calitative asupra imaginilor de microscopie pentru filmele
preparate din ftalocianinele mentionate anterior, este ca toti compusii studiati prezinta proprietati
fluorescente.
Intr-o prima etapa, au fost studiate proprietatile spectroscopice in domeniul UV-VIS ale
ftalocianinelor Pc1-Pc4. Ulterior, intr-o a doua etapa, s-a realizat o selectie a compusilor destinati
modificarii electrozilor de lucru, prin monitorizarea spectrelor electronice de absorbtie din regiunea
UV-VIS si a modificarilor induse de prezenta substantelor medicamentoase in solutie, criteriile de
selectie find detaliate in cele ce urmeaza.
Pentru compusii selectati in aceasta etapa, au fost determinate proprietatile spectroscopice
si in forma solida (pulbere sau pastile de KBr, sau substanta bruta depusa pe un suport solid din sticla
sau quartz), prin spectrometrie UV-VIS-NIR, FT-IR si FT-Raman, in vederea confirmarea structurii
acestora si compararea datelor de literatura.
6.3.4.1 Spectrele UV-VIS
Ftalocianinele prezinta o absorbtie puternica in regiunea vizibila a spectrului, avand
coeficientii de absorbtie moleculara de ~ 10
5
M
-1
x cm
-1
.
Spectrele electronice de absorbtie in domeniul UV-VIS ale moleculelor de ftalocianine
prezinta doua benzi distincte de absorbtie
[250]
: banda B (Soret) in regiunea UV (300-450 nm) si banda
Q, in regiunea vizibil (600-750 nm).
Prezenta benzii Q la lungimi de unda si intensitati mai mari decat in cazul porfirinelor
[251]

reprezinta unul din avantajele principale in utilizarea ftalocianinelor ca agenti sensibili de detectie.
Banda Q prezinta o splitare caracteristica, in banda Q
x
(la lungime de unda mai mare) si respectiv Q
y

(la o lungime de unda mai mica), cunoscuta sub denumirea de splitare Davidov. Aceasta este o
trasatura particulara a diferitelor tipuri de compusi ftalocianinici, in forma lichida, solida
[243]
, sau ca si
componenti ai unor matrice complexe polimerice
[252-254]
. In vecinatatea benzilor Q apar deseori benzi
de vibratie datorate tranzitiilor vibrationale.
Reprezentarea grafica a spectrelor UV-VIS inregistrate este data in Figura 39. Din analiza spectrala
realizata, au fost extrase informatii cu privire la maximele de absorbtie si coeficientii de absorbtie
molara caracteristici compusilor studiati, valorile obtinute fiind prezentate in Tabelul 15.
Tabel 15. Valorile maximelor de absorbtie si ale coeficientilor de absorbtie molara * pentru
compusii ftalocianinici utilizati (*calculate pentru valorile cele mai mari ale lungimilor de unda
corespunzatoare benzilor de absorbtie).
Compus Maxime de absorbtie
(nm)

(x 10
5
M
-1
x cm
-1
)



6.3.4.2 Selectia compusilor ftalocianinici pentru modificarea electrozilor
Criteriul de selectie pentru alegerea candidatului ideal pentru modificarea suprafetei
electrozilor a fost ca spectrul de absorbtie al ftalocianinei sa prezinte modificari cuantificabile fata de
spectrul considerat referinta (inregistrat in absenta substantei medicamentoase).
Avantajele acestei etape de selectie sunt: timpul scurt de realizare, consum mic de proba
(ftalocianinele studiate sunt disponibile in cantitati foarte mici), si o utilizare economica a electrozilor
(nefiind modificati in mod nejustificat electrozi care nu dau raspuns in prezenta medicamentului).
Aplicand criteriile sus mentionate, un singur compus a putut fi selectat pentru a fi utilizat in
etapa ulterioara de modificare a electrozilor de lucru, si anume compusul Pc 4 ftalocianina de cupru
Pc1 342 606 673 0,49 (673 nm)
Pc2 332 631 675 0,64 (674 nm)
Pc3 671 0,7 (671 nm)
Pc4 307 345 434 654 729 1,02 (729 nm)









Fig. 39. Spectrele electronice de absorbtie ale ftalocianinelor utilizate in studiile experimentale.
Concentratiile probelor analizate sunt urmatoarele: Pc1 () 8 x 10
-6
M ;
Pc2 () 6,75 x 10
-6
M ; Pc3 () : 6,2 x 10
-6
M si Pc4 () 7,33 x 10
-6
M.
360 540 720
0.0
0.2
0.4
0.6
0.8
1.0
compus Pc1
compus Pc2
compus Pc3
compus Pc4
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
Lungime de unda, nm
tetra amino substituita. Pentru acesta au fost determinate proprietatile spectroscopice si in forma
solida (pulbere sau pastile KBr, sau sub forma unor filme subtiri depuse pe un suport solid din sticla
sau quartz), prin spectrometrie UV-VIS-NIR, FT-IR si Raman, datele obtinute fiind comparate cu
informatiile din literatura pentru compusi similari.
Aceasta comparatie cat si confirmarea structurii chimice sunt importante de realizat, tinand
cont ca ftalocianinele reprezinta o clasa de compusi noi si ca s-a urmarit utilizarea acestora in
realizarea de senzori.
A. Compusi inactivi: Pc1, Pc2, Pc3
Spectrele electronice de absorbtie pentru aceste ftalocianine nu prezinta nici o modificare in
prezenta clorhidratului de lidocaina sau a clorhidratului de tetracaina, indiferent de concentratia de
lucru a substantelor medicamentoase in solutie, inclusiv pentru concentratii mai mari ale acestora.
B. Pc4 compus activ

In cazul acestui tip de compus (ftalocianina de cupru tetra-aminosubstituita), a fost observata
o modificare a spectrului UV-VIS inregistrat in prezenta celor doua anestezice, in sensul cresterii
absorbantei acestuia proportional cu concentratia substantei medicamentoase din proba. Curbele de
calibrare au fost realizate pe baza absorbantelor masurate pentru aditiile succesive a substantei
active in cuva de masura si omogenizarea acestora prin agitare.











Fig. 41. Spectrul de absorbtie in domeniul vizibil si evolutia acestuia in urma interactiei dintre
compusul Pc4 si concentratii diferite de clorhidrat de tetracaina (TTC). Legenda: referinta Pc4 (7,33 x
10
-6
M) fara medicament (); Probe TTC: () 0,4 x 10
-6
M; () 0,6 x10
-6
M; () 0,8 x 10
-6
M; () 1 x
10
-6
M; () 1,2 x 10
-6
M.

Se observa ca absorbanta probei se modifica (creste) incepand cu o valoare relativ mica a
tetracainei in solutie (0,4 x 10
-6
M), in timp ce valori de tetracaina de concentratie >1,2 M nu mai
determina cresteri ulterioare ale absorbantei.
Au fost realizate curbele de calibrare pentru absorbantele masurate in functie de
concentratiile de clorhidrat de tetracaina in solutie, la valorile lungimilor de unda corespunzatoare
benzilor de absorbtie Q
y
si Q
x
specifice compusului Pc4, reprezentarile grafice ale acestora fiind
redate in Figura 42 de mai jos. Se observa ca pentru ambele curbe de calibrare se obtin ecuatii liniare
(avand coeficientii de corelatie R
2
= 0,99042 pentru ecuatia graficului din Fig. 42 A si respectiv
R
2
=0,98604 pentru graficul din Fig.42 B), care descriu variatiile absorbantelor inregistrate in functie
de concentratia substantei active din solutie.
600 650 700 750 800
0.0
0.2
0.4
0.6
0.8
Q
x
Q
y
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
Lungime de unda, nm
referinta Pc4 (7,33 M)
0,4 M TTC
0,6 M TTC
0,8 M TTC
1 M TTC
1,2 M TTC
A.







B.







Fig. 42. Curbele de calibrare la =654 nm (A) si =729 nm (B) pentru variatia absorbantei in functie de
concentratiile de clorhidrat de tetracaina, in cazul compusului Pc4.

Analiza comportarii ftalocianinei Pc4 in solutie, prin aplicarea aceluiasi protocol de masura ca
cel descris anterior si monitorizarea spectrofotometrica a modificarilor aparute in spectrele UV-VIS, a
fost realizata si pentru cel de-al doilea tip de anestezic studiat, clorhidratul de lidocaina. In Figura 43
sunt prezentate spectrele electronice de absorbtie UV-VIS inregistrate in absenta si in prezenta unor
probe de clorhidrat de lidocaina de diferite concentratii (0,72 x 10
-6
M).

0.0
2.0x10
-7
4.0x10
-7
6.0x10
-7
8.0x10
-7
1.0x10
-6
1.2x10
-6
0.74
0.75
0.76
0.77
0.78
0.79
absorbanta la 729 nm
fit liniar
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
Concentratie, M
Ecuatie y = a + b*x
Coef.corelatie 0.98604
Valoare Eroare standard
-- Intersectie 0.74324 0.0016
-- Panta 39374.99722 2092.63865
0.0
2.0x10
-7
4.0x10
-7
6.0x10
-7
8.0x10
-7
1.0x10
-6
1.2x10
-6
0.26
0.27
0.28
0.29
0.30
0.31
absorbanta la 654 nm
fit liniar
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
Concentratie, M
Ecuatie y = a + b*x
Coef.corelatie 0.99042
Valoare Eroare standard
-- Intersectie 0.26636 0.00123
-- Panta 36214.28571 1591.59143










Fig. 43. Spectrele de absorbtie UV-VIS si evolutia acestuia in urma interactiei dintre compusul Pc4 si
concentratii diferite de clorhidrat de lidocaina (LDC). Legenda: referinta Pc4, fara medicament ()
7,33 x 10
-6
M ; Probe LDC: () 0,7 x 10
-6
M; () 1 x10
-6
M;
() 1,3 x 10
-6
M; () 1,6 x 10
-6
M; () 2 x 10
-6
M.

O particularitate a spectrelor inregistrate in aceasta situatie este aceea ca prezenta lidocainei
in solutie influenteaza alura spectrelor atat in domeniul UV (cresterea inaltimii picurilor de absorbtie
ale benzii Soret de la 307 nm, 345 nm si inclusiv a picului aplatizat de la 434 nm), cat si a celor din
domeniul vizibil (de la 654 si 729 nm). Practic are loc o deplasare a intregului spectru UV-VIS la
absorbante mai mari, sub influenta acestui tip de compus.
Tinand cont ca numai in cazul acestui tip de compus se inregistreaza modificari ale spectrului
UV-VIS in prezenta substantelor active medicamentoase TTC si LDC, acesta a fost singurul compus
folosit pentru modificarea suprafetelor electrozilor de lucru si dezvoltarea senzorilor electrochimici.
300 400 600 750
0.00
0.25
0.50
0.75
Q
x
Q
y
Banda Q
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
Lungime de unda, nm
referinta Pc4 (7,33 M)
0,7 M LDC
1 M LDC
1,3 M LDC
1,6 M LDC
2 M LDC
Banda B

6.3.4.3 Spectrele UV-VIS-NIR
Au fost observate trei benzi de absorbtie: (1) o banda larga in jur de 350 nm (care prezinta
doua maxime destul de aplatizate la 330 si 360 nm); (2) o banda larga in jur de 590 nm, cu doua
maxime la 472 nm si respectiv 512 nm si (3) o banda foarte larga cu maxim la 764 nm si mult mai
intensa, valori in buna concordanta cu datele de literatura care precizeaza pentru banda Soret si
pentru banda Q domenii ale lungimilor de unda de 320-360 nm si respectiv 650-760 nm. Informatia
structurala este greu de obtinut datorita benzilor largi de absorbtie.
6.3.4.4 Spectrele FT-IR
Inregistrarea spectrelor FT-IR s-a realizat cu ajutorul spectrometrului Jasco FT/IR 6200. S-au
pregatit pastile (discuri) din bromura de potasiu pentru aplicatii spectroscopice, prin mojararea
substantei brute (~100 mg) si aducerea sub forma comprimata cu ajutorul unei prese mecanice. In
mod similar, s-a obtinut un disc din bromura de potasiu continand 0,1% din substanta de determinat











Fig. 44. Curbele de calibrare pentru maximele de absorbtie UV-VIS caracteristice compusului Pc4 si
probe de clorhidrat de lidocaina de concentratii 0,72 M.
Abs. la 307 nm
Abs. la 345 nm
Abs. la 434 nm
Abs. la 654 nm
Abs. la 729 nm
0.0
5.0x10
-7
1.0x10
-6
1.5x10
-6
2.0x10
-6
0.2
0.3
0.4
0.5
0.6
0.7
R=0,99603
R=0,98425
R=0,98905
R=0,98014
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
Concentratie, M
R=0,98375
(0,1 mg ftalocianina si 99,9989 mg de KBr). Probele au fost fixate in incinta de masurare cu ajutorul
suportului magnetic de filme, accesoriu de masura cu care este prevazut spectrometrul FT-IR.
Toate inregistrarile au fost realizate la temperatura camerei (231C). Discul constituit
integral din bromura de potasiu a fost folosit pentru masurarea liniei de baza (background), in
intervalul 8000400 cm
-1
, cu o rezolutie de scanare de 0,25 cm
-1
, conform specificatiilor
producatorului. Optimizarea spectrelor s-a facut prin corectia liniei de baza, normare si compensarea
atmosferica a datelor. Spectrul IR inregistrat pentru intervalul 4500-400 cm
-1
si corespunzator
compusului Pc4 este prezentat in Figura 46. Acesta a fost comparat cu cel al unui compus similar
disponibil comercial (CuPc, cunoscut sub denumirea de Pigment Blue 15, spectrul IR fiind disponibil
pe http://www.chemexper.com), si cu datele din literatura de specialitate
[257]
inregistrate tot pentru
ftalocianina de cupru CuPc, fara substituenti la heterociclu.








Fig. 46. Spectrul FT-IR in domeniul 4500-400 cm
-1
pentru compusul Pc4.

Spectrele FTIR ale ftalocianinelor sunt sensibile la prezenta substituentilor, metalelor, starilor
de oxidare si de spin
[259]
. Benzile de absorbtie corespunzatoare vibratiilor de intindere si de
deformare din domeniul 1700-950 cm
-1
(v
CC
, v
CN
, o
CH
, o
CCN
) sunt puternic cuplate.
In Tabelul 17 sunt prezentate frecventele caracteristice inregistrate pentru ftalocianina Pc4
prin spectrometrie FT-IR. Maximele spectrale observate au fost corelate cu vibratiile anumitor
grupari pe baza informatiilor din literatura
[259-266]
.
4500 4000 3500 3000 2500 2000 1500 1000 500
0.5
1.0
1.5
2.0
T
r
a
n
s
m
i
t
a
n
t
a

%
cm
-1



Tabel 17. Atribuirea frecventelor FT-IR (cm
-1
) caracteristice compusului Pc4 (probe preparate in
pastile KBr 0,1%) si comparatia cu frecventele compusului de referinta (ftalocianina de cupru
nesubstituita) date in literatura
[257]
.

# Vibratie Pc4 CuPc referinta
[257]

3400-2700 cm
-1

1 OH in H
2
O 3421 -
2 intindere asimetrica NH
2
3334 -
3 intindere NH
2
3211 -
4 intindere asimetrica C
aromatic
H 3064 3072
3046
5 intindere simetrica C
aromatic
H 3052 3025
3009
6 intindere asimetrica C
alchil
H 2920 -
7 intindere asimetrica C
alchil
H 2850 -
1625-1025 cm
-1

8 intindere CC nucleu pirolic 1608 1586
9 deformare CH 1542 -
10 CH aril

1505
1470
-
11 deformare CH in plan

1459
1417
1418
12 CC in nucleul izoindolic 1348 1332
13 CN in nucleul izoindolic 1256
14 CN in plan 1176 1188
15 deformare C-H in plan 1137 1173
asim

1119
16 deformare CH in plan 1096 1088
17 intindere CN in pirol 1055 -
1025-400 cm
-1

18 deformare CH in afara planului 862 948
sim

876
asim

19 intindere CN 770
745
772

20 deformare CH in afara planului 733
721
729
21 deformare CC a inelului macrociclic 617 612


6.3.4.5 Spectrele FT-Raman
Frecventele FT-Raman caracteristice sunt prezentate in Tabelul 19. Anumite benzi nu au putut fi
observate datorita suprapunerii picurilor in unele situatii, absorbtiei probei si fluorescentei acesteia
sau anumite artefacte.
Tabel 19. Atribuirea frecventelor FT-Raman (cm
-1
) caracteristice compusului Pc4.

#
Vibratie
Pulbere
compus Pc4

rosu

verde

1 intindere CC nucleu pirolic - 1606
2 CH aril 1505 1525
3 deformare CH in plan - 1451
4 CC in nucleul izoindolic 1328 1352
5 CN in nucleul izoindolic - 1259
6 CN in plan - -
7 deformare CH in plan - 1122
8 deformare CH in afara planului - -
9 intindere CN - 783
750
10 deformare CH in afara planului - 693



CAPITOLUL 7.
SENZOR ELECTROCHIMIC PE BAZA DE CARBUNE MODIFICAT
CU FTALOCIANINA DE CUPRU SIMETRIC SUBSTITUITA PENTRU
DETECTIA TETRACAINEI SI LIDOCAINEI

In cadrul acestui capitol sunt prezentate strategiile de modificare ale electrozilor cu ftalocianina
de sinteza (compusul Pc4, ftalocianina de cupru tetra-amino substituita) si rezultatele obtinute in urma
utilizarii acestora pentru detectia electrochimica (voltametrica) a medicamentelor clorhidrat de
tetracaina si clorhidrat de lidocaina din solutii apoase.
7.1.1 Caracterizarea structurala a electrozilor modificati
Pentru caracterizarea structurala a electrozilor modificati,s-a realizat analiza spectrala a
suprafetelor solide modificate cu ftalocianina Pc4, prin inregistrarea spectrelor UV-VIS-NIR si FT-
Raman. Toate inregistrarile spectrelor au fost realizate la temperatura camerei (232C).

7.1.1.1 Spectrele UV-VIS-NIR
Dupa cum se poate observa in Figura 51, spectrul de absorbanta al electrodului de grafit
nemodificat este caracterizat de o banda larga de absorbtie in domeniul lungimilor de unda 400-600
nm, in timp ce EG modificat prezinta pe langa aceasta banda (care in cazul de fata este deplasata la
valori mai mici ale , intre 325 nm si 460 nm fata de EG nemodificat) si un pic de absorbtie distinct, la o
lungime de unda =215 nm si A=0,277. Prezenta acestor maxime de absorbtie din regiunea UV, situate
la lungimi de unda foarte apropiate (2158 nm), a fost semnalata pentru toti electrozii de grafit
modificati cu ftalocianina (n=3 electrozi) utilizati in cadrul studiului, indiferent de metoda de
modificare a suprafetei (LB sau drop dry).
Un astfel de pic de absorbtie in domeniul UV este caracteristic si pentru alte tipuri de suprafete
modificate cu acest tip de compus: un electrod ITO modificat cu un film subtire de ftalocianina de
cupru tetra-amino-substituita prezinta un maxim de absorbtie la 280 nm
[270]
.













500 1000 1500 2000
0.00
0.18
0.36
180 360 540 720
0.00
0.18
0.36
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
Lungime de unda, nm
electrod grafit
electrod modificat
=215 nm
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
Lungime de unda, nm
electrod grafit
electrod modificat
Fig. 51. Spectrele de absorbtie in domeniul UV-VIS-NIR (graficul central) pentru un electrod
de grafit nemodificat () si electrodul modificat cu compusul Pc4 () prin procedeul drop-dry.
In insert este redat graficul numai pentru domeniul UV-VIS (190-900 nm).


7.1.1.2 Spectrele FT-Raman
Pe baza datelor de literatura
[261-266]
s-a realizat atribuirea benzilor de absorbtie pentru
electrodul serigrafiat modificat cu ftalocianina, datele fiind prezentate in Tabelul 21 de mai jos. (Obs:
valorile din tabel difera cu 3 cm
-1
in cazul spectrului Raman al electrodului de grafit modificat cu
acelasi compus, considerandu-se suficienta prezentarea datelor pentru unul dintre cei doi electrozi
analizati).

Tabel 21. Atribuirea frecventelor FT- Raman (cm
-1
) caracteristice electrozilor de tip ES modificati cu
ftalocianina de cupru tetra-amino substituita.

#


Vibratie
Electrod modificat
tip ES DRP 110

rosu

verde

1 intindere simetrica C
aromatic
H - 3050
2 intindere CC nucleu pirolic 1610 1609
3 intindere C
aromatic
-C
aromatic
- 1508
4 deformare CH 1530 1532
5 C-H aril 1505 1505
6 deformare CH in plan 1449 1449
1408
7 CC in nucleul izoindolic 1327 1351
8 CN in nucleul izoindolic 1277 1259
9 CN in plan - -
10 deformare CH in plan 1115 1119
11 deformare CH in plan 1082 1084
12 deformare CH in afara planului 884 861
13 intindere CN 755 750
14 deformare CH in afara planului 696 691
15 deformare CC a inelului macrociclic 622 634


Anumite benzi din spectrul FT-Raman nu au putut fi observate datorita absorbtiei relativ mari
a probei, suprapunerii unor maxime, fluorescentei probelor si unor posibile artefacte. Datele
obtinute sunt consistente cu cele prezentate in literatura pentru acelasi tip de compus depus pe
suprafata unui electrod de argint
[284]
.



7.1.1.3 Comportarea voltametrica a electrozilor modificati cu CuPc(NH
2
)
4

Domeniul de potential utilizat pentru derularea masuratorilor a fost ales experimental, pe
baza unor testari ale raspunsului voltametric al electrodului modificat in domeniul -1 V la +1,4 V si
restrangerea treptata a acestuia catre o zona mai ingusta de potential (-0,2 V +0,9 V), care permite
o mai buna observare a picurilor de oxidare si reducere ale ftalocianinei respective.
Intr-o prima etapa s-a urmarit determinarea comportamentului electrochimic al electrozilor
modificati cu ftalocianina Pc4, prin inregistrarea voltamogramelor ciclice in domeniul de potential -
0,2 +0,9 V, in solutie tampon fosfat 0,1 M (pH 7,4) in absenta si in prezenta clorhidratului de
tetracaina (TTC), rezultatele fiind prezentate in Figura 53. Viteza de scanare a fost in ambele cazuri
de 100 mV/s.
O determinare similara (inregistrarea voltamogramei corespunzatoare electrodului
modificat, in domeniul de potential ales, in absenta si in prezenta medicamentului) s-a aplicat si in
cazul utilizarii clorhidratului de lidocaina, cel de-al doilea tip de anestezic studiat. Pentru acesta,
rezultatele sunt redate in Figura 54 de mai jos.
Voltamograma ciclica pentru electrodul de grafit nemodificat (1) din Figura 53 A , prezentata
individual si in Figura 53 B, nu prezinta nici un pic de oxidare sau de reducere, valorile de curent fiind
de 10
-4
A, mai mici decat cele corespunzatoare electrozilor modificati, care sunt de ordinul 10
-3
A.
Aceasta comportare a electrodului de grafit nemodificat se inregistreaza atat in absenta cat si in
prezenta probelor de medicament (TTC sau LDC) de concentratie 1x10
-6
M, comparativ cu situatiile
descrise in literatura, dar pentru alte tipuri de medicamente
[285]
,
[286]
.
A fost analizata si comportarea electrochimica a electrozilor serigrafiati pe baza de pasta de
carbune (tip DRP110), modificati cu ftalocianina Pc4. Inregistrarea voltamogramelor ciclice s-a
realizat in domeniul de potential -0,2 V+0,9 V, aplicand o viteza de scanare de 100 mV/s, atat in
absenta cat si in prezenta compusilor medicamentosi (TTC si respectiv LDC).
Comportarea voltametrica a celor doua tipuri de electrozi EG si ES modificati cu ftalocianina
Pc4, studiata pe domeniul de potential -0,2 V +0,9 V, in absenta si in prezenta celor doua tipuri de
medicamente investigate, este prezentata cumulativ in Tabelul 23.


A.







-0.4 -0.2 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0
-6.0x10
-3
-4.0x10
-3
-2.0x10
-3
0.0
2.0x10
-3
4.0x10
-3
6.0x10
-3
I
(3)
(2)
E / V vs. Ag/AgCl
(1)
i

/

A
II
B.







Fig. 53. (A) Voltamogramele ciclice pentru: (1, ) electrod de grafit nemodificat in prezenta a 1x10
-6

M TTC; (2, ) electrod de grafit modificat cu ftalocianina Pc4 (EG drop-dry) in absenta compusului
TTC si (3, ) in prezenta a 1x10
-6
M TTC. (B) Voltamograma electrodului de grafit nemodificat, in
prezenta a 1x10
-6
M TTC. Viteza de scanare: 0,1 V/s. Reprezentare grafica ciclul 3 din 5.

-0.4 -0.2 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0
-2.0x10
-4
0.0
2.0x10
-4
4.0x10
-4
(1)
E / V vs. Ag/AgCl
i

/

A


Tabel 23. Valorile potentialelor de oxidare si de reducere caracteristice celor doua tipuri de electrozi
(EG si ES) modificati cu ftalocianina Pc4 (n=3 electrozi).
Nr.
crt
Medicament Electrod de grafit Electrod serigrafiat
E
oxidare
(V) E
reducere
(V) E
oxidare
(V) E
reducere
(V)
1 - +0,5210,025 -0,0750,031 +0,1880,156 +0,0880,043
2 TTC 1M +0,4870,009 -0,0750,025 +0,3480,012 +0,1920,013
3 LDC 1M +0,4880,011 +0,040,007 +0,2970,016 +0,2450,014

Analizand situatiile raportate in literatura in ceea ce priveste interactia dintre ftalocianina si
medicament, se poate spune ca aceasta interactiune poate fi de doua feluri: a) un proces cu transfer
de electroni, electrocatalitic, cum a fost sugerat pentru acetaminofena
[291]
sau b) un proces de
coordinare cum s-a sugerat pentru diclofenac si warfarina
[292]
.









Fig. 54. Voltamogramele ciclice pentru: (1, ) electrod de grafit nemodificat in prezenta a 1x10
-6
M
LDC; (2, ) electrod de grafit modificat cu ftalocianina Pc4 (EG drop-dry) in absenta compusului
medicamentos si (3, ) in prezenta a 1x10
-6
M LDC. Viteza de scanare: 0,1 V/s. Reprezentare grafica
ciclul 3 din 5.
-0.4 -0.2 0.0 0.2 0.4 0.6 0.8 1.0
-6.0x10
-3
-4.0x10
-3
-2.0x10
-3
0.0
2.0x10
-3
4.0x10
-3

E / V vs. Ag/AgCl
(3)
(2)
(1)
I
II
i

/

A
Tinand cont de alura voltamogramelor inregistrate pentru ambele tipuri de medicamente
(care sunt nespecifice unui proces catalitic), cat si de studiile de spectrofotometrie prezentate in Cap.
6, o legatura coordinativa intre medicament si ftalocianina imobilizata pare mult mai probabila.

7.1.1.4 Influenta vitezei de scanare a potentialului asupra parametrilor picurilor
de oxidare si de reducere
A fost studiata influenta vitezei de scanare asupra picurilor de oxidare si de reducere
caracteristice celor doua tipuri de electrozi (de grafit si serigrafiati) modificati cu ftalocianina de
cupru tetra-amino substituita, in absenta probelor de medicamente, in domeniul de potential -0,2
V+0,9 V, prin aplicarea unor viteze diferite de scanare: 0,01V/s; 0,02 V/s; 0,05 V/s, 0,07 V/s si 0,1
V/s.

A.






0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35
5.0x10
-4
1.0x10
-3
1.5x10
-3
2.0x10
-3
2.5x10
-3
3.0x10
-3
3.5x10
-3
4.0x10
-3
y=0,01402 x-5,663*10
-4
R
2
=0,99661
i

p
i
c

o
x
i
d
a
r
e

/

A
v
1/2
(V/s)
1/2
B.








Fig. 57. Dependenta curentului picului de oxidare de radacina patrata din viteza de baleiere: (A) in
cazul EG modificat si (B) in cazul ES modificat. Modificarea electrozilor este in ambele cazuri cu
ftalocianina de cupru tetra-amino substituita (Pc4).

O astfel de dependenta liniara (caracteristica proceselor de electrod controlate de difuzie)
indica un proces de transfer de electroni intre centrii redox dispusi intr-o structura tridimensionala/
multistrat si electrod (in care transferul de electroni intre centrii redox se aseamana cu un proces de
difuzie). Transferul electronilor are loc in salturi (asa numitul hopping mechanism) si este in special
o caracteristica a hidrogelurilor polimerice electroconductive
[293, 294]
.

7.1.1.5 Influenta metodei de modificare a suprafetei electrozilor asupra
raspunsului voltametric
In vederea optimizarii metodei de modificare a suprafetei electrozilor de lucru de tip EG, o
etapa importanta este aceea de a observa care din tehnicile experimentale utilizate in acest sens
(drop-dry si LB) conduce la un raspuns voltametric mai bine definit si stabil.

0.10 0.15 0.20 0.25 0.30 0.35
2.5x10
-5
3.0x10
-5
3.5x10
-5
4.0x10
-5
4.5x10
-5
5.0x10
-5
y=1,11*10
-4
x+1,75*10
-5
R
2
=0,99715 i

p
i
c

o
x
i
d
a
r
e

/

A
v
1/2
(V/s)
1/2
Tabel 24. Caracteristicile raspunsurilor voltametrice (potentialul de oxidare/reducere, intensitatea
picului de oxidare/reducere) pentru electrozii de grafit modificati prin cele doua metode (LB si drop-
dry).
VC in Fig. 59 si 60 E
oxidare
(V) i
pic oxidare

(x 10
-3
A)

E
reducere
(V) i
pic reducere

(x 10
-3
A)
in absenta medicamentului
(1) EG-LB +0,3360,008 2,70,1 -0,0770,010 -3,10,1
(3) EG-drop-dry +0,5210,025 3,90,1 -0,0750,015 -2,80,8
in prezenta medicamentului (TTC 1 M si respectiv LDC 1 M)*
(2) EG-LB +0,4880,015 3,60,1 +0,0680,010 -3,60,1
+0,5080,009 3,50,1 +0,0520,016 -4,10,3
(4) EG-drop-dry +0,4870,015 4,30,1 -0,0750,011 -3,10,1
+0,4880,015 3,60,2 +0,040,012 -3,70,2
Notatii*: negru TTC 1 M, Figura 59; albastru- LDC 1 M, Figura 60.

Practic se sesizeaza doua tendinte distincte de modificare a valorilor de potential in prezenta
probelor de medicament: una in sensul cresterii acestuia pentru electrozii modificati prin procedura
Langmuir Blodgett si cea de-a doua in sensul scaderii valorilor de potential caracteristice, pentru
electrozii de grafit modificati prin procedura drop-dry.
Analizand caracteristicile celor doua voltamograme din Figurile 59 si 60, asa cum au fost
prezentate in cele de mai sus, se poate spune ca metoda de modificare a electrodului de grafit care
conduce la valori mai bine definite ale raspunsului voltametric in termeni de potential si curent si
pentru care se observa o modificare mai mare in prezenta probelor de substante medicamentoase,
este procedura de modificare a suprafetelor prin tehnica Langmuir Blodgett.

7.1.1.6 Evaluarea stabilitatii electrozilor
Stabilitatea electrozilor EG si ES modificati cu CuPc(NH
2
)
4
a fost evaluata prin determinari
succesive a unei anumite concentratii de medicament (1x10
-6
M) si inregistrarea raspunsurilor
voltametrice corespunzatoare. Evaluarea a fost realizata pentru ambele tipuri de medicamente
studiate (TTC si LDC).
In cazul EG modificati prin procedura drop-dry, inaltimea picului de oxidare este stabila
pentru ~8 masuratori repetitive, ceea ce demonstreaza stabilitatea compusului adsorbit pe suprafata
electrodului. Pe de alta parte, electrozii de grafit modificati prin tehnica Langmuir-Blodgett (EG-LB)
nu prezinta o stabilitate la fel de buna. Astfel, picul de oxidare este stabil numai pentru 5 astfel de
determinari repetitive, indiferent de tipul compusului medicamentos din mediul de masura.
In cazul ES modificati, picul de oxidare este stabil pe durata a 6 determinari succesive,
indiferent de tipul principiului activ prezent.
Luand in considerare stabilitatea mai scazuta demonstrata de electrodul de grafit modificat
prin procedura LB (desi comparatia realizata la pct. 7.3.3.3 de mai sus indica o comportare
electrochimica mai favorabila pentru acest tip de electrod), pentru realizarea determinarilor
ulterioare si inclusiv trasarea curbei de calibrare (care presupune utilizarea >8 probe de medicament)
s-au folosit numai electrozii de grafit modificati prin procedura drop-dry, datorita stabilitatii mai
crescute si unei mai bune reproductibilitati a acestora.

7.1.1.7 Influenta pH-ului solutiei asupra raspunsului voltametric
Influenta pH-ului solutiei tampon asupra raspunsului voltametric al senzorilor electrochimici
pe baza de EG si ES modificati cu ftalocianina (in termeni de potentiale de oxidare si reducere
caracteristice) a fost studiata folosind solutii de tampon fosfat 0,1 M si de pH 6; 6,8; 7,4 si respectiv 8.
A.






6.0 6.5 7.0 7.5 8.0
0.484
0.488
0.492
0.496
y= -0,007x+0,5399
R
2
=0,97625
y= -0,00613 x+0,53284
R
2
=0,99292
E

o
x
i
d
a
r
e

(
V
)
pH
B.







Fig. 61. Influenta pH-ului solutiei tampon asupra potentialului de oxidare in prezenta a 1 M
tetracaina () si 1 M lidocaina (), in cazul EG modificat cu ftalocianina Pc4 (A) si in cazul ES
modificat cu acelasi compus (B).

Valorile pantelor determinate pe baza reprezentarii datelor experimentale, de -0,00613 V/pH
si -0,007 V/pH sunt de ~10 ori mai mici decat valoarea de -0,059 V/pH corespunzatoare reactiilor
monoelectronice/monoprotonice care au loc la electrod la o temperatura de 25C
[285]
.
Valorile mici ale pantelor determinate in cazul ambelor tipuri de electrozi modificati, atat
pentru variatia potentialul de oxidare cat si pentru cea a potentialului de reducere, indica faptul ca nu
exista o dependenta puternica de pH, in deplina concordanta cu una din concluziile prezentate anterior
in cadrul acestui capitol, de atribuire a picurilor de oxidare/reducere unor reactii care au loc la centrul
metalic, reactii in care nu exista protoni implicati.
6.0 6.5 7.0 7.5 8.0 8.5
0.300
0.320
0.340
0.360
y= -0,00511 x + 0,33505
R
2
=0,98134
y= -0,00409 x + 0,37856
R
2
=0,99292
E

o
x
i
d
a
r
e

(
V
)
pH
A.








B.










Fig. 62. Influenta pH-ului solutiei tampon asupra
potentialului de reducere in prezenta a 1 M tetracaina () si 1 M lidocaina (), in cazul EG
modificat cu ftalocianina Pc4 (A) si in cazul ES modificat cu acelasi compus (B).

7.1.1.8 Influenta concentratiilor de medicamente asupra parametrilor picului de
oxidare
A fost studiata influenta concentratiilor de medicament (TTC si LDC) asupra parametrilor
picului de oxidare, pentru ambele tipuri de electrozi (EG drop-dry si ES) modificati cu ftalocianina Pc4,
intrucat modificarile inregistrate la nivelul picului de reducere sunt mai greu de decelat.
Ambele tipuri de electrozi (EG si ES) modificati cu ftalocianina au fost utilizati pentru
determinarile anestezicelor din solutie, pentru trasarea curbelor de calibrare folosindu-se probe de
concentratii din domeniul 10
-8
M si 10
-6
M. Din rezultatele obtinute, au fost determinate si
caracteristicile analitice ale senzorilor in ceea ce priveste limita de detectie, domeniul de liniaritate si
sensibilitatea senzorilor pentru analitii studiati.
6.0 6.5 7.0 7.5 8.0
-0.075
-0.050
-0.025
0.000
0.025
0.050
y= -0,1019 x + 0,0361
R
2
=0,97402
E

r
e
d
u
c
e
r
e

(
V
)
pH
y= -0,0030 x + 0,06307
R
2
=0,96412
6.0 6.5 7.0 7.5 8.0
0.18
0.21
0.24
y= -0,0035 x +0,21788
R
2
=0,99846
E

r
e
d
u
c
e
r
e

(
V
)
pH
y= -0,0029 x +0,26619
R
2
=0,97297
Astfel, in cazul senzorului electrochimic pe baza de EG modificat, sensibilitatea pentru LDC este
mai mare decat in cazul TTC (in cazul LDC avand valoarea de 418,3715,3 A/M si o sensibilitate
specifica de 643,6423,53 A/M x cm
2
iar in cazul TTC valoarea sensibilitatii este de 237,4411,4 A/M si
o sensibilitate specifica de 365,2918,6 A/M x cm
2
). In acelasi timp, acest tip de senzor prezinta un
timp de raspuns mai lung, de 14 s fata de 11 s pentru tetracaina. Domeniul de liniaritate al raspunsului
voltametric este acelasi pentru ambele tipuri de senzori dezvoltati, de 1 x 10
-8
M la 6,4 x 10
-7
M.
Limitele de detectie (LOD=3) sunt comparabile: 0,07 M pentru TTC si 0,081 M pentru LDC.
In cazul senzorului electrochimic pe baza de ES modificati, sensibilitatea determinata din panta
curbei de calibrare este de 7,03 0,67 A/M pentru TTC (si o sensibilitate specifica de 58,6 A/M x cm
2
) si
respectiv de 7,570,82 A/M pentru LDC (si o sensibilitate specifica de 63,1 A/M x cm
2
). Domeniile de
liniaritate ale celor doi senzori electrochimici sunt de 3 x 10
-7
2,5 x 10
-6
M in cazul determinarii TTC si
de 4,5 x 10
-7
2,5 x 10
-6
M pentru LDC. Timpul de raspuns este mai scurt comparativ cu EG modificati:
pentru detectia TTC de 9 secunde iar pentru LDC de 8 secunde. Limita de detectie (LOD=3 ) calculata
este de 1,22 M pentru TTC si 1,13 M pentru LDC, valori mult mai mari decat pentru EG modificati.
Pe baza rezultatelor prezentate in cadrul acestui capitol, se poate trage concluzia ca tipul de
senzori dezvoltati se poate aplica pentru detectia unor probe reale de substante active
medicamentoase din diferite probe de apa din industria farmaceutica.

CAPITOLUL 8.
NANOPARTICULE DE CdS PENTRU DETECTIA TETRACAINEI DIN SOLUTII
APOASE

Datele prezentate in cadrul acestui capitol descriu obtinerea nanoparticulelor de CdS cu
proprietati fluorescente superioare, etapele urmate pentru optimizarea protocolului de obtinere si
utilizarea produsilor selectionati pentru detectia tetracainei din solutii apoase, pe baza modificarilor
induse asupra spectrelor de fluorescenta caracteristice.


- Metoda de preparare a nanocristalelor CdS in solutii apoase
Un volum de ~50 L de precursor de Cd
2+
(pentru datele incluse in studiul de fata s-a utilizat
CdCl
2
) de diferite concentratii se adauga in 5 mL de solutie de stabilizator (PSSMA/Cys/polifosfat) de
concentratia aleasa. Probele astfel obtinute se agita energic timp de 10 minute si se barboteaza cu
azot (15-20 minute). Probele se agita pana la omogenizarea completa a precursorului de cadmiu in
solutia de stabilizator (in cazul utilizarii copolimerului PPSMA, solutia obtinuta trebuie sa fie perfect
transparenta, fara urme de floculare a solutiei de copolimer). La finalul acestei etape, probele se
incalzesc la o temperatura de ~45C si se dezaereaza. Inainte de incalzire si dezaerare, valoarea pH-
ului se ajusteaza la valoarea de 9-10 folosind o solutie de amoniac 25%.
Adaugarea solutiei de Na
2
S (un volum de ~50 L de concentratie identica cu cea a
precursorului de Cd
2+
) in solutiile incalzite se face cat mai lent posibil si sub agitare continua. In cazul
stabilizarii in matrice polimerica, se formeaza o solutie de culoare galbena de CdS-PSSMA, in timp ce
in cazul utilizarii polifosfatului si a cisteinei, solutiile obtinute sunt transparente, avand o usoara
coloratie galbuie.
Inainte de inregistrarea propriu-zisa a spectrelor de fluorescenta pentru probele sintetizate,
se evalueaza fluorescenta acestora cu ajutorul unei lampi UV.
Pentru maturarea nanocristalelor astfel obtinute, probele sunt lasate in repaus 30 minute, la
temperatura camerei si protejate de lumina.

8.3.1.1 Influenta tipului si a concentratiilor de stabilizator
A fost analizata influenta mai multor tipuri de agenti de stabilizare ai suprafetei: (copolimer
PSSMA, polifosfat si L-cisteina) si diferite concentratii ale acestora, fiind cunoscute rezultatele bune
obtinute cu acest tip de stabilizatori
[183, 190]
in diferite aplicatii de detectie.
Pentru a putea fi utilizat cu succes in cadrul metodei de preparare a nanoparticulelor,
stabilizatorul ales trebuie sa permita obtinerea unei populatii omogene de nanocristale de CdS de
mici dimensiuni (<10 nm) si sa prezinte proprietati de fluorescenta adecvate (semnale intense si
stabile).
Analizand rezultatele obtinute in cele trei situatii de mai sus, s-a decis ca etapa de stabilizare
a nanocristalelor de CdS sa fie realizata cu copolimer PSSMA de concentratie 0,5% sau 1%,
diferentele dintre cele doua concentratii fiind nesemnificative din punct de vedere al intensitatii
semnalului de fluorescenta si dimensiunii medii a nanoparticulelor, ci numai sub aspectul consumului
de polimer.

8.3.1.2 Influenta concentratiei precursorilor
S-au preparat nanocristale la concentratii de precursori (Cd
2+
si S
2-
) intre 1 x 10
-3
M si 1 x 10
-5
M. Indiferent de concentratia precursorilor, se pot obtine sisteme omogene la adaugarea acestora in
solutii de polimeri de concentratii peste 0,1%. Peste concentratii de 5 x 10
-3
M dimensiunea
particulelor semiconductoare creste brusc si necontrolat, ajungand la agregate cu diametrul de 50-80
nm. In domeniul de concentratii mai mic de 10
-4
M se obtin nanocristale cu dimensiuni foarte mici si
cresterea are loc foarte omogen, dar randamentul de obtinere este slab si probele sunt greu de
prelucrat ulterior, pierderile de material pulverulent fiind mari.
Pentru toate experimentele ulterioare a fost aleasa concentratia de precursor de 1 x 10
-4
M,
stoiechiometria reactiei de co-precipitare fiind de 1:1 (mol:mol), conform metodologiei de preparare
descrisa de Henglein
[313]
.

8.3.1.3 Alegerea lungimii de unda de excitatie
Lungimile de unda de excitatie folosite uzual pentru excitarea particulelor CdS de mici
dimensiuni (~4 nm) sunt situate in intervalul de 350-400 nm
[15]
, insa pentru alegerea lungimii optime
de excitatie sunt necesare teste preliminare intr-un domeniu mai larg, spre exemplu de 250-400 nm.
Probele de CdS stabilizate cu copolimer PSSMA de concentratie 0,5 si 1% au fost excitate la
diferite lungimi de unda (280, 330, 340, 350 si 370 nm), pentru a vedea in ce situatie semnalul de
fluorescenta obtinut are cea mai buna intensitate si stabilitate.
In cazul probelor CdS (1 x 10
-4
M) stabilizate cu PSSMA 0,5%, spectrele de fluorescenta sunt
prezentate in Figura 74. Se inregistreaza maxime de emisie intre 347 nm si 473 nm, functie de
lungimea de unda de excitatie si gradul de dispersie al probei (distributia dimensiunilor particulelor).
In Figura 75 sunt prezentate probele de CdS (1 x 10
-4
M) stabilizate cu PSSMA 1%. Maximele
emisiei de fluorescenta inregistrate pentru acest tip de nanoparticule se situeaza intre 415 si 460 nm.
Analizand spectrele din Figurile 74 si 75, se poate spune ca lungimile de unda de excitatie la
care se inregistreaza semnalul de fluorescenta cel mai intens si stabil, iar probele analizate prezinta
un grad mediu de dispersie (functie de dimensiunea nanoparticulelor coloidale din proba) sunt
situate intre 340 si 350 nm. Intrucat si majoritatea datelor de literatura indica valoarea de 340 nm
pentru excitarea unor probe similare, a fost aleasa aceasta valoare pentru inregistrarea tuturor
spectrelor de fluorescenta din prezentul studiu.












Fig. 74. Spectrele de fluorescenta pentru nanoparticulele de CdS (1 x 10
-4
M) stabilizate cu PSSMA
0,5%, cu indicatia lungimilor de unda corespunzatoare maximelor de emisie.

300 350 400 450 500 550 600 650 700
0
100
200
300
400
500
I
n
t
e
n
s
i
t
a
t
e
a

f
l
u
o
r
e
s
c
e
n
t
e
i

(
u
.
a
.
)
(nm)

excitatie
280nm
330nm
340nm
350nm
370nm
423 nm
407 nm
347 nm
433 nm
473 nm











Fig. 75. Spectrele de fluorescenta pentru nanoparticulele de CdS (1 x 10
-4
M) stabilizate cu PSSMA
1%, cu indicatia lungimilor de unda corespunzatoare maximelor de emisie.



8.3.1.4 Influenta pH-ului asupra fluorescentei nanoparticulelor CdS
Etapa de preparare a nanoparticulelor coloidale de CdS mentioneaza necesitatea aducerii
solutiei care contine precursorul de cadmiu si solutia de stabilizare la un pH intre 9 si 10, ajustare
care se realizeaza inainte de adaugarea precursorului de S
2-
.
Semnalul de fluorescenta cel mai puternic se inregistreaza pentru proba CdS-PSSMA 0,5%
obtinuta la pH 9,5. La valoarea pH-ului de 6,8 intensitatea fluorescentei este mult mai scazuta (intre
200 si 400 u.a) pentru ambele tipuri de nanoparticule analizate. In concluzie, la un pH mai bazic al
mediului (9-10) are loc o ionizare mai puternica a gruparii COO- de pe catena copolimerului, ceea ce ii
creste capacitatea de stabilizare, aceasta valoare fiind aleasa pentru toate sintezele uletrioare.

350 400 450 500 550 600
0
100
200
300
400
500
i
n
t
e
n
s
i
t
a
t
e
a

f
l
u
o
r
e
s
c
e
n
t
e
i

(
u
.
a
)
(nm)

excitatie
280 nm
330 nm
340 nm
350 nm
370 nm
415 nm
420 nm
428 nm
433 nm
460 nm
8.3.2 Caracterizarea nanoparticulelor
In vederea caracterizarii nanoparticulelor de CdS stabilizate in matrice polimerica au fost
inregistrate spectrele de absorbtie UV-VIS, pe baza carora se poate calcula diametrul mediu al
particulelor din proba supusa investigatiei. Dimensiunile medii ale nanoparticulelor coloidale au fost
evaluate si prin tehnicile DLS si TEM, valorile determinate prin cele trei modalitati de analiza fiind
comparate ulterior. Investigatiile si determinarile teoretice au fost utilizate pentru probe de CdS de
concentratie 1 x 10
-4
M stabilizat cu PSSMA 0,5% si respectiv 1%.
Din analiza spectrelor UV-VIS se poate calcula dimensiunea particulelor prin aplicarea
ecuatiei Wang simplificate, conform metodologiei descrise mai jos.
Ecuatia Wang
[314]
aplicabila pentru determinarea dimensiunii particulelor din spectrele UV
corespunzatoare este:
( )
2 / 1 * 2 2 2
] / / 2 [ m R h E E E
g g
t + =
(19)
in care: E este energia benzii interzise (de gap) a materialului in faza de volum , la dimensiuni
macroscopice, E
g
energia benzii interzise a materialului dispersat sub forma de nanoparticule, h este
constanta lui Planck, R este raza particulei si m* este masa efectiva a electronului.
Formula se aplica simplificat prin reprezentarea ecuatiei:
|
|
.
|

\
|
=
|
.
|

\
|
S
K
A

1 1
2

(20)
unde A este absorbanta, lungimea de unda iar K o constanta empirica. In final lungimea de unda de
prag,
s
este folosita pentru a calcula dimensiunea particulei (in nm) cu ecuatia urmatoare:
168 , 0
4 , 237 d
S
=
(21)
rezultata din calcul teoretic si verificata cu datele experimentale publicate de mai multe grupuri de
cercetare
[314, 315]
.
Ca metodologie de lucru, se reprezinta grafic variatia (A/)
2
in functie de 1/, si se determina
intersectia tangentei la portiunea de schimbare de panta cu axa Ox, care reprezinta valoarea 1/
s
.
Metoda descrisa se dovedeste a fi utila mai ales in cazul unor spectre care nu pun in evidenta foarte
clar umarul specific absorbtiei UV al nanocristalelor, respectiv pentru probele foarte diluate. O
exemplificare a modului de calcul este data in Figurile 77 si 78 de mai jos.














Fig. 77. Spectrul de absorbtie pentru nanoparticule de CdS-PSSMA 0,5% in domeniul 200-600 nm si
zona analizata, cuprinsa intre 500 si 600 nm (insert).

Pe baza reprezentarii (A/)
2
in functie de 1/ corespunzatoare nanoparticulelor CdS
stabilizate in matrice de PSSMA 0,5% din Figura 78, s-a determinat valoarea 1/
S
caracteristica.
Rezultatele insumate in Tabelul 26, sunt in buna concordanta cu determinarile realizate prin DLS si
TEM, pentru ambele tipuri de nanoparticule analizate (CdS-PSSMA 0,5% si 1%).
200 300 400 500 600
0
1
2
3
4
5
6
300 400 500 600
0.0
0.5
1.0
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
(nm)
A
b
s
o
r
b
a
n
t
a

(
u
.
a
)
(nm)

Tabel 26. Analiza dimensiunilor nanoparticulelor de CdS stabilizate cu copolimer PSSMA de
concentratie 0,5% si 1%.
Nr.
crt.
Concentratia
stabilizatorului

(pentru nanoparticule
CdS 1 x 10
-4
M)
Denumirea metodei de analiza

d= diametrul mediu al nanoparticulei
met. spectrofotometrica TEM DLS

1

PSSMA 0,5 %
1/
S
= 0,0031

S
=322 nm
d (nm) =6,1 nm

d=4,5 nm d=4,5-50,1 nm

2

PSSMA 1 %
1/
S
= 0,0030

S
=333 nm
d (nm) =7,4 nm

d=5 nm d=5,20,1 nm


8.3.3 Stingerea fluorescentei nanoparticulelor CdSPSSMA in prezenta tetracainei
Stingerea fluorescentei nanocristalelor de CdS in prezenta diferitelor concentratii de clorhidrat de
tetracaina este prezentata in Figura 81: se observa ca intensitatea fluorescentei scade pe masura
cresterii concentratiei de medicament, atingand un maxim de ~200 u.a pentru o concentratie de 6 x
10
-5
M TTC.












Fig. 81. Spectrele de fluorescenta ale nanoparticulelor de CdS in absenta si in prezenta unor
concentratii diferite de clorhidrat de tetracaina. Concentratia precursorilor de Cd
2+
si S
2-
este de 1 x
10
-4
M. Concentratia stabilizatorului de origine polimerica PSSMA este de 1%. Lungimea de unda de
excitatie utilizata este de 340 nm.


Curba de calibrare determinata pe baza maximelor emisiei de fluorescenta din Figura 81 in
functie de concentratia de medicament, ilustreaza o dependenta liniara descrisa de ecuatia y=-2,15x
+768,66, careia ii corespunde un coeficient de corelatie R
2
=0,97818.
350 400 450 500 550 600 650 700
0
200
400
600
800
i
n
t
e
n
s
i
t
a
t
e
a

f
l
u
o
r
e
s
c
e
n
t
e
i

(
u
.
a
)
lungimea de unda (nm)
fara medicament
4 M
8 M
12 M
16 M
20 M
30 M
40 M
50 M
60 M











Fig. 83. Curba de calibrare pentru tetracaina. Cea mai mica concentratie determinata experimental
este de 4 x 10
-6
M. Fiecare punct reprezinta media a trei determinari.

Fenomenul de stingere a fluorescentei se poate datora fie (a) legarii gruparii -NH- din
structura tetracainei de intreaga suprafata a nanoparticulelor de CdS, care joaca in aceasta situatie
rol de acceptor
[304, 305]
sau (b) legarii numai de gruparile -COONa din structura copolimerului PSSMA,
constituent al nanoparticulei, cu formarea hidrurii de sodiu in exces. Fenomenul a fost observat si in
cazul nanocristalelor de CdS cu concentratie mai mica de copolimer, respectiv de 0,5%. Pentru
ambele tipuri de probe analizate, medicamentul joaca rol de stingator.
Pe baza rezultatelor prezentate in cadrul acestui capitol, se poate trage concluzia ca
nanoparticulele de CdS stabilizate in matrice de origine polimerica (copolimer PSSMA) pot functiona
ca si agenti de detectie sensibili pentru determinarea rapida a unor urme de susbtante
medicamentoase (clorhidratul de tetracaina) din solutii apoase. In acelasi timp, rezultatele bune
obtinute in laborator argumenteaza o posibila aplicatie a acestui tip de nanosisteme si pentru probe
reale (probe de apa din industria farmaceutica).

0 10 20 30 40 50 60 70
620
640
660
680
700
720
740
760
780
800

m
a
x
i
m

e
m
i
s
i
e

f
l
u
o
r
e
s
c
e
n
t
a

(
n
m
)
y=-2,15x+768,66
R
2
=0,97818
concentratie TTC (10
-6
M)
Concluzii generale
Cele doua obiective principale ale tezei de doctorat : 1) de a realiza o caracterizare a
mecanismelor de actiune ale unor substante active medicamentoase (peptida antimicrobiana
melitina si anestezicul local tetracaina), la interactia acestora cu diferite structuri coloidale si 2) de a
realiza detectia anestezicelor locale tetracaina si lidocaina din solutii apoase, au fost indeplinite cu
succes, in cadrul tezei fiind prezentate toate rezultatele studiilor si experimentelor originale
efectuate in acest sens.
Pentru efectuarea studiilor experimentale prevazute in cadrul activitatilor corespunzatoare
fiecarui obiectiv, s-au utilizat diferite structuri coloidale cu dimensiuni micro si nanometrice:
monostraturi lipidice (filme Langmuir), lipozomi (bistraturi lipidice), filme adsorbite pe suport solid si
nanoparticule de CdS (quantum dots). Posibilitatea utilizarii acestora dupa punerea la punct a unor
proceduri de lucru adecvate, reprezinta o particularitate a studiilor experimentale, prin folosirea
unor elemente specifice chimiei coloidale in aplicatii de detectie.
Atat senzorii electrochimici modificati cu ftalocianine cat si chemosenzorii obtinuti in cadrul
tezei de doctorat au fost pentru prima data utilizati in aplicatii de detectie al acestui tip de substante
medicamentoase. Pornind de la rezultatele bune obtinute in laborator, se poate incerca utilizarea
acestora si pe probe reale (ape din industria farmaceutica provenite din procesul de fabricatie sau ape
reziduale cu continut mare de asfel de compusi).

Bibliografie selectiva

[1] M. Gheorghiu, A. Olaru, A. Tar, C. Polonschii, E. Gheorghiu Biosens Bioelectron. 2009, 24, 3517-
3523.
[2] H. Mozsolits, H. J. Wirth, J. Werkmeister, M. I. Aguilar Biochim Biophys Acta. 2001, 1512, 64-76.
[3] A. Olaru, M. Gheorghiu, S. David, T. Wohland, E. Gheorghiu J Phys Chem B. 2009, 113, 14369-
14380.
[4] N. Papo, Y. Shai Biochemistry. 2003, 42, 458-466.
[5] J. F. Popplewell, M. J. Swann, N. J. Freeman, C. McDonnell, R. C. Ford Biochim Biophys Acta. 2007,
1768, 13-20.
[168] U. Jonsson, L. Fagerstam, B. Ivarsson, B. Johnsson, R. Karlsson, K. Lundh, S. Lofas, B. Persson, H.
Roos, I. Ronnberg, et al. Biotechniques. 1991, 11, 620-627.
[169] P. A. van der Merwe, A. N. Barclay Trends Biochem Sci. 1994, 19, 354-358.
[170] P. A. van der Merwe, D. L. Bodian, S. Daenke, P. Linsley, S. J. Davis J Exp Med. 1997, 185, 393-
403.
[171] P. Schuck Annu Rev Biophys Biomol Struct. 1997, 26, 541-566.
[172] S. Felder, M. Zhou, P. Hu, J. Urena, A. Ullrich, M. Chaudhuri, M. White, S. E. Shoelson, J.
Schlessinger Mol Cell Biol. 1993, 13, 1449-1455.
[176] J. B. Hubbard, V. Silin, A. L. Plant Biophys Chem. 1998, 75, 163-176.
[177] E. Bamberg, H. J. Butt, A. Eisenrauch, K. Fendler Q Rev Biophys. 1993, 26, 1-25.
[181] A. Frostell-Karlsson, A. Remaeus, H. Roos, K. Andersson, P. Borg, M. Hamalainen, R. Karlsson J
Med Chem. 2000, 43, 1986-1992.
[182] C. M. Niemeyer, B. Ceyhan Angew Chem Int Ed Engl. 2001, 40, 3685-3688.
[183] J. Chen, A. Zheng, Y. Gao, C. He, G. Wu, Y. Chen, X. Kai, C. Zhu Spectrochim Acta A Mol Biomol
Spectrosc. 2008, 69, 1044-1052.
[184] M. Bruchez, Jr., M. Moronne, P. Gin, S. Weiss, A. P. Alivisatos Science. 1998, 281, 2013-2016.
[188] C. J. Murphy Anal Chem. 2002, 74, 520A-526A.
[189] C. J. Murphy Science. 2002, 298, 2139-2141.
[190] Y. Chen, Z. Rosenzweig Anal Chem. 2002, 74, 5132-5138.
[201] A. Dragan, O. Cinteza, V. Magearu Analele Universitatii din Bucuresti, seria Chimie. 2006, I, 17-
23.
[202] P. Erk, H. Hengelsberg in The Porphyrin Handbook, Vol.19 (Eds.: K. M. Radish, K. M. Smith, R.
Guilard), Academic Press, San Diego, 2003, pp.19-38.
[203] A. Dragan, O. L. Cinteza, H. Weisssieker, P. Schaff Fres.Env.Bull. 2009, 18, 3-11.
[207] A. D. Bangham, M. M. Standish, J. C. Watkins J Mol Biol. 1965, 13, 238-252.
[214] C. I. Webster, M. A. Cooper, L. C. Packman, D. H. Williams, J. C. Gray Nucleic Acids Res. 2000, 28,
1618-1624.
[215] H. Raghuraman, A. Chattopadhyay Biochim Biophys Acta. 2004, 1665, 29-39.
[216] G. Klocek, T. Schulthess, Y. Shai, J. Seelig Biochemistry. 2009, 48, 2586-2596.
[226] C. J. Terry, J. F. Popplewell, M. J. Swann, N. J. Freeman, D. G. Fernig Biosens Bioelectron. 2006,
22, 627-632.
[230] M. Wakita, Y. Kuroda, Y. Fujiwara, T. Nakagawa Chem Phys Lipids. 1992, 62, 45-54.
[231] M. Tomoaia-Cotisel, D. A. Cadenhead Langmuir. 1991 7, 964-974.
[242] S. A. Mamuru, K. I. Ozoemena Materials Chemistry and Physics. 2009, 113-119.
[243] N. A. George Optical Materials. 2005, 27, 1593-1595.
[244] K. P. Unnikrishnan, J. Thomas, V. P. N. Nampoori, C. P. G. Vallabhan Chem. Phys. .
[250] E. A. Ough, T. Nyokong, K. A. Creber, M. J. Stillman Inorg. Chem. 1988, 27 2724-2732.
[251] A. Grofcsik Journal of Molecular Structure. 2004, 704, 11-15.
[252] G. A. Kumar, J. Thomas, N. George, B. A. Kumar, P. Radhakrishnan, V. P. N. Nampoori, C. P. G.
Vallabhan, N. V. Unnikrishnan Physics and Chemistry of Glasses - European Journal of Glass Science
and Technology Part B. 2000, 41, 89-93.
[253] C. H. Liu, W. C. Lu Journal of the Chinese Institute of Chemical Engineers. 2007, 38, 483-488.
[264] T. V. Basova, I. V. Jushina, A. G. Gurek, D. Atilla, V. Ahsen Dyes Pigments. 2009, 80, 67-72.
*265+ M. Szybowicz, T. Runka, M. Drozdowski, W. Baa, A. Grodzicki, P. Piszczek, A. Bratkowski J. Mol.
Struct. 2004, 704, 107-113.
[266] L. Valli Adv Colloid Interface Sci. 2005, 116, 13-44.
[267] Directive 2004/27/EC of the European Parliament and of the Council amending Directive
2001/83/EC on the Community code relating to medicinal products for human use.
[268] P. Fanjul-Bolado, D. Hernndez-Santos, P. J. Lamas-Ardisana, A. Martn-Perna, A. Costa-Garca
Electrochim. Acta. 2008, 53, 3635-3642.
[269] C. Urbaniczky, K. Lundstrom J. Electroanal.Chem. 1984, 176, 169-182.
[270] K. L. Brown, H. A. Motolla Langmuir. 1998, 14, 3411-3417.
[271] K. De Wael, K. Peeters, D. Bogaert, H. Buschop, L. Vincze, A. Adriaens Journal of
Electroanalytical Chemistry. 2007, 603, 212-218.
[272] K. Peeters, K. De Wael, D. Bogaert, A. Adriaens Sensors and Actuators B 2008, 128, 494-499.
[273] J. P. Fan, X. M. Zhang, M. Ying J Solid State Electrochem. 2008, 12, 1143-1150.
[274] S. Shahrokhiana, M. Ghalkhani, M. K. Amini Sensors and Actuators B: Chemical. 2009, 137, 669-
675.
[295] H. Tse, P. Janda, H. Lam, J. Zhang, W. J. Pietro, A. B. P. Lever Journal of Porphyrins and
Phthalocyanines 1997, 1, 3-16.
[296] C. Y. Chen, C. T. Cheng, C. W. Lai, P. W. Wu, K. C. Wu, P. T. Chou, Y. H. Chou, H. T. Chiu Chem
Commun (Camb). 2006, 263-265.
[297] K. M. Gattas-Asfura, R. M. Leblanc Chem Commun (Camb). 2003, 2684-2685.
[298] F. Qu, X. Zhou, J. Xu, H. Li, G. Xie Talanta. 2009, 78, 1359-1363.
[299] Y. Ma, C. Yang, N. Li, X. Yang Talanta. 2005, 67, 979-983.
[300] Z. Liu, S. Liu, L. Wang, J. Peng, Y. He Spectrochim Acta A Mol Biomol Spectrosc. 2009, 74, 36-41.
[307] Y. Ma, H. Bai, C. Yang, X. Yang Analyst. 2005, 130, 283-285.
[308] V. Purcar, R. Somoghi, C. L. Nistor, C. Petcu, L. O. Cinteza Molecular Crystals and Liquids
Crystals. 2008, 483, 244-257.
[309] C. Burda, X. Chen, R. Narayanan, M. A. El-Sayed Chem Rev. 2005, 105, 1025-1102.
[310] K. Rajeshwar, N. R. de Tacconi, C. R. Chenthamarakshan Chem. Mater. . 2001, 13, 2765.
[314] Y. Wang, S. Suna, W. Mahler, R. Kasowski J. Chem.Phys. 1987, 87, 7315-7322.
[315] I. Chakraborty, D. Mitra, S. P. Moulik Journal of Nanoparticle Research. 2005, 7, 227-236.