Una dintre cele mai mari probleme cu care se confruntă relațiile profesor-elev este că mulți copii nu merg la cursuri.

Absentismul cronic , sau

lipsa a cel puțin 15 zile pe an școlar, este din ce în ce mai frecvent în rândul elevilor și vine cu rezultate îngrijorătoare .[ 1] În primele clase,
absenteismul cronic poate prezice ratele abandonului școlar mai târziu.[2] Și dacă un copil nu este în clasă, construirea relațiilor cu acești
elevi poate părea aproape imposibilă.

În plus, studenții care au avut experiențe slabe cu adulții în trecut pot avea dificultăți în a avea încredere în profesori.[3] Acest lucru s-ar
putea aplica elevilor al căror profesor anterior i-a tratat incorect, precum și copiilor din casele abuzive sau neglijente. În multe cazuri, este
posibil să nu știți totul despre trecutul unui copil. Dacă îți este greu să ajungi la un student, reține că problema ar putea fi un trecut
traumatizant, nu tu.

Copiii din medii cu resurse insuficiente sunt cel mai probabil să aibă relații proaste cu profesorii lor .[ 4] Motivele pentru aceasta sunt variate.
S-ar putea datora faptului că profesorii sunt mai predispuși să-i privească pe acești elevi cu părtiniri personale. Sau, în unele cazuri, acești
copii ar putea să nu aibă acces la transportul sau sprijinul academic de care au nevoie pentru a reuși. Oricare ar fi cauza, educatorii ar trebui
să fie atenți la acești copii atunci când determină cum să-și implice elevii.

Uneori, tulburările de comportament sau de învățare pot face dificilă înțelegerea dintre profesori și elevi. Copiii cu tulburare din spectrul autist
, de exemplu, ar putea avea stiluri de comunicare care îi încurcă pe semenii lor. Tulburările de învățare, cum ar fi dislexia sau tulburarea de
hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD), de asemenea, pot limita durata de atenție a unui copil și pot frustra profesorii. Orice plan pe care
îl faceți pentru a vă conecta cu studenții ar trebui să includă acomodații pentru aceste și alte condiții