38. Aspecul fiziologic al sunetelor vorbirii (a.structura și funcționarea aparatului de vorbire; b.

Articularea. Baza de articulare, fazele articulării).

Structura și funcționarea aparatului de vorbire
Articularea. Baza de articulare, fazele articulării

39.
Sistemele fonetice (vacalic și consonantic).

Consonatic
- Sistemul consonantic al limbii române este format din 22 consoane (unități
fonologice) distinse între ele prin trăsături distinctive (mod de articulare,
localizare și sonoritate) și identificate printr-o operație fonologică numită
segmentare.

- Consoanele sunt unități segmentale care contractează doar relații în interiorul

silabei (homosintagmatice) și nu pot fi purtătoare de accent/ nu pot fi centru de
silabă.

- Au un caracter întrerupt, consoanele ajută la delimitarea silabelor, adică la

segmentarea fluxului sonor în unități distincte. Prin urmare, caracterul funcțional
(fonologic) al consoanelor are la bază aspecte fonetice (articulatorii și acustice).

Vocalic
- Sistemul vocalic al limbii române este format din 7 vocale (unități fonologice)
distinse între ele prin trăsături distinctive (apertură, localizare și labializare) și
identificate printr-o operație fonologică numită segmentare.

- Din perspectiva relației pe care o au cu silabele, vocalele sunt unități segmentale

care contractează doar relații în interiorul silabei (homosintagmatice) și pot fi
purtătoare de accent.

40. Modificările/procedeele/ fonetice (acomodare, asimilare, disimilare, afereză, sincopă, epenteză

etc.).
- Asimilație parțiala (acomodare), ce privește modificarea uneia sau cel mult a
 două dintre caracteristicile fonetice ale unui sunet, sub influența altui sunet aflat
în proximitate imediată

41. Cuvântul ca unitate a limbii și a vocabularului. Specificul sistemului lexico-semantic al limbii.

Cuvântul este „unitate de bază a vocabularului, care reprezintă asocierea unui

sens (sau a unui complex de sensuri) și a unui complex sonor”.

- Are întotdeauna o formă, precum și unul ori mai multe sensuri.

 
- Principala unitate nominativă și cognitivă a limbajului, care servește la
denumirea și a reaminti despre obiecte, semne, procese și blues.

- Este o unitate de mișcare cu două fețe structural-semantică, care are

formă (plan virazu) și sens (plan zmistu) 

- De cele mai multe ori cuvântul este asociat nu cu un subiect anume

- Când un cuvânt denumește obiecte, exprimă însușiri, caracteristici,

acțiuni, numărul, ordinea obiectelor, imită sau exprimă stări, emoții etc.
se numește autonom.

42. Principalele tipuri de sensuri ale cuvîntului.

- Când un cuvânt denumește obiecte, exprimă însușiri, caracteristici,

acțiuni, numărul, ordinea obiectelor, imită sau exprimă stări, emoții etc.
se numește autonom.

- Sensul lexical cuvintele sunt o reflectare în cuvânt a unuia sau altuia

fenomen al realității

- Sens gramatical cuvintele este o caracteristică a acestuia ca element al

unei anumite clase gramaticale (de exemplu, masa- substantiv
masculin), ca element al seriei flexionale ( masă, masă, masă etc.) și ca
element al unei fraze sau propoziții în care cuvântul este asociat cu alte
cuvinte

- Sensul lexical al cuvântului individual: este inerentă cuvântului dat și

prin aceasta delimitează cuvântul dat de altele, fiecare având sensul său
 propriu, de asemenea individual.

43. Teoria câmpurilor lingvistice. Grupuri asociative de cuvinte.

Teoria actului de vorbire e fundamentată pe teza humbold tiană despre limbă

ca activitate îndreptată spre satisfacerea necesității de comunicare,
exteriorizată în formă verbală. Ca unitate a actului de comunicare, este
considerat procesul vorbirii, ale cărui componente elementare sunt enunţurile
cu funcție ilocutivă, prin intermediul cărora vorbitorul îşi exprimă o dorință, o
rugăminte, un dubiu, un sfat, o promisiune, o propunere, solicitarea unei
informatii etc.
44. Stratificarea stilistico-funcțională a vocabularului.
45. Stratificarea istorico-etimologică a vocabularului. Noțiunile de substrat, superstrat,adstrat.

- În lingvistică, un strat este o limbă care efectuază influența sau este

supusă influenței unei alte limbi.

- Un substrat este o limbă de putere sau prestigiu mai mic decât cealăltă

- Un superstrat este cea care este mai puternică sau prestigioasă.

- Limbile substrat și superstrat se influențează mutual, dar în mod

deosebit.

- Un adstrat este o limbă care influențează pe una altă fără să aibă

prestigiu mai mare sau mai mic.

- Elementele care reprezintă influenţa limbii nou-venite asupra celei

părăsite sunt denumite tot substrat. Teoria substratului constituie o
parte integrantă a teoriei generale de dezvoltare a limbii.