Sunteți pe pagina 1din 1

PROCES VERBAL

Încheiat astăzi, 14.11.2022, în cadrul ședinței Comisiei pentru mentorat didactic și


formare în cariera didactică. La ședință participă 3 din cei 5 membri, potrivit deciziei nr.
Ordinea de zi este următoarea:
1. Prezentarea dosarelor cadrelor didactice privind echivalarea în credite transferabile a
programelor universitare absolvite sau a obținerii gradelor didactice;
2. Evaluarea documentelor prezente în dosarele privind echivalarea în credite
transferabile a programelor universitare absolvite sau a obținerii gradelor didactice;
3. Emiterea acordului/dezacordului pentru eliberarea adeverințelor privind îndeplinirea
condiției de formare prin acumularea numărului de credite profesionale transferabile
legal prevăzut.

La primul punct de pe ordinea de zi responsabilul comisiei prezintă documentele


cadrelor didactice privind echivalarea în credite transferabile, astfel:
- Dragomir Alexandra – absolvirea unui program masteral în domeniul Științele
educației în iulie 2022;
- Ivan Ligia-Luminița - absolvirea unui program masteral în domeniul Științele
educației în iulie 2022;
- Manda Elena - obținerea gradului didactic I în anul 2020;
- Petreacă Daniela - absolvirea unui program masteral în domeniul Științele
educației
- Petreacă Florin - absolvirea unui program masteral în domeniul Istorie

S-ar putea să vă placă și