Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de stat ‘’Bogdan Petriceicu Hasdeu’’din Cahul

Facultatea de Drept și Administrație Publică

REFERAT
TEMA:Sancțiunea în dreptul internațional public
DISCIPLINA:DIP

Conducător ştiinţifcic:Blascu Olesea

Elaborat:Ţanţuc Adriana
Grupa Academică:D2001

Cahul 2021
 Cuprins
Capitolul I..............................................................................................................................................3
Introducere.Sancţiunea în dreptul internaţional şi actualitatea temei...................................................3
Legătura dintre Sancţiunile Internaţionale şi Specialitatea Drept.........................................................3
Conceptul de sancțiune în dreptul internațional....................................................................................3
Actorii dreptului internaţional...............................................................................................................5
Ce determină aplicarea sancţiunilor internaţionale...............................................................................6
Capitolul II............................................................................................................................................7
Mijloace de constrîngere a sancţiunii în dreptul internaţional..............................................................7
 Mijloacele de constrângere fără folosirea forţei armate......................................................7
 Mijloacele de constrângere cu folosirea forţei armate...........................................................8
Sancțiuni aplicate Rusiei de către Organizațiile Internaționale..........................................................10
Sancțiuni Individuale ale statelor aplicate Rusiei...............................................................................10
Concluzie.............................................................................................................................................12
Bibliografie:........................................................................................................................................12

2
 Capitolul I

Introducere.Sancţiunea în dreptul internaţional şi actualitatea temei.

O componentă esențială a dreptului internațional o reprezintă definirea și demarcarea de
responsabilitate internaţională pentru acele acţiuni care sunt de natură să pună în pericol pacea internaţională
şi securitatea,pentru a crea un climat tensionat care determină folosirea forței sau pentru a genera conflicte
militare și confruntări.Din păcate pentru comunitatea internațională,astfel de evenimente mai au loc în
secolul XXI și,de exemplu,menționăm recentul conflict dintre Siria și Turcia,au conflicte din Egipt,Libia și
Tunisia.Responsabilitatea pentru astfel de acte ilegale trebuie să fie în mod clar stabilite în normele dreptului
internaţional pentru a evidenţia funcţia preventivă a internaţionalului,responsabilitatea si asigurarea pacii si
securităţii internaţionale.Pentru că obligațiile internaţionale erau frecvent încălcate,războiul era considerat un
mijloc de cucerire și oprimare asupra altor popoare.O astfel de conduită a întruchipat încălcarea unor
principii fundamentale ale dreptului internaţional precum:egalitatea suverană a drepturilor,soluționarea
pașnică a disputelor internaționale,cooperare și respect reciproc în relaţiile interstatale,ceea ce a dus la
impunerea răspunderii stricte a agresorului acțiuni de amenințare,de încălcare a păcii și securității sau de
instigare și declanșare a războiului.Astfel,stabilirea răspunderii internaționale și a unor sancțiuni exacte
consacrat în dreptul internațional,pentru a pedepsi pe cei vinovați de încălcarea obligațiilor
internaționale,stipulate în tratatele internaționale,a apărut ca imperativ. Această responsabilitate se referă la
obligaţia statului agresor de a susţine sub diferite forme consecinţele faptelor sale penale„care poe varia de la
acoperirea daunelor materiale,până la cele mai riguroase sancțiuni permise de dreptul internațional.
Încercările de a găsi un echilibru internațional,soluții pentru menținerea păcii și securității în lume,au avut
ecou în lucrările doctrinare ale drept internaţional,Conferința pentru Securitate și Cooperare în Europa, unde
s-a susținut necesitatea sancțiunilor,împotriva actorilor care încalcă normele și obligațiile internaționale și
regulile bunei conviețuiri,în baza faptului că niciun stat nu vrea o confruntare militară.Pentru a proiecta
acțiuni eficiente împotriva războiului de agresiunea ar trebui să fie stipulate responsabilitățile vinovaților și
sancțiunile aplicate celor pedepsiţi,într-o formă clară şi precisă,pentru a evidenţia funcţia preventivă a
responsabilităţii internaţionale.

Legătura dintre Sancţiunile Internaţionale şi Specialitatea Drept

1.Legătura cu dreptul internaţional public şi dreptul Uniunii Europene-Aceste măsuri de
constrîngere,sancţiunile internaţionale se adoptă prin acte juridice,iar aceste acte juridice fie că vorbim
despre rezoluţii ale Consiliului de Securitate,fie că vorbim despre regulamentele şi deciziile Uniunii
Europene.Aceste măsuri de constrîngere devin obligatorii pentru membrii acelei organizaţii internaţionale
2.legea naţională a fiecărui stat-Dincolo de organizaţiile internaţionale statele pot impune sancţiuni
în mod unilateral.Dreptul bancar,civil,contractele sunt esenţiale in aplicarea sancţiunilor internaţionale.

Conceptul de sancțiune în dreptul internațional

Măsuri de constrîngere adoptate de către un stat sau un grup de state,împotriva unui actor pe plan
internaţional,fie că vorbim despre un stat,despre o persoană juridică,despre o persoană fizică sau despre

3
organizaţie fără personalitate juridică precum organizaţia teroristă,aceste măsuri de constîngere sunt adoptate
pentru a determina o schimbare a conduitei unui actor.
Sancțiunile internaționale reprezintă un instrument important care asigură democrația,libertatea și
securitatea comunității internaționale,precum și a fiecărui individ în parte.Utilizate tot mai frecvent,în
ultimul timp,sancțiunile internaționale s-au modificat cu scopul de evita,pe cât posibil,efectele colaterale,și
de a avea un impact mai eficient asupra statelor vinovate.În acest sens,ele urmăresc izolarea statului vinovat
prin blocarea fondurilor și resurselor economice,restricții comerciale,restricții privind operațiuni cu produse
și tehnologii cu dublă utilizare,restricții de transport și comunicații,sancțiuni diplomatice sau în domeniile
tehnico-științific,cultural ori sportiv.
Situațiile în care diferendele internaționale nu se pot soluționa prin mijloace pașnice sunt destul de
dese.În aceste împrejurări,există posibilitatea ca statele și organizațiile internaționale să utilizeze sancțiunile
internaționale,care reprezintă o formă specială de răspundere,pentru comiterea de către un stat de acte sau
fapte ilicite,împotriva altui stat sau încălcarea normelor de drept internațional.Practic,sunt un instrument
intermediar,între negocieri și acțiune coercitivă,important pentru menținerea păcii și securității
internaționale.Ele se adoptă cu scopul de a determina statul împotriva căruia sunt luate restricţi,să pună capăt
acțiunilor care au determinat impunerea acestor sancțiuni.Altfel spus,sancțiunile internaționale urmăresc
restabilirea ordinii normative internaționale,încălcată prin conduita unor state.Având în vedere că statele au
obligația de a soluționa exclusiv pe cale pașnică diferendele dintre ele,precum și faptul că este interzisă
recurgerea la forță,sancțiunile internaționale trebuie să respecte anumite condiții.
Practic, statele nu pot aplica sancțiuni decât în cazuri cu totul speciale:
- când diferendul nu a putut fi rezolvat pe cale pașnică;
- este interzisă aplicarea sancțiunilor cu folosirea forței armate
-sancțiunile cu folosirea forței armate pot fi aplicate numai de Consiliul de Securitate, afară de cazul
prevăzut de Articolul 51 din Carta ONU,al autoapărării individuale sau colective împotriva unui atac armat,
când statele au ele dreptul de a recurge la forța armată, în condițiile specificate în articolul menționat.Astfel,
se urmărește ca sancțiunile internaționale să fie proporționale cu scopul urmărit și ținând cont de nevoile de
bază ale celor sancționați.
Sancțiunile internaționale pot fi definite ca fiind „restricții și obligații în legătură cu guvernele unor
state,cu entități nestatale sau persoane fizice ori juridice,adoptate de Consiliul de Securitate al ONU,de
Uniunea Europeană,de alte organizații internaționale sau prin decizii unilaterale ale statelor,în scopul
menținerii păcii și securității internaționale,prevenirii și combaterii terorismului,asigurării respectării
drepturilor și libertăților fundamentale,dezvoltării și consolidării democrației și statului de drept și
îndeplinirii altor scopuri,în conformitate cu obiectivele comunității internaționale și cu dreptul internațional.

Aceste sancțiuni au un mod unitar de concepere, elaborare și aplicare, ceea ce ne demonstrează

existența unui sitem de sancțiuni internaționale. Acest sistem, are în componența sa sancțiuni internaționale
de mai multe tipuri, împărțite în mai multe categorii, după diferite criterii.

După natura lor, sancțiunile de drept internațional sunt: sancțiuni fără folosirea forței armate și
sancțiuni cu folosirea forței armate. Prima categorie de sancțiuni este prevăzută în Articolul 41 din Carta
ONU, și „pot să cuprindă întreruperea totală sau parțială a relațiilor economice și a comunicațiilor feroviare,
maritime, aeriene, poștale, telegrafice, prin radio și a altor mijloace de comunicație, precum și ruperea
4
relațiilor diplomatice”. Aceste sancțiuni fără folosirea forței armate, trebuie să fie utilizate în mod
excepțional, și numai după epuizarea căilor pașnice de soluționare a diferendelor. A doua categorie este
prevăzută în Articolul 42 din Carta ONU, care permite utilizarea forței „în cazul în care Consiliul de
Securitate va socoti că măsurile prevăzute la Articolul 41 nu ar fi adecvate ori s-au dovedit a nu fi adecvate.
Această acțiune poate cuprinde demonstrații, măsuri de blocadă și alte operațiuni executate de forțe aeriene,
maritime sau terestre ale membrilor Națiunilor Unite”.

Statele,într-o deplină egalitate de drepturi și pe baza liberului lor consimțământ, într-unprocesul de

acord al vointei lor, creează reglementări juridice prin tratate sau printradiție care a condus la crearea
dreptului internațional.Voința statelor acord,ca bază a dreptului internațional și a caracterului său
obligatoriu,se realizează de obicei într-un cadru de proces sinuos,în timpul căruia se fac compromisuri
reciproce, soluții acceptabile. In acest felul are loc crearea reglementării juridice creaţie care devine la fel de
obligatorie pentru toate statele.

Actorii dreptului internaţional

Pe lînga actori clasici ai dreptului internaţional şi al relaţiilor internaţionale,statele,există organizaţii
internaţionale care impun sancţiuni internaţionale cele mai cunoscute sunt sancţunile Organizaţiei Naţiunilor
Unite impuse prin Consiliul de Securitate în baza prerogativelor conferite acestui organism de capitolul VII
al Cartei ONU respectiv sancţiunile Uniunii Europene.Actorii privaţi,firme,grupuri,asociaţii nu impun
sancţiuni internaţionale fiindcă nu au capacitatea,abilitatea de a adoptas acte juridice cu caracter obligatoriu
din care pot interzice unui sector larg de persoane juridice,fizice,state ,organizaţii,să se abţină de la o
anumită acţiune.Persoanele,grupurile,firmele pot adopta anumite practici comerciale,însă nu pot impune
sancţiuni internaţionale
Potrivit art. 39 din Carta ONU Consiliul de Securitate al ONU intervine atunci când o anumită
situație internațională reprezintă:
a) o amenințare împotriva păcii,
b) o încălcare a păcii,
c) un act de agresiune.

Cine califică un act ca fiind ilicit și cine poate aplica o sancțiune și ce fel de pedeapsă împotriva
stat care a încălcat legea
Referitor la aparat,sistemul de legi și,în același timp,sistemul de pedepsire a încălcării legilor,trebuie
să spunem că respectarea și aplicarea internațională reglementările legale reprezintă o obligație pentru toate
statele.
Dar,spre deosebire de dreptul intern,în dreptul internaţional nu există un dispozitiv de constrângere
centralizat.Prin urmare,chiar dacă dreptul internațional nu are legislație,organe executive și judiciare
structurate într-un „sistem juridic vertical” de mijloacele prin care ar putea adopta legi juridice,puterea
obligatorie a dreptului internațional se bazează pe acordul de voință a statelor care stă la baza atât crearea cât
și respectarea reglementărilor de drept internațional.Întrucât o reglementare de drept internaţional este
justificată din punct de vedere al intereselor întregii comunități internaționale și este primită ca atare de către
membrii comunității internaționale,respectarea acesteia nu se bazează în mod special pe constrângere,ci prin
aplicarea de penalități.De altfel,în orice sistem juridic,sancțiunile nu sunt cele care stau la baza respectării
5
 legilor, ci percepția interesului general că legile trebuie respectate,de către crearea unui sistem juridic de care
beneficiază fiecare stat,conform prevederilor principiul reciprocității multiple.
În acest context, statul care face un act sau fapt ilicit din punct de vedere internaţional,faţă de alt stat
şi a cărui responsabilitate a fost deja stabilit,conform regulilor dreptului internațional,mai sufera anumite
penalitati, avand si obligatia repararii prejudiciului cauzat.

Statele sunt egale din punct de vedere juridic astfel încât trebuie să constate ilegalitatea și să aplice
pedepse.Dacă un act ilicit este produs de un stat împotriva altui stat,statul-victimă constată și testează
caracterul ilicit al actului și poate începe să aplice sancțiuni.Dacă o lege ius cogens,din categoria crimelor
internaționale,este încălcată,este interesul fiecărui stat,nu doar al statului-victimă,să ia măsurile care sunt
impuse pentru ca legea imperativă să fie respectată.
În afara statelor,în anumite împrejurări,pot fi aplicate sancțiuni de către Organizația Națiunilor
Unite, în numele comunității internaționale,precum și de către alte organizații internaționale,atâta timp cât
actele lor constitutive au fost împuternicite cu asemenea atribuții. Având în vedere lucrurile menționate mai
sus,putem aprecia că sancțiunile în dreptul internațional pot fi definite ca fiind constrângeri,măsuri,adoptate
de un stat sau de un grup de state sau de o organizație internațională împotriva unui stat (mai multe state)
care au încălcat reglementarilor de drept international,fiind un instrument de restabilire a legalitatea
internaţională. Sancțiunile se adoptă pentru a determina modificarea anumitor activități sau politici care nu
respectă anumite standarde de comportament împărtășite de comunitatea internațională.În viața
internațională, sancțiunea nu este percepută ca o pedeapsă sau a răzbunarea aplicată de statul-victimă sau de
o organizație internațională,ci ca preocupare de a determina schimbarea invaziei autorului-stat
comportament.Sancțiunile pot fi considerate și ca o completare a mijloc de soluţionare a litigiilor,o
alternativă la forţă sau forţa amenințătoare,un instrument important pentru menținerea păcii și a securitate
internationala.

Ce determină aplicarea sancţiunilor internaţionale

 Încălcarea drepturilor omului
 Comiterea de atacuri teroriste
 Împiedicarea unei tranziţii politice într-o zona în care se află într-o situaţie de post-conflict
 Încălcarea dreptului umanitar internaţional
 Dezvoltarea anumitor programe nucleare de arme de distrugere în masă care încalcă dreptul internaţional

Capitolul II

Mijloace de constrîngere a sancţiunii în dreptul internaţional

Mijloacele de constrângere fără folosirea forţei armate

A. Retorsiunea constă în măsurile luate de către un stat,în vederea constrângerii altui stat să pună capăt
actelor sale neprietenești contrare uzanțelor internaționale.Prin urmare, actele inamicale la care se
răspunde nu sunt încălcări ale dreptului internațional public,ci doar ale curtoaziei internaționale,precum
unele acte legislative judecătorești sau administrative,care afectează bunele relații dintre state sau cetățenii
6
 acestora. Retorsiunea poate consta în acte neamicale,dar nu ilicite, cum ar fi:reducerea importurilor de la
statul care a comis acte neprietenești,sporirea taxelor vamale,nerecunoașterea actelor sale, neacordarea
unui ajutor de natură financiară, expulzarea resortisanților acelui stat, interzicerea accesului în porturi a
cetățenilor și navelor aceluiași stat, ca și recurgerea la diferite măsuri prohibitive privind comerțul
internațional.
B. Represaliile sunt acte de constrângere adoptate de un stat, prin derogare de la normele dreptului
internațional, împotriva altui stat, în scopul de a-l constrânge să reintre în legalitate și să-i repare
prejudiciul cauzat. Ele pot avea caracter politic, juridic și economic, și nu pot avea un caracter militar,
întrucât ar încălca prevederile menționate în Articolul 2, alineat 4 din Carta ONU, care prevede că „Toți
membrii ONU se vor abține, în relațiile lor internaționale, de a recurge la amenințarea cu forța sau la
folosirea ei, fie împotriva integrității teritoriale ori independenței politice a vreunui stat, în orice alt mod
incompatibil cu scopurile Națiunilor Unite”. Represaliile pot fi luate numai dacă sunt întrunite următoarele
condiții: - să existe un delict internațional săvârșit de un stat împotriva altuia; - s-a solicitat anterior
repararea daunei, dar fără rezultate; - represaliile să fie îndreptate numai împotriva statului care a săvârșit
actul ilicit; - represaliile să fie proporționale cu actele împotriva cărora sunt îndreptate; - represaliile să fie
utilizate fără folosirea forței armate sau a amenințării cu forța. Chiar și în timp de război sunt interzise
represaliile cu folosirea forței armate; Printre măsurile tipice de represalii se numără: expulzarea
cetățenilor statului vinovat sau sechestrarea bunurilor acestora, suspendarea tratatelor, întreruperea
comunicațiilor, etc., iar ca forme speciale de represalii menționăm: embargoul, boicotul, blocada maritimă
pașnică și ruperea relațiilor diplomatice. O parte a acestor măsuri pot fi luate individual de către state, dar
și în colectiv pe baza deciziilor Consiliului de Securitate.
C. Embargoul reprezintă o formă particulară a represaliilor, și constă în acțiunea cu caracter preventiv prin
care unui stat care încalcă grav dreptul internațional, i se interzic importurile și exporturile, intrarea sau
ieșirea navelor comerciale din porturile, aeroporturile sau din marea sa teritorială, ori chiar reținerea
bunurilor acestuia, până la încetarea acțiunilor ilegale și repararea prejudiciilor. Această sancțiune poate fi
dispusă și asupra altor bunuri ale statului considerat vinovat ori ale cetățenilor acestuia, fiind considerată
ca o măsură care se ia asupra proprietății. Precizăm că nu sunt supuse embargoului bunurile necesare
supraviețuirii populației, ajutoarele umanitare, precum și medicamentele.
D. Boicotul este o formă particulară a represaliilor, și constă în acțiuni de constrângere a unui stat care
încalcă grav dreptul internațional, mai ales când pune în pericol pacea și securitatea internațională. Aceste
acțiuni pot consta în întreruperea relațiilor comerciale între state, ca și întreruperea comunicațiilor
feroviare. Boicotul constituie un mijloc de constrângere internaţională constând în întreruperea relaţiilor
comerciale între state, ca şi în întreruperea comunicaţiilor feroviare, maritime, poştale, telegrafice, prin
radio sau alte asemenea mijloace, pentru a se pune capăt unei încălcări a normelor dreptului internaţional.
Boicotul poate fi aplicat şi în baza unei hotărâri luate în cadrul organizaţiilor internaţionale. Astfel,
conform Pactului Societăţii Naţiunilor, Consiliul Societăţii putea lua măsuri de boicot împotriva unui stat
care ar fi recurs la război fără respectarea dispoziţiilor privind rezolvarea pe cale paşnică a diferendului în
care era antrenat. Potrivit art. 41 al Cartei O.N.U., Consiliul de Securitate poate să decidă întreruperea
totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor feroviare, maritime, aeriene, poştale,
telegrafice, prin radio, precum şi a altor mijloace de comunicaţii ale statelor-membre, ca măsură de
constrângere împotriva unui stat care a comis un act de ameninţare a păcii, de violare a păcii sau de
agresiune.
7
E. Ruperea relaţiilor diplomatice. Ruperea relaţiilor diplomatice este o măsură pe care statele o pot lua în
cazul în care relaţiile lor cu alte state cunosc un grad deosebit de deteriorare, fiind un act apreciat ca foarte
grav în consecinţe. Ruperea relaţiilor diplomatice poate constitui însă şi o măsură de constrângere luată
faţă de un stat pentru încălcarea de către acesta a legalităţii internaţionale, cu scopul de a-l determina să
pună capăt actelor sale ilegale. Măsura poate fi dispusă cu caracter de sancţiune şi de către O.N.U. sau de
către organizaţiile regionale de securitate, împreună cu măsurile de boicot sau separat de acestea, în cadrul
acţiunii de menţinere a păcii şi securităţii internaţionale.
F. Excluderea de la conferinţele internaţionale sau din organizaţiile internaţionale. Este o măsură de
constrângere care nu a existat în dreptul internaţional clasic, ea apărând odată cu amploarea deosebită pe
care au luat-o conferinţele şi organizaţiile internaţionale în epoca contemporană. A fost folosită în sistemul
Societăţii Naţiunilor, dar cu deosebire în cadrul Organizaţiei Naţiunilor Unite sau al altor organizaţii
internaţionale în ultimele decenii

Mijloacele de constrângere cu folosirea forţei armate

1) Represaliile armate.De-a lungul istoriei, represaliile cu folosirea forţei armate au fost permise, ele fiind
considerate legale în baza dreptului la autoajutorare (selfhelp) al statelor,care permitea adoptarea oricăror
măsuri de forţă atunci când se aprecia că există un pericol din partea altui stat.Represaliile bazate pe forţa
armată au fost interzise parţial prin Convenţia a II-a de la Haga din 1907 referitoare la limitarea folosirii
forţei pentru obţinerea plăţii unor datorii contractuale.Ele au fost interzise de o manieră generală în baza
Cartei O.N.U.,ca fiind contrare scopurilor şi principiilor acesteia,care impun statelor obligaţia de a se
abţine în relaţiile lor de la folosirea forţei armate,inclusiv cu titlu de represalii.Dacă folosirea forţei
armate în cadrul represaliilor atinge un anumit grad de gravitate şi intensitate aceasta poate constitui nu
numai o încălcare a interdicţiei generale de a folosi forţa în relaţiile internaţionale,ci şi un act de agresiune
armată.
2) Blocada maritimă paşnică.Prin blocadă maritimă paşnică se înţelege ansamblul de măsuri vizând
împiedicarea de către un stat,cu forţele sale navale militare, ără a se afla în război cu un alt stat, a oricăror
comunicaţii cu litoralul şi porturile respectivului stat,pentru a determina pe celălalt stat să renunţe la o
acţiune concretă prin care i se încalcă drepturile proprii sau se aduce atingere legalităţii internaţionale.
Blocarea porturilor sau a coastelor altui stat implică posibilitatea pentru statul care a recurs la o asemenea
măsură de a reţine şi sechestra navele statului blocat,care ar intra sau ar ieşi din porturile acestuia ori din
marea sa teritorială.Consiliul de Securitate al O.N.U. poate însă,potrivit art. 42 al Cartei,să dispună
efectuarea unei blocade maritime paşnice cu forţele militare navale ale statelor-membre ale organizaţiei,
ca o măsură de constrângere cu folosirea forţei armate în condiţiile prevăzute de Capitolul VII al Cartei
O.N.U.
3) Demonstraţiile cu forţele armate.Demonstraţiile cu forţele armate constau în desfăşurarea de efective
militare,mişcări de trupe,aducerea în apropierea graniţei cu un alt stat a unor forţe militare navale,aeriene
sau terestre,ori alte asemenea manifestări,pentru a-i impune o anumită conduită considerată ca legală ori
pentru a-l determina pe acesta să înlăture unele măsuri luate anterior prin care au fost lezate interesele
altui stat.
4) Ocuparea militară a teritoriului altui stat.În dreptul internaţional clasic,ocuparea militară a teritoriului sau
a unei porţiuni din teritoriul altui stat a fost folosită ca mijloc de constrângere în timp de pace,fără o
declaraţie de război,cu caracter de represalii împotriva încălcării unor drepturi ori a neîndeplinirii unor

8
 obligaţii sau ca o garanţie că statul respectiv îşi va corecta conduita ilegală.O asemenea măsură era
considerată legală atâta timp cât dreptul internaţional clasic permitea ca,în virtutea dreptului de
autoapărare sau autoprotecţie al statelor,care avea un sens mult mai larg decât dreptul la autoapărare
individuală sau colectivă prevăzut de Carta O.N.U.,fiecare stat să poată recurge în mod unilateral la
măsuri bazate pe forţa armată împotriva altui stat,chiar şi atunci când acesta nu săvârşea un act de
agresiune.
5) Restabilirea ordinii normative prin acţiuni ale organizaţiilor internaţionaleDintre măsurile coercitive,
aplicate prin intermediul organizaţiilor internaţionale cele mai importante şi mai încărcate de consecinţă
sunt cele aplicate în cadrul O.N.U. de către Consiliul de Securitate în temeiul prerogativelor conferite
acestui organ prin capitolul VII al Cartei O.N.U. Potrivit art. 39 al Cartei,Consiliul de Securitate,a cărui
principală responsabilitate rezidă în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale,intervine atunci când
constată că o anumită situaţie internaţională reprezintă:„o ameninţare împotriva păcii,” „o încălcare a
păcii;” „un act de agresiune.”După constatarea faptelor şi încadrarea lor juridică într-una dintre cele trei
categorii enunţate,înainte de a trece la punerea în aplicare a măsurilor de securitate colectivă prevăzute de
Cartă (capitolul VII),Consiliul de Securitate poate invita părţile interesate să se conformeze măsurilor
provizorii pe care el le consideră necesare şi de dorit.În lipsa unui răspuns corespunzător din partea
statului, ale cărui acţiuni reprezintă o ameninţare împotriva păcii, o încălcare a acestuia sau un act de
agresiune.Consiliul poate trece la o serie de măsuri cu caracter politic, economic sau militar, care îmbracă
forma sancţiunilor. Sancţiunile pe care le poate impune Consiliul de Securitate, în baza puterilor ce-i sunt
conferite prin prevederile capitolului VII al Cartei, pot fi împărţite în două categorii, în funcţie de
folosirea sau nefolosirea forţei militare. În cea din urmă categorie intră măsurile de ordin politic şi
economic, cum ar fi: întreruperea totală sau parţială a relaţiilor economice şi a comunicaţiilor feroviare,
maritime, aeriene, poştale, telegrafice, radio şi altor mijloace de comunicaţie, precum şi ruperea relaţiilor
diplomatice (art. 41). Cealaltă categorie se referă la acţiunile pe care le întreprinde Consiliul prin
aplicarea forţei militare (navale, aeriene sau terestre) şi poate cuprinde demonstraţii, măsuri de blocadă şi
alte operaţiuni executate de forţe aeriene, maritime sau terestre ale membrilor Naţiunilor Unite (art. 42).
Măsurile dispuse de Consiliu, indiferent de caracterul lor militar sau nemilitar, sunt obligatorii pentru
toate statele-membre ale O.N.U. Pentru aplicarea celor cu caracter militar, statele-membre sunt obligate
să pună la dispoziţia Consiliului de Securitate la cererea acestuia în conformitate cu un acord sau cu
acorduri speciale, „forţe armate, asistenţă şi înlesniri, inclusiv dreptul de trecere necesare pentru
menţinerea păcii şi securităţii internaţionale“ (art. 42). Organizaţiile internaţionale, în general, dar mai
ales organizaţiile internaţionale cu competenţe specializate în anumite domenii ale relaţiilor
internaţionale, pot aplica membrilor lor o serie de alte sancţiuni, prevăzute, evident, de actele lor
constitutive, cum ar fi pierderea anumitor avantaje decurgând din calitatea de membru, suspendarea
temporară a dreptului de vot ori a calităţii de membru sau chiar excluderea din organizaţie

 Suspendarea aplicării tratatelor în vigoare, nulitatea unor tratate contractate prin forță sau care încalcă
reglementări imperative ale dreptului internațional etc
 Pedepsele militare reprezintă aplicarea embargoului în domeniul armamentului(interdicții privind
vânzarea, furnizarea, transferul sau exportul oricărui tip de armament și echipamentele militare
conectate, inclusiv arme și muniții, vehicule și armată echipamente) sau reprezintă eliminarea
suportului militar.
9
 Sancțiunile economice reprezintă orice restricție impusă de o țară din comerțul internațional cu o altă
țară, pentru a-i convinge pe a doua țară guvernul să-și schimbe politica; aceste restricţii vizează în
principal: blocarea fondurilor sau resursele economice, interzicând interdicția la export și/sau import,
interdicții privind investiţiile, plăţile şi mişcările de capital sau tarif eliminarea preferințelor.
 Pedepsele culturale se concretizează în interdicția de a participa la activități culturale,
sportive,competiții regionale sau mondiale.
 Interdicții pentru cetățenii unui stat de a intra pe teritoriul altui stat, debarcare sau interdictii de
decolare pentru aeronavele apartinand statului respectiv etc

Sancțiuni aplicate Rusiei de către Organizațiile Internaționale

Uniunea Europeană (UE

pe 17 martie 2014, printr-o decizie a Consiliului European, UE a introdus sancțiuni împotriva a 21 de

politicieni și funcționari ruși și din Crimeea, în special: interzicerea de a intra pe teritoriul Uniunii
Europene sau de trecere, precum și înghețarea „tuturor fondurilor și resurselor economice care aparțin,
sunt deținute sau controlate de aceste persoane”
Consiliul Europei:
pe 25 mai a anulat toate activitățile planificate în Rusia;
pe 10 aprilie a privat delegația rusă de dreptul la vot și a interzis membrilor delegației rusești să ocupe
poziții de conducere în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, în plus a interzis reprezentanților
ruși dreptul de a participa la misiunile de observare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei,
până la sfârșitul anului 2014
North American Aerospace Defense Command (NORAD): -

pe 12 septembrie a anulat exercițiile militare comune cu Rusia „Vigilant Eagle”, care urmau să aibă loc în
largul coastei din Alaska.

Sancțiuni Individuale ale statelor aplicate Rusiei

Australia: - pe 4 martie 2014 a anulat o serie de vizite guvernamentale în Rusia; - pe 19 martie a

înghețat activele și a interzis accesul pe teritoriul său a 8 cetățeni ruși și 4 cetățeni ucraineni, „care
joacă un rol important în amenințarea Rusiei cu privire la suveranitatea și integritatea teritorială a
Ucrainei”; - pe 21 mai extins lista sa de sancțiuni până la 38 de persoane din Rusia și Ucraina,
precum și 11 societăți comerciale; - pe 1 septembrie a interzis livrarea în Rusia de arme, materiale și
echipamente pentru sectorul petrolier și gaze, accesul băncilor de stat din Rusia pe piața de capital
australian, investiții în Crimeea, sau comerțul cu Crimeea; - pe 2 septembrie extins lista de sancțiuni
până la 63 de persoane fizice și 21 de companii și organizații.

Marea Britanie: - pe 13 martie 2014 a suspendat cooperarea militară cu Rusia, a oprit furnizarea de
echipamente militare în Rusia și a anulat exercițiile militare comune planificate; - pe 15 mai a refuzat să
participe la a 14-a reuniune ministerială a Forumului Internațional pentru Energie din Moscova; - pe 13

10
iulie a exclus Rusia din lista țărilor care au permisiunea de a achiziționa produse aviatice britanice și a
refuzat să elibereze vize pentru membrii delegației din Rusia, care ar fi trebuit să reprezinte Rusia la salonul
aviatic „Farnborough”; - pe 21 iulie a suspendat toate licențele privind livrarea de arme, componente de
arme și produse cu dublă utilizare în Rusia și a anulat toate vizitele la nivel înalt, vizitele specialiștilor
militari și comandanți, vizitele delegațiilor de investiții și economice și a înghețat orice cooperare militară
cu Rusia; - pe 28 iulie a refuzat să sprijine proiectul cultural „Anul Culturii Ruse”, de la evenimente fiind
retrași toți miniștrii și oficialii britanici.

Germania: - pe 19 martie a suspendat executarea contractului militar cu Rusia în valoare de 120 de

milioane de euro; - pe 21 martie a întrerupt exportul în Rusia de produse din domeniul apărării; - pe 19
aprilie a refuzat să participe la consultările anuale interguvernamentale ruso-germane în cadrul „Dialogului
Petersburg”; - pe 24 aprilie a oprit exportul de produse militare în Rusia; - pe 28 mai a refuzat corveta
Flotei Baltice a Federației Ruse „Boikiy” pentru a participa la festivalul maritim tradițional „Kiel Week”; -
pe 4 august a retras companiei „Rheinmetall” permisiunea de a construi un centru de antrenament militar
pentru soldații ruși în localitatea Mulino

Israel: - pe 6 august a interzis furnizarea de tehnologie militară și drone în Rusia

Moldova: - pe 21 martie s-a alăturat sancțiunilor UE aplicate Rusiei pe 17 martie; - pe 4 iulie

a interzis emisia pe teritoriul său a postului de televiziune „Rossia-24”, și a amendat posturile de
televiziune „RTR-Moldova” și „RenTV-Moldova”; - pe 7 octombrie a amendat posturil de televiziune
„Prime”, „RTR-Moldova”, „RenTV-Moldova” și „TV7”, și a interzis difuzarea de publicitate postului de
televiziune „RenTV-Moldova” pentru o perioadă de 72 de ore.

Suedia: - pe 9 aprilie a oprit cooperarea militară cu Rusia.

Japonia: - pe 18 martie a pus capăt negocierilor privind liberalizarea regimului de vize pentru
cetățenii din Rusia și a suspendat discuțiile privind semnarea tratatelor de investiții, celor de preîntâmpinare
a activităților militare periculoase și cooperarea în domeniul astronautic cu Rusia; - pe 29 aprilie a anulat și
a oprit eliberarea de vize pentru 23 de angajați ai structurilor de stat ale Rusiei; - pe 10 mai a întrerupt
consultările cu Rusia cu privire la insulele în litigiu; - pe 5 august a impus sancțiuni suplimentare împotriva
a 40 de persoane fizice și companiilor din Crimeea „Chernomorneftegaz” și „Feodosia”; - pe 24 septembrie
a impus sancțiuni împotriva băncilor rusești: „Sberbank”, „Gazprombank”, „Vnesheconombank” și „Banca
Agricolă Rusă”, „VTB Bank”. Acestor bănci le-a fost interzis să emită titluri de valoare în Japonia. De
asemenea, a crescut numărul de controale pentru a preveni livrările de arme în Rusia; - pe 9 decembrie a
introdus în lista de sancțiuni alte 26 de persoane și 14 organizații care „sunt direct legate de anexarea
Crimeei și destabilizarea estului Ucrainei”. Bunurile persoanelor și organizațiilor menționate în lista de
sancțiuni vor fi înghețate în cazul în care vor fi depistate pe teritoriul Japonie, fiindu-le interzis și accesul
pe teritoriul Japoniei.

11
 Concluzie

De regulă, normele dreptului internațional sunt respecate de bunăvoie și numai în caz de necesitate
prin constrângere, sancționând în mod individual sau colectiv, ori prin intermediul organizațiilor
internaționale, statul care a încălcat normele dreptului internațional.
Dintre măsurile coercitive,aplicate prin intermediul organizaţiilor internaţionale cele mai
importante şi mai încărcate de consecinţă sunt cele aplicate în cadrul O.N.U. de către Consiliul de
Securitate . Practic, sancțiunile internaționale sunt mijlocul prin care se urmărește restabilirea ordinii
normative internaționale, încălcată prin conduita unor state. Ele au drept scop de a determina statul autor al
înălcării să-și modifice conduita.
Aceste sancțiuni internaționale, fără folosirea forței armate, trebuie să fie utilizate în mod
excepțional și numai după epuizarea căilor pașnice de soluționare a diferendelor.putem aprecia că sancțiunile
în dreptul internațional pot fi definite ca fiind constrângeri,măsuri,adoptate de un stat sau de un grup de state
sau de o organizație internațională împotriva unui stat (mai multe state) care au încălcat reglementarilor de
drept international,fiind un instrument de restabilire a legalitatea internaţională. Sancțiunile se adoptă pentru
a determina modificarea anumitor activități sau politici care nu respectă anumite standarde de comportament
împărtășite de comunitatea internațională.În viața internațională, sancțiunea nu este percepută ca o pedeapsă
sau a răzbunarea aplicată de statul-victimă sau de o organizație internațională,ci ca preocupare de a
determina schimbarea invaziei autorului-stat comportament.Sancțiunile pot fi considerate și ca o completare
a mijloc de soluţionare a litigiilor,o alternativă la forţă sau forţa amenințătoare,un instrument important
pentru menținerea păcii și a securitate internationala.

12
 Bibliografie:
1. Miga-Beşteliu R. Drept internaţional, introducere în dreptul internaţional. Bucureşti: Editura
All, 1998, 504 pag
2. Cristian JURA Denis BURUIAN,Sancțiuni Internaționale. Studiu de Caz
https://www.ugb.ro/Juridica/Issue7RO/
2._Sanctiuni_internationale.Studiu_de_caz.Denis_Buruian.Cristian_Jura.RO.pdf

3. LAURA MAGDALENA TROCAN,Sancţiunile in dreptul internaţional

https://www.law.muni.cz/sborniky/dny_prava_2009/files/prispevky/mezin_soud/
Trocan_Laura_Magdalena.pdf?
fbclid=IwAR0yiUSiBgvDIJ6lz6ZbTu2x30lnjFzXKdPvlXSmkueR0KBh0sxBHXLI7tA

4. Dumitriţa FLOREA,Sancţiunile în dreptul internaţional public

http://annals.seap.usv.ro/index.php/annals/article/viewFile/513/569?
fbclid=IwAR03Yuiva_BE1VvpAFOYCYOrcmqEo_3e8Vlqa5DFzIRliQMEVeJ1ZCb9pUo

5.Oleg BONTEA, doctor în drept, conferenţiar universitar, Universitatea Agrară de Stat din
Moldova,Sancţionarea nerespectării normelor de drept ului internaţional
http://dspace.uasm.md/bitstream/handle/123456789/4438/116-118_Bontea.pdf?sequence=1&isAllowed=y

13