Lucrarea Nr.

3 PIM
Utilizarea combustibililor
alternativi la alimentarea alternativi la alimentarea
M.A.I.

Alimentarea cu hidrogen la M.A.I.

Student: Luchian Gheorghe

Grupa:1LF801
 Primele lucrări şi încercări legate de crearea motorului cu hidrogen,
datează din anul 1820 când reverendul Wiliam Cecil profesor al
Universităţii Cambridge, a prezentat în faţa Cambridge Philosophical
Society într-un document intitulat "Folosirea hidrogenului la
producerea de energie pentru instalatii mecanice." Motorul prezentat
funcţiona pe principiul vacuumului, unde puterea este produsă cu
ajutorul presiunii atmosferice, care împinge un piston în direcţia
vacuumului.
Până în prezent, hidrogenul a fost folosit mai mult în programele
spaţiale, datorită celui mai favorabil raport energie/greutate
comparativ cu ceilalţi combustibili. După anul 1970, s-au intensificat
cercetările cu privire la utilizarea hidrogenului în transporturi,
conştientizându-se perspectiva epuizării rezervelor de petrol.
1.Proprietățile hidrogenului.
Hidrogenul este un gaz incolor, inodor şi insipid. Este cel mai uşor
gaz, cu o densitate faţă de aer daer=0,06984, putând difuza prin orificii
fine. Este absorbit de numeroase metale, printre care Fe, Al şi Cu, cu
inserarea în reţeaua moleculară, care determină modificări ale unor
proprietăţi ale acestora. În cazul oţelului, hidrogenul provoacă un
fenomen specific de fragilizare, care se manifestă şi prin tendinţa de
dezvoltare a unor fisuri şi eventual sufluri, precum şi prin coroziune
fisuranta sub tensiune.
Hidrogenul se distinge şi prin viteză ridicată de difuzie; comparativ cu
benzina, de exemplu, viteza de difuzie a hidrogenului este de 7-8 ori
mai mare. Această proprietate favorizează amestecarea rapidă cu aerul
chiar în condiţiile formării amestecului în interior, la turaţii ridicate de
funcţionare.
Gama largă de inflamabilitatea a unui gaz este definită în termeni de
limita inferioară de inflamabilitate (LII) şi limita superioară de
inflamabilitate (LSI)

Hidrogenul are o gamă largă de inflamabilitate în comparaţie cu

toţi ceilalţi combustibili. În consecinţă hidrogenul poate arde în
motoare în mai multe amestecuri aer-combustibil. Un avantaj
semnificativ este ca el poate arde într-un amestec sărac. Un amestec
sărac este acela în care cantitatea de combustibil este mai mică decât
valoarea teoretică, stoichiometrică sau chimică ideal necesară pentru
combustie cu o anumită cantitate de aer. De aceea este foarte uşor a
porni un motor pe hidrogen.
2.Energie scăzută la aprindere.
Hidrogenul are o energie foarte scăzută la aprindere. Cantitatea de
energie necesară aprinderii hidrogenului este cu un ordin de mărime
mai mică decât cea necesară aprinderii benzinei. Acest lucru permite
motoarelor cu hidrogen o aprindere cu amestec sărac şi în acelaşi timp
o aprindere promta.
Din nefericire energia scăzută de aprindere realizeaza gazele fierbinţi
rezultate în urma arderii şi punctele fierbinţi de pe cilindru pot servi
drept surse de aprindere, determinând astfel autoaprinderile şi
detonaţiile.

3.Durata scurtă de ardere

Hidrogenul are o durată scurtă de ardere, chiar mai scurtă decât
benzina. În consecinţă flăcările de hidrogen ajung mai aproape de
pereţii cilindrului decât ale altor combustibili înainte de a se stinge.
Astfel este mai dificil să se stingă o flacără de hidrogen decât una de
benzină. Durata scurtă de ardere poate determina de asemenea şi
tendinţa de pătrundere a flăcărilor de hidrogen pe admisie deoarece
acestea sunt foarte aproape de supapele de admisie în comparaţie cu
flăcările altor combustibili.
Combustibil Temperatura de autoaprindere
Hidrogen 585 °C
Metan 540 °C
Propan 490 °C
Metanol 385 °C
Benzină 230-480 °C

Influenţa utilizării hidrogenului asupra caracteristicilor motorului cu

aprindere prin scânteie

Problemele care se ridică la utilizarea hidrogenului în transportul

rutier deservit de motoarele cu ardere internă sunt: capacitatea
motoarelor termice de a funcţiona cu hidrogen, efectele noului
combustibil asupra performanţelor motoarelor şi modul de stocare la
bordul vehiculului.
În ceea ce priveşte motorul cu aprindere prin comprimare, se
poate spune că perspectiva funcţionării sale cu hidrogen este nesigură.
Afirmaţia se sprijină pe faptul că în stadiul actul de dezvoltare a
instalaţiilor de alimentare, hidrogenul se pretează mai puţin la
formarea interioară a amestecului. Injecţia sa în cilindru în fază lichidă
este foarte dificilă din cauza temperaturii de fierbere extrem de
coborâte.
La valorile ridicate ale rapoartelor de comprimare specifice
motoarelor diesel şi la regimul termic ridicat al acestor motoare,
alimentarea prin formarea exterioară a amestecului este legată de
riscul unei aprinderi prea timpurii, necorespunzătoare dezvoltării
normale a ciclului motor.
Faţă de motorul cu benzină cel cu hidrogen funcţionează mai economic
la sarcini inferioare dar creează o diminuare a puterii maxime. Aceasta
a dus la ideea folosirii hidrogenului în amestec cu benzină; prin
modificarea corespunzătoare a raportului hidrogen- benzină şi a
coeficientului de dozaj, se pot îmbina avantajele economicităţii oferite
de hidrogen la sarcini parţiale cu obţinerea celor mai înalte densităţi de
energie de care este capabilă benzina.
Formarea amestecului în acest caz s-a realizat atât prin injecţie
cât şi prin carburaţie, reglajul se poate efectua după 3 metode :
păstrarea constantă a cantităţii de hidrogen la toate regimurile
funcţionale ale motorului; menţinerea neschimbată a cantităţii
procentuale de H2 raportată la cantitatea de benzină; variaţia
permanentă a cantităţii procentuale de hidrogen în raport invers
proporţional cu sarcina în limitele 0-100%.
 Sisteme de alimentare
Adaptarea sau reproiectarea sistemului de alimentare poate
reduce sau chiar elimina efectul de autoaprindere.
Sistemul de alimentare la hidrogen poate fi de 3 feluri: injecţie centrală
(carburator), injecţie indirectă şi injecţie directă.
Injecţia centrală şi indirectă îşi formează amestecul carburant-aer
în timpul cursei de admisie. În cazul carburatorului injecţia are loc la
intrarea aerului în galeria de admisie, injecţia indirectă are loc în poarta
supapei de admisie.
În cazul injecţiei directe amestecul carburant-aer se formează în
cilindru după închiderea supapelor de admisie.

Emisiile motoarelor cu hidrogen

Condiţiile de autoaprindere pot fi combătute folosind tehnici de
micşorare a temperaturii amestecului cum ar fi recircularea gazelor de
evacuare (EGR) sau injectarea de apă.
Sistemul EGR reintroduce o parte din gazele de evacuare înapoi în
galeria de admisie. Introducerea gazelor de evacuare în galeria de
admisie ajuta la scăderea temperaturii punctelor fierbinţi şi reduce de
asemenea posibilitatea autoaprinderii. În plus recircularea gazelor de
evacuare reduce vârful temperaturii de ardere din camera de ardere
reducându-se astfel emisiile de NOx.
În urma reacţiei dintre hidrogen şi oxigen rezulta apă:
2H2+O2=2H2O
În urma reacţiei hidrogenului cu aerul rezulta oxizii de azot (NOx) :
H2 + O2 + N2 = H2O + N2 + NOx
 Oxizii de azot sunt rezultaţi datorită temperaturii ridicate din
camera de ardere. Această temperatură ridicată face ca azotul să se
combine cu oxigenul. Cantitatea de NOx rezultată depinde de:
-raportul aer/combustibil
-raportul de comprimare
-turaţia motorului
-momentul aprinderii
-metoda de reducere a temperaturii amestecului carburant
În plus faţă de oxizii de azot în evacuare se mai pot găsi CO şi CO2,
rezultaţi ca urmare a arderii uleiului pătruns în camera de ardere pe
lângă segmenţii pistonului.
În funcţie de starea motorului (de a consuma ulei) şi de condiţiile
de utilizare (amestec bogat sau sărac de aer/combustibil), motorul cu
hidrogen poate să producă de la aproape zero emisii până la un nivel
ridicat de NOx şi CO.

Emisiile motorului cu hidrogen.

 Emisiile unui motor cu benzină.
Stocarea hidrogenului

Rezervoarele de hidrogen lichid au o structură specială pentru ca

temperatura hidrogenului să fie menţinută foarte scăzută, deoarece
starea lichida este atinsă la -253°C. Izolarea acestor rezervoare este
reprezentată de un strat izolate termic, chiar şi vid, asemenea
termosurilor. Rezervoarele nu necesită o presurizare la fel de mare ca în
cazul celor precedente, deşi trebuie să fie rezistente pentru utilizarea
lor la autovehicule.
Rezervoarele cu hidruri metalice sunt posibil viitoarele tipuri de
rezervoare de hidrogen. Hidrurile metalice sunt compuşi solizi între
hidrogen şi un metal (Fe, Ni, Cu, Mg, Mn, La, Ţi, Zn, V, Pa) sau a aliajelor
acestuia, având proprietatea de a dizolva, la anumite temperaturi,
hidrogenul, în cantităţi foarte mari (Fe – de 19 ori propriul său volum,
Pa – de 875 de ori). Această proprietate constituie baza principiului de
stocare a hidrogenului în compuşi metalici, în vederea utilizării sale
drept carburant sau în procese industriale.