Aparat respirator – curs I

Aparatul respirator asigura schimbul de gaze intre sange si mediul extern, efectuandu-se in acest
fel respiratia externa.

El este alcatuit din cai aeriene, plamani si cutia toracica.

1.Caile aeriene: nazofaringe, laringe, trahee, 2 bronhii, cate una pentru fiecare plaman, care se
ramifica, descrescand in marime pana la stadiul de bronhiola terminala. Bronhiola terminala
deserveste un acin, format din alveole pulmonare.

2.Plamanii sunt organe elastice. Ei au forma de trunchi de con, cu baza mare orientata in jos. Cel
drept este alcatuit din trei lobi, iar cel stang din doi. Lobii pulmonari sunt delimitati prin scizuri,
care iau nastere prin plicaturarea pleurei.

Pleura este foita care inveleste plamanul. Este formata din:

- o foita viscerala – care se aplica direct pe suprafata plamanului
- o foita parietala – care vine in contact cu fata interna a peretului toracic

Foita parietala si cea viscerala inchid intre ele o cavitate virtuala cu presiune negativa, dar care
poate deveni reala in conditii patologice daca patrunde aer (pneumotorax) sau lichid (pleurezii).
Unitatea morfofunctionala a plamanului este lobulul pulmonar care este alcatuit din acini
pulmonari, iar acestia din alveole pulmonare. Prin membrana alveolo-capilara se face transferul de
gaze din alveole in sange unde O2 se fixeaza pe hemoglobina, iar CO2 ia calea inversa, paraseste
patul vascular si trece in alveole, iar de acolo, prin expiratie este eliminat din caile respiratorii in
mediul extern.

3.Cutia toracica – este alcatuita din oase (coloana vertebrala posterior, sternul anterior si coastele
lateral), muschi, vase, nervi, tesut subcutanat si tegumente.
Respiratia este un act reflex, avand centrul in bulbul rahidian (prima portiune din trunchiul
cerebral). Distingem doua momente ale respiratiei:
- inspiratia consta in dilatarea cutiei toracice prin contractia muschilor respiratori (este un
proces activ);
- expiratia consta in reducerea volumului cutiei toracice prin relaxarea muschilor respiratori,
colabarea plamanilor si expulzarea aerului bogat in CO2 (este un process pasiv).

Respiratia normala la adult are frecventa de 16-18 inspiratii pe minut.

Respiratia externa este reprezentata de patrunderea aerului in caile respiratorii, unde este
purificat, incalzit, umezit si amestecat cu aerul deja existent acolo.

Respiratia interna este reprezentata de trecerea oxigenului in sange unde este fixat pe Hb, este
vehiculat de globulele rosii pana la celule, unde se efectueaza trecerea oxigenului din sangele
arterial in celule si se elimina CO2 din celule care este adus la plamani prin intermediul circulatiei
venoase.

Compozitia aerului la nivelul marii: N=79,02%; O2 = 20,94%; CO2 = 0,04%, iar a aerului expirat:
N=79,02%; O2 = 16,3%; CO2 = 4,5%

Notiuni de semiologie
Semiologia se ocupa cu studiul si interpretarea simptomelor si a semnelor de boala, cu ajutorul
carora se elaboreaza diagnosticul.

Durerea – este frecvent semnalata de bolnav ca o jena dureroasa, exacerbata uneori de miscarile
respiratorii. Cand se instaleaza brusc si este vie, intensa, ca o impunsatura de pumnal la nivelul
toracelui (de obicei in regiunea mamelonara) vorbim de junghi toracic si poate surveni in
pneumonie, pleurezie, pneumotorax spontan si embolie pulmonara.

Dispneea – este relatata de bolnav ca o sete imperioasa de aer, cu senzatie de inecaciune, respiratia
fiind dificila si insotita uneori de neliniste si teama.
Dispneea poate fi clasificata in :
1.tahipnee (polipnee) caracterizata prin cresterea frecventei respiratorii peste normal, intalnita
in efort, emotie, febra, boli pulmonare si cardiace
2.bradipnee caracterizata de scaderea frecventei respiratorii sub normal (deprimari ale
centrului repirator sau in AB)
3.dispneea inspiratorie – reprezinta dificultate in inspirarea aerului si se intalneste in obstacole
pe caile respiratorii, in insuficienta acuta ventriculara stanga (astm cardiac, edem pulmonar)
4.dispneea expiratorie - dificultate in expirarea aerului – este caracteristica astmului bronsic,
bronsitelor astmatiforme sau intoxiocatiilor cu efect bronhoconstrictor
5.dispneea mixta intereseaza ambele faze ale respiratiei
6.apneea este oprirea respiratiei, ducand la asfixie si moarte. Apneea o gasim in respiratia de
tip agonal si in sincopa repiratorie.
 Tulburarile respiratorii agonale sunt de mai multe feluri:
1. Cheyne-Stokes – consta in inspiratii profunde ce cresc progresiv, devin tot mai ample, ating
un maxim, apoi descresc la fel, progresiv, pana la apnee cu durata de pana la 30 de secunde;
ciclul de reia.
2. Kussmaul – consta intr-o respiratie cu urmatorul ciclu: inspiratie profunda, zgomotoasa,
pauza, expiratie sacadata cu durata egala inspiratiei si iarasi pauza. Este caracteristica starilor
de acidoza (diabet complicat cu acidoza).
3. Biot – se caracterizeaza prin cicluri de respiratie normala urmata de apnee si din nou
respiratii normale.

Cianoza se caracterizeaza printr-o coloratie albastra-violacee a tegumentelor si mucoaselor,

consecinta a tulburarii hematozei. Este mai exprimata la extremitati: piramida nazala, buze, lobii
urechilor, unghii, degete, maini, picioare. O intalnim in boli pulmonare si cardiace, dobandite sau
congenitale.

Tusea este un simptom si semn frecvent in bolile pulmonare. Este mecanism de aparare!!! Ea
consta intr-o inspiratie scurta si adanca, urmata de inchiderea glotei. Aerul se afla in tensiune
intrapulmonar si urmeaza un expir brusc, fortat, care antreneaza elementele patologice din arborele
traheobronsic: corpi straini, lichide aspirate, mucus, secretii, puroi, sange, agenti patogeni etc. La
eliminarea produselor patologice mai contribuie si miscarile cililor mucoasei bronsice.
In functie de caracteristicile ei, tusea are mare valoare semiologica, orientand diagnosticul:
- tusea voalata, ragusita (disfonica) arata o laringita;
- tusea sonora, latratoare se observa in cancerul mediastinal si in adenopatiile
traheobronsice, traheite.
- tusea seaca se constata in prima faza a laringitelor, traheobronsitelor, a pneumoniilor si in
pleurezii;
- tusea cu expectoratie (umeda, productiva) se intalneste in bronsite, supuratii
bronhopulmonare, pneumonii, tuberculoza pulmonara, chist hidatic drenat in bronhii etc.

Sranutul este un expir violent, scurt, cauzat de iritatia mucoasei nazale prin corpi starini, secretii,
inflamatii (este un reflex de aparare);

Cascatul este o inspiratie fortata, profunda si prelunga, care semnifica o anemie cerebrala
trecatoare.

Cornajul este o insiratie zgomotoasa, uruitoare, cauzata de obstcole in caile respiratorii (laringe,
trahee).

Tirajul consta in retractia tesuturilor moi in regiunea subclaviculara, intercostala si epigastrica in

timpul inspiratiei. Cornajul si tirajul, alaturi de bataia aripioarelor nazale alcatuiesc o triada
simptomatica ce poate sa apara in bronhopneumonie la sugari.

Sputa este produsul patologic eliminat prin tuse din bronhii. Cunoasterea caracterului sputei poate
fi foarte utila pentru stabilirea diagnosticului si pentru aprecierea evolutiei unor boli ale aparatului
respirator. La sputa descriem: aspect, culoare, miros si cantitate. Din ea se fac examinari citologice
si bacteriologice in vederea stabilirii diagnosticului si tratamentului.
- sputa albicioasa, vascoasa o intalnim in bronsite catarale, virale (sputa mucoasa);
- sputa mucopurulenta sau purulenta (culoare galben-verzuie, galbena, galben-ruginie,
alba) – o intalnim in traheobronsite purulente sau in supuratii bronhopulmonare;
- sputa hemoptoica – se intalneste in bronsiectazii si in tuberculoza pulmonara (are striuri
sangvinolente), pneumonii virale, traheite;
- sputa rubiginoasa, ruginie (culoarea caramizii arse), aderenta de fundul vasului, este
patognomonica (caracteristica) pentru pneumonia franca lobara (pneumonia cu
pneumococ);
- sputa ca pelteaua de coacaze (sputa rosie, gelatinoasa) – este o sputa care apare in
cancerul bronhopulmonar;
- sputa seroasa, spumoasa, aerata – apare in edemul pulmonar acut;
- sputa clara, ca apa de stanca – apare in drenarea unui chist hidatic pulmonar;
- sputa negricioasa – la marii fumatori.

Mirosul fetid al sputei arata o supuratie pulmonara (abces, bronsiectazie, tuberculoza, unele forme
de bronsite). In gangrene, mirosul sputei este penibil, respingator, este un miros putred.

Cantitatea sputei poate varia intre 30 - 100 ml/24 ore in bronsite, putand ajunge pana la 300-500
ml/24 ore in supuratiile bronhopulmonare.

Vomica este o eliminare de 300-500 ml de sputa deodata, prin drenarea unui abces pulmonar sau
a unui chist hidatic pulmonar.

Hemoptizia este hemoragia din aparatul respirator, precedata de tuse, sputa eliminata fiind formata
din sange rosu si aerat. Poate fi observata din tuberculoza pulmonara, bronsiectazii si cancer
bronhopulmonar.

Epistaxisul este hemoragia nazala care apare in cadrul unor afectiuni locale sau generale.

Examenul obiectiv se foloseste de cateva metode: inspectie, palpare, percutie si auscultatie. La

auscultatie percepem murmurul vesicular, precum si zgomote supra-adaugate (raluri ronflante,
sibilante, subcrepitante si crepitante).

Investigatii paraclinice

1. Examenul sputei – se analizeaza aspect, culoare, miros si cantitate si se face examen

citologic si bacteriologic
- ex. citologic – examenul sputei pe frotiu colorat – urmareste descoperirea de celule tumorale,
elemente ale sangelui, microbi (de mare valoare fiind descoperirea bacilului Koch) sau
ciuperci;
- ex. bacteriologic – insamantarea pe medii de cultura (culturi microbiene), urmata de
antibiograma pentru testarea sensibilitatii germenilor la antibiotice; pentru acest examen
sputa se recolteaza in recipiente sterile.
 2. Punctia pleurala – se practica la bolnavii care au colectii lichidiene pleurale.

3. Examen radiologic – o explorare curenta si foarte necesara in bolile pulmonare.

4. Bronhoscopia – explorarea bronsica cu ajutorul bronhoscopului, cand se poate preleva si

tesut pentru examen histopatologic;

5. Tomografia computerizata si rezonanta magnetica (RMN) cu sau fara substanta de

contrast pentru decelarea pro ceselor patologice din profunzime.

6. Probe functionale respiratorii. - spirometrie

Obiectivarea insuficienţei respiratorii se face curent prin:
Determinarea SaHbO2% (saturaţia hemoglobinei cu O2) sau a PaO2 (presiunea parţială a O2) din
sângele arterializat.
Valoarea normală a SaHbO2% este > 95% si se realizează prin metoda oximetriei directe, pe
sânge prelevat din arteră, la adăpost de aer.
Valoarea normală a PaO2 este de 91 mm Hg.
Scăderea sub 95% a SaHbO2 şi sub 91 mm Hg a PaO2 exprimă hipoxemie şi obiectivează
insuficienţa respiratorie.