Este o metodă verbală de învăţare cu ajutorul întrebărilor şi al
răspunsurilor. Bazându-se pe cuvânt este o metoda de cunoaştere imediată. Conversaţia euristică – de descoperire – îl conduce pe copil la cunoştinţe noi prin întrebări asupra altor cunoştinţe dobândite deja. Pentru că rezolvarea nu poate fi sesizată dintr-o dată de copil, adultul îl conduce prin întrebări; el atrage atenţia asupra unor elemente importante pentru înţelegere si astfel îl ajută să sesizeze noi relaţii, să contureze probleme mai restrânse a căror rezolvare simplifică explicaţia integrală. Dacă întrebările adultului sunt prea simple, efortul de înţelegere este redus, iar contribuţia conversaţiei la descoperirea cunoştinţelor este redusă. Conversaţia de verificare – examinatoare urmăreşte să evidenţieze gradul, de însuşire al anumitor cunoştinţe. Întrebările condiţionează calitatea cunoaşterii copilului prin adunarea conţinutului de idei la principiile euristice, prin accesibilitatea lor, prin corectitudinea şi calitatea formei lor. Folosite corect, întrebările gradează dificultăţile şi sistematizează, conduc pe copil spre sinteze. Conversaţia-joc are la origine nevoia copilului de a-şi afirma posibilitatea de a pune întrebări. El ne va adresa uneori mai multe zile la rând o întrebare care i-a reţinut atenţia, sau va încerca sa prelungească la nesfârşit o conversaţie gratuită. Convorbirile dintre educatoare/învățătoare și copii pot fi făcute cu un singur copil, cu un grup mic sau cu întreaga grupă/clasă. În convorbirile cu întreaga grupă, riscurile de îndepărtare de interesele copilului de formalism și neparticipare sunt mari. Deosebite obligaţii îi revin educatoarei/învățătoarei în antrenarea repetată în dialog a copiilor timizi sau recalcitranţi.