TEMA 2: Macroeconomia și

principalii indicatori
macroeconomici.
 UNITĂȚILE DE CONȚINUT:
1. Sisteme de evaluare a rezultatelor
macroeconomice.
2. Principii de evaluare şi metode de calcul al
indicatorilor în SCN.
3. Indicatori nominali şi reali.
4. Venitul Disponibil și bunăstarea economică.
Curba lui Lorentz și coeficientul Gini.
I. Sisteme de evaluare a
rezultatelor macroeconomice
Evaluarea activităţii economice la nivelul
întregii ţări, se folosesc 2 sisteme de
calcul:
Sistemul Producţiei materiale (SPM).
Sistemul Conturilor Naţionale (SCN),
numit şi contabilitatea naţională.
SPM a fost utilizat în fosta URSS şi în
celelalte state socialiste. Conform acestui
sistem, venitul naţional se acumula prin
munca depusă în sfera producţiei
materiale, excluzând sectorul serviciilor.
 Indicatorii utilizați în SPM:
Produsul social – valoarea bunurilor materiale create în
sfera productivă într-o perioadă dată de timp.
 Produsul social final (PSF) – valoarea bunurilor
materiale ce au parcurs toate etapele procesului de
producţie şi sunt destinate consumului.
 Produsul social total (PST) – valoarea bunurilor
materiale, indiferent de gradul lor de finisare.
PST = PSF + CI
 Consumul intermediar (CI) – valoarea bunurilor
materiale utilizate în scopul producerii altor bunuri.
 Venitul naţional – valoarea nou creată în producţia
materială în decurs de un an, destinată satisfacerii
necesităţilor de consum şi de dezvoltare.
 În anii ΄30 ai secolului XX, J.M. Keynes a considerat că este necesar de evaluat
într-o ţară venitul real, consumul, economiile şi investiţiile.
 În anul 1941, J. Meade şi R. Stone, au conceput un sistem macrocontabil cu
patru sectoare: firme, menaje, administraţie şi restul lumii.
 Primul Sistem Standardizat Internaţional al Conturilor Naţionale, elaborat de
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), a apărut în anul 1953 creat de către un
grup de experţi sub conducerea lui R. Stone.
 Comitetul Statistic al ONU a aprobat versiunea a treia (1993) a Sistemului
Conturilor Naţionale (SCN) aplicat în statistica internaţională, care include
valoarea bunurilor şi serviciilor produse, inclusiv în economia subterană.
Actualmente SCN este aplicată în peste 100 de ţări ale lumii.
 Din anul 1995 (după cea din 1979), în UE se utilizează o versiune puţin
diferenţiată de cea adoptată de ONU, denumită „Sistemul European de Conturi
(SEC)”care este apropiată de SCN - 93.
 În SCN, spre deosebire de SPM, Venitul național include toate veniturile
factorilor de producţie obţinute în ramurile producţiei materiale (industrie,
agricultură, construcţii, transport) şi nemateriale (învăţământ, sănătate, cultură
etc.). În economiile postsocialiste, implementarea SCN al ONU a început la
finele anilor ΄80.
 La cea de-a 40-cea sesiune a Comisiei Statistice al ONU a fost aprobată SCN-
2008. În Uniunea Europeană a apărut SEC-2010, fiind asemănătoare SCN-2008.
 În Republica Moldova Conturile se elaborează în conformitate cu
metodologia Sistemului Conturilor Naţionale a Organizaţiei Naţiunilor
Unite, versiunea 2008 (SCN-ONU-2008), compatibilă cu metodologia
Sistemului European de Conturi, versiunea-2010 (SCN, ONU-2008/SEC-
2010).
 În RM Conturile Naţionale se prezintă prin:
1. contul de bunuri şi servicii,
2. contul de producţie,
3. contul de exploatare,
4. contul de distribuire primară a veniturilor,
5. contul de distribuire secundară a veniturilor,
6. contul de utilizare a venitului disponibil brut,
7. contul de capital,
8. conturile sectorului „Restul lumii”.
Sursa:
https://statistica.gov.md/public/files/Metadate/Conturi_nationale.pdf
 Principalele componente ale sistemului conturilor
naţionale sunt:
1. Agenţii economici:
 Menajele;
 Întreprinderile;
 Instituţiile bancare şi de asigurări;
 Administraţiile publice (statul) şi private(sindicatele, partidele
politice, asociaţiile sportive şi culturale, organizaţiile de cult);
 Străinătatea, numită şi restul lumii.
2. Operaţiunile:
 Operaţiunile cu bunuri materiale şi servicii (producţia, consumul,
formarea brută a capitalului, exportul şi importul)
 Operaţiunile de repartiţie ce vizează salariile, impozitele,
veniturile provenite din proprietate şi activitate economică.
 Operaţiunile financiare (creanţele, împrumuturile, economiile).
3. Conturile naţionale
Un cont naţional este compus din 2 părţi:
 I - la Debit – se înscriu resursele de care dispune un sector
oarecare,
 II – la Credit – se înscrie folosirea acestor resurse.
 Principalii indicatori macroeconomici
calculaţi în SCN sunt:
1) produsul intern brut (P.I.B.);
2) produsul naţional brut (PNB) sau
venit național brut (VNB)
3) produsul intern net (PIN);
4) produsul naţional net (PNN);
5) venitul naţional (VN);
6) venitul personal (VP);
7) venitul personal disponibil (VPD).
II. Principii de
evaluare şi metode
de calcul al
indicatorilor SCN.
 Principii metodologice ale măsurării rezultatelor activităţii în SCN
 1. Bunurile şi serviciile se evaluează la preţurile de vânzare a lor în
cadrul pieţei. În afară de acestea, în PIB se va regăsi:
 • valoarea serviciilor oferite de către stat, dar în afara pieţei
(adică fără plată directă din partea beneficiarului), cum ar fi:
apărarea, ordinea publică, iluminarea, amenajarea spaţiilor verzi,
reparaţia drumurilor etc. În acest caz, valoarea lor se estimează în
funcţie de cheltuielile privind salarizarea specialiştilor şi finanţarea
programelor de stat în scopul îndeplinirii funcţiilor sale;
 • producţia şi serviciile utilizate de către menaje, dar obţinute cu
propriul efort;
 • bunurile obţinute de către agenţii economici, dar neînregistrate
în scopul evitării onorării obligaţiunilor fiscale;
 • rezultatele activităţii întreprinzătorilor ce fac parte din grupul
„gospodăriile casnice” şi care plasează pe piaţă bunuri a căror
evidenţă nu este reflectată în activitatea acestor entităţi.
 2. Se ţine cont de perioada de timp în care se produc bunurile, astfel
încât calcularea valorii anuale a producţiei se face doar la cele
fabricate în perioada analizată.
 Principii metodologice ale măsurării rezultatelor activităţii în SCN
Deci, de exemplu, un tractor produs în anul precedent nu va participa la
calculul PIB –ului din anul curent. De asemenea, în cazul revinderii lui în anul
curent se vor reflecta doar serviciile aferente achiziţionării şi
întregistrării unităţii de transport pe numele noului proprietar.
3. Nu participă la calcularea indicatorilor agregaţi:
 plăţile cu caracter social efectuate de către stat sub forma pensiilor,
burselor şi altor indemnizaţii;
 remitenţele;
 bunurile şi banii primiţi de la părinţi de către copii;
 bunurile ce sunt dăunătoare sănătăţii, produse contrar legii;
 produsele şi serviciile ce participă la crearea altor bunuri. De exemplu, o
ladă de portocale care a cumpărat-o o familie pentru consum alimentar
formează PIB, iar dacă ea este achiziţionată pentru a face suc care
urmează să fie vîndut de către o cafenea, atunci se consideră consum
intermediar. De asemenea, serviciile de livrare a portocalelor la
domiciliu sunt considerate consum final, iar către cafenea – consum
intermediar.
 achiziţionarea de acţiuni şi obligaţiuni, nu reprezintă valoare
participantă la PIB.
 Diferenţierea indicatorilor sintetici în SCN
Criterii de clasificare:
I. În funcţie de sfera de cuprindere:
indicatori de natură brută – în producţia finală se include şi
consumul de capital fix – amortizarea (A);
indicatori de natură netă →se elimină din rezultatele
agregate consumul de capital fix.
II. În funcţie de preţurile utilizate:
indicatori evaluaţi la preţurile pieţei – preţul ce include
impozitele indirecte (preţul cumpărătorului);
indicatori evaluaţi la preţurile factorilor de producţie –
preţuri fără impozite indirecte (preţul producătorului).
III. În funcţie de agenţii economici a căror activitate este
luată în calcul:
indicatori interni – produsul intern brut (PIB) ia în
consideraţie rezultatul activităţii productive ale agenţilor
interni;
indicatori naţionali – produsul naţional brut (PNB) ia în
consideraţie rezultatele activităţii productive ale agenţilor
naţionali.
În RM ca indicator de bază este utilizat
PIB.
PIB- exprimă valoarea brută a producţiei
finale de bunuri şi servicii produse într-o
anumită perioadă de timp de către agenţii
economici ce îşi desfăşoară activitatea în
interiorul ţării.
 Contabilitatea naţională determină mărimea
PIB-ului prin diverse metode:

1. Metoda de producţie (metoda valorii

adăugate)
Esenţa acestei metode constă în măsurarea şi evidenţierea valorii
adăugate brute (VAB) create de factorii de producţie în toate unităţile
din interiorul ţării, producătoare de bunuri şi servicii (de consum şi
publice) şi agregarea acestor mărimi pe sectoare, ramuri şi pe
ansamblul economiei naţionale.
FORMULE DE CALCUL:

n
PIB  VABpf  Im p _ ind _ net  VAB;
i e
unde i = sectoarele sau ramurile economiei
Imp_ind_net =Imp_ ind –subvenții
Imp ind : TVA, aacize, taxe vamale
Ex. Presupunem că bunul final este pâinea produsă şi vândută consumatorilor pe
baza activităţii succesive a următorilor agenţi economici:

Agenţii economici şi activitatea lor: Încasări totale Valoarea

(lei) adăugată brută
1. agentul economic care produce grîul 10000 10000
2. întreprinderea de morărit care produce şi vinde 18000 8000
făina (18000-10000)
3. brutăria ce produce şi vinde pîine 30000 12000
(30000-18000)

Produsul global brut PGB 58000

(10000+18000)
Consum intermediar CI 28000

(10000+8000+
Valoarea adăugată brută 12000)
30000
PIB = PGB - CI
2. Metoda utilizării finale (metoda cheltuielilor)
Presupune agregarea cheltuielilor pentru achiziţionarea bunurilor ce
alcătuiesc producţia finală.
FORMULE DE CALCUL:
Ibr = FBFC + VS
Formarea brută de capital (Ibr) determină procurarea netă a bunurilor şi serviciilor de către unităţile
rezidente, produse în perioada considerată, dar nu şi consumate. Cuprinde formarea brută de capital
fix, variaţia stocurilor (VS).
Formarea brută de capital fix (FBCF) reprezintă valoarea bunurilor durabile, dobândite de unităţile rezi-
dente în scopul de a fi utilizate ulterior în procesul de producţie.
Variaţia stocurilor reprezintă diferenţa între stocul de la sfârşitul perioadei considerate şi cel iniţial. Sto-
curile reprezintă bunurile, altele decât cele de capital fix, deţinute la un moment dat de unităţile de
producţie.

Ibr = Inete + A
In – investiţiile nete, cheltuielile pentru investiţii efectuate în perioada
curentă; A – amortizarea, deprecierea capitalului.

PIB = C+G+ Ibr + Nx

Nx=Ex-Imp
• C - cheltuielile de consum personal
• G - consumul final guvernamental
• Ibr - Investiţii brute (formarea brută de capital),
• Nx - exportul net
 3. Metoda repartiţiei (a însumării veniturilor)
PIB reprezintă suma veniturilor aferente factorilor de
producţie antrenaţi în activitatea economică dintr-o
ţară. PIB include:
 remunerarea salariaţilor – sumele brute calculate,
inclusiv prime, sporuri, avantaje în natură, impozite pe
venit, vărsăminte în fondurile de susținere socială și alte
plați.
 excedentul brut de exploatare, cuprinde veniturile din
proprietate şi veniturile din activitatea de întreprinzător
(renta, dobânda, profit). Termenul brut indică
includerea consumului de capital fix.
 impozite indirecte pe producţie şi import – impozitele
prelevate proporţional cu cantitatea sau valoarea
bunurilor şi serviciilor produse, comercializate sau
importate de rezidenţi. Ex: taxa pe valoarea adăugată,
accizele, impozite pe bunuri şi servicii importate.
 subvenţii (Subv), care includ sumele vărsate pe o unitate
de bun sau serviciu produsă sau importată şi sumele
acordate de buget pentru acoperirea pierderilor;
 FORMULE DE CALCUL:
n
PIB pf  VF  A
i 1

PIB = Salarii + Renta +Dobînda + Profit+

Amortizarea + Impozite indirecte – Subvenţii
Produsul național brut (PNB) valoarea bunurilor şi
serviciilor finale produse de firmele naţionale în
decursul unei perioade determinate.
PNB = PIB – Vfs + Vfn
 Vs – veniturile factoriale obţinute de agenţii economici străini
în ţară;
 Vn– veniturile factoriale obţinute de agenţii economici naţionali
în afara ţării.
 Produsul Intern Net (PIN):
Sintetizează suma valorilor adăugate nete ale bunurilor materiale şi serviciilor finale
produse de către toţi agenţii economici (autohtoni şi străini) care acţionează în interiorul
ţării, într-o perioadă de timp (de regulă un an).
FORMULE DE CALCUL:
Metoda producției: PIN = Σ VANi
De asemenea, se mai calculează scăzând din produsul intern
brut consumul de capital fix, amortizarea (A), astfel:
Metoda cheltuielilor: PIN = PIB − A
Metoda veniturilor:
Prin însumarea veniturilor sub forma:
•salariului, inclusiv a primelor de asigurare socială,
•a impozitelor indirecte nete (fără subvenţii),
•rentelor, dobânzilor,
•profiturilor întreprinderilor (care includ: impozit pe
profit, dividendele şi profitul nerepartizat al corporaţiilor),
•veniturilor din activitatea individuală de muncă (profitul
proprietarilor)
•a altor forme de venituri din interiorul ţării.
 Produsul Intern Net (PIN):
PIN = Salarii + Renta +Dobînda + Profit+ +Impozite
indirecte nete
PIN preţul pieţei = PIB preţul pieţei – A;
PIN preţul factorilor = PIN preţul pieţei – Impozitele
indirecte nete;
PIN preţul factorilor = Venitul Naţional (VN)
PNN: Valoarea netă a bunurilor şi serviciilor finale produse de
agenţii economici naţionali, într-o anumită perioadă de timp.
PNN = PNB – A PNN = VN + I ind. nete
PNN la preţul factorilor = VN
 Venitul naţional (VN)
 sintetizează veniturile obţinute de către proprietarii factorilor de
producţie;
 exprimă veniturile din muncă şi din proprietate care decurg din producţia
bunurilor economice.
 reflectă şi utilizarea veniturilor pentru cumpărarea de produse şi servicii de
consum şi pentru economisire.
METODELE DE CALCUL:
□ metoda producţiei – VN reprezintă valoarea adăugată netă, exprimată în
preţurile factorilor creată pe parcursul unui an de către agenţii economici ai
unei ţări
VN = Σ VANp.f.= PNNp.f.= PNBp.f.− Amortizarea.
VN = PIN – Impozite indirecte nete
VN = PNN – Impozite indirecte nete
□ metoda repartiţiei – VN include veniturile impozabile la nivel microeconomic:
salarii, profituri, rente, dobînzi nete.
VN = Salariu + Renta + Dobânda + Profit
Venitul Naţional Disponibil (VND)
VND=VN+Transferuri din exterior - Transferurile efectuate către exterior
Transferuri din/către exterior-pensii, ajutoare, penalizări, cotizații la
organismele internaționale, taxe etc. (nu sunt legate de procesul de
producție)
VND = Consum + Economii naţionale
 Venitul personal (VP)
Suma veniturilor individuale obţinute din
activitatea productivă şi din transferuri.
FORMULE DE CALCUL:
Pîntrepr=Imp pe profit+Div+Pnerep.într.

VP= VN – Pîntrep.+ Div – CAS + TR

VP = VN – Pnerep.într. – I prof – CAS +
TR
VP=S + R + D + Ppropr. + Div – CAS + TR
 Venitul personal disponibil (VPD)
Venitul pe care menajele îl pot utiliza
efectiv pentru consum şi economii.
FORMULE DE CALCUL:

Reprezintă venitul personal din care se elimină

impozitele personale şi alte plăţi nefiscale
VPD = VP–Impozite personale – Plăţi nefiscale
VPD=Consum+Economii
VND = Consum + Economii naţionale
 III. Indicatori
nominali și reali
 Produs Intern Brut
 produsul intern brut nominal, reprezintă valoarea de piaţă a
bunurilor şi serviciilor produse în economie, evaluate în
preţuri curente
PIBnom = ∑Qn*Pn
 produsul intern brut real, rerezintă valoarea de piaţă a
bunurilor şi serviciilor produse în economie, evaluate în
preţuri comparabile
PIBreal = ∑Qn*P0
unde: Qn – cantitatea produsă în anul curent;
Pn- nivelul preţurilor din anul curent;
P0 – nivelul preţurilor din perioada de bază
 Deflatorul PIB reprezintă raportul procentual dintre PIB nominal şi
PIB real reflectând o măsură a inflaţiei în perioada ce începe cu anul
de bază şi se încheie cu anul de calcul.

DPIB= (PIB nom/PIB real)*100%

- indică asupra majorării PIB reieșind din
creşterea preţurilor;
- stabileşte legătura dintre produsul intern
brut real şi nominal;
- se utilizează pentru caracterizarea
dinamicii preţurilor;
- se utilizează pentru determinarea nivelului
şi ritmurilor inflaţiei.
 Indicii de prețuri:

Indicele Paashe (deflatorul) IP 

 p q 1 1

p q
P
0 1

Indicele Laysperes IP 
 p q 1 0

p q
L
0 0

Indicele Fisher IPF  IPP  IPL 

p q  p q
1 1 1 0

p q p q
0 1 0 0
IV. Venitul disponibil și
bunăstarea economică.
Curba lui Lorentz și
coeficientul Gini.
 Venitul disponibil
 Veniturile disponibile ale gospodăriei reprezintă totalitatea veniturilor băneşti şi în natură
obţinute din activitatea salarizată, agricolă, individuală, indemnizaţii sociale, precum şi alte
surse de venit.

https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/Moldova_in_cifre/2019/Breviar_r
o_2019.pdf
Bunăstarea are ca element central individul, ale cărui nevoi
sunt mai mult sau mai puţin satisfăcute la diferite niveluri ale
bunăstării, însă aceasta a devenit un obiectiv esenţial şi la
nivel de stat, guvern, organizaţii politice şi organisme
internaţionale.
 Este acceptată ideea că bunăstarea generală este suma bunăstării
individuale. O creştere a bunăstării generale e considerată orice
ameliorare a bunăstării unui individ care nu duce la reducerea
bunăstării altui individ.

 În viziunea lui Nicholas Barr componentele

definitorii ale bunăstării acestea sunt:
 bogăţia fizică formată din bunuri durabile;
 bogăţie financiară care include acţiuni,
obligaţiuni şi conturi bancare;
 capital uman întruchipat în capacităţile
individului formate în urma instruirii, pe de o
parte, iar pe de altă parte moştenite prin
ereditate .
 Bunăstarea economică: stare a condițiilor
naturale, de capital și de cultură care
asigură integritatea vieții biologice,
satisfacerea nevoilor de ordin material și
spiritual, care să permită manifestarea
continuă și în progres a personalității
umane.
Bunăstarea economică netă: indicator macroeconomic, ce caracterizează
calitatea şi nivelul de trai a populaţiei în ansamblu.

Se determină adăugând la PIB

valoarea bunurilor şi serviciilor produse
economia tenebră, valoarea muncii la
domiciliu, efectuate de sinestătător prin
majorarea timpului liber şi se exclud
cheltuielile aferente înlăturării
consecinţelor impurificării mediului
ambiant.
 PIB ȘI BUNĂSTAREA ECONOMICĂ:
 PIB şi bunăstarea - interdependențe;
 PIB - raportul material al bunăstării;
 nivelul bunăstării ⇛creşterea PIB.

 PIB poate să se Δ, iar bunăstarea să

nu se Δ;
 bunăstarea poate să se Δ în condiţiile
aceluiași nivel al PIB.
 Motivele existenței decalajelor:
 activitatea casnică nu se include în valoarea PIB-
ului, dar influenţează bunăstarea;
 bunăstarea economică depinde de cantitatea
bunurilor economice şi de utilitatea lor;
 bunăstarea economică individuală depinde şi de
modalitatea de distribuire a veniturilor şi deci, a
bunurilor economice, însă PIB nu relevă
diferenţierea nivelului de trai a diferitor
categorii sociale.
 în PIB nu sunt incluse tranzacţiile ce se
derulează în economia tenebră;
Motivele existenței decalajelor:
 durata timpului liber influenţează bunăstarea
economică şi mărimea PIB.
 la calcularea PIB nu se ia în consideraţie gradul de
poluare a mediului natural, care este o
componentă a bunăstării;
 PIB nu reflectă calitatea mediului social-politic,
aceasta constituind o componentă fundamentală a
bunăstării sociale;
 PIB poate fi subevaluat sau supraevaluat din
cauza necorelării valorii efective cu cele
planificate ale proiectelor de investiţii.
 Avuția națională:
 - este un element important în determinarea
bunăstării;
 - rezultatul multianual al funcţionării economiei
naţionale,
- reflectă potenţialul economic,
- reprezintă totalitatea bunurilor materiale şi
nemateriale de care dispune societatea la un
anumit moment dat de timp.

Componentele avuției naționale

Avuția socială Avuția materială

Formele avuției naționale:
• Capitalul fix
Rezultate • Capitalul circulant
• Stocurile şi rezervele
materiale materiale
• Resursele naturale

• Potenţialul de învățământ
Rezultate •
•
Potenţialul de calificare
Realizările ştiinţei
nemateriale • Valorile culturale
acumulate
 Curba lui Lorenz
Curba lui Lorenz, ca instrument de analiză economică, a fost introdusă în anul
1905. Economistul american, Max Otto Lorenz, într-un articol cu denumirea
„Metode de măsurare a concentraţiei veniturilor”, prin intermediul curbei a
prezentat repartiţia neliniară a veniturilor în societate.
Curba lui Lorenz este o forma grafica ce arata distribuția venitului unei
națiuni.
In cadrul ei se face legătura intre procentele acumulate ale populației si cele
ale venitului ei. Populația se grupează în ordinea creșterii venitului mediu
disponibil pe o persoană, grupată în 5 categorii (quintile), a cîte 20% fiecare.
Pe axa absciselor este reprezentata populația “ordonata” de la stânga spre
dreapta, se găsesc ratele cele mai scăzute ale venitului, iar la dreapta cele mai
înalte.
Axa ordonatelor reprezintă veniturile.
Coeficientul Gini măsoară inegalitatea distribuției veniturilor și a fost dezvoltat de italianul Corrado
Gini și publicat în 1912 în cartea lui în titulată „Variabilitate și mutabilitate” cu aproape 100 de ani în
urmă. Valorile sale variază de la o țară la alta și, pentru aceeași țară, în decursul timpului.
Matematic, el derivă din forma curbei Lorenz, care exprimă ponderea din avuția națională deținută
de o parte a populației.
Coeficientul variază de la 0 (sau 0%) la 1 (sau 100%), cu cifra 0 fiind reprezentata egalitatea
perfectă și 1 reprezentând inegalitatea perfectă. Valorile de peste 1 sunt posibile teoretic din cauza
venitului sau a averii negative. Astfel, o țară în care fiecare rezident are același venit ar avea un
coeficient Gini egal cu 0, pe când o țară în care un rezident câștigă toate veniturile, în timp ce toț
ceilalți nu ar câștiga nimic, ar avea un coeficient Gini egal cu 1.
 Sursa:
https://statistica.gov.md/public/files/publicatii_electronice/Anuar_Statistic/2018/4_AS.
pdf