DURABILITATEA APELOR MARITIME

Prof. Înv. Preşc. Ispir Iuliana-Florentina

Conceptul de dezvoltare durabilă desemnează totalitatea formelor și metodelor de

dezvoltare socio-economică care se axează în primul rând pe asigurarea unui echilibru între
aspectele sociale, economice și ecologice și elementele capitalului natural.
Cea mai cunoscută definiție a dezvoltării durabile este cu siguranță cea dată
de Comisia Mondială pentru Mediu și Dezvoltare (WCED) în raportul „Viitorul nostru
comun”, cunoscut și sub numele de Raportul Brundtland: „dezvoltarea durabilă este
dezvoltarea care urmărește satisfacerea nevoilor prezentului, fără a compromite posibilitatea
generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi”.
Dezvoltarea durabilă urmărește și încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru
luarea deciziilor în orice situație în care se regăsește un raport de tipul om - mediu, fie ca e
vorba de mediul înconjurător, mediul economic sau mediul social.
Unul dintre cele mai discutate probleme ale lumii contemporane il reprezinta
epuizarea resurselor naturale prin exploatarea lor exagerata sau distrugerea calitatii lor prin
diferite activitati umane, printre care se numara poluarea solului, a aerului si a apei, cele trei
elemente fizice indispensabile perpetuarii speciei umane pe Terra.
Condiţia esenţială şi indispensabilă vieţii, supravieţuirii şi bunăstării oamenilor,
nesubstituibilă cu nici un alt produs, este reprezentată de existența apei în stare pură. Deși
apa acopera 71% din suprafata Terrei, capacitatea oamenilor de a o potabiliza este redusă,
mai ales din cauza ca 97% din aceasta este alcatuită din oceane și mări, care sunt considerate
cei mai mari consumatori de poluanți, rămânând la dispozitie doar 3%.
Apa este importantă pentru esenţa vieţii şi pentru înfăptuirea tuturor activităţilor
umane, fiind folosită în alimentaţie, agricultură, industrie, servicii, dezvoltare urbanistică,
transport şi navigaţii, pescuit, etc. Considerată mult timp drept sursă inepuizabilă, apa nu
este totuşi disponibilă în cantităţi suficiente şi de o calitate corespunzătoare în anumite
perioade şi în anumite regiuni ale globului.
Deficitul natural corelat cu explozia demografică, cu gradul înalt de urbanizare, de
dezvoltare a unor industrii mari consumatoare de apă, dar şi mari poluante, au determinat
apariţia şi accentuarea fenomenului dublu, denumit “secătuirea şi poluarea apelor”.
Datorită importanţei deosebite a apei pentru existenţa vieţii pe Pământ, se impune
protecţia ei atât sub aspect cantitativ cât şi calitativ. Marea problemă a apelor o constituie nu
atât aspectul cantitativ care depinde de gospodărirea lor raţională şi echilibrată, cât aspectul
calitativ, respectiv poluarea apelor care este fenomen general grav, de regulă, invizibil,
deoarece cei mai mulţi agenţi poluanţi se dizolvă în apă.
Actele juridice internaţionale, consideră că principalele forme de poluare a apelor ar fi:
–          poluare cu substanţe chimice şi hidrocarburi;
–          poluare datorată exploatării navelor;
–          poluare prin substanţe lichide şi solide periculoase transportate de nave;
–          poluare prin ape uzate, prin deşeuri, resturi menajere şi industriale;
–          poluare de origine atmosferică, prin ploaia acidă;
–          poluare rezultată din explorarea şi exploatarea solului, a subsolului fundului mărilor şi
oceanelor, etc.
Creşterea continuă şi rapidă a consumului de apă care se dublează la fiecare 15 ani,
însoţit de o reducere dramatică a resurselor, de o criză a apei pe glob; poluarea crescândă a
apelor, fenomen generat de industrii poluante; epurarea necorespunzătoare a apelor uzate şi
menajere; despăduririle masive; utilizarea de pesticide; explozia producţiei de detergenţi și
deşeuri radioactive motiveaza clar necesitatea abordării unor noi strategii care sa favorizeze
prelungirea durabilității apei potabile pentru susținerea și continuitatea vieții pe Terra.
Mările şi oceanele au fost considerate mult timp ca fiind punctul “terminus” al
scurgerilor poluante de pe uscat, iar prin imensitatea lor ca fiind cei mai mari digeratori de
poluanţi. Tocmai de aceea s-a impus protejarea juridică a mediului marin prin reglementări
interne, astfel ca legea interzice poluarea acestor suprafeţe de ape şi a atmosferei de deasupra
lor, prin deversarea, aruncarea, scufundarea de substanţe toxice radioactive, hidrocarburi,
reziduuri sau în orice alte moduri.
Cantitativ apa este o resursă inepuizabilă. Atâta vreme cât Pământul va avea
atmosfera, cantitatea apei de pe Pământ va rămâne aceeași. Cantitatea de apa nici nu crește,
nici nu scade, ci se realizează mici schimburi permanente de apă între ăari, oceane, atmosferă
și continente. Ceea ce este afectata este calitatea apei prin creșterea explozivă a modalităților
de poluare a acesteia, pornind de la activitățile simple de deversare a compușilor chimici
proveniți din apa menajeră până la contaminarea apelor cu petrol și alți dăunători.
Convenţia internaţională pentru prevenirea poluării apelor mării prin hidrocarburi, de
la Londra, din 1954 a fost primul document internaţional consacrat exclusiv prevenirii
poluării mării şi a pus bazele adoptării măsurilor de prevenire a poluării mărilor cu petrol de
la nave.
Problema apei poate fi rezolvată prin creșterea producției, o distribuție mai bună, și
nerisipirea resurselor deja existente. Din acest motiv, apa este o resursă strategică pentru
multe țări.
Potrivit legislației în vigoare, protecția apelor este privită din punct de vedere
cantitativ, calitativ și sanitar.
Protecția cantitativă se referă la:
 dreptul de folosință a apelor de suprafață sau subterane;
 obligativitatea respectării de către utilizatori a normelor de consum de apă.
Protecția calitativă se realizează prin:
 interzicerea poluării în orice fel a resurselor de apă;
 stabilirea de norme de calitate resurselor de apă, limite pentru indicatorii de calitate;
 stabilirea unor restricții sau interdicții de siguranță în cazul punerii în funcțiune de
obiective noi;
 elaborarea de planuri de prevenire și combatere poluării.
Protecția sanitară are drept obiectiv prevenirea pericolului de alterare a calității apelor
prin contaminarea acesteia cu bacterii, virusuri sau alte organisme vii sau impurificarea
chimică cu substanțe fitofarmaceutice, substanțe chimice, contaminare radioactivă și poluare
termică.
Măsurile de protecție cele mai importante sunt:
 amenajarea complexă a bazinelor hidrografice;
 crearea de stocuri de apă în lacuri de acumulare ;
 corectarea cursurilor de apă prin îndiguiri;
  dotarea tuturor locurilor, care prezintă surse de poluare a apelor cu staţii de epurare;
 aplicarea legislaţiei în vigoare privind protecţia apelor;
 optimizarea amplasării obiectivelor poluatoare, în raport cu capacitatea râurilor de a
primi ape uzate;
 crearea de zone de protecţie, în special în zonele de munte şi pe cursurile superioare
ale apelor;
 controlul depozitării deșeurilor.
Prin crearea actelor normative care au ca menire protecția și îmbunătățirea calității
apelor, statele încearcă pe cât posibil asigurarea durabilității vieții omului, dar și a celorlalte
viețuitoare din lanțul trofic.

Bibliografie

 https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-mediului/capitolul-x-
protectia-juridica-a-apelor-protectia-juridica-a-marilor-si-oceanelor/
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Dezvoltare_durabil%C4%83
 http://ct2-chimie.wikispaces.com/file/view/Ecologie+si+dezvoltare+durabila-
+ghid+interdisciplinar.pdf