Guvernul Republicii Moldova

Academia de Administrare Publică

Departamentul studii superioare de master
Catedra Științe Juridice
Program: Drept Public

REFERAT

NOȚIUNEA ȘI ESENȚA STATULUI

Coordonator:Goriuc Silvia
Doctor în drept, conf.universitar

Student:Cazacu Rodica
Student, gr.125 (FF) anul I

Chișinău, 2021
1
INTRODUCERE......................................................................................3

1. Determinarea caracteristicii generale a statului....................................4

2. Analiza particularităților statului..........................................................8

CONCLUZII...........................................................................................11
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................12

2
 INTRODUCERE
Statul reprezintă un fenomen social complex, cu o existenţă seculară, dacă avem în vedere
perioada cuprinsă între anul 1648 (Pacea Westfalică), moment de la care putem vorbi de apariția
statelor ca subiecte în relațiile internaționale, și până în prezent, când statele europene cunosc un
proces de transformări substanțiale, odată cu integrarea în marea familie a ceea ce numim, Uniunea
Europeană. Acestă evoluție a generat, implicit, de la o societate la alta, o diversitate de forme și
manifestări etatice, care au făcut obiectul mai multor preocupări de conceptualizare. Însăşi
modalitatea diferită de abordare a problematicii, privind statul, a generat o definire, pe măsură, a
organismului statal.
Spre exemplu, Hegel, dintr-o perspectivă filosofică, definea statul ca o entitate abstractă, a
cărei realitate concretă ţine de cetăţenii săi. Iată un prim aspect al imposibilității existenţei statului
în afara prezenței populaţiei, şi implicit, a raporturilor de stat cu supuşii săi. Astfel, statul îşi
determină existenţa sa abstractă doar ca voinţă şi acţiune individuală și de grup.
Renumitul sociolog german Max Weber defineşte statul ca fiind o asociere umană care îşi
arogă dreptul de a avea, în graniţele unui teritoriu, monopolul constrângerii fizice legitime. Statul ar
reprezenta astfel, prin rolul său, un raport de dominare a oamenilor de către oameni, bazat pe
instrumentul exercitării legitime a constrângerii. Pentru ca statul să existe, susţine Weber, trebuie ca
cei dominaţi să se supună autorităţii celor ce se pretind a fi, la un moment dat, dominatorii. Statul
modern devine o unitate de dominaţie instituţionalizată.1
Statul reprezintă principala instituţie politică a societăţii. Cel care a fundamentat o teorie
a statului este N. Machiavelli, părintele ştiinţei politice moderne. Statul reprezintă o necesitate
exterioară faţă de societatea civilă, manifestată ca supremul instrument de conducere socială.
G. Burdeau în lucrarea sa intitulată L’Etat susţine că statul este o idee, o
abstracţie. Oamenii au inventat statul pentru a nu se supune oamenilor. Statul este o formă de
putere care înnobilează supunerea.

Faptul că statul este titular al puterii nu trebuie să conducă la ideea că ar beneficia de o

putere absolută, deoarece puterea sa este întotdeauna subordonată dreptului.
În sens larg, statul este organizarea politică a societăţii, a unei populaţii în limitele
unui teritoriu istoric, recunoscut de comunitatea internaţională, în care puterea şi libertatea se
înfruntă şi coexistă pentru apărarea valorilor umanităţii.

În sens restrâns, statul este ansamblul autorităţilor publice care asigură

guvernarea, aparatul prin care se realizează direcţionarea societăţii.

1
Mănescu Nicolaie, Statul – concept și elemente constitutive. În: Analele Universităţii “Constantin Brâncuşi” din Târgu
Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 2/2014, p. 84.
3
 1. Determinarea caracteristicii generale a statului

Cuvântul „stat” provine de la latinescul „status” – ceva ce vizează un fenomen stabil,

constant. Cuvântul stat este utilizat în mai multe sensuri. În sens larg, statul este organizatorul
principal al activităţii unei comunităţi umane care stabileşte reguli generale şi obligatorii de
conduită, organizează aplicarea sau executarea acestor reguli şi, în caz de necesitate, soluţionează
litigiile ce apar în societate. În sens îngust, statul este ansamblul autorităţilor publice care asigură
guvernarea. În anumite situaţii, destul de frecvente, statul poate fi exemplificat în persoana unui
singur organ, concret, al statului, cum ar fi, de exemplu, Parlamentul, un minister sau o instanţă
judecătorească.2
O definiţie compusă dată statului ar include trei elemente. În primul rând, statul este o
grupare de instituţii; acestea sunt conduse de personalul aparţinând statului. Cea mai importantă
instituţie a statului este aceea a mijloacelor de reprimare şi coerciţie. În al doilea rând aceste
instituţii sunt situate în centrul unui teritoriu, determinat geografic, la care, de obicei, se face
referire cu numele de societate. În al treilea rând, statul monopolizează adoptarea legilor pe
teritoriul său. Aceasta tinde către crearea unei culturi politice comune, împărtăşite de toţi cetăţenii.3
Profesorul B.Negru evidenţiază în lucrarea sa „Teoria generală a dreptului şi statului”
posibilitatea definirii fenomenului stat din mai multe aspecte:
a) sociologic – statul constituie o grupare de indivizi bine organizată, care ocupă un anumit
teritoriu geografic recunoscut politic şi asupra căruia o autoritate publică exercită prerogativele de
putere, înzestrată concomitent şi cu vocaţie de organizare a vieţii colective;
b) politic – statul apare ca o colectivitate umană istoric constituită şi organizată pe un anumit
teritoriu, care se structurează politic în grupul de guvernanţi şi în restul populaţiei;
c) juridic – statul reprezintă ordinea juridică internă constituită din ansamblul de norme
privind raporturile sociale (politice, economice, militare, culturale etc.) aplicate în interiorul
statului. Statul poate fi privit ca o persoană juridică fiind titular de drepturi şi obligaţii, având astfel
elementele necesare unui subiect de drept.4
Conceptul statului este caracterizat din mai multe aspecte. Astfel, evidenţiem un ansamblu
de definiţii ce caracterizează acest fenomen:
 Statul – concentrarea tuturor intereselor mintale şi morale ale cetăţenilor. (Aristotel)
 Statul – uniune de oameni. (Cicero)
 Statul – uniune socială ce prezintă o dominare independentă asupra oamenilor liberi în
hotarele unui anumit teritoriu. (Korkunov, Şerşenevici, Trubeţkoi)
2
Negru Andrei, Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări, scheme, Ed. CEP USM, Chișinău, 2018,
p. 50.
3
Gorun Adrian, Politicul şi ştiinţa politică, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2006, p. 153.
4
Negru Boris, Negru Alina. Teoria generală a dreotului și statului. Ed. Tipografia Centrală, Chișinău, 2017.
4
  Statul – o organizaţie de administrare apărută de la sine, destinată pentru protejarea unei
anumite ordini. (Gumplowicz)
 Statul – uniune de indivizi ce urmăresc un anumit scop, împuternicită cu calităţi de subiect
de drept şi fiind purtător de drepturi. (Iellinek)
Astfel, statul este o formă superioară de organizare a societăţii care realizează puterea sa
asupra întregii populaţii în limitele teritoriului său, emite ordine juridice-obligatorii, posedă un
aparat special de administrare şi sancţionare, posedă suveranitate. O definiţie mai simplă a statului
poate fi redată astfel: „Statul se prezintă ca o formă superioară de organizare a societăţii ce
realizează o putere publică exclusivă asupra unei populaţii care locuieşte pe un anumit teritoriu.”5
Atributele (dimensiunile) statului se manifestă ca importante pentru studierea lor în cadrul
Teoriei Generale a Dreptului și Statului prin faptul că indică acele semne ce deosebesc statul de alte
forme de organizare a societăţii, iar prezenţa concomitentă a tuturor atributelor statului ne vorbeşte
despre prezenţa a însuşi fenomenului stat.
Astfel, avem a menționa că atributele statului sunt:
 Puterea publică exclusivă sau suverană – nicio altă formaţiune, organizaţie pe acest teritoriu
nu posedă o putere mai superioară, iar în coraport cu alţi subiecţi internaţionali posedă suveranitate.
Posedă suveranitate deplină şi independentă a puterii legislative, executive şi judecătoreşti pe
teritoriul său, supremaţie referitor la alte puteri de pe teritoriul statului şi independenţă referitor la
orice putere străină.
 Teritoriul – suprafaţa terestră limitată de hotarele statului pe care locuieşte o anumită
populaţie asupra căreia se răsfrânge puterea statală.
 Populaţia – o comunitate de oameni care se raportează la stat printr-o legătură juridică ce
stabileşte drepturi subiective şi obligaţiuni juridice şi locuieşte pe teritoriul statului.6
Scopul statului este ceea ce statul își propune pentru realizare prin activitatea sa permanentă,
o idee principală. Scopul statului democratic contemporan constă în proclamarea, promovarea,
confirmarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale oamenilor.

Pentru realizarea scopului statului, care este determinat ca o idee de bază pentru activitatea
statului, apare necesitatea de a evidenţia un anumit număr de sarcini care, spre deosebire de scop,
poartă un caracter temporar sau nu atât de generic în dependenţă de condiţiile de dezvoltare a
societăţii, şi care pot fi revăzute şi reevaluate.

5
Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului. Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2002.
6
Negru Boris, Negru Alina. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău, 2006.
5
 Funcțiile statului contemporan sunt:
 Funcţia economică. Formarea bugetului de stat şi controlul asupra realizării lui;
determinarea programelor generale de dezvoltare socială a ţării; stimularea celor mai prioritare
ramuri ale economiei; formarea condiţiilor favorabile pentru activitatea de întreprinzător.
 Funcţia socială. Acordarea ajutorului social membrilor societăţii care îl necesită; acordarea
mijloacelor pentru dezvoltarea medicinii, învăţământului, odihnei, construcţia drumurilor,
locuinţelor, activitatea transportului social, comunicaţiile ş. a. 7
 Funcţia controlului financiar. Evidenţierea veniturilor producătorilor, o parte din care se
orientează la bugetul statului, în scopul satisfacerii necesităţilor sociale şi statale.
 Funcția protecției ordinii de drept, Asigurarea exactă și deplină a relizării prescripţiilor
legislative de către toţi participanţii la relaţiile sociale.
 Funcţia ecologică. Un sistem de măsuri din partea statului orientate spre păstrarea,
restabilirea şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale oamenilor.
Rolul statului civilizat contemporan evidențiază destinația statului contemporan democratic,
caracterizat nu doar prin instituții democratice, dar și printr-o cultură socială, fundamentată pe
toleranță și pe o capacitate de integrare și acceptare a elementelor noi pozitive și de contracarare a
elementelor negative.8
Statul contemporan democratic civilizat promovează politici integraționiste, realizate într-o
simbioză foarte flexibilă dintre valorile sociale tradiționale, toleranță și democrație. Statul
contemporan democratic civilizat este un stat de drept ce identifică o societate civilă sociabilă,
integră, care posedă o cultură socială înaltă. Scopul statului civilizat contemporan rămâne a fi
proclamarea, promovarea, protejarea, restaurarea eficientă a drepturilor și libertăților omului și
cetățeanului în condițiile unei societăți pluriculturale și tolerante, prin antrenarea eficientă și
calitativă a tuturor instituțiilor sale și printr-o comunicare constructivă a acestora cu societatea
civilă.
Forma statului constituie un fenomen social complex care include în sine trei elemente
interdependente: forma de guvernământ, forma organizării statale şi regimul politic. Forma de
guvernământ este ordinea formării şi organizării organelor supreme ale puterii de stat, coraportul
dintre ele şi populaţia. Forma organizării statale este organizarea teritorială a statului şi caracterul
raporturilor reciproce între componentele lui şi organele puterii centrale. Regimul politic reprezintă
un sistem de procedee şi metode de realizare a puterii în stat. 9
7
Baltag D., Guţu Al., Ursan I., Teoria generală a dreptului. Chişinău, 2002.
8
Avornic Gh., Teoria generală a dreptului. Ed. Cartier, Chişinău, 2004.
9
Negru Andrei, Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări, scheme, Ed. CEP USM, Chișinău, 2018,
p. 60-70.
6
 Statul asigură organele, mecanismele, procedurile cu ajutorul carora se întruchipează reacția
societății față de cei care încalcă normele juridice. În același timp, dreptul-ca ansamblu de norme
juridice, este un instrument indispensabil pentru puterea statală când aceasta dorește să ia decizii
obligatorii pentru cetatenii unui stat. Prin norme juridice se stabilesc competentele organelor
statului, direcțiile principale de activitate, relațiile între organele centrale și locale, între diferitele
entitati statale, etc. Prin drept, puterea statală capătă oficialitate și legitimitate, capacitatea de a-și
exercita prerogativele de conducere socială, de armonizare a intereselor diverse din societate, de
soluționare a conflictelor sociale, de promovare a siguranței civice, a justiției sociale și a
progresului social.10
Mulți autori și-au pus întrebarea dacă există un drept în afară de stat, pe care actele
normative nu fac decât sa-l consacre, și dacă există un drept superior statului, care să limiteze statul
în activitățile lui, ori dacă dreptul este doar o simplă emenație a statului, prin drept trebuind înțeles
numai dreptul pozitiv, căruia statul i se supune sau nu. De rezolvarea acestor probleme depinde
garantarea drepturilor individuale și răspunderea statului pentru faptele sale deoarece, se presupune
că numai dacă se demonstrează că statul, în acțiunile lui, este legat de norme de drept superioare lui,
numai atunci interesele și drepturile indivizilor au o garantare eficace.
Unii autori consideră că statul este limitat în acțiunile sale printr-un drept superior lui,
nefiind vorba doar de o limitare morală, ci și de una juridică. În concepția doctrinei gemane
reprezentată de Jelineck, dreptul obiectiv este o emenație a statului, dreptul fiind în stat și prin stat.
Astfel că nu există alt drept decât cel elaborat de stat. După același autor, în afară de normele
juridice eleborate de stat, există și alte norme morale sau economice, care pot deveni reguli de
drept, dar numai dacă sunt sancționate de stat.
Dupa conceptia profesorului Tarangul, o astfel de limitare a dreptului este insuficientă, astfel
că statul nu poate fi limitat în mod eficace decât printr-un drept exterior și superior lui. Nu se poate
spune că statul ar fi limitat prin reguli pe care le stabileste el însuși. În concepția școlii germane a
aparut și teoria autolimitarii statului, conform căreia statul se supune în mod voluntar normelor
dictate de el, considerând că este mai bine să acționeze conform dreptului, adică activitatea statului
este subordonată dreptului prin însăși voința statului și de aceea și actele pot fi judecate de către
instanțele de judecată, care aplică dreptul atât statului cât și persoanelor private.11
Nu putem să vorbim despre stat şi noţiunea de stat fără să amintim, cel puţin, două concepţii
clasice despre stat: liberalismul şi marxismul. În liberalism, concepţia lui Adam Smith asupra
statului are în vedere principiul ˝laissez-faire˝, statul minimal sau minimalist având rolul de ˝paznic
de noapte˝ în mecanismul pieţii care ar asigura prin „domnia legii”, cel mai bun suport pentru

10
https://www.rasfoiesc.com/legal/drept/RELATIA-INTRE-STAT-SI-DREPT34.php
11
http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/tgd/c7.html
7
creşterea economică şi satisfacerea intereselor globale. Marxismul și marxism-leninismul văd statul
de pe poziţii antagoniste. Desfiinţarea statului burghez presupune instaurarea statului proletar, care
la rândul lui instaurează puterea unei clase asupra celorlalţi constituiţi în clase diferite. Contrar
acestor concepţii clasice, care nu asigură în totalitate idealul unui stat egalitar, apare, prin concepţia
lui John Gray, noţiunea de stat limitat, ca răspuns la solicitările lumii modern.

2.Analiza particularităților statului

Componentele statului: populatie, teritoriu, organizare politica

Noțiunea filosofică, ideologică și abstractă, statul există în și prin instituțiile sale, numai prin
acestea, el devine o realitate, o prezență vie a vieții și practicii social-politice.Existența și
funcționalitatea statului ca entitate distinctă, de sine stătătoare, este condiționată de prezența unor
componente fundamentale, definitorii: populația, teritoriul și organizarea politică.
Aceste componente au existat în toate formele pe care le-a îmbrăcat statul de-a lungul istoriei, dar în
fiecare perioadă acestea au avut semnificații, valori și conținuturi diferite. 
În epoca modernă, aceste componente au căpătat forme, conținuturi, principii noi impuse de
cerințele dezvoltării sociale, de societatea burgheză.
În acest context Thomas Fleiner Gerstner, referindu-se la componentele statului modern le
definește ca "o entitate constituită de către un popor și un teritoriu, și în sânul căreia puterea politică
se exercită în maniera rațională și ierarhizată, sub forma suveranității în interior și a independenței
în exterior"12.Populația constituie pentru existența oricărei forme statale o componentă de bază, fără
aceasta statul nu și-ar justifica prezența, nu ar exista obiectul asupra căruia să-și exercite
autoritatea. În același timp, oamenii sunt cei ce creează și dau viață statului, îl pun în mișcare și fac
din el o realitate vie.Aceiași oameni creează voința de a trăi în cadrul aceleeași comunități și tot ei
dau naștere solidarității, fără de care statul nu s-ar putea închega și funcționa.Populația este acea
identitatea si unitatea a unui stat, care îi confer o solidaritate rațională și voluntară.

Rolul statului civilizat contemporan evidențiază destinația statului contemporan democratic,

caracterizat nu doar prin instituții democratice, dar și printr-o cultură socială, fundamentată pe
toleranță și pe o capacitate de integrare și acceptare a elementelor noi pozitive și de contracarare a
elementelor negative. Statu contemporan democratic civilizat promovează politici integraționiste,
realizate într-o simbioză foarte flexibilă dintre valorile sociale tradiționale, toleranță și democrație
Statul contemporan democratic civilizat este un stat de drept, ce identifică o societate civilă
sociabilă, integră, ce posedă o cultură socială înaltă. Scopul statului civiliza contemporan rămâne a
fi proclamarea, promovarea, protejarea, restaurarea eficientă a drepturilor și libertăților omului și
cetățeanului în condițiile unei societăț pluriculturale și tolerante, prin antrenarea eficientă și
calitativă a tuturor instituțiilor sale și printr-o comunicare constructivă a acestora cu societatea
civilă.

12
Thomas Fleiner Gerster, Théorie générale de l'Etat, Presse Universitaire de France, Paris, 1986, p. 151

8
 Populaţia constituie dimensiunea demografică, psihologică şi spirituală a statului. Cei ce
locuiesc pe un teritoriu şi sînt supuşi aceleiaşi puteri pot avea faţă de această putere ori calitatea de
cetăţean, de membru al statului respectiv ori calitatea de străin (persoana având altă cetăţenie decât
cea a statului în care locuieşte) ori pe cea de apatrid. Dintre aceste trei categorii de persoane numai
cetăţenii se bucură de deplinătatea drepturilor şi a obligaţiilor stabilite de stat.

Teritoriul constituie factorul material, spațiul în limitele căruia se crează și funcționează

statul. Existența sa este tot atât de necesară și importantă ca și cea a populației sau organizării
politice.El este un bun al întregii comunități și în această situație pune problema aparării integrității
și suveranității sale.  Existența teritoriului impune uniformitatea normelor sociale și juridice în
întreg spațiul comunitar, exercitarea autorității politice statale asupra tuturor componentelor și
membrilor săi. Importanţa teritoriului se manifestă prin intermediul funcţiilor sale, care îi
evidențiază valoarea politico-juridică:
a) Teritoriul permite amplasarea statului în spaţiu şi delimitarea acestuia
faţă de alte state;
b) Limitele teritoriului determină arealul prerogativelor puterii publice rezultate din suveranitatea şi
independenţa statului, astfel fiind posibilă delimitarea statului de celelalte puteri, instituţii şi
fenomene străine;
c) Teritoriul este un mijloc de acţiune a statului, deoarece autorităţile lui se
pot manifesta eficient în anumite limite teritoriale;
d) Teritoriul asigură şi evidenţiază capacitatea cetăţenilor, trăsătura lor comună de a vieţui într-un
anumit spaţiu;
e) Teritoriul este simbolul şi factorul de protecţie a ideii naţionale;
f) Teritoriul determină un caracter de stabilitate a populaţiei.

Legea este cea care asigură pentru toți membrii și clasele sociale unitatea sistemului de
normativitate, ea este aceeași pentru toți indivizii, indiferent de apartenența lor la o etnie, grup
profesional sau social.

Organizarea politică
Componenta cu rol major în structurarea și funcționarea statului. Ea instituie ordinea,
legăturile între componentele politice ale statului, le stabilește rolul și statutul în societate, normele
și limitele funcționalității.
Acest fapt se realizează prin instituțiile statale politice și aparatul specializat al acestora.
O analiză a componentelor statale nu ar fi completă fără evidențierea suveranității sale. Ea e puterea
sau autoritatea care dispune de atributele ultime de arbitru. Deasupra puterii suverane nu se află nici
o altă instanță care să decidă, hotarârile sale sunt fundamentale și definitive. Suveranitatea e un
atribut esențial al puterii de stat, "este acea trasătura a puterii de stat ce se exprimă în dreptul
acesteia de a se organiza și de a se exercita, de a-și stabili și rezolva problemele interne și externe în
mod liber și conform voinței sale, fără nici o imixțiune, respectând suveranitatea altor state, precum
și normele dreptului internațional".

Cetăţenia

Populaţia îşi găseşte reflectare în ştiinţa dreptului constituţional sub aspectul cetăţeniei.
Cetăţenia exprimă apartenenţa unei persoane la statul român. Nu este o simplă apartenenţă.
Cetăţenia este situaţia juridică care rezultă din raporturile juridice statornicite ce intervin între o
9
persoană fizică şi stat, situaţie caracterizată prin plenitudinea sau totalitatea drepturilor şi
obligaţiilor reciproce, prevăzute de Constituţie şi de celelalte legi. Cetăţenia poate fi considerată,
pur şi simplu, un element constitutiv al statului. Din punct de vedere al dreptului constituțional,
cetăţenia poate fi considerată un raport politic şi juridic de „dominaţiune şi supuşenie” din care
izvorăsc drepturi şi obligaţii atât în ceea ce-l priveşte pe individ faţă de stat, cât şi pe stat faţă de
individ. Aspectul este privit în parte prin prisma raportului contractual dintre părţi, ceea ce
presupune că cetăţenia se naşte dintr-un acord de voinţă (discutabil în cazul dobândirii cetăţeniei
prin naştere). Iată de ce acest aspect al elementului constitutiv al statului, care este cetățenia, poate
juca un rol important în studiul sociologic al raporturilor sociale și politice ce se nasc între supușii
statului și stat, între cei care respectă ordinea de drept și puterea de stat, desemnată să conducă.

Forţa publică sau suveranitatea

Puterea este un fenomen legat de autoritate care se caracterizează prin posibilitatea de a

coordona activitatea oamenilor conform unei voinţe supreme, de a comanda, de a da ordine, şi
necesitatea de a se supune acestei comenzi. Puterea se înfăţişează în mai multe forme şi anume ea
poate fi politică, statală, familială, puterea unui grup social, puterea unor partide, etc.

Puterea statală însă este cea mai autoritară şi se caracterizează prin următoarele trăsături:

1. puterea este un atribut al statului care se echivalează cu forţa, această forţă materializându-se
prin diverse instituţii politico - juridice (autorităţi publice, armată, poliţie);
2. puterea de stat are un caracter politic;
3. puterea de stat are o sferă generală de aplicare;
4. puterea de stat este suverană.

Această trăsătură din urmă fiind cea mai importantă, Astfel, termenul suveranitate este folosit
pentru prima dată cu prilejul analizei Constituţiei Franceze din anul 1791 de către juristul francez
Clermant Tennerre care a definito „libertatea colectivă a societăţii”.

Statul, apărut ca răspuns la anumite cerinţe într-un anumit moment al evoluţiei sociale,
modifică aceste relaţii. Statul nu mai este constituit pe baza unei asocieri spontane a indivizilor.
Avem de a face aici cu o voinţă de asociere ca rezultat al unui efort reflexiv; el reprezintă o
instituţie menită să funcţioneze în conformitate cu anumite norme şi în virtutea
unei finalităţi distincte; „este forma prin care grupul se unifică, supunându-se drepului”.

Faptul că statul este titular al puterii nu trebuie să conducă la ideea că ar beneficia de o

putere absolută, deoarece puterea sa este întotdeauna subordonată dreptului.

CONCLUZII

În urma cercetărilor efectuate putem concluziona că termenul „stat” provine din latinescul
status care însemnă a sta în picioare. Întrucât sugerează ideea unei stabilităţi de situaţie, termenul a

10
pătruns în limbajul politic (în cel modern, mai ales) desemnând instituţia politică fundamentală de
organizare a colectivităţii umane, cadrul şi totodată suportul puterii politice.

Studiul regimurilor politice permite o abordare pe măsură și a aspectului metodelor specifice de

dominare și corelativ a tipurilor de servitute caracteristice fiecărui regim în parte. Notorietatea
profesorului universitar de la Sorbona, Yves Ternon, și susținerile sale, îmi permit să afirm, fără
teama de a greși, că tentația de dominare este prezentă în toate regimurile nedemocratice sau
democratice. „Societățile genocidare sunt societăți în care statul dispune liber de viața cetățenilor
săi (…) La fel, genocidul poate fi perpetuat de state non-totalitare, dar totalitarismul reunește toate
condițiile care permit exercitarea acestei crime, dar studiul său permite înțelegerea mai corectă a
amenințărilor genocidare.”

Vorbind de stat, în primul rând, trebuie să vedem în el o entitate politică constituită dintr-un
teritoriu delimitat de frontiere, dintr-un popor căruia îi aparţine teritoriul respectiv şi dintr-o putere
instituţionalizată care exercită suveranitatea poporului asupra teritoriului şi a normelor de conduită.

Esenţa de clasă a tuturor statelor este identică, însă ea se întruchipează în diferite forme de
organizare şi de exercitare a puterii de stat. Fiind un produs al societăţii împărţite în clase sociale,
statul are un caracter istoric. El va dispărea treptat, pe măsura dispariţiei claselor.

În ceea ce priveşte conţinutul statului, acesta este alcătuit din trei elemente, şi anume: teritoriu,
populaţie şi forţa publică.

Potrivit conceptului Constituţiei Republicii Moldova teritoriului statului îi sunt specifice

următoarele caractere juridice: inalienabilitatea şi indivizibilitatea. Astfel art. 3 din Constituţia
Republicii Moldova stabileşte că „Teritoriul Republicii Moldova este inalienabil şi că frontierele
ţării sunt consfinţite prin lege organică”. Art. 1 din Constituţie stabileşte că Republica Moldova este
un stat indivizibil. Indivizibilitatea teritoriului se interpretează în sensul că statul nu poate fi
segmentat, nu poate fi obiectul unei divizări totale sau parţiale.

Republica Moldova este un stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil, forma
de guvernământ fiind republica. Republica Moldova este un stat de drept, democratic şi social, în
care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane,
dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale
poporului şi sunt garantate. Statul Republica Moldova se organizează potrivit principiului separaţiei
şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei
constituţionale. În Republica Moldova, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este
obligatorie. Aşa cum am arătat mai sus, în doctrina de specialitate se consideră că statul şi dreptul
sunt strâns legate, se sprijină şi se condiţionează reciproc. Statul şi dreptul au apărut deodată, din
aceleaşi cauze şi, pot fi explicate mult mai bine împreună. Statul creează dreptul şi paradoxal,
dreptul delimitează configuraţia şi acţiunile statului.

BIBLIOGRAFIE
11
 1. Mănescu Nicolaie, Statul – concept și elemente constitutive. În: Analele Universităţii
“Constantin Brâncuşi” din Târgu Jiu, Seria Ştiinţe Juridice, Nr. 2/2014.
2. Negru Andrei, Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări, scheme, Ed.
CEP USM, Chișinău, 2018.
3. Gorun Adrian, Politicul şi ştiinţa politică, Editura Bibliotheca, Târgovişte, 2006.
4. Negru Boris, Negru Alina. Teoria generală a dreotului și statului. Ed. Tipografia Centrală,
Chișinău, 2017.
5. Popa Nicolae, Teoria generală a dreptului. Ed. ALL Beck, Bucureşti, 2002.Baltag D., Guţu
Al., Ursan I., Teoria generală a dreptului. Chişinău, 2002.
6. Negru Boris, Negru Alina. Teoria generală a dreptului şi statului. Chişinău, 2006.
7. Baltag D., Guţu Al., Ursan I., Teoria generală a dreptului. Chişinău, 2002.

8. Avornic Gh., Teoria generală a dreptului. Ed. Cartier, Chişinău, 2004

9. Negru Andrei, Teoria generală a dreptului şi statului în definiţii, interpretări, scheme, Ed.
CEP USM, Chișinău, 2018, p. 60-70.

10. https://www.rasfoiesc.com/legal/drept/RELATIA-INTRE-STAT-SI-DREPT34.php
11. http://cis01.central.ucv.ro/csv/curs/tgd/c7.html
12. Thomas Fleiner Gerster, Théorie générale de l'Etat, Presse Universitaire de France, Paris,
1986, p. 151

12