Sunteți pe pagina 1din 1

VALORI ȘI PRINCIPII CONSTITUȚIONALE

Fișă de lucru
Clasa a VII-a

1. Pe baza art. 2 din Constituția României, precizează care sunt căile prin care se exercită
suveranitatea poporului.

2. Alcătuiește un eseu în care să utilizezi termenii: constituție, drepturi și libertăți, regim


politic democratic, regim politic totalitar.

3. Pe baza textelor de mai jos, identifică principiile constituționale:


a. „Partidele politice se constituie și își desfășoară activitatea în condițiile legii.”(art. 8, alin.
2)
b. „Nici un grup și nici o persoană nu pot exercita suveranitatea în nume propriu”(art. 2,
alin.2)
4. Demnitatea umană este o valoare constituțională și se regăsește în prevederile
constituționale, de exemplu în aceea potrivit căreia statul este obligat să ia măsuri pentru a asigura
cetățenilor un nivel de trai decent (art. 47). Identifică alte două prevederi constituționale care
contribuie la realizarea demnității umane.
5. Potrivit actualei constituții, statul român este un stat social. În acest sens, una din
prevederile constituționale se referă la faptul că statul acordă burse sociale de studii copiilor și
tinerilor proveniți din familii defavorizate și celor instituționalizați (art. 32, alin. 4). Împreună cu
colegul tău, identifică alte prevederi constituționale care dovedesc această caracteristică a statului.
7. Organizați împreună cu profesorul vostru o activitate la care invitați un reprezentant al
comunității locale. Informați-vă în legătură cu măsurile luate de primărie în scopul asigurării unui
nivel de trai decent pentu locuitori: ocrotirea sănătății, mediu sănătos, siguranța persoanei, dreptul
la învățătură, protecția copilului etc.
În grupe, formulați întrebările ce urmează să le adresați invitatului, sesizați probleme cu care
vă confruntați în comunitate și notați concluziile. Fiecare grupă își prezintă concluziile
argumentate în fața colegilor.

S-ar putea să vă placă și