Având în vedere articolele citite, putem concluziona că și la noi în România se pot

reproiecta și recondiționa clădirile din patrimoniul statului, doar că singura inconveniență este
birocrația, care la noi este foarte stufoasă.

Pentru a recondiționa o clădire, de orice natură ar fi ea, trebuie să cunoaște istoria,

proveniența, și cum o putem face cât mai utilă în viitor. Un exemplu concret este chiar în
comuna unde locuiesc, unde primăria schimbă destinația școlilor închise de ani buni doar prin
hotărâre de consiliu local, fără avizul Ministrului Educației. În comuna noastră aceste școli
vor fi transformate în capele mortuare.

Pentru o bună identificare a elementelor arhitecturale, exterioare și interioare, trebuie

evaluat impactul privind schimbările pe care aceasta le implică. În ceea ce privește
reproiectarea altor clădiri, monumente,, lăcașuri de cult, trebuie respectat caracterul istoric și
artistic.

Procesul de reabilitare urbană s-a extins progresiv dincolo de zona turismului din
România. Sunt foarte multe zone marginalizate în care sunt clădiri neutilizate și degradate,
nimeni neavând vreo inițiativă de a le utiliza în diferite scopuri, iar cei care ar dori să le
recondiționeze se lovesc de avize nefavorabile și de documentații vaste, pe care nu le pot duce
la bun sfârșit. Chiar și reutilizarea clădirilor de patrimoniu pentru uz public nu este
întotdeauna la fel de eficientă așa cum ar fi trebuit să fie în ceea ce privește creșterea vitalității
locale, atragerea de noi utilizatori și încurajarea afacerilor private.

Se vorbește des despre clădirile – monument istoric atunci când ajung într-o situație
limită, când cad victime ale buldozerelor și a distrugerilor în timp, după care problema este
uitată, iar valorile de patrimoniu sunt pierdute. Cu toate acestea, sunt speranțe că România va
păși în rândul țărilor civilizate care pun preț pe conservarea patrimoniului național. Ritmul
este încet, dar interesul a crescut enorm față de ceea ce se întâmpla acum 15 ani, când oamenii
se întrebau ce e și cu vechiturile astea. Lumea a văzut că încet dintr-o construcție posomorâtă
iese ceva foarte frumos dacă este restaurată cu pricepere.

Între timp, s-au responsabilizat și autoritățile în privința întreținerii clădirilor de

patrimoniu. În același timp s-a modificat în bine și gustul cetățeanului de rând, iar în
instituțiile de învățământ superior au apărut facultăți de restaurare nu doar pe partea de
arhitectură. Interesul și implicarea tinerilor în acest domeniu a crescut foarte mult.
 Există și acum în România numeroase exemple de bună practică în ceea ce privește
restaurarea centrelor istorice în orașe precum Sibiu, Alba-Iulia, Timișoara, Iași, Brașov.