Geotehnică

Note de curs 3 – Alcătuirea pământurilor

Iancu-Bogdan Teodoru

Departamentul de Căi de Comunicații și Fundații

Conținut

Alcătuirea pământurilor
Compoziția chimico-mineralogică a pământurilor
Faza lichidă în pământuri
Apa peliculară
Proprietăţile pământurilor argiloase

1
Alcătuirea pământurilor

Compoziția chimico-mineralogică a
pământurilor
Compoziția chimico-mineralogică a pământurilor

Atomii elementelor chimice naturale, prin legăturile chimice specifice, determină apariția
moleculelor care, la randul lor, determină substanțe și minerale care, prin asociere, intră
în alcătuirea rocilor.
8 elemente din tabelul lui Mendeleev sunt larg reprezentate (≈ 99% din greutate) în
alcătuirea crustei terestre: O, Si, Al, Fe, Ca, Na, K şi Mg
Doar O și Si reprezintă aproape 75% din greutatea scoarței terestre.
Unitatea fundamentală constituentă a rocilor este mineralul.
Mineralele cele mai frecvente în alcătuirea litosferei sunt silicații și silico-aluminații de
Fe, Mg, Ca, Na sau K.

2
Compoziția chimico-mineralogică a pământurilor

La baza structurii silicaților stau

oxigen (O2-)

• grupa tetraedrică în care ionul de

siliciu este înconjurat de patru ioni siliciu (Si4+)
de oxigen situați în colțurile unui
tetraedru
hidroxil (OH)-

• grupa octaedrică cu ioni de

aluminiu, magneziu, fier etc., situați
în centrul unui octaedru și
înconjurați de șase ioni de hidroxil
Al, Mg, Fe etc.

3
Mineralele argiloase

Mineralele argiloase au în general o structură cristalină foiletată, silicea (SiO4 ) şi alumina

(Al2 O3 ) fiind constituenţii principali. Aceste foiţe au o grosime de 7Å la 14Å (1Å
(angstrom)= 10−10 m).
Familia mineralelor argiloase reuneşte mai multe specii. Dintre acestea, în compoziţia
pământurilor argiloase intervine, în principal, caolinitul, montmorillonitul şi illitul.
Particula de argilă este încărcată electric negativ pe suprafaţă şi foiţele care o compun
sunt, mai slab sau mai puternic legate unele de altele. În plus, particulele de argilă fiind
de mărime foarte redusă, au o suprafaţă specifică ridicată.
Suprafaţa specifică este definită ca raportul dintre suprafaţa totală a particulelor la
volumul sau masa acestora.
Argila ce conţine peste 75% montmorillonit se numeşte bentonită, utilizată la susţinerea
pereţilor săpăturilor şi forajelor.

4
Mineralele argiloase – caolinitul

Pachet din două straturi (tetraedre și octaedre), s-a format

prin alterarea rocilor eruptive bogate în aluminosilicaţi, prin
acţiunea apei încărcată cu CO2 ce a îndepărtat alcaliile şi
elementele feromagneziene, rezultând o îmbogăţire în
alumină, ce împreună cu SiO2 au format caolinitul.
Pe feţele pachetelor se găsesc radicali diferiţi (O2− ) şi (OH− ) 7,2Å
ce face posibilă apariţia unor legături ce conferă caolinitului o
anumită rigiditate a reţelei sale cristaline în raport cu apa şi
deci un potenţial de umflare-contracţie redus, iar introdus în
apă nu se dispersează în particulele componente.
Suprafața specifică este de 15-30 m2 /g.

5
Mineralele argiloase – montmorillonitul
S-a format prin alterarea rocilor eruptive bazice într-un mediu
alcalin.
Structura constă în două straturi de tetraedre de Si ce cuprind
între ele un strat de octaedre de Al.
Datorită existenţei pe planurile de separaţie dintre pachetele
+ + + + + H2O
tristrat, a aceloraşi radicali (O− ), forţele de legătură sunt de tipul
+ +

Van der Waals, cele mai slabe forţe ce se manifestă la nivel

9,6Å
interparticular.
Existenţa sarcinilor electronegative necompensate şi a slabelor
forţe de legătură dintre pachete, face ca montmorillonitul să
adsoarbă în spaţiul dintre pachete molecule de apă şi ioni hidrataţi, în special cationii
Na+ , K+ , Ca2+ , de aceea distanţa dintre pachete variază între 9,6Å (uscat) şi 19,6Å
(saturat). Deci el este un mineral cu o reţea cristalină extensibilă, ce prezintă variaţii mari
de volum la variaţiile de umiditate. Suprafața specifică este de 700-880 m2 /g.

6
Mineralele argiloase – ilitul

Mineral cu structură tristrat, asemănătoare montmorillonitului, s-a

format ca rezultat al alterării rocilor eruptive, pe seama micelor
sau altor minerale asemănătoare, într-un mediu bogat în apă.
Deosebirea faţă de montmorillonit constă în substituirea unor ioni
K+ K+
de Si4+ cu ioni de Al3+ în reţeaua tetraedrică ce determină o
încărcare electronegativă a pachetului, care atrage astfel ioni de
K+ , în spaţiul dintre ele, rezultând o legătură mai puternică între
10Å

pachete.

Ca răspândire, illitul se întâlneşte în rocile sedimentare argiloase şi în bentonită, alături

de montmorillonit şi caolinit. Proprietăţile sale fizico-mecanice, precum şi
comportamentul în raport cu apa, îl situează între caolinit şi montmorillonit.
Suprafața specifică este de 80-140 m2 /g.

7
Alcătuirea pământurilor

Faza lichidă în pământuri

Apa peliculară

• Numeroase proprietăţi ale argilelor se pot explica pe baza fenomenelor

fizico-chimice care se produc la suprafaţa particulelor, fenomene care ţin de
interacţiunea dintre particulele argiloase, încărcate electric negativ şi moleculele de
apă.
• Molecula de apă se comportă ca dipol, aceasta fiind electric echilibrată, însă centrele
de greutate ale ionilor de O−2 şi de H+1 ocupă poziţii diferite.
+H H+ +
105°

- O - -

• Apa conţinută în pământ este supusă unui câmp electric propriu particulei.

8
Apa peliculară

• Particula argiloasă este acoperită

de o peliculă de apă alcătuită din apa peliculară (de adsorbție) apă liberă
molecule care sunt mai mult sau 1 2 3
mai puţin atrase spre peretele
acesteia şi nu mai au +

particulă de argilă
+ +
proprietăţile fizice ale apei
obişnuite. +
• Apa din natură, cantonată în +
+
pământ, nu este niciodată pură,
ea conţinând în soluţie diferiți molecula de apă
ioni (Na+ , Ca2+ , Mg2+ , Fe3+ etc.)
ion de Na+, Ca2+, Mg2+ etc.
care sunt atraşi către peretele +
particulei formând un nor în jurul
acesteia.
9
Apa peliculară

• Primul strat, format din moleculele de apă fixate pe suprafaţa particulei, reprezintă
apa higroscopică (1). Moleculele de apă fiind puternic atrase, acest strat de apă
reprezintă proprietăţile unui solid. Pe măsură ce distanţa dintre suprafaţa particulei
şi molecula de apă este mai mare, forţa de atracţie este mai slabă.
• Stratul de apă higroscopică este înconjurat de molecule de apă care formează
straturile de apă strâns legată (2) şi slab legată (3).
• Ansamblul alcătuit din apa higroscopică, apa strâns legată şi apa slab legată
formează o peliculă care înconjoară particula de argilă.
• Grosimea învelișului de apă peliculară depinde de mai mulţi factori: tipul
mineralului care predomină în formarea particulelor pământului, încărcarea apei în
ioni etc. Ea se comportă ca un solid în zona de contact şi ca un fluid vâscos până la
câteva zeci de angstromi faţă de peretele particulei.

10
Proprietăţile pământurilor argiloase — plasticitatea şi starea de consistenţă

• În prezența apei, argilele formează paste în care fiecare particulă este în interacţiune
cu particulele vecine prin forţe de coeziune datorate prezenţei straturilor de apă
adsorbită. Pe unitate de suprafaţă, aceasta forţă de legătură, este denumită coeziune
electromoleculară, cw şi reprezintă o componentă a coeziunii pământurilor argiloase.
cation hidratat
• Consistenţa pastei şi coeziunea electromoleculară
depinde, în majoritatea cazurilor, de conţinutul de
particulă de argilă

particulă de argilă
+
apă.
• O argilă complet dizolvată este lichidă, în opoziţie
aflându-se argilele uscate care se comportă ca şi
+ solidele. Totodată, pentru un anumit conţinut de apă,
ele sunt veritabile paste ce se lasă uşor modelate –
dipol de apă
sunt plastice.

11
Proprietăţile pământurilor argiloase — plasticitatea şi starea de consistenţă

Ca urmare a conţinutului de
apă, pământurile argiloase pot
prezenta o stare lichidă
stare solidă stare plastică stare lichidă
(curgătoare), plastică sau
solidă.

• În starea lichidă, particulele sunt independente unele de altele, mişcările lor relative
sunt lejere. Apa este în exces, câmpul electric al particulei fiind anulat numai de o
parte din moleculele de apă.
• În starea plastică, particulele sunt apropiate şi au în comun straturile de apă
adsorbită. Pasta poate fi modelată şi deformată, fără fisurare şi schimbare
apreciabilă de volum.
• În starea solidă, particulele sunt şi mai aproape unele de altele, în unele puncte ele
ajung în contact, îndepărtând apa adsorbită, frecările dintre aceste sunt apreciabile.
12
Proprietăţile pământurilor argiloase — plasticitatea şi starea de consistenţă

• Trecerea dintr-o stare în alta corespunde unui conţinut de apă bine definit.

semisolidă
Stare
Stare de
Stare plastică
Stare curgere
solidă

0 wS wP wL Umiditatea, w (%)

• Starea solidă este separată de starea plastică la un conţinut de apă care se numeşte
limită de plasticitate, limită de frământare sau limită inferioară de plasticitate – wP .
• Starea plastică este separată de starea lichidă la un conţinut de apă care se numeşte
limită de lichiditate, limită de curgere sau limită superioară de plasticitate – wL .
• Limitele de plasticitate se mai numesc și limite Atterberg

13
Proprietăţile pământurilor argiloase — plasticitatea şi starea de consistenţă

Limita superioară de plasticitate, wL

În mod curent se determină în laborator utilizând cupa
Casagrande. Aceasta este alcătuită dintr-un postament din 2
cauciuc dur (1), o cupă (2) și o manivelă (3) care ridică cupa la
înălțimea de 10 mm față de postament, după care aceasta 3
cade liber.
1
Se întinde în cupă un strat de pastă de argilă în care se
trasează un şanţ cu spatula (4). Se imprimă cupei şocuri cu o
4
frecvenţă constantă de 120 căderi pe minut, înălţimea căderii
fiind de 10 mm.
Prin convenţie, limita superioară de plasticitate este

12 mm
conţinutul în apă al pastei de argilă care asigură o închidere a
şanţului, pe o lungime de 12 mm, după 25 de căderi.
înainte de după
încercare încercare
14
Proprietăţile pământurilor argiloase — plasticitatea şi starea de consistenţă

Limita superioară de plasticitate, wL

Pentru o pastă de argilă preparată la un conţinut de 50
40
apă w, închiderea tăieturii pe lungimea de 12 mm

Numărul de căderi, N
30
poate fi asigurată la un număr de lovituri N diferit de 25
25. 20

Determinarea efectivă a limitei superioare de

plasticitate se face prin interpolare grafică între 10
perechile de valori, umiditate (w) și număr de căderi

wL
(N) ale cupei, rezultate din operațiunile 5
experimentale și care determină în sistemul de 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Umiditatea, w (%)
coordonate wON o dreaptă.

15
Proprietăţile pământurilor argiloase — plasticitatea şi starea de consistenţă

Limita inferioară de plasticitate, wP

În mod curent se determină în laborator folosind metoda
cilindrilor de pământ.
Din pământul pregătit se ia o cantitate şi se rulează cu palma pe
placa de sticlă sau marmură, până se obține un cilindru cu
diametrul de 3-4 mm şi lungimea de 30-50 mm.
Dacă la această grosime cilindrii rămân bine legaţi, înseamnă că
umiditatea depășește limita inferioară de plasticitate, fiind
necesară frământarea materialului în continuare până când, prin
evaporarea apei, cilindrii modelați la grosimea de 3-4 mm și
lungimea de 30-50 mm încep să fisureze. În acest moment, pentru
cilindrii formați, se determină umiditatea. Această umiditate se
consideră că reprezintă limita inferioară de plasticitate a acestui
pământ.
16
Proprietăţile pământurilor argiloase — plasticitatea şi starea de consistenţă

Indicele de plasticitate, IP
Intervalul de variație a umidității pentru care pământurile coezive se comportă plastic,
poartă numele de indice de plasticitate (IP ):

I P = wL − wP

Indicele de plasticitate, IP (%) Starea pământului

0 neplastică
≤ 10 cu plasticitate redusă
11...20 cu plasticitate mijlocie
21...35 cu plasticitate mare
> 35 cu plasticitate foarte mare

17
Proprietăţile pământurilor argiloase — plasticitatea şi starea de consistenţă

Indicele de consistență, Ic
Pentru a determina cantitativ poziția unui pământ pe axa umidităților și a stabili starea
de consistență, se definesc indicele de consistență (IC ), respectiv indicele de lichiditate
(IL ):
wL − w
Ic = ; IL = 1 − Ic
wL − wP

consistență, Ic
Indicele de
• IC = 0, pentru w = wL

er
Ta

s
• IC = 1, pentru w = wP

t
r to

en
t
vâ

sis
tic

n
Stările fizice ale pământurilor coezive, în raport cu

co
as

le
Pl

tic

oa
1

r
to
as

m
indicele de consistență, vor fi:

gă
Pl

tic
0,75

r
cu
as
Pl

tic
0,50
• starea curgătoare, IC ≤ 0

as
Pl
0,25
Umiditatea, w (%)
• starea plastică, 0 < IC < 1; 0

or
wP wL

ăt
0

rg
• starea tare, IC ≥ 1.

Cu
18
Mulțumesc

18