Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu, publicat în 1930 este “probabil

singurul roman obiectiv” al scriitorului și aduce o formulă românească inedită în

peisajul epicii interbelice.
Romanul este o creație epica în proză de mari dimensiuni, cu ac țiune complexă,
desfășurată pe mai multe planuri, în timp și spațiu precizate, cu un număr mare de
personaje puternic individualizate. Prin multitudinea aspectelor înfățișate, romanul
oferă o imagine asupra vieții.
Romanul “Baltagul” prezintă monografia satului moldovenesc de la munte,
lumea arhaică a păstorilor, având în prim-plan căutarea și pedepsirea celor care l-au
ucis pe Nechifor Lipan. Însoțită de Gheorghiță, Victoria reconstituie drumul parcurs
de bărbatul său, pentru elucidarea adevărului și săvârșirea dreptății.
În acest roman al perioadei de maturitate, marile teme sadoveniene se regăsesc
aici: viața pastorală, natura, miturile, iubirea, arta povestirii, înțelepciunea.
Romanul este structurat pe două coordonate fundamentale: aspectul realist
(reconstituirea monografică a lumii pastorale și căutarea adevărului) și aspectul mitic
(sensul ritual al gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include modul de
înțelegere a lumii de către pesronaje, tradițiile pastorale, dar și comunicarea om-
natură și mitul marii treceri.
Căutarea constituie axul romanului și se asociază cu motivul labirintului.
Parcurgerea drumului are diferite semnificații. Victoria reconstituie evenimentele care
au condus la moartea bărbatului ei, ceea ce se transpune într-o dublă aventură: a
cunoașterii lumii și a cunoașterii de sine. Pentru Gheorghiță, călătoria are rol educativ,
de inițiere a tânărului (bildungsroman). Nechifor, personaj episodic, prezentat indirect
aparține planului mitic. Căutându-l, Victoria, parcurge simultan două lumi: spațiul
real, concret și comercial, dar și o lume “de semne și de minuni” al căror sens ea știe
să-l descifreze.
Motivul labirintului se concretizează la nivelul acțiunii, dar este semnificativ și
la nivelul titlului. Baltagul (toporul cu două tăișuri) este un obiect simbolic,
ambivalent: armă a crimei și instrumentul actului justițiar, reparator.
Narațiunea se face la persoana a III-a, iar naratorul omniprezent și omniscient
reconstituie în mod obiectiv, prin tehnica detaliului și observației, lumea satului din
munteni și acțiunile Victoriei. Deși naratorul omniscient este unic, la parastasul
soțului, Victoria preia rolul naratorului. Inteligentă și calculată, ea reconstituie crima
pe baza propriilor deducții și o povestește veridic celor prezenți, ceea ce îi determină
pe criminali să-și recunoască vina în fața satului și a autorităților.
Secvențele narative sunt legate prin înlănțuire și alternanță. Nara țiunea este
predominantă, iar pasajele descriptive fixează diferite aspecte ale cadrului sau
elemente de portret fizic, individual ( portretul Victoriei sau al lui Gheorghiță) și
colectiv (muntenii “locuitorii de sub brad”). Narațiunea este nuanțată de secven țele
dialogate sau de replicile Victoriei, cum este laitmotivul rostit de femeie în căutarea
soțului, la fiecare popas: “Nu s-a oprit cumva, asta-toamnă un om cu un cal negru
țintat în frunte? Mie să-mi spuneți cine a văzut un om călăre de la noi, călăre, pe-un
cal negru țintat în frunte și-n cap cu căciulă brumărie.”
Timpul derulării acțiunii este vag precizat, prin repere temporale: “aproape de
Sf. Andrei, în Postul Mare,10 Martie.” Cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului,
zona Dornelor și a Bistriței, dar și cel de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un
roman realist prin veridicitate, traseul urmat de Victoria împreună cu Gheorghiță, pe
urmele lui Nechifor conține toponime existente pe hartă.
Romanul este structurat în 16 capitole cu acțiune desfășurată cronologic,
urmărind momentele subiectului.
Prima parte (capitolele I - al-VI-lea) conține frământările Vitoriei în așteptarea
soțului și pregătirile de drum (include expozițiunea și intriga).
În expozițiune se prezintă satul Măgura Tarcăului și schița portretului fizic al Vitoriei,
care este surprinsă torcând pe prispă și gândindu-se la întârzierea soțului său plecat la
Dorna să cumpere oi.
Intriga cuprinde frământările ei, dar și acțiunile întreprinse înainte de plecarea
în căutarea soțului: ține post negru douăsprezece vineri, se închină la icoana Sfintei
Ana de la mănăstirea Bistriței, anunța autoritățile de dispariția soțului, vinde unele
lucruri pentru a face rost de bani de drum, pe Minodora o lasă la Mănăstirea Văratec,
iar lui Gheorghiță îi încredințează un baltag sfințit.
Partea a doua (capitolele al-VII-lea - al-XIII-lea) conține desfă șurarea ac țiunii
și relevă drumul parcurs de Vitoria și fiul ei, Gheorghiță, în căutarea lui Nechifor
Lipan. Ei reconstituie traseul lui Nechifor, făcând o serie de popasuri: la hanul lui
Donea de la gura Bicazului, la crâșma domnului David de la Călugăreni, la moș
Pricop și baba Dochia din Farcașa, la Vatra Dornei, apoi spre Păltiniș, Broșteni, Borca.
De asemenea, întâlnesc o cumetrie, la Borca și o nuntă, la Cruci. Succesiunea acestor
mari momente din viața omului, dă de gândit Vitoriei și anticipează înmormântarea
din final.
Întrebând din sat în sat, ea își dă seamă că soțul său a dispărut între Suha și
Sabassa. Cu ajutorul câinelui regăsit, Lupu, munteanca descoperă într-o râpă
rămășițele lui Lipan.
Punctul culminant este momentul în care Vitoria reconstituie cu fidelitate scena
crimei, surprinzându-i chiar și pe ucigașii, Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Primul își
recunoaște vina, însă al doilea devine agresiv. Este lovit de Gheorghiță cu baltagul lui
Nechifor și sfâșiat de câinele Lupu, făcându-se astfel dreptate.
Deznodământul îl surprinde pe Bogza, care-i cere iertare “femeii mortului” și- și
recunoaște fapta.
Personajul principal, femeia voluntară este un “exponent al spe ței” în rela ție
cu lumea arhaică, dar și o individualitate, prin însușirile sale: “In căutarea bărbatului,
Victoria pune spirit de vendetta și aplicație de detectiv. Vitoria e un Hamlet feminin,
care cercetează cu disimulație, pune la cale reprezenta țiuni trădătoare și, când dovada
s-a făcut, dă drum răzbunării.”.
Vitoria este o femeie puternică, hotărâtă (“N-am să mai am hodină cum n-are
pârâul Tarcaului pânâ - ce l-oi găsi pe Nechifor Lipan”), curajoasă, lucidă. Inteligen ța
nativă și stăpânirea de sine sunt evidențiate pe drum, dar mai ales la parastas, când
demască ucigașii.
Aparținând lumii arhaice, patriarhale, Vitoria transmite copiilor respectul
tradițiilor și este refractată la noutățile civilizației: “In tren ești olog, mut și chior.” Ca
mamă, îi interzice Minodorei să se îndepărteze de tradiție. (“ Îți arăt eu coc, val ț și
bluzaa…! Nici eu, nici bunica-ta, nici bunica-mea n-am știut de acestea - si-n legea
noastră trebuie să trăiești și tu!”) și contribuie prin călătorie la maturizarea lui
Gheorghiță. Respectă obiceiurile de cumetrie și de nuntă (“a primit ploscă și a făcut
frumoasă urare miresei”) și veghează la îndeplinirea rânduielilor din ritualul
înmormântării: priveghiul, drumul la cimitir, bocitul, slujba religioasă, pomana,
praznicul.
Soție iubitoare pornește în căutarea bărbatului. Țipătul dinaintea coborârii
coșciugului și gesturile concentrează iubirea și durerea pierderii soțului.
Personajul complex este realizat prin tehnica basoreliefului și individualizat
prin caracterizare directă și indirectă (prin fapte, vorbe, gesturi, relații cu alte
personaje, nume).
Portretul fizic relevă frumusețea personajului prin tehnica detaliului
semnificativ: “Nu mai era tânără, dar avea o frumusețe neobișnuită în privire. Ochii îi
străluceau că-ntr-o ușoară ceață în dosul genelor lungi și răsfrânte în cârligașe.”
Natura devine o cutie de rezonanță a sentimentelor femeii, îndrumând-o în
căutarea soțului său: la Dorna și la Crucea Talienilor, vântul o anunță că se află pe
drumul cel bun.
Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă generația tânără, care trebuie să ia
locul tatălui dispărut. Romanul poate fi considerat inițiatic, deoarece prezintă drumul
spre maturizarea lui Gheorghiță.
Personaje episodice sunt: Minodora fiica receptivă la noutățile civilizației
trimisă la mânăstire pentru purificare, moș Pricop (ospitalitate), părintele Dănilă
(autoritatea spiritual a satului arhaic), baba Maranda (superstițiile) - personaje
reprezentative pentru lumea satului arhaic.
Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează viața muntenilor,
ocupațiile, tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori, iubitori și
veseli.
Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu aparține realismului mitic și poate
avea diferite interpretări, unele chiar contradictorii: roman antropologic și polițist
(G.Călinescu), roman mitic-baladesc și realism etnografic (Perpessicius),
reconstituirea Mioriței (E.Lovinescu), roman realist-obiectiv (N.Manolescu).