Țările Române între diplomație și conflict (sec XIV-XVIII)

I. Caracteristici ale politicii externe

II. Mijloace și obiective în politica externă
III. Politica externă a domnitorilor români:
1. Mircea cel Bătrân
2. Alexandru cel Bun
3. Vlad Țepeș
4. Iancu de Hunedoara Evul Mediu
5. Ștefan cel Mare
6. Mihai Viteazul
7. Constantin Brâncoveanu Începutul modernității
8. Dimitrie Cantemir

I.Caracteristici ale politicii externe

Politica externă a domnitorilor români a fost influențată de mai mulți factori:
- Relațiile cu marile puteri vecine
- Forța militară pe care o aveau Tările Române (trupe, armament, strategie militară)
Politica externă a avut un caracter preponderent defensiv, bazându-se pe alianțe cu
puterile vecine sau marile puteri creștine în cadrul cruciadei tarzii. Nu au lipsit însă, atunci când
împrejurările au cerut acest lucru, actiuni ofensive de amploare. Domnitorii români au încercat
să se folosească de faptul că T.Române s-au aflat în punctul de convergență a marilor puteri din
zonă, încheind tratate cu una sa mai multe dintre acestea.
Sec XIV _ Prima jumătate a secolului XVI
Din secolul al XIV și până la jumătatea secolului al XVI-lea Tările Române s-au învecinat
cu Regatul Ungariei, Regatul Poloniei, iar în sud cu Serbia și țaratele bulgare de Târnovo și Vidin.
Acestea din urmă vor fi cucerite la sfârșitul secolului al XIV-lea de otomani. Astfel, de la sfărșitul
secolului al XIV-lea la sud de Dunăre rolul cel mai important i-a revenit Imperiului Otoman, rol pe
care și-l va păstra până în secolul XIX.
A doua jumatatea a secolului XVI- sec XVI
În 1526 Ungaria a fost înfrântă la Mohacs de Imperiul Otoman iar în 1541, pe fondul
conflictelor interne, Ungaria dispare ca stat, o parte fiind anexată de habsburgi iar cealalată
transformată în pașalâc (pașalâcul de la Buda). Dispariția Ungariei a înrăutățit situatia Tărilor Române,
a căror dependență față de Poartă a crescut considerabil, lucru reliefat de creșterea tributului și de
intervențiile la nivelul domniei.
Polonia s-a dovedit un aliat important pentru români, permițând menținerea unui echilibru
politic în zona. Domnitorii Moldovei s-au orientat spre Polonia pe care au considerat-o o
contrapondere în confruntarea cu Ungaria sau Imperiul otoman.
Începutul modernității
La sfărșitul secolului al XVII-lea (1683) se declanșează Problema Orientală pe fondul căreia
vor interveni numeroase schimbări în configurația politică a zonei dar și în statutul internațional al
Principatelor Române. Rolul Ungariei și al Poloniei a fost preluat treptat de alte două mari puteri,
Imperiul Habsburgic și Rusia.
 II. Mijloace și obiective în politica externă
În funcție de acest acest context politic și geografic s-au stabilit și obiectivele politicii externe
românești:
- Menținerea independenței/ autonomiei
- Menținerea integrității teritoriale
Pentru atingerea acestor obiective domnitorii români au apelat atât la mijloacele diplomatice
cât și la cele militare.
1.MIJLOACE DIPLOMATICE=TRATATE:
a.Alianțe cu puterile vecine
Polonia
În mod tradițional Moldova s-a orientat spre Polonia, văzută ca o contrapondere pentru
amenințarea maghiară dar și ca un sprijin în confruntarea cu Imperiul Otoman. Primul tratat a fost
încheiat în 1387 de Petru I Mușat care îi depunea jurământ de credință regelui polonez Vladislav
Iagello.
Vasalitatea în această parte a Europei nu insemna pierderea inițiativei în politica externă, ci trebuie
interpretată ca sprijin pe care statul mai puternic îl acorda celuilalt.
Ungaria
Țara Românească a preferat o alianță cu Ungaria, cu atât mai mult cu cât amândouă erau
amenințate de otomani. Au fost însă și situații în care domnii Moldovei au încheiat alianțe cu regii
Ungariei.
Tratatele cu Imperiul Otoman
Tratatele încheiate între turci şi statele creştine se numeau, în limba turcă, ahdname (pact,
legământ). Creştinii le numeau capitulaţii (de la faptul că erau redactate pe capitole). Astfel de tratate
s-au încheiat şi între Imperiul otoman şi Ţările Române, dar s-au păstrat până astăzi puţine dintre
acestea. Primele se pare că au fost încheiate în timpul lui Mircea cel Bătrân. O astfel de înţelegere dura
atâta timp cât era respectată de statele semnatare.
Conținut:
- Tratatele specificau obligaţiile financiare şi militare ale românilor faţă de turci dar și
drepturile acestora:
- cea mai importantă obligatie a fost tributul; semnificația acestuia a fost diferită, inițial e prețul
răscumpărarii păcii iar ulterior prețul închinării țării.
-Peșcheșurile (daruri făcute sultanului sau demnitarilor importanți);
-Mucarereul mare sau mic (sumă plătită pentru confirmarea și reconfirmarea domniei)
-Aprovizionarea Constantinopolului (la prețuri preferențiale).
- dreptul românilor de a se guverna singuri.
Obligațiile față de imperiu au crescut în permanență, pe măsură ce Tările Romăne au intrat tot
mai mult sub suzeranitate otomană. Cea mai gravă situație se înregistrează în secolul al XVIII –
începutul sec XIX pe fondul regimului fanariot.
b) alianțe între Țările Romăne care au dus la constituirea Blocului Românesc . Pe acest
fond se inregistrează numeroase intervenții în succesiunea la tron din dorința de a păstra o politică
comună.
c) alianțe cu marile puteri creștine și participarea la cruciada târzie (expediții militare
organizate de statele creștine sub tutela/ protecția papalității între secolele XIV-XVI cu scopul de a
elimina /limita prezența Imperiului Otoman În Europa). Domnitorii români au participat la cruciada
târzie, integrându-se astfel în relațiile internaționale: Mircea cel Bătrân. Iancu de Hunedoara, Vlad
Țepeș, Mihai Viteazul sunt câteva exemple în acest sens.

2. CONFRUNTĂRILE MILITARE
Se încadrează în așa numitul conflict asimetric întrucât a existat întotdeauna o disproporție
între forța militară românească și cea a invadatorilor. Românii au evitat conflictele în câmp deschis și
au încercat să-l impiedice pe adversar să-și valorifice superioritatea numerică și militară. Această
strategie poartă numele de tactica pământului pârjolit.
 Caracteristici:
În calea invadatorilor era creat un gol demografic și economic (populația era evacuată,
așezările distruse)- limitarea accesului la resurse
- atacuri surpriză-adversarul era hărțuit, urmărindu-se demoralizarea acestuia și provocarea
unor importante pagube umane și materiale
-se alegeau locuri favorabile care să nu-i permită inamicului sa-și folosească pe deplin forța
militara). Exemple: bătălia de la Posada (1330), Vaslui(1475), Călugăreni( 1595), etc.
Cauzele acestor confruntări sunt diverse: politica de expansiune a statelor vecine, refuzul de a
plăti tribut otomanilor, competiția pentru controlul drumurilor comerciale sau punctelor
strategice (cetăți).

III. Politica externă a domnitorilor români

Mircea cel Bătrân, Ţara Românească (1386-1418)
Politica externă a acestuia a fost influențată de
a. relațiile cu Regatul Ungariei ;
b. raporturile cu Imperiul Otoman
a.Inceputul domniei a fost caracterizat de relații conflictuale cu Ungaria datorită încercărilor acesteia
de a-și extinde dominația la S de Carpați, dar și de stăpânirea Banatului de Severin.
Pentru a contracara presiunea maghiară Mircea cel Bătrân va încheia un tratat de alianță cu
Polonia, la Radom, în 1389. Prin acesta semnatarii:
- se obligau să-și acorde ajutor împotriva regelui Ungarie sau a altor inamici.
- Tratatul era încheiat de pe poziții de egalitate, ca între doi suverani.

b.Relațiile cu Imperiul Otoman

Tratate antiotomane
Context
La sfârşitul secolului al XIV-lea, Imperiul otoman şi-a stabilit graniţa pe linia Dunării, prin cucerirea
celei mai mari părţi a Peninsulei Balcanice: după 1354 a ocupat treptat teritoriile bizantine, în 1389 a
transformat în stat vasal Serbia, cea mai puternică ţară din zona balcanică (învingându-i pe sârbi în
bătălia de la Kossovopolje), în 1394 şi 1396 a ocupat teritoriile bulgarilor. În acest moment era clar că
următoarele state ameninţate de turci vor fi Ţara Românească şi Ungaria, care ajunseseră să aibă
graniţă cu Imperiul otoman. În acest context vor reglementate relațiile cu Ungaria divergențele, cele
două state colaborând în lupta antiotomană. Un prim pas l-a reprezentat încheierea tratatului din 1395.
Tratatul de la Brașov, 7 martie 1395
- fost încheiat între Mircea și regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg
- stabilea condițiile în care cei doi urmau să colaboreze în confruntarea cu otomanii
- confirmă stăpânirea lui Mircea cel Bătrân asupra Amlașului, Făgărașului și Banatului
de Severin
- era un tratat antiotoman
Conflicte cu Imperiul Otoman
Bătălia de la Rovine (1394 sau 1395) .
Cauze
Mircea cel Bătrân a declanşat conflictul cu turcii datorită atitudinii sale ofensive la sudul Dunării:
în 1388 a cucerit Dobrogea, pe care turcii urmăreau să o ocupe, iar în 1389 a acordat sprijin militar
sârbilor în bătălia de la Kossvopolje.Pe fondul acestor acțiuni Impeiul Otoman organizează o
campanie la nord de Dunăre.
Desfășurare
În 1394 sau 1395 (anul nu este sigur) sultanul Baiazid I a organizat o expediţie de pedepsire a
domnitorului român. Mircea i-a lăsat pe turci să înainteze pe teritoriul românesc, evacuând satele din
zona pe unde urmau să meargă oştile inamice. Românii îi hărţuiau pe turci, dând atacuri prin
surprindere, de obicei în timpul nopţii. Lupta decisivă s-a dat într-un loc numit Rovine, probabil în
apropiere de Curtea de Argeş, capitala Ţării Româneşti.
Consecințe
Victoria a fost de partea românilor, iar turcii s-au retras.
Bătalia de la Nicopole, 1396
Cauze
Victoria obținută de Mircea la Rovine a încurajat puterile creștine să organizeze o cruciadă
împotriva Imperiului Otoman.
Desfășurare
Armatele cruciate au fost puse sub comanda lui Sigismund de Luxemburg. Confruntarea
militară a avut loc la Nicopole și s-a terminat cu un dezastru pentru cruciați pe fondul neadaptării
strategiei de luptă și disensiunilor dintre cruciați. Pentru Mircea, bătalia a însemnat revenirea sa cu
drepturi depline, pe tronul Țării Românești.
Inceputul secolului al XV-lea a marcat apogeul politicii externe desfășurate de domnul
muntean. Moartea lui Baiazid în 1402, după batalia de la Ankara, îi oferă acestuia ocazia de a interveni
în succesiunea dinastică a Imperiului Otoman. El îi susține pe Musa și Mustafa, sperând să obțină o
înțelegere favorabilă cu Imperiul otoman. Ambii candidați au fost înlăturați de Mehmed I care reia
politica de expansiune la Dunarea de Jos. În aceste condiții Mircea cel Bătrân a preferat să încheie
pace și să plătească tribut.

Alexandru cel Bun (1400-1432), Moldova

Domnia lui Alexandru cel Bun a fost o perioadă de consolidare administrativă, economică și
politică a Moldovei, de aici numele dat ulterior de cronicari.
Politica sa externă e marcată de alianța cu Polonia și primele confruntări cu otomanii.
Relațiile cu Polonia
Tratate
În politica externă se orientează spre Polonia, perpetuând tradiția presării jurământului de
vasalitate față de regii polonezi. În 1402 depune un astfel de jurământ față de Vladislav Iagello, pe
care îl va relua ulterior. În virtutea acestui tratat îl va sprijinii pe Vladislav în confruntările cu cavalerii
teutoni din 1410 (Grunwald) și 1422( Marienburg), ambele câștigate de cei doi aliați.
În ciuda acestor acțiuni, în 1412 se încheia la Lublau un tratat între Polonia și Ungaria care
prevedea împărțirea Moldovei între cele două în cazul în care Alexandru cel Bun ar fi refuzat să
participe la confruntările cu Imperiul Otoman. Tratatul nu a fost aplicat dar a determinat o răcire în
relațiile diplomatice ale Moldovei și Poloniei.
Relațiile cu otomanii
Bătălii
Cauze
După ocuparea Dobrogei, Moldova ajunge să aibă graniță comună cu Imperiul otoman, fiind
vizată în mod direct de politica expansionistă a acestuia.
Desășurare
În 1420 are loc o primă confruntare cu otomanii care au încercat să ocupe cetățile Chilia și
Cetatea Albă, puncte strategice din punct de vedere militar și economic.
Consecințe
Atacul a fost respins de domnul Moldovei.

Vlad Țepes( 1456-1462)- Țara Românească

În scurta sa guvernare a reușit să instaureze un climat de stabilitate politică și economică în
Tările Române. Renumele de tiran de care s-a bucurat se datorează negustorilor sași din Sibiu și
Brașov, nemulțumiți de faptul că Vad le suprimase privilegiile economice pe care le aveau în Țara
Românească.
 Politica promovată de Vlad Țepeș poate fi urmărită pe două coordonate:
- consolidarea autorității centrale (în detrimentul marilor boieri)
- reglementarea relațiilor cu Imperiul Otoman
Relațiile cu otomanii

Bătălii
Cauze
În 1459 Vlad Țepeș a refuzat sa mai plătească tribut Imperiului Otoman, ceea ce a
determinat organizarea unei campanii împotriva Țării Românești.
Desfășurare
În iarna 1461-1462 el organizează o expediție la S de Dunăre, unde atacă mai multe orașe și cetăți
otomane. In replică, în vara anului 1462, o armată otomană condusă de Mehmed al II-lea pătrunde pe
teritoriul Țării Românești. Vlad a aplicat tactica pământului pârjolit. Cel mai important moment al
campaniei îl reprezintă atacul de noapte de la Târgoviște, când a atacat tabăra otomană, ajungând
până în apropierea cortului sultanului.
Consecințe
Toate aceste evenimente îl determină pe sultan să se retragă fără a fi obținut o victorie decisivă.
Cu acordul marilor boieri este impus pe tron Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș.
Vlad Țepeș s-a retras în Transilvania, unde a fost arestat de Matei Corvin și închis vreme
îndelungată la Vișegrad.

Iancu de Hunedoara, Transilvania

Voievod al Transilvaniei (1441 – 1456), guvernator al Regatului Ungariei (1446 – 1452) şi căpitan
general al regatului menţionat (1453 – 1456), Iancu de Hunedoara a fost cel mai important
reprezentant al cruciadei târzii. Politica sa externă a avut un caracter ofensiv, antiotoman și a vizat
constituirea unui front comun antiotoman.
Campaniile antiotomane:
Începând cu anul 1441 Iancu a obţinut, an de an, victorii antiotomane;
-1442 înfrânge oastea otomană intrată în Transilvania, apoi intervine în Ţara Românească şi obţine
victoria pe râul Ialomiţa.
- 1443-1444, Iancu de Hunedoara desfăşoară o campanie („campania cea lungă”) pe teritoriul
Serbiei şi al Bulgariei, eliberează Nişul şi Sofia şi ameninţă chiar centrul Imperiului Otoman: turcii cer
pace, care se încheie, graţie lui Iancu, în 1444, la Seghedin,.
Tratatul de la Seghedin(1444) a fost încheiat pe o perioadă de 10 ani în condiții extrem de
favorabile:
- încetarea conflictelor cu otomanii pe 10 ani
-Restituirea unor cetăți
- 1444- cruciada de la Varna
La insistenţele papale, ale principilor occidentali şi ale unor cercuri din Ungaria, se reiau
planurile creştine de război. Iancu nu a agreat ruperea păcii, dar decizia luată l-a situat în fruntea
oştilor transilvănene, croate, bosniace, luptând alături de oastea regală ungară şi de cea a Ţării
Româneşti care s-au confruntat cu otomanii. Bătălia s-a dat la 10 noiembrie 1444, la Varna, unde
oastea creştină a fost învinsă de otomani (în confruntare a murit însuşi regele Ungariei şi Poloniei,
Vladislav I).
-1456- batalia de la Belgrad
În 1453, Mahomed al II-lea cucereşte Constantinopolul şi vizează extinderea Imperiului
Otoman către zona centrală a Europei. În 1456, Iancu de Hunedoara reuşeşte să-l oprească pe
cuceritorul Constantinopolului în faţa Belgradului, „cheia Ungariei” şi a Europei Centrale evitând
transformarea Ungariei în pașalâc și stopând, pentru jumătate de secol, expansiunea turcească spre
Europa Centrală.
Vestea victoriei străbate Europa, iar papa Calixt al III-lea l-a numit „cel mai puternic atlet al
lui Hristos”. Dar, la câteva zile după victorie, Iancu de Hunedoara murea răpus de ciumă. A fost
înmormântat în catedrala din Alba-Iulia, iar pe piatra de mormânt au fost înscrise cuvintele: „s-a stins
lumina lumii”.

Ștefan cel Mare( 1457-1504), Moldova

Context:
Ştefan cel Mare este domnitorul din Moldova care a dat numele unei epoci şi care a intrat în
folclor, tradiţie şi legendă. Epoca sa se remarcă atât prin politica externă promovată și care a conferit
cel mai bun statul de până atunci al Moldovei, dar și prin activitatea culturală și economică fără
precedent.
Domnia poate fi împărțită în trei mari perioade:
a) Într-o primă etapă a domniei sale a realizat consolidarea domniei, organizarea oştirii, respingerea
agresiunii maghiare, vasalitatea faţă de Polonia şi pregătirea pentru înfruntarea cu Poarta, în condiţiile
plăţii tributului faţă de sultan;
b) etapa a doua a fost caracterizată de efortul antiotoman
c) cea de-a treia – de conflictul cu Polonia şi pacea cu otomanii.

a)Relațiile cu Ungaria.
Actiuni militare.
Raporturile cu Ungaria erau încordate, în special datorită suzeranității acesteia și a problemei
Chiliei. În 1465, din motive strategice și economice, Ștefan cel Mare asediază și cucerește Chilia.
Cucerirea Chiliei a generat organizarea unei campanii împotriva Moldovei. Campania organizată de
regele Ungariei, Matei Corvin, în anul 1467 s-a sfârşit prin înfrângerea oştirii maghiare la Baia și
înlăturarea suzeranității Ungariei.
Tratate:
În perioada următoare relațiile celor două s-au îmbunătatit, mai ales pe fondul politicii antiotomane. În
1475 la Iași, între cei doi s-a incheiat un tratat care prevedea: cooperarea antiotomană,
îndepărtarea oricărui pretendent la tronul Moldovei, Stefan primea cetățile transilvănene Ciceu
și Cetatea de Baltă, orice neînțelegere urmând să fie rezolvată pașnic.

b. Confruntarile cu turcii
Motive:
-In 1473 a refuzat plata tributului şi cedarea cetăţilor Chilia și cetatea Albă
-Intervențiile în Țara Românescă
-Alianțele antiotomane
Consecinţa a fost trimiterea lui Soliman Paşa (guvernatorul Rumeliei), pe timp de iarnă (lucru
neobişnuit ) cu peste 100.000 de oameni. Ştefan, cu aproximativ 40.000 de oşteni a obţinut o
însemnată victorie la Vaslui (Podul Înalt), în 10 ianuarie 1475.
Prin scrisoarea circulară trimisă la scurt timp după bătălie principilor creştini, puterilor
antiotomane aliate (Veneţia, Ungaria, Statul Papal) se exprimă clar concepţia despre Moldova ca
„poartă a creştinătăţii“ (dacă aceasta va cădea, „toată creştinătatea va fi în mare primejdie”).
În anul următor, în ciuda avertismentului adresat, Ştefan cel Mare s-a aflat singur înaintea
oştirii conduse de însuşi sultanul Mahomed al II-lea, la Războieni (Valea Albă, 26 iulie 1476), unde
„au biruit păgânii pe creştini”. În ciuda acestei victorii, sultanul nu a reușit să cucerească cetățile
Moldovei și s-a retras de pe teritoriul acesteia.
Domnitorul Moldovei a mai purtat bătălii contra inamicilor creştinătăţii aproximativ 10 ani. În
1484, sultanul Baiazid al II-lea avea să ocupe cele două importante cetăţi dinspre Marea Neagră
(Chilia şi Cetatea Albă); Marea Neagră devenea „lac turcesc“, iar comunicarea statelor şi popoarelor
creştine din zonă cu lumea maritimă au fost puse pe deplin sub control turcesc.
Sperând să obțină sprijinul Poloniei, domnul Moldovei depune, la Colomeea în 1485,
jurământ de vasalitatea regelui polonez Cazimir la IV-lea.
Ultimele bătălii dar și faptul că majoritatea statelor vecine încheiaseră pace cu otomanii l-au
determinat pe Stefan cel mre să pună capat conflictelor și să reia plata tributului.
 c. Confruntari cu Polonia.
În anul 1497, Ioan I Albert, succesorul la tronul Poloniei, intră în Moldova, în fruntea unei armate
de 100.000 de oameni, sub pretextul eliberării cetăţilor de la Marea Neagră. Oastea polonă asediază
Suceava, iar confruntarea cu armata domnitorului Moldovei a avut loc la Codrii Cosminului (1497).
În urma unei expediţii moldoveneşti în Polonia, în 1499, s-a încheiat un tratat moldo-polon, la
Hârlău, în care cele două ţări apar drept parteneri egali. Semnatarii își promiteau sprijin reciproc
împotriva dușmanilor.

Mihai Viteazul (1593-1601)

A.Evoluția situației internaționale
În 1520 la conducerea Imperiului Otoman ajunge Soliman Magnificul care reia politica de
expansiune teritorială spre Europa Centrală.În 1521 era cucerit Belgradul iar în 1526 Ungaria era
înfrântă categoric la Mohacs. Transformarea Ungariei în pașalâc a dezechilibrat situația politică din
zonă, lipsind Tările Române de un important aliat în lupta antiotomană. Ca urmare, dependența
acestora față de Imperiu s-a accentuat, regimul tributar devenind unul vasalic. Tributul a inregistrat o
creștere fără precedent, fiind insoțit de introducerea monopolului comercial otoman, dar și de
fenomenul cumpărarii domniei.
În acest context s-a reluat ideea de cruciadă, sub forma Ligii Sfinte. Aceasta a fost inițiată de papa
Clement al VIII-lea, fiind constituită din Spania, Austria, ducatele italiene, Statul Papal. La alianță au
aderat și Transilvania, Moldova și Țara Românească.
B. Politica externă va cunoaște două mari etape:lupta antiotomană, Unirea Tărilor Române
1.Lupta antiotomană
Cauze:
- creșterea obligațiilor economice (tributul ajunsese la 155 000 galbeni),
- intervențiile în succesiunea la tron;
Lupta antiotomană se declanșează în toamna anului 1594 odată cu uciderea creditorilor levantini și
atacarea garnizoanei otomane din București. Acțiunile continuă în iarnă când sunt atacate cetățile
otomane de la Dunare și Mihai Viteazul pătrunde până în zona Balcanilor unde provoacă mari pierderi
otomanilor. Conștient de faptul că replica otomană nu va întârzia se orientează spre Transilvania cu
care încheie un tratat de alianță.
Pe 20 mai 1595 se încheie tratatul de la Alba-Iulia cu Sigismund Bathory. Acesta prevedea:
- Alianță în lupta antiotomană
- Mihai devenea locțiitorul lui Sigismund
- Autoritatea lui Mihai era subordonată marilor boieri
Campania din 1595
În vara anului 1595 armata otomană condusă de Sinan Pasă invadează Muntenia. Pe 23 august
1595 Mihai Viteazul obține o victorie importantă la Călugăreni fără a reuși să pună capat invaziei.
Otomanii ocupă orașele București și Târgoviște amenințând cu transformarea țării în pașalâc. Cu
sprijinul lui Sigismund Mihai reușește să respingă invazia otomană obținând o victorie categorică
împotriva acestora la Giurgiu.
În 1597 se încheie pacea cu turcii în condiții favorabile domnului muntean:
- Recunoașterea autonomiei
- Domnie pe viață
- Reducerea considerabilă a tributului
În 1598 se încheia tratatul de la Mănăstirea Dealul cu împaratul Rudolf al II-lea:
- Domnie ereditară
- Bani pentru intreținerea unei armate de 5.000 soldați
- Recunoașterea suzeranității lui Rudolf al II-lea

2.Unirea Tărilor Române

Context:
 Schimbările ce avuseseră loc în Transilvania unde Sigismund fusese înlocuit de Andrei Bathory,
adept al păcii cu turcii și în Moldova unde ajunsese domn Ieremia Movilă. Cei doi erau ostili politicii
promovate de Mihai Viteazul și vizau înlăturarea acestuia de pe tron. Ca urmare, Mihai intervine în
ambele.
a.Unirea cu Transilvania
Mihai pătrunde în Transilvania și-l invinge pe Andrei Bathory la Șelimbăr. Pe 1 noiembrie
1599 intra în Alba Iulia iar Dieta Transilvaniei îl recunoștea locțiitor al împăratului. În perioda scurtei
sale guvernări a luat o serie de măsuri în favoarea românilor:
-scutirea de robotă a preoților români
-înființarea Mitropolie Ortodoxe de Alba Iulia
b.Unirea cu Moldova:
În primăvara anului 1600 începea campania împotriva Moldovei. Majoritatea cetăților au cedat
făra luptă iar în mai 1600 Mihai se intitula domn al Tării Românești, al Ardealului și a toată Tara
Moldovei.
c.Destrămarea Unirii
Unirea a stârnit reacții nefavorabile, marile puteri din zonă fiind ostile creării unui stat
românesc puternic. În Transilvania, nobilimea maghiară se răscoală împotriva lui Mihai. Sprijiniți de
generalul imperial Gheorghe Basta reușesc să-l înfrângă la Mirăslau (septembrie 1600) pe Mihai
Viteazul, care pierde astfel Transilvania. Ulterior pe tronul Moldovei revine Ieremia Movilă, iar în
Țara Românescă era încoronat Simion Movilă.
Forțat să ia cale pribegiei, Mihai Viteazul plecă la Praga unde îi solicită sprijinul lui Rudolf al
II-lea. Cu ajutorul acestuia reușește să obțină victoria de la Gurăslău( august 1600) recâștigând astfel
Transilvania. La doar câteva zile era asasinat din ordinul gen Basta pe Câmpia Turzii. Moartea lui
Mihai a pus capăt unirii Țărilor Române iar pentru o perioadă de timp imaginea sa intră într-un con de
umbră. Avea să fie redescoperit în veacul al XIX-lea de Nicolae Bălcescu care îl tranformă într-un
simbol al mișcării unioniste și îi restabilește locul în istoria românilor.

Politica externă în secolele XVII-XVIII( începutul modernității)

 Context:
Problema orientală a fost un aspect important al relaţiilor internaţionale din Europa care s-a declanşat
spre sfârşitul secolului al XVII-lea din cauza decăderii Imperiului Otoman şi s-a încheiat după Primul
Război Mondial când Imperiul Otoman s-a destrămat. Ea a comportat mai multe aspecte:

 rivalitate unor mari puteri ca Imperiul Habsburgic şi Rusia ce doreau să anexeze teritorii otomane
 susţinerea de către alte mari puteri, Marea Britanie şi Franţa, a Imperiului Otoman pentru a nu fi cucerit,
fiindcă îl considerau un factor esenţial al echilibrului de putere în Europa 
 încercarea popoarelor subjugate de turci de a profita de atacurile la care era supus Imperiul Otoman şi de
slăbiciunea acestuia pentru a-şi câştiga libertatea.
Spre sfarsitul secolului al XVII-lea, Tarile Romane vor incerca să profite de schimbarile politice
din zona si sa iasa de suzeranitatea otomana print-o politica de aliante cu celelalte doua mari puteri
care se afirmasera in zona, Rusia si Imperiul Habsburgic.O astfel de politica vor duce, la inceputul
modernitătii, Constantin Brancoveanu si Dimitrie Cantemir.

Domnia lui Constantin Brâncoveanu( 1686-1714)

Constantin Brâncoveanu transformă Ţara Românească în actor activ pe plan european manevrand cu
abilitate între puterile europene; dispunea de un veritabil cabinet diplomatic: Stolnicul C. Cantacuzino,
arhimandritul Isaia, clucerul Afenduli, dr. Iacob Pylarinos, Ianachi Porfirita, Anton Maria del Chiaro, fraţii
David şi Teodor Corbea.
A întreținut relații strânse cu principalele state europene care influențau statutul Tării Românești:
A)- se menţin raporturile bune cu Poarta, garantate de pungile cu bani; a fost întărit în scaunul domnesc
de Imperiul Otoman, succesiv, în 1696, 1698, 1700, 1704, datorită "politicii pungilor cu aur". În 1699,
Poarta i-a acordat lui Brâncoveanu domnia pe viață. În 1703 a fost chemat la Constantinopol, dar a reușit
să-și păstreze și viața și domnia datorită acelorași daruri bogate, iar în 1704 a fost nevoit să accepte
sporirea haraciului.
B) - iniţial relaţiile cu Habsburgii au fost încordate. C Brâncoveanu retrăgând delegaţia trimisă la Viena
de predecesorul său, pentru semnarea tratatului de alianţă, mai apoi s-au îmbunătăţit. In 1689 s-a semnat
tratatul cu habsburgii prin care se recunoaşte individualitatea Ţării Româneşti, dar şi închinarea sa formală;
Tratatul nu s-a putut aplica, trupele imperiale conduse de generalul Donet Heissler ocupă Craiova, Piteşti
Târgovişte, Câmpulung. Bucureşti.Trupele sunt alungate şi înfrânte la Zărneşti (1690) cu sprijinul tătarilor;
C)Brâncoveanu intensifică legăturile cu Rusia prin schimbul de solii şi corespondenţă; În 1709 a fost
încheiată o alianță între Țara Românească și Rusia, Brâncoveanu angajându-se să sprijine pe țar cu un corp
de oaste de 20.000 de oameni în eventualitatea unei campanii împotriva Porții. În războiul ruso-turc din
1710-1711, Brâncoveanu a dat dovadă de prudență, concentrând, totuși, o oaste la Urlați. acuzat de tradare
este mazilit si a fost executat la 15 august 1714 împreună cu fiii săi

Domnia lui Dimitrie Cantemir( 1710-1711)

Acesta s-a orientat către alianţa cu Rusia (în condiţiile afirmării Rusiei şi a dorinţei de a înlătura controlul
otoman). Astfel, în 1711, se incheie Tratatul de la Luţk cu Petru I:
- el prevedea respectarea autonomiei interne a Moldovei;
- domnia era recunoscută ca ereditară şi absolută în familia Cantemir (marcând concepţia
monarhiei autoritare);
- Rusia garanta integritatea teritorială a Moldovei, care la rândul său o va sprijini militar în
campania antiotomană
In iunie, Petru I soseşte la Iaşi insa, pe 18-22 iunie 1711, la Stănileşti, ruşii şi moldovenii sunt
înfrânţi;
- prin pacea de la Vadul Huşilor ruşii au primit dreptul să se întoarcă în ţară şi au cedat cetatea
Azov; Dimitrie Cantemir a fost obligat să se refugieze în Rusia alături de unii boieri până la moarte
(1723).

Consecințe:
Pe fondul crizei orientale statutul politico-juridic al Principatelor se va modifica :
- în Moldova si Tara Romanesca se instaureaza regimul fanariot si in Transilvania regimul
habsburgic
- Principatele vor pierde teritoriale importante-Banatul, Bucovina, Basarabia