Andrei Geanina-Alexandra Grupa : 7405

Monitoring Biologic
A. Monitorizarea biodiversității locale şi zonale
Biodiversitatea [gr. bios = viață; lat. diversitas‐atis= diversitate]. Aceste termen a fost folosit
pentru prima dată în SUA, la primul forum american Forumul Național de Biodiversitate (1986),
termen atribuit lui E.O. Wilson, părintele socio‐biologiei.

O abordare holista a conceptului biodiversitatii presupune :

1. diversitatea sistemelor ecologice la diferite scari de spatiu si timp, care integreaza

componentele fizice si biologice ale naturii

2. diversitatea speciilor (taxonomica)

3. diversitatea genetica in cadrul populatiei/speciei si cea interspecifica diverisitatea organizarii

sociale a populatiilor umane precum si diversitatea etnica, lingvistica si culturala

B. Indici de caracterizare a biodiversității

 Numărul de specii (bogăția de specii)‐ este cel mai simplu indicator al biodiversității,
reprezentând numărul de specii identificat în aria studiată. Acest indicator nu reuşeşte însă
să surprindă modul de distribuție al diversității.
 Indicele Simpson‐ este un indice care ține cont nu doar de numărul speciilor ci şi de
proporția fiecăreia. A fost prezentat de Simpson în anul 1949, în publicațiile de specialitate
se prezintă în general trei variante ale acestui indice: Indicele Simpson (D), Indicele de
diversitate Simpson (1 – D), Indicele reciproc Simpson (1/D).
 Indicele Shannon‐Weaver ‐este unul dintre cei mai utilizați indici, având originea în teoria
informației (de aceea, uneori este citat drept indicele Shannon‐Wiener). Măsoară gradul de
organizare/dezorganizare al unui sistem dat.

C. Protejarea biodiversității la nivel local, zonal şi național

Romania deține cea mai mare diversitate biogeografică dintre toate statele membre ale U.E: 5
regiuni biogeografice din cele 11 europene, aceasta aflandu‐se in majoritate intr‐o stare favorabila
de conservare.
Suprafata totala a ariilor protejate in Romania este de cca. 1.866.705 ha si acopera aproximativ
7,83 % din suprafata tarii:
Rezervatia Biosferei „Delta Dunarii” – 576.216 ha, Rezervatie a Biosferei (Comitetul UNESCO
MAB – „Omul si Biosfera”), Zona Umeda de Importanta Internationala (Secretariatul Conventiei
Ramsar) si Sit al Patrimoniului Natural Universal (UNESCO); ™ 13 Parcuri Nationale – 318.116 ha
(e.g. Parcul National Retezat – Rezervatie a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB – „Omul si
Biosfera”); 27 Parcul National Muntii Rodnei – Rezervatie a Biosferei (Comitetul UNESCO MAB –
„Omul si Biosfera”); Parcul National Balta Mica a Brailei – Zona Umeda de Importanta
Internationala (Secretariatul Conventiei Ramsar).
D. CHIMIA ŞI BIOLOGIA APELOR NATURALE
Resursele de apă la nivel global sunt de 1,37 miliarde km3 , din care 97,2 % sunt localizate în
mari si oceane si 2,7 % în apele subterane si de suprafata. Resursele de apă pe glob sunt
limitate şi distribuite neuniform, iar prin poluare volumul lor se reduce.
Apele curgătoare-au caracter permanent şi se deplasează de la de la izvor spre vărsare
printr‐o depresiune numită albie, sub influența gravitației, ca urmare a diferenței dealtitudine
față de nivelul mării. Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă încărcarea variabilă cu
Andrei Geanina-Alexandra Grupa : 7405

materii în suspensie şi substanțe organice, încărcare legată direct proporțional de condițiile

meteorologice şi climatice. Pricipalii poluanți ai apelor curgătoare: substanțe organice greu
degradabile, compuşi ai azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide,
insecticide organo‐clorurate, detergenți, compuşi de natură bacteriologică, etc. Cursurile de apă
(râuri, pârâuri, fluvii), sunt caracterizate, în general, printr‐o mineralizare mai scăzută, suma
sărurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l: carbonați, cloruri şi sulfați de sodiu, potasiu,
calciu şi magneziu. Concentrația ionilor de hidrogen (pH‐ul) se situează în jurul valorii neutre, fiind
cu un pH = 6,8 ‐ 7,8. Disciplina care se ocupă cu studiul apelor curgătoare se numeşte
potamologie. Caracteristicile hido‐biologice ale acetor ape sunt: adâncimea, lățimea, debitul, viteza
curentului, transportul de materiale, repartizarea zonală a unor organisme acvatice etc.
Organismele din apele curgătoare au tendința de a urca contra curentului compensând astfel
puterea de spălare a apei în mişcare. Viteza curentului de apă influențează forma corpului
organismelor acvatice.
Râurile-Abundența organismelor este în strânsă dependență de viteza de curgere apei,
temperatura apei şi natura substratului; numărul de specii scade cu creşterea vitezei apei.
Temperatura apelor curgătoare creşte de la izvor spre vărsare. 32 În cursul unui râu se
diferențiază trei sectoare în funcție de viteza de curgere: superior, mijlociu şi inferior. În funcție de
caracteristicile hidromorfologice ale apei, în distribuția organismelor se disting două zone ecologice
distincte (Papadopol, 1978): ƒ zonă cu ape mici şi curent puternic, unde albia este formată din
roci dure iar bentalul este lipsit de mâl populată cu organisme sesile, fixate pe substrat
(biotecton şi zoobentos) şi cu specii nectonice bune înotătoare ƒ o zonă cu ape mai adânci, curent
mai slab, substrat bentonic moale şi mobil format din nisip, unde se întâlnesc hidrobionți
endobentonici, iar în pelagial se dezvoltă organisme planctonice (producători, consumatori şi
reducători) alături de cele nectonice.

Fig 1 Fig 2

Bibliografie
http://bioclima.ro/ECO.pdf
http://www.didactic.icpm.tuiasi.ro/studii/td/2011/TD_MezdreaCojocareanuI2011.pdf