SINDROMUL DE IMOBILIZARE

Sindromul de imobilizare

Sindromul de imobilizare este alcatuit dintr-un tablou clinic

complex, specific geriatric, cu conditionare etiologica multipla,
care are componenta iatrogena importanta.

Factori favorizanti:

varsta inaintata
terenul: modificarile neuropsihice ale varstnicului (tendinta la depresie,
anxietatea), predispozitia la imbolnaviri psihosomatice
conduita anturajului familial, social, de ingrijire medicala poate constitui factor
favorizant, uneori determinant.
 Sindromul de imobilizare

Factori determinanti:
afectiuni grave, severe, invalidante care impun imobilizari de lunga durata
afectiuni psihice
teama de cadere la pacienti care au avut crize episodice de vertije benigne, AIT-uri, cadere cu
leziune osteoarticulara fara gravitate duc la aparitia unui fals sindrom de imobilizare
tratarea incorecta a unor stari de agitatie psihomotorie reversibile, de scurta durata, legate de
schimbarea brusca a mediului(internare in spital, camin-spital), transferuri nepregatite
psihologic suficient duc la sindroame de imobilizare
afectiuni benigne cu evolutie scurta, boli intercurente pot duce le imobilizare la un batran care
nu a fost mobilizat precoce
tulburari de vedere (degenerescente retiniana, angiopatii retiniene gr III, iv. Glaucom,
cataracta)
tulburari de mers si tendinta de cadere (sechele AVC, boala Parkinson, hipotensiune arteriala)
afectiuni osteoarticulare insotite de dureri articulare, mialgii, deformari ale picioarelor
tulburari sfincteriene
televizor
frigul in lunile de iarna
lipsa unei activitati sustinute, motivate, fatigabilitate crescuta
 Sindromul de imobilizare

Simptome psihice:
anxietate
depresie
dezorientare
scaderea performantelor cognitive, mentale
dependenta regresiva
dezinteres
opozitie, negativism
stare revendicativa
mutism
plans
insomnie
 Sindromul de imobilizare

Simptome somatice:
amiotrofia
limitarea miscarilor active- limitarea mobilizarii- retractii musculare, redori articulare
leziuni cutanate- escare
crestere ponderala prin marirea masei adipoase cand nu exista o boala casectizanta
tulburari digestive: inapetenta, constipatie
tulburari sfincteriene
susceptibilitate la infectii pulmonare, urinare
susceptibilitate la embolii pulmonare
Semne metabolice:
demineralizare osoasa – osteoporoza
negativarea raportului azotat
precipitarea calculilor urinari
 Sindromul de imobilizare

Tratament
preventiv
 al bolii cauzale, urgent, cu mobilizare cat mai precoce, initial pasiva,
apoi activa. La pacientii comatosi, program de rotatie la 2 ore pentru a
evita aparitia escarelor
 cand bolnavul devine constient si cooperant: ergoterapie de
functie(indrumarea si sprijinirea pacientului pentru a-si relua
activitatile cotidiene –toalete, alimentare, deplasare)
 cand boala a survenit pe teren depresiv, la echipa de kinetoterapie va
trebui sa intervine un psiholog cu experienta in gerontopsihologie
 caldura si protectie din partea anturajului
curativ
 reeducarea -redobandirea posibilitatilor psihomotorii de autonomie si
autoservire
 reabilitarea- reintegrarea bolnavului recuperat biologic, psihologic in
viata activa
 tratament medicamentos si igieno-dietetic
 Sindromul de imobilizare

-Escare-
Escarele sunt leziuni care apar in locurile in care pielea sufera presiunea greutatii
corpului:
•regiunea sacrata – 43%- in pozitia culcat pe spate
•trohanterul mare- in pozitia culcat pe o parte
•calcaie
•ischion – in pozitia sezanda
•maleole peroniere
•fetele mediale ale genunchilor
•fetele mediale ale coapselor -arcada zigomatica
•pavilionul auricular
 Sindromul de imobilizare

-Escare-
Tipuri de escare

•escare superficiale, dureroase: decolarea pielii sau inrosirea ei, ulceratii superficiale
•escare profunde, initial cu pielea intacta, rezulta dintr-un proces de necroza musculara care
ulterior abcedeaza, ducand la formarea unei cavitati ce poate ajunge pana la os
•escare superficiale gangrenoase: placarde negre, extinse, nu ulcereaza, nu duc la formarea
unei rani deschise. Se dezvolta pe suprafete osoase (trohantere) si se complica cu
osteomielita.
•escara cu evolutie supraacuta (galopanta) este o forma clinica ce evolueaza in cateva ore (1-6
ore), apare la varstnicii cu afectiuni neuro-psihice, la care se declanseaza imediat criza de
adaptare, sau la bolnavii cu accidente vasculare cerebrale repetate.Probabil ca intervin si
modificari neurodistrofice rapide si profunde. Leziunea evolueaza rapid in profunzime, pe
orizontala si pe verticala, nu raspunde la tratament.
 Sindromul de imobilizare

-Escare-
Prevenirea escarelor consta in mobilizarea bolnavului:
•pacientul mobil va fi mentinut in timpul zilei cat mai activ
•pacientul imobilizat la pat trebuie intors din 2 in 2 ore ( 2 ore pe spate, 2 ore pe
dreapta, 2 ore pe burta, 2 ore pe stanga)
•intoarcerea bolnavului trebuie facuta prin ridicare, nu prin frecare
•mentinerea unei igiene corporale riguroase: spalare, uscare, pudra de talc
•mentinerea curata a lenjeriei
•alimentatie corecta (obezitatea favorizeaza formarea escarelor)
•hidratare corecta
•evitarea sedativelor si hipnoticelor
•dispozitive de suport (saltele sau paturi) care sa previna aparitia escarelor
 Sindromul de imobilizare

-Escare-
Tratament general
masuri dietetice
anabolizante
vitamine
oligoelemente
tratamentul anemiei: fier, vitamina B12, acid folic
tratamentul infectiilor
Tratament local
evitarea agravarii (extinderii si a adancirii) escarei
evitarea si tratarea infectiei
favorizarea procesului de vindecare