Dreptul Uniunii Europene: - Suport de Curs

Augustin Fuerea
DREPTUL UNIUNII
EUROPENE
- suport de curs -
EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

BUCUREŞTI
2020
Acest material este destinat uzului studenţilor, forma de învăţământ la distanţă.
Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

transpunerea în format electronic aparţin Departamentului de Învăţământ la Distanţă al
Universităţii „Nicolae Titulescu” din Bucureşti.
Acest curs este destinat uzului individual. Este interzisă multiplicarea, copierea sau
difuzarea conţinutului sub orice formă.
UNIVERSITATEA „NICOLAE TITULESCU” DIN BUCUREŞTI
DEPARTAMENTUL PENTRU ÎNVĂŢĂMÂNTUL LA DISTANŢĂ
Augustin Fuerea
Dreptul Uniunii Europene1
1
La realizarea prezentului suport de curs au fost folosite, ca surse bibliografice, materialele indicate atât in notele de
subsol, cât și în bibliografia atașată.
Editura Universităţii „Nicolae Titulescu”
Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Tel./fax: 0213309032/0213308606
Email: editura@univnt.ro
ISBN: 978-606-751-736-1
Obiectivele cursului (modulului)
Raportarea din ce în ce mai amplă la noua tipologie de drept, deja recunoscută de

specialiști, teoreticieni și practicieni ai domeniului, și anume Dreptul Uniunii Europene,
cu subramurile sale, este consecința etapei pe care o parcurge țara noastră, în prezent,
ca stat membru al Uniunii Europene, cu drepturi și obligații depline.
În acest fel, cursul urmărește:
- reliefarea rolului cunoașterii legislației în domeniul dreptului UE;
- identificarea conceptelor, teoriilor și instituțiilor specifice dreptului UE și
înțelegerea, respectiv asimilarea acestora;
- analiza instituțiilor fundamentale ale dreptului UE și conexiunile existente între
ele;
- abordarea instituțiilor dreptului UE în strânsă legătură cu jurisprudența internă
și internațională;
- cunoașterea, înțelegerea și însușirea problematicii celor patru libertăți de
circulație specifice UE;
- studiul și aprofundarea normelor de drept, a istoricului, a caracteristicilor și a
mecanismelor specifice dreptului concurențial al Uniunii Europene;
- studiul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniuni Europene relevante domeniului;
- orientarea profesională a studenților pentru ca, la absolvire, să poată contribui
la activitățile destinate procesului de integrare europeană, proces pe care, în
prezent, România îl parcurge, dar și înțelegerea statutului de stat membru al UE.
Competențe conferite
Conform fișei disciplinei, competențele specifice sunt:

- înțelegerea izvoarelor dreptului UE și a procedurilor de adoptare a actelor
juridice ale Uniunii;
- cunoașterea procedurilor specifice contenciosului UE;
- înțelegerea rolului jurisprudenței instanțelor UE în interpretarea și dezvoltarea
ordinii juridice a Uniunii Europene;
- înțelegerea naturii și a caracteristicilor dreptului UE;
- explicarea poziției și a rolului participanților la procedurile specifice
contenciosului UE;
- înțelegerea și interpretarea jurisprudenței instanțelor UE;
- analiza și calificarea actelor juridice ale UE și a normelor pe care le cuprind, a
procedurilor legislative și a normelor de procedură contencioasă;
5
- corelarea cunoștințelor teoretice cu abilitatea de a le aplica în practică.
- interpretarea naturii obligațiilor ce rezultă din diferite categorii de acte juridice
ale UE și capacitatea de a le aplica în practică, în caz de conflict cu cele de drept
intern;
- înțelegerea importanței dreptului UE în contextul dobândirii, de către România,
a statutului de stat membru, cu drepturi și obligații depline, al UE;
- înțelegerea poziției, intereselor și a conținutului obligațiilor care revin
autorităților administrative și judiciare din România prin efectul aderării la UE.
Resurse și mijloace de lucru
Însușirea temeinică a conținutului disciplinei Dreptul Uniunii Europene presupune, pe

lângă activitățile didactice programate, un efort consistent din partea studenților în ceea
ce privește studiul individual pe baza bibliografiei minime obligatorii recomandate în
prezenta lucrare.
De asemenea, fiecare student are obligația întocmirii a două referate, care să aibă ca
obiect tratarea unor teme din cadrul disciplinei. Referatul nu poate avea mai puțin de 10
pagini și nici mai mult de 25 de pagini și trebuie să conțină elemente de originalitate.
Depunerea referatului se va face cel mai târziu la ultimul tutorial.
Suportul de curs, redat în continuare, trebuie completat prin studierea bibliografiei
obligatorii.
Structura cursului
Cursul este structurat în mai multe teme, care fac trimitere, cu precădere, la: evoluțiile
de natură istorică și conceptuală înregistrate la nivel Uniunii Europene; cele patru
libertăți de circulație, specifice spațiului Uniunii Europene și dreptul concurențiale al
Uniunii Europene.
Metoda de transmitere a problematicii cursului Dreptul Uniunii Europene se realizează
pe baza cursurilor-prelegere, a comunicării de noi cunoștințe pe baza instruirii
programate, a pregătirii și dezbaterilor referatelor și, nu în ultimul rând, a analizării unor
spețe „clasice” din jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Cursul-prelegere are ca obiectiv principal activitatea de predare-învățare, variantele
structural-funcționale ale acestuia fiind impuse de obiectivele instruirii, conținuturile
(cognitive, afectiv-voliționale) prin intermediul cărora se vor atinge obiectivele,
resursele materiale și umane disponibile. Totodată, cursul își propune realizarea mai
6
multor sarcini didactice, și anume comunicarea de informații noi, sistematizarea și
fixarea acestora.
Pentru înțelegerea și însușirea problematicii prezentate/dezbătute în cadrul cursurilor,
în cadrul tutoratelor, o atenție deosebită este acordată conceperii, elaborării și susținerii
de referate.
Cerințe preliminare
Parcurgerea disciplinei Instituțiile Uniunii Europene.
Durata medie de studiu individual
O unitate de învățare poate fi parcursă într-un interval de aproximativ două ore de studiu
individual.
Evaluarea
Aprecierea nivelului de pregătire a studenților se realizează, astfel:

Evaluarea finală, prin examen la sfârșitul semestrului.
Studiul disciplinei Dreptul Uniunii Europene se finalizează cu susținerea unui examen
scris. Evaluarea studenților se poate face şi online, în conformitate cu dispozițiile legale
și procedura privind desfășurarea activităților didactice online, aprobată de Senatul
Universității „Nicolae Titulescu”. Precizăm că lucrarea de față reprezintă numai o
punere în temă a studenților de la cursurile ID. Pentru prezentarea la examen, este
necesar și studiul literaturii de specialitate precizată în Fișa disciplinei.
De asemenea, fiecare student are obligația întocmirii a două referate, care să aibă ca
obiect tratarea a două teme din cadrul disciplinei. Fiecare referat nu poate avea mai puțin
de 10 pagini și nici mai mult de 25 de pagini și trebuie să aibă elemente de originalitate.
Depunerea referatelor se va face cel mai târziu la ultimul tutorial.
Referatele, realizate conform planificării cuprinse în calendarul disciplinei, reprezintă
30% din nota finală obținută de student.
Studentul care a obținut la examen cel puțin nota-limită de promovare (cinci), poate
primi, pe baza referatelor și a activității din timpul tutorialelor, până la 3 puncte.
Studentul care nu a obținut notă de promovare la examen, nu poate promova pe baza
notelor primite în timpul anului de studiu.
Notarea finală se face cu note între 10 și 1, potrivit actualului sistem de notare existent
în învățământul universitar din România.
7
Cuprins
Unitatea de învățare 1. Valorile și obiectivele Uniunii Europene
1.1. Introducere
1.2. Obiectivele unității de învățare
1.3. Delimitări conceptuale
1.4. Valorile Uniunii Europene
1.5. Obiectivele Uniunii Europene
1.6. Rezumat
1.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor
1.8. Bibliografie
Unitatea de învățare 2. Principiile ordinii juridice a UE
2.1. Obiective
2.2. Competențele unității de învățare
2.3. Principiul atribuirii de competențe
2.4. Principiul subsidiarității
2.5. Principiul proporționalității
2.6. Principiul cooperării cu bună credință
2.7. Rezumat
2.9. Tema de control nr. 1
2.10. Bibliografie
Unitatea de învățare 3. Competențele Uniunii Europene
3.1. Introducere
3.3. Competențe exclusive
3.4. Competențe partajate
3.5. Competențe de sprijinire
3.6. Rezumat
3.8. Bibliografie
Unitatea de învățare 4. Procedurile de adoptare a actelor juridice ale Uniunii Europene
4.1. Introducere
4.3. Procedura ordinară
4.4. Procedurile speciale
4.5. Rezumat
4.7. Bibliografie
Unitatea de învățare 5. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (I)
5.1. Introducere
8
5.3. Controlul de legalitate al actelor juridice ale Uniunii Europene
5.4. Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene
5.5. Rezumat
5.7. Bibliografie
Unitatea de învățare 6. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (II)
6.1. Introducere
6.3. Contenciosul răspunderii.
Contenciosul funcției publice europene
6.4. Rezumat
6.6. Bibliografie
Unitatea de învățare 7. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (III)
7.1. Introducere
7.3. Aspecte generale
7.4. Controlul exercitat de Comisia Europeană cu privire la respectarea dreptului UE de către statele
membre
7.5. Rezumat
7.7. Bibliografie
Unitatea de învățare 8. Sistemul judiciar european în ansamblul său: judecătorul național –

judecătorul UE
8.1. Introducere
8.3. Aspecte conceptuale
8.4. Hotărârile preliminare
8.5. Rezumat
8.8. Bibliografie
Unitatea de învățare 9. Politica comercială comună
9.1. Introducere
9.3. Clasificarea politicilor Uniunii Europene
9.4. Politica comercială comună
9.5. Rezumat
9.7. Bibliografie
Unitatea de învățare 10. Libera circulație a mărfurilor – aspecte generale
9
10.1. Introducere
10.3. Aspecte evolutive ale libertății de circulație a mărfurilor
10.4. Noțiunea de marfă în accepțiunea dreptului UE
10.5. Noțiunea de taxă cu efect echivalent taxei vamale
10.6. Rezumat
10.8 Bibliografie
Unitatea de învățare 11. Libera circulație a persoanelor și a serviciilor – aspecte generale
11.1. Introducere
11.3. Istoricul apariției și dezvoltării celor două libertăți de circulație
11.5. Lucrătorii salariați și independenți
11.6. Rezumat
11.8 Bibliografie
Unitatea de învățare 12. Libera circulație a capitalurilor și a plăților – aspecte generale
12.1. Introducere
12.3. Interferențe ale celor două libertăți
12.4. Particularitățile financiare și fiscale privind capitalurile și plățile
12.5. Rezumat
12.7. Bibliografie
Unitatea de învățare 13. Reguli concurențiale adresate statelor membre ale Uniunii Europene
13.1. Introducere
13.3. Noțiuni
13.4. Rezumat
13.6. Bibliografie
Unitatea de învățare 14. Reguli concurențiale adresate întreprinderilor din statele membre ale Uniunii
Europene
14.1. Introducere
14.3. Concepte
14.4. Rezumat
14.6. Bibliografie
15. Rezolvări ale testelor de autoevaluare
10
16. Bibliografie generală
11
Unitatea de învățare 1. Valorile și obiectivele Uniunii Europene
Cuprins
1.1. Introducere
1.4. Valorile Uniunii Europene
1.5. Obiectivele Uniunii Europene
1.6. Rezumat
1.8. Bibliografie
Durata de parcurgere a primei unități de învățare este de 2 ore.
Introducere
În această primă unitate de învățare, vom delimita, din perspectivă conceptuală, noțiuni
de bază ale Dreptului Uniunii Europene, cum ar fi: piață comună, piață internă, piață
unică. De asemenea, vom prezenta aspecte referitoare la valorile și obiectivele Uniunii
Europene.
Obiectivele unității de învățare

La finalul acestei unități de studiu, toți studenții vor fi capabili să:
 delimiteze, din perspectivă conceptuală, noțiunile de piață comună, piață internă și de
piață unică;
 cunoască particularitățile obiectivelor UE;
 cunoască care sunt valorile UE;
 utilizeze, în mod corect, diferite concepte specifice domeniului.
Delimitări conceptuale
a) Piață comună;
b) Piață internă;
c) Piață unică.
Articolul 26 TFUE:
(2) Piața internă cuprinde un spațiu fără frontiere interne, în care libera circulație a mărfurilor,
a persoanelor, a serviciilor și a capitalurilor este asigurată în conformitate cu dispozițiile
tratatelor.
12
CJCE: „piaţa comună vizează eliminarea tuturor obstacolelor din calea schimburilor
intracomunitare, în vederea fuzionării pieţelor naţionale într-o piaţă unică, realizându-se
condiţii apropiate pe cât posibil de cele ale unei veritabile pieţe interne.” (s.n.) (Hotărârea
CJCE, Gaston Schul Douane Expediteur BV/Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen,
Roosendaal, 15/81, 1982, pct.33.)
Valorile Uniunii Europene

Potrivit art. 2 TUE, Uniunea se întemeiază pe valorile respectării demnității umane,
libertății, democrației, egalității, statului de drept, precum și pe respectarea drepturilor
omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților. Aceste valori sunt
comune statelor membre într-o societate caracterizată prin pluralism, nediscriminare,
toleranță, justiție, solidaritate și egalitate între femei și bărbați.
Obiectivele Uniunii Europene

Articolul 3 TUE
(1) Uniunea urmărește să promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor
sale.
(2) Uniunea oferă cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără
frontiere interne, în interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în
corelare cu măsuri adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil,
imigrarea, precum și prevenirea criminalității și combaterea acestui fenomen.
(3) Uniunea instituie o piață internă. Aceasta acționează pentru dezvoltarea durabilă
a Europei, întemeiată pe o creștere economică echilibrată și pe stabilitatea prețurilor,
pe o economie socială de piață cu grad ridicat de competitivitate, care tinde spre
ocuparea deplină a forței de muncă și spre progres social, precum și pe un nivel înalt
de protecție și de îmbunătățire a calității mediului. Aceasta promovează progresul
științific și tehnic.
Uniunea combate excluziunea socială și discriminările și promovează justiția și
protecția sociale, egalitatea între femei și bărbați, solidaritatea între generații și
protecția drepturilor copilului.
Aceasta promovează coeziunea economică, socială și teritorială, precum și
solidaritatea între statele membre.
Uniunea respectă bogăția diversității sale culturale și lingvistice și veghează la
protejarea și dezvoltarea patrimoniului cultural european.
(4) Uniunea instituie o uniune economică și monetară a cărei monedă este euro.
13
(5) În relațiile sale cu restul comunității internaționale, Uniunea își afirmă și
promovează valorile și interesele și contribuie la protecția cetățenilor săi. Aceasta
contribuie la pacea, securitatea, dezvoltarea durabilă a planetei, solidaritatea și
respectul reciproc între popoare, comerțul liber și echitabil, eliminarea sărăciei și
protecția drepturilor omului și, în special, a drepturilor copilului, precum și la
respectarea strictă și dezvoltarea dreptului internațional, inclusiv respectarea
principiilor Cartei Organizației Națiunilor Unite.
(6) Uniunea își urmărește obiectivele prin mijloace corespunzătoare, în funcție de
competențele care îi sunt atribuite prin tratate.
Potrivit art. 21 din Tratatul privind UE (TUE), obiectivele Uniunii sunt următoarele:
(a) apărarea valorilor, a intereselor fundamentale, a securității, a independenței și
integrității sale;
(b) consolidarea și sprijinirea democrației, a statului de drept, a drepturilor omului și
a principiilor dreptului internațional;
(c) menținerea păcii, prevenirea conflictelor și consolidarea securității internaționale,
în conformitate cu scopurile și principiile Cartei Organizației Națiunilor Unite, precum
și cu principiile Actului final de la Helsinki și cu obiectivele Cartei de la Paris, inclusiv
cele privind frontierele externe;
(d) promovarea dezvoltării durabile pe plan economic, social și de mediu a țărilor în
curs de dezvoltare, cu scopul primordial de a eradica sărăcia;
(e) încurajarea integrării tuturor țărilor în economia mondială, inclusiv prin eliminarea
treptată a barierelor în calea comerțului internațional;
(f) participarea la elaborarea unor măsuri internaționale pentru conservarea și
îmbunătățirea calității mediului și gestionarea durabilă a resurselor naturale mondiale,
în vederea asigurării unei dezvoltări durabile;
(g) acordarea de asistență populațiilor, țărilor și regiunilor care se confruntă cu
dezastre naturale sau provocate de om;
(h) promovarea unui sistem internațional bazat pe o cooperare multilaterală mai
puternică și pe o bună guvernare globală.
Rezumat
Respectarea demnității umane, libertatea, egalitatea, democrația, statul de drept,
respectarea drepturilor omului, inclusiv drepturile aparținând minorităților sunt tot
14
atâtea valori pe care Uniunea este fondată și pe care statele membre trebuie să le respecte
și să le promoveze.
Obiectivele Uniunii sunt enumerate în art. 3 TUE. Astfel, Uniunea urmărește să
promoveze pacea, valorile sale și bunăstarea popoarelor sale. Totodată, Uniunea oferă
cetățenilor săi un spațiu de libertate, securitate și justiție, fără frontiere interne, în
interiorul căruia este asigurată libera circulație a persoanelor, în corelare cu măsuri
adecvate privind controlul la frontierele externe, dreptul de azil, imigrarea, precum și
prevenirea criminalității și combaterea acestui fenomen.
Instituirea unei piețe interne rămâne unul dintre obiectivele Uniunii, alături de crearea
unei uniunii economice și monetare a cărei monedă este euro.
Test de autoevaluare a cunoștințelor
1) Potrivit art. 2 TUE, Uniunea se întemeiază pe următoarele valori:

a) respectarea demnității umane, libertatea, democrația, egalitatea, statul de drept,
precum și pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor
care aparțin minorităților;
b) alegeri liberei și democratice, statul de drept, dreptul la educație, dreptul la un
proces echitabil, respectarea drepturilor omului.
2) Precizați care este temeiul juridic al obiectivelor UE:
a) art. 3 TUE;
b) art. 49 TUE.
3) Faptul că Uniunea instituie o Uniune economică și monetară a cărei monedă
este Euro reprezintă:
a) un obiectiv al Uniunii Europene;
b) o valoare a Uniunii Europene.
Bibliografie
Doctrină:
- Augustin Fuerea, „Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Augustin Fuerea, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și adăugită,
Editura Universul Juridic, București, 2016 (cota: 341C/F95);
- Klaus-Dieter Borchardt, „The ABC of European Union law”, Publ. Office of the EU,
2010 (341C/B68);
15
- Mihaela-Augustina Dumitrașcu, Roxana-Mariana Popescu, „Dreptul Uniunii
Europene. Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul
Juridic, București, 2015 (cota: 341C/D90).
Culegeri de acte normative:

Augustin Fuerea, „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, ediția a II-a și a III-
a, Editura C.H.Beck, 2015, 2017 (cota: 341.24L/T81).
Legislație:
Constituția României, republicată (2003);
Tratatul privind Uniunea Europeană;
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
16
2. Unitatea de învățare 2. Principiile ordinii juridice a UE
Cuprins
2.1. Obiective
2.2. Competențele unității de învățare
2.3. Principiul atribuirii de competențe
2.4.. Principiul subsidiarității
2.5. Principiul proporționalității
2.6. Principiul cooperării cu bună credință
2.7. Rezumat
2.10. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 2-a unități de învățare este de 2 ore.
Introducere
Prezenta unitate de învățare are în vedere principiile care guvernează ordinea juridică a
UE. Cele patru principii avute în vedere sunt: principiul atribuirii de competențe,
principiul subsidiarității, principiul proporționalității și principiul cooperării cu bună
credință. Materia este structurată în sensul înțelegerii noțiunii și a relevanței principiilor
asupra ordinii juridice a Uniunii Europene.

 identifice principiile ordinii juridice a UE;
 înțeleagă conținutul principiilor ordinii juridice a UE.
Principiul atribuirii de competențe

Potrivit Art.5 TUE, delimitarea competențelor Uniunii este guvernată de principiul
atribuirii.
Art.5 TUE: (2) În temeiul principiului atribuirii, Uniunea acționează numai în limitele
competențelor care i-au fost atribuite de statele membre prin tratate pentru realizarea
obiectivelor stabilite prin aceste tratate. Orice competență care nu este atribuită
Uniunii prin tratate aparține statelor membre.
17
Principiul subsidiarității
Articolul 5 TUE precizează că exercitarea acestor competențe este reglementată de
principiile subsidiarității și proporționalității.
Conform art. 5 alin. (3) TUE, în temeiul principiului subsidiarității, în domeniile
care nu sunt de competența sa exclusivă, Uniunea intervine numai dacă și în măsura în
care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate în mod satisfăcător de statele
membre nici la nivel central, nici la nivel regional și local, dar datorită dimensiunilor
și efectelor acțiunii preconizate, pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii.
Instituțiile Uniunii aplică principiul subsidiarității în conformitate cu Protocolul privind
aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității. Parlamentele naționale asigură
respectarea principiului subsidiarității, în conformitate cu procedura prevăzută în
respectivul protocol.
Principiul proporționalității
Articolul 5 alin. (4) TUE reglementează principiul proporționalității.
Astfel, în temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și
formă, nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
Instituțiile Uniunii aplică principiul proporționalității în conformitate cu Protocolul
privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității.
Principiul cooperării cu bună credință

Temeiul juridic al principiului cooperării cu bună credință este art. 4 TUE. Potrivit
acestuia, Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și
identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și
constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta
respectă funcțiile esențiale ale statului și, în special, pe cele care au ca obiect
asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea
securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea
exclusivă a fiecărui stat membru.
În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre se respectă și se
ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
Statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea
îndeplinirii obligațiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituțiilor
Uniunii.
18
Statele membre facilitează îndeplinirea de către Uniune a misiunii sale și se abțin de la
orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii.
Rezumat
Principiile dreptului Uniunii Europene au drept caracteristică pe aceea potrivit căreia
acestea marchează specificitatea dreptului UE în raport cu alte ordini juridice, la nivel
statal sau internațional. Printre acestea se numără principiul atribuirii de competențe, cu
multiple consecințe în cadrul întregului sistem al UE, dar și principiul subsidiarității,
proporționalității ori al cooperării loiale.
1) În temeiul principiului atribuirii:

a) Uniunea acționează numai în limitele competențelor care i-au fost atribuite de
statele membre prin tratate pentru realizarea obiectivelor stabilite prin aceste
tratate;
b) orice competență care este atribuită Uniunii prin tratate aparține și statelor
membre.
2) În temeiul principiului subsidiarității, în domeniile care nu sunt de
competența sa exclusivă, Uniunea intervine:
a) numai dacă și în măsura în care obiectivele acțiunii preconizate nu pot fi realizate
în mod satisfăcător de statele membre;
b) în mod automat.
3) Instituțiile Uniunii aplică principiul subsidiarității:
a) potrivit Constituțiilor naționale ale statelor membre;
b) în conformitate cu Protocolul privind aplicarea principiilor subsidiarității și
proporționalității.
4) În temeiul principiului proporționalității, acțiunea Uniunii, în conținut și
formă:
a) nu depășește ceea ce este necesar pentru realizarea obiectivelor tratatelor.
b) este echivalentă acțiunii statelor membre.
5) În temeiul principiului cooperării loiale, Uniunea și statele membre:
a) ajută instituțiile în accesul acestora la informații;
b) se respectă și se ajută reciproc în îndeplinirea misiunilor care decurg din tratate.
19
Tema de control nr.1
Tema de control nr.1 constă într-un referat cu tema la alegere, apreciat cu 15% din nota
finală:
a) Competențele Uniunii Europene (Unitățile de învățare nr.2 și 3) sau
b) Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (Unitatea de
învățare nr.5, 6, 7);
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

Legislație:
20
3. Unitatea de învățare 3. Competențele Uniunii Europene
Cuprins
3.1. Introducere
3.3. Competențe exclusive
3.4. Competențe partajate
3.5. Competențe de sprijinire
3.6. Rezumat
3.8. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 3-a unități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Obiectul de studiu al acestei Unități de studiu îl constituie competențele Uniunii
Europene. Cele trei categorii de competențe prezentate, și anume, exclusive, partajate și
de sprijin, sunt analizate din perspectiva noțiunii (a definiției) și a exemplelor specifice
fiecărei categorii.

 cunoască înțelesul noțiunilor de competențe exclusive, partajate și de sprijin;
 încadreze și să exemplifice diversele categorii de competențe ale UE.
Competențe exclusive
Înțelesul noțiunii de competențe exclusive își are temeiul juridic în art. 2 TFUE.
Potrivit acestuia, în cazul în care tratatele atribuie Uniunii competență exclusivă într-
un domeniu determinat, numai Uniunea poate legifera și adopta acte cu forță juridică
obligatorie, statele membre putând să facă acest lucru numai în cazul în care sunt
abilitate de Uniune sau pentru punerea în aplicare a actelor Uniunii.
În conformitate cu art. 3 TFUE, Competența Uniunii este exclusivă în următoarele
domenii:
 uniunea vamală;
 stabilirea normelor privind concurența necesare funcționării pieței interne;
 politica monetară pentru statele membre a căror monedă este euro;
21
 conservarea resurselor biologice ale mării în cadrul politicii comune privind
pescuitul;
 politica comercială comună.
De asemenea, potrivit aceluiași temei juridic, competența Uniunii este exclusivă în ceea
ce privește încheierea unui acord internațional în cazul în care această încheiere este
prevăzută de un act legislativ al Uniunii, ori este necesară pentru a permite Uniunii să
își exercite competența internă, sau în măsura în care aceasta ar putea aduce atingere
normelor comune sau ar putea modifica domeniul de aplicare a acestora.
Competențe partajate
Potrivit art. 2 alin. (2) TFUE, în cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență
partajată cu statele membre într-un domeniu determinat, Uniunea și statele membre
pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de vedere juridic în acest domeniu.
Statele membre își exercită competența în măsura în care Uniunea nu și-a exercitat
competența. Statele membre își exercită din nou competența în măsura în care Uniunea
a hotărât să înceteze să și-o mai exercite.
Competența Uniunii este partajată cu statele membre în cazul în care tratatele îi atribuie
o competență care nu se referă la domeniile de competență exclusive și în cazul când
Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare sau
completare a acțiunii statelor membre.
Astfel, competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în următoarele
domenii principale, stabilite prin art. 4 TFUE:
 piața internă;
 politica socială, pentru aspectele definite în prezentul tratat;
 coeziunea economică, socială și teritorială;
 agricultura și pescuitul, cu excepția conservării resurselor biologice ale mării;
 mediul;
 protecția consumatorului;
 transporturile;
 rețelele transeuropene;
 energia;
 spațiul de libertate, securitate și justiție;
 obiectivele comune de securitate în materie de sănătate publică, pentru aspectele
definite în prezentul tratat.
22
Potrivit art. 4 alin. (3) TFUE, în domeniile cercetării, dezvoltării tehnologice și spațiului,
Uniunea dispune de competență pentru a desfășura acțiuni și, în special, pentru definirea
și punerea în aplicare a programelor, fără ca exercitarea acestei competențe să poată
avea ca efect împiedicarea statelor membre de a-și exercita propria competență. De
asemenea, în domeniile cooperării pentru dezvoltare și ajutorului umanitar, Uniunea
dispune de competență pentru a întreprinde acțiuni și pentru a duce o politică comună,
fără ca exercitarea acestei competențe să poată avea ca efect lipsirea statelor membre
de posibilitatea de a-și exercita propria competență.
Competențe de sprijinire
Potrivit art. 6 TFUE, Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de
coordonare sau completare a acțiunii statelor membre. Prin finalitatea lor europeană,
aceste acțiuni au următoarele domenii:
 protecția și îmbunătățirea sănătății umane;
 industria;
 cultura;
 turismul;
 educația, formarea profesională, tineretul și sportul;
 protecția civilă;
 cooperarea administrativă.
Rezumat
În stabilirea raportului dintre dreptul UE 2 și dreptul intern al statelor membre, inclusiv
din punctul de vedere al priorității, este important de realizat distincția între
competențele ce revin, pe de o parte, Uniunii și, pe de altă parte, statelor membre. În
acest sens, Tratatul de la Lisabona stabilește, în mod clar, repartizarea competențelor
între Uniunea Europeană și statele membre.
2
Intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona presupune, între altele, inclusiv, declanșarea demersurilor privind
redenumirea și redefinirea ramurilor de drept incidente (trecerea de la ramurile de drept tradiționale, cum este cazul
dreptului comunitar, al dreptului comunitar european, dreptului instituțional comunitar european sau al dreptului
comunitar al afacerilor, la dreptul Uniunii Europene, dreptul instituțional al Uniunii Europene, respectiv dreptul afacerilor
Uniunii Europene). O astfel de evoluție este subliniată, între altele, și de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, în
Comunicatul de presă nr. 108/09 din 10 decembrie 2009 privind hotărârea în cauza C-345/08 Krzysztof Peśla
c./Justizministerium Mecklenburg-Vorpommern, Comunicat în cadrul căruia, prin mențiunea făcută, face vorbire, pentru
prima dată, despre „interpretarea dreptului Uniunii sau (…) validitatea unui act al Uniunii”.
23
Sediul materiei îl reprezintă art. 4 și 5 din Tratatul privind Uniunea Europeană, pe de o parte, și Titlul
I – „Categorii și domenii de competențe ale Uniunii”, art. 2 – 6, din Tratatul privind funcționarea
Uniunii Europene, pe de altă parte.

1) În cazul competențelor exclusive:
a) numai Uniunea poate legifera și adopta acte cu forță juridică obligatorie;
b) statele membre pot oricând să legifereze în aceste domenii.
2) Competența Uniunii este exclusivă în următoarele domenii:
a) uniunea vamală;
b) politica agricolă comună.
3) În cazul în care tratatele atribuie Uniunii o competență partajată cu statele
membre într-un domeniu determinat:
a) Uniunea poate acționa numai în urma deciziei în unanimitate a Consiliului
European;
b) Uniunea și statele membre pot legifera și adopta acte obligatorii din punct de
vedere juridic în acest domeniu.
4) Uniunea este competentă să desfășoare acțiuni de sprijinire, de coordonare
sau completare a acțiunii statelor membre:
a) în cazul politicii comerciale comune.
b) în domeniul protecției și îmbunătățirii sănătății umane.
5) Competențele partajate între Uniune și statele membre se aplică în
următoarele domenii principale, stabilite prin art.4 TFUE:
a) protecția consumatorului;
b) turismul.
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);
24

Legislație:
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene
25
4. Unitatea de învățare 4. Procedurile de adoptare a actelor
juridice ale Uniunii Europene
Cuprins
4.1. Introducere
4.3. Procedura ordinară
4.4. Procedurile speciale
4.5. Rezumat
4.7. Bibliografie
Introducere
Unitatea de învățare prezintă procedurile legislative ale Uniunii Europene. Sunt avute
în vedere procedura legislativă ordinară și procedurile legislative speciale. În fiecare
caz, sunt identificate temeiul legal, etapele și particularitățile acestora. De asemenea,
sunt prezentate și exemple de domenii care cad sub incidența acestora.

 prezinte etapele procedurii legislative ordinare și ale procedurii legislative
speciale;
 descrie particularitățile fiecărui tip de procedură;
 cunoască rolul specific al instituțiilor UE în cadrul procedurilor legislative.
Procedura ordinară
În toate cazurile în care tratatele Uniunii Europene 3 fac „trimitere la procedura legislativă
ordinară pentru adoptarea unui act” 4 se vor aplica prevederile înscrise în art. 294 TFUE.
Astfel, în concordanță cu prevederile alin. (2) al acestui articol, inițiativa legislativă
aparține Comisiei. Astfel, Comisia își are dreptul exclusiv de inițiativă legislativă, prin
prezentarea propunerilor de acte legislative Consiliului și Parlamentului European. De la
această regulă, excepție fac domeniile în care Tratatul nu prevede altfel, în special
3
Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
4
Articolul 294 alin. (1) TFUE.
26
domeniul privind cooperarea judiciară în materie penală și cooperarea polițienească.
Potrivit art. 293 alin. (2) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, atât timp cât
Consiliul nu a luat o hotărâre, Comisia își poate modifica propunerea pe tot parcursul
procedurilor care duc la adoptarea unui act al Uniunii.
Pe parcursul a 15 alineate, art. 294 TFUE detaliază desfășurarea procedurii ordinare.
Astfel, procedura se caracterizează prin 4 momente distincte, și anume:
- prima lectură;
- a doua lectură;
- concilierea;
- a treia lectură.
Domenii:
- serviciile de interes economic general (art. 14 TFUE);
- inițiativele cetățenești (art. 24 TFUE);
- aplicarea regulilor de concurență politicii agricole comune (art. 42 TFUE);
- legislația în materia politicii agricole comune (art. 43 TFUE );
- excluderea unui stat membru din anumite activități din sfera de aplicare a dispozițiilor
cu privire la dreptul de stabilire (art. 51 alin. (2) TFUE);
- extinderea beneficiului dispozițiilor cu privire la prestările de servicii la resortisanții
unui stat terț stabiliți în Uniune (art. 56 alin. (2) TFUE);
- liberalizarea serviciilor în anumite sectoare determinate (art. 59 par. 1 TFUE);
- imigrarea și lupta împotriva traficului de ființe umane v (art. 79 par. 2 TFUE);
- cooperarea judiciară în materie penală (art. 82 par. 1 și 2 TFUE);
- Eurojust (art. 85 par. 1 alin. (2) TFUE);
- Europol (art. 88 par. 2 alin. (1) TFUE);
- măsurile necesare pentru utilizarea monedei Euro (art. 133 TFUE);
- sănătatea publică (art. 168 par. 4 TFUE);
- fondurile structurale (art. 177 alin. (1) TFUE);
- energia (art. 194 par. 2 TFUE);
- statutul funcționarilor și regimul aplicabil altor agenți ai Uniunii (art. 336 TFUE) ș.a.
Procedurile speciale
Tratatul de la Lisabona reduce procedurile legislative la două. Astfel, alături de
procedura legislativă ordinară, este reglementată și procedura legislativă specială,
procedură prin care, în cazurile prevăzute de tratate, actele juridice ale Uniunii Europene
27
pot fi adoptate de către Parlamentul European, cu participarea Consiliului sau de către
Consiliu cu participarea Parlamentului European.
Particularități ale acestei proceduri:
- pentru adoptarea unui act, prin această procedură, este necesară realizarea
unanimității în cadrul Consiliului, precum și obținerea unei aprobări din partea
Parlamentului. În acest fel, statele membre dispun de un veritabil drept de veto, în timp
ce membrii Parlamentului European au un rol mai mic, deoarece nu mai dețin aceleași
atribuții ca în cazul procedurii legislative ordinare;
- rolul Comisiei nu este menționat în mod explicit, însă se poate afirma că executivul
Uniunii Europene își vede atribuțiile sporite, în sensul că, urmare a unui act legislativ 5,
Comisia poate interveni în cadrul procedurii, modificând „unele elemente neesențiale”
ale actului propus.
Procedura legislativă specială se aplică, îndeosebi, în următoarele materii:
- justiție și afaceri interne:
 Parchetul european;
 cooperarea polițienească operațională;
 măsurile privind pașapoartele;
 cărțile de identitate;
 permisele de ședere.
- buget:
 resursele proprii;
 cadrul financiar multianual.
- fiscalitatea:
 deplasările de capital către țările terțe;
 armonizarea legislațiilor privind impozitele indirecte.
- unele aspecte prevăzute în cadrul anumitor politici comune (de exemplu:
 măsurile de mediu având natură fiscală;
 programele de cercetare și dezvoltare tehnologică, atunci când
programul-cadru multianual este adoptat potrivit procedurii legislative ordinare;
 securitatea socială și protecția socială a lucrătorilor.
5
„Actele legislative definesc, în mod expres, obiectivele, conținutul, domeniul de aplicare și durata delegării de
competențe. Elementele esențiale ale unui anumit domeniu sunt rezervate actului legislativ și nu pot face, prin urmare,
obiectul delegării de competențe” (Gyula Fábián, Drept instituțional al Uniunii Europene, Editura Hamangiu, București,
2009, p. 218).
28
Rezumat
În prezent, procedurile de adoptare a actelor juridice ale Uniunii Europene sunt
prevăzute în Partea a șasea – „Dispoziții instituționale și financiare”, Titlul I –
„Dispoziții instituționale”, Capitolul 2 – „Actele juridice ale Uniunii, procedurile de
adoptare și alte dispoziții” din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Potrivit
art. 289 alin. (1) TFUE, „procedura legislativă ordinară 6 constă în adoptarea, în
comun, de către Parlamentul European și Consiliu a unui regulament, a unei directive
sau a unei decizii, la propunerea Comisiei”. În continuare, alin. (2) precizează faptul
că, „în cazurile specifice prevăzute în tratate, adoptarea unui regulament, a unei
directive sau a unei decizii de către Parlamentul European, cu participarea Consiliului
sau de către Consiliu cu participarea Parlamentului European constituie o procedură
legislativă specială 7”. Prin urmare, două sunt procedurile legislative prin care sunt
adoptate actele juridice ale Uniunii Europene, și anume: procedura ordinară și
procedurile speciale.

1) În cazul procedurii legislative ordinare, Comisia își păstrează dreptul
exclusiv de inițiativă legislativă, prin prezentarea propunerilor legislative
Consiliului și Parlamentului European:
a) adevărat;
b) fals.
2) Procedura legislativă ordinară se caracterizează prin:
a) 4 momente distincte;
b) 2 momente distincte.
3) Procedura legislativă specială, implică faptul că, în cazurile prevăzute de
tratate, actele juridice ale Uniunii Europene pot fi adoptate:
a) de către Parlamentul European, cu participarea Consiliului;
b) de către Comisie cu participarea Parlamentului European.
4) În procedura ordinară de adoptare a actelor juridice ale UE, sunt implicate
trei instituții, și anume:
a) Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul European;
b) Comisia Europeană Parlamentul European și Consiliul Europei;
6
Sublinierea noastră.
7
Idem.
29
c) Comisia Europeană, Parlamentul European și Consiliul.
5) Comitetul de conciliere, care este convocat în cadrul procedurii ordinare, este
format din:
a) reprezentanți ai Comisiei, Consiliului și Parlamentului European;
b) reprezentanți ai Comisiei și Consiliului;
c) reprezentanți ai Consiliului și Parlamentului European.
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

30
5. Unitatea de învățare 5. Controlul judiciar al respectării ordinii
juridice a Uniunii Europene (I)
Cuprins
5.1. Introducere
5.3. Controlul de legalitate al actelor juridice ale Uniunii Europene
5.4. Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene
5.5. Rezumat
5.7. Bibliografie
Introducere
Prezenta unitate de învățare constituie o introducere în materia controlului judiciar al
actelor UE. Sunt avute în vedere două acțiuni în fața Curții de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE), și anume acțiunea în anulare și acțiunea în carență.

 precizeze care este acțiunea în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE);
prin intermediul căreia poate fi realizat controlul de legalitate al actelor juridice
ale UE;
 identifice actele care pot fi supuse controlului de legalitate;
 precizeze calitatea procesuală activă și pasivă în cazul celor două acțiuni.
Controlul de legalitate al actelor juridice ale Uniunii Europene

Temeiul legal al controlului de legalitate al actelor juridice ale UE sunt art. 263 și art.
264 TFUE, care reglementează ACȚIUNEA ÎN ANULARE în fața Curții de Justiție a
Uniunii Europene.
Curtea de Justiție a Uniunii Europene controlează legalitatea actelor legislative, a
actelor Consiliului, ale Comisiei și ale Băncii Centrale Europene, altele decât
recomandările și avizele, și a actelor Parlamentului European și ale Consiliului
European menite să producă efecte juridice față de terți. Aceasta controlează, de
31
asemenea, legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agențiilor Uniunii destinate să
producă efecte juridice față de terți.
În acest scop, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile formulate
de un stat membru, de Parlamentul European, de Consiliu sau de Comisie, pentru
motive de necompetență, de încălcare a unor norme fundamentale de procedură, de
încălcare a tratatelor sau a oricărei norme de drept privind aplicarea acestuia ori de
abuz de putere.
În aceleași condiții, Curtea are competența să se pronunțe cu privire la acțiunile
formulate de Curtea de Conturi, de Banca Centrală Europeană și de Comitetul
Regiunilor, care urmăresc salvgardarea prerogativelor acestora.
Orice persoană fizică sau juridică poate formula, în condițiile prevăzute la primul și al
doilea paragraf, o acțiune împotriva actelor al căror destinatar este sau care o privesc
direct și individual, precum și împotriva actelor normative care o privesc direct și care
nu presupun măsuri de executare.
Actele de constituire a organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii pot să prevadă condiții
și proceduri speciale privind acțiunile formulate de persoanele fizice sau juridice
împotriva actelor acestor organe, oficii sau agenții care sunt destinate să producă
efecte juridice față de ele.
Acțiunile prevăzute de prezentul articol trebuie formulate în termen de două luni, după
caz, de la publicarea actului, de la notificarea acestuia reclamantului sau, în lipsă, de
la data la care reclamantul a luat cunoștință de actul respectiv.
Potrivit art. 264 TFUE, în cazul în care acțiunea este întemeiată, Curtea de Justiție a
Uniunii Europene declară actul contestat nul și neavenit.
Cu toate acestea, Curtea indică, în cazul în care consideră că este necesar, care sunt
efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind irevocabile.
Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii

Europene
Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene este
realizat pe calea ACȚIUNII ÎN CARENȚĂ. În conformitate cu art. 265 TFUE, în cazul
în care, prin încălcarea prevederilor tratatelor, Parlamentul European, Consiliul
European, Consiliul, Comisia sau Banca Centrală Europeană se abțin să hotărască,
statele membre și celelalte instituții ale Uniunii pot sesiza Curtea de Justiție a Uniunii
Europene pentru a constata această încălcare. Prezentul articol se aplică, în aceleași
condiții, organelor, oficiilor și agențiilor Uniunii care se abțin să hotărască.
32
Această acțiune este admisibilă numai în cazul în care instituția, organul, oficiul sau
agenția respectivă a fost solicitată în prealabil să acționeze. În cazul în care, la
expirarea unui termen de două luni de la data acestei solicitări, instituția, organul,
oficiul sau agenția nu și-a precizat poziția, acțiunea poate fi formulată într-un nou
termen de două luni.
Orice persoană fizică sau juridică poate sesiza Curtea în condițiile stabilite la
paragrafele precedente în legătură cu omisiunea unei instituții, organ, oficiu sau
agenție a Uniunii de a-i adresa un act, altul decât o recomandare sau un aviz.
Rezumat
Art. 263 și art. 264 TFUE reglementează acțiunea în anulare în fața Curții de Justiție a
Uniunii Europene. Prin intermediul acestei acțiuni, reclamantul solicită anularea unui
act al unei instituții, al unui organ, al unui oficiu sau al unei agenții a Uniunii. Controlul
inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene este realizat pe
calea acțiunii în carență.

1) Pe calea acțiunii în anulare Curtea de Justiție a Uniunii Europene
controlează legalitatea actelor legislative:
a) cu forță juridică obligatorie;
b) indiferent de forța lor juridică.
2) Orice persoană fizică sau juridică poate formula, prin intermediul acțiunii
în anulare, o acțiune împotriva actelor:
a) al căror destinatar este sau care o privesc direct și individual;
b) normative care nu o privesc direct și care nu presupun măsuri de executare.
3) Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii
Europene este realizat pe calea acțiunii în:
a) carență;
b) anulare.
Bibliografie
Doctrină:
33
2010 (341C/B68);

Legislație:
34
juridice a Uniunii Europene (II)
Cuprins
6.1. Introducere
6.3. Contenciosul răspunderii. Contenciosul funcției publice europene
6.4. Rezumat
6.6. Bibliografie
Introducere
Unitatea de învățare conține o dezvoltare a materia controlului judiciar, cu trimitere
expresă la contenciosul în cadrul Uniunii Europene.

 precizeze competența ratione personae a instanțelor Uniunii Europene;
 precizeze calitatea procesuală activă și pasivă în cazul acțiunilor introduse de
funcționarii publici.
Contenciosul răspunderii. Contenciosul funcției publice europene

Începând cu septembrie 2016, competența în primă instanță în cauzele din domeniul
funcției publice a Uniunii Europene au fost transferate către Tribunal, pe baza unei
solicitări de adoptare a unui act legislativ. În respectiva cerere au fost luate în
considerare modalitățile de transfer al celor șapte posturi de judecători din cadrul
Tribunalului Funcției Publice, inclusiv al personalului și al resurselor.
Tribunalul exercită în primă instanță competența de a se pronunța asupra litigiilor dintre
Uniune și agenții acesteia, în temeiul art. 270 din Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene, inclusiv asupra litigiilor dintre orice instituție, organ, oficiu sau agenție, pe
de o parte, și agenții acestora, pe de altă parte, pentru care competența este atribuită
Curții de Justiție a Uniunii Europene.
Procedura:
35
- procedura cuprinde o fază scrisă şi o fază orală;
- debutează cu introducerea, la grefa Tribunalului, a unei cereri introductive scrisă de
un avocat;
- grefierul comunică cererea introductivă părţii adverse, care dispune de un termen
pentru a depune un memoriu în apărare;
- necesitatea unui nou schimb de memorii scrise este stabilită de Tribunal;
- orice persoană care justifică un interes în soluţionarea unui litigiu, precum şi statele
membre şi instituţiile Uniunii Europene pot interveni în procedură;
- procedura continuă cu şedinţa publică, în cadrul căreia judecătorul raportor realizează
raportul pregătitor de şedinţă;
- judecătorii deliberează raportul de hotărâre redactat de către judecătorul raportor;
- hotărârea se pronunţă în şedinţă publică.
În orice stadiu al procedurii, inclusiv la momentul depunerii cererii introductive,
Tribunalul poate examina posibilitățile unei soluționări pe cale amiabilă a litigiului și
poate încerca să faciliteze o asemenea soluționare.
Rezumat
Competența de a se pronunța în primă instanță asupra litigiilor dintre orice instituție,
organ, oficiu sau agenție, pe de o parte, și agenții acestora, pe de altă parte, pentru care
competența este atribuită Curții de Justiție a Uniunii Europene, ar trebui să fie conferită
Tribunalului.

1) Începând cu septembrie 2016, competența în primă instanță în cauzele din
domeniul funcției publice a Uniunii Europene au fost transferate către
Tribunal, pe baza unei solicitări de adoptare a unui act legislativ:
a) adevărat;
b) fals.
2) Tribunalul poate examina posibilitățile unei soluționări pe cale amiabilă a
litigiului și poate încerca să faciliteze o asemenea soluționare:
a) în etapa imediat ulterioară depunerii cererii de chemare în judecată;
b) în orice etapă a procedurii.
36
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

Legislație:
37
juridice a Uniunii Europene (III)
Cuprins
7.1. Introducere
7.3. Aspecte generale
7.4. Controlul exercitat de Comisia Europeană cu privire la respectarea dreptului UE de
către statele membre
7.5. Rezumat
7.7. Bibliografie
Introducere
Unitatea de învățare are ca obiectiv prezentarea rolului Comisiei Europene în asigurarea
aplicării tratatelor și a actelor legislative adoptate de instituții în temeiul acestora, de
către statele membre ale UE. Este descrisă, astfel, într-o manieră sintetică, implicarea
Comisiei în cadrul acțiunii în constatarea neîndepliniri obligațiilor de către un stat
membru.

 precizeze care este rolul Comisiei în controlul respectării dreptului UE de către
statele membre;
 identifice ce tip de acțiune în fața Curții de Justiție este incident în această
materie;
 să descrie, în linii generale, procedura în fața Curții de Justiție.
Aspecte generale
Respectarea obligațiilor care revin statelor membre în temeiul dreptului Uniunii poate
face obiectul unei acțiuni în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Sesizarea Curții
de Justiție este precedată de o procedură prealabilă inițiată de Comisie prin care se dă
statului membru vizat posibilitatea de a răspunde motivelor invocate împotriva sa. Dacă
această procedură nu determină statul membru să își îndeplinească obligațiile, poate fi
38
introdusă la Curtea de Justiție, în temeiul art. 258-260 TFUE, o acțiune privind
încălcarea dreptului Uniunii 8.
Controlul exercitat de Comisia Europeană cu privire la respectarea dreptului UE

de către statele membre
În conformitate cu art. 17 alin. (1) TFUE, Comisia asigură aplicarea tratatelor, precum
și a măsurilor adoptate de instituții în temeiul acestora. Astfel, în temeiul Tratatului,
Comisia supraveghează aplicarea dreptului Uniunii sub controlul Curții de Justiție a
Uniunii Europene.
Potrivit art. 258 TFUE, în cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat
oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta poate iniția procedura
prin care se poate constata încălcarea obligațiilor de către un stat membru. Procedura
urmează mai multe etape.
Astfel, Comisia emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, după ce a oferit statului
în cauză posibilitatea de a-și prezenta observațiile.
În cazul în care statul în cauză nu se conformează acestui aviz în termenul stabilit de
Comisie, aceasta poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
Potrivit art. 260 TFUE, în cazul în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene constată
că un stat membru a încălcat oricare dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor,
acest stat este obligat să ia măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții.
Comisia este instituția care va aprecia, potrivit art. 260 TFUE, dacă statul membru în
cauză a luat măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții. În cazul în care
Comisia consideră că statul nu respectă hotărârea Curții, poate sesiza din nou Curtea.
Comisia va indică, în acest caz, cuantumul sumei forfetare sau al penalității cu titlu
cominatoriu pe care statul membru în cauză trebuie să le plătească și pe care îl consideră
adecvat situației.
În conformitate cu art. 260 alin. (3) TFUE, în cazul în care constată neîndeplinirea
obligației, Curtea poate impune statului membru respectiv plata unei sume forfetare sau
a unei penalități cu titlu cominatoriu, în limita valorii indicate de Comisie. Obligația
de plată intră în vigoare la data stabilită de Curte prin hotărârea sa.
Rezumat
Respectarea obligațiilor care revin statelor membre poate face obiectul unei acțiuni în
fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Procedura urmează mai multe etape. În cazul
8
http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7024/ro/.
39
în care statul în cauză nu se conformează aviz Comisiei, în termenul stabilit de acesta,
poate fi sesizată Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Stat este obligat să ia măsurile
pe care le impune executarea hotărârii Curții. Curtea poate impune statului membru
respectiv plata unei sume forfetare sau a unei penalități cu titlu cominatoriu, în limita
valorii indicate de Comisie.

1) În cazul în care Comisia consideră că un stat membru a încălcat oricare
dintre obligațiile care îi revin în temeiul tratatelor, aceasta poate iniția
procedura prin care se poate constata încălcarea obligațiilor de către un
stat membru:
a) oricând consideră oportun;
b) numai după un aviz din partea Consiliului.
2) În cazul în care statul în cauză nu se conformează avizului Comisiei, în
termenul stabilit de aceasta:
a) Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a Uniunii Europene;
b) Comisia este obligată să sesizeze, în aceste condiții, instanța.
3) Instituția care va aprecia, potrivit art. 260 TFUE, dacă statul membru în
cauză a luat măsurile pe care le impune executarea hotărârii Curții este:
a) Comisia;
b) Curtea de Justiție.
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);
40
Legislație:
41
8. Unitatea de învățare 8. Sistemul judiciar european în
ansamblul său: judecătorul național – judecătorul UE
Cuprins
8.1. Introducere
8.3. Aspecte conceptuale
8.4. Hotărârile preliminare
8.5. Rezumat
8.8. Bibliografie
Introducere
Cea de-a 8-a unitatea de învățare are în vedere o acțiune în fața Curții de Justiție a
Uniunii Europene, ce stă la baza colaborării dintre judecătorul național și judecătorul
UE, având ca obiect asigurarea aplicării uniforme a dreptului Uniunii Europene.

 precizeze care sunt instanțele naționale ce pot iniția o acțiune cu titlu preliminar;
 cunoască rolul CJUE în cadrul acțiunii cu titlu preliminar.
Aspecte conceptuale
Curtea de Justiție a Uniunii Europene colaborează cu instanțele judecătorești din statele
membre, care sunt instanțele de drept comun în materia dreptului Uniunii 9. Trimiterea
preliminară reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii Europene. Acest
mecanism urmărește să garanteze interpretarea și aplicarea uniforme a acestui drept în
cadrul Uniunii, conferind instanțelor din statele membre un instrument care le permite
să sesizeze Curtea de Justiție a Uniunii Europene, cu titlu preliminar, cu întrebări
9
http://curia.europa.eu/jcms/jcms/Jo2_7031/ro/.
42
referitoare la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unor acte adoptate de
instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii 10.
Rolul Curții în cadrul procedurii preliminare este acela de a oferi o interpretare a
dreptului Uniunii sau de a se pronunța cu privire la validitatea acestuia, iar nu de a aplica
acest drept la situația de fapt care face obiectul procedurii principale. Acest rol revine
instanței naționale 11.
Hotărârile preliminare
În conformitate cu art. 267 TFUE, Curtea de Justiție a Uniunii Europene este
competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și la
validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau
agențiile Uniunii.
În conformitate cu dispozițiile articolului 267 TFUE, orice instanță dispune de
prerogativa de a adresa Curții o cerere de decizie preliminară referitoare la interpretarea
unei norme a dreptului Uniunii în cazul în care apreciază că o astfel de decizie îi este
necesară pentru soluționarea litigiului cu care a fost sesizată 12.
Potrivit articolului 267 TFUE, orice instanță a unui stat membru, în măsura în care
trebuie să se pronunțe în cadrul unei proceduri menite să conducă la o decizie cu
caracter jurisdicțional, poate, în principiu, să sesizeze Curtea cu o cerere de decizie
preliminară 13.
Astfel, în cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un
stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această
privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe
cu privire la această chestiune.(art. 267 TFUE).
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei
instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern,
această instanță este obligată să sesizeze Curtea.
10
CJUE, Recomandări în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2018/C 257),
pct. 1.
11
CJUE, Recomandări în atenția instanțelor naționale, referitoare la efectuarea trimiterilor preliminare (2012/C
338/01), pct. 7.
12
Ibidem, pct. 11.
13
Ibidem, pct. 9.
43
În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei
instanțe judecătorești naționale privind o persoană supusă unei măsuri privative de
libertate, Curtea hotărăște în cel mai scurt termen.
Decizia prin care instanța unui stat membru adresează Curții una sau mai multe întrebări
preliminare poate să îmbrace orice formă admisă de dreptul național în materia
incidentelor procedurale 14.
Rezumat
Trimiterea preliminară reprezintă un mecanism fundamental al dreptului Uniunii
Europene. Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu
preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor și la validitatea și interpretarea actelor
adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii.

1) Trimiterea preliminară reprezintă un mecanism fundamental al dreptului
Uniunii Europene, care este menit să confere instanțelor statelor membre
mijloacele de:
a) a asigura o interpretare și o aplicare uniforme a dreptului Uniunii;
b) a beneficia de o cale extraordinară de recurs.
2) În conformitate cu dispozițiile art. 267 TFUE, dispune de prerogativa de a
adresa Curții o cerere de decizie preliminară referitoare la interpretarea
unei norme a dreptului Uniunii în cazul în care apreciază că o astfel de
decizie îi este necesară pentru soluționarea litigiului cu care a fost sesizată:
a) orice instanță națională;
b) numai instanțele de ultim grad de jurisdicție.
3) Decizia prin care instanța unui stat membru adresează Curții una sau mai
multe întrebări preliminare:
a) este redactată într-un format stabilit de Regulamentul de procedură al Curții de
Justiție;
b) poate să îmbrace orice formă admisă de dreptul național în materia incidentelor
procedurale.
Tema de control nr.2
14
Ibidem, pct. 20.
44
Tema de control nr.2 constă într-un referat cu tema la alegere, apreciat cu 15% din nota
finală:
a) Particularitățile acțiunii în interpretare (Unitatea de învățare nr.8) sau
b) Beneficiarii liberei circulații a persoanelor (Unitatea de învățare nr.11) ori
c) Reguli concurențiale adresate întreprinderilor din cadrul Uniunii Europene
(Unitatea de învățare nr.14).
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

Legislație:
45
9. Unitatea de învățare 9. Politica comercială comună
Cuprins
9.1. Introducere
9.3. Clasificarea politicilor Uniunii Europene
9.4. Politica comercială comună
9.5. Rezumat
9.7. Bibliografie
Durata de parcurgere a celei de-a 9-aunități de învățare este de aproximativ 2 ore.
Introducere
Cea de-a 9-a unitate de învățare are în vedere aspecte legate de politica comercială
comună a Uniunii Europene, politică ce se desfășoară în cadrul principiilor și al
obiectivelor acțiunii externe a Uniunii.

 cunoască obiectivele politicii comerciale comune (PCC);
 identifice principiile uniforme pe care se bazează PCC;
 descrie procedura negocierii acordurilor internaționale în cadrul PCC;
 cunoască în ce constă regimul PCC.
Clasificarea politicilor Uniunii Europene

Agricultură, pescuit și alimentație: PAC, dezvoltare rurală, acvacultură, PCP, siguranță
alimentară.
Întreprinderi: Sectoare industriale, politici privind întreprinderile, IMM-uri, piața unică,
libera circulație, competitivitate, concurență.
Combaterea schimbărilor climatice: Schimbările climatice, Energie pentru o lume în
schimbare.
Politici transversale: Criza economică și financiară, Europa 2020 – o nouă strategie
economică, o mai bună legiferare, dezvoltare durabilă, multilingvism.
Cultură, educație și tineret: Mass-media și audio-vizual, cultură, educație și formare,
sport, tineret.
46
Economie, finanțe și impozite: Servicii financiare, buget, concurență, vamă, economie,
lupta împotriva fraudei, impozitare.
Ocuparea forței de muncă și drepturi sociale: Ocuparea forței de muncă, afaceri sociale
și egalitate de șanse.
Energie și resurse naturale: Energie, rețele transeuropene.
Mediu, consumatori și sănătate: Consumatori, mediu, siguranță alimentară, sănătate,
politica maritimă, dezvoltare durabilă.
Relații internaționale și afaceri externe: Politica externă și de securitate comună,
dezvoltare, extindere, cooperare, politici externe, ajutor umanitar, drepturile omului,
comerț exterior.
Justiție, afaceri interne și drepturile cetățenilor: Libertate, securitate și justiție.
Regiunile și dezvoltarea locală: Politica regională, Fondul de dezvoltare regional.
Știință și tehnologie: Etică, societate informațională, mass-media și audiovizual,
cercetare.
Transport și călătorii: Turism, rețele transeuropene, transport.
Politica comercială comună

Articolul 206 TFUE: Prin stabilirea unei uniuni vamale, în conformitate cu art. 28-
32 15, Uniunea contribuie, în interesul comun, la dezvoltarea armonioasă a comerțului
15
Art. 28 TFUE: „(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri
și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect
echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe.
(2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele
membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre”.
Art. 29 TFUE: „Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări terțe,
pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele
vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și
impuneri”.
Art. 30 TFUE: „Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent.
Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal”.
Art. 31 TFUE: „Taxele prevăzute de Tariful Vamal Comun se stabilesc de către Consiliu, la propunerea Comisiei”.
Art. 32 TFUE: „În executarea misiunilor care îi sunt încredințate în temeiul prezentului capitol, Comisia are în vedere:
(a) necesitatea de a promova schimburile comerciale între statele membre și țările terțe;
(b) evoluția condițiilor de concurență în cadrul Uniunii, în măsura în care această evoluție are ca efect creșterea
competitivității întreprinderilor;
(c) necesitățile Uniunii de aprovizionare cu materii prime și produse semifinite, veghind în același timp ca între statele
membre să nu fie denaturate condițiile de concurență în ceea ce privește produsele finite;
47
mondial, la eliminarea treptată a restricțiilor în calea schimburilor comerciale
internaționale și a investițiilor externe directe și la reducerea barierelor vamale și de altă
natură.
Articolul 207 TFUE (ex-articolul 133 TCE): (1) Politica comercială comună se
întemeiază pe principii uniforme, în special în ceea ce privește modificările tarifare,
încheierea de acorduri tarifare și comerciale privind schimburile de mărfuri și servicii
și aspectele comerciale ale proprietății intelectuale, investițiile străine directe,
uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum și măsurile de
protecție comercială, printre care și cele care se adoptă în caz de dumping și de
subvenții. Politica comercială comună se desfășoară în cadrul principiilor și al
obiectivelor acțiunii externe a Uniunii.
(2) Parlamentul European și Consiliul, hotărând prin regulamente în conformitate cu
procedura legislativă ordinară, adoptă măsurile care definesc cadrul în care este pusă
în aplicare politica comercială comună.
(3) În cazul în care trebuie negociate și încheiate acorduri cu una sau mai multe țări
terțe ori organizații internaționale, se aplică articolul 218 16, sub rezerva dispozițiilor
speciale ale prezentului articol.
(d) necesitatea de a evita perturbări grave în viața economică a statelor membre și de a asigura o dezvoltare rațională
a producției și o creștere a consumului în cadrul Uniunii.
16
Art. 218 TFUE: „(1) Fără a aduce atingere dispozițiilor speciale ale art. 207, acordurile dintre Uniune și țări terțe sau
organizații internaționale sunt negociate și încheiate în conformitate cu procedura de mai jos.
(2) Consiliul autorizează începerea negocierilor, adoptă directivele de negociere, autorizează semnarea și încheie
acordurile.
(3) Comisia sau Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate, în cazul în care acordul
în cauză privește exclusiv sau în principal politica externă și de securitate comună, prezintă recomandări Consiliului care
adoptă o decizie de autorizare a începerii negocierilor și desemnează, în funcție de domeniul acordului în cauză,
negociatorul sau șeful echipei de negociatori a Uniunii.
(4) Consiliul poate adresa directive negociatorului și poate desemna un comitet special, negocierile trebuind să fie
conduse în consultare cu acest comitet.
(5) Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie care autorizează semnarea acordului și, după caz, de
aplicare a sa cu titlu provizoriu înainte de intrarea în vigoare.
(6) Consiliul, la propunerea negociatorului, adoptă o decizie privind încheierea acordului. Cu excepția cazului în care
acordul se referă exclusiv la politica externă și de securitate comună, Consiliul adoptă decizia privind încheierea
acordului:
(a) după aprobarea Parlamentului European în următoarele cazuri:
i) acorduri de asociere;
48
Comisia prezintă recomandări Consiliului, care o autorizează să deschidă negocierile
necesare.
Consiliului și Comisiei le revine răspunderea să asigure compatibilitatea acordurilor
negociate cu politicile și normele interne ale Uniunii.
Aceste negocieri sunt desfășurate de Comisie, în consultare cu un comitet special
desemnat de Consiliu pentru a o asista în această misiune și cu respectarea directivelor
pe care Consiliul i le-ar putea adresa. Comisia raportează periodic comitetului special
și Parlamentului European cu privire la stadiul negocierilor.
(4) Pentru negocierea și încheierea acordurilor prevăzute la alineatul (3), Consiliul
hotărăște cu majoritate calificată.
ii) acord privind aderarea Uniunii la Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților
fundamentale;
iii) acorduri de instituire a unui cadru instituțional specific prin organizarea procedurilor de cooperare;
iv) acorduri care au implicații bugetare importante pentru Uniune;
v) acorduri în domeniile în care se aplică procedura legislativă ordinară sau procedura legislativă specială în cazul în
care este necesară aprobarea Parlamentului European. În caz de urgență, Parlamentul European și Consiliul pot conveni
un termen pentru aprobare;
(b) după consultarea Parlamentului European, în celelalte cazuri. Parlamentul European emite avizul într-un termen
pe care Consiliul îl poate stabili în funcție de urgența problemei. În absența unui aviz emis în acest termen, Consiliul
poate decide.
(7) Prin derogare de la dispozițiile alin. (5), (6) și (9), la încheierea unui acord, Consiliul poate împuternici
negociatorul să aprobe, în numele Uniunii, modificarea acordului, în cazul în care acesta prevede că aceste modificări
trebuie adoptate conform unei proceduri simplificate sau de către un organism creat prin respectivul acord. Consiliul
poate însoți această împuternicire de condiții speciale.
(8) Pe parcursul întregii proceduri, Consiliul hotărăște cu majoritate calificată. Cu toate acestea, Consiliul hotărăște
în unanimitate în cazul în care acordul se referă la un domeniu pentru care este necesară unanimitatea în vederea adoptării
unui act al Uniunii, precum și în cazul acordurilor de asociere și al acordurilor prevăzute la art. 212 cu statele candidate
la aderare. Consiliul hotărăște, de asemenea, în unanimitate în ceea ce privește acordul privind aderarea Uniunii la
Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; decizia privind încheierea acestui
acord intră în vigoare după aprobarea sa de către statele membre, în conformitate cu normele lor constituționale.
(9) Consiliul, la propunerea Comisiei sau a Înaltului Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate, adoptă o decizie privind suspendarea aplicării unui acord și de stabilire a pozițiilor care trebuie adoptate în
numele Uniunii în cadrul unui organism creat printr-un acord, în cazul în care acest organism trebuie să adopte acte cu
efecte juridice, cu excepția actelor care modifică sau completează cadrul instituțional al acordului.
(10) Parlamentul European este informat de îndată și pe deplin pe parcursul tuturor etapelor procedurii.
(11) Un stat membru, Parlamentul European, Consiliul sau Comisia poate obține avizul Curții de Justiție cu privire la
compatibilitatea unui acord preconizat cu dispozițiile tratatelor. În cazul unui aviz negativ al Curții, acordul respectiv
poate intra în vigoare numai după modificarea acestuia sau revizuirea tratatelor”.
49
Pentru negocierea și încheierea unui acord în domeniul comerțului cu servicii și al
aspectelor comerciale ale proprietății intelectuale, precum și în cel al investițiilor
străine directe, Consiliul hotărăște în unanimitate în cazul în care acest acord cuprinde
dispoziții pentru care este necesară unanimitatea pentru adoptarea de norme interne.
Consiliul hotărăște, de asemenea în unanimitate, negocierea și încheierea de acorduri:
(a) în domeniul comerțului cu servicii culturale și audiovizuale, în cazul în care aceste
acorduri riscă să aducă atingere diversității culturale și lingvistice a Uniunii;
(b) în domeniul comerțului cu servicii sociale, de educație și de sănătate, în situația în
care aceste acorduri pot să perturbe în mod grav organizarea acestor servicii la nivel
național și să aducă atingere răspunderii statelor membre pentru prestarea acestor
servicii.
(5) Negocierea și încheierea de acorduri internaționale în domeniul transporturilor
sunt reglementate în partea a treia titlul VI și la articolul 218.
(6) Exercitarea competențelor atribuite prin prezentul articol în domeniul politicii
comerciale comune nu aduce atingere delimitării competențelor între Uniune și statele
membre și nu implică armonizarea dispozițiilor actelor cu putere de lege și ale
normelor administrative ale statelor membre în măsura în care tratatele exclud o astfel
de armonizare.
Rezumat
Temeiul juridic al politicii comerciale comune îl reprezintă art. 206-207TFUE. Politica
comercială comună se întemeiază, pe principii uniforme, în special în ceea ce privește,
modificările tarifare, încheierea de acorduri tarifare și comerciale privind schimburile
de mărfuri și servicii și aspectele comerciale ale proprietății intelectuale, investițiile
străine directe, uniformizarea măsurilor de liberalizare, politica exporturilor, precum și
măsurile de protecție comercială, printre care și cele care se adoptă în caz de dumping
și de subvenții.

1) Politica comercială comună se întemeiază pe principii uniforme:
a) stabilite prin tratate;
b) negociate anual în cadrul Consiliului European.
2) Politica comercială comună se desfășoară în cadrul principiilor și al
obiectivelor acțiunii externe a Uniunii:
a) adevărat;
50
b) fals.
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

Legislație:
51
10. Unitatea de învățare 10. Libera circulație a mărfurilor –
aspecte generale
Cuprins
10.1. Introducere
10.3. Aspecte evolutive ale libertății de circulație a mărfurilor
10.4. Noțiunea de marfă în accepțiunea dreptului UE
10.5. Noțiunea de taxă cu efect echivalent taxei vamale
10.6. Rezumat
10.8. Bibliografie
Introducere
Temeiul juridic al liberei circulații a mărfurilor este constituit din art. 26 și 28-37 din
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Libera circulație a mărfurilor provenite
din statele membre și a mărfurilor care provin din țări terțe și se află în liberă circulație
în statele membre constituie unul dintre principiile fundamentale ale tratatului (art. 28
din TFUE).

 definească noțiunea de marfă, în accepțiunea dreptului UE;
 prezinte, în linii generale, regimul general al libertății de circulație a mărfurilor;
 cunoască noțiunea de taxă cu efect echivalent taxei vamale.
Aspecte evolutive ale libertății de circulație a mărfurilor

Eliminarea taxelor vamale și a restricțiilor cantitative dintre statele membre a fost
realizată la 1 iulie 1968. În ceea ce privește obiectivele suplimentare, și anume
interzicerea măsurilor care au un efect echivalent și armonizarea legislațiilor naționale
relevante, evoluția a fost graduală.
Noțiunea de marfă, în accepțiunea dreptului UE

Cu privire la noțiunea de marfă, Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene nu
cuprinde nici o dispoziție explicită. Este motivul pentru care rolul principal, în această
52
materie, i-a revenit Curții de Justiție de la Luxemburg, prin intermediul jurisprudenței
sale. Astfel, Curtea, în hotărârea sa din 10 decembrie 1968, a definit marfa ca fiind
„orice bun apreciabil în bani și susceptibil să facă obiectul unei tranzacții comerciale” .
Astfel, sunt considerate mărfuri bunurile destinate consumului, medicamentele,
electricitatea, deșeurile care nu au valoare comercială, generând anumite costuri pentru
întreprinderi, materialele și suporturile de sunet care sunt folosite în domeniul
audiovizualului, piesele din metal prețios, dar numai în momentul în care nu mai au curs
legal în statul respectiv.
Noțiunea de taxă cu efect echivalent taxei vamale

Statele membre se abțin să stabilească taxe noi cu efect echivalent dreptului de vamă,
iar drepturile de vamă trebuie să fie suprimate la expirarea perioadei de tranziție.
Tratatul nu definește noțiunea de „taxe cu efect echivalent”. Jurisprudența Curții de
Justiție de la Luxemburg a definit aceste taxe ca fiind toate acele taxe care, oricare ar fi
denumirea sau tehnica lor, se adresează specific și exclusiv produselor importate sau
exportate, influențând prețul lor în mod analog cu dreptul de vamă 17.
Rezumat
Libera circulație a mărfurilor, prima dintre cele patru libertăți fundamentale ale pieței
interne, este garantată prin eliminarea taxelor vamale și a restricțiilor cantitative, precum
și prin interzicerea măsurilor care au un efect echivalent.

1) Definiția noțiunii de marfă în accepțiunea dreptului Uniunii Europene este:
a) stabilită prin tratat;
b) elaborată pe cale jurisprudențială, de către Curtea de Justiție a UE.
2) Jurisprudența Curții de Justiție de la Luxemburg a definit taxele cu efect
echivalent dreptului de vamă ca fiind toate acele taxe care, oricare ar fi
denumirea sau tehnica lor, se adresează specific și exclusiv produselor
importate sau exportate, influențând prețul lor în mod analog cu dreptul de
vamă:
a) adevărat;
b) fals.
17
Hotărârea Curții din data de 14 decembrie 1962, Comisia Comunității Economice Europene c./ Marelui Ducat al
Luxemburgului și Regatul Belgiei, cauzele conexate 2/62 și 3/62, EU:C:1962:45.
53
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

Legislație:
54
11. Unitatea de învățare 11. Libera circulație a persoanelor și a
serviciilor – aspecte generale
Cuprins
11.1. Introducere
11.3. Istoricul apariției și dezvoltării celor două libertăți de circulație
11.5. Lucrătorii salariați și independenți
11.6. Rezumat
11.8. Bibliografie
Introducere
Libera circulație a persoanelor și serviciilor are ca temei legal art. 3 alin. (2) din Tratatul
privind Uniunea Europeană, art. 4 alin. (2) lit.a), art. 20, 26 (piața internă) și art. 45-48
(lucrătorii), art. 26, 49-55 (stabilirea) și art. 56-62 (serviciile) din Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE). Sunt incidente, de asemenea, un număr
semnificativ de acte legislative secundare, precum și jurisprudența Curții de Justiție a
Uniunii Europene.

 distingă noțiunile de lucrător, stabilire și prestare a serviciilor;
 cunoască obiectivele celor două libertăți de circulație;
 identifice conținutul celor două libertăți de circulație.
Istoricul apariției și dezvoltării celor două libertăți de circulație

Libera circulație a persoanelor și a serviciilor reprezintă mai mult decât simplul obiectiv
comercial urmărit prin Tratatul de la Roma. Cele două libertăți sunt indispensabile în
vederea exercitării unei cetățenii europene întemeiate pe principiile democratice
exprimate, în special, în Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), la care
ordinea juridică a UE subscrie.
55
Libertatea de stabilire a cetățenilor unui stat membru pe teritoriul unui alt stat membru
pentru a exercita acolo anumite activități este, în mod evident, de altă natură decât aceea
de a oferi, în afara frontierelor, servicii clienților rezidenți în alt stat.
Din punct de vedere economic, circulația transfrontalieră a serviciilor este foarte departe
de migrația în scopul stabilirii.
Delimitări conceptuale
Libera circulație a lucrătorilor se deosebește de libertatea de stabilire și de prestare a
serviciilor, în conținut și forme de manifestare.
Lucrătorii salariați și independenți

Articolul 45 TFUE:
(1) Libera circulație a lucrătorilor este garantată în cadrul Uniunii.
(2) Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de cetățenie între
lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în muncă, remunerarea și
celelalte condiții de muncă.
(3) Sub rezerva restricțiilor justificate de motive de ordine publică, siguranță publică și
sănătate publică, libera circulație a lucrătorilor implică dreptul:
(a) de a accepta ofertele reale de încadrare în muncă;
(b) de a circula liber în acest scop pe teritoriul statelor membre;
(c) de ședere într-un stat membru pentru a desfășura o activitate salarizată în
conformitate cu actele cu putere de lege și actele administrative care reglementează
încadrarea în muncă a lucrătorilor statului respectiv;
(d) de a rămâne pe teritoriul unui stat membru după ce a fost încadrat în muncă în acest
stat, în condițiile care vor face obiectul unor regulamente adoptate de Comisie.
(4) Dispozițiile prezentului articol nu se aplică încadrării în administrația publică.
Articolul 46 TFUE:
Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social, adoptă, prin directive sau
regulamente, măsurile necesare în vederea realizării liberei circulații a lucrătorilor,
astfel cum este aceasta definită la articolul 45, în special:
(a) asigurarea cooperării strânse între serviciile naționale pentru ocuparea forței de
muncă;
(b) eliminarea acelor proceduri și practici administrative, precum și a acelor perioade
de acces la locurile de muncă disponibile care decurg din dreptul intern sau din
56
acordurile încheiate anterior între statele membre și a căror menținere ar constitui un
obstacol în calea liberalizării circulației lucrătorilor;
(c) eliminarea tuturor perioadelor și restricțiilor prevăzute de dreptul intern sau de
acordurile încheiate anterior între statele membre, care impun lucrătorilor din celelalte
state membre condiții diferite în ceea ce privește libera alegere a unui loc de muncă în
raport cu lucrătorii statului respectiv;
(d) stabilirea unor mecanisme proprii în vederea corelării cererii și ofertei de locuri de
muncă și facilitarea realizării echilibrului între cererea și oferta de locuri de muncă în
condiții care să evite amenințarea gravă a nivelului de trai și de ocupare a forței de
muncă în diferitele regiuni și ramuri industriale.
Articolul 47 TFUE:
Statele membre încurajează schimburile de lucrători tineri în cadrul unui program
comun.
Articolul 48 TFUE:
ordinară, adoptă, în domeniul securității sociale, măsurile necesare pentru instituirea
liberei circulații a lucrătorilor, în special prin instituirea unui sistem care să asigure
lucrătorilor migranți salariați sau care desfășoară o activitate independentă și
persoanelor aflate în întreținerea acestora:
(a) cumulul tuturor perioadelor luate în considerare de către diferitele legislații interne,
în vederea dobândirii și păstrării dreptului la prestații, precum și pentru calcularea
acestora;
(b) plata prestațiilor pentru persoanele rezidente pe teritoriile statelor membre.
În cazul în care un membru al Consiliului declară că un proiect de act legislativ
menționat la primul paragraf ar aduce atingere unor aspecte importante ale sistemului
său de securitate socială, inclusiv în ceea ce privește domeniul său de aplicare, costul
sau structura financiară, ori ar aduce atingere echilibrului financiar al respectivului
sistem, poate solicita sesizarea Consiliului European. În acest caz, procedura legislativă
ordinară se suspendă. După dezbateri și în termen de patru luni de la această suspendare,
Consiliul European:
(a) retrimite proiectul Consiliului, caz în care încetează suspendarea procedurii
legislative ordinare, sau
(b) nu acționează în niciun fel sau solicită Comisiei să prezinte o nouă propunere; în
acest caz se consideră că actul propus inițial nu a fost adoptat.
57
Articolul 49 TFUE: În conformitate cu dispozițiile care urmează, sunt interzise restricțiile
privind libertatea de stabilire a resortisanților unui stat membru pe teritoriul altui stat
membru. Această interdicție vizează și restricțiile privind înființarea de agenții, sucursale
sau filiale de către resortisanții unui stat membru stabiliți pe teritoriul altui stat membru.
Libertatea de stabilire presupune accesul la activități independente și exercitarea
acestora, precum și constituirea și administrarea întreprinderilor și, în special, a
societăților în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf, în condițiile definite pentru
resortisanții proprii de legislația țării de stabilire, sub rezerva dispozițiilor capitolului
privind capitalurile.
Articolul 50 TFUE:
(1) În vederea realizării libertății de stabilire cu privire la o activitate determinată,
ordinară și după consultarea Comitetului Economic și Social, decid prin intermediul
directivelor.
(2) Parlamentul European, Consiliul și Comisia exercită funcțiile care le revin în temeiul
dispozițiilor menționate anterior și, în special:
(a) acordând prioritate, de regulă, activităților în cazul cărora libertatea de stabilire
constituie o contribuție deosebit de utilă la dezvoltarea producției și a schimburilor
comerciale;
(b) asigurând o strânsă cooperare între autoritățile naționale competente pentru a
cunoaște aspectele speciale ale diferitelor activități din cadrul Uniunii;
(c) eliminând acele proceduri și practici administrative care decurg fie din dreptul intern,
fie din acordurile încheiate anterior între statele membre, a căror menținere ar constitui
un obstacol în calea libertății de stabilire;
(d) asigurând lucrătorilor dintr-un stat membru, angajați în muncă pe teritoriul unui alt
stat membru, posibilitatea de a rămâne pe teritoriul acestuia pentru a desfășura activități
independente, în cazul în care îndeplinesc condițiile pe care ar trebui să le îndeplinească
în cazul în care ar intra pe teritoriul acestui stat la data la care intenționează să inițieze
această activitate;
(e) asigurând resortisantului unui stat membru posibilitatea de a dobândi și folosi
terenuri și construcții situate pe teritoriul altui stat membru, în măsura în care aceasta
nu aduce atingere principiilor stabilite la articolul 39 alineatul (2);
(f) eliminând treptat restricțiile privind libertatea de stabilire în fiecare ramură de
activitate avută în vedere, în ceea ce privește, pe de o parte, condițiile de înființare de
agenții, sucursale sau filiale pe teritoriul unui stat membru și, pe de altă parte, condițiile
58
de acces al personalului angajat în cadrul sediului principal în funcțiile de conducere
sau de supraveghere ale acestor agenții, sucursale sau filiale;
(g) coordonând, în măsura în care este necesar și în vederea echivalării lor, garanțiile
solicitate de statele membre societăților în înțelesul articolului 54 al doilea paragraf,
pentru a proteja deopotrivă interesele asociaților și ale terților;
(h) asigurându-se că ajutoarele acordate de statele membre nu denaturează condițiile de
stabilire.
Articolul 51 TFUE: Sunt exceptate de la aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, în ceea
ce privește statul membru interesat, activitățile care sunt asociate în acest stat, chiar și
cu titlu ocazional, exercitării autorității publice.
ordinară, pot excepta anumite activități de la aplicarea dispozițiilor prezentului capitol.
Articolul 52 TFUE:
(1) Prevederile prezentului capitol și măsurile adoptate în temeiul acestuia nu aduc
atingere aplicării actelor cu putere de lege și actelor administrative care prevăd un regim
special pentru resortisanții străini din motive de ordine publică, siguranță publică și
sănătate publică.
(2) Parlamentul European și Consiliul, hotărând în conformitate cu procedura legislativă
ordinară, adoptă directive privind coordonarea dispozițiilor menționate anterior.
Articolul 53 TFUE (ex-articolul 47 TCE): (1) În vederea facilitării accesului la
activitățile independente și a exercitării acestora, Parlamentul European și Consiliul,
hotărând în conformitate cu procedura legislativă ordinară, adoptă directivele privind
recunoașterea reciprocă a diplomelor, certificatelor și a altor titluri oficiale de
calificare, precum și privind coordonarea actelor cu putere de lege și a actelor
administrative ale statelor membre cu privire la accesul la activitățile independente și la
exercitarea acestora.
(2) În ceea ce privește profesiile medicale, paramedicale și farmaceutice, eliminarea
treptată a restricțiilor este subordonată coordonării condițiilor de exercitare a acestora
în diferitele state membre.
Rezumat
Libera circulație a lucrătorilor este prevăzută la art. 45 din TFUE și constituie un drept
fundamental al lucrătorilor. Aceasta presupune eliminarea oricărei discriminări bazate
pe cetățenie a lucrătorilor din statele membre în ceea ce privește încadrarea în muncă,
remunerarea și celelalte condiții de muncă și de angajare. Lucrătorii independenți și
59
persoanele juridice, în sensul art. 54 din TFUE, pot desfășura o activitate economică în
mod stabil și continuu într-un alt stat membru (libertatea de stabilire), sau pot oferi și
presta temporar servicii într-un alt stat membru, rămânând în același timp în țara lor de
origine (libertatea de a presta servicii).

1) Libera circulație implică eliminarea oricărei discriminări pe motiv de
cetățenie între lucrătorii statelor membre, în ceea ce privește încadrarea în
muncă, remunerarea și celelalte condiții de muncă:
a) adevărat;
b) fals.
2) Restricțiile de la libera circulație a lucrătorilor pot fi justificate pentru
motive, cum ar fi:
a) respectarea drepturilor omului;
b) siguranță publică și sănătate publică.
3) Libertatea de stabilire presupune:
a) accesul la activități independente și exercitarea acestora, precum și constituirea
și administrarea întreprinderilor și, în special, a societăților;
b) angajarea în administrația publică.
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

60
Legislație:
61
12. Unitatea de învățare 12. Libera circulație a capitalurilor și a
plăților – aspecte generale
Cuprins
12.1. Introducere
12.3. Interferențe ale celor două libertăți
12.4. Particularitățile financiare și fiscale privind capitalurile și plățile
12.5. Rezumat
12.7. Bibliografie
Introducere
Temeiul juridic al liberei circulații a capitalurilor și a plăților este format din art. 63-66
din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, completate, în ceea ce privește
sancțiunile, cu art. 75 și 215 din TFUE.

 descrie evoluția liberalizării circulației capitalurilor între statele membre;
 identifice particularitățile financiare și fiscale privind capitalurile și plățile.
Interferențe ale celor două libertăți

Tratatul de la Roma s-a inspirat, inițial, din Acordurile de la Bretton Woods care au dat
naștere Fondului Monetar Internațional (FMI), în anul 1994. Astfel, a fost făcută
distincția între „plățile curente” și „mișcările (deplasările) de capital”.
Circulația capitalurilor 18 nu a fost liberalizată decât progresiv, ținându-se cont de faptul
că acestea pot aduce atingere suveranității tradiționale a statelor și le poate bulversa
economia.
18 Pentru detalii, a se vedea Cristian Gavalda, Gilbert Parleani, „Droit des affaires de l`Union Européenne””, 3e
éditions Litec, 1999, p. 111-117; Augustin Fuerea, Dreptul Uniunii Europene. Principii, acțiuni, libertăți”, Editura
Universul Juridic, București, 201, p. 153-158.
62
Liberalizarea definitivă a intervenit odată cu Directiva din 24 iunie 1988, adoptată
anterior intrării în vigoare a Tratatului de la Maastricht. Regimul său necesită unele
precizări, având în vedere adoptarea unei monede unice.
Particularitățile financiare și fiscale privind capitalurile și plățile

În hotărârea pronunțată în cauza Luisi și Carbone 19, Curtea face distincție între
următoarele două noțiuni: „plăți curente” și „circulația capitalurilor”. Astfel, în opinia
Curții, „plățile curente reprezintă transferuri de valută care constituie o contraprestație
în cadrul unei tranzacții aferente, în timp ce fluxurile de capital sunt operațiuni
financiare care vizează, în principal, plasarea sau investirea sumei în cauză și nu
remunerarea unei prestații” 20. Prin urmare, trebuie să se distingă între circulația
capitalurilor, care este o operațiune financiară al cărei obiect esențial este plasarea sau
investirea unei sume de bani și remunerarea unei prestații.
Rezumat
Tratatele nu prevedeau, inițial, liberalizarea totală a circulației capitalurilor; statele
membre erau obligate numai să elimine restricțiile în măsura în care acest lucru era
necesar pentru funcționarea pieței comune. Liberalizarea definitivă a intervenit odată cu
Directiva din 24 iunie 1988, și consacrată ulterior în Tratatul de la Maastricht.

1) În hotărârea pronunțată în cauza Luisi și Carbone 21, Curtea face distincție
între următoarele două noțiuni: „plăți curente” și „circulația capitalurilor”:
a) adevărat;
b) fals.
2) Liberalizarea definitivă a circulației capitalurilor a intervenit odată cu:
a) Directiva din 24 iunie 1988;
b) Tratatul de la Maastricht.
19
Hotărârea Graziana Luisi și Giuseppe Carbone c./ Ministero del Tesoro, cauzele conexate 286/82 și 26/83,
EU:C:1984:35.
20
Ibidem, pct. 21.
21
Hotărârea Graziana Luisi și Giuseppe Carbone c./ Ministero del Tesoro, precitată.
63
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

Legislație:
64
13. Unitatea de învățare 13. Reguli concurențiale adresate
statelor membre ale Uniunii Europene
Cuprins
13.1. Introducere
13.3. Noțiuni
13.4. Rezumat
13.6. Bibliografie
Introducere
Temeiul juridic al materiei este stabilit prin art. 101-109 din TFUE, precum și Protocolul
nr. 27 privind piața internă și concurența. Ajutoarele de stat, acordate anumitor
întreprinderi sau produse, care conduc la denaturări ale concurenței, sunt interzise, însă
pot fi, în anumite cazuri, autorizate.

 caracterizeze dreptul concurențial al UE;
 definească noțiunea de ajutor de stat;
 să enumere categorii de ajutor de stat compatibile cu principiile pieței interne.
Noțiuni
Interzicerea ajutoarelor de stat
TFUE declară incompatibile cu piața internă, „ajutoarele acordate de către state sau prin
intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau care amenință să
denatureze concurența, favorizând unele întreprinderi sau sectoare de producție, în
măsura în care acestea afectează schimburile comerciale dintre statele membre”.
Tratatul prevede o serie de excepții considerate compatibile cu piața internă, după cum
urmează:
 ajutorul de stat cu caracter social acordat consumatorilor individuali, cu condiția
nediscriminării legate de originea produselor în cauză;
65
 ajutorul acordat pentru repararea daunelor cauzate de dezastre naturale sau de
situații excepționale;
 ajutorul acordat zonelor din Germania, după reunificarea acesteia, zone afectate
de divizarea țării.
Rezumat
TFUE declară incompatibile cu piața internă, ajutoarele acordate de către state sau prin
intermediul resurselor de stat, sub orice formă, care denaturează sau care amenință să
denatureze concurența, favorizând unele întreprinderi sau sectoare de producție.
Tratatul prevede o serie de excepții considerate compatibile cu piața internă.

1) Ajutoarele de stat acordate anumitor întreprinderi sau produse, care
conduc la denaturări ale concurenței:
a) sunt interzise, însă pot fi, în anumite cazuri, autorizate;
b) sunt, fără excepție, interzise.
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

Legislație:
66
67
14. Unitatea de învățare 14. Reguli concurențiale adresate
întreprinderilor din statele membre ale Uniunii Europene
Cuprins
14.1. Introducere
14.3. Concepte
14.4. Rezumat
14.6. Bibliografie
Introducere
Alături de normele privind concurența care se adresează statelor membre, TFUE,
prevede și norme care se adresează întreprinderilor. Astfel, sunt avute în vedere:
interzicerea totală a acordurilor care au ca scop restrângerea concurenței (art.101
TFUE), abuzul de poziție dominantă deținută pe piață (art.102 TFUE) și o procedură de
control al concentrărilor economice (Regulamentul (CE) nr.139/2004).

 înțeleagă noțiunea de întreprindere în sensul dreptului concurențial al UE;
 identifice elementele acordurilor care au ca scop restrângerea concurenței;
 înțeleagă abuzul de poziție dominantă deținută pe piață.
Concepte
Interzicerea înțelegerilor. Potrivit art. 101 alin. (1) TFUE sunt incompatibile cu piața
comună acordurile dintre întreprinderi, deciziile asociațiilor de întreprinderi, practicile
concertate, care pot afecta comerțul dintre statele membre și care au drept obiect ori
efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenței în cadrul pieței comune.
Orice astfel de înțelegeri sunt nule.
Interzicerea abuzului de poziție dominantă. Potrivit art. 102 TFUE, „este
incompatibilă cu piața internă și interzisă, în măsura în care poate afecta comerțul dintre
68
statele membre, folosirea în mod abuziv de către una sau mai multe întreprinderi a unei
poziții dominante deținute pe piața internă sau pe o parte semnificativă a acesteia”.
Rezumat
Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede norme în materie de concurență
pe piața internă. Conform acestora, acordurile între întreprinderi ce au ca scop
restrângerea concurenței sunt interzise. Întreprinderilor cu poziție dominantă pe piață le
este interzis să abuzeze de aceasta. Fuziunile și achizițiile cu impact la nivel comunitar
sunt controlate de Comisia Europeană și, în anumite cazuri, pot fi interzise.

1) Acordurile dintre întreprinderi, deciziile asociațiilor de întreprinderi,
practicile concertate, care pot afecta comerțul dintre statele membre și care
au drept obiect ori efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea
concurenței în cadrul pieței comune sunt:
a) incompatibile cu piața comună;
b) compatibile cu piața comună în situațiile precizate de tratat.
Bibliografie
Doctrină:
2010 (341C/B68);

Legislație:
69
70
15. 15. Rezolvări ale testelor de autoevaluare
Capitolul 1. 7. Capitolul 7.6.
Întrebare Răspuns corect Întrebare Răspuns corect
1 a 1 a
2 a 2 a
3 a 3 a
Capitolul 2. 8. Capitolul 8.6.

1 a 1 a
2 a 2 a
3 b 3 b
4 a
5 b
Capitolul 9.6.
Capitolul 3.7 Întrebare Răspuns corect
Întrebare Răspuns corect 1 a
2 a
1 a
2 a Capitolul 10.7.
3 b Întrebare Răspuns corect
4 b 1 b
5 a 2 a
Capitolul 4.6. Capitolul 11.7

1 a 1 a
2 a 2 b
3 a 3 a
4 c
5 c Capitolul 12.6.
Întrebare Răspuns corect
Capitolul 5.6. 1 a
Întrebare Răspuns corect 2 a
1 a
2 a Capitolul 13.5
3 a Întrebare Răspuns corect
1 a
Capitolul 6.5
Întrebare Răspuns corect Capitolul 14.5
1 a Întrebare Răspuns corect
2 b 1 a
71
Bibliografie generală:
a) Cursuri, tratate, monografii
1. Craig, Paul; de Búrca, Gráinne, „Dreptul Uniunii Europene. Comentarii, jurisprudență și
doctrină”, Editura Hamangiu, 2017;
2. Dumitrașcu, Augustina-Mihaela; Popescu, Roxana-Mariana, „Dreptul Uniunii Europene.
Sinteze și aplicații”, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2015;
3. Fuerea, Augustin (coord.), „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, Editura C.H.Beck,
București, 2015;
4. Augustin Fuerea (coord.), „Tratatele fundamentale ale Uniunii Europene”, ediția a III-a, Editura
C.H.Beck, 2017;
5. Fuerea, Augustin, „Manualul Uniunii Europene”, ediția a VI-a, revăzută și Editura Universul
Juridic, București, 2016;
6. Fuerea, Augustin, „Dreptul Uniunii Europene – principii, acțiuni, libertăți”, Editura Universul
Juridic, București, 2016;
7. Gavalda, Cristian; Parleani, Gilbert, „Droit des affaires de l`Union Européenne”, 3e éditions
Litec, 1999;
8. Ținca, Ovidiu, „Drept comunitar material”, Editura Lumina Lex, București, 2003.
b) Legislație:
- Tratatul de la Paris de instituire a CECA, intrat în vigoare în anul 1952, ieșit din vigoare în anul 2002;
- Tratatele de la Roma de instituire a CEE și Euratom, intrate în vigoare în anul 1957;
- Tratatul de la Maastricht, intrat în vigoare în anul 1993;
- Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare în anul 1999;
- Tratatul de la Nisa, intrat în vigoare în anul 2003;
- Tratatul de la Lisabona, intrat în vigoare în anul 2009;
- Tratatul de aderare a Bulgariei și României la UE ;
- Legea nr. 590/2003 privind tratatele;
- Legea nr. 157/2005 privind ratificarea Tratatului de aderare a României la UE;
Alte suse
1. www.europa.eu – Site-ul oficial al UE ;
2. www.ier.ro – Site-ul Institutului european din România;
3. www.mae.ro – Site-ul Ministerului afacerilor externe;
4. www.auswaertiges-amt.de - Site-ul Ministerului Federal German al Afacerilor Externe;
5. www.europarl.eu – Site-ul Parlamentului european;
6. www.ladocumentationfrancaise.fr
7. www.euractiv.ro
72
Cuprins
Unitatea de învățare 1. Valorile și obiectivele Uniunii Europene ............................................... 12

1.1. Introducere .................................................................................................................................... 12
1.2. Obiectivele unității de învățare...................................................................................................... 12
1.3. Delimitări conceptuale ................................................................................................................... 12
1.4. Valorile Uniunii Europene .............................................................................................................. 13
1.5. Obiectivele Uniunii Europene ........................................................................................................ 13
1.6. Rezumat ......................................................................................................................................... 14
1.7. Test de autoevaluare a cunoștințelor ............................................................................................ 15
1.8. Bibliografie ..................................................................................................................................... 15
Unitatea de învățare 2. Principiile ordinii juridice a UE ............................................................. 17
2.1. Introducere .................................................................................................................................... 17
2.3. Principiul atribuirii de competențe ................................................................................................ 17
2.4. Principiul subsidiarității .................................................................................................................. 18
2.5. Principiul proporționalității ............................................................................................................ 18
2.6. Principiul cooperării cu bună credință ........................................................................................... 18
2.7. Rezumat ......................................................................................................................................... 19
2.9. Tema de control nr.1...................................................................................................................... 20
2.10. Bibliografie ..................................................................................................................................... 20
Unitatea de învățare 3. Competențele Uniunii Europene ........................................................... 21
3.1. Introducere .................................................................................................................................... 21
3.3. Competențe exclusive .................................................................................................................... 21
3.4. Competențe partajate.................................................................................................................... 22
3.5. Competențe de sprijinire ............................................................................................................... 23
3.6. Rezumat ......................................................................................................................................... 23
3.8. Bibliografie ..................................................................................................................................... 24
Unitatea de învățare 4. Procedurile de adoptare a actelor juridice ale Uniunii Europene ........... 26
4.1. Introducere .................................................................................................................................... 26
4.3. Procedura ordinară ........................................................................................................................ 26
4.4. Procedurile speciale ....................................................................................................................... 27
4.5. Rezumat ......................................................................................................................................... 29
73
4.7. Bibliografie ..................................................................................................................................... 30
Unitatea de învățare 5. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (I) ... 31
5.1. Introducere .................................................................................................................................... 31
5.3. Controlul de legalitate al actelor juridice ale Uniunii Europene .................................................... 31
5.4. Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii Europene ..................... 32
5.5. Rezumat ......................................................................................................................................... 33
5.7. Bibliografie ..................................................................................................................................... 33
Unitatea de învățare 6. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (II) .. 35
6.1. Introducere .................................................................................................................................... 35
6.3. Contenciosul răspunderii. Contenciosul funcției publice europene .............................................. 35
6.4. Rezumat ......................................................................................................................................... 36
6.6. Bibliografie ..................................................................................................................................... 37
Unitatea de învățare 7. Controlul judiciar al respectării ordinii juridice a Uniunii Europene (III) . 38
7.1. Introducere .................................................................................................................................... 38
7.3. Aspecte generale............................................................................................................................ 38
7.4. Controlul exercitat de Comisia Europeană cu privire la respectarea dreptului UE de către statele
membre ....................................................................................................................................................... 39
7.5. Rezumat ......................................................................................................................................... 39
7.7. Bibliografie ..................................................................................................................................... 40
Unitatea de învățare 8. Sistemul judiciar european în ansamblul său: judecătorul național –
judecătorul UE ......................................................................................................................... 42
8.1. Introducere .................................................................................................................................... 42
8.3. Aspecte conceptuale ...................................................................................................................... 42
8.4. Hotărârile preliminare.................................................................................................................... 43
8.5. Rezumat ......................................................................................................................................... 44
8.7. Tema de control nr.2...................................................................................................................... 44
8.8. Bibliografie ..................................................................................................................................... 45
Unitatea de învățare 9. Politica comercială comună ................................................................ 46
74
9.1. Introducere .................................................................................................................................... 46
9.3. Clasificarea politicilor Uniunii Europene ........................................................................................ 46
9.4. Politica comercială comună ........................................................................................................... 47
9.5. Rezumat ......................................................................................................................................... 50
9.7. Bibliografie ..................................................................................................................................... 51
Unitatea de învățare 10.Libera circulație a mărfurilor – aspecte generale ................................. 52
10.1. Introducere .................................................................................................................................... 52
10.3. Aspecte evolutive ale libertății de circulație a mărfurilor.............................................................. 52
10.4. Noțiunea de marfă în accepțiunea dreptului UE ........................................................................... 52
10.5. Noțiunea de taxă cu efect echivalent taxei vamale ....................................................................... 53
10.6. Rezumat ......................................................................................................................................... 53
10.8. Bibliografie ..................................................................................................................................... 54
Unitatea de învățare 11. Libera circulație a persoanelor și a serviciilor – aspecte generale ........ 55
11.1. Introducere .................................................................................................................................... 55
11.3. Istoricul apariției și dezvoltării celor două libertăți de circulație................................................... 55
11.4. Delimitări conceptuale ................................................................................................................... 56
11.5. Lucrătorii salariați și independenți................................................................................................. 56
11.6. Rezumat ......................................................................................................................................... 59
11.8. Bibliografie ..................................................................................................................................... 60
Unitatea de învățare 12. Libera circulație a capitalurilor și a plăților – aspecte generale ........... 62
12.1. Introducere .................................................................................................................................... 62
12.3. Interferențe ale celor două libertăți .............................................................................................. 62
12.4. Particularitățile financiare și fiscale privind capitalurile și plățile.................................................. 63
12.5. Rezumat ......................................................................................................................................... 63
12.7. Bibliografie ..................................................................................................................................... 64
Unitatea de învățare 13. Reguli concurențiale adresate statelor membre ale Uniunii Europene. 65
13.1. Introducere .................................................................................................................................... 65
13.3. Noțiuni ........................................................................................................................................... 65
75
13.4. Rezumat ......................................................................................................................................... 66
13.6. Bibliografie ..................................................................................................................................... 66
Unitatea de învățare 14. Reguli concurențiale adresate întreprinderilor din statele membre ale
Uniunii Europene...................................................................................................................... 68
14.1. Introducere .................................................................................................................................... 68
14.3. Concepte ........................................................................................................................................ 68
14.4. Rezumat ......................................................................................................................................... 69
14.6. Bibliografie ..................................................................................................................................... 69
Rezolvări ale testelor de autoevaluare...................................................................................... 71
Cuprins .................................................................................................................................................................... 73
76

Dreptul Uniunii Europene: - Suport de Curs

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Dreptul Uniunii Europene: - Suport de Curs

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Augustin Fuerea

EDITURA UNIVERSITĂŢII „NICOLAE TITULESCU”

Conţinutul cursului este proprietatea intelectuală a autorului/autorilor; designul, machetarea şi

Dreptul Uniunii Europene1

Calea Văcăreşti, nr. 185, sector 4, Bucureşti

Raportarea din ce în ce mai amplă la noua tipologie de drept, deja recunoscută de

Conform fișei disciplinei, competențele specifice sunt:

Resurse și mijloace de lucru

Însușirea temeinică a conținutului disciplinei Dreptul Uniunii Europene presupune, pe

Parcurgerea disciplinei Instituțiile Uniunii Europene.

Durata medie de studiu individual

Aprecierea nivelului de pregătire a studenților se realizează, astfel:

Unitatea de învățare 1. Valorile și obiectivele Uniunii Europene

Unitatea de învățare 2. Principiile ordinii juridice a UE

Unitatea de învățare 3. Competențele Uniunii Europene

Unitatea de învățare 4. Procedurile de adoptare a actelor juridice ale Uniunii Europene

Unitatea de învățare 8. Sistemul judiciar european în ansamblul său: judecătorul național –

Unitatea de învățare 9. Politica comercială comună

Unitatea de învățare 10. Libera circulație a mărfurilor – aspecte generale

Unitatea de învățare 11. Libera circulație a persoanelor și a serviciilor – aspecte generale

Unitatea de învățare 12. Libera circulație a capitalurilor și a plăților – aspecte generale

15. Rezolvări ale testelor de autoevaluare

Durata de parcurgere a primei unități de învățare este de 2 ore.

Obiectivele unității de învățare

Valorile Uniunii Europene

Obiectivele Uniunii Europene

Test de autoevaluare a cunoștințelor

1) Potrivit art. 2 TUE, Uniunea se întemeiază pe următoarele valori:

Culegeri de acte normative:

Durata de parcurgere a celei de-a 2-a unități de învățare este de 2 ore.

Obiectivele unității de învățare

Principiul atribuirii de competențe

Principiul cooperării cu bună credință

Test de autoevaluare a cunoștințelor

1) În temeiul principiului atribuirii:

Culegeri de acte normative:

Obiectivele unității de învățare

Test de autoevaluare a cunoștințelor

Culegeri de acte normative:

Durata de parcurgere a celei de-a 4-a unități de învățare este de 2 ore.

Obiectivele unității de învățare

Test de autoevaluare a cunoștințelor

Culegeri de acte normative:

Obiectivele unității de învățare

Controlul de legalitate al actelor juridice ale Uniunii Europene

Controlul inacțiunii instituțiilor, organelor, agențiilor și oficiilor Uniunii

Test de autoevaluare a cunoștințelor

Culegeri de acte normative:

Obiectivele unității de învățare

Contenciosul răspunderii. Contenciosul funcției publice europene

Test de autoevaluare a cunoștințelor

Culegeri de acte normative:

Durata de parcurgere a celei de-a 7-a unități de învățare este de 2 ore.

Obiectivele unității de învățare

Controlul exercitat de Comisia Europeană cu privire la respectarea dreptului UE

Test de autoevaluare a cunoștințelor

Culegeri de acte normative:

Durata de parcurgere a celei de-a 8-a unități de învățare este de 2 ore.

Obiectivele unității de învățare

Test de autoevaluare a cunoștințelor

Tema de control nr.2

Culegeri de acte normative:

Durata de parcurgere a celei de-a 9-aunități de învățare este de aproximativ 2 ore.