Sistemul circulator și

circulația sângelui
prof. Bondei Ionica
Sângele reprezintă 8% din masa corporală şi
este constituit din:
– plasmă – 55% din sânge;
– elemente figurate – 45% din sânge,
reprezentate de:
• hematii – cu rol în transportul gazelor respiratorii;
• leucocite sau globule albe – cu rol imunitar;
• trombocite – cu rol în coagularea sângelui
 GRUPELE SANGUINE
Grupele sangvine sunt determinate de prezenţa aglutinogenelor A, B în membrana hematiilor şi a
aglutininelor alfa şi beta în plasma sangvină.

Pe suprafaţa hematiilor se pot afla proteinele numite antigene / aglutinogene: A,B şi D;

În plasma sângelui se pot afla proteinele numite anticorpi-aglutinine-alfa şi beta.
• Sistemul ABO cuprinde 4 grupe sanguine:
• Întâlnirea aglutinogenului cu aglutinina omoloagă (A cu alfa sau B cu beta) determină
un conflict imun, de tip antigen-anticorp, care determina:
• aglutinarea hematiilor-adunarea hematiilor la un loc.
• hemoliza-distrugerea hematiilor - cu consecinte grave pentru individ
Transfuzia:
• cu cantităţi mari de sânge se realizează în cadrul aceleaşi grupe (sânge izogrup);
• cu cantităţi mici de sânge (sub 500 ml) se realizează după shema de compatibilitate la transfuzie:

Regula transfuziei
Aglutinogenul din sangele donatorului
sa nu se intalneasca
cu aglutininele din plasma
primitorului.

✓ grupa 0 poate dona la toate grupele (donator

universal), dar nu poate primi decât sânge
izogrup (de la grupa 0);
✓ grupa AB poate primi de la toate grupele
(primitor universal).
 Sistemul Rh:
• pe suprafaţa hematiilor a fost identificat şi antigenul D sau Rh;
• În funcţie de existenţa sau lipsa acestuia, persoanele sunt
considerate:
• • Rh+: aproximativ 85% dintre oameni prezintă pe suprafaţa
hematiilor un antigen D sau Rh;
• • Rh–: restul de 15% din populaţia umană care nu prezintă
antigenul D sau Rh.

În mod natural, nu există aglutinine anti-Rh, dar se pot forma în urma

unor transfuzii repetate de sânge Rh+.
• Importanţa cunoşterii Rh-ului:
1) Prin transfuzii repetate de sânge Rh pozitiv la persoane Rh negativ
se produc anticorpi anti-D (anti-Rh) care vor produce hemoliza.

2) În cazul mamei Rh negativ, când tatăl este Rh pozitiv, copii rezultaţi

vor moşteni caracterul Rh pozitiv al tatălui.

✓ La nastere, prin rupturile de vase sangvine care au loc în momentul

dezlipirii placentei de uter, o parte din sângele fetal trece la mamã si
stimuleazã productia de aglutinine anti-Rh.

✓ La o nouã sarcinã, aceste aglutinine (care pot traversa capilarele

placentare) pãtrund în circulatia fetalã si distrug hematiile fãtului,
putând duce chiar la moartea acestuia, atunci când aglutininele sunt
în concentratie mare
IMUNITATEA

• Imunitatea reprezintă capacitatea organismului de a recunoaşte şi de

a neutraliza particule sau celule străine acestuia.
• Antigenul este o substanţă străină organismului şi care, pătrunsă în
mediul intern, declanşează producerea de către organism a unor
substanţe specifice, numite anticorpi, care neutralizează sau distrug
antigenul.
• Organismul uman foloseşte împotriva factorilor biologici din mediul
extern 2 sisteme:
• imunitatea nespecifică
• imunitatea specifică.
 I.Imunitatea nespecifică (înnăscută):
• este prezentă la toţi oamenii, se transmite ereditar
• se realizează prin:
• mecanisme celulare : fagocitoza - procesul de capturare şi digestie a
microorganismelor pătrunse în corpul uman
• mecanisme umorale -substanţe produse de celule locale. Ex:
• Lizozimul (din secreţia salivară, lacrimală)
• acidul clorhidric (din secreţia gastrică)
 II. Imunitatea specifică (dobândită):
• apare în urma contactului cu agenţi patogeni, care determină un răspuns
imun. Poate fi
• dobândită natural prin mecanisme:
– pasive (transfer transplacentar de anticorpi)
– active (în urma unei boli)

• și artificial prin mecanisme:

– pasive (administrare de anticorpi)
– active (vaccinare = introducerea în organism a unor agenţi patogeni atenuaţi
sau omorâţi, dar care pot declanșa producerea de anticorpi)

Răspunsurile imune specifice sunt mediate de:

• – limfocite B (imunitate umorală, prin anticorpi)
• – limfocite T (imunitate celulară)
ACTIVITATEA CARDIACĂ
Inima
• Inima, prin structura sa, asigură circulaţia continuă a sângelui
în organism, îndeplinind un rol de pompă aspiro-respingătoare.
• Este situată în mediastin (spaţiul dintre cei doi plămâni).
✓este alcătuită din 4 camere: 2 atrii şi 2 ventricule; acestea
comunică între ele, pe fiecare parte prin orificiile
atrioventriculare, prevăzute cu valvule;
Atriul drept - La nivelul acestuia
se deschid venele cave care aduc
sângele cu dioxid de carbon din
corp.
Atriul stâng - La acest nivel se
varsă cele 4 vene pulmonare
care aduc sângele oxigenat de la
plămâni.
• Cele două atrii sunt separate
prin septul interatrial
Ventriculul drept
• Comunică cu atriul drept prin orificiul
atrioventricular drept, prevăzut cu valvula
tricuspidă, care direcţionează curgerea
sângelui dinspre atriu spre ventricul.
• Din acest ventricul pleacă artera
pulmonară, cu sânge neoxigenat, spre
plămâni, la baza arterei pulmonare găsindu-
se valvulele sigmoide care împiedică
întoarcerea sângelui în ventricul.
Ventriculul stâng
• Peretele acestuia are grosimea cea mai
mare dintre toate compartimentele inimii,
deoarece trimite sângele oxigenat în tot
organismul, prin cea mai mare arteră,
artera aortă, care este prevăzută cu valvule
sigmoide la bază.
• Ventriculul stâng comunică cu atriul stâng
prin orificiul atrioventricular stâng, prevăzut
cu valvula bicuspidă sau mitrală
✓ peretele inimii este alcătuit din 3
straturi:
- epicard,
- miocard,
- endocard.
•Miocardul / muşchiul inimii este
constituit din 2 tipuri de celule:
✓ celule miocardice
contractile
✓ celule miocardice
modificate care intră în
alcătuirea ţesutului
excitoconductor sau nodal.
Sistemul excitoconductor este format din:
NODULUL SINOATRIAL:
• se află în peretele atriului drept, în vecinătatea
orificiului de vărsare al venei cave superioare;
• frecvenţa descărcărilor este de 70-80/min;
• conduce activitatea cardiacă.

NODULUL ATRIOVENTRICULAR:
• se află în partea inferioară a septului interatrial
şi se termină în septul interventricular;
• frecvenţa descărcărilor este de 40/min;
• funcţionează permanent şi în paralel cu nodulul
atrioventricular.

FASCICULUL HISS:
• pleacă din nodul atrioventricular;
• se împarte în 2 ramuri care coboară în ventricule
şi formează reţeaua Purkinje;
• frecvenţa de descărcare este de 25/min.
Proprietăţile miocardului
Proprietăţile miocardului pot fi comune cu ale
muşchilor striaţi, dar şi specifice

1.Automatismul (ritmicitatea) reprezinta

capacitatea celulelor modificate ale miocardului
(ţesutul excitoconductor), grupate în centri sau noduli,
de a genera spontan și ritmic potenţiale de acţiune.
Inima continuă să bată pentru un timp, chiar dacă
este scoasă din organism.

Activitatea cardiacă este condusă de nodulul

sinoatrial. Dacă acest nodul este distrus centrul de
comandă este preluat de nodulul atrioventricular.
Dacă şi acest nodul este distrus, centrul de comandă
este preluat de fasciculul His.
2. Excitabilitatea = Proprietatea miocardului de a răspunde la stimuli printr-un
potenţial de acţiune propagat, lucru posibil doar în timpul diastolei (în faza de
relaxare)

.
3. Conductibilitatea constă în
conducerea potenţialului de acţiune
de la centrul de comandă în întreg
miocardul, pe traseul:

• nodul sinoatrial – nodul

atrioventricular – fascicul Hiss –
reţeaua Purkinje –miocard
contractil ventricular.
4. Contractilitatea = Proprietatea miocardului de a genera tensiune
între capetele fibrelor sale, iar rezultatul este expulzia sângelui.

Activitatea mecanică a inimii constă într-o succesiune de contracţii

(sistole) și relaxări (diastole).

Forţa de contracţie este mai mare în ventricule decât în atrii, iar ea

este mai mare în ventriculul stâng.

• Contracţiile miocardului se numesc sistole, iar relaxările diastole.

Ciclul cardiac
• O sistolă și o diastolă succesive formează un ciclu
cardiac, care are o durată de 0,8 s, pentru o
frecvenţă a inimii de 70 contracţii/min

• creşterea ritmului cardiac peste 70 contracţii/min

se numeşte tahicardie (factori care influenţează:
căldura, adrenalina, noradrenalina, influenţe
simpatice);

• scăderea ritmului cardiac sub 70 contracţii/min se

numeşte bradicardie (factori ce influenţează: frigul,
acetilcolina, influenţe parasimpatice).
 Ciclul cardiac
Atrii:
•sistola atrială -durează 0,1 s; determină trecerea
sângelui din atrii în ventriculele relaxate;
•diastola atrială-durează 0,7 s; urmează după
sistola atrială;
Ventricule:
•sistola ventriculară-durează 0,3 s; urmează după sistola atrială;
- începe cu închiderea valvelor atrioventriculare,
- se continuă cu deschiderea valvelor sigmoide de la baza aortei și trunchiului pulmonar pentru împingerea
sângelui în aceste artere;
•diastola ventriculară-durează 0,5 s;
- urmează după sistola ventriculară;
- se închid valvele semilunare care împiedică reîntoarcerea sângelui în ventricule;
- presiunea din ventricule scade și valvele atrioventriculare se deschid, permiţând curgerea sângelui din atrii în
ventricule
•diastola generală-durează 0,4 s;
- atriile şi ventriculele se relaxează
- durează de la sfârşitul sistolei ventriculare până la începutul unei sistole atriale din ciclul cardiac următor
Inima nu oboseşte deoarece:

✓ într-un ciclu cardiac durata diastolei este mai mare decât cea a sistolei;
✓ exista diastola generală
✓ miocardul nu funcţionează prin „datorie de O2”, deoarece aportul de O2
este crescut în timpul diastolei.
PARAMETRII FUNCŢIONALI AI ACTIVITĂŢII CARDIACE
1. Frecvenţa cardiacă-reprezintă nr. de contracţii ale inimii pe minut = 70–
80 contracţii/min, în condiţii de repaus
2. Debitul sistolic (Ds) -volumul de sânge pompat într-o sistolă
ventriculară = 70–90 ml
3. Debitul cardiac(Dc)-reprezintă
✓Reprezintă volumul de sânge pompat de inimă în unitatea de timp = produsul
dintre frecvenţa cardiacă și debitul sau volumul sistolic
✓are o valoare medie de 5,6 l/min (70 contracţii x 80 ml);
✓ în condiţii de efort, sarcină sau febră, debitul cardiac poate să crească, iar în
timpul somnului scade
4. Tensiune(presiune) arterială
➢ presiunea cu care circulă sângele în artere; are o valoare:
• maximă în timpul sistolei ventriculare = 120 mm Hg;
• minimă în timpul diastolei ventriculare = 80 mm Hg;
➢ se măsoară cu ajutorul tensiometrului și depinde de rezistenţa periferică,
debit cardiac, elasticitatea vaselor, volumul de sânge

5.Pulsul arterial
✓expansiunea peretelui arterial la pomparea unei noi cantităţi de sânge
✓poate fi perceput prin comprimarea unei artere pe un plan osos și
furnizează informaţii despre ritmul cardiac și calitatea arterelor
 CIRCULAŢIA MARE (sistemică)
ŞI CIRCULATIA MICĂ (pulmonară)
• La om, ca şi la celelalte mamifere, circulaţia sângelui este:
✓ închisă (sângele circulă prin inimă şi vase);

✓ dublă (sângele parcurge două circuite: circulaţia mare şi mică).

✓ completă (sângele oxigenat nu se amestecă cu cel neoxigenat);

• Sângele parcurge în sistemul circulator 2 circuite:

• CIRCULAŢIA SISTEMICĂ (MAREA CIRCULAŢIE)
• CIRCULAŢIA FUNCŢIONALĂ A PLĂMÂNULUI (MICA CIRCULAŢIE).
 Marea circulaţie
(circulația sistemică)
• începe în ventriculul stâng, prin artera
aortă, care transportă sângele cu oxigen
şi substanţe nutritive spre ţesuturi şi
organe;

• la nivelul capilarelor din ţesuturi sângele

cedează oxigenul şi nutrimentele şi se
încarcă cu dioxid de carbon şi produşi
rezultaţi în urma arderilor celulare pe
care îi aduce la inimă în atriul drept prin
cele 2 vene cave.
Mica circulaţie (circulația pulmonară)
• începe în ventriculul drept, prin trunchiul
arterei pulmonare care transportă sânge
încărcat cu dioxid de carbon spre plămâni;
• trunchiul pulmonar se împarte în cele 2 artere
pulmonare care se ramifică în interiorul fiecărui
plămân;
• la nivelul capilarelor alveolare sângele cedează
dioxidul de carbon care este eliminat prin
expiraţie în mediul aerian şi se încarcă cu
oxigen;
• sângele cu oxigen este preluat de la nivelul
alveolelor pulmonare, prin venele pulmonare şi
transportat în atriul stang.