Cancel Raluca- Bianca

PARADOXUL LUI MENON: ÎNTRE PROBLEMĂ EPISTEMICĂ ȘI TACTICĂ

PEDAGOGICĂ

,, Ai putea să-mi spui, Socrate, dacă virtutea se poate preda sau nu se poate preda, ci trebuie
deprinsă prin exercițiu sau nu poate fi nici deprinsă prin exercițiu, nici învățată, ci există în
oameni de la natură sau altfel?” 1

● Introducere

Întrebarea de mai sus deschide dialogul platonic Menon și pune fundamentul unei discuții cu
un profund caracter epistemic între Socrate și tânărul său interlocutor. Astfel, ne este adusă în
față problematica naturii cunoașterii și cea a realizării procesului de învățare pornind de la
celebrul paradox al lui Menon, prin intermediul căruia vom vedea dacă investigația unui
lucru necunoscut este posibilă, inutilă sau necesară.

Teza pe care o voi susține în acest eseu este următoarea: procesul învățării este posibil în
lipsa unei cunoașteri preexistente deoarece omul dobândește cunoaștere în mod progresiv
atât prin efort propriu, cât și prin achiziție comună.

În prima parte a eseului voi face o prezentare generală a paradoxului lui Menon însoțită de un
mic context. Partea a doua va fi dedicată unei comparații între interpretarea lui Dominic Scott
din lucrarea sa Plato's Meno2 și interpretarea lui Gaile Fine din The possibility of inquiry:
Meno's paradox from Socrates to Sextus3. În ultima parte a lucrării voi prezenta argumentele
în favoarea tezei mele, urmând ca în final să ajung la o concluzie mulțumitoare.

● Paradoxul lui Menon și un mic context

După ce tânărul Menon este pus în încurcătură de Socrate în ceea ce privește definirea
virtuții, frustrat fiind de iscodirile filosofului, acesta face o comparație tăioasă, cea a peștelui
torpilă care își amorțește oponentul, dezvăluind o parte din atitudinea sa față de Socrate.4 Cel

1
Platon, Menon, în Opere vol II, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, 70a.
2
Scott, Dominic. Chapter 7: Meno’s paradox’, in Plato's Meno. Cambridge University Press. 2006
3
Fine, Gaile. The possibility of inquiry: Meno's paradox from Socrates to Sextus, Oxford University Press. 2014
4
Ibidem, Part I, Chapter 3, sect. 1. The torpedo fish, p. 69

1
Cancel Raluca- Bianca

din urmă îi întoarce cu mult tact aluzia incisivă prin afirmarea faptului că este la fel de
amorțit ca și oponentul său în ceea ce privește subiectul discuției: virtutea.5

În cele ce urmează, Menon lansează trei întrebări provocatoare ce vor construi paradoxul ce-i
poartă numele: ,, Şi cum ai să cauţi, Socrate; un lucru despre care habar nu ai ce este? Pe
care anume dintre toate lucrurile neştiute îţi propui să·l descoperi? Sau, admiţînd că dai
chiar peste el, cum ai să ştii că tocmai el este ceea ce nu stiai? ” 6.

Potrivit lui Dominic Scott, acest paradox poate fi împărțit în două etape: prima, provocarea
lansată de către Menon prin cele trei întrebări ( 80d) și cea de-a doua, reformularea provocării
de către Socrate ( 80e), provocare pe care o numește dilemă sofistică, ce deschide astfel o
discuție epistemică legată de imposibilitatea cercetării7, problema descoperirii și posibilitatea
cunoașterii preexistente asociată cu teoria reminescenței lui Socrate. La o privire atentă,
această provocare impusă de Menon implică de fapt două paradoxuri suprapuse. În primă
fază se pune problema unui paradox al cercetării ce este vizat de întrebarea: ,, Şi cum ai să
cauţi, Socrate; un lucru despre care habar nu ai ce este?”8. Astfel, este chestionată
posibilitatea de a ne pune întrebări cu privire la un lucru despre care nu avem vreun tip de
cunoaștere preexistentă, Menon luând în calcul posibilitatea ca un individ să se afle într-o
stare de cognitiv blank. Cel de-al doilea paradox pus în discuție este cel al recunoașterii
identificat în cea de-a treia întrebare adresată lui Socrate: ,, Sau, admiţînd că dai chiar peste
el, cum ai să ştii că tocmai el este ceea ce nu stiai?”. Prin ,, lecția” de geometrie la care este
supus sclavul lui Menon , Socrate încearcă să-și convingă interlocutorul că omul este capabil
să recunoască răspunsul corect al unei întrebări dacă este ajutat, dar nu va reuși să explice pe
cont propriu cum a ajuns la acel răspuns9 , astfel stabilind o distincție între păreri adevărate și
cunoaștere adevărată.

Spre final, după lecția de geometrie de mai devreme, Socrate îi atrage atenția lui Menon cu
privire la beneficiile morale rezultate din datoria noastră de a ne pune întrebări și a cerceta
fiecare lucru ce ne stă în cale, făcând aluzie la cunoașterea preexistentă în amintirea omului.10

● Interpretarea paradoxului- D. Scott vs G. Fine

5
Platon, Menon, în Opere vol II, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, 80a-b.
6
Ibidem, 80d
7
Scott, Dominic. Chapter 7: Meno’s paradox’, in Plato's Meno. Cambridge University Press. 2006, p. 75
8
Platon, Menon, în Opere vol II, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, 80d
9
Ibidem, 85d
10
Ibidem, 86d-e

2
Cancel Raluca- Bianca

Voi începe cu interpretarea paradoxului realizată de Dominic Scott în capitolul 7 al lucrării

sale Plato's Meno. Mă voi axa pe explicația și structura paradoxului și răspunsul lui Socrate
la provocarea lui Menon din prisma lui Scott, urmând ca mai apoi să prezint puțin principiul
preștiinței în raport cu demonstrația de geometrie a băiatului sclav.

Dominic Scott ne propune următoarea structură a provocării lui Menon :

,, (M1) Şi cum ai să cauţi, Socrate; un lucru despre care habar nu ai ce este? Pe care anume
dintre toate lucrurile neştiute îţi propui să-l descoperi? / (M2) Sau, admiţînd că dai chiar peste
el, cum ai să ştii că tocmai el este ceea ce nu stiai? ”

În acest sens, M1 cuprinde două întrebări ce vizează posibilitatea începerii unei cercetări în
absența totală a unor cunoștințe despre obiectul cercetat. Modul în care este formulată
întrebarea, ne atrage atenția Scott, sugerează faptul că individul în cauză s-ar afla într-o
situație de cognitive blank din perspectiva lui Menon, ceea ce oferă puțină credibilitate
afirmației11. Pe de altă parte, M2 are în vedere însăși posibilitatea de a finaliza vreodată
cercetarea, cu toate că este considerată în M1 imposibilă de început, și introduce distincția
între a avea cunoștințe complete despre obiect sau a cunoaște anumite specificații despre
acesta12. Socrate răspunde acestei provocări pe care o numește o dilemă controversată și o
reformulează fără ca Menon să aducă vreo obiecție, ba chiar aprobă de îndată.

,, Înţeleg ce vrei să spui, Menon. Iată că ne pui în faţa unui subiect de controversă : omul nu
poate să caute nici ceea ce ştie, nici ceea ce nu ştie. Nu poate să caute ceea ce ştie, fiindcă ştie
şi nimeni n-are nevoie să caute ceea ce ştie ; nu poate să caute nici ceea ce nu ştie, fiindcă nu
ştie ce anume să caute”13

Astfel, structura dilemei ar fi următoarea, Socrate eliminând M2 și introducând o adiție

personală ce atacă posibilitatea cercetării unui lucru necunoscut: 14

S1 Dacă cunoști deja ceea ce cauți, cercetarea este inutilă.

S2 Dacă nu cunoști ceea ce cauți, cercetarea este imposibilă pentru că nu știi ce cauți.

S3(implicită) Ori cunoști ceva, ori nu cunoști nimic.

11
Scott, Dominic. Chapter 7: Meno’s paradox’, in Plato's Meno. Cambridge University Press. 2006, p. 76
12
Ibidem, p.77
13
Platon, Menon, în Opere vol II, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976, 80e
14
Scott, Dominic. Chapter 7: Meno’s paradox’, in Plato's Meno. Cambridge University Press. 2006, p.78

3
Cancel Raluca- Bianca

S4 Deci, nu poți face o cercetare despre vreun obiect.

Socrate încearcă să se folosească de teoria reminescenței pentru a rezolva dilema sofistică,

dar el este preocupat în aceeași măsură și de problema descoperirii unde va aprofunda
principiul cunoașterii preexistente.

În secțiunea 85c-e din dialogul Menon , după demonstrația geometrică, Socrate insistă să facă
distincția între păreri adevărate și cunoaștere adevărată acumulată în mod conștient. Tânărul
sclav a reușit la finalul lecției de geometrie să ajungă la răspunsul corect, dar doar cu ajutorul
întrebărilor puse de Socrate. Acesta din urmă susține că băiatul sclav avea păreri adevărate,
ce se aflau deja în sine sub forma unei cunoașteri preexistente, ce s-ar fi transformat în
cunoaștere adevărată dacă ar fi continuat cu întrebările din geometrie.15 În acest sens, Socrate
pledează pentru realizarea procesului de cunoaștere în două etape: învățare în mod conștient
într-o anumită parte a vieții pe cont propriu, la care se adaugă învățarea prin intermediul
intervențiilor colective de tip dialectic/ academic. Toate acestea fiins strâns corelate cu teoria
reminescenței promovată de-a lungul dialogului.

În ceea ce privește interpretarea lui Gaile Fine din The possibility of inquiry: Meno's paradox
from Socrates to Sextus se remarcă o diferență de perspectivă față de Scott, existând
modificări la modul de structurare al provocării lui Menon, Fine fiind ceva mai atent la
semantica argumentelor participanților la dialog în interpretarea sa și la psihologia
personajelor.

Revenind. Fine împarte provocarea lui Menon în trei părți: M1: ,, Şi cum ai să cauţi, Socrate;
un lucru despre care habar nu ai ce este?” M2: ,, Pe care anume dintre toate lucrurile neştiute
îţi propui să-l descoperi? ” M3: ,, Sau, admiţînd că dai chiar peste el, cum ai să ştii că tocmai
el este ceea ce nu stiai? ”16 . Structura este ușor diferit împărțită, după cum am menționat mai
devreme Scott înglobează în M1 primele două întrebări , ultima fiind M2 , la Fine observăm
că M1 de la Scott este descompusă în două. Ceea ce am remarcat la Fine este că îi atribuie
lui Menon un singur mod de a vedea posibilă cercetarea , oferind pentru M3 soluția ca cineva
să descopere răspunsul căutat doar printr-un joc al sorții fără ca individul în cauză să știe ce
anume caută. 17

15
Ibidem, p. 84
16
Fine, Gaile. The possibility of inquiry: Meno's paradox from Socrates to Sextus, Oxford University Press.
2014, p.7
17
Ibidem, p. 79

4
Cancel Raluca- Bianca

În ceea ce privește discuția geometrică, Fine afirmă că episodul respectiv demonstrează cum
băiatul sclav reușește să-și îmbogățească condiția cognitivă prin intermediul cercetării,
demontând ideea sofistică referitoare la Socrate care își punea interlocutorii într-o poziție
inferioară din punct de vedere cognitiv.18 Astfel este adusă într-o lumină pozitivă expunerea
ignoranței ca punct de plecare spre un nou tip de cunoaștere dobândit prin achiziție colectivă.

● Argument în favoarea tezei mele

Procesul învățării este posibil în lipsa unei cunoașteri preexistente deoarece, omul dobândește
cunoaștere în mod progresiv atât prin efort propriu, cât și prin achiziție comună. După cum
am prezentat și mai sus procesul învățării este abordat de către Socrate într-o variantă
etapizată pusă atât pe seama omului aflat în parcursul dezvoltării cognitive, cât și pe seama
interacțiunilor interumane pe care acesta le are de-a lungul vieții.

Spre exemplu, învățarea limbii materne în copilărie se realizează în primă fază prin efort
propriu, centrat pe observația și imitația celor din jur. Pe parcursul procesului, copilul având
un set minimal de cuvinte de bază este îndrumat spre o nouă etapă de aprofundare a
cunoașterii cu ajutorul părinților și dascălilor ce îl ghidează.

● Concluzie

În concluzie, paradoxul lui Menon cuprinde o problematică epistemică importantă referitoare

la natura cunoașterii și procesul de învățare. Prin interpretarea lor, Scott și Fine au trasat o
adevărată hartă mentală prin substraturile dialogului Platonic și în mod complementar au
reușit să pună în lumină problema descoperirii și cea a cercetării, aceasta fiind acum la
dispoziția tuturor pentru a ne completa la rândul nostru procesul de cunoaștere printr-o
achiziție de tip colectiv.

18
Ibidem, p. 121

5
Cancel Raluca- Bianca

BIBLIOGRAFIE

● Platon, Menon, în Opere vol II, București, Editura Științifică și Enciclopedică, 1976.
● Scott, Dominic. Chapter 7: Meno’s paradox’, in Plato's Meno. Cambridge University
Press. 2006
● Fine, Gaile. The possibility of inquiry: Meno's paradox from Socrates to Sextus,
Oxford University Press. 2014