Miron Costin

Miron Costin s-a născut în anul 1633, ca fiu al lui Iancu Costin (cf. Vita Constantini Cantemyrii
ar fi avut origini sârbești) și al Saftei, fiica lui Ionașco Coarteș. Iancu Costin a fost postelnic al
doilea sub Radu Mihnea și hatman sub domnitorii Alexandru Iliaș și Moise Movilă totodată a fost
un apropiat al domnului Miron Barnovschi, care era rudă cu soția sa. Îl însoțise pe voievod la
Țarigrad, unde acesta fu ucis în 1633, din cauza pârelor vornicului Vasile Lupu. Iancu Costin a
fost eliberat din închisoare ca să înmormânteze trupul decapitat și a fost ispravnic pentru averea
lăsată de Barnovschi.

Deținea moșii în Polonia (în apropiere de Bar), unde a rămas din 1634 până la moartea sa în
1650. În acest anare loc o invazie în Crăie a turcilor, care îi târăsc în luptă și pe munteni și pe
moldoveni. Hatmanul Costin, pentru a-i face pe turci să se retragă, vestește că oști cazace vin
în ajutorul leșilor. Vicleșugul reușește, dar Abaza-pașa află adevărul și pune gând rău domnului
și hatmanului. Moise Movilă vodă și Iancu Costin fug în Polonia împreună cu familiile.

În 1653, către sfârșitul domniei lui Vasile Lupu, Miron și frații săi revin în Moldova. Își începe
ucenicia de viitor demnitar pe lângă vistiernicul Iordache Cantacuzino, pe care îl va elogia în
Letopisețul său, arătând: „Toma vornicul și Iordache visternicul, care capete de-abea de au avut
cândva această țară sau de va mai avea”. Acum primește și prima misiune diplomatică, fiind
trimis la starostele Cameniței să obțină ajutor împotriva lui Gheorghe Ștefan, care amenință
tronul șubrezit al lui Vasile Lupu. Noul domnitor Gheorghe Ștefan îl numește sluger (boier care
se ocupa de aprovizionarea cu carne a Curții și a oștii), 1658 și îl trimite în misiune diplomatică
în Țara Românească, spre a negocia un pact antiotoman cu vodă Constantin Șerban Basarab.
Urcă rapid scara ierarhică, devenind paharnic, apoi pârcălab de Hotin (1660-1664) și participă
în 1659 la campania împotriva lui Rakoczi în Transilvania.

În 1661, domnitorul Istratie Dabija îl trimite în solie la Ioan Cazimir, regele Poloniei. În 1663
trece cu oastea lui Dabija vodă prin Muntenia spre a lua parte la războiul turco-austriac și vede
ruinele podului lui Traian.I se acordă, 1664, titlul de mare comis, în 1667, Iliaș Alexandru vodă îl
înalță la rangul de vornic al Țării de Sus, iar doi ani mai târziu, Gheorghe Duca vodă îl numește
mare vornic al Țării de Jos, rang acordat și lui Grigore Ureche.Este trimis, 1671, de domnul
Ștefan Petriceicu în solie la hatmanul Ioan Sobieski (viitorul rege al Poloniei), cu care Costin
avea strânse relații

Când Ioan al III-lea Sobieski este ales rege (1674), Dumitrașcu Cantacuzino, domnul Moldovei,
îl face mare logofăt. Este trimis în misiune diplomatică la Constantinopol, apoi în Polonia. În
vremea domniei lui Antonie Ruset-vodă, logofătul îl întâmpină pe Ioan Gninski, marele sol polon
care îndeplinise misiuni diplomatice în Franța, în Danemarca și în Rusia, aflat în drum spre
Poartă, pentru ratificarea păcii de la Zurawno. Cu acest prilej se pare că i-a înmânat Cronica
Țărilor Moldovei și Munteniei (Cronica polonă), dedicată prietenului său Marcu Matezynski.
Scrisă în polonă sub formă de epistolă, încearcă demonstrarea romanității poporului nostru și a
latinității limbii, având drept scop, nemărturisit direct, să-i determine pe polonezi să ne ajute
spre a ne elibera din jugul otoman. Oferă astfel creștinității, înaintea Descrierii Moldovei a lui
Cantemir, posibilitatea să afle date despre istoria, geografia și organizarea politică a românilor.
Scrie „Letopisețul Țărâi Moldovei de la Aron Vodă încoace ...” (1675), mult mai analitic decât
acela al lui Ureche, pe care îl continuă.

Dincolo de scrierile lui, Miron Costin a fost şi un om politic influent al perioadei sale. La vârsta
de 20 de ani îşi începea deja ucenicia de viitor demnitar pe lângă vistiernicul Iordache
Cantacuzino, în anii următori urcând în ierarhie ca paharnic, pârcălab, mare consul, staroste. În
1695, este numit staroste al judeţului Putna, actualul judeţ Vrancea, funcţie care arată şi o altă
latură a cronicarului, de conducător sângeros.

“Miron Costin a fost staroste de Putna cam un an de zile. În timpul mandatului său s-a remarcat
prin stârpirea unor bande de hoţi care atacau negustorii care treceau prin Vama Focşani către
Brăila şi puneau în pericol economia oraşului. El a avut grijă să-i lichideze pe tâlhari, trecându-i
prin foc şi sabie”, ne spune Cezar Cherciu, profesor de istorie focşănean. Purtarea lui Miron
Costin cu tâlharii care acţionau la Focşani este descrisă şi de confratele său în ale cronicilor,
Ion Neculce “Aşişderea, şi Miron Logofătul, fiind staroste de Putna, au făcut seimeni şi hânsari
(n.a. ostaşi de strânsură) şi au început şi dintracolo a risipii tâlhari, că nu mai o dată la o bătaie,
au prins 40 de tâlhari şi i-au tăiat câte în patru bucăţi şi i-au aruncat prepelece pe la drumuri”.

Prinderea cetelor de tâlhari şi arderea lor la Focşani este pomenită de un alt cornicar, Nicolae
Muste, moment amintit în monografia oraşului Focşani scrisă acum un seol de profesorul D.F.
Căian. “I-au prins pe unii cu meşteşug, Miron Costin, logofătul, fiind staroste de Putna, de i-au
omorât înţepaţi şi arşi cu foc la târg la Focşani, unde şi acum se cunoaşte movila peste oasele
lor” Un alt mare istoric român, A. D. Xenopol, într-o lucrare consacrată domnului Moldovei
Constantin Cantemir, îi face la rândul său un portret celui care a fost pentru puţin timp staroste
de Putna, însărcinare dată de domn pentru stârpirea tâlharilor care vrăfuiau acest ţinut. „Domn
şi staroste, se pun pe întrecutele la iscodit pedepse care mai de care mai înfricoşate pentru a
înspăimânta pe tâlhari. Pe unii cu foc îi ardea, pre alţii în patru bucăţi de vii îi tăia, altora le tăia
mâinile şi picioarele şi aşa îi lăsa de se pedepseau până cu muriau. Iar Miron Costin lucra mai
ales cu ţapa, până ce făcea movili de morţi expuse la privirile tuturor, spre a băga groaza în
oamenii cei răi. Aceste cruzimi tot avură un efect, anume acela de a face pe o samă de tâlhari
să se închină şi să se facă slujitori buni, care apoi ajutau ei la prinderea tovarăşilor lor”, scrie
A.D. Xenopol, considerat autorul primei sinteze de istorie a românilor. După plecarea din
starostia Putnei, Miron Costin intră în conflict deschis cu Constantin Cantemir, iar cărturarul
cade victimă, împreună cu fratele său Velicico, intrigilor celor care-l manevrau pe Vodă.

Miron Costin a murit la vârsta de 58 de ani şi a trecut în eternitate lăsând posterităţii o operă
valoroasă atât din perspectivă istorică, documentară, cât şi din punct de vedere literar. Cele mai
importante lucrări ale sale au fost „Viaţa Lumii“, „Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron vodă
încoace, de unde este părăsit de Ureche – vornicul“, De neamul moldovenilor, din ce ţară au
ieşit strămoşii lor“ - lucrare neterminată.