GHEBUREL ȘTEFANIA-SORINA

SPECIALIZAREA ISTORIE ANUL II

LIMBA IZVOARELOR. SEMANTICĂ ȘI HERMENEUTICA TEXTULUI ISTORIC

ESEU

Intelectualul

Obligați în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial să se conformeze tiparelor
ideologice staliniste, intelectualii români au văzut liniile de direcționare stabilite de noua
conducere a stabilit la Moscova. Intelectualitatea perioadei comuniste poate fi definită și
descrisă în funcție de o multitudine de însușiri, parcursă de procesele de restructurare socială.

Intelectualitatea reprezintă un corp fizic, dar și un actor uman, prin care se evidenția o
persoană deținătoare de studii și cu abilități extraordinare din punct de vedere mental, în ceea
ce privește oratoria (susținerea unui discurs), dar și prin scrierea acestuia, astfel, așa este
definită intelectualitatea la sfârșitul perioade, intelectualul fiind o persoană care nu prestează
o muncă fizică și este caracterizat de studiile superioare.

Acesta se împarte în două aspecte precum licit și ilicit, așadar, exista o intelectualitate
credincioasă poporului sau progresistă și una retrogradă. Intelectualitatea se separă în mod
strict și evident de ceilalți actori. Procesul de colectivizare influențează în mod secundar și
intelectualitatea, deși aceasta este corespondenta unui actor omogen, sunt prezente unele
clasificări rezultate din amendamente. Clasificările fiind: directe reprezentate de
intelectualitatea maghiară, dar și indirecte, aici făcând parte intelectualitatea de formație nouă
și veche, dar și cea legată de popor. Ca urmare, clasificarea este un proces care se
împotrivește într-o măsură acțiunii de colectivizare.1

Partidul era ce mai mare formă de autoritate, în consecință marea majoritate a

intelectualilor maghiari din țara noastră va rămâne fidelă idealurilor ce sunt prezentate de
acesta. Intelectualitatea ce are o afinitatea față de popor (legată de popor), s-a format în
conformitate cu dezvoltarea învățământului public, dezvoltându-se arta, literatura și știința.
1
Morar-Vulcu Călin, Republica îşi făureşte oamenii. Construcţia identităţilor politice în discursul oficial în
România, 1948-1965, Cluj-Napoca: Eikon, 2007, pp. 274-275
Acești intelectuali provin din rândurile muncitorilor, serviciile lor fiind pentru emanciparea
patriei, bineînțeles că acest aspect se va petrece sub atenta îndrumare a partidului.

În mod comparativ, intelectualitatea devine omogenă similar cu țărănimea, deoarece,

clasa muncitoare invadează acest segment, așadar, noua intelectualitate este rezultatul
oamenilor care prestează munci. Răspunsurile cercurilor intelectuale la presiunile regimului
au fost variate și au fost condiționate de impunerea modelului sovietic. Omul nou a fost atât
rezultatul terorii și presiunii, cât și al acceptării de construirea acestui nou tip uman, care se
putea defini prin atașamentul necondiționat față de regim, dar și prin lipsa de credințe și
stereotipuri ce au o strânsă legătură cu comportamentul.2

Intelectualii au devenit intermediarii partidului în popularizarea ideilor comuniste,

astfel, aceștia vor fi obligați să părăsească propriul mod de viață renunțând la valorile
definitorii transformate acum în norme sofisticate ale marxism-leninismului. Astfel, „Tot ce
este mai valoros în rândurile intelectualității de veche formație - savanți, oameni de artă și
cultură, cadre didactice ... s-a alăturat operei de constituire a socialismului.” 3, regimul va
asimila o bună parte a intelectualilor de valoare, remarcându-se raționalitatea actorului care
lua decizia de a se alătura poporului.

Intelectualitatea formată din muncitorii evoluați va lupta împotriva intelectualității

vechi, a valorilor culturale burgheze, a elitismului, a privilegiaților, definindu-se astfel
programul revoluției culturale. Așadar, se remarcă impunerea hegemoniei proletariatului prin
preluarea controlului asupra vieții culturale și crearea unei noi elite profesionale, fiind
recrutată din persoanele care fac parte din partid, interesele acestora fac parte de sfera de
afirmare și de evoluare.

Intelectualitatea este un actor mărginit de granițe fixe, având o corporalitate fixă și

stabilă, componența interioară a acesteia se va transforma prin excludere, adică prin
asimilarea noilor membri. Din această categorie fac parte inginerii, tehnicienii și ceilalți
reprezentanți ai personalului tehnic, medicii, avocații, artiștii, profesorii și oamenii de știință,
precum și cea mai mare parte din funcționari.

Intelectualitatea nouă este poziționată alături de popor sau de clasa muncitoare. Ca

urmare, relația dintre actorul care constituie o masă mare precum poporul și intelectualitatea
2
Cătănuş Dan ; Anton Mioara ; Cătănuş Ana-Maria ; Berindei Dan, Intelectuali români în arhivele
comunismului, București, Nemira&Co, 2006, pp. 13-14

3
Ibidem, p. 277
care este o masă mică, străină, dar centrifugă. Actorul cel din urmă este descris ca fiind
credincios, devotat poporului. Astfel, se remarcă o relație de fidelitatea a intelectualității față
de un alt actor, ceea ce în comparație cu ceilalți actori nu se remarcă, se poate spune că
intelectualii sunt într-o relație de dependență cu populația.

În acest context intelectualitatea se află într-un proces incert de legitimitate, fiind

condiționată, în privința participării în comunitatea politică, de atașamentul față de alți actori,
care sunt în centrul discursului legitim. Subordonarea în care se află intelectualitatea este
constituită într-un mod diferit, ambiguu.

Situațiile în care intelectualitatea este subordonată clasei muncitoare sunt puține ca

număr, rolul celor din urmă fiind exercitat pedagogic, din poziția de agent al partidului. În
clasamentul bazat pe importanță, primele două poziții sunt ocupate de clasa muncitoare și
țărănime, pe a treia poziție fiind intelectualitatea. Așadar, intelectualii nu au nici un control,
ei vor fi controlați de către alți actori și de către partid. 4 Intelectualii n-au constituit niciodată
și nu pot constitui o clasă aparte, deoarece nu ocupă o poziție de sine stătătoare în sistemul
producției sociale.

Discursul secretarului Uniunii Scriitorilor este remarcabil și prin cele câteva

observații legate de mecanismul actului de scriere din perioada conducerii staliniste „Eu îmi
amintesc că de multe ori, cu ocazia vreunui eveniment - aniversarea anilor unui tovarăș din
conducerea partidului sau mai ales a lui Stalin , eram convocați la Secția Comitetului
Central al P.M.R. cu care țineam legătura şi ni se spunea ca în 24 ore să dăm un cântec și,
desigur, ne luam la întrecere între noi, pentru a-l da pe cel mai bun”5, astfel, era dovedită,
prin această competiție încrederea politică din partea regimului aflat la putere, iar pe de altă
parte, câștigurile financiare obținute erau foarte consistente. Influența cultului personalității
asupra operelor literare nu a fost influențată numai spiritului oportunist care era pronunțat sau
capacității de orientare politică a scriitorilor.

În general, intelectualitatea este suspectată de devierea de la cele dorite și

implementate de către ceilalți participanți, astfel, partidul se implică activ în mod permanent
în corectarea ”greșelilor”. Cei de la putere considerând că ei au un rol de îndrumare în
activitatea ideologică, culturală, literară, științifică.

4
Morar-Vulcu Călin, Republica îşi făureşte oamenii. Construcţia identităţilor politice în discursul oficial în
România, 1948-1965, Cluj-Napoca: Eikon, 2007, pp. 278-279
5
Cătănuş Dan ; Anton Mioara ; Cătănuş Ana-Maria ; Berindei Dan, Intelectuali români în arhivele
comunismului, București, Nemira&Co, 2006, pp. 51-52
 Metoda de educare prevedea într-o primă situație, acceptarea și educarea ideologică ,
referindu-se la orientarea politică a intelectualilor , nu și la cea profesională. Educarea este un
proces care se dezvoltă în aceeași direcție cu procesul de creștere a conștiinței de clasă.
Educarea se suprapune din punct de vedere semantic cu formarea. Exemplu: „Odată cu
formarea noii intelectualități, partidul nostru desfășoară o muncă multilaterală pentru
educarea și reeducare a reprezentanților cinstiți ai vechii intelectuali, care au crescut în
timpul orânduirii burghezo-moșierești.” 6

În anul 1956, se va elabora un plan de măsuri pentru intensificarea muncii politico-

ideologice în rândul intelectualilor, aceasta se va pune în practică, deoarece, „În ultima vreme
se manifestă o intensificare a încercărilor elementelor dușmănoase de a influența
ideologiceşte intelectualitatea, de a răspândi în rândurile ei confuzii ideologice. Rezultatele
pozitive în slăbirea încordării internaționale îi fac pe unii tovarăși să uite că cercurile
agresive, care se opun destinderii, își continuă cu mijloace și metode adeseori rafinate
munca de influențare a oamenilor muncii și îndeosebi a intelectuali lor, pentru a le submina
încrederea în forțele păcii și socialismului”7, intelectualitatea este considerată periculos de
predispusă la influența ideologiei burgheze și destul de minimalist deschisă față de concepția
materialistă.

Mediile intelectuale, considerate printre cele mai influențabile de ideologia burgheză,

vor fi primele exterminate. Profesori, studenți, cercetători, membri ai uniunilor de creație au
fost descoperiți de către inspectorilor de cadre sau a unor colegi ce fraternizau cu conceptele
comuniste aplicate în acea vreme, astfel intelectualii care se opuneau regimului avea parte de
o demascare publică, în fața unei mari adunări.8

Intelectualii sunt o categorie, care din punct de vedere al competențelor specifice, sunt
interpelați prin funcționalitate. Astfel, intelectualitatea ar trebui să prezinte în relațiile cu
ceilalți actori competențe specifice. Discursul partidului P.M.R, însă nu precizează locul de
specificitate al acestora, nefiind implicați în acțiuni în care își pot exercita propriile
competențe, ci sunt implicați în acțiuni în care alți actori exercită în acțiune de formare, de
educare. Intelectualitatea este definită în antiteză cu munca, deducându-se. Astfel, că
intelectualii nu muncesc, tot oficialii afirmând că nu sunt competenți nici în propriu domeniu

6
Ibidem, p. 280
7
Cătănuş Dan ; Anton Mioara ; Cătănuş Ana-Maria ; Berindei Dan, Intelectuali români în arhivele
comunismului, București, Nemira&Co, 2006, pp. 58-59
8
Idem, p. 66-67
de activitate. Se proiectează, astfel, imaginea actorului intelectual, fiind relativ inutil și
slab.9Deși au existat contestări minore adresate politicii regimului, conducerea de partid a fost
nemulțumită de comportarea intelectualilor români.

Astfel, tinerii intelectuali din ramura scriitorilor vor fi acuzați de „snobism,

evazionism, influențe ale ideologiei burgheze ,,,infiltrații liberaliste", slabă pregătire
ideologică și, mai ales, de confuzii cu privire la raportul dintre libertatea de creație și
îndrumarea de către partid”10, ca exemplu negativ în această situație este Nicolae Labiș, cu
versurile acestuia.

Partidul pentru a atrage intelectualității spre ideologia marxist-leninistă făcea mari

eforturi, acesta organiza cicluri de conferințe ținute de lectori ai Comitetului Central,
înființarea de societăți și asociații de profil, precum: Asociația științifică a inginerilor și
tehnicienilor, Societatea de științe medicale, Societatea științelor istorice etc, tot sub aceeași
idee se vor organiza comitete de partid în centrele universitare și chiar în Prezidiul Academiei
Române.

Intelectualitatea este evaluată ca fiind în proces de disociere cu câmpul semantic al

termenului „muncă”, sau mai exact de definirea economică în funcție de clasă. Activitatea pe
care aceștia o practică este definită într-un mod foarte vag și încadrată în termenii de
loialitate, fiind specificat ce practică intelectualitatea, se precizează că aceasta activează în
interesul actorului popor, sau există exemplul contribuției nedefinite, referindu-se la un
produs comun, în detrimentul unei activități specifice, neaducând o contribuție la dezvoltarea
economiei naționale.11

Se observa de către conducere că influențele străine se propagau mai ușor în rândurile

intelectualilor. Prin urmare, partidul trebuia să se opună acestui fenomen, care provenea din
occident, prin combaterea conceptelor idealiste.

În concluzie, intelectualitatea românească, a trecut printr-un proces de disfuncționare

și de integrare în ideologia totalitara impusă pe teritoriul României în a doua jumătate a
secolului al XX-lea. Astfel, marea majoritatea a lucrărilor științifice, sau artistice suferă
cenzurări, pentru a fi acceptate de ideologia partidului, aceștia doresc limitarea influenței din

9
Morar-Vulcu Călin, Republica îşi făureşte oamenii. Construcţia identităţilor politice în discursul oficial în
România, 1948-1965, Cluj-Napoca: Eikon, 2007, p. 280
10
Ibidem, p. 53
11
Morar-Vulcu Călin, Republica îşi făureşte oamenii. Construcţia identităţilor politice în discursul oficial în
România, 1948-1965, Cluj-Napoca: Eikon, 2007, pp. 281-282
occident și apropierea cât mai mare față de U.R.S.S.. Intelectualitatea va fi influențată de
clasa muncitorească, într-o mare măsură, deoarece, mulți se vor integra în clasa celor
intelectuali, cei din urmă, vor fi în raport de subordonare față de partidul conducător.

Bibliografie

Cătănuş Dan ; Anton Mioara ; Cătănuş Ana-Maria ; Berindei Dan, Intelectuali români în
arhivele comunismului, București, Nemira&Co, 2006

Morar-Vulcu Călin, Republica îşi făureşte oamenii. Construcţia identităţilor politice în

discursul oficial în România, 1948-1965, Cluj-Napoca: Eikon, 2007