Sunteți pe pagina 1din 4

UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI ȘTIINȚE ALE EDUCAȚIEI


SPECIALIZAREA MANAGEMENT, CONSILIERE ȘI ASISTENȚĂ
PSIHOPEDAGOGICĂ ÎN INSITUȚII INCUZIVE

PORTOFOLIU
TEHNICI ART-TERAPEUTICE APLICATE
LA PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI

ABĂLOAEI MARCELA-CĂTĂLINA
ANUL 1
Pictura ca tehnică art-terapeutică la copiii cu dizabilități auditive cu vârste curprinse
între 4-6 ani

Art-terapia este o formă de terapie expresivă care angajează participanții în producerea


de diferite tipuri de lucrări de artă în care clientul (clienții) își folosesc într-un fel sau altul
abilitățile creative. Herd a concluzionat că art-terapia funcționează bine la copii întrucât sunt
atrași de materiale și sunt motivați să participe la activitate (Herd, 1999 apud Riscili, 2015).

Procesul de a desena, picta sau construi este unul complex, în care copiii pun laolaltă
diverse elemente ale experienței lor pentru a crea un întreg nou și semnificativ. În procesul de
selectare, interpretare și reformare a acestor elemente, copiii ne-au oferit mai mult decât o
imagine sau o sculptură; ei ne-au oferit o parte din ei înșiși: cum gândesc, simt și văd (Mojtaba,
2013)

Literatura de specialitate sugerează că art-terapia poate servi ca un canal de comunicare


pentru persoanele care nu pot vorbi din cauza unor blocaje emoționale sau psihologice sau nu
pot vorbi din cauza unor probleme de natură fizică. Ca urmare a acestui fapt, unii art-terapeuți
au constatat că art-terapia accelerează procesul de vindecare psihologică sau vindecarere
emoțională. De asemenea, s-a constatat că prin exprimare, terapia prin artă promovează
emoțiile pozitive (Risicili, 2015)

O dată cu hipoacuzia se dezvoltă multe probleme diferite în ceea ce privește


comunicarea cum ar fi vârsta la care dobândesc limbajul și influența acestuia asupra modului
în care copiii hipoacuzici învață limba (Risicili, 2015).

Exprimarea prin art-terapie poate fi o metodă pozitivă de comunicare. Datorită gamei


de probleme emoționale, sociale și psihologice pe care le pot avea copiii hipoacuzici datorată
limitării pe care o au în a-și comunica nevoile și sentimentele, aceștia ar putea beneficia de art-
terapie.

Pictura se referă la desenul spontan care oferă oportunități de comunicare și exprimare


nonverbală, iar terapia prin pictură poate servi ca instrument de exprimare a emoțiilor,
gândurilor, sentimentelor și conflictelor. Copiii reflectă o parte din ei și își exprimă experiența
prin desen (Anahita, 2016). Potrivit lui Katz (2015) pictura poate fi folosită ca un limbaj pentru
a exprima emoții precum agresivitatea, deoarece copiii au un vocabular limitat pentru a-și
exprima experiența emoțională. Iar în cazul copiilor cu dizabilitate auditivă putem vorbi de
același vocabular limitat întrucât copiii de vârstă preșcolară nu cunosc atât de multe cuvinte
pentru a se exprima.

Într-un studiu realizat în Iran asupra a 30 copii de vârstă preșcolară cu vârste curprinse
între 4-5 ani având tulburări psihologice s-a confirmat ipoteza conform căreia sentimentele de
singurătate și de deznădejde se vor diminua după ce vor participa la ședințe de terapie prin
pictură.

Bibliografie:

Anahita Khodabakhshi Koolaee, Roza Vazifehdar, Farshad Bahari, Mohammad Esmaeil


Akbari, Impact of painting therapy on aggression and anxiety of children with cancer, Caspian
Journal of Pediatrics, Sep 2016; Vol 2(No 2), Pp: 135-41

Mojtaba Gholamzade Khadar et al. / Procedia - Social and Behavioral Sciences 84 ( 2013 )
1872 – 1878

Riscili, Kamila, "Encouraging communication with deaf children through visual art activities"
(2005). Thesis. Rochester Institute of Technology

Faramarzi S, Moradi MR. Effectiveness of art therapy on reduction of hopelessness and


solitude in children with hearing impairment. Aud Vestib Res. 2017;23(6):25-31.

Katz C, Hamama L. Draw me everything that happened to you: Exploring children's drawings
of sexual abuse. Children and Youth Services Review 2013; 35(5): 877-82
Activitatea terapeutică

Beneficiar: băiat în vârstă de 5 ani cu dizabilitate de auz profundă cu limbaj mimico-gestual de


bază. Își exprimă nemulțumirile sub forma unor manifestări agresive și impulsive.

Obiective:

- Diminuarea comportamentelor agresive


- Recunoașterea sentimentelor
- Exprimarea sentimentelor

Materiale: Pentru această activitate, vom avea nevoie de o pânză sau de o foaie mare de hârtie
groasă, vopsea tempera sau acrilică, pensule.

Desfășurarea activității:

Ca o activitate începătoare se începe a discuta despre numeroasele emoții diferite pe care le


simțim zilnic. Se arată un filmuleț (anexa 1) cu personajele din Inside Out cu cele 5 emoții:
bucuria, frica, tristețea, furia și dezgustul și se pune accent pe evenimetele precursoare fiecărei
emoții și pe indicii comportamentali. În continuare, rugăm copilul să "picteze sentimentele"
mai exact terapeutul cere copilului să își imagineze cum arată furia din interiorul lui și apoi să
o deseneze pe hârtie. Prin această activitate, furia ajunge să aibă o formă. Scoțând-o la iveală
și privind-o, putem apoi să ne dăm seama de ce are nevoie.

Anexa 1

https://drive.google.com/file/d/1ExpRl0d9KPd5X3PQf1PeomGEm-
jqw6Ds/view?usp=sharing

În urma aplicării acestei activități se așteaptă ca preșcolarul să își identifice emoția


resimțită într-o situație dată și să îi pună un nume acelei emoții, conștientizând reacțiile pe care
le are în corp, astfel scăzând manifestările agresive.

S-ar putea să vă placă și