2.3.1.

Degenerarea arterelor
A. Arterioscleroza - îngroşarea şi întărirea (rigidizarea) prin pierderea elasticităţii arterelor.
1. Ateroscleroza - este o leziune focală care afectează în principal intima arterială, caracterizată în general prin
proliferare fibro-musculară, încărcare lipidică şi mineralizare. în stadiile avansate poate duce la ruperea sau
multiplicarea limitantei elastice interne a arterei. Ateroamele sunt leziuni focale caracterizate de acumularea de
lipide în intima arterială, la început intracelular (apar lipofage – macrophage încărcate cu lipide - fig. 2.84), apoi
extracelular. Acumularea lipidică este progresivă, celulele supraîncărcate cu lipide mor şi se formează un miez
necrotico-lipidic cu cristale de colesterol delimitat de o capsulă conjunctiva în care sunt prezente lipofage (fig.
2.85).
Etiopatologia aterosclerozei (disfunctie endoteliala)
Factori generali:
- Ereditatea
- Stresul hormonal
- Varsta inaintata
- Stresul
- Sedentarismul
- dieta
Factori locali:
- Forte hemodinamice
- Stresul oxidativ
- hipoxia
- Infectii microbiene
- Factorii coagularii
- Inflamatia
Leziuni precursoare ale placilor aterosclerotice
-striatiunile lipidice
- placile gelatinoase
- ingrosarile intimale
Aspecte ale leziunilor aterosclerotice avansate
- Neovascularizarea intimei
- Ruperea ateromului
- Calcificarea ateromului
- Anevrismul aterosclerotic
Consecinţele aterosclerozei - sunt rezultatul tulbură rilor de circulaţie induse de ateroame şi complicaţiile lor:
- stenoza arterială duce la scă derea presiunii şi debitului sanguine, respectiv hipoperfuzie şi ischemie;
- ischemia duce la apariţia infarctelor miocardice, în SNC, degenerarea discurilor intervertebrale, tulbură ri de
erecţie, gangrene membrelor, etc.
- ruperea ateroamelor induce tromboză care la râ ndul ei va produce hipoperfuzie şi ischemie în zonele
deservite de artera afectată , precum şi embolie cu mase necrotico-lipidice şi trombotice;
- ruperea arterei, de obicei simultan cu ruperea ateromului va produce hemoragie, frecvent fatală prin
volumul mare de sâ nge pierdut sau prin compresiunile date de hematom (ex. hemoragie cerebrală ) ;
- anevrismul disecant al unui vas mare (ex. aortă ) presupune ruperea intimei şi producerea hemoragiei între
intimă şi medie, prin disecarea joncţiunii acestor structuri.
B. Mineralizarea arterelor - (calcificarea) este o leziune frecventă a arterelor la animale.

1
 Calcificarea distrofică apare pe fondul arteriosclerozei, trombozei, inflamaţiei, degeneră rilor intimei şi, mai
frecvent , mediei arteriale.
Calcificarea metastatică este rezultatul hipercalcemiei şi/sau hiperfosfatemiei persistente. Hipervitaminoza D şi
hiperparatiroidismul sunt factori etiologici frecvenţi ai hipercalcemiei iar calcificarea arterială este simultană cu
calcificarea membranelor bazale pulmonare, renale, capilare şi endocardice (fig. 2.92). În cazul mineralizării,
arterele vor prezenta suprafaţa internă neregulată, cu aspect de plăcuţe cu margini reliefate, individualizate sau
confluate, în situaţii extreme artera având aspectul unui tub rigid şi suprafaţă internă neregulată. Depozitele de
săruri de calciu sunt dure, friabile, albicioase.
C. Arterioloscleroza - Indiferent de cauză şi aspect, îngroşarea pereţilor arteriolari duce la hipoperfuzie şi
ischemie în teritoriile deservite.
În arterioloscleroza de tip hialin peretele arteriolei se îngroaşă şi ia un aspect hialin (eozinofil şi omogen) ca
urmare a creşterii permeabilităţii endoteliului şi insudării peretelui cu componente plasmatice (amiloid,
fibrinogen) precum şi necrozei fibrinoide a celulelor musculare netede.
În arterioloscleroza de tip hiperplastic media arteriolelor se îngroaşă datorită creşterii numărului de celule
musculare, încât raportul diametru lumen/grosimea peretelui vascular scade foarte mult (fig. 2.91).
Principala cauză a leziunii este hipertensiunea. Se produce un cerc vicios, arterioloscleroza indusă de
hipertensiune.
2.3.2. Ruptura arterială - poate apare pe fondul unor leziuni preexistente sau poate fi traumatică.
Datorită presiunii arteriale mari, ruperea unei artere de calibru mare duce la moarte rapidă, în câteva minute.
Ruptura arterelor uterine la scroafă produce moarte subită prin metroragie. Cauza leziunilor arteriale este
carenţa de Cu.
Ruptura carotidei la cal apare pe fondul micozei pungilor guturale în care, de obicei, sunt implicaţi germeni
din genul Aspergillus. Leziunile produse de miceţi sunt necrotice, producându-se astfel erodarea externă a
peretelui carotidian.
Ruptura aortei la cal - rar întâlnită. Se produce ruperea spontană a peretelui aortei în prima porţiune a sa
(trunchiul aortic) în cursul unor eforturi intense (galop, tracţiune de greutăţi mari, montă). Moartea este
fulgerătoare.
2.3.3. Anevrismul - o dilatare anormală a unei artere.
Anevrismul adevărat este o dilatare zonală a lumenului unei artere, asociată cu subţierea peretelui, încât
anevrismul apare ca o dilatare fusiformă sau saciformă a arterei. (fig.2.95).
Anevrismul fals reprezintă formarea unui hematom periarterial prin ruperea tuturor straturilor peretelui arterial.
Hematomul va fi delimitat de ţesutul conjunctiv periarterial.
Anevrismul disecant se produce mai frecvent la nivelul arterelor coronare şi renale la câinii tineri Greyhound
prin ruperea intimei, parţial şi a mediei. Sângele pătrunde şi disecă media. Leziunea este frecvent întâlnită şi
la curcan în hipocuproză.
2.3.4. Hipertrofia arterială - îngroşarea peretelui arterial cu sau fără modificarea lumenului. Se produce pe
baza hipertrofiei şi hiperplaziei peretelui arterial (mediei în special) datorită creşterii substanţiale, de lungă
durată, a presiunii sângelui.
Boala de altitudine a bovinelor este indusă de hipoxia asociată altitudinii ridicate (peste 2000 m), situaţie rar
întâlnită la noi în ţară. Hipoxia cronică induce creşterea presiunii arteriale pulmonare şi creşterea rezistenţei
vasculare pulmonare. Ca urmare a hipertensiunii pulmonare se produce hipertrofia şi dilataţia cordului drept
(cord pulmonar) şi insuficienţă cardiacă dreaptă.
Necropsic se va constata stază în marea circulaţie, cu tot cortegiul de modificări la nivelul viscerelor, şi edeme
declive. Microscopic se va constata hipertrofia uniformă a mediei şi adventiţiei arteriale, tromboze, hiperplazie

2
intimală, mineralizarea mediei, toate aceste fiind modificări induse de hipertensiune. Leziunile arteriale
pulmonare includ hipertrofia mediei, hiperplazie intimală obliterantă, neuniformă, fibroză adventiţială; în timp
peretele arterial suferă necroză fibrinoidă. Toate aceste leziuni sunt denumite generic arteriopatie pulmonară
plexogenică.
Hiperplazia mediei arterelor pulmonare la pisică - Infestaţiile cu Aelurostrongylus abstrusus, frecvente la
pisică, produc leziuni similare. Leziunea nu se asociază cu hipertensiune pulmonară şi nici cu dilataţia cordului
drept. Arterele pot deveni observabile şi palpabile la examenul macroscopic al pulmonului. Histologic,
hiperplazia mediei arteriale este variabilă, în cazurile severe asociindu-se cu hiperplazie intimală, îngustarea
lumenului şi proliferare fibromusculară interstiţială pulmonară (fig. 2.96).
Dezvoltarea circulaţiei arteriale colaterale prin hipertrofia arterelor colaterale existente sau prin apariţia de noi
artere, în urma obstrucţiei unei artere, se face sub influenţa hiperperfuziei şi hipertensiunii.
2.3.5. Leziunile inflamatorii ale arterelor – arteritele - sunt caracterizate de prezenţa celulelor inflamatorii în
grosimea şi în jurul peretelelui vascular şi prin afectarea concomitentă a peretelui, respectiv apariţia fibrinei,
degenerarea colagenului, necroza endoteliului, a celulelor musculare netede şi tromboză.
Reacţia Arthus (hipersensibilitate de tip III) determină vasculită necrozantă prin depunerea de complexe imune
în special la nivelul membranei bazale endoteliale, care sunt chemoatractanţi pentru neutrofile.
Neutrofilele vor fagocita complexele imune şi vor elimina cantităţi mari de enzime lizozomale şi radicali liberi
de oxigen care vor induce necroza peretelui vascular.
Hipersensibilitatea întârziată (tip IV, mediată celular) induce vasculită dominată de limfocite. Arterele şi
venele mici şi mijlocii de la nivelul tubului digestiv, ficatului, rinichilor, pulmonului şi creierului sunt infiltrate
cu limfocite şi rare macrofage la nivelul adventiţiei şi intimei. Invazia mediei duce la necroze mediale,
degenerare fibrinoidă şi hiperplazia endoteliului.
Arteritele au frecvent origine hematogenă, respectiv sunt urmarea septicemiilor sau endocarditelor bacteriene.
Leziunile inflamatorii ale peretelui vascular se pot clasifica în endarterite (leziuni iniţiale ale intimei),
periarterite (leziuni localizate initial la adventiţie) şi panarterite (leziuni ale tuturor tunicilor pereţilor
vasculari) Exemple de arterite:
a. Poliarterita nodoasă (panarterita, periarterita nodoasă) - Caracterul comun al acestor arterite este necroza
întregului perete al arterelor mici şi mijlocii, cu distribuţie frecvent focală, la nivelul punctelor de ramificare.
Actualmente este preferat termenul de vasculită sistemică necrozantă. Tromboza, infarctul şi hemoragia sunt
complicaţiile uzuale ale formei acute. O variantă a poliarteritei nodoase este angiita (vasculita) de
hipersensibilizare denumită şi vasculită alergică care afectează vasele mici, respectiv arteriolele, capilarele şi
venulele din numeroase ţesuturi. Cauzele suspectate includ antigene tumorale, proteine heteroloage, infecţii cu
streptococi şi medicamentele (ex. penicilină, ampicilină, levamisol, cloramfenicol, diazepam, fenilbutazonă,
sulfamide, tetracicline, iodură de potasiu).
b. Arteritele verminoase
Dirofilarioza (engl. heartworm) este produsă de Dirofilaria immitis şi afectează câinele. Boala evoluează în
regiuni tropicale şi subtropicale iar în Europa se întâlneşte în zonele cu climat mediteranean.
Paraziţii adulţi trăiesc, obişnuit, în arterele pulmonare şi în cordul drept, fiind uşor de evidenţiat macroscopic
deoarece au dimensiuni mari (până la 30 cm lungime şi 1 mm grosime). Infestarea se produce cu larve inoculate
de ţânţari, larvele se dezvoltă mai ales în ţesutul conjunctiv subcutanat şi ajung în cord după 3-4 luni unde se
maturează în alte 3 luni. Prezenţa paraziţilor adulţi determină hipertensiune pulmonară, scleroză vasculară
pulmonară şi insuficienţă cardiacă dreaptă.
Strongilidoza la cal. Dintre strongilii intestinali numai Strongylus vulgaris afectează sistemul arterial. Larvele

3
de gradul IV migrează din lumenul intestinal în arteriolele submucoasei şi penetrează intima acestora. Leziunea
este o trombarterită, cu atât mai gravă cu cât numărul de larve este mai mare. Tromboza superficială este
acompaniată de edem, infiltrat leucocitar şi degenerarea fibrelor musculare şi elastice din intimă şi medie.
Peretele aterial devine gros, rigid, fibros, mineralizat uneori, iar lumenul devine larg, neregulat şi acoperit cu
mase de trombus în care se vor evidenţia larvele. Tromboembolismul arterelor renale produce infarcte renale şi,
mai rar, trecerea larvelor în urină. Leziunile de arterită verminoasă sunt adesea denumite incorect anevrisme
datorită creşterii diametrului extern al arterei dar această creştere este dată de îngroşarea peretelui arterial şi nu
de creşterea lumenului.
2.3.6. Tromboza şi embolia arterială -Alterarea endoteliului, turbulenţa şi staza în curgerea sângelui, creşterea
concentraţiei de factori activaţi ai coagulării sau scăderea concentraţiei inhibitorilor coagulării sunt factorii
predispozanţi ai trombozei arteriale.
Formarea trombusurilor arteriale, prin mobilizarea unor fragmente desprinse din trombus, produc
trombembolism. Trombembolismul arterial poate fi o complicaţie a coagulării intravasculare diseminate (CID),
a bolilor cardiace şi renale, a traumatismelor, a intervenţiilor chirurgicale, a hiperadrenocorticismului, a bolii
neoplazice, etc. Cel mai frecvent, la animale, originea este endocardita ulcerovegetantă de natură bacteriană.
Anomaliile cardiace congenitale, cum ar fi persistenţa orificiilor fetale sau stenozele aortice şi pulmonare, sunt
leziuni care se complică frecvent cu tromboza şi sunt surse de trombemboli.
La cal sunt frecvente trombemboliile ramificaţiilor arterelor mezenterice, cu infarcte intestinale, în cazul
trombarteritei verminoase mezenterice. De asemenea, există aşa-numitul sindrom de claudicaţie intermitentă
produs de tromboza şi organizarea conjunctivă a trombusurilor dezvoltate la nivelul arterelor iliace interne şi
arterelor femurale.
La pisică, dilataţiile atriului stâng din cardiomiopatii se asociază, uneori, cu trombembolismul trifurcaţiei
aortei.
2.3.7. Coagularea intravasculară diseminată (CID) reprezintă o coagulare generalizată a sângelui, în special
la nivelul arteriolelor şi capilarelor. Se mai folosesc termenii coagulopatie de consum, sindrom de defibrinare
şi tulburare trombohemoragică de consum deoarece consumul factorilor coagulării în timpul coagulării
diseminate poate fi atât de sever încât să apară diateza hemoragică.
În cadrul CID se produce şocul ca urmare a diminuării reîntoarcerii venoase şi hipertensiunii arteriale ca urmare
a embolismului arteriolelor şi capilarelor (creşterea rezistenţei periferice).
La necropsie, animalele care au murit în urma CID prezintă echimoze la nivelul pielii, seroaselor şi mucoaselor
precum şi la nivelul parenchimurilor. Microscopic, se identifică microtrombi, în primele ore după moarte,
sub formă de microtrombi fibrinoşi, plachetari (granulari) sau microtrombi alcătuiţi din fibrină degradată
(globule hialine sau corpi de şoc). Globulele roşii se pot fragmenta iar fragmentele, denumite schistocite, se pot
identifica în lumenul vaselor, ca indicator al CID.
2.4. Patologia venelor
2.4.1. Şunturile portosistemice - sunt anomalii congenitale sau dobândite şi reprezintă legături directe între
circulaţia portă şi vena cavă posterioară, ocolind circulaţia funcţională a ficatului. Rezultatul este sindromul
hepatoencefalic, denumit şi encefalopatie hepatică – trecerea substanţelor toxice (ex. amoniac) absorbate la
nivel intestinal în marea circulaţie.
2.4.2. Dilatarea venelor -Dilatarea venelor poartă denumirea de flebectazie sau varice. Cauzele dilatării
venelor sunt reprezentate de defecte congenitale ale vaselor sau de leziuni obstructive dobândite cum ar fi
compresiunile externe, neoplasme, stenozele posttraumatice şi postchirurgicale sau trombusurile organizate.

4
La animale este cunoscut varicocelul (varice ale plexului venos pampiniform). Venele devin groase, cu pereţi
sub tensiune, şi sinuoase din cauza creşterii lungimii. Consecinţele dilatării venelor sunt reprezentate de stază,
tromboză şi scleroză a peretelui.
2.4.3. Ruptura venelor
Ruperea venelor, de obicei traumatică la animale, poate fi cauza morţii fulgerătoare dacă leziunea interesează o
venă mare. La cal, poate să apară moartea fulgerătoare în urme ruperii venei mari coronare, venei porte sau
cavei posterioare.
2.4.4. Flebitele = inflamaţia venelor in urma de abcese, flegmoane, bronhopneumonii, focare necrotice din
necrobaciloză. Flebita acută este asociată întotdeauna cu necroză şi tromboză, încât frecvent se foloseşte
termenul de tromboflebită (fig. 2.97). Flebitele cronice sunt caracterizate mai ales de proliferarea fibroasă a
peretelui venos cu obliterarea frecventă a lumenului prin proliferări de ţesut de granulaţie - endoflebite
obliterante. Exemple de flebită:
- în sindromul nefrotic la câine apar tromboze ale venei cave şi ale venelor renale ca urmare a
hipercoagulabilităţii sângelui rezultate în urma pierderii urinare de antitrombină III;
- intoxicaţia cu fenilbutazonă la cal duce la degenerarea şi tromboza venelor gastrointestinale cu formarea de
ulcere ale mucoasei;
- în peritonita infecţioasă a pisicii se produce o flebită necrozantă multisistemică cu formarea de
piogranuloame vasculare.
- rumenitele şi abcesele hepatice induc tromboflebita venei cave posterioare la vacă; consecinţele pot fi
trombembolismul, arteritele şi anevrismele pulmonare, abcesele pulmonare şi endocardita valvulară;
- în sindromul vacii culcate (decubit peste 4-6 ore) apare tromboza venelor tributare femuralei urmată de
necroza musculaturii membrelor posterioare şi a nervului sciatic;
- în omfaloflebite (inflamaţia venelor ombilicale) la nou-născuţi, inflamaţia endovenei ombilicale este urmată
de propagarea infecţiei şi apariţia de hepatite necrotice şi purulente sau bacteriemie cu leziuni asociate
(peritonită, meningită, poliartrită);
2.5. Patologia vaselor limfatice
2.5.1. Limfedemul - Leziunea poate fi primară, congenitală, prin dezvoltarea anormală (stenoze, atrezii) a
vaselor limfatice, sau secundară obstrucţiei vaselor limfatice prin tromboză, inflamaţii, neoplasme,
traumatisme, intervenţii chirurgicale (ex. excizia limfonodurilor)..
2.5.2. Limfangiectazia - Dilatarea vaselor limfatice apare ca urmare a stazei limfatice iar vasele dobândesc
cu aspect sinuos. Exemplu: Limfangiectazia intestinală este reprezentată de staza limfatică intestinală.
2.5.3. Limforagia - Acumularea de limfă în cavităţile seroase ale organismului în urma ruperii cisternei
limfatice, canalului limfatic toracic sau vaselor limfatice mari poartă denumiri în funcţie de cavitatea afectată
(chiloperitoneu, chilotorax – fig. 2.98, chilopericard). Limfa revărsată are aspectul unui lichid opalescent, chiar
opac, lăptos, alb-gălbui; colectat într-un vas şi lăsat în repaus formează la suprafaţă un strat cu aspect
smântânos, solubil în eter sau alţi solvenţi organici (conţinut lipidic în chilomicroni). Microscopic, lichidul
conţine numeroase limfocite, rare neutrofile, eritrocite, plasmocite şi globule de grăsime.
2.5.4. Limfangitele = Inflamaţiile vaselor limfatice
Exemple:
Antrax localizat la cal, câine şi porc – limfangită trombotică cu tendinţă de necroză şi cu număr mare de bacili
în masa de trombus.
Tuberculoză, paratuberculoză – limfangită granulomatoasă cu cellule epiteloide şi gigante de tip Langhans;
Actinobaciloză – limfangită piogranulomatoasă – granuloame multiple de-a lungul vaselor limfatice şi în
limfonoduri.
Limfangita sporadică a calului – boala de luni dimineaţa. Se constată edemul extremităţilor membrelor
posterioare (până la genunchi), cu fibroplazie rapidă. Vasele limfatice sunt dilatate, pline cu puroi vâscos sau
5
puroi lichid amestecat cu limfă. Vindecarea este urmată de recidive.
2.6. Tumorile vaselor
2.6.1. Tumorile corpusculului carotidian
Adenomul corpusculului carotidian este localizat în apropierea bifurcaţiei aortei carotide, în zona cervicală
cranială, în apropierea unghiului mandibular, de obicei unilateral. Tumora are 1–4 cm diametru, este bine
încapsulată, având o suprafaţă netedă şi consistenţă fermă. Pe secţiune este albicioasă cu pete hemoragice şi
este foarte bine vascularizată.
Carcinomul corpului carotid are dimensiuni mai mari decât adenomul, cu configuraţia neregulată, cu aspect
multinodular. Pe secţiune se observă hemoragii multiple şi formaţiuni chistice. Neoplasmul este aparent
delimitat de o capsulă dar celulele tumorale infiltrează ţesuturile adiacente, pereţii vaselor sanguine şi limfatice.
2.6.2. Tumorile benigne ale ţesutului vascular
A. Hemangiomul - este frecvent la câine dar a fost diagnosticat şi la alte specii de animale, respectiv la cal,
bovine, oaie şi pisică. Macroscopic, hemangiomul apare ca o tumoră unică, mai rar multiplă, având localizări în
tegumentul membrelor, în mucoasa bucală, în splină, ficat, pulmon şi cord. Tumorile apar ca mase rotunde, bine
circumscrise, ferme sau fluctuante, având culoare roşie sau negricioasă, cu dimensiuni între 0,5 şi 3cm
diametru. Hemangioamele cutanate sunt mai mici, cu aspect sesil sau pedunculat, putând fi confundate cu
melanomul. Structura microscopică se caracterizează prin prezenţa a numeroase lumene de mărime variabilă
pline cu sânge, delimitate de un endoteliu uniform, unistratificat, diferenţiat. În funcţie de mărimea canalelor
vasculare: hemangiom tip cavernos şi hemangiom de tip capilar. În cadrul tipului capilar celularitatea este mai
accentuată şi poate să apară un grad moderat de pleiomorfism. Tumora este delimitată dar nu este încapsulată.
B. Limfangiomul - sunt tumori benigne ale endoteliului vaselor limfatice observate la animale tinere, fapt
pentru care se suspectează apariţia congenitală a lor. Localizările sunt mai frecvente în derm (cap, axilar,
membre posterioare), retroperitoneal şi în mediastin. Macroscopic, tumora apare ca o masă fluctuantă şi
spongioasă. Microscopic se constată spaţii lacunare delimitate de endoteliu diferenţiat. Creşterile endoteliale cu
lumen disecă fasciculele de colagen (fig. 2.99). Lumenul tumorii, sub formă de canale şi caverne, este de obicei
gol, uneori conţine hematii în urma ruperii traumatice a pereţilor.
C. Hamartoamele vasculare - sunt proliferări benigne de vase de sânge, artere, vene, capilare, care apar mai
degrabă ca malformaţii congenitale cu dezvoltare ulterioară decât adevărate neoplasme. Lumenele vasculare
sunt tapetate de endoteliu cu nuclei rotunzi. Hamartoamele vasculare se pot localiza în orice ţesut.
D. Angiomatoza cutanată bovină - Este o leziune proliferativă benignă la vaci tinere, unică sau multiplă,
cu localizare cutanată. În derm, mai ales cel din regiunea dorsală, apar proliferări de artere, vene şi capilare,
slab delimitate, asociate cu grade diferite de inflamaţie.
2.6.3. Tumorile maligne ale ţesuturilor vasculare
A. Hemangiosarcomul - este un neoplasm malign al endoteliului vascular frecvent întâlnit la câine, rar la
vacă şi cal. Localizările la câine sunt splina (fig. 2.101), ficatul, auriculele şi pulmoni, mai rare fiind localizările
cutanate, în vezica urinară şi capsula renală. Hemangiosarcoamele apar ca tumori unice sau multiple, având
mărimi variabile, culoare roşie-vişinie, slab delimitate, neîncapsulate, infiltrative, frecvent cu necroze.
Consistenţa este moale, fragilă, putând să se rupă, producând hemoragii în cavităţile interne sau în ţesuturi,
urmate de grave anemii. Tumora produce metastaze în limfonodulii regionali şi în organele interne.
Microscopic se observă o varietate morfologică de celule endoteliale neoplazice, fusiforme, poligonale sau
rotunde (fig. 2.102 - 2.104). Celule formează de obicei fisuri sau canale vizibile. Nucleii sunt polimorfi, mari în
general, hipercromatici. Mitozele sunt frecvente. Stroma conjunctivă este variabilă cantitativ, acelulară şi
eozinofilă. Proliferările solide, compacte, fără lumene evidente se diferenţiază greu de fibrosarcoame şi alte
sarcoame fusocelulare.
B. Limfangiosarcomul - atât la pisică cât şi la câine, mai frecvent la vârsta adultă sau la o vârstă înaintată.

6
Localizarea mai frecventă este la nivelul ţesutului conjunctiv subcutanat al membrelor şi pe linia mediană a
abdomenului. Macroscopic, tumora apare ca mase edematoase, gălbui sau albicioase, având caracter invadant,
zonele de necroză alternând cu ţesutul adipos. Metastazele au fost constatate în ficat şi splină, cu menţiunea că
metastazele din limfangiosarcoame sunt rare. Tumora prezintă caracteristicile unei proliferări vasculare
maligne, având spaţii canaliculare sau lacunare delimitate de celule endoteliale maligne, pleiomorfe, cu nuclei
rotunzi hipercromi. Trei tipuri de proliferări: papilifere, cavernoase şi solide (compacte). Proliferările papilifere
se dezvoltă pe o stromă de ţesut conjunctiv colagenic. Celulele tumorale sunt rotunde sau fusiforme, cu nuclei
de dimensiuni medii şi nucleoli mici, alternând cu celule poligonale, cu nuclei mari, nucleoli numeroşi şi mari.
În creşterile solide celulele sunt fusiforme sau poligonale, cu nuclei mari, unul sau mai mulţi nucleoli şi
numeroase mitoze. În structura tumorii apar noduli limfoplasmocitari.
C. Angiosarcomul abdominal ventral al pisicii - Este un neoplasm al celulelor endoteliale, infiltrativ,
difuz, localizat în regiunea caudală ventrală a peretelui abdominal. Histologic, ţesutul conjunctiv subcutanat
este edematos, hemoragic şi infiltrat cu celule endoteliale proliferate sub formă de canale sau lacune. Stroma
conjunctivă este infiltrată cu limfocite, plasmocite şi siderocite.
D. Hemangiopericitomul canin - exclusiv la câine, caracterizat prin dispoziţia concentrică pericapilară a
celulelor fusiforme tumorale. Localizarea obişnuită a tumorii este în dermul şi hipodermul periarticular al
membrelor. Tumora, obişnuit solitară, este lobulată şi infiltrativă. Histologic, caracteristică este formarea de
vârtejuri pericapilare prin dispunerea concentrică a celulelor fusiforme. Stroma conjunctivă este formată din
cantităţi variabile de colagen, uneori matrix mucinos (confuzii cu mixosarcomul). Pleiomorfismul celular şi
indicele mitotic sunt reduse în tumora primară dar crescute în recidive.