Conversația

Este o metodă verbală de învăţare cu ajutorul întrebărilor şi al

răspunsurilor. Bazându-se pe cuvânt este o metoda de cunoaştere
imediată.
Conversaţia euristică – de descoperire – îl conduce pe copil la
cunoştinţe noi prin întrebări asupra altor cunoştinţe dobândite deja. Pentru
că rezolvarea nu poate fi sesizată dintr-o dată de copil, adultul îl conduce
prin întrebări; el atrage atenţia asupra unor elemente importante pentru
înţelegere si astfel îl ajută să sesizeze noi relaţii, să contureze probleme
mai restrânse a căror rezolvare simplifică explicaţia integrală. Dacă
întrebările adultului sunt prea simple, efortul de înţelegere este redus, iar
contribuţia conversaţiei la descoperirea cunoştinţelor este redusă.
Conversaţia de verificare – examinatoare urmăreşte să
evidenţieze gradul, de însuşire al anumitor cunoştinţe. Întrebările
condiţionează calitatea cunoaşterii copilului prin adunarea conţinutului de
idei la principiile euristice, prin accesibilitatea lor, prin corectitudinea şi
calitatea formei lor. Folosite corect, întrebările gradează dificultăţile şi
sistematizează, conduc pe copil spre sinteze.
Conversaţia-joc are la origine nevoia copilului de a-şi afirma
posibilitatea de a pune întrebări. El ne va adresa uneori mai multe zile la
rând o întrebare care i-a reţinut atenţia, sau va încerca sa prelungească la
nesfârşit o conversaţie gratuită.
Convorbirile dintre educatoare/învățătoare și copii pot fi făcute cu un
singur copil, cu un grup mic sau cu întreaga grupă/clasă. În convorbirile cu
întreaga grupă, riscurile de îndepărtare de interesele copilului de formalism
și neparticipare sunt mari.
Deosebite obligaţii îi revin educatoarei/învățătoarei în antrenarea
repetată în dialog a copiilor timizi sau recalcitranţi.