În linii mari, Miron Costin (1633-1691, Roman) a fost un cronicar, istoriograf si poet.

S-a născut în
Moldova, fiind al doilea fiu al hatmanului Iancu Costin și a făcut studiile la colegiul iezuit de la Bar prin anii
1646-1647-1652. Mama sa, Safta, era neapoată lui Miron Barnovski, și neapoată lui Isaia Balica, un cumnat
al lui Grigore Ureche.
Câteva cuvinte despre destinul tatălui său
În timpul domniei lui M. Barnovski era hatmanul Moldovei și omul de încredere al domnlului. Călătoria
domnului și boierilor la Constantinopol pentru a săruta poala împărăției și a căpăta steag de domnie, după
cum erau obiceiurile, are un destin nefavorabil, domnul fiind decapitat, însă Iancu Costin și ceilalți boieri au
fost eliberați și au avut sarcina de a alege un al domn-Moise Movilă (1633-1634). Întorși în Moldova, la
scurt timp sunt nevoiți să participe la un război contra Poloniei, evident, în tabăra otomană. În acest context,
Iancu Costin pune la cale un complot, răspândind svonul că polonii urmau să primească un ajutor din partea
cazacilor, astfel înât Avaza-pașă hotărăște retragerea. Acesta va afla, în timpul retragerii, că a fost amăgit și
dă comandă să fie prinși toți boierii moldoveni, pentru a-i duce la Constantinopol. Miron va fugi cu alți
boieri în Polonia, unde este primit bine, primește indigenul polon, intră în rândul nobilimii și cu el îi ia și pe
fiii săi, Alexandru, Miron și Potomir.
Copilăria în Polonia
În timpul în care familia sa a fost nevoită să se retragă în Polonia, viitorul cronicar, Miron Costin avea doar
un an. În momentul în care tatăl său a primit indigenatul polon, Miron avea 5 ani. Familia sa avea o moșie în
starostia de Bar (în regiunea Podolia, deci nu departe de granițele Moldovei); aici Miron și-a petrecut
copilăria și tot aici va urma cursurile colegiului iezuit, începând cu 1646. Aici dobândește un bagaj cultural
ce cuprinde bogate cunoștințe din literatură, istorie antică, geografie, logică, teologie și limbi străine (latina,
polona, rusa, mai târziu si turca și maghiara). Întreaga experiență în Polonia a fost marcată de moartea tatălui
său, de invazia de lăcuste (consemnată și în scrierile sale) și marea răscoală a cazacilor.
Întoarcerea în Moldova
Se întoarce în Moldova, dupa anul 1650, împins fiind de situația statului polon (1648-revolta cazacilor
zaporojeni; o serie de războaie civile), chiar dacă la domnie încă era Vasile Lupu, cu care familia sa nu se
afla în relații bune. Totuși, întors în Moldova, Miron intra sub protecția vechilor prieteni ai tatălui său și doi
dintre cei mai de seamă boieri ai vremii: Toma și Iorgachi Cantacuzino. La scurt timp, Gheorghe Ștefan, cu
sprijin unguresc, pune la cale un complot de a-l elimina de la domnie pe Vasile Lupu. Acesta din urmă
hotărăște să se retragă la cetatea Hotinului. În tabăra domnului se afla și Miron Costin, care primește
misiunea de a merge la Camenița pentru a-I cere ajutor starostelui Petru Potoțki. Miron va duce misiunea la
bun capăt.
Totuși, Vasile Lupu se vede infrânt de armata lui Gheoghe Ștefan și trece Nistrul. La a doua încercare a lui
Vasile Lupu de a-și recăpăta tronul, MC se va poziționa în tabara noului domn, Gheorghe Ștefan. În timpul
domniei acestuia din urmă, MC ia parte la expediția în Muntenia, prilej să cunoască această țară.
G. Ștefan a fost mazilit de turci și a fost urmat de Ghica-vodă, în timpul domniei acestuia, M.C. are prilejul
de a cunoaște și Ardealul, participând la o campanie de 5 luni aici. Patru ani mai târziu, pe cand domn era
Dabija-vodă, iar Miron C. era pârcălab de Hotin, domnii români participa alături de turci în războiul cu
germanii. Evident, participă și M.C, care cunoaște cu această ocazie pragurile podului lui Train, de la Turnu-
Severin.
Miron va fi însărcinat și cu misiuni diplomatice grele, fiind un om de bază al domnilor în acest aspect. La
scurtă durată după ce a fost înscăunat Dumitrașcu Cantacuzino, 1674, Miron Costin a fost trimis ca sol, prin
Ardeal și Maramureș, către marele hatman al Poloniei, mai târziu regele acesteia, Ioan Sobieski. Este primit
de către acesta din urma la 10 aprilie 1674, Miron cerându-i lui Sobieski retragerea garnizoanelor polone din
Moldova și încheierea unei păci între poloni și turci, aflați într-un conflict. În acest context, Miron îl
cunoaște pe Marcu Matczkinski căruia îi va dedica cronica sa scrisă în polonă. Relațiile sale cu polonii
continuă, un nou episod interesant fiind suprins în anul 1677, când Ioan Gninski, având misiunea de a ajunge
la Poartă pentru a întări pacea dintre poloni și turci, este găzduit la Iași. Miron Costin îl întâmpină la o milă
depărtare de oraș, iar în timpul plecării îl însoțește două ore înafara Iașului.
Șapte ani după acest eveniment, Costin este silit de împrejurări să se refugieze în Polonia. Deși ajunge în
Polonia ca prizonier alături de Duca-vodă și suita sa, el îl impresionează pe regele polon care îl eliberează și
mai mult de atât, îi oferă ca locuință pavilionul regal de vânătoare de la Daszowa, unde Costin a scris o
poemă polonă. Rămâne în Polonia până în toamna anului 1685. În acest timp, în Moldova urcase pe tron
Constantin Cantemir. Miron primește o scrisoare de la fratele său, Velicico, care-l înștiința că noul domn
voia ca el să revină în Moldova și că nu va regreta asta.. După ce primește consimțământul regelui, Costin se
întoarce și este numit staroste de Putna. Curând izbucnește un conflict între familia Cantamireștilor și cea a
Costineștilor. Cantemir era un domn bătrân, neștiutor de carte și se baza pe boieri mai mici, ceea ce a atras
mânia marilor boieri. Atât Miron, cât și fratele său i-au reproșat că nu știa carte. Conflictul pare că s-a
remediat, în cele din urmă, dovadă fiind căsătoria fiicei domnului cu Pătrașcu, fiul lui Miron Costin. Însă,
Velicico, intrase într-un complot de a-l da jos de pe tron pe Constantin Cantemir. Complotul a ajuns la
urechile domnului și acesta l-a decapitat pe Velicico. Cantemir a fost sfătuit să-l ucidă și pe Miron Costin.
Ion Neculce arată că acesta nu era amestecat în complot. Acțiunile sale par a demonstra asta
Cantemir trimite după Miron care se afla la moșia sa, Barboși, pregătindu-se de înmormântarea soției sale.
În acest timp sosesc împuterniciții domnului care-l sfătuiesc să fugă peste munți pentru a se salva. El nu-i
ascultă și decide să fie dus la Iași, conștient fiind că este nevinovat. În timp ce se îndreptau spre Iași, apare în
scenă vătaful de aprozi Macri, care avea comanda de a-l ucide pe Miron, fapt pe care l-a și făcut. Toate
acestea se întamplau în anul 1691.
Opera
Costin este continuatorul direct al lui Grigore Ureche în literatura și istoriografia română, dar depășește cu
mult pe predecesorul său, atât ca amploare cât și ca orizonturi. El reușește șă-și construiască o cultură
umanistă în conformitate cu realitățile Moldovei și participă activ, ca om de stat, ca militar și ca diplomat în
politica și în acțiunile militare ale acesteia. Prin participarea la diferite expediții militare, Costin câștigă o
experiență notabilă și are ocazia să cunoască detaliat aproape toate provinciile românești și să-și consolideze
viziunea privitoare la unitatea poporului român.
Opera pe care Miron Costin ne-a lăsat-o este destul de vastă și variată, aceasta cuprinzând lucrări de
istoriografie, literatură artistică, corespondență și câteva discursuri . Majoritatea dintre acestea au fost scrise
în limba română, restul fiind scrise în limba polonă . Singurele scrieri care au fost publicate în timpul vieții
lui au fost două scurte compuneri în versuri, în cadrul „Psaltirii în versuri” din 1673 ce aparține lui
Dosoftei . Restul lucrărilor au râmas în manuscris, nici unul dintre aceste manuscrise românești nepăstrandu-
se în autograful autorului. Doar unele lucrări în poloneză au rămas cu părți autografe sau pot fi considerate
copii cu caracter relativ autentic.
Cronica Țării Moldovei și a Munteniei
Proza este scrisă în contextul în care turci asediau Viena.276 Opera începe cu o scrisoare către comisul
coroanei polone, Marcu Matczynski, care îndeplinea această funcție între 1676-1683, semn că Miron Costin
scrie această lucrare în acest interval. 276. Totuși, în această scrisoare, limbajul său a dat de gândit istoricilor
care înclină spre faptul că opera a fost scrisă pentru Ioan gninski, care ar fi cerut informații despre Moldova,
sau chiar pentru Ioan Sobieski.
În fine, lucrarea este alcătuită din 19 capitole. Primele cinci cuprind istoria românilor de la origine până la al
doilea descălecat, fiind pus accentul pe latinitatea neamului: MC vorbește de daci, pe care-I considera de
aceeași rasă cu tătarii, amintește de luptele cu Traian, de ridicarea podului peste Dunpre, despre colonizarea
Daciei și despre cetățile ridicate de Traian acolo. Oferă atenție istoricului cetăților din Moldova: Hotinul și
Cetatea-Albă, unde a trăit Ovidiu, au fost ridicate de Daci, despre Suveava, Neamț și Tighina spună că
datarea lor este incertă.
Tratează de asemenea surparea podului de pe Dunăre de către împăratul Adrian, precizând cum coloniștii
romani s-au retras, unii spre Italia, alții spre Maramureș. Nu omite perioada marilor invazii.
După partea istorică atinsă în aceste cinci capitole, Miron Costin urmează să trateze, în două capitole,
originea numelui poporului și al țărilor românești. Respinge ideea că numele de vlahi vine de la Flaccus, iar
despre români spune că se numesc așa după numele strămoșilor.278. Despre Muntenia spune că vine de la
„muntean„, decălecătorii stătuseră mult timp în munți. În ceea ce privește Moldova, plasează originea
numelui la râul Moldova, ce ți-a luat numele de la cățeaua Molda.278. În alte două capitole vorbește despre
limbă și religie, urmând să încheie lucrarea cu informații geografice despre Moldova, cu județele, ținuturile,
râurile și orașele sale, la fel și despre Muntenia.
Importanța operei este redatăde conștiința clară a unității neamului pe care o înfățișează străinilor,
considerându-i pe munteni, cu care în repetate rânduri domnii moldoveni au fost în conflict, ca niște frați.
Poema polonă despre Moldova și Țara Românească
Această operă, în comparație cu cronica polonă, se remarcă printr-o valoare literară superioară cronicii,
superioare, la rândul ei, din punct de vedere istoric. A fost scrisă în 1684, pe când Miron Costin era nevoit să
trăiască în Polonia. Este scrisă după moda din Polonia acelor vremuri, în versuri de câte 13 silabe.
Poema începe cu o dedicație către Ioan Sobieski. Opera s-a păstrat în două manuscrise, unul dintre acestea,
cel destinat regelui, era reluat vers cu vers pentru a fi corectate greșelile, măsura și rima.279.
În prefață înșiră motivele pentru care s-a apucat de această operă, printre acestea numărându-se dorința
regală de a umple lacunele istoriografiei polone despre Moldova. 279-280. Opera cuprinde cam același
material istoric pe care Cronica îl conține, însă autorul valorifică mai mult legendele populare. Poema este
împărțită în trei părți, fiecare cu câte un titlu distinct.
Prima parte, intitulată „De neamul moldovenesc; despre prima descălecare de către Traian”, pleacă de la
ideea unității neamului, după care autorul povestește cucerirea și colonizarea Daciei, descrie granițele și
cetățile noii provincii și încheie această parte prin expediția lui Traian din Asia și moartea sa din Egipt.280
Cea de-a doua parte este intitulată „De risipirea coloniilor lui Traian de către tătari și de locuințele romanilor
în munți”. Reluând firul povestirii, Miron Costin spune cum, după moartea lui Traian, imperiul a intrat în
decadență, iar Adrian, presat de invaziile barbarilor, a distrus podul de peste Dunăre.280. În aceste timpuri,
coloniștii se retrageau în munți. De-a lungul timpului limba lor latină s-a corupt, oferind exemple în acest
sens: din dominus și deus s-a format cuvântul Dumnezeu, din angelus, înger și tot așa.
În aceste veacuri, pe când ținuturile erau în părăsire, intră în năvălire, ungurii care i-au supus pe români.
Însă, aceștia din urmă n-au pierdut din elementele civilizației romane.
A treia parte este intitulată „Despre a două descălecare a Moldovei și a Munteniei după alungarea tătarilor”.
Acestă ultimă parte cuprinde o serie de legende populare care aduc operei un plus de farmec. Miron Costin
începe cu povestirea legendelor privitoare la întemeierea Moldovei.280.
În satul Cuha, din Maramureș, se afla Dragoș, fiul lui Bogdan, care avea o dorință nestăpânită de a înfăptui
ceva măreț. 281. Are ocazia de a face asta, într-o zi când un zimbru intră în sat. Socotind aceasta ca un semn,
Dragoș alege 300 de tineri înarmați și pleacă în căutarea zimbrului. Ei sunt călăuziți de cățeaua Molda.
Miron Costin descrie cu mare atenție pământul viitoarei Moldove, comparând luncile Prutului cu Egiptul, pe
care-l întrece în bogății. Vânătorii, surprinși de aceste meleaguri, fac jurământ că nu-l vor mai părăsi și se
stabilesc aici întemeind primul sat, Boureni.281.
În cazul principatului muntean, Miron Costin explică imaginea corbului din stema țării prin a reproduce o
legendă culeasă în Muntenia.
După ce trece de descălecători, autorul va sări peste domniile următoare, amintind doar de Roman, pe care-l
considera fratele lui Dragoș, și pe Alexandru, asemănându-l cu un rege, amintirea lui fiind prezentă printre
locuitori până în zilele sale.282
Poema nu vine cu noi informații istorice despre originile neamului, din contră, multe informații fiind cu totul
reduse sau chiar omise. Totuși, Miron Costin urmărea să facă o operă poetică, ușor de citit și plăcută, care să
impresioneze pe cititorul său regal prin frumusețea pământului moldovenesc și prin geneza interesantă a
poporului român.
Viața lumii
Pe lângă meritele pentru istoriografia moldovenească, lui Miron Costin îi revine meritul pentru a se afla
printre inițiatorii liricii românești. El este primul cărturar din spațiul acesta care a încercat scrierea unei
poeme filozofice.
Acest mic poem filozofic a fost scris înainte de 1673 și a fost păstrat într-un manuscris care cuprindea o
predoslovie către cititori. În predoslovie autorul expune cunoștințele despre versificație și precizează condiții
legate de măsură, rimă și despre evitarea hiatului pe care un astfel de text trebuie să le îndeplinească.283
Tema micului poem filozofic se învârte în jurul ideii conform căreia omul nu se poate opune morții. Poema
începe cu versuri care redau fragilitatea vieții omenești și a aparențelor sale amăgitoare.285. Miron Costin
continuă prin a ilustra nestatornicia vieții omenești care trece prin timp fărăa se opri vreodată.285.
După acestea, poema devine mai complexă, cronicarul oprindu-se asupra marilor cuceritori ai lumii, care au
uimit prin faptele lor, dar care au ajuns să fie înghițiți ca „nește spume”, întărind ideea de neputință
omenească în fața morții. 285. În cele din urmă, Miron Costin revine la moartea eternă și încheie poema
printr-un îndemn creștin și anume cel de a face fapte bune, acestea asigurând un loc fericit sufletului în viața
de apoi și un loc de cinste în viața pământească.
Letopisețul Țării Moldovei
În comparație cu predecesorul său, a cărui cronică cuprinde istoria Moldovei din perioada 1352-1594 și o
scurtă abordare asupra originii românilor și a limbii române, Miron Costin vine cu un orizont mult mai larg
si cu mijloace de informare diferite cu ajutorul cărora proiectează un „Letopiseț al Țării Moldovei” care
urma să cuprindă trecutul țării încă de la colonizarea Daciei de către romani și până în zilele sale . Acest
plan urma să nu fie realizat decât parțial datorită vieții zbuciumate pe care cronicarul a avut-o și nu în
ultimul rând datorită situației politice agitate a Moldovei.
Prima parte a operei sale este reprezentată de scrierea „De neamul moldovenilor” care este formată din 7
capitole, în prima redactare 5, acestea având în frunte titlul „De neamul moldovenilor, din ce țară au eșit
strămoșii lor”, care este precedat la rândul său de indicația : Cartea dinîi . Acest lucru sugerează că această
lucrare urma să reprezinte prima parte a viitoarei opere costiniene. A doua parte realizată, și ultima de altfel,
a operei fundementale a lui Miron Costin este „Letopisețul Țării Moldovei”, în numele complet „Letopisețul
Țărîi Moldovei de la Aaron Vodă încoace, de unde este părăsitu de Ureche vornicul de Țara de Giosu, scosu
de Miron Costinu vronicul de Țara de Giosu în orașu în Iași, în anul de la zidirea lumiei 7183, iară de la
nașterea mîntuitorului lumii, lui Iisus Hristos, 1675 meseța…dni”, este alcătuită din 22 de capitole, iar
acestea în mai multe paragrafe numite zaciale, în care scriitorul continuă firul povestirii, de unde îl lăsase
Grigore Ureche și până în anul 1661 . Trâind cu o profundă dragoste de patrie, el scrie Letopisețul pentru ca
„să nu să uite lucrurile și cursul țării” .
Documentare: tradiția orală, observația directă a evenimentelor (1648-1661) și izvoarele externe (Paul
Piasecki „Cronicon gestorum in Europa singularium”, cronica lui Aleksander Gwagnin „Opisanie Sarmaciej
Europskiej”, Samuel Twardowksi „Războiul civil cu cazacii și tătarii…”
Întreaga cronică poate fi împarțită în trei părți egale ca întindere: perioada de până la Vasile Lupu ce
cuprinde 39 de ani, domnia acestuia, adică 19 ani, și perioada de după el ce cuprinde evenimente ce se întind
pe 8 ani. Miron Costin începe letopisețul prin a relata contextul în care Ieremia Movilă a ajuns pe tronul
Moldovei în 1595.
Miron Costin așează cronicile moldovenești pe bazele istoriei scrise de umaniștii europeni, care aduc in prim
plan țara sau patria, supunând criticii opiniile predecesorului său în argumentarea originii romanice a
poporului român . Acesta, asemenea celorlalți istorici umaniști, apelează la toate sursele de documentare,
cercetând valabilitatea mărturiilor de toate categoriile. El este un om marcant al secolului său, remarcându-
se ca precursor în multe domenii, și are o contribuție majoră în formarea unei tradiții românești, ale cărei
trăsături caracteristice devin evidente mult mai târziu. 1. Este de precizat că nimeni până la el nu s-a
manifestat, în spațiul românesc, într-o arie atât de variată și în atâtea domenii, punând temelii solide pentru
multe sectoare importante ale literaturii românești. Din perspectiva sa de istoric, Costin atrage interesul
astăzi pentru patru realizări cu urmări de apreciat în cadrul culturii românești. Acestea sunt: alcătuirea
sintetică a istoriei poporului român, analiza metodică a problemei originilor etnice, prima încercare de
metaistorie din spațiul românesc și realizarea unei documentații fundamentale pentru perioada 1595-1661 2.
Din punct de vedere politic acestuia nu îi era străin nici un eveniment contemporan, la multe dintre acestea
participând în mod direct. Ochiul critic cu care era înzestrat i-a oferit o importanță aparte, fiind printre primii
cărturari de la noi care priveau faptele în mod critic3.

1
Ibidem, p. 7.
2
Ibidem, p. 8-9.
3
Ibidem, p. 9.