Reconstrucție urbană.

Probleme social-funcționale
în orașe istorice

dr. Sergius CIOCANU

În arhitectură, precum se cunoaște, una dintre problemele fundamentale o reprezintă
raportul dintre funcție și formă. În urbanism ea se concretizează ca raportul între
funcția orașului și forma lui structurală sau structural-volumetrică (объемно-
планирвочн.).

Printre funcțiile formative urbane (градоформирующих) se regăsesc - asigurarea

activităților de muncă, deservirii cultural-sociale (культ.-бытовой), deservirii
comunicaționale și tehnico-inginerești a activităților vitale (жизнедеятельность).
Importantă este și menținerea caracteristicilor favorabile social-psihologice și
ecologice a mediului urban. Totalitatea acestor probleme constituie – cercul
problemelor social-funcționale a urbanismului.

Problemele social-funcționale permanent trebuie soluționate în complex cu cele

compoziționale și istorico-arhitecturale. În cazul proiectării localității pe loc nou sau
pe un loc lipsit de fond construit istoric, problemele social-funcționale sunt puse în
prim plan, fomând baza soluțiilor de proiect propuse.

În cazul intervențiilor în cadrul siturilor construite existente – în prim plan se afla

preponderent problemele istorico-arhitecturale, deoarece sarcina punerii în evidență
(раскрытия) a valorii patrimoniului cultural construit limitează parametrii admiși ai
transformării structurii urbane istorice și fondului construit istoric, influențând direcțiile
de soluțiionare a celorlalte tipuri de probleme.
Cercul de probleme care va fi examinat de noi poate fi împărțit convențional (deoarece
ele sunt interconectate) în două: 1) problemele organizării funcționale ale orașului sau
a unui fragment al acestuia; 2) problemele confortului utilitar și psihologic (asigurarea
protecției psihologice în spațiile urbane; asigurarea necesității unei carcase de
orientare clare în mediul urban; asigurarea necesității de autoidentificare a locuitorilor
(în contextul ca aceștia să perceapă spațiul urban drept ceva propriu, ”al lor” etc.)).
Particularitatea de bază a proiectelor de intervenție în siturile urbane protejate (față de
proiectarea pe loc nou) constă în o altă ordine de examinare a problemelor – de ex.
doar determinând căile principiale de soluționare a problemelor la micronivel - putem
să examinăm soluțile la macronivel.
De ex.: doar clarificând dacă caracterul structurii urbane istorice și a fondului construit
istoric permite lărgirea străzilor părții protejate a orașului – putem examina posibilitatea
lărgirii rețelei de străzi orășenești în general.

Structura funcțională și de sistematizare (планировочн.) a orașului istoric

Problemele structurii funcționale și de sistematizare urbane în calitate de organism
unic se rezolvă, precum se știe, la nivel de proiect de sistematizare teritorială (PUG).
În diferite orașe, problemele PUG-ului în contextul prezenței bunurilor de patrimoniu
construit sunt diferite (de numărul de bunuri, de dimensiunile orașului (în orașele mari
–centrele istorice sunt doar o parte a localității, în cele mici – ele ocupă practic
întreaga localitate (dacă nu a fost distrus)).
În orașele mici problema măririi densității (уплотнение) fondului construit poate nici să
nu fie pusă, fapt care facilitează soluționarea problemelor sistematizării orașului.
În orașele medii și mari – acesta însă este o problemă importantă.
O problemă gravă este – degradarea fondului construit istoric - Problemă generată de
politica urbanistică și economică a anilor 1960-1980, când ele nu erau asigurate cu
reparații și nu au fost asigurate cu echipamente tehnice (инжен.оборудов.) moderne.
Proprietarilor le este azi mai ușor să le demoleze și să construiască ceva nou, decât
să le renoveze. (Astfel, pe lângă elaborarea unui PUG adecvat, care să prevadă dezvoltarea
zonei, trebuie implementate pârghii economice de întreținere a fondului istoric de clădiri, de
interesare economică a proprietarilor în aceasta, însă această latură f.importantă a politicilor de
protejare a patrimoniului construit reprezintă un curs special de lecții, altul decât al nostru).

În orașele mici nu apare necesitatea de modificare cât de cât semnificativă a centrului,

care nu este supraîncărcat de funcții general urbane. Aici însă (dacă este păstrat
centrul istoric) pot apărea probleme cu organizarea deservirii turistice (lipsă de hotele,
cazări, parcări, cantine etc.), care, în caz de implementare a unor abordări
neadecvate, pot distruge acel centru.

Soluții: impregnare a țesutului urban cu mici cafenele, restaurante, minihoteluri,

apartamente în chirie, magazine mici etc. (f.importante și în sensul întreținerii
adecvate a fondului construit istoric), după caz, construind în afara sitului protejat a
unor complexe turistice mai mari.
În orașele medii și mari una dintre necesitățile importante – dezvoltarea centrului. În
unele orașe, dacă edificiile cu multe etaje sunt construite în sectoarele periferice,
centrele urbane moderne încep să se dezvolte chiar acolo, pe loc nou, sau se
formează la joncțiunea dintre sectoarele istorice și noi ale orașului. În acest caz, în
sectoarele istorice sunt lăsate doar acele instituții centrale care nu distrug structura
urbană istorică.

Cel mai complicat caz, când fondul construit istoric și cel nou sunt amestecate, unicul
loc sau principalul loc de concentrare a instituțiilor administrative, comerciale, culturale
fiind centrul istoric, centrul modern al orașului dezvoltându-se prin distrugerea
metodică și înlocuirea fondului istoric de clădiri. Cazul Chișinău.

Pentru orașele mari este caracteristică supraîncărcarea (перегрузка) social-

funcțională a centrelor istorice. Pentru a le descărca sau a limita creșterea
încărcăturilor, trebuie determinat: 1. locul pentru dezvoltarea ulterioară a unui centru
nou și determinată: 2. modalitatea utilizării/dezvoltării ulterioare a părții istorice a
orașului.

De regulă, centrul istoric se află în centrul geometric al localității, anume aici s-au
concentrat funcțiunile general-urbane și rețelele de comunicații. Respectiv, tot ceea ce
determină activitățile vitale ale orașului tinde să se concentreze aici. Se mărește
fondul construit, se concentrează fluxurile de transport etc., totul intrând în contradicție
cu cerințele din domeniul protejării patrimoniului cultural construit.
Respectiv, trebuie să răspundem la două întrebări esențiale:
1. Care sunt capacitățile admisibile (допуст.вместимость) a zonei istorice, ce – poate fi
lăsat aici, ce – trebuie lăsat (deoarece este organic legat cu arhitectura istorică, cu locul
respectiv).
2. Trebuie de decis - cum și unde poate fi transferat ceea ce creează supraîncărcarea
zonei istorice.
Capacitatea admisibilă a orașului istoric depinde de densitatea admisibilă a fondului
construit. Ea depinde și de capacitatea (пропускн.способность) rețelei de străzi. Însă
esența o constituie determinarea care funcții urbane pot și trebuie în continuare să
constituie esența centrului istoric. Logic aici rămâne centrul cultural al orașului, care este
organic legat de fondul ist.de clădiri (muzee, teatre, galerii etc.). De regulă, aici rămâne
centrul religios (Catedrala, vechile biserici).
O problemă serioasă – tradiția aflării aici a structurilor puterii, în zonele istorice
păstrându-se edificii legate de prezența istorică a acestora aici (după caz, palate, castele,
primării, judecătorii, închisori etc). În multe cazuri de bune practici, autoritățile total sau
parțial se transferă din zonele istorice. Versailles-ul – Muzeu. Palatul de Iarnă – Ermitajul.
Kremlinul – păstrând o parte dintre vechile funcțiuni reprezentative, pe jumătate -
muzeificat. Deci, recunoscând legătura Puterii cu zona istorică, trebuie să înțelegem că
această legătură în anumite contexte poate fi limitată sau desfăcută, iar faptul existenței
ei nu poate servi drept argument al edificării în zona istorică de noi edificii administrative,
dacă aceasta contravine statutului de protecție a sitului și contribuie la încărcarea și
suprasolicitarea centrului istoric.
 O parte considerabilă a încărcăturii funcționale a centrelor urbane o constituie
instituțiile administrative, comerciale și bancare, care vin aici pe motivul prestigiului
locului, concentrării aici a comunicațiilor, nodurilor infrastucturale de bază, concentrării
în zonă a instituțiilor și a clienților potențiali. Aceste instituții nu sunt legate cu caracterul
istoric al fondului construit, acest fond de cele mai multe ori le împiedică, încurcând
mărirea spațiilor utile prin construcție nouă. În cercurile comerciale fondul istoric de
clădiri mai des este perceput nu în calitate de valoare, deținerea căreia este de
prestigiu, ci ca vechituri care infuențează negativ imaginea firmei.
Astfel, apare conflictul dublu: orașul istoric încurcă business-ului – business-ul
încurcă orașului istoric. Și totuși, în cazul unui management urban adecvat, precum o
arată practica internațională, și orașul istoric și business-ul pot beneficia unul de altul.
Dacă vorbim de dezvoltarea teritorială a centrului istoric, anume funcțiunile comerciale și
administrative sunt primii candidați la transfer – într-o nouă zonă urbană cu caracteristici
și parametri de prestigiu – un nou centru urban cu funcțiuni clar determinate prin
strategii și planuri.
Funcțiunile centrului trebuie combinate cu instituțiile de deservire socială (micul
comerț, alimentare, recreere etc.) Este deosebit de importantă păstrarea în centrele
urbane istorice a locuirii umane, fără de care el pe timp de noapte va fi pustiu (cazul
Skopje). Aceasta este și o importantă problemă în orașele istorice fără management
adecvat – ziua aici se ”varsă” un flux extrem de mare de oameni (lucru, cumpărături,
recreere etc.), iar noaptea el ”moare”. În caz de nesoluționare probleme – există
tendința de expulzare a locuirii de oficii și alte funcții specifice centrului, sau de
transformare a unor cartiere în zone de locuit multietajată, pt acumulare de profit maxim.
Scopje – orașul vechi, amenajat, prin de comercianți,
însă părăsit de instituții și lipsit de locuire
Problemele majore existente în cazul formării centrului urban modern pe teritoriul
centrelor istorice pot fi soluționate doar în contextul întregului oraș.

Concepte:
1. Crearea unor centre de aplicare a muncii în sectoarele periferice a urbei: asigurarea
muncii oamenilor în apropiere de locul de trai, asigurarea lor cu infrastructură de
deservire social-culturală locală. Dar acesta poate doar parțial să soluționeze situația.
2. Un alt concept: problemele centrului se soluționează la periferie. Primul concept, de
fapt, este o realizare parțială a celui de-al doilea, care stabilește continuarea descărcării,
reprofilării, eliberării de unele funcțiuni distructive, ca pe teritoriul centrului să se poată
păstra și dezvolta ceea ce constituie valoarea și identitatea lui, să se poată păstra
moștenirea istorico-arhitecturală. Pt asta trebuie transferate funcțiuni în alte sectoare și
creată infrastructura de transport urban, care va elibera centrul de traficul de tranzit și va
asigura deservirea adecvată a centrului istoric.

Soluția cardinală – crearea pe un loc diferit de centrul istoric sau chiar pe un loc complet
nou (fără construcții) a unui nou centru urban care va absorbi funcțiile ”distructive”, care
va funcționa în paralel cu centrul istoric (cazul cartierului La Defense din Paris, creat în
1955. Actualmente are – 20mii locuitori. Zilnic vin – 160 mii lucrători din 15mii de firme).
Problema de bază – soluția este f.costisitoare și implică resurse umane, logistice etc.
foarte mari. Noul centru urban trebuie creat integral dintr-o dată, cu toate funcțiunile în
același timp – altfel el nu va funcționa și nu va fi viabil.
Mai realistă se prezintă soluția de transformare treptată a centrului istoric în cadrul unei
politici urbane bine gândite, cu crearea treptată în cadrul țesutului urban existent (din
afara limitelor centrului istoric) a centrului - nou prin atașare oragnică (i.e. cu păstrarea
legăturilor funcționale cu centrul istoric).

Caz – Strasbourg.
Caz - Chișinăul sec. XIX.

Încă o problemă f. importantă este soluționarea problemei transportului și tranzitului

prin centrul istoric.

Este necesar de conștientizat că problema tranzitului nu poate fi rezolvată prin lărgirea

străzilor istorice – cu cât mai ușor va fi să tranzitezi centrul – cu atât mai mult transport
se va indrepta într-acolo și peste un timp scurt problema va reapare, însă la scară mai
mare (aceasta fără a aminti că lărgirea străzilor este în contradicție totală cu rigorile
protejării patrimoniului cultural construit al orașelor istorice).
La fel stă problema cu crearea de mari parcări etajate (subterane și supraterane) –
faptul în sine duce la mărirea aglomerării cu vehicule a centrului istoric

Practicile europene și internaționale arată – unica soluție durabilă/eficientă în acest caz

este crearea de căi facile de ocolire a centrului istoric.
Echiparea Tehnică (ET) a orașelor istorice (инженерное благоустройство городов)

Prin ET înțelegem asigurarea cu electricitate, cu apă, cu agent termic, cu gaze,

canalizare a sectoarelor orașului.

Existența ET și calitatea acesteia – practic determină caracterul dezvoltării structurilor

urbane istorice și posibilitățile de intervenție aici.

Lipsa Echipărilor Tehnice crește semnificativ prețul tuturor tipurilor de intervenții,

deoarece ele trebuie să includă, cel puțin, amenajarea/construirea rețelelor necesare
(dacă există desigur o sursă la care ele pot fi conectate).

În unele cazuri, faptul duce la renunțarea la intervențiile gândite (fie din lipsă de rețele în
general, fie din faptul că rețelele existente nu puteau face creșterii bruște a presiunilor).

Uneori, lipsa rețelelor a dus la salvarea unor sectoare istorice ale orașelor
(cazul parțial – Chișinău).
Mai des însă, lipsa ET necesare creează condiții pt degradarea fondului construit,
renovarea căruia este astfel amânată pe termene nedeterminate. Uneori aceasta se
face și intenționat – fondul istoric de clădiri fiind programat prin politicile urbane spre
demolare (cazul Chișinău).
Orașele istorice, tradițional, au fost și continuă să fie asigurate cu sisteme autonome
(de ex. sobe cu lemne/cărbune, gaz în butelii etc.). Prin aplicarea politicilor
reconstructive în centrele istorice această autonomie poate fi păstrată parțial, însă în
forme perfecționate. Actualmente, pe lângă apă și canalizare, centralizate rămân doar
rețelele de gaze și electrice (cel mai ușor se asigură transmisiunea lor la distanță, nu
necesită adâncire semnificativă în pământ pt izolare termică). Se asigură plasarea
lor obligatorie în subteran!

Traseul plasării în subteran trebuie minuțios ales, și ulterior asigurată supravegherea

(după caz, cercetarea) arheologică. Pe baza lor se construiesc sisteme autonome
moderne de termoficare.

Sistemele autonome sunt eficiente în special în structurile urbane extensive, care

necesită rețele pe distanțe mari însă au relativ puțini consumatori (lipsind structuri
construite multietajate), precum și în cazul solurilor problematice.
 Concluzii

Particularitatea de bază a proiectării intervențiilor în orașele istorice – studierea

valorii lor istorico-arhitecturale precede orice tip de propuneri de proiect. Propunerile
de proiect trebuie să depindă în mod obligatoriu de caracteristicile stabilite prin
cercetare a mediului lor construit istorico-arhitectural și a fondului construit istoric.

Cercul problemelor urbanistice include problemele păstrării și utilizării adecvate a

fondului construit istoric, problemele soluționării problemelor traficului, organizării
infrastructurii tehnice, confortul ecologic și psihologic etc.

Complexul respectiv de probleme pune, la rândul său, problema formării concepției

structurării viabile a teritoriului, de umplere a acestuia cu funcțiuni adecvate, dar și,
în mod special, problema formării centrului orășenesc.

Problemele urbanistice care apar pot fi parțial soluționate în cadrul sitului construit
protejat (micronivel), însă cele mai complicate dintre aceste probleme pot fi
soluționate doar prin elaborări conceptuale la scara întregului oraș.

De unde avem și formula: problemele centrului se soluționează la periferie.

La Defense, Paris
La Defense, Paris

Cartier construit pe loc viran

începând cu 1955, pentru
formarea centrului de
business al orașului.
Astăzi aici își au sediul peste
15 mii de companii naționale
și internaționale.