Forțele maxime de dislocare

întâlnite în supraprotezarea pe implanturi

Scop:

Scopul acestui studiu a fost acela de a compara retenția și stabilitatea Nobel Biocare
Standard cu bila (NBS), Nobel Biocare 2.25 mm diametru bilă (NB2), Zest Anchor (ZA), Zest
Anchor Advanced Generation (ZAAG), Sterngold ERA Orange (SEO), și Sterngold ERA White
(SEW) atașate unui implant în vederea supraprotezarii.

Materiale și metode:

Atașamentele au fost testate folosind două implanturi System Brånemark plasate

permanent pe un model de test, care a fost atașat la Instron Machine (viteză 50.8 mm / minut).
Fiecare atașament conține o parte încorporată și cealaltă parte înșurubată în implanturi. Forțele
de dislocare și de tracțiune au fost aplicate carcasei în 3 direcții: verticale, oblice și antero-
posterior. Opt teste au fost făcute în 3 direcții, cu 6 eșantioane din fiecare atașament. Forțele de
dislocare au generat măsuratori din sarcină maximă (forța maximă de dislocare). O analiză
unidirecțională a variației urmată de un test standardizat Tukey au fost folosite pentru a
determina grupuri care au fost mult modificate. Toate testele de semnificație au fost efectuate la
nivelul de semnificație .05.

Rezultate:

Rezultatele au arătat că atașamentul ZAAG este cel mai retentiv pentru măsurarea
vârfului de sarcină atunci când este supus unor forțe verticale, cu valori medii și abateri standard
de 37.2 ± 5.5 N. Următorul cel mai retentiv a fost NBS, urmat de SEO, NB2, SEW și ZA. Pentru
forțele oblice, atașamentul ZAAG a fost cel mai retentiv, cu valori medii și abateri standard de
27,2 ± 4.2 N. Următorul cele mai retentiv a fost NBS, urmat de NB2, SEO, ZA și SEW. Pentru
forțele antero-posterioare, rezultatele au aratat ca NBS a avut cea mai mare forță retentivă, cu
valori medii și abateri standard de 34,6 ± 18,8 N, dar acest lucru nu a fost statistic diferit de NB2
și ZAAG; acesta fost urmat de SEO, SEW și ZA.

Discuții:
 A existat o revenire marcată în tratamentul pacienților cu supraproteze folosind
atașamentele implantului ca dispozitive retentive. Forța maximă dezvoltată (măsura de retenție)
astfel încât atașamentele implantului să reziste îndepărtarii din bonturile de implant a fost
determinată.

Concluzii:

În baza prezentului studiu, clinicianul poate să fie în măsură să ia decizii empirice cu

privire la selectarea atașamentului, în funcție de valoarea retenției si de situația clinică
respectivă.

În cazul pacienților cu mandibule edentate, stabilitatea și retenția unei danturi complete

este o problemă comună care poate fi gestionată de plasarea selectivă a implanturilor. Pe scurt, 3
concepte diferite bazate pe sistemul Branemerk au fost realizate pentru implantul protezelor în
mandibule edentate: (1) implant pe proteze fixe, (2) implant mobilizabil-susține supraprotezarea
(3) supraprotezare pe implanturi cu sprijin mixt. Investigarea actuală a studiat păstrarea
diferitelor atașamente pentru o proteză, așa cum este descris în al treilea concept. Avantajele
acestui tip de proteze sunt: un număr redus de implanturi, o procedură chirurgicală mai simplă și
o tehnică reconfortantă mai ușoară datorită unei aplicări al atașamentului prefabricat.

Supraprotezarea pe implanturi cuprinde 3 părți: (1) implantul; (2) bontul, ce contine o

cheita (patricea) sau alt sistem de fixare; (3) supraproteza, care conține matricea. Aceste
dispozitive mecanice sau atașamente nu sunt concepte noi pentru furnizarea retenției a
supraprotezării. Conceptul original de fixare pentru supraprotezare, dateaza din jurul anului 1898
in Elveția, fiind popularizat de Gilmore în urmă cu 60 de ani. Cu tehnicile de succes și avansate
de osteointegrare, implanturile endoosoase sunt folosite în același mod cum erau folosite
rădăcinile dinților acum 100 de ani, arătându-se a fi bonturi de încredere pentru retenție cât și
supraprotezare.

În prezent sunt diferite atașamente valabile pentru a folosi supraprotezarea pe implanturi.

Factorii prezenți pentru selectarea sistemelor de atașare, reprezintă cantitatea de spațiu valabil,
cerințele de intreținere, distribuția sarcinii la nivelul mucoase și al implanturilor și gradul de
retenție.

Cele mai populare dintre sistemele de atașare și cele mai simple de utilizat sunt știfturile
atașate. Acestea sunt împărțite în 2 grupe: extraradiculare și intraradiculare. Aceste accesorii pot
furniza sprijin, stabilitate și retenție suplimentară.

Retenția unei proteze este definită ca rezistența la tensiuni verticale și torsiune, sau
rezistența unei proteze la încercarea de desprindere în direcția opusă față de cum a fost inserată.
Anchetatorii au constatat existența unei relații directe între retenția protezei și satisfacția
pacientului. Scopul acestui studiu a fost de a determina dacă au existat diferențe în măsurarea
vârfului de sarcină, o măsurare de de retenție și stabilitate (forțe maxime dezvoltate înainte de
separarea completă a componentelor de fixare) pentru forțe de dislocare verticale, oblice și
antero-posterioare ale celor șase accesorii utilizate în mod obișnuit.

Investigațiile in vitro anterioare au studiat retenția pentru atașamente pe dinți. Un studiu

anterior a măsurat retenția atașamentelor pentru supraprotezarea pe implanturi. Unele dintre
atașamentele studiate anterior au fost modificate de către producătorii lor, iar studiul actual a
examinat generația mai nouă de atașamente, precum și predecesorii lor. Următoarele atașamente
au fost examinate pe un model de supraprotezare pe implanturi.

Modelul (Tabelul 1):

Tabelul 1 Sisteme de ancorare ale implantului

Tipul Producator Componente

atasamentului

Nobel Biocare bila Nobel Biocare 12 bonturi tip bila, 5.5-mm,

standard (3.5mm)
Yorba Linda, CA 12 capace de plastic cu cauciuc O-inele, 12
distantiere
 Nobel Biocare 2.25 Nobel Biocare 12 bonturi tip bila, 5.5-mm,
mm diametru (bila
recenta) Yorba Linda, CA 12 capace din titan cu arcuri, 12 distantiere

Zest Anchor Zest Anchors 12 bonturi de implant Zest 5mm 12 Zest

operatory males with spacers
Escondido, CA

Zest Anchor Zest Anchors 12 bonturi de implant Zest 5mm

Advanced
Generation Escondido, CA 12 bonturi Zest placate cu aur inox otel cap
with nylon males, 12 spacers

Sterngold Sterngold 12 bonturi drepte, 5mm

ERA Orange Attleboro, MA 12 black processing males, 12 orange males

Sterngold Sterngold 12 bonturi drepte 5mm, 12 black processing

males, 12 white males
ERA White Attleboro, MA

Toate sistemele de prindere au fost activate prin înșurubarea lăcașului cheii sau
componenta cheie a bonturilor (în funcție de sistem, care a fost utilizat), în implante și prin
poziționarea omolugului acestuia pe partea de sus cu distanțierul său. Materialul VLC Triad
(Dentsply) a fost folosit pentru a activa componentele de fixare. Fiecare sistem de fixare a
supraprotezei are o componentă inclavată în proteză și cealaltă componentă înfiletată în implant.
Pentru confirmarea poziționării corecte a supraprotezei se verifică dacă orificiile supraprotezei
coincid peste tot cu pozițiile implantelor.

Aparatele de testare a materialelor

Seria 5500 Instron Materials Testing Machine (Instron, Canton, MA) cu o interfață de
calculator a fost folosit pentru a testa cele 6 sisteme de fixare diferite. Cadrul de sarcină
orizontală, care a fost acționată de un motor, a indus separarea verticală a probelor testate. Acest
lucru a fost stabilit la o viteză constantă crosshead, 50,8 mm / min, care a fost raportată pentru a
aproxima viteza mișcării protezei departe de creasta in timpul mastication.

Modelul testat a fost stabilizat cu o clemă pe o placă de oțel inoxidabil centrată sub
mașina de testare. Modelul a fost poziționat astfel încât forțele de desprindere ale 3 puncte pull
au fost întotdeauna îndreptate vertical spre calea de retragere a carcasei și a cadrului.
Un cârlig în formă de S cu un lanț de metal de 6,2 cm, a fost blocat în loc în centrul
celulei de încărcare. De la capătul său liber, o placă de metal triunghiulară cu 3 găuri filetate (1 la
fiecare vârf) și 1 gaură în centrul său a fost atașat la acest lanț printr-un șurub în formă de inel,
care a fost înșurubat în centrul acestei plăci triunghiulare. Șurubul inelar de pe partea dreaptă a
plăcii triunghiulare a fost conectat la un lanț. Un cârlig în formă de S Nr. 2 s-a alăturat pe cadru
la sfârșitul acestui lanț în zona molară din partea dreaptă. Șurubul inelar de pe partea stângă a
plăcii triunghiulare a fost conectat la un lanț. Un cârlig în formă de S Nr.3 cârlig conectată pe
cadru la sfârșitul acestui lanț la zona molar din partea stanga. Segmentul anterior al cadrului
include 2 bucle. Un fir de sârmă anterior a fost trecut prin bucla din zona vestibulară la bucla din
zona linguală. Un al patrulea lanț a fost atașat la un capăt la centrul arcului creat de firul anterior
și atașat la celălalt capăt cu un șurub inelar, care a fost poziționat în centrul plăcii. Acest lucru a
acționează pentru a rezolva forțele din regiunea anterioară.
O tracțiune verticală în 3 puncte a fost folosită pentru a teste retenția protezei în
condițiile unei forțe de desprindere paralele cu axul de inserție și dezinserție a protezei(figura
3b). După aceasta, lanțul situat în zona molară dreaptă a fost deconectat, iar cele 2 picioare ale
lanțului au fost atașate la 2 bucle corespunzătoare zonelor molare stângi și incisivi centrale.
Acest lucru a condus la o forță de ridicare oblică, care simulează funcția. Ca urmare a acesteia,
lanțurile din stânga și din dreapta regiunii molare au rămas, în timp ce lanțul din regiunea
anterioară a fost îndepărtat. Acest lucru a condus la o mișcare de rotație antero-posterioară,
similară cu cea executată în timpul funcției. Aceast test a fost realizat pentru a testa stabilitatea
protezei. Stabilitatea este rezistența la forțele orizontale ale protezei.

Analiza Statistică

Fiecare din cele 3 grade de mișcare – verticale, oblice, antero-posterioare, au fost

măsurate separat. O putere de analiză pentru detectarea unei diferențe între forțele medii s-a
realizat pentru a da o indicație a sensibilității proiectării și analizei propuse. În această analiză, 6
replici și 6 supraproteze au fost utilizate și s-a presupus o deviație standard în cadrul
tratamentului de 4.9 N. (abaterea standard a eșantionului observată a fost de 4,7 pentru sarcina
maximă verticală.) S-a presupus că au existat 2 grupuri de atașamente constând din 3 părți
fiecare atașament. În cazul în care valorile din aceste 2 grupuri diferă de 4,9, 7,4 sau 9,8 N, apoi
puterile respective pentru un test de nivel de încredere de 95% sunt 0,53, 0,91 și 0,99.
 Pentru fiecare din cele 3 măsuratori a performanței, o analiză unidirecțională a variației
(ANOVA) a fost efectuată. Pentru cele 6 sisteme de fixare a supraprotezelor, sau realizat 15
evaluări comparate. Pentru a controla marja de eroare, s-a folosit sistemul Tukey de evaluare.

Rezultate
Rezultatele sunt prezentate în Tabelele 2 la 4. Rezultatele statistice pot fi rezumate
după cum urmează. Toate cele 3 au fost semnificative la ANOVA nivelul .05 sau mai sus,
indicând faptul că există diferențe semnificative statistic exista între 6 atașamentele pentru
fiecare dintre măsurătorile de performanță. Toate cele 3 ANOVA au fost semnificative la
nivelul .05 sau mai sus, indicând faptul că există diferențe semnificative statistic exista între 6
atașamentele pentru fiecare dintre măsurătorile de performanță (vârful de sarcină la tracțiunile
verticale, vârful de sarcină la forțele de desprindere oblice și la cele antero-posterioare). Pentru
fiecare măsuratoare a
performanței, comparațiile au
fost semnificative la
nivelul .05, folosind
sistemul de evaluare Tukey,
indicate în tabelele 2-4.

Vârful de sarcină(sarcina
maximă de dislocare)
Măsuratorile pentru forțele
de dislocare verticale.

Comparațiile
ANOVA și Tukey ale
sitemelor au arătat că
comparațiile au fost
semnificative având o rată de
credibilitate de 95%.

1. Sistemul de
sisteme de
fixare.
2. Sistemul NBS
nu a fost atât de
mare față de
sistemele NB2
sau SEO
 3. Sistemul ZA a avut cel mai slab rezultat, fiind la mică distanță de NB2, SEO,
SEW
Clasamentul final în funcție de rezultatele obținute au fost descrise în tabelul 2. S-a
constatat faptul că sistemul ZAAG rezistă cel mai bine impotriva forțelor de desprindere
verticale.

Vârf de sarcină (maximul forţelor de dislocare)

Măsurători ale forţelor de dislocare direcţionate oblic

Comparațiile ANOVA și Tukey ale sistemelor de fixare au arătat că comparațiile două

câte două au fost semnificative, având o rată de credibilitate de 95%.
1. Sistemul de fixare ZAAG a avut un maxim de sarcină mai mare decât celelalte
sisteme de fixare.
2. Sistemele NBS, NB2, și SEO au avut al doilea maxim, diferența dintre ele fiind
nesemnificativă
3. Sistemul SEW a avut cel mai slab rezultat, alături de ZA și SEO
 Clasamentul în funcție de medie este prezentat pe scurt
în tabelul 3 (ZAAG> NBS> NB2> SEO> ZA
> SEW). Aceste rezultate au indicat că ZAAG s+a clasat pe poziţia
cea mai mare din punct de vedere al vârfului de sarcină, măsurătorile în ceea ce priveşte
retenția fiind făcute atunci când forţele de dislocare au fost dirijate oblic.

Vârf de sarcină (maximul forţelor de dislocare)

Măsurători ale forţelor de dislocare direcţionate anterior şi posterior

Pentru forțele ce acţionează anterior-posterior, s-a observat că au existat diferențe

semnificative în efectele tratamentului, ceea ce a dus la diferențe mari în deviațiile standard
efectuate în cadrul tratamentului, cu un mai mare efect asupra abaterilor standard.
În această situație, se explică faptul că transformările jurnal vor avea ca rezultat omogenitate în
variaţiile din cadrul tratamentului. S-a utilizat programele de statistică ANOVA și Tukey pentru
a efectua comparații între diferitele tipuri de implanturi, acestea fiind statistic semnificative la un
nivel de încredere de 95%(p <05).

1. NBS a avut cea mai mare sarcină de vârf măsurat, dar nu a fost statistic diferit de NB2 și
sistemele de prindere ZAAG.
2. Cel mai mic volum de retenție a fost ZA, care nu a fost statistic diferit de SEO și
sistemele de prindere SEW.

Clasamentul în funcție de medie este prezentat pe scurt în tabelul 4 (NBS> NB2>

ZAAG> SEO> SEW-> ZA). Aceste rezultate au indicat faptul că NBS s-a clasat pe locul întâi în
ceea ce privește vârful de sarcină, măsurătorile de stabilitate fiind efectuate atunci când forţele de
dislocare au fost direcţionate antero-posterior.

DISCUŢII
De-a lungul ultimelor trei decenii, a existat o renaștere vizibilă în tratamentul
pacienților cu supraproteze de tip proteze totale. Acest lucru fiind probabil, un rezultat al unei
creșteri a cunoștințelor generale a pacienților și disponibilitatea de noi mecanisme de atașament
care utilizează osteointegrarea implanturilor. Proteza, odată plasată în cavitatea orală, este supusă
la o serie de forțe aplicate în direcții diferite. Menţinerea poate fi considerată forța care se opune
desprinderii pe calea de inserție a protezei.

Atunci când se analizează rezistența la dislocare (retenția) a protezelor aplicate pe

bonturile implanturilor, anume rezistenţa, există 2 aspecte de retenție: primul privind senzaţia pe
care o resimte pacientul la îndepărtarea sau dezinserţia protezei de pe implant şi al doilea efortul
pe care îl realizează medicul la îndepărtarea protezei de pe implant (măsurarea forţei maximei de
dislocare - incarcatura de varf) şi pe care o opune proteza la îndepărtare. Această investigație a
studiat acest al doilea aspect al retenției, măsurarea vârfului de sarcină a diferitelor proteze.
Această forță a fost, de asemenea, menționată în literatură ca "Forța de prindere", care este o
măsură a rezistenței protezelor dentare la dislocare. Rezistența la dislocare a bazei protezei la
forțe antero-posterior a fost măsurată. Rezultatele au aratat ca cele mai retentive atașamente, în
ceea ce privește măsurătorile de vârf de forţă cu dislocarea îndreptată vertical și oblic a fost
sistemul de atașament ZAAG. Aceste măsurători au fost semnificativ mai mari (cu valori medii
de 37,2 N și, respectiv, 27,2 N), comparativ cu a celorlalte 5 sisteme. Acest lucru poate fi atribuit
configurației sale de proiectare, care este diferită de a celorlaltor. Design-ul este un atașament
intraradicular, în care elementul cheie (patricea) face parte din baza protezei și se cuplează cu o
depresiune special produsă în interiorul bontului implantului (matrice), care este fabricată dintr-
un aliaj titan.

Elementul cheie în ZAAG, care este caracteristică retentivă a acestui atașament, este
realizarea unor benzi cilindrice din plastic aproape paralel plasate, care fac ca suprafaţa să fie
mai lungă și mai lată decât a predecesorul său, ZA. ZA, în schimb, are o bandă din nailon mică şi
scurtă și o minge mică la vârful său. Prin urmare, retenția superioară a lui ZAAG peste ZA este
rezultatul unei suprafațe crescute a benzilor cilindrice. Acest lucru este analog cu o preparaţie a
dintelui, în care se obţine o suprafaţă şi o retentivitate mai mare a coroanei. În plus, datorită
suprafeţelor aproape paralele a benzilor din plastic, conicitatea este minimă, obținându-se mai
mare de retenție. Retenţia unei suprafețe cu 2 pereţi opuşi va crește pe măsură ce conicitatea
scade sau este aproape paralelă.

În contrast cu sistemele ZAAG și ZA, proiectarea atașamentelor bile sunt examinate

extraradicular, în care elementul cheie (patrix) provine din bontul implantului. Când
NB2 a fost comparat cu predecesorul său (NBS) pentru forțele de dislocare verticale și oblice, au
existat diferențe semnificative statistic. NBS (bilă standard) a avut următoarea cea mai mare
retenţie (24.3 N și, respectiv, 20,0 N pentru forţele de dislocare verticale şi oblice). Bila standard
(3.5 mm diametru) (patrice), care este fabricată din titan, utilizează un capac de retenție din
plastic (matrice) care găzduiește o garnitură inelară din cauciuc pentru reținere.
Garnitura inelară din plastic este flexibilă și capabilă să se deplaseze dincolo de diametrul cel
mai mare al bilei de titan realizând o retenţie mai bună în acest fel.

Implantul cu bilă NB2 (diametru 2.25 mm) prezintă că opțiune 2 tipuri de capse
metalice de retenție; una din titan, și una din aur. În acest studiu, a fost testată capsa din titan.
Mecanismul retenției pentru acest dispozitiv este reprezentat de un arc din titan inserat în propria
capsă. Capsa din aur, pe de altă parte, este concepută cu “pedale” care permit ajustarea retenției.
Daca celelalte dispoziive ale implantului cu bilă ar fi fost testate, ar fi fost posibilă evidențierea
unor diferențe semnificative statistic intre sistemele de dispozitive ale implanturilor cu bila, la fel
ca si pentru dispozitivul SEO.
 Dispozitivele Sterngold ERA clasificate ca dispozitive extraradiculare mobile.
Elementele cheie (patricele) sunt fabricate din nailon si prezinta un cod de culori dat de catre
producator in functie de graful retentiei (albe, portocalii, albastre, gri, de la cele mai putin
retentionale pana la cele mai retentionale). Aceasta caracteristica ii permite clinicianului sa
varieze retentia daca este necesar. In acest studiu, au fost comparate sistemele ERA albe si
portocalii (SEO si respectiv, SEW). SEO a avut a treia cea mai mare retentie pentru fortele
verticale de dislocare (18.5 N), insa nu a s-au descris diferente semnificative fata de NBS si
NB2. Daca s-ar fi utilizat patricea gri, probabil ar fi fost observate diferente semnificative. Cand
SEO si SEW au fost comparate, nu au existat diferente statistice semnificative pentru fortele de
dislocare verticale, oblice si antero-posterioare. SEO a prezentat masuratori mai mari pentru
incarcatura de varf in comparatie cu SEW, fapt ce este de asteptat de vreme ce producatorul
sustine ca SEO asigura o retentie mai mare decat SEW. Mecanismul pentru variatia cantitatii de
rentiei intre sistemele albe, portocalii, albastre si gri se explica prin faptul ca patricele din nailon
(elemente cheie) devin tot mai mult supradimensionate in comparatie cu matricele din titan
imbracat in nitrura si otel inoxidabil (elemente de canal). Acesta creeaza o aria a suprafetei mai
mare, o fixare mai ingusta si mai multa retentie.
Aplicarea protezelor pe fortele de dislocare intr-o directie antero-posterioare a masurat
stabilitatea acestora (opus fata de retentie, care a fost masurata pentru fortele de dislocare in
diretie verticala si oblica). Dispozitivele NBS, NB2 si ZAAG nu au prezentat diferente
semnificative statistic cu acest tip de dislocare. Faptul ca aceste dispozitive au stabilitate similara
in aceasta directie nu reprezinta un element surpriza, de vreme ce ele sunt clasificate si
functioneaza ca dispozitive “balama universala” mobile, care permit miscarile de rotationale si
de pivotare.
Odata ce fiecare dispozitiv a fost dislocat intr-o directie antero-posterioara iar fortele
lor maxime de dislocare au fost comparate cu fortele de dislocare verticale, a fost observat ca
dispozitivele SEO, SEW si ZA au avut valori mai mici ale incarcaturilor de varf. Dispozitivele
NBS, NB2 si ZAAG, defapt, si-au crescut valorile de varf ale incarcaturii atunci cand proteza a
fost dislocata cu o forta rotationala de basculare ce a dus la instabilitatea protezei. Din nou,
acesta poate fi rezultatul functiei lor de dispozitive “balama universala” care permit miscarile
rotationale si de pivotare, oferindu-le mai multa stabilitate in aceasta directie.

CONCLUZII
Incarcatura de varf (forta maxima de dislocare) a fost determinata pentru urmatoarele
dispozitive: Implantul cu bila Nobel Biocare Standard, Nobel Biocare cu bila cu diametru de
2.25 mm, Zest Anchor, Zest Anchor Advanced Generation si sistemele de dispozitive Sterngold
ERA albe si portocalii care au fost supuse fortelor de dislocare din directiile verticala, oblica si
antero-posterioara.
Pentru aceasta rezistenta la separare, incarcatura de varst este importanta clinic.
Aceasta ii indica clinicianului cata forta de retentie apare in dispozitivele supraprotezate inate ca
dispozitivul sa fie complet separat de componentele lui. Pe baza studiului prezent, clinicanul
poate fi capabil sa ia decizii empirice in ceea ce priveste alegerea dispozitivului, in functie de
cantitatea de retentie dorita si de situatia clinica specifica.
Dispozitivul ZAAG poate fi folosit atunci cand se doreste un grad ridicat de retentie. In
cazuri de resorbtie severa mandibulara, implantul standard cu bila Nobel Biocare, Nobel Biocare
cu bila cu diametru de 2.25 mm si ZAAG pot fi utilizate atunci cand se doreste un grad mare de
stabilitate pentru supraprotezare. O situatie clinica in care un dispozitiv cu o retentie mai mica
poate fi dezirabila este aceea in care pacientul are probleme de dexteritate si care ar putea avea
dificultati de inserare si indepartare a protezei. Pentru aceste cazuri, Sterngold white si Zest
Anchor pot fi mai potrivite.
De o importanta egala cu retentia este gradul de uzura care apare odata cu utilizarea
acestor dispozitive. Un sistem cu o incarcatura de varf mare poate sa isi piarta rapid rezistenta
maxima la dislocare, poate necesita inlocuire frecventa si poate duce la stresuri nefavorabile
asupra implantului. Un studiu viitor care examineaza gradul de uzura al acestor dispozitive si
cum acesta se coreleaza cu distributia stresului ar contribui la cunostintele asociate cu studiile
legate de aceste implanturi.

REFERINTE
1. Zitzmann NU, Marinello CP. Decision-making and treatment planning in the edentulous
mandible restored with fixed or removable implant prostheses. World Dent 2001; 1(2); available
at www.worlddent.com.
2. Setz JM, Wright PS, Ferman AM. Effects of attachment type on the mobility of implant-
stabilized overdentures—An in vitro study. Int J Prosthodont 2000;13:494–499.
3. Davis DM. The role of implants in the treatment of edentulous patients. Int J Prosthodont
1990;3:42–50.
4. Mensor MC Jr. Attachment fixation for overdentures. Part I. J Prosthet Dent 1977;37:366–
373.
5. Adell R, Lekholm U, Rockler B, Brånemark P-I. A 15-year study of osseointegrated implants
in the treatment of the edentulous jaw. Int J Oral Surg 1981;10:387–416.
6. Preiskel HW. Stud attachments and magnets. In: Preiskel HW (ed). Overdentures Made Easy:
A Guide to Implantand Root-Supported Prostheses. London: Quintessence, 1996:81–104.
7. The Academy of Prosthodontics. Glossary of Prosthodontic Terms. J Prosthet Dent
1994;71:50–107.
8. Burns DR, Unger JW, Elswick RK Jr, Beck DA. Prospective clinical evaluation of mandibular
implant overdentures. Part II: Patient satisfaction and preference. J Prosthet Dent 1995; 73:364–
369.
9. Naert I, Quirynen M, Theuniers G, van Steenberghe D. Prosthetic aspects of osseointegrated
fixtures supporting overdentures. A 4-year report. J Prosthet Dent 1991;65: 671–680.
10. Burns DR, Unger JW, Elswick RK Jr, Giglio JA. Prospective clinical evaluation of
mandibular implant overdentures. Part I: Retention, stability and tissue response. J Prosthet Dent
1995;73:354–363.
11. Lehmann KM, Arnim FV. Studies on the retention forces of snap-on attachments.
Quintessence Dent Technol 1978;2: 45–48.
12. Nagaoka E, Nagayasu U, Yamashita H, Matsushiro H, Yoshihiki O. Study of retention in
attachments for overdenture o-ring attachment. J Osaka Univ Dent Sch 1980;20: 215–226.
13. Leung T, Preiskel HW. Retention profiles of stud-type attachments. Int J Prosthodont
1991;4:175–179.
14. Petropoulos VC, Smith W, Kousvelari E. Comparison of retention and release periods for
implant overdenture attachments. Int J Oral Maxillofac Implants 1997;12:176–185.
15. Guerra LF, Finger IM, Block MS. Tissue-supported implant overdentures. Implant Dent
1992;1:69–77.
16. Johnson L. Overdentures using attachments and inserts. J Am Dent Assoc 1983;106:352–
355.
17. Sarnat AE. The efficiency of cobalt samarium magnets as retentive units for overdentures. J
Dent 1983;11:324–333.
18. LaVere AM. Clasp retention: The effects of five variables. J Prosthet Dent 1993;2:126–131.
19. Jacobson TE, Krol AJ. A contemporary review of the factors involved in complete denture
retention, stability, and support. Part I: Retention. J Prosthet Dent 1983;49:5–15.
20. Sokal RR, Rohlf JF. Assumption of the analysis of variance. In: Sokal RR, Rohlf JF (eds).
Biometry: The Principles and Practice of Statistics in Biological Research, ed 3. San Francisco:
Freeman, 1995:207–271
21. Sokal RR, Rohlf JF. Assumption of the analysis of variance. In: Sokal RR, Rohlf JF (eds).
Biometry: The Principles and Practice of Statistics in Biological Research, ed 3. San Francisco:
Freeman, 1995:392–450.
22. Renner RP. The overdenture concept. Dent Clin North Am 1990;34:593–606.
23. Lewandowski JA, White KC, Moore D, Johnson CJ. An investigation of two rare earth
magnetic systems by measuring grip force and reseating force. J Prosthet Dent 1988;60: 705–
711.
24. Shillingburg HT, Hobo S, Whitsett LD, Jacobi R, Brackett SE. Principles of tooth
preparations. In: Shillingburgh HT, Hobo S, Whitsett LD, Brackett SE (eds). Fundamentals of
Fixed Prosthodontics, ed 3. Chicago: Quintessence, 1997: 119–137.
25. Jorgensen KD. The relationship between retention and convergence angle in cemented
veneer crowns. Acta Odontol Scand 1995;13:35–40.
26. Sulc JM (inventor). Sterngold. Stern ERA Brochure from Sterngold. US patent 4,450,367. 10
Sept 1985.