Sunteți pe pagina 1din 2

Netedu Amalia - Narcisa

Diaconu Erika-Mihaela
Psihopedagogie specială, an II, grupa 1

REFERAT
ORA DE DIRIGENŢIE

Oricât de bine ar fi concepută o activitate educaţională, ea nu poate avea valabilitate


universală, datorită multitudinii de factori generali, întâmplători sau specific care intervin:
fiziologici, sociali, psihosociali, pedagogici. Iată de ce, una şi aceeaşi acţiune educativă nu poate
fi aplicată oriunde şi oricând, căci, în situaţii diferite, va duce la rezultate diferite.

Aşa cum spunea Tagore: Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la om. Aşa, bazinul se
umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită sufletului altui om. De
aceea , menirea principală a orei de dirigenţie este de a contribui la formarea personalităţii
elevului în plan moral şi cetăţenesc. Aceste ore includ activităţi prin care se doreşte promovarea
unui mod de comportare situate la nivelul cerinţelor de civilizaţie şi de cultură ale societăţii
contemporane. De aceea, ele vizează stimularea aspitaţiilor positive, formarea de convingeri,
obişnuinţe şi desprinderi de conduit ca viitor cetăţean, dezvoltarea continuă a universului
spiritual al elevului, oferindu-i, totodată, prilej de a reflecta asupra propriei atitudini pe care
trebuie s-o aibă faţă de realitate.

Potenţialul educative al orei de dirigenţie este incontestabil, dar nu trebuie să se piardă


din vedere faptul că ora de dirigenţie este doar una dintre componentele procesului educaţional
din şcoală, deci rolul ei nu trebuie supradimensionat.

Cu privire la tematica orelor de dirigenţie cercetarea pedagogică şi experienţa au


consfinţit câteva adevăruri  . iată câteva dintre ele.

În ora de dirigenţie nu trebuie să se trateze teme de categoria celor înscrise în conţinutul


programelor şcolare şi nici să cuprindă acţiuni ce se desfăşoară, obişnuit, în afara clasei sau
şcolii.

Orele cu conţinut etic trebuie să ocupe un loc dominant în tematica fiecărui


trimestru.  Această tematică se stabileşte ţinând seamă de imperativele generale ale muncii
educative dar şi de dorinţele elevilor sau intuiţia profesorului diriginte în legătura cu problemele
vârstei  lor, cu problemele realităţii sociale şi ale lumii contemporane (cum ar fi : “Realităţile
dintre băieţi şi fete”, “Ce înseamnă a fi modern”, “Independenţa înseamnă nesupunere la
disciplină?”, “Ce înseamnă să fi model?”. Temele alese trebuie să ţină seama de vârsta elevilor,
precum şi de stadiul lor de dezvoltare în formarea personalităţii, să fie accesibile şi atractive.

Practica încărcării orei cu subiecte diferite trebuie combătută.

Principalele cauze ale neajunsurilor tematicii şi ale organizării orelor de dirigenţie ar fi


substituirea unor teme specific dirigenţiei cu teme specific altor domenii de activitate (lecţii de
specialitate şi activităţi extraşcolare, cultural artistice şi distractive: vizite, concursuri,
medalioane literare), mimetismul,  lipsa de discernământ în stabilirea volumului optim de idei şi
date ce urmează a fi puse în discuţia elevilor la orele de dirigenţie, neanunţarea din timp a temei
viitoarei ore de dirigenţie, folosirea în exces a unor metode passive (referate, expuneri), regizarea
orei, lipsa pregătirii profesorului diriginte.

Cu privire la tipologia orelor de dirigenţie marile direcţii ale activităţilor educative care s-
au conturat şi consolidate în practica şcolară sunt următoarele: educaţia morală , educaţia
cetăţenească, educaţia intelectuală, educaţia cultural-ştiinţifică, educaţia estetică şi educaţia
sanitară.

Ora de dirigenţie constă în pregătirea elevului pentru integrare social activă şi lipsită de
bruscheţe. De aici derivă alte elemente specifice orei de dirigenţie : un climat mai deschis şi mai
destins, diversitate şi atractivitate.

Şi toate acestea se pot asigura prin exemple sugestive, prin apel la experienţa proprie
elevilor, prin prezentarea unui registru larg de valori intelectuale, moral-civice, estetice etc, prin
cunoaşterea criteriilor de apreciere a acestor valori.

Activitatea desfăşurată în ora de dirigenţie trebuie să evite forma clasica a lecţiilor. Nu


trebuie să se uite nicio clipă că ora de dirigenţie trebuie să-i mobilizeze pe elevi, îndeosebi pe
plan afectiv, de aceea trebuie alese forme şi metode care să-i angajeze. Nu metoda în sine asigură
reuşita orei , ci folosirea ei adecvată, în raport cu situaţia concretă de la nivelul clasei.

Pedagogia ne învaţă că un bun diriginte este profesorul care are dragoste şi înţelegere
pentru copii şi simţul răspunderii personale, are dorinţa de a-şi lărgi orizontul  de cultură,
folosind experienţa sa în educarea elevilor, cunoaşte bine psihologia copiilor de diferite vârste,
îşi cunoaşte bine proprii copii, are facultatea de a se situa în locul altuia, îşi pregăteşte cu grijă
orele de dirigenţie, manifestă tact, discreţie şi bunăvoinţă, oferă exemplul personal colaborează
correct şi serios cu familia şi ceilalţi profesori, ţine seama de opiniile elevilor.

Ora de dirigenţie îşi va atinge ţinta doar dacă ţinem seama de îndemnul lui şi mărturia lui
Sofocle:  “Minuni sunt multe, dar nimic nu este mai minunat ca omul. Educaţia este cel mai
frumos dar pe care acesta îl poate primi”.

S-ar putea să vă placă și